Sunteți pe pagina 1din 348

CURS DE NEUROPSIHOLOGIE

Titular: lect. univ. dr. Violeta Rotrescu

RAPORTUL PSIHIC CREIER


Domeniul specific al neuropsihologiei se numeste raportul psihic creier. De aici rezulta natura si esenta sa. Studiul psihicului este mult mai vechi in preocuparile oamenilor decat studiul creierului. Studiul creierului este realizat din antichitatea tarzie (ca legat de psihic).

In secolul V i.e.n. Hippocrate sI Kroton considerau creierul necesar pentru gandire si ratiune iar inima utila pentru procesele afective. In secolul II e.n., Galenus postuleaza o legatura permanenta intre psihic si creier. El formuleaza ipoteza localizarii directe a proceselor si functiilor psihicului in structurile cerebrale, astfel ca impresiile despre lumea exterioara patrund prin ochi in ventricului cerebrali unde se cupleaza cu fluidele vitale (ficat), transformandu-se in fluide psihice (pneuma psihicon/ pneuma loghisticon).

Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o evolutie lenta, mentinandu-se mult timp la un nivel vag, ipotetic astfel ca raportarea psihicului la creier era realizata intr-o maniera globala, fenomenologica.

In secolul XVII-lea Descartes: intregul psihic era localizat in glanda epifiza, localizata la baza emisferei cerebrale, care avea, in compunerea lui, rol de dispecer a spiritelor animale, purtatoarele psihicului. Willis (1664) - corpii striati Lancisi (1739) - corpul calos Incepand cu Meyer (anatomist german, 1779) apare ideea unei localizari distincte a proceselor psihice. Aceasta tendinta a atins punctul culminant la anatomistul austriac Fr. Gall (1822): scoarta cerebrala este un conglomerat de centri integratori, fiecare avand o functie psihica.

Importanta abordarii lui Gall:

atrage atentia asupra caracterului diferentiat al scoartei cerebrale (care nu mai era doar o masa amorfa), ideea despre centrii corticali inalt specializati functionali a avut o influenta puternica asupra teoriilor sI modelelor localizationiste de mai tarziu.

Foarte importante sunt contributiile lui Broca sI Wernicke (cercetari anatomo-patologice).

Broca (1864) analiza post-mortem a creierelor a doi fosti pacienti cu probleme grave de vorbire (afazia motorie), leziune a portiunii posterioare a circumvolutiunii frontale inferioare din emisfera cerebrala stanga (de unde ideea ca producerea vorbirii are o localizare precisa). Wernicke (1871): lezarea circumvolutiunii temporale stangi din emisfera cerebrala stanga provoaca lezarea capacitatii de intelegere a limbii oral (centrul imaginilor senzoriale auditive ale cuvintelor).

Multe alte cercetari, realizate in principal de cercetatori germani, au condus in primele decenii ale secolului XX la intarirea conceptiei localizationiste. In anul 1934 Kleinst publica o harta cu detalierea localizarilor corticale iar mai tarziu Vogt (1951) concepe sI sustine un model topic al organizarii creierului.
Examinarea ranitilor din cel de-al doilea razboi mondial il face pe Luria sa intareasca ideea ca orice functie psihica se leaga de anumite structuri sI formatiuni cerebrale, dar nuanteaza ideea localizationista, formuland ipoteza localizarii dinamice.

In anii 60 era stapan curentul neuroanatomic afirmarea unei corespondente stranse intre localizarea unei leziuni sI manifestarea neuro-psihopatologica. Invers, centrul afectat de care se leaga este si centrul functiei in stare normala. Curentul neuroanatomic a cautat confirmari in cazuistica clinica. O anumita tulburare poate sa fie produsa atat de lezarea conexiunilor dintre doua sau mai multe asemenea structuri (unele functii psihice pot include actiunea concomitenta sI coordonata a mai multor structuri cerebrale).

Localizarea a fost sustinuta sI de celebrele cercetari conduse de Penfield, Gazzaniga, Sperry sI Delgado. Penfield prin metoda stimularilor directe a unor zone corticale la pacienti supusI unor interventii chirurgicale, a reusit sa provoace raspunsuri psihice de foarte mare complexitate imagini vizuale, stari emotionale.
Gazzaniga & Sperry au demonstrat pentru prima data, prin sectionarea corpului calos, specializarea functionala a celor doua emisfere cerebrale modelul Split - brain.

In concluzie, orientarea neuroanatomica (localizationista) sustine ca: - functiile psihice au fiecare o reprezentare cerebrala separata - centrele corticale se leaga intre ele prin fascicule de substanta alba - efectele neuropsiho-patologice variaza, functie de lezarea centrelor, substantei albe sau a ambelor.

Cu toate dovezile experimentale, acest model nu a dobandit o recunoastere unanima.

Daca in ceea ce priveste functiile senzoriale sI motorii lucrurile pareau clare, in cazul functiilor complexe dovezile nu pareau destul de solide rezultand incercarile de localizare a functiilor complexe au parut exagerate.

Apar primele date care contrazic curentul localizationist (sec. XIX).

In polemica aparuta se implica Flourens promotorul medelului echipotentialist (antilocalizationist).


Cercetarile realizate de Flourens, in care acest extirpa anumite portiuni ale creierului de porumbel au aratat ca functiile care pareau pierdute astfel reapareau dupa o vreme (fenomenul compensarii). Acesta s-a hazardat chiar sa afirme ca sistemul cerebral functioneaza ca un tot amorf, nediferentiat, in ciuda complexitatii lui, astfel ca lezarea diferitelor portiuni provoaca tulburari atat in sfera senzoriala cat si in cea intelectuala. Avantajul teoremei lui Flourens este acela al solidei argumentatii experimentale.

In secolul urmator (1929), neurofiziologul americam Lashley aduce noi dovezi in sprijinul teoriei echipotentialiste. El realiza extirparea de portiuni de diferite intinderi ale scoartei cerebrale la cobai, acesta urmarea in timp evolutia tabloului comportamental in cazul sarcinii labirint. In primele zile dupa operatie animalele aveau tulburari semnificative ale functiilor de discriminare in intensitate, finalmente comportamentul revenind la un nivel de eficienta bun.

Compensarea parea sa fie dependenta de intinderea suprafetei extirpate, astfel se formuleaza forma completa a modelului echipotentialist clasic: - Nu exista o legatura directa intre tipul de tulburare functionala sI locul leziunii cerebrale. - Esentiala in producerea tulburarilor functionale este nu locul ci intinderea zonei lezate - Functional toate zonele creierului sunt echivalente - Tulburarile functionale provocate de leziuni limitate ale creierului au un caracter tranzitoriu, fiind compensate prin preluarea functiilor de alte zone, integre.

In zilele noastre - Modelul localizationist se regaseste in teoria asociationista - Modelul echipotentialist se regaseste in teoria gestaltista

Nici unul din modele nu raspunde pe deplin la intrebarile pe care le ridica raportul psihiccreier, apare un model nou supracoordonat, modelul localizarilor dinamice.
La baza lui stau ideile lui Jackson (sec. XIX) despre caracterul multinivelar sI multiintegrat al functiilor psihice si ale lui Pavlov (sec. XX) cercetarile asupra reflexelor conditionate.

Acesti doi cercetatori au impus perspectiva genetic-evolutionista in intelegerea relatiei dintre structura si functie.

Din perspectiva genetica, mecanismul neuronal al unei functii psihice nu este innascut, ci se constituie in cursul evolutiei filo sI autogenetice, odata cu si pe masura aparitiei a insasi functiei psihice. Nici functia nu trebuie privita ca un dat si raportata la o structura anume, in sine inerta. Ea se integreaza in structura, ambele constituind o unitate dinamica evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu pot fi suprapuse nemijlocit peste structura anatomica a creierului. Aici rolul practic revine proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia). Excitatia si inhibitia sunt functiile psihice care apar si se manifesta ca rezultat al interactiunii dintre zone, interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse, cuprinzand eventual intreaga emisfera cerebrala).

Notiunea de mozaic, introdusa de Pavlov pentru a explica neurodinamica corticala a fost validata/confirmata de tehnicile de neuroimaging actuale.
Desfasurarea unui anumit proces psihic este acompaniata de o modificare continua a tabloului activismului bioelectric sI biochimic al creierului.

Luria, in lucrarile sale, considerate de referinta in neurostiintele contemporane, a dezvoltat si argumentat schema logicooperationala a modelului localizarilor dinamice. In problema raportului dintre psihic i creier apar: - un aspect fundamental (cu semnificatie metodologica majora): nici un proces psihic simplu sau complex, nu se poate realiza in afara creierului, a functionarii lui sub actiunea unor surse de informatie din afara sa; astfel, organizarea psihica trebuie interpretata ca expresie si rezultat al activitatii reflexe a creierului ca sistem (admiterea legaturilor pe verticala si pe orizontala intre zonele sI formatiunile neuronale). - un aspect secundar: raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi: - Care este mecanismul prin care se realizeaza unul sau altul din procesele psihice ? - La nivelul carei structuri se integreaza o functie psihica sau alta ?

Raspunsurile la asemenea intrebari trebuie sa tina seama de: - succesiunea formarii functiilor psihice si a structurilor neuronale in filogeneza si ontogeneza; - gradul de complexitate a functiilor psihice - plasticitatea functionala a structurilor cerebrale - gradele de libertate combinatorica proprii neuronilor ce alcatuiesc diferitele structuri si zone ale creierului

Delimitam in creier structuri:


-

specializate/inchise (s-au constituit filogenetic doar pentru indeplinirea unui anume fel de transformare functionala)

- nespecializate/deschise (nu se leaga la nastere de o anume functie ce realizeaza comunicarea intre zonele specializate)

Corespunzator, avem functiile psihice:


-

cu localizare precisa si invarianta (procese senzoriale, motorii), cu localizare relativa sau dobandita.

Chiar si asa, localizarea functiilor senzoriale nu are un caracter punctiform, ci este distribuita multinivelar (deci este dinamica).

NEURONUL

Neuronul este unitatea de baza a sistemului nervos. Este format din: - corp celular (somatic) i - procese protoplasmatice (dendrite i axoni).

(A) neuron unipolar (ex neuron zona somestezic senzorial, ganglion spinal); (B) neuron bipolar (ex neuron bipolar retinian) (C) neuron multipolar (ex motoneuron).

Neuron multipolar

Corpul celular conine:

nucleul cu nucleoplasma, cromatina, nucleol sI satelit nucleolar citoplasma - organite celulare (mitocondrii, aparatul Golgi, lizozomi, RE, corpi Nissl) membrana celulara (neuroplasma)

Structura materiei cenuii (A) Seciune (obinut prin tehnica argintrii) n cortexul cerebral Poate fi vzut un neuron piramidal n partea dreapt a imaginii, precum i trei dendrite lungi, verticale, n stnga sa. Suprafaa dendritelor este plin de epi (excrescene).

Structura materiei cenuii

(B) Imagine mrit la microscop a nucleului oculomotor la pisic. n partea dreapt jos poriunea mai deschis la culoare este o dendrit (DEN), din care pornete o excrescen (SP). Butonii sinaptici plini de vezicule nconjoar dendrita i excrescena ei. Butonul intitulat T are o conexiune sinaptic foarte evident cu excrescena.
m - mitocondrie; cv - vezicul citoplasmic.

Dendritele
Dendritele sunt scurte i transporta impulsurile catre corpul celular. Axonii:

variaza in lungime de la nanometri la 1 metru nu contin corpusculi Nissl transporta impulsurile nervoase de la corp celular catre periferie in interiorul lor exista doua fluxuri axoplasmice: - transportul axonal anterograd de la corpul celular catre terminatiile axonului) - transportul axonal retrograd (de la terminatia distala a axonului catre corpul neuronal), avnd funcia de returnare a materialelor utilizate sau depreciate pentru a fi refacute.

Atentie! Este calea prin care toxinele sI vitaminele sunt transportate spre SNC dinspre periferie.

Axonii pot fi:

mielinizati nemielinizati

Mielina este un fosfolipid dispus in mai multe straturi, situat in interiorul celulelor de sustinere axonala. Cu cat stratul de mielina este mai gros, cu atat viteza de conducere este mai mare.

Neuronii sunt:

Unipolari (in ganglionii medulari spinali si in nervii cranieni). Bipolari (caile vizuale, auditive si vestibulare) Multipolari (toate celelalte)

(A) neuron unipolar (B) neuron bipolar (C) neuron multipolar

Stratificarea cortexului cerebral A. Neuroni corticali evideniai prin tehnica Golgi-Cox. Figura arat c axonii se termin prin ramificaii complexe n straturile IVa i IVc (350450 mm n diametru). n centrul figurii este o ramificaie complet iar pe laterale sunt jumti de ramificaii. (B) Output din cortex. Figura arat c axonii (ax) celulelor piramidale mici (Py) din straturile II i III ies n mare msur din cortex i ajung n zona alb subcortical, pentru a reintra n cortex prin alt parte. Axonii celulelor piramidale din straturile V i VI merg spre nucleii subcorticali sau ctre cerebel, mduva spinrii sau trunchiul cerebral.

I. Sinapsele

reprezinta jonctiunea dintre terminatia axonala i neuron, celula musculara sau glandular intre terminatia axonului i cealalta parte exista un spatiu numit fanta sinaptica; principala ei caracteristica este polarizarea (impulsul nervos este intotdeauna dirijat de la axon la urmatorul neuron din circuit) in fanta sinaptica sunt eliberati neurotransmitatorii, sintetizati i eliberati de neuron pentru a produce un raspuns la nivel postsinaptic.

Sinapsa (cont.)
Sinapsa clasic Imaginea arat c ntotdeauna exist un soi de material care umple fanta sinaptic.

Imaginea arat, de asemenea, prezena unor creste pe faa interioar a membranei postsinaptice. Acestea fac parte din organizarea presinaptic.

Butonul terminal al axonului conine cteva vezicule mici (20-40 nm) cu rol important n transmiterea nervoas, pentru c au n interior moleculele unei substane transmitoare. Membrana pre-sinaptic este separat de cea post-sinaptic de o fant de 30-40 nm. Membrana post-sinaptic apare la microscop mai groas i mai dens dect cea pre-sinaptic. Prezena veziculelor sinaptice, precum i ngroarea post-sinaptic permit determinarea polaritii fiziologice, adic transmiterea impulsului nervos ntr-un singur sens, de la membrana pre-sinaptic la cea post-sinaptic. Exist multe tipuri de sinapse o estimare rezonabil ar fi c, n SN exist 1014 tipuri de sinapse (sinapse clasice, sinapse electrice, sinapse temporare varicoziti, sinapse reciproce, sinapse n grup)

(A) Varieti de sinapse


(a) Sinaps electric; (b) Sinaps coninnd vezicule dense; (c) Sinapse n trecere sau varicozitate; (d) Sinaps inhibitorie (cu vezicule elipsoidale) pe segmentul iniial al axonului (e) Excrescen dendritic; (f) Sinaps prin excrescene; (g) Sinaps inhibitorie; (h) Sinaps axo-axonic; (i) Sinaps reciproc; (j) Sinaps excitatorie (B) Seciune transversal prin trei procese neuronale: 1 axon i dou dendrite. De jur mprejur sunt celule gliale. (C) Seciune transversal prin trei procese neuronale: 1 axon i dou dendrite. Dendritele formeaz o pereche reciproc i sunt aranjate n bucl de feed-back negativ (excitaia uneia determin inhibiia celeilalte). (D) Sinaps reciproc ntre dou dendrite. Aici exist un feed-back pozitiv (excitarea dendritei de jos determin excitarea dendritei de sus)

Neurotransmitatorii pot fi:


excitatori (celula musculara / glanda) excitatori / inhibitori (conexiune cu nervii)

Au un rol fundamental in realizarea tuturor functiilor sistemului nervos central

Neurotransmitorii (cont.)
Sunt de doua feluri: 1. Cu molecula mica si actiune rapida (acetilcolina si aminele biogenice) - sunt implicai in raspunsurile prompte ale SN (transmiterile senzoriale si motorii) 2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai lenta (neuropeptidele) - produc modificari de durata (modificarea numarului de receptori, de sinapse, pe perioade lungi)

1.

