PORTILE

TRAITIONALE DIN
LEMN
 Lemnul ca materie prima
Lemnul a constituit secole de-a rândul principala materie primă a
românilor, fiind resursa cu cele mai multe întrebuințări. Aproape că nu
exista construcție gospodărească, unealtă, obiect, ustensilă casnică, piesă
de mobilier sau instrument muzical care să nu fie confecționată din lemn.
Și tocmai pentru că în activitatea de prelucrare a acestuia meșterii populari
au ajuns la talent, măiestrie și artă, putem vorbi în ziua de azi despre
”civilizația românească a lemnului” sau ”arta românească a lemnului”.
• Este usor de înțeles preocuparea sporită pentru prelucrarea lemnului, întrucât
calitățile sale ca material îl fac extrem de maleabil și ușor de ornat și modelat,
fără a presupune tehnologii minuţios elaborate.

• Decorul, de un mare simț artistic, al construcţiilor ţărăneşti se caracterizează prin

factura sa stilizată şi viguros reliefată datorită tehnicii folosite: cioplirea şi
dăltuirea în lemn a unor obiecte cum ar fi consolele ferestrelor, ramele uşilor şi
ferestrelor, porţile mari, toate ornamentate cu motive puternic scoase în relief.
Poarta ornamentata
• Nicăieri în România, geniul artistic al poporului român, nu este mai prezent și mai
vizibil ca în zona Mara Cosău – Creasta Cocoșului, destinaţie ecoturistică, parte a
Maramureșului istoric, sau ca în unele localități din Țara Lăpușului.

• Prin arta și munca sa, țăranul autentic dăruiește din înțelepciunea populară
generațiilor viitoare, tocmai pentru că lucrul făcut de el nu este numai un obiect

funcțional, ci unul care îmbogățește și înfrumusețează locul, transmițând un mesaj .

 Ritualul lemnului de stejar
pentru poarta
• Poarta, ca simbolistică, este menită să împartă zona sacră de cea lumească, răul de bine, însă în
Maramureș, însuși procesul prin care un stejar devenea poartă, respecta un întreg ritual. Astfel,
tăierea stejarului trebuia să coincidă cu o perioadă de nopți cu Lună plină – pentru a îndepărta din
jurul gospodăriei orice nenorociri și toate „ceasurile rele”. Apoi, transportul lemnului din pădure
trebuia să se facă într-una din zilele lucrătoare „de dulce” (marți, joi sau sâmbătă), în virtutea
credinței că astfel lemnul va fi aducător de noroc. Sub stâlpul care leagă pragul se puneau „bani,
agheasmă și tămâie, ca să nu se apropie ciuma.” Iar pentru apărarea averii și a casei, pe stâlpi se

incizau figuri antropomorfe, protectoare .

Poarta fermierului
• Porţile maramureşene sunt unice prin felul în care sunt construite, prin
dimensiune şi mai ales pentru felul în care sunt ornate. Acestea însă, în
cultura străveche maramureşeană, au o semnificaţie mult mai profundă
decât cea strict ornamentală.

• Importanţa porţii maramureşene este dată nu doar de faptul că are un rol

practic, ci mai ales de simbolistica ei din vechime:
 Simbolul portii
• Poarta constituie primul contact vizual între cei din familie şi cei dinafara ei. Dar importanţa porţii din
gospodăria ţărănească, rosturile cu care a fost învestită rezidă nu numai în bogăţia sistemului de semne
simbolice, ci şi în obiceiurile care s-au statornicit în jurul ei, de-a lungul vremii, în tradiţiile legate de ea.

• În imaginaţia omului din popor, poarta constituia o veritabilă barieră în calea răului, îndeplinea rolul unei
veritabile perdele protectoare. Simbolistica motivelor sculptate pe porţile maramureşene au constituit
subiectele mai multor studii. Istoricii care le analizează susţin că majoritatea provin din precreştinism, iar
că unele sunt simboluri dacice, sau chiar antice.
• Specialiștii în istorie, etnologie şi artă populară susțin că în trecut, doar nobilii
aveau dreptul de a avea o astfel de poartă. Înainte şi până în perioada
interbelică aveau voie să-şi facă poartă exclusiv nobilii, numai cei care aveau
un anumit statut social şi istoric.
• Oamenii simli aveau doar o vraniţă (poartă de scânduri sau nuiele împletite),
iar în loc de portiţă mică, aveau prileaz (treaptă făcută la gardul de nuiele ca să
se poată trece dincolo). Modelul şi structura acestora au evoluat pe parcurs,
ajungând în timp un brand pentru Maramureş, însă încet, încet au început să
apară şi motivele foarte încărcate.
 Evolutia
• După anul 1950, pentru că a crescut nivelul de trai, apar şi motivele folclorice
mai încărcate. Explicaţia este simplă: odată dispărută lupta de clasă, a venit
”egalitatea”, permițându-li-se tuturor să-și  făurească astfel de porţi. Şi atunci
toată lumea a făcut cum a vrut, acesta fiind principalul mod prin care ţăranul îşi
putea arăta opulenţa. Astăzi, încă, toate sculpturile au rol pur decorativ, cu

excepţia celor creştineşti .

