Sunteți pe pagina 1din 24

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI , FINANTE ASIGURARI BANCI SI BURSE DE VALORI

PACTUL FISCAL IN UNIUNEA EUROPEANA

PROFESOR COORDONATOR: TRASCA Daniela Realizatori: Stoica Monica Schiopu Diana Stefaroi Alina

PACTUL FISCAL IN UNIUNEA EUROPEANA


Conceptul de politica fiscala Conceptul de politica fiscala este prezentat adesea cu nuante diferite, accentuandu-se, de regula, asupra laturii sale referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat. De fapt, politica fiscala nu poate fi conceputa decat ca un mixaj intre modalitatile de procurare a resurselor la dispozitia statului si cele privind destinatiile ce se dau acestor resurse, in indeplinirea functiilor si sarcinilor ce-i revin. Politica fiscala reprezinta ansamblul deciziilor prin care se realizeaza modelarea structurala a sistemului fiscal, asigurarea functionarii acestuia in scopul obtinerii finalittilor dorite de catre decidentul public, in economie. Politica fiscala este, deci, o componenta a politicii financiare a statului, care cuprinde, atat ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor si concretizand optiunile statului in materie de impozit si taxe, cat si deciziile privind cheltuielile publice ce se finanteaza. Dar, componentele sale trebuie concertate cu cele de politica bugetara sau monetara, respectiv cu politica preturilor si cu cea a ocuparii fortei de munca etc., pentru a se integra n politica generala. Politica europeana in domeniul impozitarii are doua mari componente: impozitarea directa care este responsabilitatea statelor membre si impozitarea indirecta, ce afecteaza libera circulatie a bunurilor si serviciilor. Statele membre au luat deja masuri pentru a preveni evaziunea fiscala si dubla impozitare, iar politica europeana in domeniu are ca scop sa se asigure ca pe piata interna concurenta nu este distorsionata de diferente intre sistemele si ratele de impozitare indirecta. In plus, au fost luate masuri pentru a preveni efectele negative ale competitiei n domeniul impozitarii, ce pot aparea in cazul transferurilor de fonduri intre statele membre ale Uniunii Europene. Principiile unui sistem fiscal optimal O problema importanta care se afla astazi in atentia multor economisti si factori de decizie este aceea a optimizarii sistemului fiscal. Introducerea sau modificarea unui impozit constituie o problema careia trebuie sa i se acorde o importanta majora datorita consecintelor generate de aceasta pe multiple planuri: economic si financiar, social si nu in ultimul rand politic. Pentru a raspunde anumitor cerinte de calitate si performanta, sistemele fiscale moderne, trebuie sa fie organizate si sa functioneze pe baza unor principii unanim acceptate. Dintre acestea se detaseaza principiul echitatii si cel al eficientei, a caror contrapunere face, de cele mai multe ori, obiectul

disputelor legate de fiscalitate, fiecare impozit cautand sa impace mai mult sau mai putin, aceste dou exigente. Considerat de Adam Smith ca principiu definitoriu pentru un bun sistem fiscal, principiul echitatii fiscale este cerut nu numai din considerente de ordin filozofic, respectiv asigurarea unei dreptati sociale in materie de impozite, dar si din considerente de ordin practic, stiut fiind faptul ca un sistem fiscal echitabil genereaza stare de rezistenta din partea contribuabililor, care se materializeaza in amplificarea fenomenului de sustragere de la plata a obligatiilor fiscale. Mai mult decat atat, acumularea in timp a nemultumirilor populatiei poate contribui la caderea de la putere a factorilor politici, care nu isi contureaza politica fiscala pe criterii de echitate. Teoretic, notiunea de echitate fiscala este usor de inteles si de explicat, aceasta presupunand indeplinirea cumulativa a unor conditii, cum ar fi: - stabilirea unui minim neimpozabil in functie de natura venitului ce cade sub incidenta impozitului, precum si stabilirea unor scutiri si reduceri de impozite care sa permita satisfacerea cerintelor decente de viata; - aplicarea generala a impozitelor si taxelor, astfel incat acestea sa afecteze toate categoriile sociale care realizeaza venituri din aceeasi sursa sau care poseda acelasi gen de avere; - stabilirea sarcinii fiscale in functie de puterea de contributie, acesta pres upunand diferentierea sarcini fiscale de la un subiect impozabil la altul, atat in functie de cuantumul si natura materiei impozabile cat si de situatia personala a acestora; - la aceeasi putere de contributie sarcina fiscala sa fie aceeasi pentru toate persoanele fizice, indiferent de categoria sociala careia ii apartin, respectiv toate persoanele juridice, indiferent de forma juridica in care sunt organizate si functioneaza. Avand n vedere cele de mai sus, tot mai multi economisti, in special adepti ai neokeynesismului, considera ca un sistem fiscal modern trebuie sa urmareasca atat echitatea orizontala, respectiv tratament fiscal identic pentru cei care sunt n esenta egali din punct de vedere a capacitatii de plata, cat si echitatea pe verticala, respectiv tratament fiscal diferit pentru persoanele diferite, urmarindu-se o redistribuire a veniturilor intre membrii societtii, in scopul diminuarii sau nlaturarii inegalitatilor generate de mecanismul pietei. Daca, in ceea ce priveste asigurarea echitatii pe orizontala, aceasta este, in general, bine acceptata si apreciata, in privinta echitatii verticale apar controverse legate de modalitatile posibile de realizare a redistribuirii veniturilor, redistribuire considerata de unii arbitrara. In Romania egalitatea fiscala este consfintita prin Constitutie, astfel sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale .

Modelarea sistemului fiscal, in vederea obtinerii unei eficiente maxime a incasarii impozitelor, presupune o analiza temeinica a cuantumului veniturilor ce se pot obtine, in paralel cu nivelul cheltuielilor efectuate pentru incasarea acestora. Conform principiului eficientei incasarii impozitelor (sau al randamentului) impozitele trebuie percepute cu minim de cheltuieli si prin obtinerea unui volum cat mai mare de venituri la bugetul statului. Maximizarea veniturilor incasate din impozite trebuie privita din doua puncte de vedere, pe de o parte, din punct de vedere al nivelului de impozitare pana la care exista un grad de suportabilitate din partea populatiei si, pe de alta parte, din punct de vedere al gradului in care se incaseaza impozitele cuvenite bugetului de stat. Trebuie avut n vedere faptul ca, in cazul unei impozitari mai usoare, se obtine un grad mai mare de incasare (gradul de conformare voluntara a contribuabililor plata integrala, benevola si la termeneste mai ridicat), ceea ce face ca veniturile obtinute de stat sa fie mult mai mari, in unele cazuri, fata de cele obtinute in situatia unei fiscalitati apasatoare, in care gradul de incasare este mult mai mic, si care conduce, de regula, la cresterea cheltuielilor cu incasarea impozitelor (creste numarul persoanelor carerisca in sustragerea de la plata impozitelor impunanduse, deci, atat o marire a aparatului fiscal cat si o intensificare a actiunilor de control). In general, se considera ca un impozit cu o arie larga de cuprindere si cu cote scazute are un randament mai ridicat decat un impozit cu o arie restransa si cu cote ridicate. Eficienta incasarii impozitelor este conditionata de o serie de factori, printre care foarte importanti, mai ales in conditiile tarii noastre, consider a fi urmatorii: - stabilitatea legislatiei, emiterea de acte normative si norme de aplicare a acestora clare, care sa nu creeze confuzii in interpretare. In acest sens, A. Smith considera ca un mic grad de nesiguranta este un defect mai mare decat un considerabil grad de nedreptate; - pregatirea profesionala, capacitatea intelectuala si morala a personalului care-si desfasoara activitatea in cadrul diverselor structuri organizatorice ale organelor fiscale; - aplicarea unui tratament fiscal echitabil tuturor contribuabililor; - reducerea la strictul necesar neproductive si neeconomicoase; a cheltuielilor guvernamentale

- o analiza mult mai temeinica asupra acordarii unor facilitti fiscale, astfel incat sa se atinga obiectivele urmarite prin acestea si nu doar sa contribuie la reducerea drastica a veniturilor bugetare, asa cum s-a intamplat, de multe ori, in ultimii 15 ani; - descurajarea evaziunii fiscale si lichidarea economii subterane.

Avand in vedere diversele tipuri de impozite, se poate face aprecierea ca impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa genereaza cele mai mici costuri cu incasarea si descoperirea cazurilor de evaziune fiscala. La extrema opusa se situeaza accizele, aceste impozite fiind generatoare de cele mai mari cheltuieli cu incasarea lor si in special cu descoperirea cazurilor de evaziune fiscala. In cazul acestor impozite tentatia de sustragere, chiar in conditii de risc maxim, de la plata obligatiilor fiscale, prin diferite forme, este foarte mare, datorita veniturilor uriase ce se pot obtine prin eludarea legii, venituri generate de cotele de impunere foarte ridicate si de modalitatea de calcul, in cascada, a acestora. Literatura de specialitate a impus si alte principii, care se adauga celor expuse anterior, principii ce trebuie indeplinite de un sistem fiscal modern, si anume: Principiul stabilitatii - reflectand maxima fiscala potrivit careia un impozit bun este un impozit vechi, respectarea acestui principiu constituie, nu numai, o cerinta pentru asigurarea eficientei incasarii impozitelor dar si pentru a permite contribuabililor luarea deciziilor de investitii in conditii de certitudine, din punct de vedere al legislatiei fiscale. In privinta stabilittii legislatiei fiscale, se poate aprecia ca orice reforma fiscala trebuie sa pregateasca facilitatile de tranzitie, gradualismul fiind adesea de preferat unei bulversari brutale a modurilor de impunere, modificarile foarte frecvente ale legislatiei constituind o reala sursa de ineficacitate. Din pacate, se pare ca acest lucru este cu greu inteles de guvernantii nostri. Stabilitatea impozitului mai este apreciata, n literatura de specialitate, si prin prisma randamentului constant al acestuia in toate fazele ciclului economic, foarte multi autori de prestigiu considerand stabil acel impozit al carui randament ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic. Principiul flexibilitatii, partial in contradictie cu principiul stabilitatii, este foarte important in conditiile in care fiscalitatea este utilizata ca mijloc de politica conjuncturala, impozitul, a carui baza de impozitare este sensibila la evolutia activitatii economice, putand sa joace, astfel, rolul de stabilizator economic automat. Principiul simplicitatii, devenit prioritar in tarile care au trecut la reformarea sistemelor fiscale in ultimii ani, are in vedere faptul ca un impozit este mai usor de administrat, mai usor de inteles si deci susceptibil de a fi mai usor acceptat de contribuabili cu cat acesta este mai simplu, fara sa contina prea multe exceptii de la regula generala. Principiul certitudinii se refera la faptul ca orice contribuabil trebuie sa stie, dinainte, termenele, modalitatile si cuantumul obligatiilor sale fiscale, in felul acesta actionandu-se pe linia cresterii incasarilor bugetare. Principiul comoditatii se refera la faptul ca impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si dupa o pocedura cat mai convenabila pentru

