Genul Corynebacterium

Caractere generale
 bacili gram-pozitivi cu extremităţi “măciucate” sau ascuţite,
dispuşi în litere unghiulare sau palisade, nesporulaţi;
 imobili;
 cultivă pe medii îmbogăţite cu sânge sau ser, speciile lipofile
fiind stimulate prin adaos de Tween 80 sau gălbenuş de ou;
 aerobi sau facultativ anaerobi;
 catalază pozitivi şi oxidază negativi;
 descompun zaharurile fără producere de gaz;
 C. diphtheriae este singura specie înalt patogenă pentru om;
 C.xerosis, C.pseudodiphthericum, C.jeikeium, C.urealyticum,
C.striatum, C.minutissimum etc sunt oportunişti prezenţi la
nivelul tegumentului şi mucoaselor colonizate.
Grupul Corynebacterium diphtheriae

- C.diphtheriae
- C.ulcerans
- C.pseudotuberculosis

C.diphtheriae
- 1883 –Klebs
- 1884 – Loeffler – izolează bacilul
- Diphteros –piele
Habitat – strict uman
Caractere microscopice – particularităţi – densitatea granulaţiilor
metacromatice este mai mare şi au dispoziţie predominant bipolară
Caractere de cultivare
Mediul Loeffler – bulion glucozat cu adaos de
ser de bou cât să poată
coagula în pantă
- bacilul difteric cultivă în 14-18
ore ( nici un patogen
respirator nu cultivă în acest
interval)
- colonii cu aspect de
spermanţet, albe lucioase,
bombate
- numai pe acest mediu prezintă
morfologia tipică deoarece are concentraţia
optimă de fosfaţi
Geloza sânge – colonii mici, granulare, cenuşii,
margini neregulate, zonă îngustă de
hemoliză
- morfologia este necaracteristică
Mediu selectiv – telurit de potasiu – colonii negre
datorită reducerii intracelulare a teluritului la
telur metalic proprietate pe care o au şi alte
specii ale genului; mediul Tinsdale – conţine
şi cistină – colonii negre în conjurate de
halou cafeniu
Există 3 biotipuri diferenţiate prin caracterele de
cultivare şi patogenitate
C. diphtheriae gravis, mitis, intermedius
- Azi lizovarurile sunt marcheri epidemiologici
mult mai discriminatori
Factori de virulenţă
- Conversia lizogenică – toxigeneza la
C.diphtheriae , C.ulcerans
- profagul ß poartă
gena tox care codifică la ambele specii
aceeaşi toxină proteică
- Toxina tip A-B – fragmentul B (ligandul)
iniţiază pinocitoza fragmentului A după
fixarea pe receptori specifici, fragmentul A
hidrolizează NAD şi transportă ADP –
riboza pe factorul de
elongare 2 , controlează elongarea lanţului
polipeptidic
- este activă doar pe ribozomii
eucarioţi
- efect – sistarea sintezei
proteice – necroza tisulară
Toate celulele sunt receptive la toxina difterică
dar simptomatologia este dominată de
manifestările neurologice şi cardiace;
moartea frecvent survine prin insuficienţă
cardiacă. Leziuni hemoragice şi necrotice
pot fi remarcate la nivelul oricărui ţesut sau
organ.
Introducerea unei singure molecule de fragment A într-o celulă
eucariotă determină moartea acesteia în câteva ore.
Patogenitate naturală şi patogenie
- Difteria – boală foarte gravă, poarta de intrare faringiană foarte rar
conjunctivală
- toxina adsorbită pe mucoase necrozează epiteliul şi
declanşează un răspuns inflamator superficial. Pe suprafaţa leziunii
se acumulează exsudat fibrinos, infiltrat cu polinucleare şi hematii,
numeroşi bacili. Acest exsudat se organizează sub forma unei false
membrane – depozit cenuşiu, greu detaşabil, care lasă suprafaţa
sângerândă. Bacilii din falsa membrană continuă să producă toxină
care ajunge în sânge.
- efectele intoxicaţiei sistemice – infiltraţie grasă şi necroză
miocardică, renală, suprarenale, nervi, hemoragii importante în
cavităţile seroase.
- Nevrita toxică difterică – paralizii
ale palatului moale
- muşchi oculari
- extremităţi

