Sunteți pe pagina 1din 13

Aristotel (n greac: , Aristoteles) (n. 384 .Hr. - d. 7 martie 322 .Hr.

) a fost unul din cei mai importani filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al colii peripatetice. Dei bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia i a dezvoltat-o, putndu-se cu siguran afirma c Aristotel este ntemeietorul tiinei politice ca tiin de sine stttoare. A ntemeiat i sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formal, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelic a tiinelor naturale a rmas paradigmatic mai mult de un mileniu n Europa.

Date

biografice
Aristotel s-a nscut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un ora din peninsula Chalcidica, n nordul Mrii Egee. Tatl su, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatl lui Filip al II-lea i bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratic. Rmas orfan de copil, Aristotel i petrece primii ani la Stagira i Pella, iar la 17 ani intr n Academia lui Platon, unde rmne 20 ani, mai nti elev apoi profesor; dup moartea lui Platon, n347 .Hr., a plecat la Assos, n Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este nceputul unei serii de cltorii pentru cunoaterea i studiul formelor de stat i de conducere existente la acea perioad. n 343 .Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desvri educaia tnrului Alexandru (cel care avea s rmn n istorie ca Alexandru cel Mare). n ceea ce privete nfiarea sa, se tie c avea ochii mici, picioare subiri, vorba cepeleag, ns avea mbrcminte plcut, tunsoare minunat de ngrijit i inele cu pietre scumpe de o rar frumusee. Referitor la viaa sa personal se afirm c s-a ndrgostit de amanta (concubina) prietenului su, s-a cstorit cu ea, i-i aducea daruri care se aduceau doar divinitilor. n 340 .Hr. s-a ntors la Stagira, dar nu pentru mult vreme. Pacea impus de Macedonia cetilor greceti i-a dat prilejul s revin la Atena, unde a nfiinat propria lui coal Liceul (Lykeion sau coala peripatetic), coal ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani i i va continua neobosit cercetrile. n 323 .Hr., odat cu moartea lui Alexandru, la Atena a rbufnit vechea dumnie fa de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, n insula Eubeea, unde a murit un an mai trziu. La conducerea colii i succede Theofrast, cel mai important discipol al su. [modificare]Opera

Platon i Aristotel de Raphael

Ca i magistrul su, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca i autorul o istorie interesant. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia n perioada Renaterii, deci unele dintre ele pot rmne necunoscute i pn n prezent. Dup moartea lui Teofast, urmaul lui Aristotel la conducerea

colii, lucrrile marelui filosof snt duse n Asia Mic, unde putrezesc n subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 .e.n. n 86 .e.n., snt aduse la Roma i ajung mai trziu pn la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic i tiinific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logic, teologie, politic, estetic, fizic, astronomie, zoologieetc.) i profunzime, a stat la baza gndirii medievale cretine i islamice i a fost axul culturii Occidentului pn la sfritul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrri care i sunt atribuite (Diogenes Laertios meniona 145), s-au pstrat 47. Opera sa cuprinde: [modificare]Discursuri Elogiul lui Platon Elogiu ctre Alexandru Elegia pentru Eudemos

cu caracter retoric

[modificare]Dialoguri Despre filosofie Despre justiie

n genul celor platonice

Despre poei - pstrate fragmentar

Educaia
Socrate s-a nscut la Atena n dema Alopex, n 470 .Hr., adic la sfritul rzboaielor medice. Mama sa, Phainarete, era moa; tatl su, Sophroniscos, era sculptor. Probabil c Socrate a primit educaia de care aveau parte tinerii atenieni din vremea sa: a trebuit s nvee muzic,gimnastic i gramatic, adica studiul limbii bazat pe comentarii de texte. Printre maetrii a cror frecventare ar fi contribuit la formarea gndirii lui Socrate, Maximus din Tyr citeaz doua femei: Aspasia din Milet, o curtezan, i Diotima din Mantineea, o preoteas. Despre prima, Platon vorbete n Menexenos, dar este evident ironia lui Socrate atunci cnd face din ea un profesor de elocin; i Xenofon vorbete de Aspasia n legtur cu Socrate, iar dupEschine, ea l-ar fi nvat pe Socrate doctrina dragostei care-i face pe oameni mai buni. Ct despre Diotima, ea este cunoscut mai ales datorit celebrului pasaj din Banchetul, unde preoteasa din Mantineea povestete naterea lui Eros. De la Socrate ne-a rmas principiul:"Singurul lucru pe care l tiu este c nu tiu nimic". Socrate a fost att de dur n formularea acestui principiu, fiindc i critica pe cei care se credeau n materie de cunoatere alfa si omega, fr s recunoasc atunci cnd nu tiau ceva. [modificare]Viaa

familial

Asupra vieii de familie a lui Socrate posedm cteva amnunte nu ntotdeauna concordante; cert este c el s-a cstorit cu Xantippe. Socrate a avut trei copii, Lamprocles, primul nscut, Sophroniscos i Menexene. [modificare]Viaa

politic

A luat parte la trei campanii militare n calitate de infanterist. La nceputul rzboiului peloponesiac l gsim la asediul Potideei, n Chalcidica, ntre anii 432 i 429. L-a avut ca tovar de arme pe Alcibiade, pe carel salveaz atunci cnd acesta, rnit, e ct pe ce s cad n minile dumanului. n 424, cinci ani dup ciuma abtut asupra Atenei, l regsim pe Socrate n btlia de la Delion, unde trupele ateniene sunt zdrobite de ctre tebani. Acolo el i salveaz viaa lui Xenofon, prins sub calul care czuse peste el. n 422, Socrate particip la expediia pentru cucerirea oraului Amfipolis. [modificare]Caracterul

