Pentru a analiza caracterul sinalagmatic al contractului de vanzare cumparare vom face o scurta incursiune in materia actului juridic civil

definit, intr-o conceptie majoritara, drept manifestarea de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica sau stinge un raport juridic civil. Manifestarea de vointa poate sa apartina unei singure parti sau mai multora, motiv pentru care actele juridice se impart in acte juridice unilaterale care sunt rezultatul manifestarii vointei unei singure parti si in acte juridice bilaterale care reprezinta vointa concordanta a doua parti. Criteriul folosit, deci, pentru realizarea unei astfel de clasificari il reprezinta sursa manifestarii de vointa, faptul ca ea provine de la una sau de la mai multe parti. Codul civil actual este deosebit de riguros in stabilirea unor definitii clare a celor doua tipuri de acte juridice, definind exact atat actul juridic unilateral, in art. 1324 ( este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de vointa a autorului sau ) cat si contractul ca act juridic bilateral in art. 1166 ( contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic ). Contractele acte juridice bilaterale pot fi impartite la randul lor in contracte unilaterale si contracte bilaterale sau sinalagmatice. Conform art. 1171 NCC, contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si interdependente. In caz contrar, contractul este unilateral chiar daca executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti . Prin urmare, trebuie sa facem o distinctie clara intre actul juridic unilateral , rezultat al manifestarii de vointa al unei singure persoane, si contractul unilateral,

rezultat al manifestarii vointei concordante dintre doua persoane. Actul juridic unilateral este produs prin vointa unei singure persoane care, manifestandu-se in plan juridic, determina fie nasterea, fie modificarea, fie stingerea unui raport juridic. Aceasta manifestare unica de vointa este practic suficienta pentru a crea astfel de efecte, fara a exista nici o conditie legata de vreo alta persoana sau de vointa acesteia. Contractul unilateral este produs prin convergenta vointei a doua parti care, manifestandu-se , determina deasemenea nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil, cu deosebirea ca aceste efecte se pot produce numai daca exista un acord de vointa si numai ca urmare a acestuia . Lipsa concordantei intre vointa juridica a celor doua parti este cauza neincheierii contractului. Aceasta inseamna ca in cazul contractelor, chiar si a celor unilaterale, manifestarea de vointa a uneia dintre parti este conditionata, pentru a genera efectele juridice scontate, de manifestarea convergenta a vointei celeilate parti, de existenta consensului dintre ele. Lipsa acordului dintre ele, a consensului echivaleaza cu insasi lipsa contractului. Facand un joc al expresiilor, putem spune ca, daca un contract este totdeauna un act juridic, actul juridic unilateral nu este si nu poate fi niciodata un contract. Iar contractul, indiferent ca este unilateral sau bilateral , este totdeauna un act juridic bilateral. Deosebirea dintre cele doua tipuri de contracte unilaterale si bilaterale sta in analiza continutului lor. In cazul contractelor unilaterale, obligatiile generate prin incheierea lor cad in sarcina uneia dintre parti, cealalta avand numai calitatea de creditor. Ele, desi incheiate in urma acordului de vointa dintre doua parti, creeaza conditii inegale pentru acestea, insa nu ca

