Politica privind concurenta Unul din principiile care au stat la baza unificarii europene a fost acela conform caruia

accesul pe o piata de mari dimensiuni va determina cresterea eficientei firmelor europene n sensul obtinerii unor preturi mai scazute, cresterii calitatii si a competitivitatii pe pietele externe. Evolutia structurilor integrative n cadrul Uniunii Europene arata ca integrarea europeana s-a realizat, din aceasta perspectiva n doua planuri si utiliznd doua seturi de instrumente. Primul este cel institutional, n care structurile competitive ale pietei unice se creaza ca rezultat al cooperarii interguvernamentale, prin transferul de putere de decizie dinspre institutiile nationale spre cele supranationale. Instrumentele utilizate n acest sens sunt politicile comune, iar n acesta situatie politica concurentiala tinteste spre unirea firmelor autohtone n cadrul unor firme europene de mari dimensiuni, care sa poata concura firmele americane sau asiatice pe piata internationala Accentul se pune pe concurenta si competitivitatea externa si nu pe rivalitatea interna. Prin acest demers , nationalismul economic al statelor membre, generator de tensiuni in interiorul Uniunii se transforma n "nationalismul economic european" (al firmelor europene), opus nationalismului economic american sau asiatic. Marea Britanie, Germania si Frant 959c21j a au fost adeptele acestei viziuni, plecnd de la premisa ca jocul liber al pietei nu garanteaza n mod obligatoriu cea mai buna distributie a resurselor si a veniturilor, n schimb poate genera tensiuni sociale cu efecte chiar asupra distributiei resurselor si veniturilor si de aceea e nevoie de interventia guvernelor si implicit de cooperare guvernamentala la nivel comunitar. Cel de-al doilea plan este cel al concurentei, n care pe baza principiului "laissez-faire"ului se creaza, prin jocul pietei, mediul concurential propriu pietei europene. La baza acestuia se afla progresul tehnic, inovatia si cercetarea generatoare de noi produse, firme si industrii. Firmele sunt lasate sa concureze liber pe piata, mecanismul pietei fiind cel care realizeaza selectia ntre firmele eficiente, care ramn pe piata si cele ineficiente, eliminate din joc. Rezultatul asteptat l reprezinta cresterea gradului de fragmentare a pietei si implicit cresterea concurentei ntre firmele din statele membre, cu efecte benefice asupra eficientei n utilizarea resurselor si n distribuirea veniturilor.Dezideratele combinate ale crearii pietei interne unice si promovarea concurentei fac ca legislatia privind concurenta la nivel comunitar sa nu se plieze n mod absolut nici unui curent teoretic, asa cum se ntmpla cu legislatia n domeniu a Statelor Unite care se sprijina pe conceptia scolii de la Chicago. Din punctul de vedere al structurilor competitive, piata Uniunii Europene mbraca forma pietei cu concurenta monopolistica, iar politica privind concurenta se pliaza pe caracteristicile acesteia. Trasaturile distinctive ale politicii privind concurenta n Uniunea Europeana sunt[1] : baza solida conferita prin Tratate ( Paris si Roma) faptul ca nu a nlocuit politicile privind concurenta din Statele Membre, nsa exista o tendinta a acestora de a-si alinia sau modela politicile nationale cu politica privind concurenta n Uniunea Europeana. joaca un rol central n programul de constructie a Pietei Unice, n sensul ca traseaza regulile competitiei si urmareste aplicarea lor, fiind prin aceasta motorul mecanismului Uniunii Europene; cresterea fara precedent a firmelor mixte, restructurarea industriilor, aparitia unor noi industrii si impactul globalizarii au creat un numar mare de situatii noi care au generat modificarea componentelor si reglementarilor specifice acestei politici. Comisia Europeana este institutia cu autonomie considerabila n acest domeniu: creaza reglementari, conduce investigatii, decide, aplica si , atunci cnd este necesar sanctioneza. n anul 2000, Comisia a rezolvat peste 1200 de cazuri noi legate de concurenta, dintre care 297 reprezentau formarea de monopoluri, 345 erau legate de fuziuni si achizitii si 564 legate de ajutoare de stat. [2] Primele prevederi legate de formarea structurilor concurentiale au aparut n Tratatul de la Paris, de nfiintare a Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului, n care se stabileau principiile concurentei n sectorul exploatarii si prelucrarii minereurilor de carbune si otel. Prevederile Tratatului de la Roma legate de concurenta considera crearea si mentinerea unui mediu concurential corect ca fiind cauza si efect a pietei comune. Prin articolul 3f, Tratatul cere impunerea unui sistem care sa asigure lipsa de distorsiuni n concurenta generate de ajutoarele guvernamentale, crearea unei politici comune privind concurenta, armonizarea legislatiilor nationale cu privire la operarea pietei comune si armonizarea sistemelor de impunere nationale Tratatul a investit Comisia Europeana cu autoritate n problemele de concurenta, nsa practica a dovedit ca aceasta nu avea suficienta putere pentru a duce la bun sfrsit investigatiile legate de ntelegerile anticoncurentiale, abuzul de pozitie dominanta si ajutoarele de stat prevazute in Tratat. Ca atare, n 1962 a fost elaborat un Regulament privind proceduri ferme de implementare a articolelor 85 si 86 din Tratatul de la Roma si un altul, n 1989, numit "Regulamentul privind controlul concentrarilor " Tratatul ramne nsa instrumentul de baza n structurarea mediului concurential la nivel comunitar Politica privind concurenta este ndreptata spre trei directii importante: lupta mpotriva ntelegerilor restrictive, a abuzului de pozitie dominanta si controlul achizitiilor si fuziunilor subventiile si alte ajutoare de stat, inclusiv sistemul de impozite si taxe alte surse de distorsiuni cum ar fi: standardele de productie nationale care favorizeaza deciziile legate de achizitiile unor produse. A. Lupta mpotriva ntelegerilor restrictive Articolul 81 din Tratat interzice ntelegerile ntre firme care pot sa previna, restrictioneze sau distorsioneze concurenta. Din aceasta categorie fac parte: 1. Acordurile orizontale, formate din: stabilirea directa sau indirecta a pretului ntre producatorii de bunuri similare; acorduri privind schimbul de informatii cu privire la vnzari; drepturile de proprietate industriala; aliante n domeniile de vrf