Curajul lui Socrate merge mn n mn cu o rbdare, o simplitate i o stpnire de sine capabile s nfrunte orice ncercare; la banchete era un conviv vesel i agreabil, care bea la fel de mult ca tovarii si, dar fr a se cufunda vreodat n beie, aa cum li se ntmpl acestora, isprav ce-l umplea de admiraie pe Alcibiade. Mnia, ieirile violente, dumnia i sunt necunoscute. Primind de la cineva o lovitur de picior, iar oamenii mirndu-se de resemnarea sa, Socrate se justifica: "Dac un mgar m-ar fi lovit cu copita, l-a fi dat n judecat?" mbrcmintea lui Socrate era ntotdeauna modest, att din cauza srciei, ct i a simplitii sale; niciodat n-a fost vzut afind o neglijen vestimentar, cum o vor face cinicii. Unii i afecteaz zdrenele, de aceea i-a i spus Socrate filosofului cinic care-i etala gurile hainei: "i vd deertciunea prin mantie". Lui Socrate nimic nu-i este mai strin dect arogana iar atunci cnd vede n agora Atenei obiectele de tot felul expuse de negustori admiraiei i lcomiei cumprtorilor, se mulumete s spun: "Cte lucruri de care eu nu am nevoie exist!". S-a zis c Socrate era deosebit de urt; chel, purtnd barb, cu nasul borcnat. Alcibiade, dup ce afirma n Banchetul c Socrate seamn cu satirul Marsyas, adaug c este asemeni acelor statui de sileni care se deschid i conin nuntru imaginile unor diviniti, chipul lui Socrate ascunznd cel mai frumos dintre suflete, la fel cum discursurile sale aparent naive i glumee ascund cea mai mare profunzime. Figura lui Socrate nu putea s nu-i scandalizeze pe atenieni, ntruct pentru ei frumuseea fizic era simbolul frumuseii luntrice i nimic nu prea a fi mai incompatibil dect urenia lui Socrate i puritatea sa moral. [modificare]Procesul O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea s nu ajung s fie urt de vanitoi i, mai ales, neneleas de spiritele mrginite, care vedeau n el doar un parazit ce se slujea de ironie, i atrgea simpatia tinerilor i constituia un pericol pentru ordinea social. n 398, Socrate a fost acuzat de ctre Meletos, Anytos i Lycon. Actul de acuzare era astfel ntocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurmnt pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoate zeii recunoscui de cetate i de a introduce diviniti noi; n plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerut: moartea". Meletos era un poet obscur, iar Lycon era retor; sufletul procesului pare s fi fost Anytos, un tbcar bogat care reprezenta interesele comercianilor, fiind aadar puternic i influent. Socrate i-a reproat public faptul de a nu se gndi la educaia fiului su dect pentru a face din el un tbcar capabil s preia afacerile printelui, de unde, conform lui Xenofon, dorina de rzbunare a lui Anytos. Dup toate aparenele, Anytos era sincer convins c vede n Socrate un personaj periculos.

Moartea lui Socrate, tablou pictat de Jacques-Louis David, 1787. Este expus la Metropolitan Museum of Art din New York.

Procesul lui Socrate nu este doar un eveniment istoric singular, irepetabil; procesul lui Socrate este procesul intentat gndirii care cerceteaz, dincolo de mediocritatea cotidian, adevratele probleme. Socrate este acela care, uimindu-ne, ne interzice s gndim potrivit unor obinuine dobndite. Socrate se situeaz aadar la antipozii confortului intelectual, ai contiinei mpcate i ai senintii blajine. Adus n faa tribunalului, Socrate refuz ajutorul lui Lysias, avocat de meserie. Textul lui Platon Aprarea lui Socrate reproduce probabil ndeaproape aprarea prezentat de Socrate judectorilor. Aceast pledoarie se mparte n trei pri: Socrate spune cine este i le va nfia judectorilor misiunea ncredinat lui de ctre divinitate: s detepte contiina contemporanilor si. Nu reuete s-i conving pe judectori; limbajul minciunii se dovedete mai convingtor dect cel al adevrului. Judectorii delibereaz i 281 de voturi l declar pe Socrate vinovat, contra a 278 (sau 221 dup alte manuscrise). Acuzatorii ceruser moartea, dar acuzatul era liber s fac o contrapropunere iar judectorii urmau s aleag una ori alta dintre pedepse. Socrate cere s fie hrnit n pritaneu. Iat ultimul act al serioasei ironii a lui Socrate: faptul de-a cere o recompens pentru felul cum s-a purtat nu este din partea sa sfidare, ci sinceritate. Fiindc trebuia stabilit o sanciune va propune o amend de o min, adic ntreaga lui avere. Rspunsul lui Socrate le-a prut probabil judectorilor o insult adus magistrailor, aa nct la urne condamnarea la moarte a avut 80 de voturi mai mult dect avusese vinovia sa. Socrate le spune adio judectorilor si, fcndu-i responsabili pe vecie pentru moartea sa.

Socrate a stat nlnuit 30 de zile, dar n fiecare zi primea vizita prietenilor i se ntreinea cu acetia. Ei nau stat degeaba i-au pregtit un plan de evadare pe care Socrate l refuz. La data executrii sentinei, toi prietenii lui Socrate erau de fa cu excepia lui Aristippos, a lui Xenofon, aflat n Asia i a lui Platon, bolnav. Socrate i dedic ultimele clipe conversaiei cu prietenii si pe tema nemuririi sufletului, iar cuvintele-i ne-au fost pstrate de Platon n Phaidon. Socrate se mbiaz pentru ultima oar i refuz s atepte ca soarele s fi disprut cu totul la orizont nainte de a bea otrav. Apucnd cu o mn sigur vasul cu cucut, el sorbi fr ezitare sau repulsie butura mortal. Criton, i sunt dator lui Asclepios un coco, v rog s nu uitai s i-l dai, acestea au fost ultimele sale cuvinte. Trebuie s nelegem aici, urmnd sugestia lui L. Robin, c Socrate l roag pe Criton s aduc o jertf zeului medicinei drept mulumire c i-a vindecat sufletul de boala de-a fi fost unit cu un trup. El a fost obligat s bea o fiertur otrvitoare de Conium maculatum (cucuta). Socrate a fost achitat dup 2500 de ani de la moartea sa, rejudecarea procesului fiind organizat de [1] Fundaia Onassis. [modificare]Mesajul

lui Socrate

Gndirea socratic graviteaz n jurul cunoaterii de sine - Gnothi se auton. Esenial pentru om este capacitatea sa de a intra n relaie de dialog, Socrate punnd pe prim plan sufletul iar nu corpul. Pentru Socrate, cunoaterea propriei noastre fiine i a destinului acesteia se realizeaz pe dou ci: mediat, pe cale oracular, prin metode mantice, divinatorii; direct, prin cunoaterea de sine, care invit la contemplarea interioar, la introspecie, aciune posibil datorat interveniei daimonului.