- Difteria plăgilor – evoluează

benign, absorbţia toxinei scăzută
Clinic
- Angină şi febră
- Adenită cervicală importantă –
“gât proconsular”
- Prostraţia şi dispneea apar
precoce
- Falsele membrane pot coborî cu
formare de crup laringian – asfixie
mecanică – traheotomie de
urgenţă
- Faza sistemică – toxemie
- miocardită
- paralizii ale SNP
Tulpinile toxigene mai pot determina – otite
- conjunctivite
- endocardite
- osteomielite
- infecţii ale plăgilor
Bacilii difterici pot fi izolaţi din leziunea faringiană sau cutanată
împreună cu Streptococcus pyogenes (30-75%).
Tulpinile netoxigene – endocardite(frecvent)
- faringite
- rar infecţii cutanate, bacteriemii, osteomielite

Imunitatea
- Anticorpi antitoxici în concentraţie de cel puţin 0,01 unităţi/ml sânge
- Cei cu titrul 0,01-0,9 unităţi antitoxice monitorizaţi anual
- peste 1 unitate/ml au protecţie de durată
Elemente de terapie etiotropă
Antitoxina difterică + antibiotic
. Antibiotic – penicilină
- eritromicină
- cefalotină
- tetraciclină
- gentamicină sau ciprofloxacină
Epidemiologie
- sursa – om bolnav+purtător sănătos+convalescenţi (nas sau
nasofaringe săptămâni sau luni)
Rata portajului de bacil difteric toxigen 1% din populaţia generală
imunizată
- Calea de transmitere – picături Flügge, obiecte contaminate cu
secreţii nasofaringiene
- Receptivitatea – maximă între 2 şi 5 ani
Profilaxia
- Specifică – vaccinarea şi chimioprofilaxia
- Vaccinarea – DTP între 6 şi 9 luni + 2 rapeluri
- după primovaccinare titrul anticorpilor sub 0,01
unităţi/ml creşte la 0,1 unităţi/ml după 2 rapeluri, dar scade
semnificativ la vârsta adultului. De aceea este necesară
monitorizarea stării de imunitate antidifterică în populaţia generală şi
revaccinarea persoanelor neprotejate.
- Chimioprofilaxia – contacţi difterie
- eritromicină 7-10 zile sau benzatinpenicilină în
doză unică
- contacţi cu titru neprotector sunt şi vaccinaţi
C. ulcerans
- Patogen animal
- Tulpinile toxigene determină difterie
Tulpinile netoxigene – granuloame necrotice, faringite, endocardite
Specii difteroide
- asemănare microscopică cu bacilii difterici
- Găzduiţi în microbiota tegumentului, TRS sau genital inferior
- 16 specii găzduite la om au fost izolate din infecţii ale gazdelor
imunocompromise
- În serviciile medicale care utilizează metode invazive infecţiile cu
difterimorfi ocupă primul loc
C. jeikeium
- Specie lipofilă umană
- Determină - bacteriemii
- endocardite
- infecţii ale protezelor cu inserţie tisulară
- infecţii respiratorii, urinare
- Rata mare a mortalităţii – sensibil doar la vancomicină, teicoplanină,
gentamicină
C. minutissimum
- Eritrasma – infecţie a tegumentelor axilare sau pubiene –
flurescenţă roz sub UV
- Cultura pe Mueller – Hinton –fluorescentă
Poate determina – bacteriemii
- peritonite de cateter
- endocardite
- infecţii respiratorii, ale sânului
C.uralyticum
- Infecţii urinare – formare de calcului vezicali datorită alcalinizării
urinei
- Infecţii sistemice
C. pseudodiphthericum, C. xerosis, C. striatum
 Genul Listeria
- Bacili gram – pozitivi mobili prin flageli
peritrichi
- Catalază – pozitivi oxidază – negativi
- Fermentează zaharurile fără
producere de gaz
- Cultivă pe medii uzuale în limite largi
de temperatură 0-450C
- Larg răspândite în natură – apă, noroi,
scurgeri de canal, fecale, vegetale
Listeria monocytogenes
- Bacil gram – pozitiv scurt, mobil la
220C imobil la 370C
- Testul de mobilitate diferenţiază
Listeria de difterimorfi (imobili)
- Creşte pe medii uzuale
- Identificarea este uşurată când
utilizăm agar cu sânge de berbec –
zonă îngustă de hemoliză
- Îmbogăţire – prelevat mai multe zile la
40C înaintea inoculării pe medii uzuale
Rezistenţa în mediul extern
- Foarte rezistentă în mediul extern
- Distrusă după 1 oră la 550C, după 5 minute la 800C – pasteurizarea
laptelui poate fi ineficientă
Structura antigenică
- Antigenele O şi H definesc serovaruri de L. monocytogenes –
marcheri epidemiologici
- › 90% din infecţiile umane – 1a,1b,4b
Factori de virulenţă
- Bacterii invazive, facultativ intracelulară
- Internalina – asemănătoare proteinei M streptococice
- Proteina p60 – hidrolază
- Proteina ActA – difuzarea bacteriei
- Hemolizină – listeriolizina O
Patogenitate naturală şi patogenie
- Ingestie – se multiplică în în enterocite , translocată prin mucoasa
intestinală în sistemul limfoid al intestinului, preluată de macrofage
- Diseminează bacteriemic – afectare encefal, meninge, endocard,
placenta
- Listerioza – zoonoză
- Receptivitate mare la infecţie – făt , gravida face forma benignă ,
bacteria traversează placenta – listerioza perinatală – avortul
spontan + naştere prematură + naştere la termen a unui copil
contaminat ce va dezvolta în primele 7-14 zile de viaţă sepsis şi/sau
meningită fatale
La adultul - imunocompetent – infecţie inaparentă, la alcoolici –
meningită, meningoencefalită
- imunocompromis – evoluează bacteriemic cu metastaze
endocardice, hepatice, splenice, etc.
Toxiinfecţii alimentare severe – ciocolată, lapte, brânzeturi
fermentate, salată de crustacee
Listerioză cutanată – boală profesională ( zootehnie)
Imunitatea
- mediată celular
Diagnostic de laborator
- Direct – izolarea – medii neselective ( sânge, LCR)
- medii selective PALCAM ( fecale, exsudate
genitale, alimente)
Identificarea – caractere microscopice, cultură, biochimice
Elemente de terapie etiotropă
- ampicilină/penicilină + gentamicină
- Alergicii la penicilină – macrolide sau cotrimoxazol
Epidemiologie
- Sursa – legume contaminate sau lapte şi derivate provenite de la
animale purtătoare sau bolnave
- Transmitere prin contact direct la veterinari – animale parturiente
- Receptivitate maximă – gravide, nou-născuţi, alcoolici, deficit
apărare celulară – SIDA, hemopatii maligne, neoplazii
Profilaxia
- Măsuri nespecifice - spălarea la jet a fructelor şi legumelor,
- încălzirea la fierbere a mâncărurilor gătite
- evitarea consum de salată de raci, homari,
brânzeturi fermentate, semipreparate