contribuabili. In acest sens, impozitele percepute prin metoda stopajului la sursa sunt de preferat. Principiul neutralitatii cere ca impozitele sa fie selectionate, legiferate si aplicate in asa fel incat sa reduca la minim influenta acestora asupra deciziilor economice . Din optica statului, aceasta neutralitate nu trebuie radicalizata, impozitele urmand a fi folosite pentru corectarea ineficientei diversilor agenti economici si, in general, pentru atingerea unor obiective economice, sociale,etc. In functie de modul in care sunt respectate aceste principii, atunci cand se construieste sau se modeleaza un sistem fiscal, se va obtine ca rezultat un sistem fiscal mai mult sau mai putin eficient, mai mult sau mai putin echitabil, mai mult sau mai putin optimal. Avand n vedere ca echitatea fiscala este mai mult o trasatura normativa si ca veniturile guvernamentale si cheltuielile afecteaza economia si societatea in acelasi timp, obtinerea unui caracter optim a sistemului fiscal este destul de dificil de realizat. Analizele referitoare la fiscalitate au cautat, in timp, sa furnizeze sfaturi potrivite despre cum poate fi mbunatatit nivelul de echitate la un nivel de eficienta dat sau cum poate fi micsorat costul bunastarii la un nivel dat de echitate. Determinarea unui optim real ramane, inca, o problema nerezolvata. Se pare ca echilibrul intre echitate si eficienta, in cadrul unui sistem guvernamental, trebuie rezolvat prin interactiune politica. In realitate, intr-un sistem coercitiv, cum este cel fiscal, structura finantelor guvernamentale ce va rezulta nu va fi nici eficienta, nici echitabila, din punctul de vedere al tuturor cetatenilor.

Politica fiscala europeana Reglementarile existente La nivelul UE politica fiscala este subordonata Comunitatii Europene, care prevede: tratatului de infiintare a

- eliminarea taxelor vamale intre tarile membre si a oricaror altor masuri cu efect similar; - asigurarea liberei concurente in cadrul pietei comune. In acest sens se au in vedere in special impozitele indirecte (TVA si accizele). Impozitele directe fiind doar subordonate scopului de neafectare a liberei concurente pe piata, insa se recomanda membrilor incheierea de conventii de evitare a dublei impuneri internationale.

In plus, Tratatul de la Maastricht (1992) impune membrilor uniunii monetare limitarea deficitelor bugetare la 3% din PIB, membrilor neparticipanti la uniunea monetara fiindu-le recomandat sa evite deficitele substantiale. Obiectivele politicii fiscale Scopul realizrii pietei comune si a uniunii monetare a antrenat schimbari in ceea ce priveste fiscalitatea. Inlaturarea restrictiilor privind mobilitatea capitalului a generat teama ca baza impozabila la nivel national se poate reduce prin migratia acesteia intre statele membre, datorita concurentei fiscale dintre acestea, ceea ce va afecta gradul de ocupare si capacitatea de a asigura protectia sociala. De aici s-au conturat obiectivele politicii fiscale: A. Cel mai important obiectiv pe termen lung consta in inlaturarea diferentelor in ceea ce priveste cotele si metodele de aplicare al impozitelor indirecte. Obiectivul vizeaza TVA si accizele. B. 1. In domeniul fiscalitatii directe, se urmareste in principal minimizarea posibilitatilor de evaziune si evitarea dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale ntre statele membre. B. 2. Scopul avut in vedere de masurile de armonizare a politicii fiscale consta in evitarea efectelor negative ale concurentei intre statele membre, in special evitarea transferului bazei fiscale prin fenomenul de migratie a firmelor aflate in cautarea regimului fiscal cel mai favorabil. C. Tratatul de la Maastricht limiteaza strict posibilitatea guvernelor de a finanta cheltuielile publice prin cresterea datoriei publice. Prin Pactul de Crestere si Stabilitate, statele membre participante la zona euro nu trebuie sub nici o forma sa ruleze deficite bugetare peste nivelul de 3% din PIB. Scopul general al pactului este pastrarea bugetelor echilibrate la nivelul de ciclu economic. Astfel cresterea cheltuielilor publice poate fi finantata numai prin cresterea incasarilor veniturilor publice la nivelul ciclului economic. Desi au acceptat in principiu obiectivele politicii fiscale a UE, totusi, guvernele statelor membre au fost reticente in ceea ce priveste pasii principali spre armonizarea fiscala, iar Pactul de Crestere si Stabilitate prevede ca deciziile cu privire la aceasta trebuie adoptate cu unanimitate in Consiliul Europei. Pentru ca, pe de o parte, politica fiscala este privita ca o componenta a suveranitatii nationale, iar sistemele fiscale ale statelor membre se deosebesc substantial, datorita diferentelor in ceea ce priveste structurile economice si sociale ale acestora si diferentelor conceptuale privind rolul fiscalitatii, in general, si al unui anumit impozit, in particular. De exemplu: gradul general al fiscalitatii si al contributiilor sociale, ca procent in PIB, variaza ntre 34%, in Grecia, si aproape 55%, in Suedia,media UE fiind 42,6%. Impozitele directe, formate in principal din impozitul pe venitul persoanelor fizice si cel pe profitul companiilor, variaza intre 9% din PIB in Grecia, la peste 32% in Danemarca, media UE fiind 13,7%. Impozitele indirecte, formate in principal din TVA si accize, variaza intre 11% din PIB, in Spania, si peste 19%, in Danemarca,

media UE fiind 13,8%. Iar contributiile sociale variaza de la 1,7% din PIB, in Danemarca, la peste 19%, Franta, media UE fiind 15,1%. Privita in ansamblu, Uniunea Europeana este o zona cu fiscalitate ridicata, in anul 2007, rata fiscalitatii, calculata ca pondere a veniturilor totale colectate in PIB, in toate cele 27 state europene, situandu-se la nivelul de 39,6%, calculata ca medie ponderata. Aceasta valoare este cu pana la 13% mai mare decat media SUA sau a Japoniei. Aceasta medie ridicata nu dovedeste insa ca toate statele membre au o fiscalitate mare, dimpotriva, opt dintre statele membre au un nivel al fiscalitatii de sub 35% din PIB. Per total, diferentele dintre nivelul fiscalitatii intre statele europene sunt semnificative; media, incluzand si contributiile la asigurarile sociale, inregistreaza diferente de peste 20%, de la nivelul de 51,3% in Suedia la sub 28% in Romania, dovedind diferente semnificative intre statele Uniunii in ceea ce priveste rolul statului in economie. Continutul compactului fiscal Compactul fiscal european este parte a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea si Guvernanta (TSCG) in cadrul Uniunii Economice si Monetare, tratat definitivat la sfarsitul lunii ianuarie 2012. Acest nou tratat pe care vor sa il semneze toate statele UE, cu exceptia Regatului Unit si a Republicii Cehe, vizeaza consolidarea disciplinei fiscale la nivel european prin introducerea unor sanctiuni aplicate intr-un mod mai automat si a unei supravegheri mai stricte a statelor membre. Foarte pe scurt, noul tratat include cerinta ca bugetele nationale sa fie echilibrate sau in surplus. Aceasta cerinta va fi indeplinita daca deficitul structural anual nu va depasi 0,5 % din PIB. Statele membre vor avea obligatia de a introduce aceasta norma privind un buget echilibrat in sistemele lor juridice nationale, de preferinta la nivel constitutional. Termenul pentru indeplinirea acestei obligatii este de cel mult un an de la intrarea in vigoare a tratatului. Daca o tara membra are datoria publica semnificativ sub 60% din PIB si riscurile la adresa sustenabilitatii finantelor publice pe termen lung sunt reduse, ea poate avea un deficit structural mai mare de 0.5% din PIB, dar nu mai mare de 1% din PIB. Acumularea dezechilibrelor macroeconomice, financiare si fiscal si criza datoriilor suverane a mai multor tari din zona euro au determinat o fortificare a cadrului de guvernanta economica a UE pentru a asigura stabilitatea si buna functionare a EMU. Printre alte decizii, a fost si introducerea Semestrului European, ce presupunea angajamente politice aditionale in Pactul Euro Plus si implementarea a 6 schimbari legislative pentru a fortifica cadrul guvernantei economice a UE. Aceste schimbari includ (six-pack) includ reforma ce vizeaza atat latura preventive cat si cea corectiva a Pactului Stabilitatii si Cresterii (en. Stability and Growth Pact - SGP), noile cerinte minime pentru cadrele bugetare nationale, noua Procedura a Dezechilibrelor Macroeconomice (MIP) si un mechanism de implementare mai puternic prin sanctiuni financiare. In plus, Comisia Europeana a propus in noiembrie 2011 doua ordonante aditionale pentru a intari

supravegherea tarilor din zona euro (two-pack), care vor face parte din negocierile dintre Consiliul UE, Comisia Europeana si Parlamentul European si care se asteapta sa fie finalizate in decursul anului 2012. Prima ordonanta are ca scop principal acordarea de noi prerogative Comisiei, pentru a evalua si, cand este necesar, a cere o revizie a schitei planurilor bugetare nationale, precum si a asigura corectia deficitelor excesive. A doua ordonanta propune noi asigurari ce permit Comisiei si Consiliului sa amplifice supravegherea situatiei macroeconomice, financiare si ficale ale statelor member ale zonei euro, care intampina dificultati serioase din punctual de vedere al stabilitatii financiare. Nevoia unei reforme a cadrului guvernantei a devenit mai pronuntata din privinta naturii transformarii crizei- de la o criza financiare, la o criza a datoriilor suverane. Luate impreuna, aceste schimbari legislative si decizii politice reprezinta cele mai cuprinzatoare reforme de guvernanta la nivel European de la introducerea unei singure monede, conducand la o consolidare a cadrului de supraveghere mutual. Totusi, preocuparile in legatura cu credibilitatea politicilor financiare, stabilitatea sectoarelor financiare si conditiile de crestere economice pe termen lung in zona euro au continuat sa existe, iar tensiunile pietei in unele tari au continuat in conditiile unei nevoi de refinantare pe termen scurt foarte ridicate. Teama raspandirii crizei datoriilor suverate, care ar fi putut destabiliza zona euro, a creat decizia politica de a sustine indreptarea catre consolidarea uniunii economice pentru a o face corespunzatoare cu uniunea monetara. De ce ar fi nevoie de un cadru fiscal mai solid si mai strict? Sub Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, politica monetara estecondusa la un nivel suprastatal, in timp ce politicile fiscale, financiare si structurale au ramas sub conducerea guvernului fiecarui stat. O politica monetara orientata catre stabilitatea preturilor nu este suficienta pentru functionarea normala a EMU si trebuie sa fie insotita de politici din alte domenii. Din acest motiv, Tratatul si SGP stipuleaza ca membrii zonei euro au obligatia de a evita deficitele guvernamentale mari si de a mentine finantele publice sustenabile. Criza datoriilor suverane a demonstrat ca politicile macroeconomice, financiare si fiscale nesustenabile ale oricarui membru EMU se amplifica reciproc si afecteaza alte tari din zona euro prin efecte negative de domino. Acestea pun in pericol stabilitatea financiara a zonei euro. Ca si o consecinta, Banca Centrala Europeana a cerut dezvoltarea lenta a cadrului guvernamental pentru a asigura stabilitatea si buna functionare a EMU. Intrarea in vigoare a noului cadru in decembrue 2011 ar trebui sa imbunatateasca supravegherea si consolidarea economica si bugetara. Totusi, exista 5 neajunsuri importantece au ramas in cadrul fiscal al UE: Numarul mare de situatii exceptionale ce ar putea fi luate in considerate slabeste aplicarea regulilor in cadrul SGP. Exista unii factorice ar putea fi

luati in considerare atunci cand se decide daca un deficit sau ponderea datoriei in PIB este excesiva. In plus, o data cu reforma SGP din 2011, acesti factori sunt luati in considerare chiar si in cazul in care deficitul depaseste substantial 3% din PIB, in timp ce procentul datoriei este sub 60%. Cadrul fiscal care inca duce lipsa unei autoreglari, atunci cand nu este in conformitate cu regulile. Eficacitatea cadrului fiscal depinde inca de controlul strict si riguros al comisiei. De exemplu, comisia joaca un rol decisiv in evaluarea existentei unui deficit excesiv, sau daca statele membre au luat masuri efective pentru a corecta acest deficit. Cadrul fiscal este mai complex, ceea ce i-ar putea reduce transparenta Valorile de referinta stabilite pentru cadrele bugetare sunt insuficiente. In special, consolidarea cadrului national fiscal va depinde substantial de dorintele politice ale tarilor de a implementa aceste reguli fiscale.