Socrate a fost primul gnditor care a luat ca obiect al meditaiei sale fiina uman. ncepnd cu Socrate, omul devine n mod exclusiv o problem pentru el nsui. "Persoana ta este sufletul tu" spunea Socrate (Platon, Alcibiade, 138e). [modificare]Vezi

Platon Maieutica

Platon (Greac: ; Pltn) (n. cca. 427 .Hr. d. cca. 347 .Hr.) a fost un filozof alGreciei antice, student al lui Socrate i nvtor al lui Aristotel. mpreun cu acetia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematic, a scris dialoguri filozofice i a pus bazele Academiei din Atena, prima instituie de nvmnt superior din lumea occidental.
Cuprins
[ascunde]

1 Biografie 2 Opera

o o o o

2.1 Dialoguri de tineree 2.2 Dialoguri de tranziie 2.3 Dialoguri de maturitate 2.4 Dialoguri de btrnee

3 Doctrina

o o o o

3.1 Metafizica 3.2 Teoria ideilor 3.3 Teoria formelor 3.4 Statul ideal

4 Editii 5 Bibliografie 6 Legturi externe

[modificare]Biografie S-a nscut ntr-o familie aristocratic, la Atena sau pe insula Egina, avnd ca tat pe Ariston (descendent al regelui Codros) i ca mam pe Perictione (care provenea dintr-o familie nrudit cu Solon). Numele de natere al su era Aristocles; Platon a fost o porecl primit datorit pieptului su lat. Copilria i este marcat de rzboiul peloponesiac i de luptele civile ntre democrai i aristocrai. La 20 de ani l cunoate pe Socrate, rmnnd alturi de el vreme de 8 ani, pn la moartea acestuia. nclinaiile poetice, talentul n domeniul teatrului le-a nnbuit i s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 .Hr.) nu a putut fi de fa, fiind bolnav. Condamnarea nedreapt a maestrului l-a ndemnat s-l reabiliteze (Apologia lui Socrate), dialogurile de tineree purtnd marca puternic a filosofiei socratice. Refugiat o vreme la Megara, se bucur de prezena lui Euclid, alt discipol al lui Socrate. Realizeaz mai multe cltorii: n Egipt se familiarizeaz cu matematica; n Cirene intr n legtur cu matematicianul Teodor; n coloniile din Italia de Sud face cunotin cu pitagoreicii; nSicilia, la Siracuza este invitat de tiranul Dionysios cel Btrn. O tradiie spune c Dionysios cel Btrn l-a vndut pe Platon ca sclav n Egina deoarece i considera suprtoare prezena, dar prietenii l-au cumprat i eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea explica hotrrea lui Platon de a se retrage din politic i de a deschide o coal filosofic la Atena, lng gimnaziul nchinat eroului mitologic Academos, de unde i numele Academia. Organizarea colii era asemntoare societilor pitagoreice, cu o ierarhie bine structurat. coala va

funciona aproape 1000 de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui la pregtirea politic a oamenilor politici. Academia lui Platon este nchis n 529 d.Hr., la ordinul mpratului Iustinian. Dup ce mplinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat dou cltorii la Siracuza, n sperana de a-l influena pe Dionysios cel Tnrpentru proiectele sale de reform politic i filosofic. Din pcate, proiectul eueaz definitiv. S-a stins din via, dup cum spuneCicero, cu condeiul n mn (scribens mortuus est). [modificare]Opera Este cel dinti filosof de la care au rmas scrieri complete: 35 de dialoguri i 13 scrisori (dintre care doar una, a aptea, pare a fi autentic). El a creat specia literar a dialogului, n care problemele filosofice sunt abordate prin discuia dintre mai muli interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal. Lewis Campbell a fost primul cercettor care a demonstrat prin studiul stilometric c dialogurile Philebos, Critias, Legile, Timaios i Omul politic pot fi grupate i sunt clar distinse de Parmenides, Phaidros, Republica iTheaitetos. Studiile recente demonstreaz imposibilitatea stabilirii ordinii cronologice a dialogurilor, care tradiional sunt grupate dup criterii tematice i ncearc s urmreasc o evoluie a gndirii lui Platon. Cronologia dialogurilor nu mai poate fi stabilit astzi dect n linii mari. [modificare]Dialoguri

de tineree

Aceste dialoguri sunt unite prin prezena lui Socrate i reprezint cea mai veridic surs despre personalitatea i filosofia sa, de aceea sunt supranumite dialoguri socratice. Majoritatea l prezint pe Socrate discutnd un subiect de natur etic (prietenia, pietatea) cu un prieten sau cu cineva pe care l crede expert n domeniu. Cu ajutorul unui ir de ntrebri interlocutorii si neleg c ale lor cunotine sunt superficiale i nu sunt adevrate. Aprarea lui Socrate ( ) Euthyphron () Criton () Protagoras () Ion () Laches () Lysis () Charmides () Republica (), cartea I

[modificare]Dialoguri

de tranziie

n unele din dialogurile din tineree Socrate este prezentat de Platon ca oferind rspunsuri clare la ntrebrile interlocutorilor, punnd baza unei doctrine filosofice. n discuiile inute de Socrate intervine i Platon, care ncepe s promoveze ideile proprii, cum ar fi c buntatea este nelepciune, i c nimeni nu face rul cu bunvoin. Aceste idei probabil aparineau lui Socrate, dar sunt preluate de Platon i ulterior elaborate. Specifice acestui grup de dialoguri sunt ideile platonice despre imortalitatea sufletului, justiie, i cunotine. Pentru prima dat, Platon exprim idea c cunotinele vin din nelegea formelor (sau esenelor) neschimbtoare ale lucrurilor, astfel elabornd binecunoscuta teorie a formelor. Gorgias () Menon () Euthydemos () Hippias Minor ( )

Cratylos () Hippias Maior Menexenos ()

[modificare]Dialoguri

de maturitate

Banchetul () Phaidon () Phaidros () Republica (), crile II X

[modificare]Dialoguri

de btrnee

Theaitetos () Parmenide () Sofistul () Timaios () Omul politic () Philebos () Critias Legile

[modificare]Doctrina

Platon i Aristotel de Raphael

Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoaterea ideii, obiectul cunoaterii adevrate (episteme); procedeul prin care ne ridicm din lumea sensibil n lumea suprasensibil; n cunoaterea metafizic intervine intelectul analitic (dianoia) i intelectul pur (nous). Mitul peterii este o imagine alegoric a lumii i a modului cum poate fi cunoscut. [modificare]Metafizica Platonismul este un termen folosit de savani pentru a se referi la consecinele intelectuale ale negrii realitii lumii materiale. n unele dialoguri, cel mai remarcabil, n Republica,Socrate inverseaz intuiia oamenilor despre ce se poate cunoate i ce este realitate. n timp ce toi oamenii accept realitatea obiectelor, care sunt perceptibile simurilor lor, Socrate are o atitudine dispreuitoare fa de oamenii, care

cred c pentru a deveni reale lucrurile trebuie s fie palpabile. n Theaetetus, el i numete eu mousoi: ad literam fericii fr muze(Theaetetus 156a). Cu alte cuvinte, aceti oameni triesc fr inspiraia divin, care i d lui, i altor oameni ca el, accesul la nelesuri superioare despre realitate. Ideea lui Socrate, c realitatea nu este disponibil celor ce folosesc simurile, a creat divergene cu locuitorii Atenei i cu simul comun. Socrate credea c cel care vede cu ochii este orb, i aceast idee este cel mai des amintit n legtur cu alegoria peterii. Alegoria peterii (Republica 7. 514a) este o asemnare paradoxal prin care Socrate argumenteaz c lumea invizibil este cea mai inteligibil (noeton) i c lumea vizibil ((h)oraton) este cel mai puin posibil pentru cunoatere, i cea mai obscur. [modificare]Teoria

ideilor

Teoria ideilor reprezint nucleul filosofiei platonice ce se regsete n Phaidon, Republica (crile VI VII), Banchetul i Phaidros. Distincia existena sensibil/existena inteligibil este baza teoriei ideilor; planul existenei sensibile este acela al realitii aparente, accesibil cunoaterii prin simuri, lumea Peterii care fundamenteaz opinii (doxa); planul existenei inteligibile este acela accesibil doar cunoaterii de tip raional, lumea din afara Peterii, lumea Formelor Pure, a Ideilor, lumea metafizic a realitii eseniale. Ideile se caracterizeaz prin: Desemneaz o existen absolut (sunt simple) Sunt o existen substanial (exist n sine i prin sine) Reprezint o existen etern Desemneaz o existen universal (ideea nchide n sine toate calitile particulare) Desemneaz o existen imuabil (neschimbtoare)