Cu molecula mica si actiune rapida Acetilcolina (Ach) Dopamina (DA) Norepinefrina (noradrenalina) Serotonina (5 HT) Histamina Transmitatorii aminoacizi

2. Cu molecula mai mare si actiune mult mai lenta (neuropeptidele)


-

Opioidele Neurohipofizarele Tahikininele Secretinele Insulinele Somatostatinele gastrinele

Acetilcolina (ACh)
-

Singurul neurotransmitor care nu este aminoacid sau derivat al acestuia Este secretat de neuroni din cortexul motor, ganglioni bazali, motoneuroni etc Au fost identificate dou sisteme colinergice (reticulat i limbic) Aciunea central: activarea cortical i comportamental (i datorit legturilor cu sistemul reticulat) n doze mici: ACh exercit efecte de facilitare a transmisiei sinaptice centrale i periferice n doze mari: efecte puternic excitatorii, dar i inhibitor (inhibiia cordului de ctre nervii vagi) Studiile arat c pacienii amnezici au un deficit marcat de ACh

Dopamina
-

Face parte din clasa catecolaminelor Are trei ci: - de la substana neagr la ganglionii bazali (implicat n boala Parkinson), - din apropierea subst. negre pn la bulbul olfactiv (regleaz cogniia, emoia, memoria i nvarea, lezarea produce episoade echivalente celui schizofrenic) - n hipotalamus (implicat n secreia glandei hipofize)

Norepinefrina (noradrenalina)
Provine din dopamin - n creier exist dou ci adrenergice - ventral (bulb, punte, subst. reticulat, spre hipotalamus) - dorsal (punte, amigdal, hipocamp, cortex) - Regleaz funciile cognitive (cortex), funciile afective (sist. limbic), funciile vegetative i endocrine (hipotalamus)
-

Serotonina
-

Secretat de anumii nuclei din TC (nucleii rafeului) Este mai puin studiat, pentru c lipsesc medicamentele care s stimuleze sau s inhibe sistemul serotoninergic Scderea serotoninei: insomnie, hiperactivitate, explozivitate Creterea serotoninei: sindrom comportamental anormal (tremur, micri lente, ale corpului, diminuarea ratei alimentare) Controleaz dispoziia psihic, inducerea somnului

Aminoacizii
-

Sunt produi de mai toate celulele nervoase Se presupune c ar avea un rol modulator asupra activitii neuronilor Ex. : acidul gama amino butiric (GABA) este un neurotransmitor inhibitor prezent n mduv, retin, hipocamp, EC etc

Neuropeptidele
-

Opioidele opicortinele, enkefalinele Neurohipofizarele vasopresina, oxitocina Secretinele secretina, glucagonul, peptide digestive Insulina insulina, insulina ca factor de cretere I i II Somatostatina somatostatinul, polipeptida pancreatic Gastrinele gastrina, colecistochinina

Aceste substane acioneaz - Ca hormoni (la distan) - Local (neurotransmitori) Au efect excitator sau inhibitor / ambele. Regleaz rspunsul organismului la durere, stres.

II. Transmiterea impulsului nervos

Elemente de baz:
-

Potenial de repaus Potenial de aciune Potenial postsinaptic

Potenialul de repaus (de membran) = diferena de potenial permanent care exist ntre interiorul i exteriorul unei celule (muscular, nervoas) - Diferena de potenial este cuprins ntre 60 i -100 mV (interiorul celulei este mai negativ dect exteriorul ei) - Na are o concentratie mare extracelular iar K o concentratie mare intracelular

Potenialul de aciune = Depolarizarea membranei, care se propag din aproape n aproape, fr s scad, de-a lungul membranei axonului - Dureaz ntre 1 i 3 ms - La celula nervoas respect regula totul sau nimic: amplitudinea este de la nceput maxim - Na intra in celula nervoasa in mod activ iar K este expulzat pasiv, inversand polaritatea

Potenialul postsinaptic = Potenial electric nregistrat n membrana unui neuron postsinaptic, ca urmare a descrcrii unui neuromediator n fanta sinaptic - Dac neuromediatorul este excitator, se produce o depolarizare membranar (potenial postsinaptic excitator P.P.S.E) care poate produce un potenial de aciune - Dac neuromediatorul este inhibitor, se produce o hiperpolarizare local (potenial postsinaptic inhibitor P.P.S.I)

Celulele de sustinere Exista trei tipuri de sustinere: A. Ependimale tapeteaza cavitatile pline cu fluid din interiorul sistemului nervos (ventriculii cerebrali sI canalul central al maduvei spinarii). B. Microgliale sunt fagocite sI inglobeaza resturile care rezulta din lezarea, infectiile sau bolile sistemului nervos central C. Macrogliale cuprind patru tipuri celulare: - astrocite (SNC) - oligodendrocite (SNC) - celule Schwann (SNP) - celule capsulare (SNP)

B. Celula migrogliala

C. Celulele macrogliale Astrocitele: - Sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central - Au forma stelara - mbraca exteriorul creierului sau maduvei spinarii (membrana gliala) sau inconjoara capilarele sangvine formand bariera hemato-encefalica. - Au un rol foarte important in sistemul nervos central - Sunt primele celule afectate prin trauma sau iradierea sistemului nervos central - Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor

Astrocita

Astrocite. n desen apar dou astrocite (mai nchise la culoare). Astrocita de sus se prinde de epiteliul ependimal i de dendritele i corpul celular al unui axon. Are, de asemenea, legtur cu un capilar de snge. Astrocita de jos ajunge de la pia mater pn la neuron (desenul are o doz de nerealism: este practic imposibil ca un neuron s aib conexiuni att cu ventricolul ct i cu spaiul subarahnoidal).

Oligodendrocitele - contribuie la formarea mielinei si mentinerea mielinei care reprezinta principalele lor functii in sistemul nervos central - produc, de asemenea, factorii neutrotrofi (care pot promova cresterea axonilor afectai sau lezai)

Oligodendrocita

Celulele Schwann

- corespund oligodendrocitelor din sistemul nervos central - inconjoara partial axonul mielinizat - formeaza straturi succesive de lamele de mielina (stratul extern neuroderma) - intre doua celule Schwann exista o intrerupere strangulatie Ranvier - au rol sI in regenerarea neuronilor distrui (partea rupta a axonului este distrusa iar cea dinspre corpul celular prolifereaz i formeaza o structura tubulara care va fi viitorul axon)

Celulele capsulare: - inconjoara ganglionii spinali si ai nervilor autonomi

Neuronii sunt dispusi in serii longitudinale sau succesiune seriala. Prin dispunere seriala se formeaza doua tipuri de circuite: - reflex - releu (somatic aferent general)

Circuitul reflex transporta impulsuri care conduc la un raspuns involuntar (contractia muschilor / secretie glandulara) Calea releu se refer la Circuitul somatic general aferent calea functionala - caile de releu / senzoriale calea motorie caile miscarii voluntare

Calea functionala este formata din mii / milioane de neuroni.

Corpii neuronali formeaz aglomerari numite nuclei.

- Axonii formeaza structuri numite tracturi, fascicule, nervi.

Organizarea de ansamblu a SN

Sistemul nervos este format din:

sistemul nervos central creierul i maduva spinarii sistemul nervos periferic nervii cranieni, spinali, nervii autonomi i ganglionii spinali sistemul nervos vegetativ (simpatic i parasimpatic)

Organizarea SN

Sistemul nervos central (SNC):

integreaza sI controleaza intregul sistem nervos primeste informatii (aferente) interpreteaza informatiile din mediu furnizeaza semnale (aferente) pentru efectuarea activitatii

Sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos periferic (SNP) conecteaza sistemul nervos central cu organele si tesuturile corpului. Este format din nervi senzoriali (aferenti) si motori (eferenti).

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV)

Controleaz ansamblul funciilor autonome (activitatea organelor interne) ale organismului). Este format din: - Sistemul nervos simpatic - Sistemul nervos parasimpatic

Sistemul nervos simpatic


-

Pregateste organismul pentru fuga sau lupta Creeaza conditiile optime pentru adaptarea la stres Are centri nervosi dispusi pe toata lungimea MS, in coarnele laterale Controlul centrilor nervosi simpatici se face de catre hipotalamus Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate

Sistemul nervos parasimpatic


-

Creeaza conditiile pentru relaxarea organismului dupa efort Are centrii nervosi dispusi in bulb si punte (TC) Controlul acestora se face de catre hipotalamus Fibrele nervoase pot fi mielinizate sau nemielinizate

SISTEMUL NERVOS CENTRAL

Componentele SNC
-

Emisferele cerebrale (SC, sistem limbic, diencefal, TC, cerebel, precum i formaiuni de substan alb: corpul calos, trigonul cerebral, comisurile albe anterioar i posterioar) Mduva spinrii

Elementele SC
-

Circumvoluiune Lob an (mai adanc, separa lobi) Scizura (mai putin adanca, separa circumvolutiunile)

SCOARA CEREBRAL

Lobii SC
-

Lobii frontali Lobii parietali Lobii temporali Lobii occipitali

Lobii

Lobii

Lobii (cont.)

Lobii frontali

delimitat posterior de scizura lui Rolando sI inferior de scizura lui Sylvius este traversat de trei santuri sI patru ginusuri in zona posterioara, intre scizura lui Rolando sI santul precentral se formeaza ginusul precentral se imparte in trei parti: frontala superioara (F1) frontala mijlocoe (F2) frontala inferioara (F3)

Lobii parietali

se intinde de la santul central pana la cel parieto-occipital (scizura perpendiculara exterioara) posterior santului central se gaseste santul postcentral, care imparte lobul pariental in ginusul postcentral sI o arie posterioara maimare. Ginusul postcentral = aria somatosenzitiva sI are numeroase conexiuni

Lobii temporali

este situat inferior de scizura lui Sylvius sI anterior de scizura perpendiculara externa (preoccipitala) este impartit in trei circumvolutii paralele: temporala superioara, medie sI superioara sI doua ginusuri plasate anterior sI posterior ginusul anterior = aria auditiva primara

Lobii occipitali

situat in spatele santului parieto-occipital este brazdat de numeroase santuri mai mici

Scoara cerebral
Structura scoarei difer de la o zon la alta (ca grosime, densitatea pturii celulare, orientarea celulelor sau numrul acestora).

La acest nivel intalnim mai multe tipuri de neuroni: - Piramidali - Stelati (granulari)

Neuronii piramidali
-

Pot fi mici, mijlocii sau gigantici Reprezinta peste 66% din populatia neuronala a neocortexului

Neuronii stelati
-

Se afla mai ales in straturile II si IV Reprezinta aproximativ 33% din populatia neuronala a tuturor ariilor neocorticale Sunt celule multipolare Au diametru foarte mic

Structura Scoartei Cerebrale


Cortexul prezinta doua regiuni: - Slab stratificata (doua straturi) corespunde structurilor vechi din paleocortex Allocortex - Foarte stratificata (6 straturi) - tine de de structurile corticale noi Izocortex Allocortexul are doua straturi: - Extern (granular) senzorial - Intern (piramidal) motor (neuroni mari

Izocortexul are sase straturi principale: I. Zonal II. Granular extern III. Piramidal extern IV. Granular intern V. Piramidal intern (ganglionic) VI. Multiform

I. Zonal
-

Se afla la exterior (celule mici, orizontale) Este o patura de protectie pentru straturile profunde Format din celule stelate si piramidale mici Axonii merg in jos si stabilesc conexiuni cu celulele piramidale mari din straturile III si IV Format din neuroni piramidali mijlocii Axonii parasesc scoarta, ajungand in substanta alba si se indreapta fie spre cealalte EC (neuroni asociativi), fie spre TC si MS

II. Granular extern


-

III. Piramidal extern


-

IV. Granular intern - Este mai ingust - Contine neuroni stelati si piramidali - Este considerat al doilea sediu cortical al sensibilitatii (primeste aferente de la nucleii talamici nespecifici) V. Piramidal intern (ganglionic) - Contine cei mai mari neuroni piramidali (Betz) dar si unii neuroni mai mici - Dendritele urca pana in stratul I iar axonii ajung la centrii subcorticali si medulari - Axonii alcatuiesc caile piramidale prin care se transmit mesaje de comanda pentru miscarile voluntare - Este considerat sediul motricitatii voluntare VI. Multiform - Contine celule de diferite forme si marimi - Axonii trec in substanta alba a EC

Scoarta cerebrala

Funcie de predominana celular, ntlnim:

Predominana piramidal - n aria cortical motorie Predominana granular n ariile corticale senzoriale Straturile I, II (chiar III) n ariile corticale de asociaie (n ntreg neocortexul)

Cortexul este o zon vast de recepie, de comand - central i de integrare a impulsurilor. Se imparte in: Cortex somato-senzorial (zona posterioar) Cortex motor / efector (zona anterioar)

Cortexul somatosenzorial

Joac un rol important n preluarea tuturor inputurilor senzoriale de la nivel somatic. Exist dou arii importante n preluarea informaiilor senzoriale:

Aria senzorial somatic primar (1) Aria senzorial somatic secundar (2)

Cortexul somatosenzorial

Cortexul somato-senzorial primar S I

Cortexul senzorial secundar S II

Homunculus senzitiv (imag.)

Cortexul senzorial somatic primar S I

se gsete n girusul postcentral, anul central i poriunea superioar i inferioar a lobilor parietali are patru arii funcionale ariile Brodmann 1, 2, 3a i 3b cu roluri diferite n suprafaa somatic aria 1 primete sensibilitatea extern i proprioceptiv prin fibre talamice directe i prin colaterale din aria 3 aria 2 aici sosesc de la talamus doar fibre subiri proprioceptive i kinestezice contralaterale aria 3 responsabil, deasemenea, de sensibilitatea exteroceptiv (dureroas)

Cortexul senzorial somatic secundar S II


se afl pe partea superioar a anului lateral este mai mic dect cel primar

Ambele arii sunt conectate i cu cortexul motor piramidal i au trei tipuri de conexiuni: de asociere, colosali i de proiecie.

Conexiunile de asociere unesc neuronii diferitelor regiuni corticale din aceast emisfer central.
Conexiunile caloase unesc neuronii aflai n cele dou emisfere cerebrale. Conexiunile de proiecie trimit axoni la structurile subcorticale (ganglioni bazali, talamus, mduva spinrii).

n concluzie, sistemul somatic are dou mari tipuri de aferene: - sensibilitate termo-algic i sensibilitate epicritic (tactil fin) - poziia articulaiilor.

Transmiterea durerii

Cortexul vizual Traseul vizual este urmtorul: Retin -> nucleul geniculat lateral Retin -> mezencefal (coliculii superiori) Retin -> mezencefal (aria pretectal) Doar nucleul geniculat lateral prelucreaz informaia vizual, restul genereaz reflexe de tipul reflexului pupilar sau micare ocular. Inputul senzorial vizual ajunge n aria vizual 1 V1 (cortex striat) = cmpul 17 Brodmann. Influxurile care ajung aici sunt contralaterale.

