Politica de administrare a portofoliilor Managementul portofoliului este o tema foarte generoasa Exista multe teorii in acest domeniu, teorii

bazate pe sisteme complexe de alocare in cadrul portofoliului folosind indicatori de rentabilitate si risc, si tot felul de alte elemente relativ complexe. Administrarea portofoliilor este un proces integrat si continuu constand din trei pasi, proces ce are ca scop alcatuirea si monitorizrea performantelor unui portofoliu ( a unei combinatii de valori mobiliare) cat mai apropiate de scopurile si necesitatile clientului. Cei trei pasi care alcatuiesc procesul sunt: 1. Analiza si stabilirea portofoliului- in cursul acestui pas se formuleaza obiectivele si politica actului investitional, se formuleaza asteptarile asupra evolutiei pietii si a indicatorilor macroeconomici si pe baza acestora se stabileste alocarea strategica a resurselor. Alocarea strategica a activelor se refera la stabilirea tipurilor de active din care va fi alcatuit portofoliul si la proportiile in care acestea vor fi prezente. 2. Achizitionarea valorilor mobiliare- in aceasta etapa are loc construirea efectiva a portofoliului. 3. Analiza rezultatelor si corectia portofoliului- in aceasta etapa are loc o monitorizare si o evaluare a performantelor portofoliului atat in ceea ce priveste obiectivele investionale (daca au fost atinse, daca au ramas aceleasi) cat si in ceea ce priveste asteptarile privind piata de capital si are loc o reevaluare a alocarii strategice a activelor.

Procesul de administarare a portofoliilor Alcatuirea unui portofoliu optim nu consta din simpla punere la un loc a unor active care fiecare in parte prezinta caracteristicile risc-randament dorite de investitor. Pentru a atinge obiectivele investitiei trebuie sa fie luate in considerare si relatiile dintre acestea. Un alt element la care e bine sa fii atent atunci cand iti construiesti portofoliul este nivelul de corelatie dintre actiuni. Acesta poate fi calculat ca si coeficient de corelatie prin metode statistice, sau poate fi evaluat in mod empiric pe graficul evolutiei comparate al actiunilor selectate (actiunile sunt corelate daca evolueaza similar pe grafic, adica in aceeasi directie si cam in aceiasi parametri). Daca incluzi numai actiuni puternic corelate in portofoliu, atunci s-ar putea sa nu obtii prea multe in directia diversificarii daca scade una, scad toate. De aceea, de fiecare data cand se adauga o noua valoare mobiliara in portofoliului, riscul activului nu poate fi masurat considerand activul izolat. O parte din riscul adaugarii

noului activ in portofoliu este diversificat prin interactiunea cu celelalte active continute de portofoliu. Atunci cand doua actiuni reactioneaza la fel in functie de factorii macroeconomici, si detinem una, cumparandu-o pe a doua crestem expunerea la respectivul factor.( de exemplu cresterea ratei dobanzilor afecteaza in mod negativ atat actiunile unui santier naval cat si pe cele ale unui producator de autoturisme; scaderea pretului energiei electrice este buna atat pentru un producator de aluminiu cat si pentru unul de PVC). Exista insa si cazuri cand randamentele actiunilor reactioneaza diferit la stimulii macroeconomici. De exemplu actiunile unei firme net exportatoare vor creste cand moneda tarii respective slabeste iar actiunile unei firme net importatoare vor evolua invers. Trebuie retinut ca adaugand portofoliului o valoare mobiliara care are un risc mai mare decat al portofoliului (fara acea valoare mobiliara) se poate ca riscul total (al portofoliului dupa adaugarea valorii mobiliare) sa scada. Analizand o actiune in izolare si nu in contextul portofoliului, ignorand relatiile dintre active, nu pot fi intelese nici riscurile si nici posibilitatile de castig ( pierdere ) ale portofoliului. Teoria portofoliului porneste de la idea ca orice investitor doreste sa obtina maximum de randament pentru nivelul acceptat. Cea mai simpla definitie a riscului este: incertitudinea asupra veniturilor viitoare. O alta definitie mai semnificativa din punct de vedere psihologic ar fi: riscul este probabilitatea obtinerii unor rezultate sub cele asteptate. Analiza si stabilirea portofoliului Analiza si stabilirea portofoliului se impart in mai multe sub-etape: 1.1 Identificarea si precizarea obiectivelor si limitarilor investitorului Aceasta trebuie sa fie prima activitate a procesului de administrare a porofoliului.Ca si celelalte etape va trebui sa fie reluata periodic. Obiectivele investitiei sunt rezultatele pe care le asteptam in urma activitatii de investitie (cresterea de capital, obtinerea unui flux regulat de numerar, pastrarea valorii porofoliului, etc). Limitarile sunt acele bariere puse in calea investitorilor impiedicandu-i sa valorifice la maxim abilitatile lor si toate oportunitatile oferite de piata. Obiectivele investitorului sunt stabilite in contextual unor limitari importante. Limitarile sunt:

- interne ( datorita situatiilor si preferintelor clientului: cum ar fi nevoia de lichiditate, orizont de timp al investitiei, refuzul de a investi in valori mobiliare emise de companii care polueaza, etc). - externe (legale sau fiscale). Lichiditatea. Nevoile de lichiditate trebuie tratate cu atentie, lipsa unei planificari putand duce la scaderi ale randamentului. Unele valori mobiliare nu pot fi vandute oricand la un pret convenabil pentru a fi transformate in lichiditate. Costul total la care poate fi convertit in cash un activ este o masura a lichiditatii acestuia. Riscul pierderilor economice din cauza vanzarii unor active pentru a le transforma in lichiditati se numeste risc de lichiditate. Orizontul de timp reprezinta perioada asociata cu obiectivele portofoliului. Obiectivele pot fi pe termen lung, pe termen scurt si combinatii ale acestora. Trebuie avut in vedere in ce masura afecteaza orizontul de timp abilitatea investitorului de a se expune riscului. Printre cele mei importante elemente care influentiaza hotarator alcatuirea unui portofoliu sunt: - riscul la care se poate expune clientul - randamentul asteptat de acesta. Cele doua elemente sunt atat de strans legate intre ele incat ar fi aproape imposibil sa se discute despre unul fara a discuta despre celalalt. Vom aborda totusi discutarea lor separata. Randamentul este un concept concret, tangibil : daca am vandut o actiune cu un castig de 50%, atunci acest nivel de rentabilitate se masoara intr-o crestere a valorii banilor din cont cu 50%. Cum masuram randamentul? Masura uzuala este randamentul total: suma castigurilor obtinute din cresterile de pret si din veniturile din investitii, raportat la investitia initiala.Randamentul poate fi exprimat in marimi absolute sau relative. Riscul, insa, este un concept mai abstract. Desigur, exista tot felul de indicatori de masurare a acestuia : volatilitate, beta, etc. Insa acestia nu mai sunt la fel de tangibili. Riscul pe care il poate suporta investitorul este hotarator si pentru randamentul pe care il poate atinge investitia. Riscul reprezinta probabilitatea ca o actiune sa nu inregistreze rentabilitatea asteptata. Pentru investitii, o definitie mai precisa ar trebui sa includa variabilitatea, sau o fluctuatie periodica, a veniturilor totale. Riscul poate fi exprimat si numeric utilizand o procedura statistica cum sr fi metoda deviatiei standard. Cu cat variaza mai mult veniturile unei investitii, cu atat mai mare este riscul sau deviataia standard. Un porofoliu prezinta doua tipuri de riscuri :

 riscul specific portofoliului respectiv, care face ca actiunile sa creasca sau scada in mod individual, dupa un model propriu; se masoara prin indicatori precum volatilitatea (abaterea medie patratica a rentabilitatilor), riscul sistematic, de piata, care face ca portofoliu sa fie influentat mai mult sau mai putin de piata, si atunci cand piata scade aceasta sa determine si o scadere a actiunilor noastre, si invers; se masoara prin indicele beta (care leaga in mod statistic performantele actiunii de performantele pietei, printr-un indice bursier).

Riscul specific poate fi redus si chiar eliminat prin diversificare. Daca ai o actiune si aceasta scade, atunci mai adauga portofoliului inca 2, sau 3, sau 5 actiuni si atunci probabilitatile spun ca aceasta scadere va fi compensata de crestrea unora din celelate actiuni. Riscul de piata nu poate fi eliminat : atunci cand piata pe ansamblu scade, iar aceasta scadere influenteaza si actiunea noastra, nu mai ai ce sa diversifici (in actiuni). O alta abordare a riscului ce influentiaza performanta asupra unui portofoliu: risc de lichiditate, atunci cand nu mai gasesti suficienti cumparatori pentru a-ti vinde actiunile ; risc de sector, atunci cand un intreg domeniu de activitate merge prost in

economie, iar aceasta influenteaza si rezultatele (si implicit actiunile) emitentului ales de tine ; riscul de societate/emitent; aceasta este posibilitatea ca un eveniment

major sa afecteze o societate comerciala putand duce la falimentul acesteia. Reclamatii, concurenta intensa, pierderea specialistilor, greseli de conducere, schimbari in preferintele consumatorilor, calamitati naturale sunt cateva din evenimentele care ar putea determina declinul unei societati comerciale. risc macroeconomic, atunci cand o inflatie in crestere galopanta iti

diminueaza randamentele reale, de exemplu ; risc legislativ, atunci cand o modificare de impozit iti poate da peste cap

strategiile de castig.

Cat de mult doreste investitorul sa-si asume riscul? Aceasta intrebare trebuie sa fie abordata in mod diferit pentru investitorii institutionali si pentru cei individuali. In cazul investitorilor individuali trebuie ca broker-ul sa inteleaga personalitatea acestuia, particularitatile comportamentale, factorii care il determina sa accepte

un anumit grad de risc.Investitorii institutionali de obicei prezinta o mai buna intelegere a riscului. Care este capacitatea investitorului de a risca? De multe ori exista investitori care sunt dornici sa-si asume un grad mai mare de risc, fara a fi insa constienti de urmarile acestei optiuni. Este important ca administratorul de portofoliu sa il ajute pe client sa isi inteleaga limitele si implicit toleranta la risc.