Cursul V

Conf. univ. dr. Steluţa

Gosav
 Curgerea lichidelor reale
Considerăm o conductă orizontală, de secţiune circulară constantă, prin care se
deplasează un fluid real într-o curgere laminară.

Influenta vascozitatii asupra frontului de curgere

 Legea Hagen-Poiseuille
• Legea Hagen-Poiseuille se refera la volumul de lichid real aflat in curgere
laminara printr-un tub, indiferent orientat (orizontal, vertical sau oblic).

Dar

• Legea Hagen-Poiseuille arata ca debitul volumic a unui fluid in curgere

printr-un tub este proporţional cu diferenţa de presiune Δp pe unitatea de
lungime a tubului şi cu puterea a patra a razei conductei.
Legea Hagen-Poiseuille
 Implicatii biomedicale ale legii lui Hagen-Poiseuille

 Legea lui Poiseuille intervine si in cazul respectarii conditiilor de efectuarea a

unei injectii.

• Pentru a nu se produce accidente vasculare la introducerea lichidului in

anumite zone ale organismului este necesar ca raza r a acului sa fie aleasa
corespunzator astfel incat debitul Q sa fie adaptat zonei de administrare
(subcutanat, arterial etc).

• Ex: prin folosirea unui ac cu raza de 2 ori mai mare, debitul creste de 16 ori .

 In caz de ateroscleza daca raza unei artere scade de 2 ori atunci debitul de
sange scade de 16 ori !!!!!!
 Rezistenţa vasculară
• Conform legii lui Hagen-Poiseuille se observa ca o crestere sau o micsorare a razei
vaselor de sange determina o modificare sensibilă a debitului de sânge.

• Rescriem aceasta lege astfel:

unde se numeste rezistență hidrodinamică

 Rezistenta hidrodinamica reprezinta rezistenta la curgere.

 In clinica, marimea Rh se numeste rezistenta vasculara:
 Rezistenţa vasculară

 In cazul unui organism sanatos, in repaus:

• În cazul unui organism sanatos, supus la efort, rezistenta vasculara scade:

• În cazul unui organism bolnav (hipertensiune) supus la efort, rezistenta

vasculara creste:

adica organismul este obligat la un efort cardiovascular mult mai mare.

De exemplu
 Administrarea unor medicamente vasodilatatoare ( ) duce la scaderea
rezistenței patului sanguin și astfel, rezultă o îmbunatățire a circulației sângelui.
 FENOMENE
MOLECULARE
 Fenomene
moleculare

Fenomene Fenomene de
de suprafaţă transport
 Fenomene de suprafaţă

• Fenomenul de tensiune superficială

• Fenomene de contact între lichide si solide

• Presiunea suplimentară care apare la meniscurile lichidelor. Ecuaţia

Young-Laplace

• Fenomenul de capilaritate. Legea lui Jurin

 Fenomenul de tensiune superficiala
 Fenomenele de suprafață (superficiale) sunt fenomenele
moleculare care au loc la suprafața de separație dintre două
faze (ex: lichid -aer, lichid-solid).
Fenomenele superficiale explică comportarea lichidelor aflate
în contact cu mediul înconjurător.

Fenomene Fenomene de
Tensiunea
de contact capilaritate
superficială
 Fenomenul de tensiune superficială
 Sferă de acţiune moleculară - regiunea din jurul unei
molecule în care se manifestă forțe de interacțiune moleculară.
Raza acestei sfere se numește rază de acţiune moleculară ( m =1nm).

 Stratul superficial – stratul de lichid mărginit de suprafața liberă a lichidului cu

grosimea egală cu raza de acțiune moleculară.
 Forțele de atracție moleculară dintre moleculele de lichid se numesc forțe de
coeziune (Fc).
 Forțele de interactiune moleculară între molecule de lichid si molecule de
solid/gaz se numesc forțe de adeziune (Fa).
Suprafata libera a
lichidului
 Fenomenul de tensiune superficiala
 O moleculă aflată în interiorul lichidului (molecula A) suferă
din partea celorlalte molecule din sfera de acţiune moleculară
interacţiuni simetrice astfel încât forţa rezultantă care acţionează asupra ei este practic
nulă ( ).

• Întrucât interacțiunile gaz-lichid (Fa) sunt mai rare si mai putin

intense comparativ cu interacțiunile lichid-lichid (Fc ) Fc > Fa

 Fiecare moleculă de lichid aflată la distanta d<r (molecula B) va fi supusa unei

forte rezultante orientată perpendicular pe suprafata libera a lichidului si
indreptata spre interiorul acestuia ( ).