Lumea sensibil este o copie palid a lumii Ideilor; corpurile fizice nu au realitate dect dac particip (methexis) la Idei ca prototipuri (paradigma) ale lucrurilor. Mitul Peterii (Republica, cartea a VIIa): simboluri: petera lumea sensibil (a realitii aparente); ntunericul peterii ignorana omului incult, limitat; lanurile prejudecile, simurile care ne limiteaz; focul lumina cunoaterii; umbrele de pe peretele peterii imaginile corpurilor fizice, aparenele care genereaz opinii ntmpltoare (preri, rodul percepiilor i al imaginaiei); corpurile purtate prin faa focului aparenele adevrate, realitatea fizic, genereaz opiniile adevrate (orthe doxa), suiul greu spre ieirea din peter drumul iniiatic spre cunoaterea esenial, cunoaterea prin intelectul analitic; contemplarea lumii din afara peterii cunoaterea metafizic, prin intelectul pur (episteme, cunoaterea adevrat prin intelect i raiune) Soarele Ideea Binelui (Perfeciunea)

Sufletul se aseamn cu Ideile pentru c este simplu, nemuritor, cunoate lumea inteligibil printr-un proces de conversiune a crui for o constituie erosul (iubirea are ca efect uitarea, n vederea dobndirii puritii primare); cunoaterea Ideilor este doar o reamintire (anamnesis) a sufletului

ncarcerat n corpul fizic (ideea corpului nchisoarea este o reminescen a orfismului); menirea sufletului este s pregteasc omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor i ntoarcerea n lumea ideilor); condiia eliberrii definitive a sufletului este o via virtuoas; filosofia este pregtirea sufletului pentru recunoaterea imortalitii sale. Teoria Ideilor a fost sever criticat de ctre Aristotel, dar i de ctre Plato n dialogul Parmenide. [modificare]Teoria

formelor

Teoria formelor se refer la ncrederea lui Platon precum, c lumea material care ne nconjoar nu este una real, ci numai o umbr a lumii reale. Platon vorbea despre forme cnd ncerca s explice noiunea de universalii. Formele, dup Platon, sunt prototipuri sau reprezentri abstracte a unor tipuri sau proprieti (adic universalii) a lucrurilor pe care le vedem n jurul nostru. [modificare]Statul

ideal

Este statul n care domnete dreptatea (oikeiopragia), o virtute conform creia fiecare tip uman se ocup de ceea ce-i este ornduit prin funcia sufleteasc dominant: cei capabili de practicarea virtuii raiunii (nelepciunea) elaboreaz legi, cei capabili de practicarea virtuii prii pasionale (curajul) se ocup cu aprarea, iar cei nzestrai cu posibilitatea practicrii virtuii corespunztoare prii apetente a sufletului (cumptarea) sunt responsabili de asigurarea resurselor. Exist astfel o ierarhie a unor clase sociale determinate natural: nelepii, militarii, respectiv agricultorii i meteugarii. O alt condiie a oikeiopragiei (n afar de practicarea de ctre fiecare tip uman a acelor activiti care i se potrivesc) este pstrarea ierarhiei claselor.

Scopul statului este realizarea binelui tuturor: Clasele sociale, ornduite ierarhic, corespund celor trei pri ale sufletului: clasa meteugarilor (demiurgii) corespunde prii apetente, clasa rzboinicilor (aprtorii, phylakes) corespunde prii pasionale, clasa conductorilor (archontes, filosofii sau nelepii) corespunde prii raionale. Comunismul aristocratic lupttorii i conductorii, pentru a nu fi ispitii de putere sau de preocupri care nu sunt proprii virtuilor lor, nu vor poseda nimic personal (proprieti, bani, femei) ci totul va fi n comun (cas, avere, femei, copii). Femeile au aceleai drepturi i obligaii ca i brbaii. Este o aristocraie a raiunii, neleas de unii exegei drept teocraie laic, dei statul raiunii i a contemplrii Ideilor la Platon are i un sens religios. Armonia statului se realizeaz numai cnd conductorii sunt filosofi, demiurgii i hrnesc pe aprtori i conductori, iar aprtorii se ocup numai de sigurana statului. Formele degenerate (imperfecte) ale statului: timocraia conducerea de ctre soldai oligarhia conducerea exercitat de cei bogai democraia conducerea poporului (periculoas pentru c ncurajeaz ignorana neleas de cei ignorani drept gndire liber, promovarea scopurilor personale, egalitatea cu sensul de prsire a oikeiopragiei, alegerea capricioas a conductorilor) despotismul cea mai rea form de corupere a puterii (un individ acapareaz puterea i conduce de dragul propriei mriri) Cetatea sau statul ideal conceput n dialogul Republica nu este un proiect politic, ci o analogie utilizat de Platon pentru a putea rspunde la ntrebarea ce indic tema dialogului: Ce este dreptatea?. Astfel, teoria facultilor i virtuilor sufletului, precum i proiectarea ei asupra ideii de stat, reprezint un model pentru identificarea formei dreptii ca oikeiopragia. Nici statul ideal, nici

