Permis unic european - la un veac după primul „brevet“ românesc

Documentul va înlocui cele 110 tipuri de acte de acest fel existente

la ora actuală pe bătrânul continent

Dacă aveţi rău de înălţime, iar călătoria peste graniţă „la comun” nu vă e pe plac, cu alte cuvinte
dacă preferaţi pentru un concediu în străinătate autoturismul personal în favoarea avionului,
autocarului sau trenului, primul lucru de care trebuie să vă îngrijiţi este existenţa documentelor,
respectiv actele maşinii şi permisul de conducere. Principala problemă pentru şoferi o reprezintă
valabilitatea acestui din urmă document pe teritoriul ţărilor de tranzit sau al celei de destinaţie,
existând şi în prezent o oarecare confuzie în rândul conducătorilor auto. Situaţia se va simplifica
odată cu preconizata aderare la Uniunea Europeană în anul în care, după toate probabilităţile,
organismul suprastatal va introduce permisul de conducere unic.
O măsură necesară
„Permisul de conducere european este de o importanţă vitală pentru securitatea rutieră şi pentru
lupta împotriva fraudelor”, declara săptămâna trecută comisarul european pentru transporturi,
Jacques Barrot. Practic, se doreşte reducerea aşa-numitului „turism pentru permise de
conducere”, fenomen care le permite persoanelor ce nu pot obţine permise într-un stat U.E. să
intre în posesia documentului într-o altă ţară europeană. Miniştrii transporturilor din cele 25 de ţări
ale Uniunii au convenit deja asupra noului model de permis unic, ce va înlocui, aşadar, cele 110
(!) tipuri de documente existente la ora actuală. Permisul european unic va avea forma unei cărţi
de credit, în care va fi integrat un pin electronic cu datele titularului. De altfel, oficialii europeni au
anunţat că vor să se asigure ca noul permis să fie mult mai bine protejat contra falsurilor şi că va
exista un control eficient, „graţie colaborării strânse dintre statele U.E.” Varianta finală a tuturor
reglementărilor vizând noul permis unic va fi aprobată de Parlamentul European încă în acest an.
Desigur, preschimbarea tuturor documentelor aflate în posesia şoferilor de pe continent
reprezintă un proces de o dificultate extremă (să ne gândim că există în Europa câteva zeci de
milioane de permise). Statele membre vor avea oricum la dispoziţie o perioadă foarte lungă,
durata de înlocuire integrală fiind estimată la nu mai puţin de… 26 de ani. Cât priveşte durata de
valabilitate a permisului unic, Comisia Europeană a afirmat că termenul cel mai probabil va fi de
10 ani, interval pe care statele membre U.E. îl vor putea prelungi la 15 ani.
Cu maşina pe şoselele lumii
Care este, însă, situaţia în momentul de faţă? Putem folosi fără grijă permisul de conducere
românesc pe şoselele europene sau avem nevoie de un permis internaţional? O Hotărâre de
Guvern emisă în urmă cu trei ani nu lasă loc de interpretări asupra acestui subiect. „Permisul de
conducere eliberat de autorităţile române - se consemnează la articolul 225 al H.G. nr. 85/2003 -
este valabil în circulaţia internaţională pe teritoriul statelor care au aderat la Convenţia asupra
circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România”. Aşadar, vom
putea circula fără grijă prin Europa, pentru că lista statelor respective include covârşitoarea
majoritate a ţărilor de pe continentul nostru. Practic, lipsesc din enumerare doar statele liliputane
Andorra, Liechtenstein, Monaco, San Marino şi, fireşte, Vatican, unde drept de circulaţie nu are
decât papamobilul. În plus, Convenţia de la Viena este semnată şi de ţări nord-americane (S.U.A.
şi Canada), din Extremul Orient (Coreea de Sud şi Japonia) sau Orientul Apropiat (Iordania,
Israel, Liban şi Siria). În ceea ce priveşte restul statelor, legislaţia prevede că „pentru a circula pe
teritoriul statelor care nu au aderat la convenţie, posesorii permiselor de conducere eliberate de
autorităţile române trebuie să aibă şi un permis de conducere internaţional, eliberat de Automobil
Clubul Român”. Identic se procedează şi în cazul străinilor. Persoanele care domiciliază în alte
state, venite temporar în România, pot conduce autovehicule pe drumurile publice dacă posedă
permis cu valabilitate recunoscută pe bază de reciprocitate sau, după caz, dacă permisele
naţionale valabile sunt însoţite de permise de conducere internaţionale valabile, eliberate de
asociaţii afiliate la Federaţia Internaţională a Automobilului ori la Alianţa Internaţională de Turism.

