Sunteți pe pagina 1din 1

Microfirmele care fac venituri in majoritate din consultanta contabila, juridica, tehnica, fiscala sau in IT vor fi obligate sa plateasca

impozit pe profit, si nu pe venit, ca pina acum. Lista codurilor CAEN pe baza carora Ministerul Finantelor va hotari daca o firma isi mai poate pastra statutul de microintreprindere a fost pusa la dispozitia Cotidianului de Agentia Fiscala (ANAF). In mare, orice cod CAEN care contine cuvintul consultanta va putea fi invocat de Fisc pentru a obliga orice microfirma sa plateasca impozitul pe profit. Potrivit Codului fiscal, o societate isi pierde calitatea de microintreprindere atunci cind peste 50% din activitatea sa este consultanta si management. Finantele nu stabilisera insa si care sint activitatile de consultanta care se iau in considerare la calculul impozitului. Potrivit Codului fiscal, microintreprinderile platesc impozit pe venit de 2% daca indeplinesc cumulat unele conditii. Astfel, veniturile obtinute de o microintreprindere nu trebuie sa depaseasca 100.000 de euro pe parcursul unui an fiscal si sa provina din alte activitati decit consultanta si management, in proportie de peste 50%. Numarul maxim de angajati este de noua persoane. In caz contrar, microfirmele vor fi nevoite sa plateasca impozitul pe profit de 16% ca si celelalte categorii de societati comerciale. Evaluarea statutului de microintreprindere va fi facuta numai dupa incheierea anului fiscal, pe baza unei declaratii speciale pentru regularizarea impozitului platit in timpul anului. Declaratia va detalia sursa de obtinere a veniturilor si cifra de afaceri, astfel incit Fiscul sa poata decide daca microintreprinderea se incadreaza ca nivel al cifrei de afaceri si ca provenienta a acesteia. In functie de continutul declaratiei, societatea va regulariza impozitul, trecind la plata pe profit in cota de 16% sau va ramine la cea pe venit de 2%. Trecerea la impozitul pe profit se face din trimestrul in care microfirma n-a mai intrunit conditiile care ii confera statutul. Din 2008, impozitul pentru veniturile microintreprinderilor va fi majorat la 2,5%, urmind ca in 2009 sa ajunga din nou la 3%. In Romania sint 350.000 de microfirme, adica 80% din numarul total al societatilor comerciale inregistrate.