2.

Acordurile verticale, formate din acorduri de distributie exclusiva ntre grupuri de furnizori; acorduri de cumparare exclusiva si franchising-ul. Fuziunile si achizitiile

3.

1. Acordurile orizontale ntelegerile restrictive se pot realiza pe baza acordurilor orizontale ncheiate ntre firme actual sau potential concurente. Prin articolul 85 , paragraful 1, Tratatul de la Roma interzice ntelegerile, deciziile si practicile concertate care au ca efect mpiedicarea, restrngerea sau distorsionarea concurentei n cadrul pietei interne unice si care afecteaza comertul ntre statele membre. Acordurile orizontale se bazeaza pe: a) Stabilirea n secret a pretului ntre producatorii de bunuri similare Interdictiile se refera la fixarea preturilor, mpartirea pietelor, restrictii la furnizare, sau conditionarea vnzarilor. Exceptiile apar cu privire la situatiile n care contractul sau practica restrictiva respectiva : contribuie la mbunatatirea producerii sau distributiei de bunuri sau la promovarea progresului tehnic sau economic; situatiile n care consumatorul beneficiaza de pe urma profiturilor realizate ca urmare a practicilor restrictive; atunci cnd se urmareste atingerea unui obiectiv strategic; situatiile n care companiile respective nu elimina concurenta pe o parte importanta a pietei produsului respectiv.