Cortexul vizual primar scizura calcarina

Analizatorul vizual

Neuronii acestei zone rspund n mod specific la anumite tipuri de stimulri vizuale (pot rspunde la linii verticale, nu i la cele oblice sau orizontale, din cmpul receptor). Ei se numesc neuroni compleci i neuroni hipercompleci. Neuronii compleci rspund la mai muli stimuli care au aceeai orientare n cmp. Neuronii hipercompleci integreaz influxurile de la neuronii compleci.

Neuronii plasai n straturi diferite au roluri diferite: - unele prelucreaz conturul grosier al stimulului, - altele prelucreaz culoarea, textura i forma stimulului.

n V1 neuronii sunt orientai n coloane distincte funcional, ntre care exist conexiuni. Aria vizual V2 se gsete n aria 18 Brodmann reprezint imaginea n oglind a ariei 17 este principala arie de asociere i centru al memoriei vizuale are rol n organizarea imaginii i n acomodare

Aria vizual V3 se gsete n aria 19 Brodmann aici se formeaz fibre motorii care se proiecteaz subcortical au rol n vederea stereoscopic (orientarea spaial, perceperea formelor, imaginea corpului, micarea n profunzime i localizarea imaginilor)

Ariile vizuale V4, V5 i V6 au localizri mai reduse spaial (ntre celelalte arii sau pe faa median a emisferelor cerebrale). V4 are rol n percepia colorat V5 are rol n perceperea formelor aflate n micare V6 are rol n reprezentarea spaiului

Cortexul auditiv Localizarea n spaiu la nivel cortical se realizeaz prin compararea diferenelor de intensitate i timp recepionate de fiecare ureche. Cortexul auditiv este organizat n coloane (la fel ca cel vizual i somatic) conectate ntre ele dar i cu harta cortical spaial a localizrii sunetului. La cortexul auditiv se adaug dou arii funcionale n lobii frontal (Broca) i temporal (Wernicke) care au legtur cu percepia sunetelor vorbirii

Cortexul auditiv

Analizatorul auditiv

Cortexul auditiv se mparte n:

aria auditiv primar A1 (specializat pentru recepia sunetelor de diferite intensiti),

aria auditiv secundar A2, cmpurile 42, 22 (cu importan n discriminarea zgomotelor i vocilor),
aria auditiv teriar A3 - cmpurile 20 i 21 (20 memoria auditiv, nelegerea cuvintelor i melodiilor; 21 atenia auditiv)

Cortexul vestibular - Este localizat n cmpul 2, rostral de aria auditiv - Are rol n reglarea echilibrului, n controlul motricitii cerebeloase. Cortexul gustativ - se gsete aproape de proiecia cortical a limbii (lobul parietal) - exist mai multe teorii care explic producerea senzaiei de gust (producere separat apoi integrare; integrare pe parcurs) - codarea gustului:

are aceleai principii generale ca i celelalte modaliti senzoriale are profunde conotatii emoionale

Cortexul gustativ

Homunculus senzitiv (pentru proiecia limbii)

Cortexul olfactiv

capabil s discrimineze extrem de fin ntre mii de mirosuri are o organizare mai puin precis are cinci pri:

nucleul olfactiv anterior Bulbul (tuberculul) olfactiv cortexul piriform (lobul temporal) nucleul cortical al amigdalei aria intorinal

halucinaiile olfactive apar n cazul leziunilor cortexpiriforme poate marca un debut de epilepsie de lob temporal

Analizatorii olfactiv si gustativ

Concluzii n legtur cu structura i funciile cortexului posterior

zonele de proiecie topic sunt zone dinamice, care depind att de influenele mediului extern ct i de aspectele interne motivaionale; zonele de asociere au o organizare distinct, prin aceea c au stratul III foarte dezvoltat (cu rol n corelarea i integrarea impulsurilor senzoriale modale). Dac stimulm aceast zon rezult focare de excitaie care vor cuprinde zone mari corticale. Zonele de asociere secundare stabilesc conexiuni cu multe comutri i circuite la nivel subcortical (n special la nivel talamic);

Concluzii (cont.)

Pentru procesri din ce n ce mai complexe au aprut i zonele teriare i cuaternare (zone de acoperire), la care numrul conexiunilor crete i mai mult. n aceast zon neuronii sunt eliberai de funcia senzorial i au doar funcie de coordonare i prelucrare a impulsurilor (coordonarea tuturor analizelor ntre ei, precum i a scopurilor generale ale activitii). Se obin constructe cognitive calitativ superioare, imagini perceptuale complexe multimodale, reprezentri cu nivel nalt de generalitate etc. Zonele primare i zonele de asociere nu pot lucra unele fr celelalte (disfuncia uneia implic i disfuncia celeilalte)

Zonele de sensibilitate primare, secundare, tertiare si cuaternare

Zonele corticale anterioare

Rolul acestor zone este de a transforma energia neuronal n energie fizic, prin comenzile transmise de cortex la muchii scheletici. Micrile motorii pot fi clasificate n:

micri voluntare rspunsurile reflexe paternuri motorii ritmice

Ele difer dup gradul de complexitate i de control voluntar. Micrile voluntare sunt cele mai complexe. Pot fi intenionale sau rspuns la o stimulare extern specific. Ele se nva i se perfecioneaz n timp. Rspunsurile reflexe sunt cel mai puin influenate de controlul voluntar. Sunt rapide, stereotipe i involuntare.

Cortexul motor

Paternurile motorii ritmice (mersul, fuga, mestecatul) reprezint combinaii ntre micrile voluntare i cele reflexe. nceputul i sfritul lor sunt voluntare, restul ine mai mult de aspecte reflexe. Pun n funcie dou seturi opuse de muchi agoniti i antagoniti.
Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de micri, sistemul motor dispune de dou caracteristici: primete influene senzoriale cu privire la context/mediu, orientarea corpului i gradul de contracii musculare. Sistemul motor dispune de o organizare ierarhic, ce integreaz difereniat inputurile senzoriale relevante pentru funcionarea acestora.

ntre componenta senzorial i cea motorie a cortexului exist o extrem de strns interaciune. Cercetrile efectuate asupra cortexului motor au evideniat existena unei arii specifice circumvoluia precentral a crei stimulare produce efecte motorii n grupe musculare aflate n zone opuse ale corpului (aria motorie primar).

Aria functionala senzorio-motorie

Au fost descoperite i alte arii motorii considerate secundare (arii premotorii). Axonii acestor neuroni se proiecteaz n cortexul motor primar n structurile subcorticale i n mduva spinrii. n funcie de nivelul atins n dezvoltarea unei specii fa de alta, ariile premotorii cresc n extindere i complexitate (la om sunt de peste 6 ori mai mari dect la maimuele inferioare). La om au fost evideniate 2 arii premotorii. Acestea, mpreun cu cortexul motor primar, au o structur diferit de a ariilor senzoriale, prin absena stratului IV i prin dezvoltarea mai mare a stratului V (piramidali gigantici Betz).

Cortexul primar motor i ariile premotorii primesc inputuri din trei surse: de la periferie, cortexul senzorial primar i arii senzoriale asociative; de la cerebel (prin talamus); de la globus pallidus.

Pe de alt parte, ariile corticale motorii exercit control indirect asupra motoneuronilor spinali, prin intermediul anumitor nuclei din TC. Cortexul primar motor M 1 aria 4 Brodmann Ariile premotorii aria 6 Brodmann

Cortexul primar motor prin stimularea diferitor zone ale ei rezult o hart a corpului uman (homunculus) n care sunt reprezentate grupurile musculare buco-linguo-faciale, membrul superior i mna, membrul inferior. Relevana lor rezult din rolul lor fiziologic (precizia i fineea micrii, mai puin dimensiunea lor anatomic).
i ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele intervin n pregtirea motorie i n controlul micrilor. Lezarea ariei motorii primare are consecine motorii grave. Lezarea ariei motorii secundare are consecine asupra controlului motor al feei.

Concluzii cu privire la structura i funciile cortexului anterior

ntre zonele motorii primare i zonele senzoriale primare exist o comunicare foarte intens i difereniat, att prin fibre de asociere ct i prin intermediul zonelor de asociere => aceste conexiuni permit transferul de influen i comunicarea oricrui mesaj modal sau plurimodal, n acest fel putnd s apar acelai rspuns motor la mai muli stimuli sau rspunsuri motorii diferite la acelai stimul.

la om aceste zone ocup aproape 1/4 din ntreaga suprafa a SC, cu o dezvoltare superioar fa de primate; cortexul frontal realizeaz conexiuni multiple (af i ef.) cu formaiuni situate la niveluri diferite ale - talamus, corpii striai, sistemul limbic, cerebelul => devin posibile coordonarea i sincronizarea activitii tuturor zonelor i structurilor corticale, n concordan cu desfurrile comportamentale.

PATOLOGIA SCOARTEI CEREBRALE

Calsificarea tipurilor
I. II. III.

Patologia cortexului posterior Patologia cortexului anterior Patologia limbajului

I. Patologia cortexului posterior

Patologia cortexului vizual Patologia cortexului auditiv Patologia cortexului somatosenzorial Patologia cortexului gustativ Patologia cortexului olfactiv

Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuala = afectarea functionarii cognitive la nivelul vederii


Cauza: lezarea cortexului vizual tertiar (si a zonei subcorticale aferente) din lobii occipitali, precum si a unor regiuni din lobii temporal si parietal

Patologia cortexului vizual


Agnozia culorii - pacientul este capabil sa discrimineze culorile prin sortare si imperechere, dar pare incapabil sa lege culorile potrivite de obiecte, sau sa sorteze culorile in grupuri, dupa anumite criterii - Pacientul este, deasemenea, incapabil sa opereze cu codurile de baza ale culorilor (ex. culori calde, culori reci) sau sa extraga intelesul asocierilor dintre culori (ex. rosu si galben pot fi culorile unei flori, verde este culoarea pe care traversam la trecerea de pietoni etc)
Anomia culorii - Pacientul este incapabil sa numeasca culorile - Depinde de afectarea punctului de jonctiune temporoparieto-occipital stang, unde se afla anumite sisteme de limbaj

Patologia cortexului vizual


Acromatopsia - Pacientul percepe lumea ca fiind fara culoare, in tonuri de gri sau, ocazional, in tonurile unei singure culori

Agnoziile spatiale vizuale - Pacientul percepe lumea inconjuratoare doar bidimensional, fiind incapabil sa traga concluzii despre cea de-a treia dimensiune - Cauza: afectarea conexiunilor spleniale interemisferice, care leaga ariile 18 si 19 ale celor doua emisfere

Patologia cortexului vizual


Agnozia vizuala asociativa - Pacientul poate copia corect un desen, dar este incapabil sa spuna numele obiectelor desenate sau sa indice utilizarea lor in practica - Pare legata de lezarea profunda a lobilor occipitali, desi se poate produce si prin lezarea lobilor temporali Simultagnozia - Pacientul este incapabil sa formuleze simultan mai mult de un percept (se diagnosticheaza cu testul figurilor ascunse in alte figuri Embedded figures Test) Prosopagnozia - Incapacitatea de a recunoaste fete familiare, inclusiv propria fata (cauza: lezarea unei circumvolutii situate la punctul de intalnire intre lobul occipital, frontal si temporal drept)

Patologia cortexului vizual


Vederea oarba (blindsight) - A fost denumita si observata inca de la inceputul secolului 20. - Pacientii, desi se declara ca fiind orbi (nu vad nimic), par sa posede totusi anumite aspecte de responsivitate vizuala (pot face evaluari vizuale, fara a avea vreo experienta perceptuala) - Cauze: TCC, AVC, leziuni chirurgicale - Abilitatile conservate pot varia foarte mult: orientarea privirii catre sursa de lumina, indicarea (cu degetul) a sursei de lumina, diferentierea orientarii liniilor, a marimii literelor, precum si o acuitate vizuala cu putin doar mai slaba decat la subiectii normali - Explicatia conservarii acestor abilitati: mentinerea functionarii sistemului vizual secundar (tecto-pulvinar), care continua sa opereze chiar in conditiile afectarii sistemului primar, fara a putea insa furniza si constiinta prezentei stimulilor

Patologia cortexului auditiv

Agnozia auditiva
= inabilitatea pacientului de a interpreta intelesul sunetelor din afara vorbirii, si de a spune ceva semnificativ despre ele (nu poate spune ca ceea ce se aude este apa care curge, si nici ca apa se foloseste la baut, spalat sau inotat).

Tipuri de agnozie:
-

O forma este legata de perceperea si discriminarea sunetelor (pacientul recunoaste un obiect prin forma sau atingerea lui, nu prin sunetul pe care il produce) Alta forma se refera la asocierile generate de sunete

Patologia cortexului auditiv

Ambele forme de agnozie auditiva sunt legate si de dificultati in receptia limbajului vorbit (afazii de tip senzorial). Cauza: leziuni la nivelul cortexului auditiv tertiar (circumvolutia temporala superioara, zona anterioara) Amuzia - Pacientul este incapabil sa recunoasca sau sa discrimineze anumite ritmuri, tempouri sau masuri muzicale

Patologia cortexului somatosenzorial


-

Consta in lezarea cortexului senzorial primar si a celui secundar, cu consecinte asupra modului in care sunt receptionate senzatiile corporale: alterare sau pierdere completa a sensibilitatii (anestezie) pentru anumite parti ale corpului, fie pentru anumite tipuri de senzatii cutanate (atingere, presiune, temperatura) sau pentru toate acestea Poate fi afectata si informatia cu privire la pozitia membrelor, ceea ce poate duce la erori de apreciere a pozitiei corpului fata de anumite obiecte.

Patologia cortexului somatosenzorial


Asomatognozia = Incapacitatea pacientului de a-si simti propriul corp sau parti ale sale Sunt doua tipuri: - Anosognozia - Autotopagnozia Anosognozia - Pacientul devine inconstient de jumatatea stanga a corpului (consecutiv lezarii corticale drepte) si isi neaga aceasta parte Autotopagnozia - Consta in slaba capacitate sau incapacitatea pacientului de a numi parti ale propriului corp, de a le identifica pe desen sau de a le misca

Patologia cortexului olfactiv

Anosmia = Incapacitatea pacientului de a identifica mirosuri sau de a le asocia cu un obiect, mancare, actiune (ex. pregatirea mesei, prezenta gunoiului) Cauza: lezarea cortexului olfactiv (fata mediala a EC)

II. Afazia - descriere

Este cea mai comuna tulburare de limbaj, din cauza corticala, Clasificarea afaziilor a cunoscut multe variante Cea mai simpla clasificare imparte afaziile in: Receptive si expresive (Weisenberg, McBride, 1935) Fluente si nonfluente (Howes si Geschwind, 1964) Anterioare si posterioare (Benson, 1967)

Tipuri de afazie
1. 2.