„Nimeni nu e volnic
a conduce trăsura fără livret”
Se va împlini, în 2007, un secol de la emiterea primului permis de conducere românesc. Istoria
documentului are însă la noi o vechime mult mai mare, încă de pe vremea când numărul cailor-
putere era, în funcţie de punga proprietarului de… vehicul, unu, doi sau patru. „Nimeni nu e volnic
a conduce trăsura fără livret”, se menţiona astfel la 9 aprilie 1868 în „Regulamentul pentru
trăsurile de piaţă”, document care preciza că „nu va putea ţine hăţurile în mână decât acela care
va avea asupra sa un act semnat de notabilii suburbiei şi de starostele respectiv, cum că are
probitatea cerută şi este capabil a conduce cu ştiinţa trebuincioasă, pentru siguranţa publică”.
Actul impunea, totodată, „să nu suie pe capră acela care nu a împlinit 21 de ani“. Printre
prevederile Regulamentului se numărau şi unele care au rămas practic neschimbate până în ziua
de astăzi, deoarece era specificat că „birjarii prinşi pe capră beţi, se vor arestui”, că circulaţia era
permisă numai pe partea dreaptă a uliţei sau că „toate trăsurile vor avea, noaptea, felinare
aprinse”. Impunerile erau chiar mai aspre decât cele actuale, în epocă „conducătorii neavând voie
a fuma când sunt în mers”. Ce să mai spunem de faptul că era obligatoriu ca ei „să fie îmbrăcaţi
curat, cu haine cuviincioase” sau că le era interzis “să transporte bagaje după ora 9 seara”.
Acestea nu erau însă primele manifestări ale preocupărilor pentru buna desfăşurare a vehiculelor.
În anul 1801 domnitorul Alexandru Moruzi cerea Agăi şi Vel-Spătarului să ia măsuri împotriva
vizitiilor netrebnici care circulau cu iuţeală, stricau podurile (pavajul cu butuci din lemn cu care
erau acoperite unele drumuri) şi nu se sfiesc a sacatefsi (a lovi) oamenii, dispunând că vizitiii care
vor produce pagube să fie trimişi şi la ocnă. Prima încercare de reglementare juridică referitoare
exclusiv la domeniul circulaţiei pe drumurile publice a avut loc, în România, în anul 1859, când se
elaborează cu titlu experimental primul regulament intitulat „Ordonanţa pentru reglementarea
trăsurilor”. Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii în sarcina birjarilor care nu aveau voie
să circule decât la pas, trebuiau să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin
locurile strâmte. Acest act experimental rămâne în vigoare timp de 9 ani, adică până la
Regulamentul din 1868.
Primele examene
După aproape patruzeci de ani, în 1906, în Monitorul Oficial nr. 211 din 19 decembrie, este
publicat „Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice“, ale cărui prevederi erau, în
1907, completate cu primele dispoziţii referitoare la obligativitatea ca toate persoanele care
doresc să conducă autovehicule să posede „brevetul“ de şofer, care putea fi obţinut în urma
susţinerii unui examen. Examinarea celor care doreau să obţină permis se efectua de către
Prefectura de Poliţie; în luna decembrie a acelui an au fost organizate primele examene. Aceasta
este, aşadar, data de naştere, a primului permis românesc. Trebuie spus că autorităţile luaseră
această măsură ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de autovehicule care, la
începutul anului 1908, ajunsese la „impresionanta” cifră de 138 (o sută treizeci şi opt) de
automobile. Preocuparea autorităţilor era însă justificată, pentru că după numai cinci ani, în anul
1913, numărul automobilelor din ţara noastră aproape se înzecise, fiind deja înregistrate 1 300 de
maşini.
Proba sacului
umplut cu paie
Dacă primele examene pentru obţinerea permisului de conducere au fost organizate în
decembrie 1907, primele cursuri de pregătire a celor care doreau permis de conducere au fost
deschise abia în ianuarie 1911 şi s-au finalizat trei luni mai târziu, când toţi elevii – ce-i drept, nu
erau mai mulţi de 12 - au fost brevetaţi. Istoria consemnează şi modul de desfăşurare a
examenului, care a constat într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare instantanee în
momentul în care examinatorul arunca în faţa automobilului aflat în plină viteză, un sac umplut cu
paie! Să recunoaştem că de atunci s-au schimbat mult lucrurile, atât în ceea ce priveşte numărul
candidaţilor şi procentul de promovabilitate, cât şi al probelor care n-ar putea în nici un fel figura
în cadrul unui examen actual susţinut de cei ce râvnesc la calitatea de şofer cu patalama. 21
august 1921 reprezintă o altă dată importantă în istoria permisului de conducere, pentru că atunci
intrau în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 117, „Legea privitoare la circulaţia
autovehiculelor“ şi Regulamentul de aplicare a acestei legi, care aducea noi precizări în legătură
cu condiţiile de bază ale circulaţiei automobilelor. Cu privire la obţinerea permisului de conducere,
legea din 1921 stipula că „examenul constă dintr-o probă practică şi o probă orală, din care să
rezulte că solicitantul posedă suficiente cunoştinţe de conducere şi cunoaşte perfect legea,
regulamentul şi ordonanţele referitoare la circulaţia automobilelor, teorie elementară de mecanică
etc.“
Modificări succesive
Denumit pe rând livret, brevet, carnet de şofer sau carnet de conducere, permisul a suferit de-a
lungul vremii numeroase transformări. Cei trecuţi de a doua tinereţe îşi amintesc, cu siguranţă,
carnetul de şofer cu coperte cartonate, introdus în 1968, şi mai apoi documentul roz, cu
învelitoare de plastic. Fără îndoială, însă, că momentul de cotitură l-a reprezentat anul 1995,
când Hotărârea Guvernului nr. 778 aducea modificări majore celebrului Regulament de aplicare
a Decretului nr. 328/1966 în ceea ce priveşte înmatricularea şi radierea autovehiculelor şi
remorcilor, dar mai ales noi precizări referitoare la permisul de conducere. Astfel, prin această
hotărâre au fost introduse în legislaţie noi categorii şi subcategorii ale permisului şi au fost
modificate chiar şi forma şi conţinutul permisului ca atare. Avea să fie cea mai mare schimbare în
istoria de 100 de ani a documentului care a ajuns, în sfârşit, la forma sa actuală, asemănătoare
cu a unui card bancar, şi totodată ultima înainte de înlocuirea cu permisul de conducere
european.
Carnetul de biciclist cu motor
Permisul unic nu va fi însă singura noutate care va interveni în domeniul circulaţiei publice odată
cu integrarea în Uniunea Europeană, pentru că românilor li se mai pregăteşte ceva. Directiva
europeană include şi obligativitatea deţinerii permisului pentru ciclomotoare în toate ţările, astfel
încât vom avea parte de noi examene, de această dată pentru obţinerea carnetului de… biciclist
cu motor. Se va mai introduce şi principiul accesului progresiv la motociclete cu puteri mai mari,
accesul direct la această categorie de vehiciule urmând să fie posibil doar pentru cei care au
împlinit deja vârsta de 24 de ani şi care au acumulat o experienţă de cel puţin doi ani pe modele
cu puteri mai mici.