Comisia Europeana verifica sesizarile depuse de firme sau se poate autosesiza daca performantele unei activitati sau ramuri conduc la suspectarea unor practici ilegale. Firmele care doresc sa-si continue activitatile fara a fi amendate (amenda reprezinta fie 10% din cifra de afaceri a companiei respective, fie o suma de pna la 1 milion de euro) pot cere obtinerea unei "clarificari negative " adica o declaratie din partea Comisiei prin care contractul lor este recunoscut ca necontravenind art. 85 (1) deci este valid, sau pot solicita Comisiei exceptarea conf. Art. 85(3). Comisia sanctioneaza ferm companiile care stabilesc preturi, restictii cantitative sau mpartirea pietei ntre carteluri nationale sau internationale. Spre exemplu, n 1994 Comisia a impus o amenda de 248 mil ECU pentru 23 de producatori de ciment, 8 asociatii nationale si Asociatia Europeana de Ciment, care cazusera de acord prin intermediul asociatiilor nationale sa nu vnda pe pietele nationale ale celorlate state membre ale cartelului. Un alt exemplu este cel n care, n septembrie 1999 Comisia a aprobat un acord ntre 16 operatori postali europeni privind compensarea costurilor legate de distribuirea peste frontiere a corespondentei, pe motivul ca acest demers ajuta la restructurarea si liberalizarea acestui sector. b) Acorduri privind schimbul de informatii cu privire la vnzari Un astfel de acord s-a ncheiat n 1987 ntre trei productori de acizi grasi (Unilever, Henkel si Oleofina) care controlau 60% din piata europeana. Comisia a sanctionat aceasta ntelegere. c) drepturile de proprietate industriala (marci, brevete de inventie, drepturi de autor) pot servi pentru separarea pietelor si pot permite firmelor practici anticoncurentiale. n 1994 firma Microsoft a exploatat pozitia de leader n comertul cu PC prin ncheierea unor acorduri care restrictionau importurile paralele de produse software de la alte firme. aliante strategice n domenii de vrf. Spre exemplu, ntre British Telecom si M.C.I din Statele Unite s-au ncheiat acorduri de constituire de firme mixte n domeniul cercetarii -dezvoltarii. Un alt exemplu este cel n care s-a ncheiat un acord ntre Fujitsu si Advanced Micro Devices pentru dezvoltarea n comun de microcipuri destinate urmatoarei generatii de calculatoare, sau ntre Lufthansa si SAS pentru realizarea unui sistem de transport integrat la nivel operational si comercial . Toate acestea au condus la restrngerea concurentei n special pe liniile care legau Germania de zona scandinava, nsa au permis reducerea costurilor si implicit a preturilor biletelor, de care au beneficiat calatorii.

d)

2.

Acordurile verticale

Acest tip de ntelegeri restrictive cuprinde un numar mare de cazuri, deoarece politica privind concurenta permite si chiar ncurajeaza relatiile verticale ntre companii sub forma ntelegerilor de distributie si cumparare exclusiva, distributie selectiva, franchizing si discounting. Exista nsa si o serie de restrictii, cum ar fi acordurile verticale colective ntre un grup de furnizori si distribuitori, acordurile verticale care pot conduce la nchiderea pietei si restrictiile la importurile paralele n cadrul ntelegerilor verticale. Acordurile verticale pot mbraca una din urmatoarele forme: a) Acorduri de distributie exclusiva ntre grupuri de furnizori (importatori si distribuitori) aplicate n colectiv, care segmenteaza piata comuna si partile sale constituente nationale, restrngnd comertul ntre statele membre si contravenind scopurilor pietei unice. Primul caz s-a identificat n 1964 cnd firma germana Grundig a acordat firmei franceze Casten distributie exclusiva a produselor sale n Franta. Ca rezultat, pretul produselor pe piata franceza a devenit cu 20-50% mai mare dect pe piata germana. Acorduri de cumparare exclusiva, care ngreuneaza accesul pe piata al producatorilor concurenti, restrngnd concurenta inter marci. Contractele de cumparare exclusiva sunt reglementate prin Regulamentul 1984/ 1983, care plaseaza o limita asupra duratei maxime a unui asemenea contract. Francising-ul considerat o forma extrema de distributie selectiva n care o companie impune unui distribuitor metode de conducere a afacerii ca mijloc de exploatare a dreptului intangibil de proprietate n know how sau marci de comert. Aceasta metoda contribuie la integrarea petei europene prin facilitarea dezvoltarii retelelor de distributie multinationale. Datorita acestui fapt si dimensiunii relativ reduse ale firmelor distribuitoare Comisia a anuntat introducerea unei exceptari n bloc a francizelor din domeniile distributiei si serviciilor. Cu toate acestea, Comisia se opune ntelegerilor verticale colective ntre un grup de furnizori si distribuitori ai aceluiasi produs. Abuzul de pozitie dominanta

b)

c)

d)

