Statistica ca ştiinta

Rolul ei în cercetarea fenomenelor

psihosociale

03.04.24 statistica sociala

 Statistica ca ştiinţă şi rolul ei în cercetarea fenomenelor psihosociale.

 Definiţia obiectului statisticii şi argumentarea oportunităţii

analizei statistice a datelor în psihologie

 Principii metodologice ale statisticii

 Importanţa statisticii în cercetarea psihosocială

03.04.24 statistica sociala

 Definiţia obiectului statisticii şi argumentarea oportunităţii analizei
statistice a datelor în psihologie

Termenul statistică derivă din latinescul status cu sensul pe care l-a avut în latina
medievală de stare politică. Accepţiunea actuală a cuvintelor statistică,
statistician, statistic datează de peste 100 de ani. Totuşi aceste cuvinte au o
vechime mult mai mare şi sensul lor a suferit modificări în timp.
Semnificaţiile actuale ale cuvântului statistică sunt următoarele:
 Date numerice cu privire la unul sau mai multe fenomene din natură sau
societate, culese, sistematizate, centralizate şi uneori publicate în anuare
statistice, culegeri de date statistice etc.;
 Activitate de culegere, prelucrare şi valorificare a informaţiilor statistice,
organizată de stat sau individual de către cercetători;
 Totalitatea metodelor, procedeelor şi tehnicilor statistice sau metodologia
statistică;
 Ştiinţă de sine stătătoare.

03.04.24 statistica sociala

În literatura de specialitate se întâlnesc numeroase definiţii ale statisticii, dar una unanim acceptată
lipseşte. Cu toate acestea, se poate identifica o explicitare a noţiunii de statistică ca o ştiinţă
metodologică care studiază fenomenele şi procesele colective din natură şi din societate pe baza
observării lor ştiinţifice, a culegerii şi prelucrării detaliate a informaţiilor statistice cu scopul de
a formula şi explica legile, legităţile şi regularităţile ce le guvernează.
În condiţiile actuale are loc o lărgire considerabilă a cadrului de aplicare a metodelor statistice
moderne în toate domeniile de cercetare ştiinţifică, ca şi în rezolvarea unor probleme practice
ale etapei de tranziţie spre economia de piaţă şi nu numai. De aici rezultă că sfera celor
interesaţi în cunoaşterea noţiunilor fundamentale ale statisticii şi a metodelor, care îşi găsesc
aplicaţii eficiente în activitatea practică de producţie, se lărgeşte din ce în ce mai mult
cuprinzând, pe lângă statisticieni şi economişti, pe demografi, sociologi, ingineri, tehnicieni
etc., care lucrează în cele mai variate domenii ale vieţii sociale şi economice.
La nivel de întreprindere, Statistica reprezintă un instrument util pentru îmbunătăţirea administrării
activităţii acestora, permiţând exercitarea unui control permanent asupra procesului productiv
de bunuri sau servicii, ca şi în fundamentarea unor măsuri corespunzătoare în cazul unor
perturbaţii importante care pot să apară în timp, cum ar fi: variaţii importante ale cererii sau
ofertei, insuficienţa temporară a unor resurse materiale, de energie etc. Asemenea fapte necesită
o bună cunoaştere a fenomenelor care trebuie conduse. Statistica este aceea care permite
administratorului să-şi structureze şi sintetizeze informaţiile potenţial disponibile şi să le
utilizeze în fundamentarea deciziilor celor mai adecvate.
Volumul informaţiilor disponibile în întreprinderi este important şi se referă la specializarea
diferitelor lor compartimente ca şi relaţiile acesteia cu alte unităţi economice care necesită
numeroase schimburi reciproce de informaţii utilizate în scopuri de coordonare: note de
comandă, note de livrare, facturi note contabile, fişe ale utilajelor, fişe de salarii etc., ţinute pe
suporturi fizice sau informatice. Toate aceste forme de evidenţă sunt întocmite cu scopul precis
de a determina drepturile şi obligaţiile legale ale întreprinderii faţă de furnizori, de clienţi şi de
proprii salariaţi.
03.04.24 statistica sociala
 Principii metodologice ale statisticii
Ştiinţa realizează o unitate indestructibilă a celor două componente esenţiale ale ei: teoria şi
metoda ştiinţifică. Dacă teoria unei ştiinţe constă din fondul de cunoştinţe acumulate, transpuse
într-o formă raţionalizată de concepte şi idei, metoda reprezintă modul de cercetare, de
cunoaştere a realităţii obiective sau modalitatea de a opera cu fondul de cunoştinţe existent
pentru o dezvoltare continuă a cunoaşterii.
Teoria ştiinţifică ar stagna la un anumit nivel, dacă progresul în cunoaştere nu ar mai fi posibil. Pe
de altă parte, metoda izolată de contextul informaţional al ştiinţei ar deveni improprie pentru
noi descoperiri şi şi-ar pierde utilitatea. Tocmai metoda, ca unică modalitate de stabilire a
adevărului ştiinţific, este elementul care conferă ştiinţei mobilitate şi perfectibilitate
permanentă.
În activitatea de cercetare, fiecare disciplină ştiinţifică foloseşte un ansamblu de metode şi tehnici.
Unele îi sunt specifice, iar altele sunt preluate de la disciplinele înrudite. Ansamblul metodelor
folosite într-o anumită ştiinţă reprezintă metodologia particulară a ştiinţei respective. Aceasta
se situează la un nivel subordonat metodologiei generale a oricărei ştiinţe. Însuşirea şi
perfecţionarea metodologiei ştiinţifice aste de o importanţă deosebită pentru fiecare ştiinţă
particulară.
Ceea ce caracterizează sub aspect metodologic statistica este exprimarea fenomenelor şi proceselor
colective sub formă cantitativă, numerică.
Conceptul de număr a apărut în antichitate în urma procesului de abstractizare a rezultatelor unor
observaţii empirice a fiinţelor şi lucrurilor, a faptelor şi evenimentelor care se iveau în câmpul
receptivităţii omului. Introducerea simbolurilor literale, deci a unităţilor imaginare, în locul
numerelor a reprezentat o nouă treaptă ascendentă în procesul de abstractizare care a contribuit
în mod hotărâtor la constituirea statisticii ca ştiinţă.