Erysipelothrix rhusiopathiae
-1883 – L.Thuiller şi L.Pasteur izolează bacilul de la porcii cu rujet
(erizipelul porcilor)
- 1909 – F.J.Rosenbach descrie infecţia la om
Bacil gram - pozitiv cu tendinţă crescută la decolorare, imobil
Cultivă optim pe geloză – sânge sau geloză cu sânge ciocolatat la 35 –
370C în atmosferă cu 5-10% CO2.
Culturile în forma S – colonii mici, transparente, zonă îngustă de α-
hemoliză – bacili aşezaţi în lanţuri scurte
 - forma R – colonii mai mari, aplatizate,
contur şi suprafaţa neregulată –
predomină filamentele lungi
Structura antigenică
- Mai multe serovaruri după un antigen
termorezistent
Virulenţa
- Adezine – structură similară capsulei
- Enzime ce clivează acidul sialic
prezent în învelişul celulelor eucariote
Patogenitate naturală şi patogenie
- Infecţia la om – erizipeloidul
Rosenbach – consecinţa inoculării
bacilului în ţesutul subcutanat
- incubaţia – 10-14 zile
- la locul inoculării apare
o papulă dureroasă cu tendinţă la
extindere în suprafaţa
- evoluţie – vindecare
spontană sau
- Limfangită şi limfadenită
- Infecţie sistemică cu febră şi flictene la locul inoculării
- Sepsis şi endocardită
Diagnosticul de laborator
- Formele cutanate – izolarea din biopsia cutanată
- Formele sistemice – hemoculturi pozitive
Tratamentul
- Penicilina de elecţie
- Eritromicina, clindamicina, flurochinolone
- Nu este sensibil la vancomicina
Epidemiologie
- Erizipeloidul Rosenbach – boală profesională - contact direct cu
animale bolnave sau produse ale acestora – veterinari
- zootehnişti, piscicultori,
măcelari, pescari
Receptivitate – mai crescută la imunodeprimaţi, alcoolici