sufletul perfect armonizat n acord cu dreptatea, nu exist n lumea sensibil. n domeniul sensibil, al lucrurilor corporale, exist numai formele corupte ale Ideilor sau paradigelor (fie c este vorba de Ideea de Cetate, fie de altele). [modificare]Editii Omnia Platonis Opera, Venise, 1513. Platonis omnia Opera cum commentariis Procli in Timaeum et Politica, Bale, 1534. Platonis Opera quae extant omnia, ex nova Joan. Serrani interpretatione, perpetuis ejusdem notis illustrata, 3 vol., Paris, H. Estienne, 1578. ntreaga filosofie indiana se fundamenteaza pe textele Upanisadelor, care sunt, de fapt, comentarii la Vede.
Asadar, rationnd logic, Vedele stau la baza sistemului filosofic indian. Dar ce sunt aceste Vede? Culegerile de imnuri nchinate divinitatilor (cu rol de invocare, conjurare sau lauda) existau nca din secolul XV .e.n si purtau denumirea de vede. Veda continea reflectiile si trairile religioase, transmiterea lor facndu-se pe cale orala, cei nsarcinati cu raspndirea lor fiind tinerii brahmani. Vedele erau mpartite n Rg Veda (imnuri), Yajur Veda (formule sacrficiale), Sama Veda (cntece, imnuri cntate) si Atharva Veda (descntece, imnuri cu utilizari magice de interes personal), fiecare dintre acestea fiind compuse din Samhite (imnuri), Brahmane (comentarii n proza) siUpanisade (comentarii filosofice). Religia vedica este una naturalista, zeii identificndu-se cu forte ale naturii. Invocarea acestor divinitati se facea dupa "calendar", nerespectarea "calendarului" ducnd la anumite perturbari ale "Ordinii cele Bune". Prin intermediul vedelor, omul este nteles n analogie cu Universul, de cele mai multe ori facndu-se o paralela ntre elementele corpului si cele ale Universului. Clasificarea vedelor Cea mai importanta dintre vede este considerata a fi RgVeda. Aceasta se spune ca ar fi continut n jur de 1028 imnuri nchinate zeilor, aici nefiind vorba de politeism, ci, asa cum spunea Max Muller, de cathenoism (credinta n mai multi zei, fiecare dintre acestia fiind zeul suprem). Autorul RgVedei este unul colectiv, fiind considerata drept cel mai autentic izvor al mitologiei si religiei Indiei. SamaVeda, sau imnurile cntate, erau oficiate de cate preoti special pregatiti pentru astfel de ritualuri. Nu este nici un indiciu n ceea ce priveste numele celui care a adunat toate cnturile. Colectia de imnuri este formata din cntece ntregi sau doar portiuni din acestea, preluate n principal din RgVeda, transpuse si rearanjate pentru a se potrivi ceremonialurilor religioase la care erau folosite. Veda formulelor sacrificiale, YajurVeda, este colectia de imnuri care era folosita de catre sacerdoti la actele sacrificiale. Esenta Yajurveda rezida n acele ncantari ce determina oamenii sa initieze anumite actiuni. Ultima dintre vede, dar nu neaparat si cea din urma, este AtharVeda. Aceasta colectie de imnuri este numita si "veda vrajilor", ea cuprinznd sute de imuri folosite n anumite ocazii de catre brahman (preotul ce supravegheaza buna desfasurare a ceremonialului si ndreapta eventualele greseli). Geneza n Vede Brahmanele sunt acele tratate teologice (unii le numesc legende) care vorbesc despre geneza Universului si despre creatorul acestuia. n imnurile filosoficeRgVeda, este relatata aparitia creatorului lumii, acesta purtnd diferite nume: Prajapati, Brahmanaspati sau Visvakarman (zeu personal). n imnul "Creatiunii", principiul creator este "Unul" (Universul lund nastere prin "puterea caldurii"). Kama, emanatia spirituala a "Unului", este legatura ntre fiinta - nefiinta, este dorinta, placerea senzuala. Conform Brahmanelor, creatorul se pregateste prin asceza de marea creatie (exista si pasaje n care Creatorul si gaseste originea n apa - nefiinta - Brahma), Satapatha, cea mai importanta Brahmana, vorbeste despre geneza Universului (Creatorul fiind cel care a creat pamntul, vazduhul si cerul prin simpla rostirea a cuvintelor ce le desemneaza). De asemenea, Universul este conceput ca om cosmic, ca un Sine universal (Purusha), dar si omul este vazut n mod analog cu Universul. Conform "unitatii", marea idee a RgVeda, zeii sunt o emanatie a Unului, doctrina fundamentala a Upanisadelor. Textele acestor scrieri contin cele mai relevante speculatii filosofice (cele brahmanice). "Cunoasterea superioara" nu este privilegiul unei caste anume, ci poate fi accesibila oricui. Upanisadele, ca anexe ale Brahmelor, sunt cele care ncearca sa dea raspunsuri la ntrebari precum "care este scopul original al universului", "care este natura zeilor", "ce este spiritul si materia sau sufletul". Aceste probleme legate de geneza apar n Brahmane, Upanisade, dar si n RgVeda. Upanisadele pot fi atasate, dupa criterii speciale, la Vede. Ontologia upanisadica se caracterizeaza printr-o tema comuna, identitatea Brahman-tman. Ideea despre existenta spiritului universal, esenta tuturor lucrurilor, este exprimata n formule precum brahmsmi. Dintre numeroasele upanisade care au fost identificate de cercetatori, doar 14 reprezinta un interes filozofic aparte. ntr-una din cele mai importante Upanisade, Brhadaranyaka-Upanisad, apare figura nteleptului Yaynavalkya, un fel de Socrate al Indiei antice. n Chandogya-Upanisad este expusa o teorie despre necesitate, Karman, iar n Katha-Upanisad se releveaza nsemnatatea formulei samsara-moksa, precum si tema my.

India brahmanica
Brahmanismul si Vedismul sunt componentele fundamentale n cadrul religiei hindu. Vedismul ilustreaza religia vedica, nsa brahmanismul se refera uneori nu att la textele brahmanice, ct la filosofia brahmanica din textele upanisadice.

Brahmanismul reprezinta nvatatura textelor Brahmanelor, dar si filosofia brahmanica din Upanisade. Alaturi de vedism, brahmanismul este a doua mare subdiviziune a hinduismului. Din punct de vedere religios, Brahman (Dumnezeu) nlocuieste zeitatile mitologiei vedice. Mitologia, pregnanta n Veda, lasa locul misticii n Upanisade. Idealismul magic este nlocuit cu idealismul metafizic, ncununate n mistica. Se aduce o grea lovitura ideii de actiune, de faptuire, ntruct tot ceea ce este legat de karma (actiune) atrage suferinta, exprimata prin eterna rentoarcere n ciclul samsaric al existentei lumesti. Ca si la vechii egipteni, n viziune indiana Dumnezeu salasluieste n inima omului, unde se afla sufletul, sinele individual, tman. Termenul acesta este esential n filosofia indiana. El desemneaza sufletul omului, sufletul universal n relatie cu sufletele individuale (jiva), sinele individual n relatie cu sinele universal (Brahman), spiritul. tman este noncreat, static, etern. El este spiritul, fiind diferit de simturi, de activitati mentale, de trup, de psihic, de ego, de fapt nglobndu-le n el pe toate acestea. Lumina lui atman este lumina mistica, esenta divinitatii, dar aceeasi cu a fiintei umane. Scopul vietii omului, conform cu nvatatura upanisadica, este intuitia adevarului absolut si anume unitatea dintre atman si Brahman. ntelepciunea upanisadica poate fi sintetizata n mesajul ideii unitatii supreme dintre parte si ntreg, dintre om si Dumnezeu, dintre sinele individual si sinele universal, exprimat prin identitatea dintretman si Brahman. Odata cu sublima cunoastere a sinelui individual, a unitatii dintre atman si Brahman, omul experimenteaza lumina interioara (antar jyoti ), lumina fiind esenta divinitatii si a spiritului. Identitatea dintre sinele individual si sinele universal, dintre tman si Brahman reprezinta fundamentul misticii si al spiritualitatii indiene. Este, de fapt, o tautologie. Totodata, exprima ideea reintegrarii n constiinta universala, refacerea ntregului disociat n parti n urma cosmogoniei. Repetitia acestei idei a identitatii supreme devine obositoare pentru unii, dar este un laitmotiv n Upanisade. Se pune accentul pe importanta ei majora, fiindca, de fapt, reprezinta sinteza suprema.