Şoferii - o treime din timişeni

Viitoarea preschimbare a permiselor de conducere nu va fi în nici un caz o sinecură pentru
Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Timiş. „În
momentul de faţă - informează subcomisarul Marcel-Dan Jurcă, şeful Serviciului - în scriptele
noastre figurează nu mai puţin de 235 925 de conducători auto. Dacă luăm în considerare faptul
că populaţia judeţului atingea în 2002 (anul ultimului recensământ) aproximativ 678 000 de
locuitori, rezultă că cel puţin un timişean din trei posedă permis de conducere. Şi să ne gândim
că în totalul populaţiei intră şi copiii şi tinerii sub 18 ani care, conform legii, nu pot poseda un
astfel de document”. Nu-i vorbă, nici acum lucrătorii Serviciului nu se pot plânge de plictiseală,
numai în ultimele trei luni fiind emise
4 638 de permise (din care 223 preschimbate), şi un număr de 7 177 certificate de înmatriculare,
fiind totodată atribuite 4 399 de numere provizorii. Se pare, însă, că în ultimul timp, fie
examinatorii sunt mai severi, fie candidaţii la obţinerea unui carnet de şofer sunt mai deficitari la
capitolul pregătire pentru că, în ultimul trimestru, din cele peste 5 000 de persoane examinate (5
064, dacă este să fim riguroşi), mai mult de jumătate (2 697) au primit verdictul de „respins”,
rezultând o cotă de promovabilitate de 44,86 %. Ce-i drept, şoferi avem destui şi nici la parcul
auto nu stăm mai prost - la această oră există în evidenţe nu mai puţin de 184 816 autovehicule,
judeţul Timiş secondând, din acest punct de vedere, Bucureştiul.