Tema: Personalitatea lui Ioan Cuza

Perioada: aprilie-mai 2023

Realizat de eleva clasei a 8A Cebotari Arina

 Cuprins

1.Date biografice
2.Unirea din 1859
3. Importanța personalitații lui Alexandru
Ioan Cuza. Reforme
 Introducerea
În proiectul meu voi în include cele mai importante
date biografice a personalității lui Ioan Cuza odată
cu venirea la domnie și până la abdicare (1866). În
urma unirii din 1859 al lui Ion Cuza va domni la 5
ianuarie 1859 la Moldova și 24 ianuarie în țara
Românească, bazându-mă la sfârșit de proiect și
despre reforme.
• Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, în 1820. Şi-a făcut primele studii la un
pension din Iaşi, apoi şi-a luat diploma de bacalaureat la Paris. A fost printre cei
care au participat la revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi
colegi de generaţie, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, idealul de creare
al unui stat românesc puternic.
• A fost preşedinte al judecătoriei Covurlui, iar în 1856 devine pîrcălab de Galaţi,
funcţie din care îşi va da demisia în semn de protest faţă de falsificarea alegerilor
pentru Divanul ad-hoc. Cum marile puteri deciseseră să accepte unirea Moldovei
cu Ţara Românească, Alexandru Ioan Cuza va fi ales şi domn al Moldovei pe 5
ianuarie 1859 şi al Tării Româneşti,
• pe 24 ianuarie 1859, primul pas spre înfăptuirea României moderne. Domnia sa,
din 1859 si până în 1866 a reprezentat alţi pași spre modernizare prin realizarea
unirii depline, cu doar un domn, un Guvern şi o Adunare, dar şi prin realizarea
unor reforme importante, printre care cea agrară şi cea a învăţământului, dar şi
adoptarea unei noi legi fundamentale.
• În 1866 Al. I. Cuza este forţat să abdice, statul român fiind acum gata de o nouă
etapă, cea a unui prinţ străin care să continue opera sa modernizatoare.
• Plecat în exil ajunge la Viena, apoi la Paris, Florenţa şi Heidelberg, în Germania.
Va muri la doar 53 de ani. Va fi înmormântat iniţial la Biserica domnească de
lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorintei sale, pentru ca mai apoi trupul
său să fie adus la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
• Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea
statelor Moldova și Țara Românească sub numele
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica
apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-
a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca
domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în
Țara Românească.
• Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în
Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri
vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu
1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale
imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care
depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular
favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la
Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o
uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții
comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost
ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o
uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat
Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în
1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul