• Răspunderea administrativă – concept.

• Răspunderea administrativ-disciplinară şi
răspunderea administrativ-contravenţională.
• Răspunderea administrativ-patrimonială în
contextul Legii contenciosului administrativ.
• Autorităţile publice cu atribuţii în administraţia
publică din domeniul apărării naţionale.

•1
 BIBLIOGRAFIE
*** Constituţia României, republicată
*** Legea nr. 47/1994 privind organizarea si funcţionarea Preşedinţiei
României, republicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 25 aprilie 2001
*** Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcţionarea Guvernului României
şi a ministerelor, Monitorul Oficial nr. 164 din 2 aprilie 2001
*** Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, Monitorul Oficial nr. 658 din
21 iulie 2004
*** Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, cu modificările
ulterioare
*** Legea nr. 215 din 2001 a administraţiei publice locale, Monitorul Oficial nr.
204 din 23 aprilie 2001
*** Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
cu modificările si completările ulterioare
*** Legea contenciosului administrativ nr. 554/02.12.2004, cu modificările şi
completările ulterioare
*** Ordonanţa de urgenţă nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor
acte normative, 2012.
*** OG 119/1999, privind controlul intern managerial şi controlul financiar 2
preventiv, cu modificările şi completările ulterioare
 Conceptul de răspundere administrativă

Regulile responsabilităţii sunt reguli esenţiale ale

tuturor ordinilor juridice determinate, iar răspunderea
juridică reprezintă garanţia libertăţii. Răspunderea
juridică administrativă este explicată de către unii
teoreticieni ai dreptului public pornind de la conceptul de
constrângere.
Constrângerea administrativă reprezintă ansamblul de
măsuri (acte juridice, operaţiuni administrative, fapte
materiale), luate de către autorităţile administraţiei
publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat şi,
dacă este cazul, împotriva unor persoane, pentru a
preveni săvârşirea unor fapte antisociale, a apăra
drepturile cetăţenilor, precum şi pentru a sancţiona 3
încălcarea normelor de drept administrativ
 Conceptul de răspundere administrativă

Constrângerea administrativă cuprinde

următoarele categorii de măsuri:

•măsuri cu caracter sancţionator, atrase de

răspunderea administrativă, cum ar fi:
avertisment, revocare din funcţie, amendă,
închisoare contravenţională etc.;
•măsuri speciale de poliţie administrativă, care
apar ca măsuri de siguranţă, protecţie şi
prevenire, carantină obligatorie, oprirea
fabricaţiei unui produs, control medical
obligatoriu etc. 4
 Conceptul de răspundere administrativă

În funcţie de felul normei juridice încălcate se face

distincţie între faptele ilicite (penale, administrative,
civile, etc.) care constituie temeiul unii anumit fel de
răspundere şi de sancţiune juridică.
Încălcarea unei norme juridice de drept administrativ
atrage răspunderea administrativă pentru autorul
faptei ilicite.
Ca o componentă a răspunderii juridice, răspunderea
administrativă cuprinde următoarele forme:
•răspunderea administrativ-disciplinară;
•răspunderea administrativ-contravenţională;
•răspunderea administrativ-patrimonială.
5
 Răspunderea administrativ-disciplinară

Fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor dreptului

administrativ poartă numele de abatere administrativă.
Trăsăturile principale ale răspunderii administrativ
disciplinare sunt:
•se întemeiază în general, pe încălcarea unui raport de
drept administrativ, dar poate fi atrasă şi de abaterile
administrative rezultate din încălcarea legii penale;
•autorul abaterii poate fi:
• un organ al administraţiei publice - persoană
administrativă;
• un funcţionar public;
• un organism nestatal;
• o persoană fizică.
6
 Răspunderea administrativ-disciplinară

Fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor dreptului administrativ

poartă numele de abatere administrativă.
Trăsăturile principale ale răspunderii administrativ disciplinare
sunt:
•se întemeiază în general, pe încălcarea unui raport de drept
administrativ, dar poate fi atrasă şi de abaterile administrative
rezultate din încălcarea legii penale;
•autorul abaterii poate fi:
• un organ al administraţiei publice - persoană
administrativă;
• un funcţionar public;
• un organism nestatal;
• o persoană fizică.
•subiectul activ al raporturilor juridice de tragere la răspundere
este întotdeauna o autoritate publică
7
•se întemeiază pe vinovăţia (culpa) subiectului pasiv, care are
 Răspunderea administrativ-disciplinară

Sancţiunile pentru abaterile administrativ-disciplinare

îmbracă mai multe modalităţi:
•amenda
•majorări de întârziere pentru neplata la timp a
obligaţiilor bugetare privind taxe, impozite, contribuţii,
etc
•dizolvarea organului ales: ex. Consiliul local care a
adoptat, în mod repetat, hotărâri anulate în instanţă ca
nelegale
•demiterea primarului etc.