3.
4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Afazia Broca (motorie, non-fluenta) Afazia Wernicke (senzoriala) Afazia de conducie Afazia anomic (centrala) Afazia anomica (amnezica) Afazia motorie transcorticala Afazia senzoriala transcorticala (sindromul de izolare) Afazia globala [Alexia] [Agrafia]

Afazia Broca
-

Este asociata cu lezarea ariei Broca, din lobul frontal inferior posterior Este cea mai comuna forma de afazie, non-fluenta Semnul principal: vorbirea este profund afectata (articolele, adverbele, adjectivele,etc) astfel incat vorbirea tinde sa fie redusa doar la substantive si la verbe In cazurile extreme se ajunge la absenta pronuntarii cuvintelor functionale, iar substantivele si verbele sunt folosite doar in forma de baza (vorbire telegrafica) Pot aparea si alte erori in producerea de cuvinte (parafazii) pacientul foloseste cuvinte cu sens asemenator celui de baza, sprijinindu-se pe contex pentru ca ceilalti sa inteleaga mesajul

Aria Broca

Broca (cont.)
-

apar, deasemenea, dificultati cu repetarea si cu numirea cuvintelor (suflarea primei litere poate ajuta) Uneori, in afara de lezarea limbajului vorbit poate fi afectat si limbajul scris (prin afectarea acelorasi mecanisme?) In toate cazurile, intelegerea limbajului este intacta Se poate insoti cu sentimente de furie si frustrare din cauza inabilitatii de a comunica normal

Afazia Wernicke
-

Este lezata aria Wernicke Este o afazie fluenta, caracterizata printr-un deficit sever de intelegere auditiva Pacientii pot face distinctia intre vorbire si nonvorbire, dar nu pot extrage inteles din mesajul vorbit Cu toate ca este o afazie fluenta, nu inseamna ca vorbirea este normala, ea putand fi normala (sau excesiva) cantitativ, dar neinteligibila Vorbirea este afectata de parafazii, de data aceasta de natura semantica (inlocuirea unor cuvinte cu altele, din aceeasi categorie, rosu in loc de verde, sau crearea unor cuvinte noi, neologisme), capatand numele de afazie de jargon.

Aria Wernicke (zona albastra)

Wernicke (cont.)
-

Jargonul nu are inteles, inclusiv pentru pacient, poate avea accentul corect pentru limba respectiva, chiar daca sunt produse non-sensuri Unele expresii lingvistice indelung folosite, automatizate, pot fi conservate Un mod de a intelege aceasta problema in vorbire este de a o considera ca fiind produsa, cel putin partial, de un deficit de intelegere (mecanismele care monitorizeaza producerea vorbirii sunt comune cu cele care interpreteaza mesajul abia sosit, astfel incat pacientul pierde controlul exprimarii lingvistice, nefiind in stare sa verifice ce anume este produs). Rezultatul se numeste salata de cuvinte.

Afazia de conducie (central)


-

Localizare: n profunzimea zonei nervoase din preajma fasciculului arcuat (care conecteaz zonele posterioare i anterioare ale centrilor limbajului, adic recepia i producerea limbajului) Nu exist un model unanim acceptat al acestei afazii; se presupune c MSD ar fi afectat Caracteristica principal este afectarea sever a repetrii cuvintelor, att n vorbire ct i n citirea cu voce tare Pacienii au att vorbirea ct i scrisul n limite normale, Vorbirea: destul de fluent, nelesul cuvintelor este corect iar sintaxa este, de asemenea, corect; ocazional, pot aprea parafazii fonemice (care afecteaz denumirea obiectelor)

Afazia anomic (amnezic)


-

Localizare lezional: circumvoluia angular, partea mijlocie a circumvoluiei temporale posterioare Este, probabil, cea mai frecvent form de afazie, aprnd i ca form rezidual de afazie dup vindecarea altor forme Caracteristica principal: este afectat denumirea obiectelor (utilizarea substantivelor); n formele uoare poate trece neobservat n vorbirea obinuit; n formele grave apare vorbirea goal, pentru c lipsesc principalele substantive Sugerarea contextului pentru reamintire sau suflarea primelor litere nu sunt suficiente; uneori, persoana poate folosi acelai cuvnt ca verb, dar nu poate asocia cuvntul cu utilizarea lui ca substantiv

Afazia motorie transcortical


-

Localizare lezional: n cortexul frontal de asociaie, anterior sau superior fa de centrul Broca, cu care este conectat Formele complexe (senzorio-motorii) implic afectarea ampl a vorbirii i scrisului dar poate aprea un fenomen ciudat: afazia ecolalic (poate repeta ceea ce i se spune, fr greeal, cu toate c, altminteri, nu poate vorbi); mai pot rmne relativ intacte: capacitatea de a completa proverbe, propoziii simple, de a njura i de a cnta Predomin deficitele n producerea de limbaj, n condiiile conservrii pariale a nelegerii limbajului auzit i citit Furnizarea de indicii poate ajuta pacienii n ce privete recuperarea fluenei vorbirii

Afazia senzoriala transcorticala


-

Localizarea lezional: n cortexul de asociaie peri-Sylvian, n jurul graniei dintre lobul parietal i cel temporal Se mai numete uneori sindromul de izolare, implicnd faptul c sistemul vorbirii a fost izolat de celelalte elemente ale limbajului; pacientul poate repeta ce i se spune, dar nelege nimic sau foarte puin din ceea ce repet sau citete Vorbirea produs este fluent, uor mai inteligibil dect cea produs n afazia Wernicke, plin de jargon i parafazii;

Afazia globala

Consta in pertubarea masiva a limbajului din toate punctele de vedere (intelegere si producere)

Alexia / Dislexia
Tipuri de dislexii: - Dislexie de dezvoltare (nu se dezvolta capacitatea de citire) - Dislexie achiziionat (acquired) se pierde capacitatea de a citi, deja achizitionata
O alta clasificare include: dislexia profunda, dislexia fonologica (vizeaza citirea non-cuvintelor), citirea litera-cu-litera, dislexia de suprafata (citirea este afectata pentru cuvintele la care scrierea nu este identica cu pronuntia)

Agrafia / Disgrafia

Tipuri de disgrafii: - Disgrafia de dezvoltare (nu se poate dezvolta capacitatea de a scrie) - Disgrafia achiziionat (acquired) se pierde capacitatea de a scrie, deja achizitionata

II. Patologia cortexului anterior


Apraxia = pierderea capacitii de a efectua micri voluntare (intenionate) - poate s apar n absena paraliziilor sau a oricrei alte alterri funcionale senzoriale sau motorii, - poate s vizeze oricare dintre micrile voluntare, micrile mari i cele ale membrelor fiind ns primele vizate - cele mai frecvente micri afectate: micrile de imitare faciale, ale minii, tapping, precum i micri complexe manuale

Apraxia (cont.)
-

pacientul este incapabil s organizeze o sarcin motorie (s efectueze o micare) dac este nevoit s porneasc de la o descriere abstract a sarcinii respective sau, ALTFEL SPUS, pacientul poate fi perfect capabil s realizeze o micare n mod automat (s bea dintr-o can, de ex.) dar, dac i se cere s arate CUM face acel lucru (cum bea din can), s fie incapabil s arate / demonstreze micarea; uneori poate fi de ajutor pentru el s aib alturi obiectul (cana) ns, n absena acestuia, poate eua.

Apraxia (cont.)
Cauze probabile (Geschwind):
-

Lezarea cailor de legatura intre regiunea parietala posterioara stanga si lobul frontal stang (calea fasciculului arcuat), cu implicarea probabila si a mecanismelor verbale

Lezarea partii stangi implica aparitia apraxiei bilaterale, in vreme ce lezarea partii drepte implica apraxie unilaterala (doar a partii stangi a corpului)

Apraxia - tipuri
1.
2. 3.

4.

Apraxia mbrcrii Apraxia constructiv [Apraxia ideationala] [Apraxia ideomotorie]


Apraxia mbrcrii Este o form particular de apraxie, manifestat ca incapacitate a pacientului de a se mbrca. Acesta poate deveni confuz n privina etapelor mbrcrii, a hainelor pe care ar trebui s le aleag, finalmente rezultatul fiind bizar.

1.

2. Apraxia constructiv
-

Este o form mai frecvent ntlnit de apraxie Este incapacitatea de a sintetiza modul n care se duce la bun sfrit o sarcin practic, care presupune mai multe elemente i etape (ex. construcia unui castel din cuburi de lemn) Cauza celor mai severe forme de apraxie constructiv: lezarea unor regiuni frontale i parietale drepte

Dificultile n desenarea obiectelor - Erorile de desenare pot fi cauzate de leziuni ale lobilor occipital sau parietal. - Leziunile parietale produc defecte de aranjare i interrelaionare a prilor desenului - Leziunile parietale drepte produc desene fragmentate, cu componente aezate n poziii greite, cu orientare greit, cu o multitudine de linii adugate ulterior pentru a corecta desenul - Leziunile parietale stngi produc deseori o simplificare a desenului (probabil pentru c pacientul nu poate formula un plan pentru a-l pune n practic, astfel nct rezultatul este corect dar simplu, fr detalii)

Diagnoza apraxiilor (testele seriale ale miscarilor mainilor si ale fetei)

Ataxia
Consta in slaba capacitate sau incapacitatea de a finaliza o sarcina conform cu planificarea initiala. Cu toate ca majoritatea formelor de ataxie apar in relatie cu afectarea cerebeloasa, anumite ataxii insotesc apraxiile (lezare corticala). Lezarea unor arii din cortexul parietal superior poate produce ataxie optica (incapacitatea subiectilor de a atinge obiecte in conditii de autoghidaj vizual, fara afectarea recunoasterii obiectelor si a pozitiei acestora).

Sindromul Gerstmann
Const din patru simptome: 1. Agrafie 2. Acalculie 3. Confuzie stnga-dreapta 4. Agnozia degetelor (incapacitatea de a numi degetele de la mini) Cauza probabil (Gerstmann): lezarea circumvoluiei angulare din lobul parietal stng. Cercetri extinse au fost efectuate pentru a demonstra existena acestui sindrom i implicaiile sale. Rezultatele sunt in discutie.

Concluzii cu privire la funcionarea lobilor cerebrali


Lobii frontali
Cortexul motor i premotor
-control motor de nivel primar i secundar -fluen verbal i de desen -pronunarea cuvintelor pe litere

Lobii temporali
Auzul
-Recepia

Cortexul prefrontal
-Controlul

senzorial -Percepia senzorial auditiv -Cogniia asociat evenimentelor auditive -Abiliti muzicale (lob temporal drept)

motor teriar -Adaptabilitatea rspunsului motor -Planificarea secvenelor comportamentale -Reglarea verbal -Rezolvarea de probleme -Micarea voluntar a ochilor -Judecata perceptual -Memoria (efectul de recen)

Vzul
-Funcia

vizual teriar -Percepia feelor

Limbajul
- Recepia i nelegerea vorbirii i scrisului

Atenia Memoria
-Sindromul

Aria lui Broca


-Vorbirea

expresiv

Cortexul orbital
-Personalitatea
-Comportamentul

amnezic -Memorie verbal de lung durat - TS -Memorie spaial de lung durat TD -nvare asociativ

Personalitatea
social
-Percepie

experienial -Comportament sexual

Concluzii cu privire la funcionarea lobilor cerebrali (cont.) Lobii parietali Lobii occipitali
-Producerea

Anterior
-Percepii

somatosenzoriale -Percepie tactil -Simul corpului -Recunoaterea vizual a obiectelor

senzaiilor vizuale primare (puncte luminoase, forme simple), completarea formei


-Percepia

Posterior
-Limbaj

vizual (contururi, mrime, orientare, adncime, stereopsis, luminozitate, culoare, micare)


-Conotaiile

(recepia limbajului vorbit, semantice ale obiectelor vizuale


-Citirea

citirea) -Orientarea spaial i atenia (urmrirea traseului, discriminarea stnga-dreapta) -Sinteze simbolice (calculul aritmetic) -Micarea voluntar -Abiliti constructive (desenul) -Integrarea vz-sim tactil -Memorie auditiv de scurt durat

SISTEMUL LIMBIC

Denumire data de Broca in 1878 pentru a caracteriza cortexul primitiv care formeaza un inel in jurul TC. Studiul sau a starnit interes dupa ce s-a relevat rolul lui in comportamentul emotional (are conexiuni cu hipotalamusul, talamusul, epitalamusul, precum si cu arii ale sistemului olfactiv).

Cercetarile demonstreaza implicarea lui in comportamentele de cautare a prazii, crestere, crestere a puilor, imperechere, raspunsuri emotionale, echilibrul intre comportamentul normal si cel agresiv, formarea memoriei (in special a celei emotionale).

Sistemul limbic

Sistemul limbic (girusul cingulat sus, fornix la mijloc, amigdalele, hipocampul jos, bulbii olfactivi stanga, corpii mamilari - centru

Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri componente ale sistemului limbic: nervii, bulbul si tractul olfactiv; stria olfactiva si girusul olfactiv; trigonul olfactiv; lobul piriform si cortexul piriform; complexul nuclear amigdaloid; aria septala; formatiunea hipocampica; fornixul; hipotalamusul; nucleii talamici limbici si paralimbici; aria limbica a ganglionilor bazali; cortexul limbic; cortexul paralimbic; etc

Alti autori considera ca in sistemul limbic intra doua grupe de structuri: A. Grupa structurilor concentrice; B. Grupa structurilor marginale.
In A intra lobii olfactivi, aria hipocampic, cortexul periamigdaloid si cortexul prepiriform.

In B intra: circumvolutia corpului calos; circumvolutia hipocampului; nucleii amigdaloidieni lobul insulei; partea anterioara a lobilor temporal si frontal (din neocortex).

Insula (lobii temporal si frontal au fost indepartati pentru a se vedea formatiunea insulei)

Cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul si amigdala. Acestea sunt localizate in partea mediala a lobului temporal anterior si sunt foarte sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.

Hipocampul

Este o structura complexa, situat in peretele medial al emisferelor cerebrale; in limba latin = monstru sau calut de mare; studiul lui este foarte important din cauza asocierii lui cu epilepsiile de lob temporal; este format din trei parti principale: - aria principala receptoare (nuclei granulari, girus dintat); - hipocampul propriu-zis (campurile piramidale); - subiculum (sursa de eferenta).

La hipocamp substanta alba se afla la exterior iar substanta cenusie este profunda (cortex cerebral inversat).

Substanta alba se numeste alveus.


Substanta cenusie este organizata, in cea mai mare parte, in 6 straturi celulare (pe alocuri poate avea 4 straturi).

Girusul dintat are o structura trilaminara.

Girusul dentat (dintat) si Cornul lui Ammon


SECTIUNE LATERALA

Structurile olfactive - contin inelul format din hipocamp si girusul cingulat si formeaza marele lob limbic; - cuprind structuri mai putin diferentiate (paleocortex); - este implicat in encodare (achizitionarea de informaii noi); - are numeroase aferente si un sistem eferent (fornixul), cu proiectii corticale difuze. - distrugerea bilaterala a hipocampului duce la amnezie anterograda durabila si profunda,

Caracteristici ale amneziei anterograde:

pacientul nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicite, constiente; Capacitatile intelectuale (limbajul, atenia si memoria imediata) sunt intacte; Se poate asocia cu grade diferite de amnezie retrograda; Poate fi afectata si invatarea spatiala (n hipocampus se formeaz harta cognitiv spaial) poate sa se asocieze cu pierderea informatiei verbale si chiar a celei non-verbale.

AMIGDALA - stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul si cu anumite regiuni din TC; - este formata din 2 parti: o parte corticomediala, de care este atasat un nucleu de talie mica; o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate.
-

conexiunile sale sunt bidirectionale, atat cu cortexul, cat si cu hipocampul, cu relevanta pentru functiile cognitive superioare. deasemenea, amigdala este conectata bidirectional cu zona subcorticala, in special cu caile vizuale (interpretarea emotionala - furie a stimulilor vizuali);

Amigdala
Dei primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un centru important pentru discriminarea olfactiva; Studiile multiple ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolul acestei formatiuni in: realizarea unor modificari visceromotorii sI somatomotorii; memorie si emotii (componente afective ale memoriei?); modificarea starii de somn; modificarea motilitatii gastrointestinale; modificarea ratei cardiace; modificarea TA. Stimularea amigdalei are efect numai daca subiecii sunt in stare de veghe (sunt treji). In somn stimularea ei nu are nici un efect, de unde concluzia c amigdala nu este implicata in functiile homeostatice normale.