India hinduista
Hinduismul reprezinta una dintre marile religii ale lumii, izvorta pe tarmul Indiei, dar este, totodata, si un curent cultural si spiritual. De asemenea, simbolizeaza unitatea culturii indiene. Gndirea indiana merge de la vedism, brahmanism, nspre hinduism, dar acesta poate fi considerat si ca o sinteza ntre filosofia vedica si filosofia brahmanica. Elementele hinduiste sunt prezente nca din perioada vedica. Astfel, mai corect dect trei momente distincte (vedism, brahmanism si hinduism) vorbim despre o includere a vedismului si brahmanismului n hinduism. Daca nu reprezinta religia hindusa sau unitatea culturala indiana, atunci hinduismul desemneaza scolile filosofiei indiene. Chiar daca parerile sunt diferite printre comentatorii avizati ai filosofiei indiene, totusi ea exista n forma ei specifica. De pilda, Rudolf Otto, n cartea West stlische Mystik, defineste scolile filosofice indiene ca "doctrine ale mntuirii, nu metafizica", iar Ren Gunon, n cartea Introduction gnrale l'tude des doctrines hindoues, le numeste "metafizica pura". scolile de filosofie indiana sunt mai degraba moduri de gndire dect sisteme filosofice. scolile filosofice indiene se numesc darana (viziuni) si sunt, n esenta, soteriologii. Ele sunt urmatoarele, mpreuna cu mentorii lor: Nyya lui Gautama, Vaiesika lui Ka aa, Smkhya lui Kpila, Yoga lui Patajali, Mmms lui Jaimini si Vednta lui Bdarayana. Aceste scoli pot fi grupate si doua cte doua potrivit cu ideologia lor, astfel: Nyya-Vaiesika, Smkhya-Yoga si Prva Mmms-Uttara Mmms (Vednta). n afara lor, mai exista scolile de filosofie buddhista si jainista, precum si scolile materialiste, ntre care Carvaka si Lokayata sunt cele mai importante. 1. Nyya scoala Nyya de filosofie indiana l are ca mentor pe Gautama, cel ce a scris Nyya Stra, dar care nu este acelasi cu Buddha. Ea se distinge prin accentul pus pe logica. Metafizica si psihologia n Nyya darana sunt continuate n Vaiesika darana. Nyya reprezinta n special logica formala si filologia n filosofia indiana. ntre altele, se ocupa de mijloacele de cunoastere din perspectiva metodei si le numeste pe urmatoarele: perceptia, inferenta, analogia, evidenta si silogismul. Sunt enumerate 16 notiuni logice si se precizeaza ca eliberarea, mntuirea depinde de o cunoastere corecta a naturii acestor notiuni. 2. Vaiesika scoala Vaiesika face corp comun n teorie cu scoala Nyya de filosofie indiana. Mentorul se numeste Ka aa, care nseamna "mncatorul de atomi", aluzia fiind la teoria originii lumii din combinatia atomilor si pluralismul acestora ca puncte esentiale n doctrina acestei darana (viziuni). Numele scolii provine din cuvntul sanscrit vie a si nseamna analiza, discernare a specificitatilor. Importanta ei consta n categoriile logice n care sunt ncadrate toate fenomenele. Acestea sunt sapte la numar: substanta, calitatea, miscarea, generalitatea, particularitatea, nonexistenta si inerenta. Ele sunt definite si subdivizate. Inerenta sau conexiunea inseparabila (samvaya) se distinge de conexiunea accidentala si separabila (sa yoga) si reprezinta relatia dintre un lucru si proprietatile sale, ntreg si partile sale, gen si specii, miscare si obiectul miscarii. Nonexistenta, la rndul ei, se divide n nonexistenta mutuala (de pilda focul si crpa) si nonexistenta absoluta (de pilda focul n apa). Sufletul, ca si n cazul altor scoli filosofice indiene, este considerat pur, a toate patrunzator, fara nceput si sfrsit. Mintea se afla n interdependenta cu sufletul si-i ofera posibilitatea de a cunoaste obiectele exterioare, ca si calitatile intrinseci. Dumnezeu este prezent, cu toate ca nu ca zeu creator, ci ca suflet, sine universal. Atentia se acorda teismului ntr-o faza ulterioara, att n Vaiesika, ct si n Nyya. 3. Smkhya mpreuna cu Yoga, Smkhya formeaza una dintre cele mai importante scoli filosofice indiene. Daca Yoga reprezinta mai degraba latura practica, experimentala, Smkhya, pe cea teoretica, intelectuala. Mistica ilustreaza Yoga, cta vreme metafizica Smkhya. Calea este a uniunii mistice n Yoga, dar a cunoasterii metafizice n Smkhya. Calea spre mntuire este a tehnicilor n Yoga, nsa a gnozei n Smkhya. Surendranth Dasgupta, n tratatul sau A History of Indian Philosophy, opineaza ca diferenta dintre Smkhya si Yoga consista n faptul ca prima este ateista, iar a doua teista. Ideea lui este preluata si de studentul sau, Mircea Eliade. Conform cu principiul teofanismului, sustinut de Rudolf Otto, ca si de alti gnditori, cu credinta ca Dumnezeu este n toate si toate ntru Dumnezeu, ateismul nu exista, ci este, de fapt, ignoranta.