8
 Răspunderea administrativ-disciplinară

Procedura de aplicare a sancţiunilor administrativ-

disciplinare trebuie să fie una contencioasă. Aceasta
cuprinde norme cu privire la:
•constatarea faptei, a legăturii de cauzalitate între
faptă şi rezultatul vătămător;
•termenele de prescripţie sau de decădere;
•stabilirea organului administraţiei publice competent
care să constate săvârşirea abaterii şi conţinutul
actului de constatare;
•exercitarea căilor de atac;
•modalităţi de executare etc.

9
 Răspunderea administrativ-contravenţională

Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită

şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al
sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori
a consiliului General al Municipiului Bucureşti. Legea
contravenţiilor apără valorile sociale care nu sunt ocrotite
de legea penală.
De asemenea, legea stabileşte imperativ că orice
reglementare care emană de la autorităţile publice
locale ce nesocoteşte principiile stabilite în lege este lovită
de nulitate absolută. Sunt avute în vedere principiul forţei
juridice a actului administrativ şi depăşirea sferei
domeniilor de reglementare atribuite.
10
 Trăsăturile contravenţiei

•faptă săvârşită cu vinovăţie - culpa reprezintă

fundamentul răspunderii contravenţionale.
Contravenţia, ca orice faptă contrară ordinii
juridice, constituie o manifestare a conduitei umane
exteriorizată în societate, adică un ansamblu de acte
ale omului sub controlul voinţei şi naturii sale, care nu
a fost forţat, ameninţat să se manifeste în direcţia
săvârşirii contravenţiei. Numai în această situaţie se
poate reţine vinovăţia autorului şi în consecinţă angaja
răspunderea. Fapta poate consta într-o acţiune sau
inacţiune ori din acte mixte.

11
 Trăsăturile contravenţiei

•faptă ce prezintă pericol social mai redus decât

infracţiunea. Atât contravenţia cât şi infracţiunea
reprezintă manifestări de voinţă ale omului prin care
este înfrântă ordinea juridică existentă. Gradul de
pericol social, intensitatea acţiunii umane asupra
ordinii juridice, intensitatea ilicită, reprezintă unul din
elementele ce separă calificarea juridică a faptei în
contravenţie sau infracţiune. Pericolul social fiind un
element subiectiv, aprecierea lui se face de agentul
constatator în marea majoritate a cazurilor sau de
judecător. Dacă legea prevede şi din contextul
săvârşirii faptei reiese, răspunderea contravenţională
poate fi înlocuită cu răspunderea disciplinară. 12
 Trăsăturile contravenţiei

•legalitatea încriminării faptei - În activitatea socială sau particulară

oamenii săvârşesc de multe ori fapte care tulbură într-o anumită măsură
pe cei din jur, bunele moravuri, un anumit confort social stabil.
Legiuitorul, autoritatea administrativă sau altă autoritate cu competenţă
de a decide, poate aprecia care din aceste fapte trebuie sancţionate şi
care nu. Pentru a se angaja tragerea la răspundere a unei persoane
pentru o anumită faptă, atunci fapta trebuie să fie prevăzută într-un act
normativ cu caracter constituţional când este vorba de lege sau
ordonanţă a Guvernului sau legal dacă actul normativ are caracterul
unui act administrativ.
În foarte multe acte normative, în partea finală a actului administrativ
sunt prevăzute ce fapte, situaţii, reglementate prin actul normativ
constituie contravenţii, ce limitele minime şi maxime de contravenţie
pot fi aplicate dacă este vorba de o contravenţie pecuniară (amendă),
iar în caz contrar cu alte forme de contravenţie.
Legislaţia actuală stabileşte care sunt sancţiunile contravenţionale, pe
care le clasifică în sancţiuni principale şi sancţiuni complementare. 13
 Trăsăturile contravenţiei