Distrugerea bilaterala a lobilor temporali la maimute (inclusiv a unor structuri limbice) duce la aparitia unor modificari emotional-comportamentale foarte importante: mblnzire; linistire emotionala; tendinte orale (duc totul la gura); hipersexualitate; tendinte compulsive; hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a ateniei i a obiectului sentimentului de placere); lipsa recunoasterii obiectelor familiare Toate acestea reprezint dovada implicarii amigdalei in invatare (sau a asocierii unui stimul cu un raspuns afectiv / emotional). Alte studii (realizate pe primate) au evidentiat rolul amigdalei in comportamentele de evitare, sexuale, de hranire, sociale.

Intens studiata clinic este legatura dintre amigdala si epilepsia de lob temporal. Dei epilepsia de lob temporal nu este limitata la amigdale, ntruct descarcarea electric se rspndete rapid n tot lobul, multe din simptome sunt asociate cu activarea amigdalei.

Manifestarile din timpul crizelor epileptice:


Manifestari autonome / vegetative: disconfortul epigastric si toracic; greaa; palpitaii; frison; paloarea/nroirea fetei; tahipnee/apnee; salivaia; eructaia (rgiala); miciunea involuntar; defecaie/diaree.

Manifestari afective: - teama (cel mai frecvent intalnit simptom) de la usoara la intensa; - suparare, depresie sau sentiment de singuratate; - setea/impulsul de a bea (asociat cu fenomenele afective).
Manifestari perceptive (nu implic apariia halucinaiilor): - apar modificari de tipul iluziilor vizuale i auditive, distorsiuni i alterari ale actului perceptual; Manifestari de tip mnezic: - reactivarea memoriei din trecut (cu coninut autobiografic) - Apare sentimentul de reminiscen (deja-vu) / iluzia de familiaritate

Ganglionii bazali
-

Sunt mase de substan cenuie, dispuse la interior (n EC) cuprind: nucleul striat (format din nucleul caudat si putamen), globus pallidus, nucleul subtalamic i substana neagr

Toate acestea sunt structuri eterogene, diferite ca structur i funcie, precum i ca istorie filogenetic.

Ganglionii bazali (nucleul caudat sus, putamen si globus pallidus laterale, nucleul subtalamic si substanta neagra jos)

Nucleul striat - Are form de virgul, cu trei elemente: cap, corp i coad - Coada se termin n nucleul amigdalian Substana neagr - Este cea mai voluminoas formaiune a mezencefalului - Are o zon dorsal compact i o zon ventral de culoare rosie cenusie

Functionalitatea nucleilor bazali:


-

In realizarea activitatilor instinctive (locomotia, apararea, hranirea si curtarea) Realizeaza fondul postural pentru activitatile voluntare, fara a initia insa acele miscari

Patologia nucleilor bazali include:


-

Tulburari de tonus muscular (rigiditate) Pierderea miscarilor automate asociate (rasucirea bratelor, expresia faciala) Miscari involuntare necontrolabile (1. coreiforme, 2. atetoide, 3. balistice, 4. tremor)

1. Coreea = miscari succesive involuntare, destul de complexe, care apar brusc si se insera printre miscarile voluntare
Coreea Syndeham - Apare in copilarie, in asociere cu bolile de inima - Are un prognostic favorabil Coreea (boala) Huntington - Este o boala ereditara, care debuteaza in jurul varstei de 40 de ani - Cauza: pierderea neuronilor colinergici si GABA-ergici din nucleul striat - Transmiterea se face in proportie de 50% la urmasii directi - Se asociaza cu dementa progresiva - Este confundata frecvent cu alte boli (schizofrenie, tulburari sociopate etc) deoarece afectarea psihica este foarte caracteristica - Evolutia bolii: diminuarea gradata a capacitatii intelectuale, inabilitate motorie totala, moarte la 15 20 ani de la debutul bolii. - Nu exista tratament pentru aceasta maladie

2. Atetoza = miscari involuntare lente, vermiforme, de rasucire, care afecteaza extremitatile, uneori si muschii fetei si gatului 3. Balismul = accelerarea activitatii unuia sau altuia dintre membrele corpului, functie de localizarea leziunii 4. Tremorul

Cea mai importanta patologie a ganglionilor bazali este Boala Parkinson = consta din perturbarea profilului cognitiv si comportamental al pacientilor Cauze: pierderea de neuroni corticali si subcorticali, afectarea circuitelor si diminuarea cantitatii de neurotransmitatori. Manifestari: - Tremur ritmic de repaus - Cresterea tonusului muscular (rigiditate cu aspect de roata dintata) - Akinezia (dificultate in initierea de miscari, saracia sau absenta miscarilor spontane) - Bradikinezia (incetinirea executiei miscarilor) - Afectari cognitive - Compulsii

Afectarile cognitive tin de: - Capacitatea de analiza si tratare secventiala a informatiei in MSD - Capacitatea de a elabora un plan in baza unei strategii - Capacitatea de ajustare a planului functie de imprejurari - Disparitia raspunsurilor non-pertinente - Saracia continutului ideativ - In cazul afectarii putamenului apar tulburari de scriere, semnare si dactilografiere, care nu mai pot fi recuperate ulterior Afectari ale dispozitiei si personalitatii: - Depresie - Rigiditate si hipercontrol - Indiferenta afectiva - Dezinteres fata de propria stare - Lipsa de interes fata de anturaj

DIENCEFALUL

Structurile diencefalice se gsesc n continuarea i deasupra mezencefalului, n jurul ventriculului III, fiind acoperite de emisferele cerebrale.
Se compune din dou formaiuni mari: - talamoencefalul (talamus, metatalamus, epitalamus) i - hipotalamus.

Talamusul Este alctuit din dou corpuri ovoide de substan nervoas. Se mai numesc i corpi optici. Este format din mai muli nuclei (cinci grupe): grupul nuclear anterior
- primete aferene de la corpii mamilari - trimite eferene ctre cortexul cingulat i emisferele cerebrale

nucleii liniei mediane


- se conecteaz cu hipotalamusul i alte formaiuni de substan cenuie subcortical

nucleii mediali
- trimit eferene n lobul frontal i cortexul motor

masa nuclear lateral


- primete aferene senzoriale (spinotalamice) - trimite eferene n lobul parietal

nucleii posteriori (formai din nucleul pulvinar i corpii geniculai medial i lateral)
- se conecteaz cu cortexul lobului temporal i parietal.

Conexiunile talamusului
Talamusul este o structur senzorial crucial subordonat scoarei cerebrale. La acest nivel fac sinaps cile tuturor formelor de sensibilitate, cu excepia cilor olfactive, care ajung la cortex direct, nu prin talamus. Nu toate fibrele talamice ajung la cortex: unele se termin n nuclei cenuii subcorticali. Din acest punct de vedere identificm:

nuclei talamici cu proiecie cortical (nucleul talamic ventral, nucleul arcuat, nucleul reticulat etc) nuclei talamici cu proiecie subcortical (nucleii intermediari, nucleii ventriculari) nucleii talamici de asociaie (laterali, laterodorsali etc)

Nucleii din prima categorie au conexiuni n ambele sensuri cu cortexul, formeaz deci, mpreun cu cmpurile corticale, uniti funcionale stabile. Cile mari senzoriale se termin n nuclei cu proiecie cortical dar trimit colaterale i la nuclei cu proiecie subcortical.
Toate conexiunile eferente ale talamusului influeneaz activitatea cilor extrapiramidale (descendente). Controlul cortexului se exercit prin mai multe circuite care includ i talamusul (de ex: circuitul cortico-pontocerebelo-talamo-cortical)

Cercetrile desfurate de-a lungul timpului au evideniat existena a dou tipuri de nuclei talamici:

specifici sunt legai funcional de diferite sisteme senzoriale (vizual, auditiv etc); pulvinarul integreaz impulsurile auditive, vizuale i somatice. nespecifici sunt legai n special de zonele asociative ale talamusului; funcionarea lor nu este pe deplin cunoscut.

n concluzie, talamusul conine: - A. nuclei de transmisie (de releu) - B. nuclei cu proiecie difuz A. Nucleii de transmisie au urmtoarele caracteristici:

fiecare prelucreaz o singur modalitate senzorial sau un input venit din zona motorie fiecare se proiecteaz ntr-o regiune specific a cortexului fiecare primete inputuri recurente de la regiunea cerebral pe care s-a proiectat (recurena inputurilor permite modularea inputurilor primite funcie de activitate) un nucleu talamic senzorial transmite ntr-o anumit regiune cortical (senzorial, motorie sau reglatorie) numai o modalitate informaional senzorial; aceste informaii reprezint treapta iniial a generrii percepiei senzoriale ali nuclei senzoriali trimit impulsuri ctre ariile asociative ale cortexului, unde se integreaz sistemele senzoriale care iau parte la iniierea comportamentului nucleii talamici motori trimit impulsuri ctre cortexul motor, pentru a-l informa despre activitatea motorie desfurat de alte formaiuni (cerebelul) toi nucleii de transmisie trimit impulsuri ctre sistemul de reglare

B. Nucleii cu proiecie difuz trimit impulsuri ctre toate regiunile corticale, cu efect n reglarea nivelului general de excitabilitate cortical.

Clinic: Apar mai multe entiti nosografice n lezarea talamusului. Cel mai vechi cunoscut este sindromul talamic, cu urmtoarele simptome neurologice:

hemianestezia contralateral (consecutiv unei hemoragii talamice) durere de cap de tip arsur, intens (hiperpatie), persistent, se accentueaz n stres emoional i oboseal tremor intenional (n cazul lezrii nucleului lateral ventral) ataxia membrelor inferioare (n funcie de tulburarea sensibilitii profunde) tulburri simpatice (ptoz palpebral etc) tulburri motorii (hemiparez) uneori, tulburri de gust.

O alt afeciune este afazia talamic, care include:


-

tulburri de dinamic a expresiei i fluenei verbale voce slab rspunsuri scurte debit ncetinit i sacadat incoerena discursului afectare persistent, disociativ, a memoriei (n special a celei verbale), manifestat prin deficit al memoriei logice i a capacitii de a crea asociaii

Afazia talamic are evoluie favorabil, cu excepia memoriei verbale, care nu se recupereaz.

O alt afeciune este sindromul de neglijen talamic, cu dou manifestri principale: - neglijen motorie - neglijen spaial
Neglijena motorie este un defect de utilizare a unei jumti de corp, cu toate c aceasta este perfect funcional. Prin incitare verbal acest defect poate s dispar parial. Neglijena spaial este legat n special de analizatorul vizual i const n devierea privirii spre dreapta i refuzul explorrii spaiului stng (aceast deficien este confirmat i de testele neuropsihologice).

Neglijenta contralaterala

n afara acestor simptome mai pot aprea i altele:


tulburri de recunoatere a locurilor (familiare) tulburri ale orientrii spaiale apraxie constructiv deficit de memorie anterograd pentru materialul vizuo-spaial spontaneitate excesiv a limbajului confabulaii extravagante

Alte tulburri in de sfera emoional sunt evidente n manifestrile motorii sau expresive, pentru c talamusul intervine ca modulator al proceselor afective. De aceea, anumite intervenii chirurgicale asupra talamusului sunt destinate reducerii tensiunilor emoionale, anxietii, agitaiei i agresivitii bolnavilor.

Alte aspecte legate de patologia talamusului:

Lezarea nucleilor anteriori duce la modificarea strii de contien i se soldeaz cu scderea reactivitii emoionale.

Stimularea nucleului postero-ventral duce la creterea nivelului de anxietate n micrile ofensive i fenomene vegetative corespunztoare.

Metatalamusul
Este format din din corpii geniculai mediali i laterali. Corpii geniculai laterali
se leag de coliculii cvadrigemeni superiori la acest nivel se termin fibrele optice prelucrrile vizuale la acest nivel permit diferenieri ntre ntuneric i lumin i orientarea n spaiu n raport cu stimuli luminoi Sunt formai din dou pri: partea ventral (veche filogenetic) i partea dorsal stratificat (nou filogenetic); Aceasta din urm expediaz semnale la scoara cerebral (scizura calcarin i ariile 18, 19) i are ase straturi (la om)

Corpii geniculai mediali


sunt conectai cu coliculii cvadrigemeni inferiori aici fac sinaps cile auditive i de aici ajung impulsuri la ariile auditive corticale (prima circumvoluie temporal)

Epitalamusul Se gsete n partea superioar a diencefalului i este compus din glanda epifiz (pineal) i din aparatul habenular.
Glanda epifiz dup vrsta de 7 ani involueaz iar dup 14 ani se calcific este o gland endocrin cu rol important n dezvoltare exercit efect frenator asupra sferei sexuale exercit efect important n metabolismul protidic, glucidic i mineral hormonul principal este melatonina, derivat din serotonin melatonina este secretat maximal noaptea (serotonina ziua) iar secreia ei scade de la natere pn la btrnee nu s-a demonstrat la om i primate efectul antigonadotrop al melatoninei (ntrzierea declanrii pubertii, de ex.) rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilitii cerebrale; influenarea fiziologiei somnului; un posibil rol inhibitor asupra creterii tumorilor neoplazice la om; reglarea activitii i a altor glande (hipofizei, pancresului endocrine, suprarenalelor, glandelor sexuale)

Aparatul habenular

conine numeroase fibre albe i substan cenuie (nuclei habenulari) fibrele albe se conecteaz n general cu structuri subcorticale

Hipotalamusul Reprezint mai puin de 1% din totalul volumului creierului uman. Este format dintr-o poriune supraoptic, una tuberal i una mamilar (vzute din fa n spate). Nucleii hipotalamusului se mpart n patru grupe principale: grupul anterior format din nucleul paraventricular i cel supraoptic. Ei secret hormoni care sunt trimii la adenohipofiz. grupul lateral nucleul tuberomamilar i nuclei tuberali laterali. grupul mijlociu nuclei hipotalamici ventromedial i dorsomedial grupul posterior nuclei tuberculilor mamilari Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite funcii.

Conexiunile hipotalamusului Hipotalamusul posed o bogat reea de conexiuni, att interne ct i externe, care influeneaz att sistemul nervos central ct i pe cel vegetativ. Este, deasemenea, foarte important pentru sistemul endocrin, prin intermediul hipofizei. Cile aferente:

fascicolul telencefalic leag scoara de hipotalamus, avnd efect excitator i inhibitor. Principalele functii sunt legate de organele viscerale. Fascicolul talamo-hipotalamic leag talamusul de hipotalamus. Stria terminalis leag amigdala de hipotalamus. Fibre directe spinotalamice vin dinspre talamus.

Exist, deasemenea, legturi ale hipotalamusului cu aparatul vizual, prin fibre care leag chiasma optic de partea vizual a hipotalamusului. Aceste fibre provin din celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii optici, chiasma optic i ajung la unii nuclei hipotalamici i n lobul posterior al hipofizei.
Efectul principal este acela c semnalele luminoase pot influena sistemul vegetativ att direct ct i prin intermediul hipofizei.