Moleculele din stratul

superficial vor exercita o
B
presiune asupra restului de
lichid numita presiune interna
(presiune moleculara, pm).
 Fenomenul de tensiune
superficiala
 Presiunea moleculară face ca lichidul sa fie
comprimat de către propriului strat superficial
motiv pentru care lichidele sunt practic incompresibile.
• În cazul apei:
 Forțele de tensiune superficială – forțe care acționează tangențial la
suprafata liberă a unui lichid şi perpendicular pe contur. Ele au rolul de a
micșora aria stratului superficial.
F
unde σ = coeficientul de tensiune superficială
l = lungimea conturului stratului superficial
 Pentru un volum de lichid dat, suprafața liberă a lichidului are o
arie minimă.
 Sfera este corpul geometric ce are suprafaţa minimă
la volum dat. Acest fapt explică forma sferică pe care o au
picăturile de lichid.
 Fenomenul de tensiune superficială
 Coeficientul de tensiune superficială este egal cu
forța ce acționează pe unitatea de lungime de contur:

 Coeficientul de tensiune superficială se poate defini şi prin formula

(J/m2)
unde ΔS este variaţia suprafeţei libere a lichidului şi ΔEp este variaţia energiei
potenţiale

 Valoarea coeficientului de tensiune superficială este egală cu valoarea lucrului

mecanic consumat pentru mărirea suprafeţei libere a lichidului cu o unitate.
 Dacă Stabilitate
maxima

• Cu exceptia mercurului, apa este lichidul cu tensiunea superficială cea mai

mare ca urmare a formării unor punţi de hidrogen între moleculele de apă.
 Molecula de apă. Legătura de hidrogen Apa –
molecula polara
• Apa este o moleculă neutră din punct de vedere electric însă
sarcinile pozitive şi negative nu sunt distribuite uniform.
• Molecula de apă se comportă asemeni unui dipol electric cu
momentul de dipol, p, diferit de zero.
 Intre moleculele de apă apar legaturi de hidrogen (O – H …. O)
 Legatura de hidrogen este o legătura de atracţie stabilită prin intermediul unui atom
de hidrogen între doi atomi electronegativi (din două molecule diferite) dintre care
cel puţin un atom are o pereche de electroni neparticipanţi la legături chimice.
 Legatura de hidrogen are lungimea:
 Este o legătura electrostatica de 10
ori mai slaba decat legatura covalenta.
 Tensiunea superficială

• Tensiunea superficială a unei soluţii depinde

de natura solventului, de temperatură, de
natura şi concentraţia substanţei dizolvate, de
starea de agitaţie.

• Coeficientul de tensiune superficială scade odată cu creşterea temperaturii.

• Coeficientul de tensiune superficială scade
odată cu creşterea temperaturii

 Explicaţie: Prin creşterea temperaturii se

intensifică agitaţia termică şi astfel intensitatea
interacţiunilor moleculare scade.
 Grupări hidrofobe. Grupări hidrofile
• Moleculele sau grupările atomice care nu pot forma
legături (punţi) de hidrogen se numesc molecule sau
grupări hidrofobe .

• În cazul în care o moleculă organică are un capăt

care formează uşor legături cu molecula de apă atunci
acest capăt, numit hidrofil, se orientează către apă,
în timp ce celălălt capăt al moleculei, numit hidrofob,
se orientează către exteriorul apei. Lanţ
parafinic