Legislaţia actuală stabileşte care sunt sancţiunile

contravenţionale, pe care le clasifică în sancţiuni principale şi
sancţiuni complementare.
•Sancţiunile principale sunt avertismentul; amenda
contravenţională; obligarea contravenientului la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii cu consimţământul
contravenientului.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt
confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din
contravenţie; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului,
acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
închiderea unităţii; blocarea contului bancar; suspendarea
activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a avizului
pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ
exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi 14
 Trăsăturile contravenţiei

Amenda contravenţională are caracter administrativ. Pentru

fapte diferite săvârşite în acelaşi timp, se aplică sancţiuni
corespunzătoare fiecărei fapte. Dacă o contravenţie a fost
săvârşită de mai multe persoane concomitent, răspunderea
contravenţională este personală şi proporţională cu participarea
fiecăruia la săvârşirea contravenţiei. Dacă una dintre
persoanele participante la săvârşirea contravenţiei este minor
sub 16 ani, acesta nu răspunde contravenţional, iar în cazul că
unul este minor cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, sancţiunea
ce-i va fi aplicată trebuie să ţină seama de reducerea la
jumătate a minimului şi maximului sancţiunii prevăzute de actul
normativ, iar minorii sub vârsta de 16 ani nu pot fi sancţionaţi cu
închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii.
15
 Subiectele răspunderii contravenţionale

Contravenţia fiind o faptă a omului sancţionată de stat, ca reprezentant

al societăţii presupune existenţa a două subiecte ale raportului
contravenţional pe de o parte un subiect activ sancţionator, cel
care are competenţa stabilirii contravenţiilor, a limitelor sancţiunii
etc. şi un subiect pasiv ce poate fi o persoană fizică sau juridică.
a) persoana fizică - reprezintă subiectul pasiv general al răspunderii
contravenţionale cuprinzând orice persoană care potrivit legii are
capacitate juridică ce implică răspunderea (minorii sub 14 ani nu
răspund contravenţional) indiferent că este cetăţean român, străin sau
apatrid. Legea cadru prevede o excepţie de la principiul răspunderii
contravenţionale privind militarii în termen, care în situaţia săvârşirii unor
contravenţii vor primi de regulă o sancţiune administrativă - disciplinară
decât una contravenţională, sancţiunea derogatorie aplicându-se nu de
agentul constatator al contravenţiei, ci de comandantul unităţii militare
din care face parte militarul contravenient. Minorilor între 14-18 ani li se
poate aplica o amendă diminuată la jumătate din minimul şi maximul
amenzii stabilite pentru fapta săvârşită, principiu care se aplică şi în16
cazul infracţiunilor.
 Subiectele răspunderii contravenţionale

b) persoana juridică subiect al răspunderii

contravenţionale. Faţă de situaţia din domeniul
penalului unde persoana juridică nu răspunde
pe considerentul că, sancţiunea în penal, este cu
precădere închisoarea, în domeniul contravenţiei şi
persoana juridică va răspunde. Legea prevede ca
persoana juridică poate fi sancţionată contravenţional
iar amenzile aplicate persoanei juridice vor fi imputate
persoanei fizice vinovate.

17
 Cauze care înlătură
caracterul contravenţional al faptei:

a) legitima apărare;
b) starea de necesitate;
c) constrângerea fizică sau morală;
d) cazul fortuit;
e) iresponsabilitate;
f) beţia involuntară completă;
g) eroarea de fapt;
h) starea de infirmitate dacă are legătură cu
fapta săvârşită;
i) prescripţia.

18
 Cauze care înlătură
caracterul contravenţional al faptei:

a) legitima apărare;
b) starea de necesitate;
c) constrângerea fizică sau morală;
d) cazul fortuit;
e) iresponsabilitate;
f) beţia involuntară completă;
g) eroarea de fapt;
h) starea de infirmitate dacă are legătură cu
fapta săvârşită;
i) prescripţia.
Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de
6 luni de la data săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue, prescripţia
începe să curgă de la data constatării faptei. 19
 Aplicarea contravenţiei

Contravenţia se constată printr-un proces verbal

încheiat de persoanele prevăzute în actul
normativ ce stabileşte contravenţia sau de
împuterniciţii acestora. Fac parte din categoria
agenţilor constatatori, primarii, ofiţerii şi agenţii
de poliţie abilitaţi expres în acest sens,
împuterniciţi ai ministerelor, ai conducătorilor
organelor centrale ale administraţiei publice, ai
prefecţilor, preşedinţilor consiliilor judeţene,
primarului general al capitalei. Pentru ofiţerii şi
agenţii de poliţie în lege se precizează domeniile
pentru care pot constata şi aplica sancţiuni
contravenţionale (art. 15 alin. 3). 20
 Aplicarea contravenţiei