Este suficient compactul fiscal pentru buna functionare a Uniunii Monetare? S-a discutat foarte mult in ultima perioada despre noul pact fiscal, acesta fiind gandit de initiatori ca o solutie decisiva pentru problemele zonei euro. La nivel conceptual, noul acord nu aduce foarte multe elemente de noutate, ci doar introduce un mecanism automat de corectie si de penalizare in cazul in care se inregistreaza derapaje. Limitele de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si 60% din PIB in cazul datoriei publice au existat dintotdeauna, fiind instituite prin tratatul de la Maastricht in 1992. De asemenea, Pactul de Stabilitate si Crestere (1997) stabilea ca pozitia structurala pe termen mediu a bugetului sa fie pe echilibru sau pe surplus (close to balance or in surplus). Noul compact fiscal introduce tinta de deficit bugetar structural de maxim 0.5% din PIB. Fara indoiala ca se face un pas important inainte prin adoptarea acestui pact fiscal, introducandu-se un mecanism automat de corectie a derapajelor fiscale, contribuind astfel la o disciplina crescuta a politicilor fiscale si la o mai buna coordonare a acestora. Dar poate fi considerat noul pact fiscal ca fiind suficient pentru a asigura buna functionare a uniunii monetare (zona euro)? Raspunsul probabil este nu. Experienta istorica arata ca uniunile monetare trebuie insotite si de uniuni fiscale pentru a avea succes. Zona euro nu are inca o uniune fiscala, statele membre avand suveranitate in conducerea politicii fiscale. Bugetul comun al Uniunii Europene este de doar usor peste 1% din PIB, nivel foarte mic. In plus, nu exista transferuri fiscale intre statele UE atunci cand apar socuri asimetrice si mobilitatea si flexibilitatea fortei de munca in Europa sunt relativ reduse. Elementele cheie ale compactului fiscal

Principalul scop al pactului fiscat esteacela de a incuraja disciplina fiscala, mai ales in zona euro, construind si imbunatatind Pactul de Stabilitate si Crestere (en. Stability and Growth Pact - SGP). Acesta consta in 2 programe principale: o regula de echilibru al bugetului, incluzand un mecanism de corectie, si o fortificare a procedurii excesului de deficit. In primul program, partile contractante se angajeaza sa implementeze o regula fiscala in legislatia nationala, care presupune ca bugetele generale ale guvernului sunt fie in echilibru, fie in surplus. Aceasta regula fiscala trebuie respectata daca bilantul structural anual este in concordanta cu MTO (medium term budgetary objective). De exemplu, MTO definit de SGP presupune o limita inferioara a deficitului structural de 0.5% din PIB.Un deficit structural mai mare, de cca 1% este permis doar daca ponderea datoriei publice in PIB este semnificativ mai mica decat 60% si riscurile la sustenablitatea fiscala pe termen lung sunt mici. Pactul fiscal cere o convergenta rapida catre MTO, in timp ce orizontul de timp va fi specificat mai tarziu in propunerea Comisiei, care ar trebui sa ia in considerare riscurile sustenabilitatii specifice fiecarei tara. Partile contractante pot devia temporar de la MTO sau de la caile ajustate catre MTO doar in cazul in care se confrunta cu circumstante exceptionale, atata timp cat aceasta nu pune in pericol sustenabilitatea fiscala pe termen mediu. Aceste circumstante speciale se refera la evenimente neobisnuite, ce nu pot fi controlate de tara respectiva si cu un impact financiar major asupra bugetului guvernului, sau in perioade de criza severa a zonei euro sau a Uniunii Europene ca un intreg. Regula echilibrului bugetar trebule sa include si un mecanism de corectie, care se declanseaza automat in cazul deviatiilor semnificative. Acest mecanism ar trebui sa tinteasca corectarea deviatiilor, incluzand impactul lor cumulat asupra dinamicii datoriei guvernamentale, si ar trebui, de asemenea, sa se aplice deviatiilor temporare justificate de circumstante exceptionale. Elementele mentionate mai sus ale regulii echilibrului bugetului trebuie sa fie introduse in legea nationala a partilor contractante in decursul unui an,dupace TSCG intra in vigoare. Acest lucru trebuie facut intr-un mod permanent, de preferat la nivel constitutional, sau in caz contrar regula trebuie sa fie respectata si adoptata in procesul bugetar al statului. Comisia a fost invitata sa pregateasca un raport de complianta la cererile transpozitiei. Daca Comisia conclude ca o parte contractanta nu s-a adaptat regulii, una sau mai multe state dintre celelalte parti contractante va aduce aceasta problema in fata Curtii de Justitie Europeana. Tarile afectate trebuie sa ia masurile necesare pentru a adopta regula intr-o anumita perioada de timp specificata. In caz contrar, orice alta parte contractanta poate sa aduca acest caz din nou in fata Curtii, care ar putea sa impune o suma forferara (lump sum) sau plata unei penalitati de pana la 0.1% din PIB. Pentru tarile din zona euro, aceasta taxa va fi transferata la Mecanismul