• Gruparile polare (COOH, OH, NH2), încarcate electric

sunt hidrofile, în timp ce gruparile nepolare, neutre din
Trioleina

Capat
hidrofob

Capat
hidrofil
 Substanţe tensioactive
 Substanţe tensioactive = substanţe care produc
scăderi însemnate ale tensiunii superficiale la
concentrații mici.
• Ex: alcooli, acizi grasi (cu lanţuri lungi de carbon), acizi biliari, săruri biliare.
 Moleculele substanţelor tensioactive au proprietatea de a micşora forţele de
coeziune dintre moleculele solventului. Micelă
 O substanţă este cu atât mai tensioactivă cu cât are mai multe
grupări hidrofobe.
 La nivel tisular substanţele tensioactive au rol important în
procesul de digestie şi în procesul de dializă mărind permeabilitatea membranara.
 Sărurile biliare (moleculă cu o componenta hidrofoba si una hidrofila) prin
acţiunea lor tensioactivă asigură emulsionarea grăsimilor aflate în bolul alimentar
determinând ca digestia să aibă loc în condiţii optime.
 Substanţele tensioactive contribuie la creşterea permeabilităţii membranei
intestinale înlesnind transportul substanţelor necesare organismului.
 Tensiunea superficială în procesul de respiraţie
 Schimbul de gaze are loc la nivelul alveolelor pulmonare. Pereţii alveolelor conţin
o reţea de tuburi capilare ai căror pereţi interni sunt acoperiţi cu un strat foarte
subţire de lichid numit surfactant pulmonar.
 Surfactantul pulmonar este compus din lipide, proteine şi glucide. Principala
componentă chimică a surfactantului o reprezintă fosfolipidele, dintre care fracţia
cea mai tensioactivă este lecitina.

• Surfactantul pulmonar (substanţă tensioactivă) are rolul de a regla tensiunea

superficială a mucoasei alveolare la variaţia volumului alveolelor pulmonare.

 Substantele tensioactive intervin in procesul de

absorbție al medicamentelor în scopul creşterii
vitezei de asimilare a unor ingrediente sau principii
active din preparatul farmaceutic respectiv.
 Anestezicele sunt substanțe tensoactive care
determină o micșorare a tensiunii superficiale a
sângelui.
 Fenomene de contact între lichide şi
solide
 Adeziunea este proprietatea ce rezultă din atracţia dintre moleculele unui lichid şi cele ale
suprafeţei corpului solid cu care vine în contact.
• Fenomenele de adeziune (udare) sunt fenomene care au loc la suprafaţa de contact dintre
lichide şi solide.
 Cauza: aceste fenomene apar datorita actiunii atât a fortelor de coeziune (FC) cat si a celor de
adeziune (FA). În funcţie de intensitatea forţelor FC şi FA, suprafaţa liberă a lichidului poate fi:
plană (b), concavă (a) sau convexă (c).
Forma suprafeţei libere a lichidelor în vase cu secţiune mare

θ – unghi de
racordare
(udare)

 Rezultanta forţelor FC şi FA, forţa R, este orientată perpendicular pe suprafaţa liberă în acel
punct.
 Fenomene de contact intre lichide si solide
 Distingem cazurile:
1. Cazul ideal (b), când suprafaţa liberă este orizontală (θ = 90o ) şi rezultanta, R,
este orientată vertical, iar forţa FC formează 45o cu peretele vasului.
 Triunghiul format de forţele FC, FA şi R este dreptunghic isoscel:

Teorema lui Pitagora:

2. Dacă , R este dirjată spre exterior şi, astfel suprafaţa liberă este
concavă (cazul a)
Lichidul aderă la suprafata solidului (ex: sticla-apa; fier-mercur)
Solidul este liofil (hidrofil cand lichidul este apa)
Fenomene de contact intre lichide si solide

Solid liofob Solid liofil

 Fenomene de contact între lichide şi solide. Aplicaţii
• Flotaţia este procesul de separare din amestecuri multifazice.
 Proprietăţile lichidelor la contactul cu solidele îşi găsesc aplicaţii în cadrul flotatiei –
metodă folosită în industrie cât şi în laboratorul clinic (bacteriologie) cu scopul de a
separa unele componente solide (liofile sau liofobe) aflate în contact cu anumite
lichide.
• Această proprietate de flotaţie este folosită în stabilirea unor
diagnostice bacteriene.
 Exemple
 Prin flotaţie se pot pune în evidenţă prezenţa sărurilor
biliare (agenţi udanti) în urină (in caz de icter, leziuni hepatice).
 Se presară floare de sulf (sulf sub formă de pulbere fină) pe suprafaţa unei probe de
urină. Dacă particulele de sulf rămân la suprafaţă, adică nu se umezesc, înseamnă că
urina nu conţine săruri biliare; dacă însă particulele de sulf cad la fundul vasului atunci
urina conţine cu siguranţă săruri biliare.
 Prin flotaţie se poate depista bacilul Koch in urină.
 În acest lichid biologic, bacilul Koch poate fi în cantitate mică şi nu se umezeşte.
Pornind de la aceasta proprietate, el poate fi concentrat într-o spumă de unde poate fi
pus în evidenţă cu uşurinţă.
 Ecuaţia Young-Laplace
 Presiunea suplimentară care apare la meniscul lichidelor se poate calcula cu ajutorul
ecuaţiei Young-Laplace.