Ca si filosofia buddhista, cea Smkhya are ca fundament textele upanisadice, unde cunoasterea e drumul spre eliberare, dar unde credinta n Dumnezeu e fundamentala. Totusi devotiunea are un rol important, iar sursa de inspiratie pentru teoria Smkhya este poemul Bhagavad Gt. Chiar daca nu este vorba de Dumnezeu personal, ci impersonal, Brahman, chiar daca nu devotiunea, ci gnoza (jna) este relatia omului cu el, totusi Upanisade si, n consecinta Smkhya, nu pot fi niciodata socotite ateiste. Dualismul Puru a-Prak ti, spirit-materie, este esential n filosofia Smkhya. Lumea nu este privita ca iluzorie, ca my, cum se ntmpla n filosofia Vednta, ci ca reala. Suferinta este universala si se afla la baza existentei, potrivit cu Smkhya ca si cu buddhismul de care o apropie si accentul pus pe evolutie n ciuda creatiei, de fapt pe creatie n desfasurare, pe dinamismul creatiei. ntre idealismul monist al filosofiei Vednta, bazata pe unitate, realismul critic al filosofiei buddhiste, naltate pe teoria golului metafizic, filosofia Smkhya propune un realism dualist. mpotriva ideologiei buddhiste si vedantine, Smkhya aduce urmatoarele argumente: recunoasterea obiectelor cunoscute anterior contra doctrinei clipei iluminarii n buddhism (kanavda); cunoasterea obiectelor exterioare contra idealismului vedantin (vijnavda), a opune experienta teoriei; reducerea la absurd contra doctrinei vidului universal n buddhism (nyavda). amkarcrya, mentorul scolii Kevaladvaita Vednta, aduce o critica pertinenta dualismului spirit-materie din filosofia Smkhya: Prakrti (materia) nu are inteligenta si sentimente, prin urmare nu poate orienta creatia spre un scop anume si nu poate crea; Purusa (spiritul), la rndul sau, nu poate crea deoarece se afla dincolo de relatii, de categoriile experientei si actului, le transcende. vara Ka, autorul celui mai vechi comentariu despre filosofia Smkhya, intitulat Smkhya Krik, sustine ca exista trei feluri de suferinta: dhytmika, cauzata de fizicul si psihicul persoanei n suferinta, prin boli sau prin despartirea de ceea ce este placut ori unirea cu ceea ce este neplacut; dhibhautika, provocat de animale salbatice sau domestice, de insecte sau vegetatie; dhidaivika, de origine divina sau celesta, provenind de la zei, demoni sau fortele naturii. Durerea are drept cauza, ca n majoritatea soteriologiilor indiene, ignoranta sufletului. Cele trei principii fundamentale ale filosofiei Smkhya sunt: realitatea ontologica a lumii exterioare; intuitia unui sens teleologic al materiei si al experientei si dialectica eliberarii sufletului din ciclul samsaric al nasterilor, mortilor si renasterilor. n ceea ce priveste realitatea lumii exterioare, Kpila n Smkhya Stra I, 42 spune urmatoarele: "na vijnamtram bhahyapratiteha" (Lumea nu este numai o idee, pentru ca avem aprehensiunea directa a realitatii). Materia are trei calitati (guma): a)sattva - luminozitate, inteligenta, b) rajas - energie motrica si activitate mentala si c) tamas - inertie si obscuritate. Smkhya crede n pluralitatea sufletelor, ca jainismul, si se pronunta pentru eliberarea lor, moksa, adica purificarea spiritului de urmele empiricului. 4. Yoga Yoga a fost numita categorie specifica a spiritualitatii indiene si adeseori aceasta se identifica cu binecunoscutul fenomen. Are o origine straveche, predravidiana si o mare raspndire si popularitate datorate laturii practice. Mentorul scolii Yoga este Patajali, cu lucrarea sa Yoga Stra (secolul al II-lea . H.). Se impune distinctia dintre Yoga clasica a textului scris de Patajali si Yoga populara, formele vii de Yoga. Filosofia Yoga se bazeaza n mare parte pe teoria Smkhya. Cauza este suferinta, conferita n primul rnd de egoism (asmit) si de ignoranta (avidy), scopul fiind eliberarea, ca n majoritatea soteriologiilor indiene, dar si uniunea mistica. n prima stra din tratatul sau, Patajali arata ca Yoga nseamna ncetarea starilor psiho-mentale. Potrivit lui, exista cinci clase initiatoare ale acestor stari: necunoasterea (avidy), egoismul (asmit), atasamentul (rga), aversiunea (dvea) si dorinta de a trai (abhinivea), n ciuda vointei de eliberare. Yoga si-a cstigat renumele prin tehnicile sale de eliberare. Ele sunt organizate n trepte, de la cele fizice, fiziologice, psihice, mentale, pna la cele spirituale. ntruct Yoga este o practica mai mult dect o doctrina filosofica, ncheiem aici expunerea referitoare la aceasta scoala filosofica. 5. Mimms scoala Mimms a lui Jaimini este foarte importanta pentru filologia indiana. Acest sistem filosofic se divide n Prva Mimms sau "prima cercetare" si Uttara Mimms sau "a doua cercetare", numita si Vednta. Ele se opun dualismului din scolile filosofice Smkhya si Yoga, dar si logicii formale din sistemele Nyya si Vaiesika si propun monismul si speculatia metafizica, sublimata n mistica. Adeptii Mimms identifica actiunea cu "cunoasterea verbala", cea exprimata de verb, adica o cunoastere-actiune care consta att n perceperea cuvintelor, ct si n "perceperea cunoasterii", adica amintirea sensului cuvintelor. n lucrarea sa, Mimms Stra, Jaimini prezinta ceremoniile sacre si rasplata care rezulta din ndeplinirea lor. Accentul este pus pe caracterul revelat al textelor vedice, considerate non-create si eterne. Pornind de aici, sunetele articulate sunt considerate vesnice si sacre. Legatura dintre sonor si sens nu se datoreaza unei conventii, ci naturii interne a cuvntului. Prin urmare, n ceea ce priveste Mimms, discutia este mutata din sfera filosofiei n cea a filologiei. 6. Vednta Cronologic, Vednta este ultima dintre darana (viziuni), desi axiologic poate fi prima. Prin aceasta, trebuie sa ntelegem desavrsirea ntregii mosteniri filosofico-culturale vedice, fiind cea mai ipresionanta filosofie a Indiei. Vednta mai este denumita si Uttara Mimms, n legatura cu scoala filosofica Prva Mimms a lui Jaimini cu care are aspecte teoretice n comun. Cuvntul sanscrit vednta nseamna "sfrsitul vedelor", dar si "sfrsitul cunoasterii" n sensul cunoasterii atocuprinzatoare si al mplinirii supreme sau o revarsare dinspre gnoseologie spre ontologie, dinspre "a cunoaste" spre "a fi". Vednta se plaseaza, de fapt, dupa textele vedice si ncheie un mod traditional de gndire, deschiznd calea spre filosofia buddhista, fiind la confluenta dintre hinduism si buddhism. Vednta nu se desprinde irevocabil de Veda, cu toate ca ataca unele puncte ale filosofiei vedice, cum sunt: sacrificiul, ritualismul si caracterul revelat al acestor texte. Se bazeaza, nsa, pe ntelepciunea Upanisadelor, la fel ca Smkhya si buddhismul. Principalele conceptii filosofice ce transpar din acest curent filosofic se refera la Creator (el este "Unicul"), toate manifestarile acestuia pe Pamnt sunt, de fapt, reprezentari ale divinitatii, neaga existenta accidentelor n Univers (leagea cauza - efect), rencarnarea se datoreaza nasterii noastre repetate pentru a termina lucrarea divina (autocontrol asupra destinului nostru) si exista mai multe cai de realiza uniunea cu divinitatea (intelectual, prin actiuni sau emotii).