03.04.24 statistica sociala

Abstractizarea este o cale a gândirii conceptuale care se bazează pe analiza trăsăturilor calitative, pe
ierarhizarea şi trierea acestora în scopul separării şi luării în considerare numai a unei proprietăţi
determinate a lor, neglijând pe toate celelalte. Abstractizarea contribuie la descoperirea
trăsăturilor comune ale fiinţelor şi lucrurilor, faptelor şi evenimentelor, care se constituie în acte
de cunoaştere, având o semnificaţie deosebită. Conceptualizarea se întemeiază pe procesul
abstractizării şi permite relevarea a ceea ce este echivalent între fenomene, deoarece egalitatea
lor deplină, absolută, nu apare în realitate niciodată. Caracteristicile cantitative sunt
transformate în studiu statistic sub formă cantitativă prin cuantificare. Acest fapt creează
posibilitatea prelucrării şi analizei cantitative a fenomenelor colective, simplificării şi
caracterizării în mod sintetic şi generalizat a particularităţilor lor calitative.
Observaţia ştiinţifică faptică - ca modalitate de cunoaştere a realităţii - nu se limitează numai la
constatarea şi înregistrarea faptelor, ci se completează în mod necesar cu raţionalizarea acestora
cu ajutorul metodelor statistice, utilizând instrumentul matematic. În cadrul observaţiei,
instrumentul principal îl constituie dimensionarea, măsurarea fenomenelor şi proceselor supuse
cercetării. În calitate de obiect al măsurării nu apar lucrurile însele, faptele şi evenimentele
existente în realitate, ci anumite proprietăţi ale acestora şi ceea ce măsurăm direct nu constituie
proprietăţi obiectiv existente, independente de procedeul de măsurare, ci reprezintă doar
proprietăţi constructibile, atribuabile, concordante cu nivelul de dezvoltare al ştiinţei, pe baza
cărora se încearcă a se caracteriza ceea ce se află îndărătul caracteristicilor măsurate. Aceasta
înseamnă că măsurarea nu este decât o modalitate concretă de definire, descriere şi cunoaştere
cantitativă a obiectelor supuse măsurării. Măsurarea şi, pe această bază, obţinerea indicatorilor
cantitativi şi calitativi ai fenomenelor sociale şi economice, descoperirea şi stabilirea legăturilor
dintre ei, permite trecerea la o etapă superioară a cunoaşterii şi anume, la modelarea statistică a
realităţii. Practica a arătat că măsurările, indiferent de natura lor şi oricât de corect s-ar efectua,
sunt afectate în mod obligatoriu de erori, datorită variaţiei în timp şi spaţiu a obiectului sau
fenomenului măsurat, imperfecţiunii organelor noastre de simţ, aparaturii şi metodelor de
măsurare, precum şi influenţei condiţiilor exterioare. Evident, prin perfecţionarea aparaturii şi a
metodelor de măsurare se pot obţine aproximaţii din ce în ce mai bune ale entităţilor observate,
însă mărimea preciziei măsurării este limitată.

03.04.24 statistica sociala

Diferenţa dintre rezultatul obţinut prin măsurarea unui anumit obiect sau fenomen şi valoarea lui
reală poartă denumirea de eroare de măsurare:
Erorile de măsurare intervin în orice proces de măsurare, indiferent dacă aceasta se face în natură
sau societate. În general, se consideră că erorile de măsurare sunt tot mai mari în cazul
fenomenelor sociale decât cele corespunzătoare fenomenelor naturii, datorită unei variabilităţi
şi a unei diversităţi mai mari ale acestora, ca şi datorită inexistenţei unor mijloace de măsurat
adecvate.
Statistica şi-a elaborat metode specifice de estimare a erorilor de măsurare. În orice cercetare
ştiinţifică concretă şi completă se pot identifica în general patru etape principale:
Obţinerea informaţiilor statistice vechi şi noi, necesare cu privire la fenomenele cercetate;
Prelucrarea multilaterală a acestora pentru a determina indicatorii sintetici necesari
caracterizării sub diferite aspecte a fenomenelor sau proceselor studiate;
Analiza indicatorilor statistici, obţinuţi prin prelucrare, pentru stabilirea şi măsurarea legăturilor
dintre fenomene, pentru a se ajunge la explicaţia lor ştiinţifică şi la generalizările teoretice sub
formă de legi, legităţi şi regularităţi statistice;
Prognoza fenomenelor efectuată pe baza rezultatelor analizei statistice în vederea folosirii lor în
procesul decizional.

03.04.24 statistica sociala

 Importanţa statisticii în cercetarea psihosocială

Statistica este o ştiinţă nelipsită din cercetările ştiinţifice moderne, ce asigură baza sistemului
informaţional modern, este foarte utilă în luarea deciziilor de ordin politic, social şi
economic sau de altă natură. Ea poate constitui un îndreptar în direcţia aplicaţiilor
practice şi teoretice de statistică matematică, informatică, econometrie, economie,
demografie, sociologie, biologie etc. în vederea prelucrării ştiinţifice, analizei şi
prognozei fenomenelor din natură şi societate pe baza informaţiilor existente în aceste
domenii.

03.04.24 statistica sociala