de Stabilitate Europeana (en. European Stability Mechanism - ESM), iar pentru celelalte state, la bugetul Uniunii Europene. Mai departe, Comisia este invitata sa publice principiile comune ale rolului si intependentei institutiilor responsabile la nivel national pentru monitorizarea compliantei cu toate articolele regulii echilibrului bugetar. Cel de-al doilea program al pactului fiscal accentueaza procedura deficitului excesiv sub SGP, mai ales prin cresterea automaticitatii daca o tara din zona euro incalca criteriul deficitului. Un alt element nou in acest context este cerinta ca tarile ce sunt subiectul procedurii deficitului excesiv sa dezvolte programe de parteneriat bugetar si economic, incluzand descrierea detaliata a reformelor structurale, scopul fiind acela de a asigura o corectie eficienta si durabila a deficitului excesiv. In plus, pactul fiscal acopera obligatiile legale ale tarilor cu o datorie guvernamentala ridicata si riscurile asociate cu finantarea acestei datorii. Pactul fiscal cere raportarea ex-ante a planurile emise cu privire la datoria publica pentru Comisie si Consiliu, care ar trebui de asemenea sa permita o mai buna coordonare a finantarii datoriei partilor contractante si in orice caz, sa ajute la cresterea transparentei stategiilor guvernului de management al datoriei. In ultimul rand, TSCG include de asemenea articole de fortificare a coordonarii politicii economice si de imbunatatire a transparentei si contabilitatii guvernarii in zona euro. Analiza compactului fiscal Poate pactul fiscal sa isi atinga scopul, si anume sa sustina disciplina fiscal si sa imbunatateasca SGP? Pentru a permita o analiza potrivita, elementele cheie ale pactului fiscal sunt comparate cu regulile UE ale laturii preventive si laturii corective ale SGP. Pactul fiscal Crestere in comparatie cu latura preventiva a Pactului de Stabilitate si

Articolele generale ale regulii echilibrului bugetului din pactul fiscal sunt in mare parte in concordanta cu regulile Uniunii Europene cu privire la latura preventiva a SGP. De fapt, pactul fiscal se refera explicit la aceasta, in urmatoarele 3 zone: obiectivele pe termen mediu (MTO), clauza de salvare si aprecierea compliantei la calea ajustata. In primul rand, regula echilibrului bugetului se refera explicit la MTO a SGP, care cere ca bugetul general al guvernului sa fie aproape de echilibru sau in surplus in termeni structurali si stabileste o limita a deficitului structural de 1% din PIB pentru tarile din zona euro si din ERM II (Exchange Rate Mechanism). ERM II a fost stabilit pe 1 ianuarie 1999, ca un successor al ERM pentru a asigura faptul ca fluctuatiile cursului de schimb dintre euro si alte monede din Uniunea

Europeana nu afecteaza stabilitatea economica si pentru a ajuta tarile din afara zonei euro sa se pregateasca pentru a participa la zona euro. Criteriul de convergenta la stabilitatea cursului de schimb cere participarea in ERM II. Tarile participante: Danemarca (1999), Grecia (1999), Estonia (2004), Lituania(2004), Slovenia (2004), Cipru (2005), Letonia (2005), Malta (2005), Slovacia (2005), In al doilea rand, definitia clauzei de salvare in cazul unor circumstante exceptionale este aceeasi in pactul fiscal ca si a laturii preventive ale SGP. In plus, articolele detaliate ale SGP permit de asemenea, sub conditii stricte, deviatii mai mari de la MTO in cazul reformelor structurale majore sau reformelor de pensii care aduc beneficii sustenabilitatii fiscale pe termen lung. In al treilea rand, daca deviatiile observate de la targetul de echilibru al bugetului sau convergenta catre el sunt considerate semnificative sau nu, este decis pe baza unei evaluari generale cu bilantul structural ca referinta, incluzand o analiza a cheltuielilor nete, deci urmand articolele SGP. In comparatie cu latura preventive a SGP, totusi, pactul fiscal ofera 4 mari imbunatatiri, avand in vedere faptul ca acestea sunt strict implementate. Prima, din prespectiva legala, aduce elementele cheie ale SGP intr-un tratat interguvernamental, care cere introducerea acestor elemente cheie in constitutiile partilor contractante. O a doua imbunatatire este aceea ca pactul fiscal ar trebui sa usureze convergenta mai rapida catre MTO-urile specifice tarilor, in special atunci cand o mare atentie este oferita riscurilor specifice tarilor la sustenabilitatea fiscala, care dupa criza financiara au crescut substantial pentru multe tari din zona euro. Aceasta implica nevoia ca, Comisia sa propuna calendare de convergenta ambitioase, care merg mai departe decat cerintele SGP. O convergenta rapida la MTO poate ajuta la recastigarea increderii in sustenabilitatea fiscala a tarilor EMU si a credibilitatii politicilor fiscale. A treia, pactul fiscal furnizeaza un mecanism de corectie activat automat, care va fi bazat pe principiile comune propuse de Comisie. In acest context, este esential ca Comisa sa elaboreze cerinte suficient de bine specificate si stricte pentru mecanismul de corectie considerat si implementarea lui in legea nationala. Avand in vedere experienta trecuta a scaderii insuficiente sau chiar a cresterii ponderii datoriei, este important ca, asa cum prevede pactul fiscal, mecanismul sa corecteze pe deplin impactul cumulativ asupra datoriei guvernului, al deviatiilor observate in trecut de la MTO (inclusiv cele justificate de clauza de salvare) intr-o anumita perioada de timp. Mai mult, masurile corective implementate de partile contractante pe o perioada definita de timp trebuie sa fie activate automat. Aceasta ar trebui sa reduca stimulii si posibilitatile de amanare a consolidarii fiscale pentru perioade viitoare. A patra imbunatatire oferita de pactul fiscaleste posibilitatea de a apela la Curtea de Justitie Europeana pentru a verifica transpunerea regulii echilibrului bugetului