Unii cercetatori au acuzat filosofia scolii Vednta de ermetism si intelectualism, de exagerare a laturii teoretice n detrimentul practicii. nsa, Paul Deussen, n cartea sa Das System des Vednta, numeste cercetarile vedantine asupra misterelor fiintei drept cele mai intime si rapide, desi nu stiintifice. Multe personalitati ale culturii indiene au adoptat filozofia vedantina si adeseori filozofia indiana este identificata cu Vednta, marca cea mai pregnanta a soteriologiei indice.

India budista
Religia budista reprezinta una dintre cele trei asa numite religii "universale". Ea a fost ntemeiata n India, sec. 6-5 .H. de catre Sakyamuni sau Buddha, adica "trezitul" sau iluminatul. Budismul si trage seva din imensul sistem al filosofiei hinduiste vedice si upanisadice, n cadrul caruia Buddha a aparut ca un reformator al unor credinte, greu de nteles si de aplicat pentru oamenii obisnuiti. Doctrina budismului timpuriu cu greu poate fi deslusita sub straturile depuse mai trziu. Cert este ca n faza initiala continutul acestei doctrine formeaza nu att o conceptie religioasa, ct un sistem etico-filosofic. Esenta acestei nvataturi o constituie cele patru "adevaruri supreme", a caror descoperire a avut loc n momentul iluminarii lui Sakyamuni si pe care le-a facut cunoscute la prima sa predica de la Benares. Aceste patru adevaruri sunt: teoria asupra existentei suferintei, nvatatura despre cauzele suferintei, posibilitatea suprimarii suferintei si caile posibile care duc la ndepartarea suferintei. Budismul este, prin excelenta eliberare, iar eliberarea este problema nelipsita din orice scoala si orientare filosofica indiana. Doar ca n budism, ea se pune cu acuitate sporita. n viziunea budista, suferinta dobndeste o semnificatie ontologica universala, dat fiind ca ea reprezinta corelatul si dimensiunea imanenta a existentei. Dincolo de ntelesul strict uman, suferinta este expresia fragilitatii si caducitatii (annica) devenirii universale. De fapt, orice existenta este o "tortura" (duhkha), ntruct este marcata de nastere, mbatrnire si moarte, totul se transforma, curge si nimic nu are consistenta. "Nonsubstantialitatea" (anatta) este singura realitate autentica. Continutul profund al suferintei umane, spune Buddha, este amplificat mai ale de faptul ca nsusi eul nostru are o existenta efemera, nselatoare, ntruct omul este o particica a acestui univers. Rencarnarea sufletului este explicata prin "setea de viata", precum si prin neputinta omului de a se detasa de lucruri sau ignoranta acestuia cu privire la caracterul iluzoriu al formelor de existenta. Nestiinta este cauza care da nastere vietii succesive, n timp ce cunoasterea celor patru "adevaruri sfinte" suprima sirul recarnarilor curmnd astfel si suferinta. Cel care ajunge sa se convinga de caracterul iluzoriu al acestei lumi, atinge perfectiunea si devine sfnt (bodhi sau arhat). Pentru el sirul rencarnarilor s-a sfrsit si poate sa intre sau sa se cufunde n nirvana - stare ultima, ideala, catre care trebuie sa tinda orice ntelept. nvatatura lui Buda este o ontosofie a eliberarii, iar nu o ontologie, el fiind preocupat de felul n care ar putea fi abolita durerea existenta n lume si nu de cum este si ce este lumea. nvatatura sa despre nesubstantialitatea eului, despre instabilitatea acestuia ca si doctrina despre "originatia dependenta" nu se acorda cu nici o teorie etica nici cu teoria despre Karman, fiind n totala opozitie cu ntreaga spiritualitate brahmanica; budismul, ca si jainismul de altfel, apare ca o reactie la adresa brahmanismului, fiind comparat cu Reforma care a avut loc mult mai trziu n occidentul european.

India jainista
Jainismul este o religie nascuta pe teritoriul Indiei si se plaseaza ideologic ntre hinduism si buddhism, o dovada fiind si scopul ei, mntuirea, vazuta ca eliberare, fie ca moksa (n hinduism) sau ca nirvana (n buddhism). Profetul jainismului, Mahavira (marele erou) s-a nascut si a trait n vremea lui Buddha si totusi cei doi nu s-au ntlnit niciodata. Amndoi apartin castei razboinicilor (k atriya), pe care o depasesc devenind lideri spirituali. Pe de alta parte, nu ca profeti ai unor religii noi, ci din convingere ataca ritualismul si sacrificiul vedic, filosofia brahmanica prin teza nonsubstantialitatii, ca si caracterul revelat al textelor vedice. Dintre ideile fundamentale ale religiei jain retinem: doctrina despre karma (actiune) ca lege universala, inexistenta unui zeu suprem ca si n buddhism, pluralitatea sufletelor, relativitatea, ambiguitatea realului, ahi sa (a nu face rau altuia), satyagraha (casa adevarului) etc. Conduita unui jain presupune: dreapta vedere, dreapta cunoastere si dreapta purtare. Religia jain se impune prin respectul acordat vietii, care cere un regim alimentar strict vegetarian, o mbracaminte si ncaltaminte fara piele, uneori chiar acoperirea gurii pentru a nu nghiti vreo insecta s.a.m.d. Dintre credinciosii jain s-a remarcat n primul rnd Mahatma Gandhi, socotit Bapuji, "tatal" natiunii indiene. *** Cultura indiana a exercitat influente majore si asupra culturii romnesti. Spiritualitatea indiana ncarcata de filosofie a fascinat unele personalitati literare din tara noastra. l amintim aici pe Mircea Eliade, cea mai buna calauza pentru noi n ceea ce priveste cultura indiana. El nu s-a simtit atras de filosofia indiana cu scolile ei, de teorie, ci de practica, de experienta religioasa, de transpunerea ideilor n fenomene, de manifestarea sacrului. Nu dimensiunea erudita a culturii indiene, ci expresia vie a spiritualitatii indiene l-a atras. si marele nostru poet, Mihai Eminescu, a intrat n contact cu filosofia budista direct prin ncercarea de a traduce lucrari budiste, iar indirect citind prelucrari din filosofia budista. Astfel, n opera eminesciana regasim adesea numele lui Buddha, fata de care se exprima cu admiratie, dar si termeni din filosofia budista sau idei foarte apropiate de cele promovate de Buddha.