urmare a unei inegalitati juridice ci ca urmare a faptului ca partea care s-a obligat si-a asumat benevol statutul de debitor, cunoscand ca nu va primi nimic, in contraprestatie, din partea celeilate parti. Mai mult chiar, cealalta parte, cu rol de creditor in contractul incheiat, are dreptul de a cere debitorului sa-si indeplineasca obligatia asumata, chiar daca nu-i ofera nimic in schimb. In cazul contractelor bilaterale (sinalagmatice ), obligatiile sunt reciproce si interdependente, ambele parti avand concomitent atat calitatea de creditor cat si pe cea de debitor. Sunt contracte care ofera o pozitie de egalitate partilor , reciprocitatea obligatiilor fiind cea in masura sa determine si sa oblige la asigurarea unor raporturi echitabile intre parti. Mecanismul acestora este unul de tip cauza efect, in sensul ca indeplinirea sau neindeplinirea obligatiei de catre una dintre parti reprezinta cauza, motivul pentru care cealalta parte isi indeplineste sau nu obligatia sa. Indeplinirea obligatiei de catre una dintre parti necesita aceeasi atitudine din partea celeilalte parti, impunandu-i acesteia sa-si respecte, la randul sau, obligatiile asumate. Corelativ, neindeplinirea obligatiei de catre una dintre parti reprezinta o motivatie suficienta pentru ca nici cealalta parte sa nu-si respecte obligatiile sale. Plecand de la toate aceste discutii , concluzionam ca vanzarea este un act juridic bilateral, un contract, in cadrul sau manifestandu-se vointa a doua parti : vanzatorul si cumparatorul. In acelasi timp, vanzarea este un contract bilateral sinalagmatic intrucat da nastere la obligatii reciproce si interdependente ale partilor. Vom analiza in amanunt ce inseamna si in ce consta caracterul sinalagmatic al contractului de vanzare cumparare.

Asa cum am mai spus si cum defineste insusi codul civil, prin sinalagmatic intelegem o reciprocitate si o interdependenta a oblgatiilor nascute din incheierea respectivului contract. Ce inseamna, lingvistic vorbind, reciproc si interdependent? Dupa DEX, termenul de reciproc inseamna care acioneaz unul asupra celuilalt, care se influeneaz unul pe altul, care vine din amndou prile, care angajeaz n egal msur , iar termenul de interdependent inseamna care este (strns) legat sau condiionat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se afl n dependen reciproc . Pornind de la aceste definitii, observam ca notiunea de interdependenta presupune reciprocitate. In acelasi timp, facand legatura cu obiectul discutiei noastre, intelegem ca obligatiile rezultate din contractul sinalagmatic trebuie sa actioneze una asupra celeilalte, sa se influenteze reciproc si sa fie dependente una de alta. Lucrurile se petrec intocmai in cazul contractului de vanzare cumparare. De exemplu, vanzatorul are obligatia de a transmite dreptul ce face obiectul contractului catre cumparator, iar acesta din urma are, in mod corelativ, obligatia de a plati pretul. Art. 1673 NCC prevede ca vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului proprietatea bunului vandut, iar art. 1719 NCC enumera ca una dintre obligatiile principale ale cumparatorului datoria sa de a plati pretul vanzarii. Aceste doua obligatii sunt reciproce si se afla in interdependenta, asa cum cere si defineste codul civil. Nici vanzatorul nu poate fi obligat sa transmita dreptul sau in lipsa platii pretului, dupa cum nici cumparatorul nu trebuie sa plateasca pretul daca vanzatorul nu-i transmite dreptul ce face obiectul contractului. Daca, totusi, una dintre parti si-a indeplinit obligatia sa, neindeplinirea obligatiei de catre cealalta parte este

