Ludovic al XIV-lea

Regele Soare

1638-1715
 Fiul regelui Ludovic al XIII-lea şi al Anei
de Austria s-a născut la Saint-Germain-en
Laye în 1638, şi a primit numit Louis-
Dieudonné („dar de la Dumnezeu”) pentru
că se naşte după 23 de ani în care părinţii săi
nu avuseseră niciun copil.
Ludovic al XIII-lea moare în 1643, iar
fiul său de nici 5 ani îi urmează la tron sub
conducerea de facto a unei regenţe
controlate de cardinalul Mazarin.
Domnia lui Ludovic începe practic în momentul morţii cardinalului
Mazarin, în 1661. Regele nu va mai apela la ministeriatul unui nou
cardinal, punând astfel capăt perioadei în care statul a fost practic
condus de cardinali-miniştri 
 De-a lungul copilăriei, Ludovic a trecut pe lângă
moarte de câteva ori:
- La vârsta de cinci ani aproape s-a înecat într-una din
piscinele palatului regal. A fost salvat in extremis.
- La nouă ani, la 10 noiembrie 1647, s-a îmbolnăvit
de variolă. Zece zile mai târziu, medicii erau fără
speranță însă tânărul Ludovic și-a revenit miraculos.
- La 30 iunie 1658, regele a fost victima unei grave
intoxicații alimentare când era în Bergues. Luni, 8
iulie, îi sunt acordate ultimele ritualuri și urma să
înceapă pregătirea succesiunii însă Guénaut, medicul
Anei de Austria, i-a dat un vomitiv bazat pe antimoniu
și vin iar tânărul rege din nou s-a vindecat miraculos.
 Ludovic al XIV-lea (1638-1715),
supranumit “Regele Soare”, a fost unul dintre
cei mai longevivi suverani din Europa, el
conducând destinele Franței, sub dictonul
”statul sunt eu”, nu mai puţin de 72 de ani.

Napoleon spunea despre el că a fost nu doar

un mare rege, dar și singurul rege al Franței
care să merite titlul de monarh, Leibniz îl
considera unul dintre cei mai mari regi din
toate timpurile, iar Voltaire spunea despre anii
domniei sale că au reprezentat o epocă etern
memorabilă, “Marele Secol” al Franței.
 Perioada lui Ludovic al XIV-lea e
considerată a fi una dintre cele mai bogate
epoci artistice din istoria Franţei. Sub
patronajul Regelui-Soare se înființează
Academia pentru Pictură şi Sculptură
(1663), Academia de arhitectură (1671),
Academia de Muzică (1672) şi Academia
Franceză, creată în 1635 de cardinalul
Richeliu, trece sub control regal în 1671. În
perioada domniei sale, literatura franceză
înfloreşte prin operele clasice ale lui
Moliere, Racine şi La Fontaine, toţi aflându-
se sub protecţia regală
 Politica externă dusă de Ludovic al XIV-lea este
si astăzi subiectul unor discuţii aprinse între
istorici. Unii îl critică din cauza ambiţiilor
nemăsurate şi a uşurinţei cu care se implica în
conflicte, în timp ce alţii susţin că la baza politicii
sale a stat înotdeauna interestul Franţei. În orice
caz, bilanțul domniei sale spune multe:Franţa a
câştigat zece noi provincii, un imperiu peste oceane
şi a devenit prima putere pe continent. Victoriile
sale politice şi dezvoltarea culturală i-au adus
Franţei admiraţia întregii Europe faţă de succesul,
puterea şi spiritul sofisticat francez. Obiceiurile,
valorile şi modul de viaţa francez au devenit un
model pentru curţile regale europene, iar în această
perioadă franceza se impune ca limbă a elitei.
 CAMPANIILE MILITARE ALE LUI Ludovic al – XIV – lea

1648- SFARSITUL RAZBOIULUI DE 30 DE ANI -INCEP FRONDELE

1659-SFARSITUL RAZBOIULUI FRANCO-SPANIOL
1667-1668-RAZBOIUL DE DEVOLUTIE
1672-1678-RAZBOIUL IMPOTRIVA OLANDEZILOR
1688-INVAZIA FRANCEZA ASUPRA PALATINATULUI
1689-1697-RAZBOIUL LIGII DE LA AUGSBURG
1701-1714-RAZBOIUL PENTRU SUCCESIUNE IN SPANIA
 Dacă Ludovic al XIV-lea a
făcut să sufere pe cineva apropiat,
aceasta a fost regina, care nu s-a
împăcat niciodată cu infidelitatea
soțului ei. Ludovic a fost obligat să
se căsătorească cu o soție de care
nu era atras, 
Maria Tereza a Austriei, fiica lui 
Filip al IV-lea al Spaniei, în 1660.
Reacția lui a fost aceea de a-și găsi
compensații în altă parte.
A avut 19 copii cu sotia si
diferite doamne de la curte din care
a recunoscut doar 6.
 În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe de a se simți bine.
Își pierduse pofta de mâncare și nu prea avea somn, ceea ce nu era
surprinzător din moment ce Fagon insistase ca regele să se învelească cu o
plapumă din puf pentru a transpira. În august, pe rege a început să-l doară
piciorul și i-au apărut pete negre. Fagon a pus diagnosticul de sciatică, cu
toate că toată lumea știa că e vorba de cangrenă. În cele din urma, Fagon a
prescris amputarea, dar de data asta, regele și-a sfidat doctorul. Agonia
Regelui Soare a fost înfiorătoare și prelungită. Sfârșitul a venit la 
1 septembrie 1715 la Versailles cu patru zile înainte să împlinească 77 de
ani.
El l-a binecuvântat pe băiețelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să
nu imite exagerata sa pasiune pentru construcții și războaie.
VĂ MULȚUMESC!