Cile eferente

tractul hipotalamo-hipofizar (care are legturi cu hipofiza) tractul hipotalamo-habenular (care are legturi cu epifiza) tractul hipotalamo-talamic (realizeaz legtura ascendent cu scoara cerebral) sistemul periventricular (leag hipotalamusul de aproape toate formaiunile cenuii ale trunchiului cerebral) tractul tubero-hipofizar leag hipotalamusul de pituitara posterioar

Majoritatea fibrelor sunt bidirecionale (cu excepia tractului hipotalamo-hipofizar i a fibrelor care vin dinspre retin cu rol n reglarea ritmului circadian lumin/ ntuneric)

Funciile hipotalamusului Hipotalamusul are atribuii directe n reglarea mediului intern al organismului:

neuroendocrin autonom motivaional

Reglarea sistemului neuroendocrin

Hipotalamusul, mpreun cu sistemul limbic, particip direct la reglarea mediului intern, n vederea meninerii constantelor acestuia. Controlul emoiilor i a comportamentelor emoionale se face indirect de ctre hipotalamus, n conjuncie cu formaiunile nalte ale sistemului limbic i ale neocortexului. Datele anatomice indic faptul c hipotalamusul conine un mare numr de nuclei i reele neuronale care regleaz funcii vitale ca: temperatura, ritmul cardiac, tensiunea arterial, osmoza sangvin, ingestia de ap i alimente; n plus, organizeaz motor rspunsurile endocrine n comportamentele emoionale adaptative.

n primul rand, hipotalamusul controleaz activitatea glandei pituitare, care controleaz, la rndul ei, celelalte glande endocrine (tiroida, paratiroidele, suprarenalele, glandele sexuale etc). Aceste glande descarc hormoni care regleaz activitatea hipotalamusului i hipofizei. Hipotalamusul

Feed-back
Hipofiz gland hormon gland hormon gland hormon

Muli neuroni hipotalamici sunt specializai n secreia peptidelor. Acestea ajung fie n spaiul sinaptic (ca neurotransmitori), fie n circulaia sangvin, de unde acioneaz ca hormoni, controlnd excitabilitatea neuronal i eficacitatea sinaptic. Pot, deasemenea, controla eficacitatea sistemului endocrin, fie direct, fie indirect. Controlul direct se exercit prin descrcarea n circulaia sangvin a neurohipofizei de produi neuroendocrini. Controlul indirect se face prin intermediul adenohipofizei. Neuronii peptidici sunt magnocelulari i parvocelulari.

Neuronii magnocelulari
Elibereaz oxitocina i vasopresina. Vasopresina: - este secretat n hipotalamus i depozitat n hipofiz. - produce vasoconstricie i reabsorbia apei de ctre rinichi (n absena ei volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri n 24 h). - intervine n mecanismul nvrii i memoriei (nu se cunosc exact mecanismele), probabil prin influenarea secreiei de ARN. Oxitocina: este secretat n nucleul paraventricular din hipotalamus. Efectele sale sunt contracia uterin i secreia lactat. La brbai efectele sale sunt mai obscure. alcoolul, stresul i serotonina inhib secreia de oxitocin, n vreme ce dopamina stimuleaz descrcarea de oxitocin.

Sistemul neurosecretor parvocelular

Secret hormoni inhibitori i de eliberare (releasing) substane care elibereaz sau inhib eliberarea hormonilor din glanda pituitar anterioar. Substanele de stimulare a eliberrii hormonilor sunt (de ex.): TRH (factorul de eliberare a tirotropinei), CRH (factorul de eliberare a corticotropinei), FSH (factorul de eliberare al hormonilor foliculari), LHRH (factorul de eliberare al hormonului luteinizant) etc.

Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determina descarcarea, de catre glanda, a hormonilor corespunzatori, care regleaza secretia glandelor din corp.
De exemplu, GRH (factorul de eliberare a hormonului de crestere) determina descarcarea de GH (hormonul de crestere), care influenteaza cresterea scheletului si a sistemului muscular. Afectarea secretiei de GH, in sens pozitiv, duce la gigantism, iar in sens negativ (scaderea secretiei), la nanism hipofizar.

Secretia de hormoni este pulsatila, ea fiind descarcata in sange in valuri pe parcursul unei zile.
Neuronii magnocelulari si parvocelulari contin peptide de diferite tipuri, raspandite in tot sistemul nervos.

Disfunctiile hipotalamusului Tumorile si alte procese patologice influenteaza dezvoltarea sexuala se pot solda cu pubertate precoce sau, opus, hipogonadism (subdezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, asociate cu somnolenta, obezitate si diabet insipid).

Distrugerea doar a unei jumatati a hipotalamusului poate produce o tulburare usoara si tranzitorie a functionarii acestuia. Distrugerea bilaterala (nu si simetrica) a hipolalamusului duce la aparitia simptomelor specifice. Varsta joaca un rol important: la nou-nascuti functiile hipotalamusului nu sunt stabilizate (necesita reglare din exterior) la varstnici apar tulburari de somn, activitate motorie scazuta, preferinta pentru anumite mancaruri, sensibilitate fata de schimbarea temperaturii, ceea ce echivaleaza cu o reducere a mecanismelor homeostatice hipotalamice efecte constatate si experimental, la animale cu leziuni ventromediale ale hipotalamusului)

Reglarea sistemului nervos autonom si a functiilor vegetative

Functionarea autonoma nu este difuza, asa cum s-a crezut multa vreme, ci este inalt specializata la nivelul hipotalamusului, pentru ca stimularea unor centri produce raspuns la un organ periferic specific
Hipotalamusul are ca atributie principala coordonarea functiilor autonome (vegetative) intre ele, precum si a acestora cu activitatile intregului organism. Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a activitatii simpatice si parasimpatice; rolul este acela de mentinere a unei stari interne de supravietuire a organismului in diverse conditii de activitate.

Controlul parasimpatic tine de hipotalamusul anterior (si produce bradicardie, vasodilatatie periferica, cresterea aciditatii sucului gastric, cresterea tonusului tractului digestiv si scaderea tensiunii arteriale). Controlul simpatic tine de functionarea hipotalamusului lateral si posterior (si conduce la intensificarea activitatii somatice si metabolice in stres emotional, atac si fuga, evidentiate prin dilatatia pupilelor, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, inhibitia peristaltismului, tonusului vezicii si a intestinelor).

Afectarea hipotalamusului posterior duce la letargie emotionala, somn anormal si scaderea temperaturii ca urmare a diminuarii generale a activitatii somatice si viscerale. Leziunile hipotalamice induse experimental conduc la lezari ale mucoasei esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale stomacului si perforarea mucoasei gastrice, plus hemoragii si ulcere gastrointestinale. Afectarea hipotalamusului anterior se soldeaza cu hipermotilitate a tractului gastrointestinal, plus evacuare (defecatie) si mictiune frecvente.

Stimularea hipotalamusului lateral are ca efect producerea hipertensiunii arteriale. Tulburarile cardiovasculare insotesc afectarile trunchiului cerebral si hipotalamusului si se reflecta in hipertensiune, aritmii cardiace si modificari ale EKG-ului (= simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi fara antecedente cardiace)

Tulburarile respiratorii sunt frecvente in structura sindroamelor hipotalamice. Experimental, lezarea hipotalamusului la animale duce la edem pulmonar si hemoragii pulmonare). Tulburarile gastrointestinale sunt omniprezente. Pot merge pana la hemoragii si ulceratii (dupa interventii chirurgicale pe creier, cu afectari hipotalamice consecutive).

Epilepsia diencefalica
Poate sa apara atunci cand este lezata o parte din structura hipotalamusului sau a structurilor adiacente acestora. Se pune acest diagnostic atunci cand criza epileptica se asociaza cu alte disfunctii hipotalamice precis identificate (criza epileptica apare pe fond de cefalee puternica, la care se asociaza ameteala, tendinta de a cadea, inrosirea fetei si a bratelor, puls slab, ochi exoftalmici).

Hipotalamusul si motivatia Starile motivationale activeaza comportamente complexe, cu efect asupra reglarii temperaturii, satisfacerii foamei, setei si a cerintelor sexuale.

Starile motivationale sunt mai putin corelate cu stimularile din exterior, ci mai curand cu oscilatiile homeostaziei interne. O posibila exceptie este reglarea temperaturii, care se face prin echilibrarea dintre stimuli interni si externi. Stimulii interni pentru foame, sete si comportament sexual sunt mai dificil de identificat si manipulat.

Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei functioneaza prin mentinerea unei variabile la un nivel dat (nivel masurat cu ajutorul detectorilor externi, care o compara cu o valoare fixata). Cand valoarea acesteia nu se suprapune exact pe valoarea fixata, atunci detectorii de erori genereaza semnale de eroare, iar sistemul de control aduce variabila respectiva la nivelul corect.

In cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern vederea sau mirosul hranei.

Reglarea temperaturii corpului


Rolul H in reglarea temperaturii corpului este cunoscut de multa vreme.

Controlul temperaturii corpului este distribuit celor doua parti, H anterior si H posterior unul sustine producerea de caldura, celalalt o inlatura (prin vasoconstrictie sau vasodilatatie, transpiratie sau frison etc)

H anterior
-

Este centrul neuronal al inlaturarii caldurii. Lezarea lui produce hipertermie cronica Febra hipotalamica produce o curba termica in platou sau neregulata, lipsa reactiilor vasomotorii, iar temperatura centrala este mai mare decat temperatura periferica; se diagnosticheaza prin eliminare.

H posterior
-

Este centrul nervos de producere sau conservare a caldurii. Lezarea lui produce hipotermie rapida in conditii vitrege de mediu, din cauza pierderii mecanismelor homeostatice de conservare a caldurii; daca lezarea se intinde si asupra altor regiuni (de ex., corpii mamilari), atunci simptomele se agraveaza

H controleaza si raspunsurile endocrine la modificarile de temperatura din mediul exterior. De exemplu, expunerea indelungata la frig conduce la o crestere a temperaturii corpului prin descarcari de tiroxina, care accelereaza metabolismul tisular.
Deasemenea, H integreaza informatiile relevante centrale si periferice de reglare a temperaturii corpului. La nivelul H a fost identificata si o arie antipiretica, care limiteaza amplitudinea febrei. Activarea zonei are o actiune asemanatoare celei data de medicamentele antipiretice.

In afectiuni hipotalamice apare sindromul termic, care include:


-

Poikilotermia Hipotermia sustinuta Hipotermia paroxistica Hipertermia sustinuta Hipertermia paroxistica

Poikilotermia
-

Reprezinta incapacitatea H de a mentine temperatura centrala constanta, independent de temperatura mediului ambiant Apare in lezarea centrilor integratori ai termoreglarii in H posterior si mezencefal, precum si la nou-nascuti (in special prematuri) si batrani.

Hipotermia sustinuta
-

Apare fie prin distrugerea mecanismelor de producere a caldurii, fie prin stabilirea unui centru/reper anormal inferior (care regleaza temperatura corpului sub cea a mediului ambiant) Se produce in cazul lezarii H posterior Apare rar in patologie

Hipotermia paroxistica
-

Consta in episoade de scadere a temperaturii corpului, care variaza ca frecventa zilnica Debuteaza brusc, prin transpiratie, inrosire a pielii, scaderea temperaturii corpului pana la 32C, scadere ca dureza minute/zile. Se adauga si: oboseala, diminuarea activitatii cerebrale, hipoventilatie, aritmie cardiaca, lacrimare Mecanismele de producere si pierdere a caldurii functioneaza normal, dar pentru mentinerea temperaturii in jurul valorii de 32C Hipotermiile pot fi: usoare (35C-32C), medii (32C24C, cu bradicardie, hipotensiune) sau grave (mai jos de 24C, cu coma si deces, finalmente) Hipotermiile accidentale apar si la bolnavii cu arsuri de gradele I, II si III.

Hipertermia sustinuta
-

Consta in perturbarea mecanismelor de pierdere a caldurii si stimularea mecanismelor de producere a ei. Cauza: lezarea neuronala in zona H anterior (sau ventriculul III) Consta in cresterea necontrolata a temperaturii corpului, ca urmare a unei productii active de caldura.

Hipertermia paroxistica
-

Are un caracter episodic si se manifesta prin frisoane si pusee febrile, la care se adauga si alte fenomene vegetative. Nu este totdeauna prezenta implicarea H, desi, in anumite cazuri, examinarea anatomopatologica a relevat existenta unor leziuni in zona tuberala a H.

Reglarea foamei si a aportului de hrana


Se afla sub controlul a doi centri hipotalamici: - Nucleul hipotalamic ventromedial si a tesutului inconjurator (lezarea lui produce hiperfagie si obezitate severa de aceea a mai fost numit centrul satietatii) - H lateral (lezarea bilaterala produce afagia si moarte, chiar in conditiile hranirii fortate de aceea a mai fost numit centrul foamei) Functia de hranire se asociaza cu reglarea temperaturii, astfel apar diferente in aportul de alimente si lichide in conditiile modificarii temperaturii corpului (temperatura scazuta activeaza centrul foamei, iar temperatura ridicata activeaza centrul satietatii)

In cazul diferitelor leziuni intalnim urmatoarele situatii patologice: - Hiperfagie, asociata cu alterarea raspunsurilor senzoriale (prin lezarea nucleului ventromedial), - Alterarea punctului de referinta pentru reglarea greutatii corporale, - Alterarea balantei hormonale (in cazul unor leziuni hipotalamice extinse, - Afagie si emaciere, - Etc In activitatile de hranire sunt implicate si alte instante (lobii frontali, mezencefalul, rinencefalul etc)

Hipotalamusul si obezitatea
Implica controlul asupra aportului caloric, in vederea mentinerii greutatii corporale. In conditiile variatiei aportului alimentar, apar modalitati de reglare ulterioara a cantitatii de alimente, pana la revenirea la greutatea normala. Lezarea bilaterala a nucleilor ventro-mediali conduce la obezitate, hiperfagie si comportament salbatic la animalele din experiment. Lezarea H lateral duce la afagie si emaciere. CELE DE MAI SUS INDICA EXISTENTA UNOR MECANISME ANTAGONICE IN H.

Foamea si satietatea
H are rol nu numai in reglarea cantitativa a alimentarii, cat si in reglarea calitativa a ingestiei de alimente (adica, in aportul si in echilibrul dintre aportul glucidic, lipidic si protidic din alimente).