 Evoluţia motivelor sculptate pe porţi, în ceea ce priveşte
structura acestora au avut loc unele modificări serioase. Aşa,
mai spun aceiași istorici, a apărut poarta cu cinci stâlpi.

• Iniţial, porţile erau construite pe trei stâlpi, care închideau o portiţă mică şi una mai mare. Porții cu
trei stâlpi i s-au adăugat doi stâlpi în faţă, devenind astfel aceste vestite porţi monumentale, care
acum sunt un brand al Maramureşului. Acest lucru s-a întâmplat în 1936, când, în cadrul unei
tabere de sculptură-pictură organizată de Ministerul Culturii care a reunit mai mulți artiști din
România, absolvent de Școală de construcții, inginer de drumuri și poduri și apoi de Belle Arte în
Paris, pe numele  său, Traian Bilţiu-Dăncuş, a venit cu ingenioasa idee de a realiza o poartă

monumentală, ca un Arc de Triumf, cu cinci stâlpi .

 Srtuctura portii tipice
• Poarta tipic maramureșeană este înaltă și construită pe 3 stâlpi verticali și unul
orizontal, poziționat sus (pragul de sus al porții), care unește construcția si care se
numește fruntar. Peste fruntar se face acoperișul – hăizașul – acoperit cu draniță.

• În toate culturile tradiţionale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puţin

grandioasă, simbolizează o transformare.

• Unele dintre motivele sculptate aveau substraturi magice, însă
decodificarea celor mai frecvente elemente utilizate de meșterii populari ne
permit incursiuni într-un univers mitologic, antecreștin.

• Stâlpii porților sunt expresia marilor mituri din cultura noastră populară.
Simbolurile sculptate pe porți datează din perioada precreștină și au ca
scop protecția și purificarea membrilor familiei în momentul trecerii pe sub
ea.
 Printre cele mai întâlnite simboluri sunt:

• Funia care decorează poarta de lemn separă gospodăria de orice ce este în afara ei, ocrotind-o,
parcă, în mod magic. Deseori, funia sculptată se intersectează în cruce, unul din cele mai
eficiente moduri de a te apăra de răul nevăzut și neprevăzut.

• Dinții de lup de pe margine, ca un fierăstrău, apără de rău, de lupul cel văzut, dar și de lupul cel
nevăzut. Frânghia răsucită, sculptată în relief, nu lipsește de pe lemnul niciuneia dintre
bisericile maramureșene și de multe ori înconjoară biserica într-un brâu.

• Femeile, în zilele noastre, când vin să se roage la slujbă, dacă nu mai au loc în biserică, stau
afară și țin mâna pe acest brâu de lemn, ca să fie conectate cu Divinitatea.
• Arborele vieții simbolizează viața veșnică, tinerețea fără bătrânețe.

• Rozetele solare te anunță că ritmul întregii vieți se ghidează după mișcarea

soarelui și după anotimpuri, soarele dând viață la tot ce este în jur. Uneori mai
apare și o figură umană, sculptată în poartă, reprezentând strămoșul, cel care nu
mai este prezent fizic, dar care continuă să vegheze asupra întregii gospodării și
a urmașilor neamului său. Discul solar, cultul soarelui nu lipsește de pe nicio
poartă, nici de pe leagăne, ori de pe lăzi de zestre și alte obiecte de trebuință.
• Figurile antropomorfe (reprezentări ale oamenilor) sculptate în stâlpii porților aveau
rolul de a proteja casa, gospodăria de forțele Răului.

• Cât despre porțile noi, acestea au elemente decorative mult îmbogățite, de inspirație
recentă, dar și-au pierdut din semnificațiile inițiale, păstrând doar componența
esteticului.

• Spre deosebire de poarta secuiască, poarta maramureșeană trebuie să aibă musai

sculptată o cruce.

• Motivul șarpelui – păzitorul gospodăriei

• Doar o simțire profundă și o gândire creatoare de lungă durată au putut da
naștere unei asemenea bogății și varietăți de construcție și ornamentare ce
nu pot fi produsul unui singur om sau a unui grup restrâns dintr-un timp
anume. Prelucrarea lemnului și transformarea lui de la util până la artă s-a
plămădit din truda perpetuă a unui neam în toată vremea și în tot locul.
POARTA ESTE TRECEREA DE
CURATARE SUFLETEASCA

VA MULTUMESC