Diferenţa de presiune dintre

interior (sub menisc) şi exterior
Ecuaţia
Young-Laplace
pentru calotă
Presiunea internă este egala cu suma dintre presiunea moleculară sferică
şi presiunea suplimentara:
 Particularizări ale ecuaţiei lui Young-Laplace
 Formula Young-Laplace, ps, are un rol important în înţelegerea comportării unor
structuri biologice (vase de sânge, inima) care prezintă curburi diferite.
Forma generală a expresiei
presiunii ps

 În funcţie de forma suprafeţei, formula presiunii suplimentare se modifică astfel:

1. Pentru calota sferică:

2. Pentru cilindru (ex: vas de sânge):

3. Pentru balon pelicular (de ex: balon de săpun – peliculă dublă):

 Explicaţii necesare pentru a înţelege cum
surfactantul pulmonar îmbunătăţeşte respiraţia

(T este coeficientul de tensiune superficială σ)

 Expiratie

Inspiratie

Complianţa - variația volumului pulmonar corespunzătoare variaţiei cu o

unitate a presiunii.
 Funcţii ale surfactantului pulmonar
1. Menţine aproximativ aceeaşi presiune în alveole indiferent de
mărimea lor. Astfel, reduce riscul ca alveolele să colapseze
(atelectazie).
2. Realizează o mai bună distribuţie a ventilaţiei între alveole.
3. Îmbunătăţeşte complianţa pulmonară.

 Atelectazia reprezintă una dintre cele mai grave afecţiuni pulmonare

care se caracterizează prin lipsa aerului din alveolele pulmonare.

 Sindromul de detresă respiratorie la prematuri

 Întrucât surfactantul pulmonar nu se produce până la aproximativ 34
săptămâni de gestaţie, prematurii au, de obicei, dificultăţi în respiraţie.
Astfel, se poate instala sindromul de detresă respiratorie.
 Acest sindrom este foarte grav şi reprezintă principala cauză a
mortalităţii în rândul copiilor născuţi prematur.
 Fenomenul de coalescenţă
 Considerăm două picături (bule) de dimensiuni
diferite ce se găsesc în vecinătate. Se constată
trecerea substanţei de la picătura mai mică la cea mai mare.

 EXPLICAŢIE:
• Conform legii lui Laplace presiunea din picătura mai mică este mai mare decât
presiunea din picătura mai mare. Astfel, substanţa se va deplasa de la picătura mică
la cea mare.
 Transportul de substanţă se face de la zona cu presiune mai mare la zona cu
presiune mai mică = fenomenul de coalescenţă (consecinţă a ecuatiei lui Young-
Laplace)
 CAPILARITATEA
CAPILARITATEA este capacitatea unui corp poros sau a unui tub de a atrage un
lichid. Capilaritatea apare în situațiile în care forțele de adeziune moleculară dintre
lichid și solid sunt mai puternice decât forțele de coeziune moleculară din interiorul
lichidului.

EXEMPLE:
•Fenomenul de capilaritate stă la baza ascensiunii sevei în tulpinile şi frunzele
plantelor;
•Fenomenul de capilaritate contribuie la circulaţia sangvină în capilarele
organismelor vii;
•Capilaritatea contribuie la menţinerea umidităţii solului;
•Utilizarea hârtiei de filtru, a buretelui se bazează tot pe fenomenul de capilaritate.
 Fenomenul de capilaritate. Legea lui Jurin
 Fenomenul de capilaritate constă în ascensiunea lichidelor care udă tuburile
capilare (tuburi cu diametrul mai mic sau egal cu 1 mm) sau de coborâre a nivelului
lichidelor care nu udă pereţii acestora.
 Ascensiunea sau coborârea lichidelor în aceste tuburi se datorează forţelor de
tensiune superficială care acţionează la circumferinţa tubului şi deci, presiunii
suplimentare pe care aceste forţe o generează la meniscurile concave şi convexe.

