-IonDaca la inceputul secolului XX literatura romana fusese orientata spre idilizarea lumii satului, perioada interbelica a insemnat o reasezare

a discursului literar in fata exigentelor valorii estetice, permitand scriitorilor o mare varietate de mijoace de reprezentare a realitatii. Intre prozatorii vremii, Liviu Rebreanu sta in linia intai, fiind si cel care, prin Ion(1920), deschide larg calea romanului romanesc modern,dand o capodopera in maniera realismului. Titlul desemneaza destinul individual al taranului roman in lupta pentru dobandirea pamantului. Autorul insusi marturiseste ca "desi anodin, titlul mi s-a parut semnificativ". Ion este un roman realist, intelegand prin realism Viata eternizata prin miscari sufletesti asa cum marturisea insusi autorul.Tema operei o constituie zugravirea universului satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in centrul caruia sta imaginea taranului roman care lupta pentru pamant. Actiunea romanului este dispusa pe doua planuri, care se deruleaza in paralel si se intersecteaza, constituind, de fapt, imagini ale aceleiasi lumi, ansamblandu-se intr-o realitate complexa care da senzatia viziunii totale, de unde si impresia de monografie a satului transilvanean. Cele doua planuri; al taranilor, cu Ion in centru, si al intelectualitatii rurale, cu insistenta asupra familiei invatatorului Herdelea, sunt adunate la un loc de catre prozator in prima secventa care infatiseaza viata satului: hora, pretext de intalnire a personajelor, asezate in grupuri dupa ierarhii, surprinse in atitudini semnificative. In centrul actiunii se afla figura lui Ion, care, stapanit de o obsesiva dorinta de a avea pamant, isi vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre bogatii satului cu care intra in conflictul ce se va intinde pe tot parcursul romanului. Pentru a-si atinge scopul, personajul isi reprima iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, dar saraca, si isi urmeaza cu tenacitate si rabdare planul, lasand-o insarcinata pe Ana si astfel fortandu-l pe Vasile Baciu sa-l accepte ca ginere. Scena nuntii scoate in evidenta adevaratele relatii dintre personaje. Il vedem acum pe Ion remarcand din nou uratenia Anei in comparatie cu Florica, spre care il indeamna glasul iubirii. Dupa ce naste Ana, Ion obtine de la socrul sau inscrierea tuturor pamanturilor pe numele lui si, intr-un gest de suprema marturisire a dragostei pentru pamant, il saruta cu voluptate, dar aceasta descarcare ii reasaza in suflet imaginea Floricai. Relatiile cu Vasile Baciu raman tensionate, iar atitudinea fata de Ana o determina pe aceasta sa se sinucida, dupa care ii moare si copilul. Intre timp, Florica se marita cu George Bulbuc, fiul unui taran instarit, rival al lui Ion. Astfel , deznodmntul este previzibil, iar George care-l ucide nu este dect un instrument al destinului Nici viata intelectualitatii nu este ferita de tulburari si privatiuni, determinand uneori umiliri sau compromisuri. Laura, fiica cea mare a sotilor Herdelea, se casatoreste cu George Pintea, desi iubise pe altcineva. Invatatorul face fata cu greu dificultatilor materiale si, intrand in conflict cu autoritatiile, voteaza, impotriva convingerilor sale, pentru deputatul ungur. Pe fiul sau Titu, un tanar cu veleitati de poet, scriitorul il pregateste ca personaj de legatura intre romanele proiectate. Un rol important in viata satului il are preotul Belciug, bun roman, sfetnic si conciliator intre Ion si Vasile Baciu, dar si ins ranchiunos, ceea ce provoaca tensiuni cu familia invatatorului. Cea dintai preocupare si mandrie a sa este construirea unei noi biserici si sporirea averilor bisericesti. In final, intre el si familia Herdelea se produce impacarea si buna intelegere.

Naratorul este obiectiv, detasat, nu se implica in derularea evenimentelor, relateaza la persoana a III-a, intr-o maniera nonfocalizata.El este omniprezent si omniscient, dirijand destinele personajelor asemeni unui regizor care prestabileste evolutia personajelor,ele avand un destin bine conturat, motiv pentru care in roman apar semne prevestitoare ale destinelor personajelor,elemente ce confera veridicitate si obiectivitate. Liviu Rebreanu este un romancier modern prin circularitatea constructiei, complexitatea firului narativ si prin folosirea unor tehnici narative moderne. Printre acestea se evidentiaza tehnica anticipatiei, folosita in cazul mortii carciumarului si a lui Dumitru Moarcas, ce prevesteste sfarsitul Anei, unele scene cu valoare simbolica , relatia lui Ion cu pamantul, secvente de monolog interior, care evidentiaza conflictul interior ce macina sufletul protagonistului:Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta?, pluriperspectivismul in realizarea personajului principal si tehnica contrapunctului simfonic in construirea cuplurilor de personaje opuse:Ana-Florica, Ion-George, invatatorul-preotul, Vasile Baciu-Glanetasul, fapt ce da impresia de complexitate a vietii. Limbajul artistic al lui L.R. se individualiz. prin cteva trst.: - respectul pt. adevr, de unde reiese obiectivarea i realismul romanului; - precizia termenilor, acurateea i concizia exprimrii; - sobrietatea stilului; - stilul anticalofil, lipsit de imagini artistice, ntruct crezul prozatorului era c strlucirile artistice, cel puin n opere de creaie, se fac mai totdeauna n detrimentul preciziei i al micrii de via (), e mult mai uor a scrie frumos, dect a exprima exact. In opinia mea, finalul operei confera romanului particularitatea unei structuri circulare, dupa ce satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat () si pe urma se pierde in soseaua cea mare fara de inceput" semn ca ne-am intors in sfera realului, in vesnicia macrocosmosului.