Procesul-verbal de contravenţie, sub sancţiunea nulităţii

acestuia, trebuie să cuprindă o serie de date care să
identifice agentul constatator şi sancţionator, instituţia
publică din care provine, numele, prenumele
contravenientului, actul de identitate, codul numeric
personal, domiciliu, ocupaţia, locul de muncă, fapta
săvârşită, în detaliu cu data, ora, locul săvârşirii,
împrejurările directe şi cele conexe în care s-a săvârşit
fapta, evaluarea eventualelor pagube rezultate din faptă,
norma juridică încălcată, limitele sancţiunii prevăzute
de aceasta, posibilitatea legală de achitare a jumătate
din minimul amenzii în termen de cel mult 48 de ore,
unde termenul de executare a căii de atac şi organul la
care se depune. 21
 Aplicarea contravenţiei

Orice nesocotire a dispoziţiilor legale privitoare la actul

constatator/sancţionator poate duce la nulitatea
procesului-verbal care poate fi constatată din oficiu sau
de către instanţa de judecată.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină de
agentul constatator, de contravenient şi de un martor,
dacă contravenientul nu recunoaşte fapta sau refuză să
semneze sau nu este prezent.
Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii
constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator
se încheie un singur proces-verbal. Procesul-verbal
trebuie comunicat în cel mult 30 de zile de la întocmirea
lui; în caz contrar intervine prescripţia.
22
 Căile de atac a sancţiunilor contravenţionale.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi

de aplicare a sancţiunii, cel interesat poate formula
plângere în termen de 15 zile de la comunicarea sau
înmânarea actului. Plângerea se depune la organul din
care face parte agentul constatator, care împreună cu
alte documente însoţitoare o va înainta judecătoriei
locului unde s-a săvârşit fapta. Plângerea suspendă
executarea în limite prevăzute de lege. Judecătoria va
fixa termen de judecată care să nu depăşească 30 de
zile cu citarea părţilor ce vor trebui ascultate, inclusiv a
martorului din procesul- verbal sau a altor persoane.

23
 Executarea sancţiunilor contravenţionale

Procesul-verbal de aplicare a contravenţiei neatacat şi hotărârea

judecătorească irevocabilă prin care s-a respins contestaţia împotriva
procesului- verbal constituie titluri executorii pe baza cărora se pun în
executare sancţiunile aplicate. Sancţiunea avertismentului se
execută oral când contravenientul este prezent sau în lipsa acestuia
prin comunicarea procesului-verbal.
Amenda contravenţională se execută de bună-voie de către
contravenient prin plata acesteia la trezoreria unităţii administrative
unde s-a constatat fapta ori la unităţi CEC şi trebuie adusă la
cunoştinţa organului care a aplicat amenda. În rest, executarea
sancţiunii se face silit prin intermediul serviciilor de specialitate locale
ale Ministerului Finanţelor Publice. Sancţiunea obligării
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul colectivităţii se
pune în executare de prima instanţă care a aplicat sancţiunea prin
emiterea unui mandat de executare, care se comunică primarului
localităţii şi unităţii de poliţie unde îşi are domiciliul contravenientul.
Aceştia vor lua măsuri de executare a sancţiunii în condiţiile 24

prevăzute de lege.
 Răspunderea administrativ-patrimonială

Este cea de a treia formă a răspunderii administrative care,

aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, are
deopotrivă suport constituţional şi legal. Astfel, Constituţia
României republicată, stabileşte că persoana vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionare în termenul legal a unei cereri, este
îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau
a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
Pe de altă parte, cu caracter de noutate, legea fundamentală
instituie principiul potrivit căruia statul răspunde
patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare.
25
 Răspunderea administrativ-patrimonială

Din analiza textului constituţional (republicat) se

desprind două concluzii cu valoare de principiu în
materia analizată, şi anume:
• statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile
cauzate prin erori judiciare (Constituţia din 1991
rezuma răspunderea patrimonială a Statului doar
pentru erorile judiciare săvârşite în procesele
penale);
• se stabileşte răspunderea administrativ-patrimonială
a autorităţilor publice, ori de câte ori, prin activitatea
lor ilegală (culpabilă) provoacă daune unor
particulari.
26
 Bazele legale ale răspunderii administrativ-patrimoniale

