CAP. V RELIGIA I VIAA RELIGIOAS CRETINISMUL Diversitatea credintelor religioase reprezinta o particularitate a lumii contemporane.

Pe continental european, raman dominante marile religii monoteiste: crestinismul, islamul si iudaismul, dar si in alte spatii continua sa se mentina religii istorice cum ar fi budismul, hinduismul si confucianismul, carora li se adauga credinte conturate in secolul al XXlea. Conceptiile religioase traditionale, supuse vreme indelungata contactului abuziv cu tendintele secularizante moderne, revin in forta la inceputul mileniului al Ill-lea. Religiile fac un serios efort de adaptare la noile realitati, isi modifica discursul si accepta chiar sa dialogheze intre ele. Tot mai frecvent ideile religioase crestine se regasesc alaturi de misticismul oriental si de paganismul vechilor divinitati. Crestinismul include: catolicismul (cu c. 1.132.500.000 de adepti); protestantismul (cu c. 589.300.000); ortodoxismul (cu c. 199.800.000).

Catolicismul. A fost religie de referinta in Europa Occidental mentinandu-si pana in anul 1950 pozitiile ultraconservatoare si atasamentul fata de traditii. Aceasta atitudine nu mai putea continua insa fara riscul de a pierde total legatura cu credinciosii. De aceea in 1959, papa Ioan al XXIII-lea a decis sa reuneasca Conciliul ecumenic in vederea reactualizarii catolicismului. La Conciliul Vatican II, desfasurat la Roma intre 1962 si 1965, au participat episcopii din toata lumea. Deciziile sale sunt deosebit de importante: afirmarea drepturilor omului si a libertatii religioase; angajarea catolicilor in viata publica intrarea oficiala a catolicismului in miscarea ecumenical realizarea distinctiei cuvenite intre traditie si respectarea neconditionata a trecutului (integrism sau fundamentalism). Aceste decizii au fost completate de papa Paul al Vl-lea printr-un ansamblu de reforme menite sa refaca autoritatea episcopilor din fiecare tara: organizarea conferintelor episcopale nationale"; constituirea ,,Conciliului Episcopilor"; accentuarea functiei diplomatice a Curiei romane; inlocuirea limbii latine cu limbile nationale in liturghie.

Acest aggiornamento " nu a fost scutit de rezistenta sau critici: traditionalistii au considerat ca prin reformele introduse s-a mers prea departe (monseniorul Marcel Lefevre a respins categoric innoirile adoptate de Conciliul Vatican II , fiind excomunicat); progresistii au pretins reforme mai radicale;in America Latina reinnoirea catolica si-a gasit expresia in atitudini extremiste (unii preoti s-au angajat in revolutii). Ioan Paul al II-lea ales Pap n 1978 a confirmat linia adoptata de predecesorii sai. Polonez de origine a susinut dialogul ntre religiile crestine si intre toate religiiile lumii. La 27 octombrie 1986, reprezentantii marilor religii s-au reunit la Assisi sub patronajul direct al papei. El a efectuat calatorii pe toate continentele, acolo unde principiile catolicismului erau invocate dar i n ri ortodoxe ca Romania, Grecia, Ucraina, unde a dus mesajul de pace al Vaticanului. Protestantismul. A intrat in Epoca modern ntr-un process de unificare, in urma dialogului dintre Bisericile calvine si reformate, luand fiinta organizatiile Alianta Mondial Reformata si Federatia Lutheran Mondial. Mai multi teologi au inceput reinnoirea profunda a gandirii protestante (Karl Barth scrie Dogmatica; Rudolf Bultmann sustine demitologizarea Bibliei, Paul Tillich afirma ca religia sta la baza oricarei culturi).

In ultimele decenii ale secolului al XX-lea, s-a nascut miscarea harismatic, formata in special din credinciosi apartinand clasei de mijloc, care se roaga in colectiv si canta cantece profetice. Intoarcerea la fondul puritan si antimodernist a luat forma fundamentalismului. Marea miscarea religioasa a alimentat secte diverse (Christian Science, Martorii lui Iehova, Secta Moon etc.), ,,teleevanghelistii" si comportamente socio-culturale si politice cu orientare de dreapta. Ortodoxismul. Caracterizat prin conservatorism, este dominant in Europa de Rasarit si partial prezent prin Asia. Majoritatea Bisericilor ortodoxe nationale din lume sunt autocefale si se conduc independent, prin intermediul Sfantului Sinod. Ele formeaza, totusi, o Biserica unica, universala, prin principiul ortodox al credintei care le leaga, avand ca simbol al unitatii Patriarhia din Constantinopol. In rasaritul Europei, Biserica Ortodoxa s-a confruntat cu regimurile politice comuniste, a suportat epurari si a fost silita sa se adapteze pentru a supravietui Unii ierarhi au participat totusi la rezistenta anticomunista, dar nu s-au implicat direct in prabusirea regimului. Rezerva fata de problemele sociale curente, fata de intrebarile istoriei, a continuat in buna masura si dupa caderea "cortinei de fier ". Desi Biserica este mereu in constiinta publica, actele sale cele mai perceptibile nu depasesc prea mult sfera ritualurilor.

Un fenomen compensatoriu este reprezentat de proliferarea unei viziuni ortodoxo-integratoare, datorata acelor ,,segmente " desprinse din cadrele bisericii ortodoxe oficiale (cazul Noului Ierusalim, promotor al ,,electiunii divine"). In general, insa, imobilismul tipic bisericii ortodoxe risca sa transforme separarea sa fata de stat intr-o subordonare. Ca urmare, se impune o revizuire a strategiei sociale practicata de Biserica Ortodoxa. In 1992 patriarhul Bartolomeu I a initiat o intalnire a tuturor patriarhilor si conducatorilor bisericilor autocefale pentru inceperea dialogului ortodox. In cadrul intrunirilor au fost analizate unele aspecte ale integrarii europene, problema relatiilor cu celelalte Biserici crestine, au fost criticate atitudinile nationaliste din interiorul unor biserici, s-au adoptat angajamente comune in slujba categoriilor defavorizate si sustinerii drepturilor omului. Miscarea ecumenica.

Intre cele trei familii crestine (catolica, protestanta si ortodoxa) s-a instaurat un dialog ecumenic, care urmareste refacerea unitatii lumii crestine. Primele initiative au apartinut Bisericilor protestante care, dupa 1910, au dezvoltat o actiune bazata pe dialog si apropierea intre crestini. In 1958 a luat fiinta, la Amsterdam, Consiliul Ecumenic al Bisericilor, la care au aderat, in 1961, si bisericile ortodoxe. In 1962, Conciliul Vatican II a emis Decretul asupra ecumenismului acceptand dialogul cu alte religii. La 7 decembrie 1965, cu o zi inaintea incheierii Conciliului, a fost citita simultan de papa Paul al Vl-lea in Basilica Sf. Petru din Roma si de patriarhul Athenagoras I in Catedrala Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, Declaratia comuna de ridicare a excomunicrilor pronuntate in 1054.