Un alt tip de discriminari sunt rezultatul unor acorduri ntre firme private care opereaza n interiorul unui stat membru (de tipul cartelurilor sau al exclusivitatii unei firme n distributia unui produs). Art. 81 si 82 din Tratat amendeaza practicile restrictive si abuzul de pozitie dominanta. Politica comunitara a monopolului e reglementata prin art. 86 al Tratatului care prevede ca orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor firme pe piata comuna sau pe un segment substantial al acesteia e interzis n masura n care afecteaza comertul cu statele membre. Cu alte cuvinte, Tratatul nu interzice existenta situatiei de pozitie dominanta ci abuzarea de aceasta pozitie si se aplica numai atunci cnd abuzul de pozitie dominanta capata o dominanta transfrontaliera. Din acest considerent, cazurile care intra sub incidenta art.81 si 82 din Tratat au fost relativ putine spre exemplu situatia n care Firma Michelin din Olanda a fost amendata n 1983 ca urmare a deciziei Comisiei deoarece a aplicat o schema de discounturi retroactive sau de bonusuri anuale acordate distribuitorilor pentru cresterea vnzarilor peste o anumita limita n anul precedent, aceasta conducnd la practicarea unor preturi diferite de catre dealeri. Concluzia Comisiei a fost ca acea schema restrngea libertatea de alegere a distribuitorilor si i tinea legati de Michelin n detrimentul altor producatori care ar fi dorit sa intre pe piata dar ca, de vreme ce nu conducea la vnzari sub costuri , nu trebuie sanctionata. n anul 1999 Comisia a adoptat patru decizii n limitele art. 82: trei implicau operatori aerieni care au oferit reduceri la pretul biletelor si al patrulea Comitetul de organizare al Cupei Mondiale la fotbal n 1998, pentru vnzari discriminatorii de bilete de intrare.

B.

Subventiile si ajutoarele de stat

Ajutoarele de stat reprezinta subventii guvernamentale oferite firmelor sub forma platilor directe, a mprumuturilor cu dobnda preferentiala, a stergerii datoriilor sau garantarii mprumuturilor contractate. Structura ajutoarelor de acest tip acordate difera de la un stat membru la altul, nsa directiile sunt comune: industriile prelucratoare, agricultura, pescuit, sectorul minier, transporturi si servicii financiare. Pe tari, ajutoarele acordate se situeaza ntre 0,7% din valoarea adaugata n Marea Britanie si 4,9% n Grecia sau 4,4% in Italia. Articolul 87 din Tratat prevede interzicerea subventiilor acordate de stat producatorilor autohtoni, subventii care, prin avantajele acordate pot conferi firmelor avantaje pe care nu le-ar fi obtinut n conditii normale, distorsionnd structura exporturilor. Se considera ca printre cele mai puternice instrumente de distorsionare a concurentei se numara acordarea de subventii, asistenta sau achizitii guvernamentale preferentiale acordate producatorilor autohtoni. Efectele acestei forme de

interventie guvernamentala se regasesc pe de o parte n preturile scazute, n mod artificial, ale bunurilor exportabile dar si n mentinerea n functiune a unor firme care n mod normal sunt necompetitive si deci utilizeaza ineficient resursele limitate. Acelasi art. 87 contine o serie de exceptii, cum ar fi : situatia n care ajutorul are un caracter social; ajutoarele acordate n caz de dezastru natural sau alte situatii de exceptie ajutoare acordate zonelor cu un nivel de dezvoltare mult sub media pe economie sau n care rata somajului este deosebit de ridicata. ajutoare acordate pentru a promova proiecte comune de importanta comunitara ajutoare acordate pentru a dezvolta anumite sectoare de activitate sau domenii. ajutoare care permit conservarea mostenirii culturale si istorice;

Legislatia privind ajutoarele de stat se aplica att firmelor private ct si celor publice. Comisia a formulat trei principii trebuiesc respectate n acordatea ajutoarelor: ajutorul respectiv trebuie sa faca parte dintr-un pachet de actini de restructurare; poate fi utilizat pentru a acorda "o gura de oxigen" industriilor cu probleme sociale majora; nu trebuie sa conduca la o expansiune a capacitatilor (de productie si de distributie).

Comisia, cu spijinul Consiliului a ncercat sa modernizeze controlul ajutoarelor de stat, prin implementarea unui regulament procedural de aplicare a Art. 88 prin care se acorda Comisiei puteri sporite legate de recuperarea ajutoarelor ilegal acordate. Curentul reformist din cadrul politicii privind concurenta merge spre descentralizare, n sensul acordarii de puteri sporite autoritatilor nationale pentru rezolvarea cazurile de importanta redusa, n timp ce interventia Comisiei se face doar la nivelul cazurilor speciale la nivel comunitar, cum ar fi cele ale fuziunilor dintre mari firme europene si americane.De asemenea, se doreste ca politica privind concurenta sa fie inclusa n urmatoarele runde de negocieri ale OMC.