Metabolismul lipidelor
-

Este corelat cu metabolismul glucidic n H exist neuroni sensibili la nivelul grsimilor din snge, exercitnd un efect lipostatic al ingestiei alimentare Este corelat cu centrii foamei i saietii

Aportul lipidic - Este imatur pana la varsta de un an - Devine major, in cazul lezarii bazei H - Dereglarea aportului lipidic este intalnit in cateva tipuri de sindroame

Sindroame cu dereglare de aport lipidic


1. Sindromul Babinski Frhlich - semne: obezitate si infantilism genital - Este de natura tumorala - Este provocat de lezarea H bazal si medial 2. Sindromul Laurence Moon Bardet - semne: obezitate, hipogonadism, deficienta mintala, deformatii craniene si malformatii congenitale (polidactilie) - Are un caracter ereditar - Nu s-au evidentiat totdeauna leziuni hipotalamice 3. Sindromul Prader Labhart Willi - semne: obezitate, hipogenitalism, statura mica, tendinta la diabet zaharat - Probabil nu este ereditar

Metabolismul proteinelor
-

Este una dintre funciile specifice ale H Datele clinice arat c arii din H anterior i cel lateral sunt implicate n metabolismul proteinelor i n meninerea troficitii esuturilor, dovad fiind scderea nivelului de proteine i leziunile aprute n esuturi, n cazul lezrii acestor zone

Metabolismul glucidelor
-

Numeroase cercetri au evideniat existena unui centru hiperglicemiant la nivelul H anterior i a celui lateral, totui acest centru nu este singurul responsabil de controlul nivelului glicemiei n plus, n H ventromedial a fost evideniat prezena unor glucoreceptori, care obin informaii asupra nivelului glucozei din snge, precum i asupra vitezei cu care este consumat glucoza de ctre esuturi (= viteza scderii glicemiei) efect glucostatic Este corelat cu centrii foamei i saietii

Hipotalamusul, anorexia i emacierea


Anorexia - Este o dereglare psihologic, care poate avea i cauz hipotalamic Emacierea - Este lipsa apetenei, asociat cu iritabilitate sau apatie, slbire sever - Moartea poate surveni ca urmare a complicaiilor - Dac se produce ntre 6 luni i 2 ani, supravieuirea peste aceast vrst este foarte rar - Cauza poate fi de natur hipotalamic (H anterior, aria preoptic)

Reglarea setei i a ingestiei de lichide


-

Se afl sub controlul anumitor regiuni ale H H lateral stimuleaz aportul de ap H medial inhib aportul de ap Lezarea minor produce adipsie Lezarea major produce adipsie i afagie Reglarea aportului de ap este dat de osmoreceptori i de hormonul aldosteron (corticosuprarenal) Setea poate fi controlat i de: uscciunea limbii, hipertermie, aciunea angiotensinei (care regleaz aportul de aldosteron), aciunea vasopresinei (care determin reabsorbia apei la nivelul rinichilor), de tulburri emoionale, tensiune, anestezice i alcool

Diabetul insipid
-

Rezult din secreia anormal de hormon antidiuretic (vasopresin) Principalele simptome: sete excesiv i consum exagerat de ap (15 20 litri/ 24 h) Poate fi temporar (n cazul lezrii tijei pituitare) sau permanent (lezarea H anterior/ medial) Cauze frecvente: tumori, inflamaii, probleme vasculare sau traumatice Poate s apar: ca urmare a unor leziuni, ca o consecin a interveniilor chirurgicale, pe linie familial (ca predispoziie)

Functia de reproducere Zona tuberala a hipotalamusului este esentiala in mentinerea nivelului bazal de hormon gonadotropic, in vreme ce aria preoptica este necesara pentru eliberarea ciclica a gonadotropinei (inainte de ovulatie). Tumorile aprute la nivelul H implic n multe cazuri (i) disfuncii sexuale: pubertate precoce sau hipogonadism (cu subdezvoltarea caracterelor sexuale secundare)

Pubertatea precoce: apare n leziuni hipotalamice caudale Hipogonadismul: se asociaz cu obezitatea, somnolena i diabetul insipid; apare prin lezarea prii anterioare a tijei pituitare.
La om lezarea unilateral produce rareori simptome (din cauz c proieciile n H nu sunt lateralizate, ca la senzaii). Pentru apariia simptomelor este necesar distrucia bilateral a H.

CEREBELUL

CEREBELUL structura cerebrala aparuta cel mai tarziu pe scara evolutiei filogenetice in traducere creieras din cauza structurii sale relativ asemanatoare cu cea a emisferelor cerebrale - santuri, circumvolutii, structura interna Se identifica componente longitudinale (vechi) si transversale (noi). Structurile recente se amesteca cu cele noi si rezulta o relativ dificila delimitare intre partile componente. Totusi, putem vorbi despre trei portiuni: I. Arhicerebel II. Paleocerebel III. Neocerebel

Partile laterale controleaza extremitatile corpului Partea mediana controleaza partea din mijloc a corpului Nucleul floccular controleaza miscarile ochilor si echilibrul Pe mijloc se observa homunculusi

I.

Arhicerebelul = lobul flocculo-nodular


structura cea mai veche si mai mica este conectata cu nucleii vestibulari este format din doua formatiuni distincte: nodulus si floculus

II. Paleocerebelul

este format din lobul central plus lobul patrulater anterior primeste aferente de la maduva spinarii si trunchiul cerebral trimite eferente la formatiuni din cerebel si trunchiul cerebral (cele responsabile de controlul tonusului muscular)

III. Neocerebelul

cel mai voluminos si mai nou aparut filogenetic Este constituit din mai multe formatiuni care au conexiuni cu toti lobii sistemului central

Cerebelul are trei fete: superioara anterioara inferioara Cantareste intre 120-150 g = a opta parte din greutatea totala a creierului si are numeroase santuri si circumvolutiuni care cresc mult suprafata acestuia. Cerebelul are o portiune mediana unica vermisul care se conecteaza cu emisferele cerebeloase.

Exterior, cerebelul se conecteaza prin trei perechi de fibre, numite pedunculi cerebelosi. Pedunculii cerebelosi inferiori contin fibre care merg la maduva spinarii, bulb si punte primeste impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv si vestibular si semnale motorii de la sistemul extrapiramidal trimite eferente la olivele bulbare si nucleii vestibulari

Pedunculii cerebelosi mijlocii contin fibre care leaga cerebelul de punte, de SC si o emisfera de cealalta emisfera cerebeloasa Pedunculii cerebelosi superiori contin fibre aferente si eferente fibrele care vin de la maduva spinarii, trunchiul central si SC fibrele care merg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, talamus si SC sunt cei mai mici deoarece contin cele mai putine fibre

Structura cerebelului Substanta cenusie se gaseste la exterior si la interior

La exterior se afla scoarta cerebeloasa are o organizare stratificata cu 3 straturi si 5 tipuri de celule: - La exterior celule granulare, celule in forma de cos, celule stelate, dendritele neuronilor Purkinje. Celulele cos au traseu orizontal

stratul intermediar ganglionar contine celule Purkinje (foarte mari, forma de para si formeaza un singur strat) dendritele Purkinje fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul exterior iar axonii parasesc scoarta cerebeloasa; efectul axonilor Purkinje este unul inhibitor. - stratul intern granular contine celule granulare si celule Golgi; aceste celule sunt in numar foarte mare axonii ambelor tipuri de celule urca spre stratul exterior -

Functia scoartei cerebeloase Aceasta functie este legata in principal de activitatea neuronilor Purkenje. Acestia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si descarca impulsuri frecvente pe secunda. Rata descarcarii acestor impulsuri se modifica in functie de anumite mecanisme, acest fapt fiind responsabil pentru unele forme de invatare motorie.

La interior, substanta cenusie se organizeaza in nuclei cerebelosi, in interiorul substantei albe. Nucleii: - se gasesc atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase - sunt patru perechi de nuclei cerebelosi: -nucleii fastigiali (in paleocerebel) care sunt in legatura cu maduva spinarii, nucleii vestibulari, substanta reticulata,trunchil cerebral - nucleii globulari in emisferele cerebeloase: - globos - emboliform (sunt in legatura cu nucleul rosu si talamus) - nucleii dintati (dantelati) se afla in centrul emisferei cerebeloase si tin de neocerebel fiind in legatura cu nucleul rosu, talamus si alte formatiuni

Substanta alba este formata din fibre mielinice: - de asociere leaga centri din aceeasi emisfera - comisurale leaga centri din emisfere diferite - de proiectie permit interactiunea cerebelului cu alte formatiuni ale sistemului nervos central la nivelul cerebelului majoritatea fibrelor de proiectie sunt ascendente (aferente) principalele aferente sunt: - vestibulare ajung in lobul flocculonodular - spinale ajung in vermis - corticale ajung in lateralele EC - olivare ajung in scoarta cerebeloasa

Functiile cerebelului Sunt multiple multa vreme s-a crezut ca cerebelul are trei functii elementare: - imitarea miscarii - miscarile complexe - corectia miscarilor descrierea functiilor s-a facut prin extirparea cerebelului la animale si prin studiile in lumea umana

Studiile mai recente arata ca cerebelul:

este o veriga importanta a feed-back-ului chinestezico-motor, contribuind la tonusul muscular, pozitia corpului, contractia si relaxarea adecvata a muschilor implicati in miscare, asigura precizia miscarilor voluntare (apucarea si manipularea adecvata a obiectelor) modulator de impulsuri ale sensibilitatii proprioceptive vestibulare si tactile, care ajung la SC reglarea functiilor vegetative ale organismului

Partea anterioara a cerebelului paleocerebelul controleaza muschii antigravitationali. Partea posterioara a cerebelului neocerebelul actioneaza ca o frana pentru miscarile voluntare, mai ales cele ale maniei.

Lezarea cerebelului are ca efect afectarea unei functii mai generale, legate de evaluarea temporala a unei sarcini (retroactiv), precum si ca discriminare intre doua sarcini cu durate diferite.

Simptomele lezarilor cerebeloase Holmes a fost primul care a descris simptomele lezarii cerebeloase. - hipotonie - ataxie (erori de miscare, regularitatea miscarilor) - tremor intentional (mai marcat la terminarea miscarii) Afectarea se produce la membrele ipsilaterale. Se manifesta prin dificultati de ortostatism si dizartrie (vorbire sacadata sau exploziva). Afectarea membrelor atinge mai mult membrele inferioare, cele superioare fiind practic normale. Cu timpul, leziunile cerebeloase tind sa se amelioreze daca procesul patologic nu progreseaza. O leziune cerebrala aparuta ulterior poate sa duca la reaparitia semnelor de disfunctie tipic cerebeloasa ceea ce demonstreaza ca, cel putin la tineri, functiile cerebeloase pot fi preluate de alte formatiuni ale creierului.

TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral este o structura anatomica constituita din trei formatiuni distincte: I Bulbul rahidian (medula oblongata) II Puntea lui Varolio (protuberanta, pons) III Mezencefalul

I - Bulbul rahidian (medula oblongata) se afla deasupra si in continuarea maduvei spinarii superior ajunge pana la nivelul puntii lui Varolio, de care este separata prin santul bulbo-pontin (transversal) are forma unui trunchi de con, cu baza mica (2 cm.) spre maduva si baza mare spre punte. Lungimea trunchiului este de 3 cm.
Bulbul are o fata anterioara, una posterioara si 2 fete laterale. Pe fata anterioara, de o parte si de alta a santului median anterior, se gasesc piramidele bulbare (2 cordoane nervoase). Acestea contin fibre motorii cortico-spinale, care in proportie de 80% trec dintr-o parte in alta incrucisandu-se, formand decusatia sau incrucisarea piramidelor

In fata anterioara isi are originea aparenta nervul hipoglos Pe fatele laterale ies radacinile nervilor glosofaringian, vag si spinal. Tot pe fetele laterale se gasesc olivele bulbare. Fata posterioara are o structura diferita inferior si superior. In partea inferioara structura sa seamana cu cea a cordoanelor posterioare din maduva spinarii. In zona superioara cele doua fascicole Goll si Burdach se indeparteaza unul de celalalt. Tractul Burdach se prelungeste cu pedunculul cerebelos inferior (corpul restiform) iar fascicolul Goll devine piramida bulbara posterioara.

In partea superioara si posterioara a bulbului se gaseste planseul ventriculului al IV-lea cerebral. In grosimea planseului se gasesc nucleii de origine ai perechilor de nervi cranieni IX, X, XI sI XII.

Structura bulbului Aceasta seamana cu maduva spinarii din mai multe puncte de vedere, inclusiv din cel al dispunerii substantei nervoase: substanta alba la exterior iar cea cenusie la interior. Totusi, substanta cenusie este fragmentata in nuclei sau insule (coarnele anterioare, laterala sau posterioare devin nuclei motori, vegetativi sau senzitivi). Nucleii se mai numesc si nuclei echivalenti, fiind omologi celor din maduva spinarii.

Nucleii motori: nucleul nervului hipoglos (XII) nucleul nervului glosofaringian (IX) nucleul nervului vag (X) nucleul nervului accesoriu (XI) Nucleii senzitivi nucleul solitar / facial (VII) nucleul vag (X) glosofaringian (IX) nucleul trigemen (V) partial nucleii vestibulari si cohleari (VIII)

Nucleii vegetativi sunt parasimpatici nucleul solitar inferior (glandele salivare) prin glosofaringian si vag (cord, plaman si organele abdominale) nucleul salivator inferior nucleul cardio-pneumoenteric

Nucleii proprii nucleul Goll nucleul Burdach deutoneuronii pentru analiza secundara a semnelor sensibilitatii proprioceptive constiente oliva bulbara conexiuni cu cerebelul, nucleul rosu, corpii striati, creierul mare si maduva se ataseaza sistemului extrapiramidal si participa la realizarea miscarii semiautomate si involuntare

Identificam, de asemenea, substanta reticulata bulbara care, impreuna cu cea din mezencefal, au un rol extrem de important in tonificarea generala a dinamicii activitatii.

Substanta alba - Este formata din fibre mielinizate, grupate in tracturi care trec prin bulb ascendente si descendente si care isi au originea in bulb

Ascendente: Fascicolul lui Goll Fascicolul lui Burdach Tractul spinocerebelos Dorsal Ventral Tractul spinotalamic lateral

Descendente: Tracturi corticospinale (in piramide) Tractul rubispinal Tractul sectospinal Tractul olivospinal Tractul reticulospinal Tractul vestibulospinal

Tracturi care isi au originea in bulb fibre olivocerebeloase fibre spinocerebeloase fibre arciforme/arcuate externe interne

Functiile bulbului Acesta are trei functii importante: Functia de integrare reflexa Functia de conducere Functia de reglare

Functia de integrare reflexa - centrul respirator, centrul cardiac, centrul vasomotor, centrul salivatiei, centrii unor reactii de aparare (stranutul, tusea, clipitul, voma) centrii de reglare a tonusului muscular (intensificare)

Functia de conducere: - mijloceste transmiterea intre zonele receptoare si centrii superiori ai integrarii aferente (senzoriale) mijloceste transmiterea intre centrii de comanda (motori) si organele de executie corespunzatoare Functia de reglare se realizeaza cu precadere prin intermediul substantei reticulate

Puntea lui Varolio apare la mamifere si este cea mai dezvoltata la om este dispusa transversal deasupra bulbului si are un aspect cuboid, intinzandu-se de la o emisfera cerebeloasa la alta deosebim o fata anterioara, o fata posterioara, doua fete laterale si marginile superioara sI inferioara

fata anterioara dispune de un sant median, pe marginile caruia se gasesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor bulbare) de aici pleaca nervul trigemen fetele laterale se continua cu pedunculii cerebelosi mijlocii

fata posterioara este acoperita de cerebel, are o forma triunghiulara si formeaza partea superioara a bazei ventriculului IV este in continuarea bulbului, de care se apropie ca structura in partea superioara identificam santul pontopeduncular iar in cea inferioara santul bulbopontin aici se gasesc radacinile aparente ale nervilor oculomotor III, trohlear IV, trigemen V, acusticovestibular VIII, abducens VI in interior dispozitia celor doua tipuri de substanta nervoasa este similara cu cea din bulb (in interior substanta cenusie sub forma de nuclei, la exterior substanta alba)

Substana cenuie - Conine nuclei ai unor nervi cranieni (motori, senzitivi i vegetativi) i formaiuni specifice punii - Aici i au originea nervii V (trigemen - mixt), VI (oculomotor - motor), VII (facial mixt) i VIII (acustico-vestibular mixt) Substana reticulat - Are o dispunere dezordonat i conine fibre (spinoreticulat, reticulospinal, reticuloreticulat, rubroreticulat) i celule nervoase (formeaz nucleul reticular)

Substanta alba - fibre ascendente care vin dinspre maduva si bulb si ajung la cerebel, nuclei subcorticali, talamus si tectum: spinotalamic spinocerebelos anterior etc

- fibre descendente: tractul piramidal fascicolul corticospinal rubrospinal tectospinal reticulospinal

Funciile punii 1. Reflex 2. De conducere


1. Funcia reflex: Reflexe somatice i vegetative: lacrimal, salivar, masticator, cornean, sudiopalpebral, audio-oculogir, sudoripar i sebaceu (pentru fa i pielea capului), contracia muchilor feei (mimica expresiv), lateralitatea globilor oculari, tonusul muscular 2. Funcia de conducere: Asigur circulaia informaiei extrase din mediul extern i intern ctre centrii subcorticali i corticali, precum i mesajele de comand n sens descendent ctre organele de execuie

Patologia bulbului i punii Este considerat foarte grav atunci cnd se refer la centrii vitali. Leziunile din interior se numesc intra-axiale sau parenchimale, iar cele situate la exterior se numesc extra-axiale (de obicei, in de afectarea nervilor cranieni) Exemplu de afectare extra-axial: NEURINOMUL DE ACUSTIC se dezvolt din celulele Schwann ale nervului acustic, cu urmtoarele simptome: pierderea auzului, diminuarea reflexului cornean, parez facial periferic, ataxie i tremor, ulterior hidrocefalie i cretere a presiunii intracraniene

MEZENCEFALUL

Structura anatomica separata de perete prin santul pontopeduncular iar de diencefal printr-un plan ce uneste comisura posterioara a creierului cu marginea posterioara a corpilor mamilari. Are patru fete: aria anterioara, aria posterioara si doua laturi. - Fata anterioara - identificam mai multe formatiuni, din care mai evidente sunt picioarele pedunculilor cerebelosi. Aici se afla originea aparenta a nervului III - Fata posterioara este invizibila la adult, fiind acoperita de cortul cerebelului si de lobii occipitali. Pe aceasta fata se gasesc coliculii cvadrigemeni. - Fetele laterale corespund tegmentului mezencefalic si piciorului peduncular

In sectiune, mezencefalul separa formatiuni din trei etaje: etajul superior tectum etajul mijlociu segment / calota etajul anterior picioarele pedunculilor cerebrali Intre segment si picior exista o zona numita substanta neagra (locus niger). Din mezencefal se dezvolta doua formatiuni structurale: pedunculii cerebrali (picioarele + segment) tuberculii (tectum)

- Picioarele pedunculior formate numai din substanta alba si fibre nervoase care pornesc de la SC si ajung la punte si maduva (tractul piramidal, fibre corticopontine)

- Calota/ tegmentul format din substanta alba si cenusie.


