Ruina unei utopii

ntotdeauna, n perioada ireal a srbtorilor, cnd m scol foarte devreme i geamurile snt ngheate pn sus, i prin sticla lor deformat ninge nverunat i strmb, i cnd stau nc nuc n buctrie, cu lumina aprins - undeva n adncul blocului sun un detepttor - am aceeai viziune de cititor nrit. Sorbind din cafeaua fierbinte, visez Cartea. Mai nebuneasc dect Veacul de singurtate", mai profund dect Castelul", mai nesfrit dect Cutarea timpului pierdut". Imaginez o mare echip de scriitori care s munceasc timp de cteva generaii la o singur carte, pe care s-o citeti din copilrie, de cnd deslueti literele, pn pe patul de moarte, cnd nu le mai deslueti. O carte care s se substituie vieii tale, dar fr clipele, zilele, lunile, anii monotoni ai vieii. n adolescen, ghemuit n pat, mi se-ntmpla s citesc uneori de diminea pn seara, uitnd s mnnc i aproape i s respir, pentru c paginile pe care de fapt nici nu le mai vedeam descriau oameni adevrai, nori adevrai, orae adevrate, pe cnd, dac-mi ridicam privirile, nu vedeam dect jalnice umbre. mi ddeam seama c se nsereaz doar cnd paginile se fceau roii ca focul, apoi cenuii. Drama vieii mele a nceput mai trziu, cnd n locul Crii am fost silit s triesc realitatea. M tem c de-a-cum ncolo nimeni nu va mai locui n cri, aa cum au fcut-o generaia mea i cele precedente. i c utopia lecturii va rmne undeva, pe o colin ndeprtat, ca un mare labirint ruinat.

196