 Legea lui Jurin se referă la înălţimea la care urcă (adâncimea la care coboară)
lichidul într-un tub capilar faţă de nivelul lichidului din vas.
 Legea lui Jurin
 Deducerea legii lui Jurin: ps

 Ascensiunea capilară are loc până în momentul în care se

stabileşte echilibrul între presiunea suplimentară (ps) şi
presiunea hidrostatică (p) a coloanei de lichid: p

 CONCLUZII
 Înălţimea la care urcă un lichid într-un tub capilar este invers proporţională cu raza
capilarului.
 Ascensiunea/depresiunea capilară depinde de temperatura si anume, scade odată cu
creşterea temperaturii (tensiunea superficială scade mai mult decât densitatea
pentru aceeaşi creştere de temperatură).
 FENOMENE DE TRANSPORT

 Fenomenele de transport sunt acele fenomene care descriu transportul ordonat de

substanţă, impuls sau energie dintr-o regiune în alta a unui mediu neomogen.
 Ex: curgere lichidelor, difuzia, osmoza <-> transport de masă,
vâscozitatea <-> transport de impuls
încălzire, răcire <-> transport de energie termică

 Fenomenele de transport actionează în sensul anulării neomogenităţilor tinzând sa

aduca sistemul într-o stare de echilibru.

 Daca atingerea starii de echilibru se realizeaza în mod spontan, fără consum de

energie din exterior, atunci transportul este pasiv.
 DIFUZIA SIMPLA
 Difuzia simplă este fenomenul de transport de substanţă (solvit) sub
influenţa unor neuniformităţi (gradient) de concentraţie.
 Mişcare de agitaţie termică – miscare spontana, permanentă şi dezordonată a
moleculelor care se intensifică odată cu creşterea temperaturii.
 Transportul de substanţă este realizat prin mişcări de agitaţie termică de la regiunea
cu concentraţie mai mare la cea cu concentraţie mai mică.
 Intensitatea cu care se produce fenomenul de difuzie depinde de starea de
agregare a sistemului. De ex. Difuzia în cazul lichidelor este mai intensă decât în
cazul gazelor.
Definitie: Gradientul de concentraţie
este raportul dintre variatia
concentratiei între doua puncte
şi distanta dintre cele doua puncte (Δx).

Definitie: Fluxul masic

reprezintă cantitatea de
Fenomenul de difuzie intr-un sistem substanţă care traversează
cu o concentratie neuniforma unitatea de suprafaţă în unitatea
de timp.
 FENOMENUL DE DIFUZIE SIMPLA
• Difuzia este descrisă de cele două legi ale lui Fick.
 Prima lege a lui Fick
 Enunt: Fluxul de substanţă este direct proporţional cu diferenţa de concentraţie
de-a lungul direcţiei după care are loc transportul (Ox) adică, fluxul de substanţă
este direct proportional cu gradientul de concentratie.
Viteza de difuzie

ENUNŢUL LEGII I A LUI FICK:

Dar
Viteza de variaţie a masei

(viteza de difuzie) este direct

proporţională cu aria suprafaţei de
difuzie (S) şi gradientul de
concentraţie
 FENOMENUL DE DIFUZIE SIMPLĂ

 Coeficientul de difuzie (D) este numeric egal cu cantitatea de substanţă

difuzată în unitatea de timp printr-o suprafaţă unitară sub acţiunea unui
gradient de concentraţie egal cu unitatea.

• Coeficientul de difuzie depinde de:

 natura substanţei,
 temperatură,
 forma şi dimensiunea particulelor care difuzează.
 În cazul sistemelor coloidale, cu particule de formă sferică, coeficientul
de difuzie este dat de relaţia lui Einstein :

 Legea I a lui Fick este valabilă doar în cazul în care distribuţia spaţială a
concentraţiei nu se modifică în timp (punctual), adică în cazul difuziei
staţionare.
 FENOMENUL DE DIFUZIE SIMPLĂ
• În cazul în care difuzia este non-staţionară adică concentraţia variază în
timp într-un punct dat.
 Legea a II - a a lui Fick
 Enunt : Variaţia în timp a concentraţiei (viteza de variaţie a concentraţiei) într-un
punct dat este direct proporţională cu variaţia în spaţiu a gradientului de
concentraţie din acel punct.

 ROLUL FENOMENULUI DE DIFUZIE ÎN LUMEA VIE

 Difuzia gazelor are loc în procesul de respiraţie prin schimbul de gaze de la
nivelul celulelor.
 Fenomenul de difuzie stă la baza a numeroase schimburi de substanţă care
au loc în natură între organisme sau în interiorul unui organism.
 Substanţele care difuzează nu sunt în contact direct ci sunt despărţite printr-o
membrană.