sanctionata legal, mergandu-se pana intr-acolo incat contractul sa poata fi desfiintat. Pentru acele situatii in care una dintre parti nu-si indeplineste obligatia, legea ofera celeilalte diferite mijloace de aparare. Astfel, daca cel care cumpara este evins, pierzand in acest fel dreptul transmis prin vanzare, vanzatorul este tinut sa inapoieze pretul in intregime precum si sporul de valoare al acestuia pana la data evictiunii, conform celor stabilite de art. 1701 NCC. Totodata, daca cel care a cumparat un bun sau un drept afla de existenta unei cauze de evictiune, este indreptatit, in temeiul art. 1722 NCC, sa suspende plata pretului pana la incetarea tulburarii sau pana cand vanzatorul ofera o garantie corespunzatoare. Corespunzator, vanzatorul care nu si-a primit pretul stabilit prin contract, este indreptatit sa obtina fie executarea silita a obligatiei de plata, fie rezolutiunea vanzarii, impreuna cu daune interese intemeindu-se pe prevederile art. 1724 NCC. In acelasi timp, daca bunul nu a fost inca predat cumparatorului, vanzatorul care nu si-a incasat pretul poate sa suspende obligatia sa de predare pana la indeplinirea conditiilor impuse de art. 1694 NCC. Aceste obligatii sunt si raman interdependente chiar si atunci cand transferul proprietatii este amanat pana la o anumita data prin intelegerea partilor sau cand obligatia de plata a pretului este afectata de un termen. Tot reciproce si interdependente sunt obligatiile partilor atunci cand vanzarea se face cu plata pretului in rate, obligatia de plata fiind garantata cu rezerva dreptului de proprietate, in temeiul art. 1755 si urm NCC. La fel stau lucrurile si atunci cand este vorba de vanzarea unui bun viitor, reglementata de art. 1658 NCC, chiar daca transferul proprietatii este amanat, prin lege, pana la momentul realizarii bunului. Obligatia vanzatorului exista, ca si obligatia cumparatorului de a

plati pretul, numai ca ele sunt afectate de un termen si o conditie, asumate reciproc de catre ambele parti. Exemplele privind interdependenta si reciprocitatea obligatiilor in contractul de vanzare cumparare pot continua. Astfel, daca vanzatorul este obligat sa predea bunul vandut, conform art. 1672 NCC coroborat cu art. 1685-1694 NCC, de buna seama ca si cumparatorul este obligat sa preia bunul ce face obiectul contractului, conform prevederilor art.1719 NCC. Obligatiei cumparatorului de a plati pretul ii mai corespunde si obligatia vanzatorului de a da chitanta descarcatoare pentru suma primita, conform art. 1500 NCC. Obligatiei vanzatorului de a garanta contra viciilor ascunse ale bunului, prevazute de art. 1707 NCC, ii corespunde obligatia cumparatorului de a verifica starea bunului imediat dupa preluare si, in cazul descoperirii anumitor vicii, de a le aduce la cunostinta vanzatorului intr-un termen rezonabil, dupa cum se exprima art. 1709 NCC. Analizand prevederile legale care determina caracterul sinalagmatic al contractului de vanzare cumparare, constatam ca aceste este reglementat de o asa maniera incat el devine esential pentru intreaga viziune pe care trebuie sa o avem asupra vanzarii. Astfel, atata vreme cat vanzatorul, in caz de neplata a pretului, este indreptatit sa ceara rezolutiunea vanzarii conform art. 1724 NCC, iar cumparatorul poate cere rezolutiunea vanzarii daca a fost evins de intregul bun sau de o parte a acestuia indeajuns de insemnata, inseamna ca , in esenta neindeplinirea uneia dintre obligatiile reciproce deci nerespectarea caracterului sinalagmatic al contractului determina desfiintarea actului juridic incheiat. Altfel spus, lipsa caracterului bilateral, lipsa sau nerespectarea obligatiilor reciproce, este motiv de desfiintare a contractului. Fara un caracter bilateral nu mai suntem in prezenta unei vanzari, transformandu-se pe

fond tipul actului juridic. De exemplu, in lipsa asumarii de catre cumparator a obligatiilor aferente acestei calitati, actul vanztorului nu poate fi decat o simpla promisiune de a vinde sau o oferta de vanzare, contractul neputand fi incheiat decat atunci cand obligatiile partilor devin reciproce si interdependente. Vedem de aici importanta speciala pe care o are aceasta caracteristica a vanzarii, careia va trebui, in practica, sa-i acordam locul cuvenit. Iar acest lucru nu se va putea realiza decat printr-o corecta si completa stabilire a obligatiilor partilor precum si a sanctiunilor care intervin in caz de neexecutare.