Răspunderea administrativ-patrimonială este reglementată

de legea fundamentală care garantează dreptul de
proprietate şi creanţele particularilor asupra Statului. În
acelaşi timp, într-o nouă concepţie faţă de forma iniţială,
Constituţia României, republicată, instituie principiul
răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile
cauzate particularilor prin erori judiciare. Noutatea rezidă
în faptul că a fost stabilită răspunderea Statului pentru
toate posibilele erori judiciare şi nu doar pentru cele
săvârşite în procesele penale. Statul răspunde patrimonial
pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu
înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat
funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. 27
 Bazele legale ale răspunderii administrativ-patrimoniale

Din coroborarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că

legea fundamentală consacră responsabilitatea
autorităţilor faţă de particular, după cum urmează:
• răspunderea patrimonială a statului pentru
prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent
de natura procesului;
• dreptul particularilor la repararea pagubelor cauzate
de autorităţile publice, după caz, printr-un act
administrativ respectiv, prin nesoluţionarea în
termenul prevăzut de lege a unei cereri;
• dreptul particularilor la recuperarea creanţelor
asupra statului, indiferent de provenienţa acestora.
28
 Bazele legale ale răspunderii administrativ-patrimoniale

Sunt consfinţite următoarele principii ale răspunderii

administrativ-patrimoniale pentru daunele cauzate
particularilor:
a) răspunderea patrimonială exclusivă a statului pentru
prejudiciile cauzate prin erorile judiciare;
b) răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru
pagubele cauzate prin acte administrative sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, cu
posibilitatea introducerii în cauză şi a persoanei (funcţionar
public sau personal contractual) vinovate de încălcarea legii;
c) răspunderea patrimonială solidară a autorităţilor
administraţiei publice şi a funcţionarilor publici pentru
pagubele cauzate domeniului public ori ca urmare a proastei
funcţionări a serviciilor publice;
d) răspunderea patrimonială exclusivă a autorităţilor 29
 Forme ale răspunderii administrativ-patrimoniale

Literatura de specialitate a realizat clasificarea

răspunderii administrativ-patrimoniale în funcţie de
două principale criterii:
• forme ale răspunderii administrativ-patrimoniale
consacrate de Constituţia României, republicată şi
de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
• forme ale răspunderii administrativ-patrimoniale
reieşite din doctrină, jurisprudenţă, precum şi din
unele reglementări speciale implicite.

30
 Condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale

Doctrina contemporană consideră că răspunderea administrativ-

patrimonială a statului poate fi antrenată dacă se întrunesc în mod
cumulativ următoarele patru condiţii:
• Actul administrativ atacat, să fie un act ilegal.
– noţiunea de act administrativ trebuie percepută astfel cum este
definită în art. 2 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 (actul administrativ tipic, precum şi cel asimilat).
– răspunderea patrimonială a statului nu poate fi antrenată numai
dacă actul administrativ cauzator al unui prejudiciu a fost
declarat ilegal de autorităţile competente: „organul administrativ
care, în exercitarea unui drept legal emite un act administrativ,
nu răspunde de prejudiciile cauzate unui terţ prin acest
act.”(prof. Tudor Drăganu )

31
 Condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale

• Actul atacat şi declarat nelegal să fie cauzator al unui prejudiciu

- potrivit art.18 alin.3 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, în cazul admiterii acţiunii, instanţa poate hotărî
despăgubiri pentru daunele materiale şi morale determinate de
actul administrativ ilegal, dacă reclamantul solicită acest lucru.
• Raportul de cauzalitate dintre actul administrativ ilegal şi
prejudiciu. Această condiţie este comună tuturor formelor pe
care o îmbracă răspunderea juridică, şi îşi găseşte motivaţia în
teza conform căreia: pentru ca răspunderea să se declanşeze
şi un subiect să poată fi tras la răspundere pentru săvârşirea cu
vinovăţie a unei fapte antisociale, este necesar ca rezultatul
ilicit să fie consecinţa nemijlocită a acţiunii sale.”
• Culpa autorităţii publice, întrucât această formă a răspunderii
este o răspundere subiectivă.
32
 Q?
Vă mulţumesc pentru
atenţie!
33