Substanta alba - fibre cu originea in diencefal, in maduva spinarii sau punte. Substanta cenusie formeaza nuclei specifici pentru mezencefal (substanta neagra si nucleul rosu)

Substanta neagra - structura nucleara compacta de forma semilunara. In structura ei intra celule mari impregnate cu un pigment colorant (melanic). Toate formatiunile melanice + nucleul dorsal al vagului prezinta leziuni evidente in parkinsonul postencefalitic - primeste impulsuri de la toata suprafata corpului si de la organele vizuale, auditive, olfactive - intervine in integrarea impulsurilor senzoriale, in reglarea miscarilor fine si in reglarea tonusului muscular
Nucleul rosu - situat in partea superioara a tegmentului, deasupra substantei negre, cu o culoare caramizie din cauza incarcaturii mari de fier a substantei celulare si a bogatiei vasculare - contine o zona parvocelulara (celule mici) si o zona magnocelulara (celule mari) - primeste aferente si trimite eferente cu rol in reglarea tonusului muscular (exercita un efect inhibitor asupra centrilor bulbari sI medulari si genereaza rigiditate musculara)

Tectul / Tectum Contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de substanta alba si substanta cenusie. Distingem 2 perechi coliculii superiori si coliculii inferiori Coliculii superiori primesc aferente de la corpul geniculat lateral, sistemul central, maduva spinarii si dau eferente care ajung finalmente la muschii gatului si la neuronii somato-motori din maduva cervicala. regleaza automat miscarile oculare, realizeaza reflexul de orientare la stimuli vizuali si fixarea obiectului in zona perceptibilitatii optime; Coliculii inferiori sunt sub cei superiori si au dimensiuni mai reduse. contin substanta cenusie la interior (ganglionul central) si substanta alba la exterior. primeste aferente de la corpii geniculati mediali si dau eferente catre celelalte formatiuni ale trunchilui cerebral si catre maduva spinarii coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii neconditionate la stimulii acustici si a reflexului de orientare care precede perceptia auditiva

Pe ansamblu, mezencefalul indeplineste functii foarte importante legate de: distributia normala a tonusului muscular realizarea reflexelor de redresare realizarea reflexelor de orientare

Patologia mezencefalica Se refera la anumite sindroame (tegmental central, Benedikt, Claude) care au ca elemente comune paralizia nervului cranian oculomotor, anestezii contralaterale (cauzate de lezarea fasciculelor spinotalamice) sau miscari involuntare. Sindromul substantei negre tulburare de tonus muscular Sindromul imobilitatii (prin lezarea tracturilor corticospinal si corticobulbar) bolnavul pare in coma, neputand face nici o miscare, dar are ochii deschisI si iI poate misca voluntar.

Formatiunea reticulata Printre nucleii si fibrele trunchiului cerebral se gaseste si reteaua celulelor formatiei reticulate. Formatiunea reticulata: urca superior pana la diencefal si cortex coboara pana la maduva spinarii, unde formeaza substanta cenusie peri-ependimara Descoperita in 1911 de Cajal, I-au fost descrisi, in 1954, 98 de nuclei a caror functie nu este bine cunoscuta.

Au fost descrise 5 categorii de nuclei: nuclei care comunica exclusiv cu cerebelul nuclei mediali nuclei laterali nucleii rafeului nucleii lui Nanta

Un axon al formatiunii reticulate poate intra in contact cu alti aproximativ 27.000 neuroni. Astfel se explica posibilitatea extraordinara a difuzarii informatiilor de catre aceasta formatiune subcorticala. Neuronii formatiunii reticulate sunt dispusi sub forma de retea in afara nucleilor trunchiului cerebral, reprezentand la o scara mai mare si la un nivel mai dezvoltat reteaua interneuronala a maduvei spinarii. Nucleii sunt dispusi in jurul axelor medial (nucleii rafeului) si lateral, iar nivelul mezencefalului in special la nivelul tegmentului

Axonii formatiunii reticulate ajung: la maduva spinarii la truchiul cerebral la talamus, cerebel sI sistemul central prin fibre specifice
Prin experimente specifice s-a demonstrat existenta unui SRAA, care se intinde de la nivelul trunchiului cerebral pana la cortex. El stimuleaza difuz cortexul, mentinandui tonusul/vigilenta. In formarea SRAA deosebim: o activitate tonica (de mentinere a starii de veghe) o activitate fazica - de trezire a scoartei

Formatiunea reticulata (SRAA) este foarte importanta pentru raspunsuri de tip atentie accentuata, lipsa de reactie, repulsie la un stimul. Absenta informatiilor reticulare ascendente catre cortex duce la somn in timp ce prezenta lor duce la trezire.

Exista si un sistem reticulat descendent, cu rol in reglarea tonusului muscular. Sistemul descendent primeste impulsuri de origine corticala, extrapiramidala, cerebeloasa si vestibulara.
Rolul SR descendent este de a controla activitatea motoneuronilor medulari. In 1972 Danaila a descris un sistem reticulat inhibitor ascendent (SRIA) a carui lezare duce la aparitia sindromului de logoree si hiperkinezie.

In ansamblu, formatiunile reticulate (activator/inhibitor, ascendent/descendent) au un efect modulator important atat asupra sistemului central cat si asupra maduvei spinarii. Formatiunea reticulata regleaza: vigilenta corticala perceptia discriminarea spatio-temporala memorizarea expresia emotionala homeostazia ritmurile biologice starea de somn

Controleaza: activitatea muschilor scheletici; reajusteaza pozitia sI locomotia; influenteaza indemanarea, gesturile, expresia faciala, masticatia, deglutitia, respiratia, circulatia grosier, sistemul somatosenzorial si neuroendocrin

Sindroame reticulate Mutismul akinetic lipsa de raspuns la intrebari, imobilitate a corpului, ochi deschisi, lipsa raspunsului emotional si motor, fara paralizie, prezenta reflexului de orientare (lezarea SRAA) Sindromul de lezare cu hiperkinezie (lezarea SRIA) - apare pre si post operator la pacienti cu leziuni ce implica atingeri corticale - se caracterizeaza prin hipermnezie, exagerarea atentiei, a miscarilor, a reflexului de orientare, simt critic ascutit, somn putin (2-3 h/24 h), rationament normal / deteriorat (functie de localizarea si intinderea leziunii corticale).

MDUVA SPINRII

Este conectat cu nervii spinali i reprezint structura prin care creierul comunic cu toate prile corpului sub nivel cranian. Prin mduv trec: impulsurile pentru senzaiile generale (tactil, termic, dureroas) care se formeaz la nivelul membrelor, gtului i trunchiului; comenzile pentru micrile voluntare ale membrelor, trunchiului i gtului.
Afectarea mduvei spinrii poate conduce la pierderea senzaiilor generale i la paralizia micrilor voluntare n regiunile corpului inervate de nervii spinali.

Anatomia mduvei spinrii Este situat n canalul vertebral, format n mijlocul celor 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5 lombare i 5 sacrate, care formeaz coloana vertebral. Mduva spinrii se ntinde de la baza craniului pn la discul intervertebral situat ntre prima i a doua vertebr lombar. Superior mduva spinrii se continu cu substana cerebral i inferior se termin cu conul medular, care posed prelungiri ale nervilor spinali numite coad de cal (cauda equina). Dei canalul vertebral este foarte solid, traumele mecanice puternice pot afecta i implicit afecteaz mduva spinrii.

Cele mai vulnerabile zone sunt: C5 C6 T12 L1 C1 C2


La nivelul mduvei spinrii se identific 31 perechi de nervi spinali: 8 Cervicali, 12 Toracali, 5 Lombari, 5 Sacrati si 1 Coccigian Nervii se numesc aa dup locul prin care ies din canalul vertebral.

Mduva spinrii este nconjurat de 3 membrane conjunctive meninge spirale: - pia mater - arahnoida - dura mater Pia mater- nconjoar complet i ader la mduva spinrii Arahnoida- nconjoar mduva spinrii i se ataeaz de dura mater. Dura mater - nconjoar mduva spinrii; n partea caudal (inferioar) a mduvei spinrii formeaz sacul dural, care conine filum terminale - coada de cal! Puncia lombar se face n acest spaiu. (utilitate extragere lichid cerebro-spinal, anestezii)

Structura intern a mduvei spinrii Mduva spinrii prezint o structur relativ similar dea lungul su. La exterior se afl substana alb, format din milioane de axoni ce transmit impulsuri inferior/superior. Fibrele sunt n mare msur mielinizate ( substanta alb). Substana alb este mprit n arii numite cordoane: Posterior Lateral Anterior La nivelul fiecrui cordon ntlnim grupe de fibre numite fascicule sau tracturi.

Sectiune in maduva spinarii si nervul spinal corespunzator

La interior se afl substana cenuie, format din corpii celulelor nervoase i restul masei nervoase (dendrite, esut glial interneuronal, capilare sangvine). Identificm i fibre mielinice care intr sau ies din ea. Coloraia este cenuie. Substana cenuie este divizat n patru mari regiuni:

coarnele posterioare sau dorsale coarnele anterioare sau ventrale zonele intermediare coarnele laterale

Coarnele posterioare Conin neuroni care au legtur cu nervii care intr prin rdcinile posterioare. Ceea ce rezult reprezint partea senzorial a substanei cenuii spinale. Neuronii de aici i trimit axonii ascendent prin substana alb spre creier.

Coarnele anterioare sunt situate ntre cordoanele anterior si cel lateral cei mai muli dintre neuronii de aici au rol n micrile voluntare, dnd natere axonilor ce ies prin rdcinile anterioare => coarnele anterioare sunt n principal partea motorie a substanei cenuii spinale.

Zonele intermediare sunt situate ntre cornul anterior i posterior sunt compuse din neuroni de asociere sau interneuroni pentru integrarea segmentar i intersegmentar a funciilor mduvei spinrii se mai numesc pri de asociaie ale substanei cenuii spinale

Coarnele laterale sunt o extensie mic a zonelor intermediare n cordonul lateral toracal i lombar (T1-L2). Conine corpii celulari ai neuronilor preganglionari ai sistemului nervos simpatic

Nucleii/Coloanele celulare neuronii substanei cenuii sunt dispui n grupuri celulare similare funcional, dispuse longitudinal, numite coloane/nuclei. Unii nuclei se ntind de-a lungul ntregii mduve a spinrii, n vreme ce alii se gsesc numai la anumite niveluri. Ex. Nucleul propriu senzorial (are legtur cu impulsurile dureroase provenite de la nervii spinali) se ntinde n toat mduva spinrii; nucleul intermediolateral (are legtur cu cerebelul) se gsete n anumite zone.

Laminae substana cenuie spinal poate fi divizat n lamine sau straturi, care rezult n urma stratificrii neuronilor similari morfologic furnizeaz o identificare mai precis a ariilor substanei cenuii i folosesc la descrierea locaiilor originilor sau terminaiilor cilor funcionale identificm 10 lamine (6 la nivelul cornului posterior, 1 n zona intermediar, 2 n cornul anterior i una n jurul canalului ependimar).

Nervii spinali Fiecare nerv spinal (cu excepia primului i ultimului) este ataat unei pri a mduvei spinrii prin dou rdcini posterioare i 2 rdcini anterioare cte una de fiecare parte. n interiorul rdcinii posterioare se gsesc ganglionii spinali (care conin grupuri de neuroni protoneuronul cilor ascendente). Rdcina anterioar conine axonii care ajung la musculatura scheletic sau neted din zona inervat.

Centrii nervoi ai mduvei spinrii (funcia reflex)


La nivelul maduvei se inchid circuite complexe care includ: - Veriga receptoare (receptorii), - Veriga senzitiva (nervii aferenti), - Veriga de comanda (centrii nervosi si axonii neuronilor motori), - Veriga de executie (musculatura scheletica si neteda) Axonii neuronilor din coarnele anterioare ajung la musculatura scheletica, in vreme ce axonii neuronilor din coarnele laterale ajung la musculatura neteda. Unii centri nervosi se gasesc pe toata lungimea MS (ex. pilomotori, vasomotori), in vreme ce altii sunt bine localizati (ex. vezicospinal, genitospinal).

Funcia de conducere a mduvei spinrii


In ansamblul functionarii SN, MS joaca mai curand un rol de transmisie, de legatura. Printre cele mai importante tracturi la nivelul MS remarcam: - Tracturi aferente: spino-talamic (sensibilitatea tactila si dureroasa din piele), spino-bulbar (sensibilitatea proprioceptiva starea de tensiune din muschi), spino-cerebelos (impulsuri legate de starea articulatiilor in timpul starii de repaus)
-

Tracturi eferente: corticospinal sau piramidal (controleaza activitatea muschilor scheletici), extrapiramidal (miscari involuntare), tecto-spinala (comenzi musculare pentru muschii gatului)

Aspecte legate de patologia mduvei spinrii i psihologia bolnavului medular Principalele probleme legate de patologia mduvei spinrii: pierderea sensibilitii (prin lezarea tracturilor sensibilitii cutanate) mono sau bilateral pierderea capacitii de control al tonusului muscular (prin lezarea nervilor descendeni) mono sau bilateral apariia unor tumori subdurale apariia unor tumori medulare secionarea parial sau total a mduvei spinrii (consecutiv unui accident/traume mecanice care a secionat complet coloana vertebral) tumori vasculare sau inflamaii ale rdcinilor nervilor spinali

Consecine: dureri de diverse tipuri (nevralgic, mialgic) pierderea sensibilitii n anumite zone ale corpului piederea tonusului muscular (incapacitatea de a contracta muchii n funcie de necesiti) pareze pariale parapareze sau totale tetrapareze Efecte n plan psihologic a suferinei medulare: modificri n planul personalitii dispariia tonusului afectiv aplatizarea afectiv, depresie apariia unor nevroze confuzie i dezorientare psihic

Indicaii psihoterapeutice edine de relaxare / antrenament autogen psihoterapie individual i de grup.

Seciune parasagital prin creierul uman, care prezint cteva elemente ale sistemului limbic

Alzheimer (st.) si creier normal (65 ani)