si mecanismului automat de corectie in legea nationala incluzand posibilitatea unor sanctiuni financiare impuse de Curte. Rolul Comisiei in acest respecteste limitat la pregatirea unui raport in cazul in care o parte contractanta a introdus regula echilibrului bugetar in legea nationala intr-un mod deficient sau poate chiar deloc. Pactul fiscal in comparative cu latura corectiva a Pactului de Stabilitate si Crestere Pactul fiscal conduce la mai multa automatizare in procedurile laturei corective a SGP urmand o incalcare a criteriului deficitului de catre o tara din zona euro. In acest caz, partile contractante ale caror moneda este euro se angajeaza sa sustina propunerile Comisiei sau recomandarile pentru deciziile Consiliului in cadrul unei proceduri a deficitului excesiv, doar daca marea majoritate dintre ei nu se opun la acele decizii. Introducerea acestui angajament de votare de catre tarile din zona euro pentru pasii procedurali importanti, cum ar fi deschiderea unei proceduri a deficitului excesiv, decizia daca un stat membru al zonei euro a intreprins actiuni effective, creste automatizarea procedurilor comparativ cu SGP. Aceasta implica faptul ca daca Comisia ar conclude ca un deficit excesiv exista si adreseaza o opinie corespunzatoare statului membru respectiv si o propunere Consiliului, propunerea va fi aprobata doar daca majoritatea membrilor zonei euro (mai putin statul vizat) nu decid sa se opuna. Imbunatatirea depinde in general de implementarea stricta a angajamentelor partilor contractante ale zonei euro de a vota in favoarea propunerilor si recomandarilor Comisiei in contextul unei proceduri ale deficitului excesiv, urmand o incalcare a criteriului deficitului, doar daca majoritatea nu se opune.

Impactul compactului fiscal asupra Romaniei Deficitul bugetar ciclic si structural Limita de 0.5% din PIB prevazuta de noul compact fiscal se aplica pentru deficitul bugetar structural. Intrucat deficitul bugetar structural este un termen tehnic, greu accesibil publicului larg, se impun cateva clarificari/explicatii. Deficitul bugetar efectiv (diferenta intre cheltuielile si veniturile bugetare efective) poate fi impartit in doua componente, una ciclica si una structurala: Deficit bugetar efectiv = Deficit bugetar ciclic (stabilizatori automati) + Deficit bugetar structural (politici discretionare) Evolutia veniturilor si cheltuielilor bugetare este influentata atat de evolutia volumului activitatii economice (de pozitia economiei pe ciclul economic), cat si de deciziile "discretionare" ale autoritatilor guvernamentale.

Veniturile si cheltuielile bugetare au o serie de componente care sunt influenate de ciclul economic. In ceea ce privete veniturile bugetare, majoritatea componentelor acestora nregistreaz fluctuaii ciclice. Astfel, taxe si impozite de genul contribuiilor la asigurrile sociale, impozitul pe profit, taxa pe valoarea adugata, impozitul pe venit sau accizele sunt puternic influenate de poziia economiei in ciclul economic - recesiune sau "boom". In ceea ce privete cheltuielile bugetare, acestea nu sunt foarte influentate de ciclul economic, cu exceptia compensaiilor si platilor pentru ajutorul de omaj, care sunt influenate puternic de ciclicitatea activitatii economice. Componentele veniturilor si cheltuielilor bugetare care sunt influenate de ciclul economic actioneaza ca "stabilizatori automai", contribuind la netezirea ciclului economic si scderea volatilitatii PIB, cu impact benefic asupra potentialului de crestere economica pe termen lung. Stabilizatorii automai pot aciona att pe partea de venituri cat si partea de cheltuieli a bugetului. Daca avem in vedere partea de venituri, in cazul in care economia se afla pe partea descendenta a ciclului economic (in recesiune), veniturile bugetare scad, fiind colectate mai puine taxe si impozite (acestea fiind influenate de activitatea economica). Aceasta scdere stimuleaz cererea agregata, contribuind astfel la stimularea creterii PIB. In situaia in care economia se afla intr-o perioada de "boom" a ciclului economic, veniturile bugetare cresc ciclic, ceea ce face ca veniturile agenilor sa scad, contribuind astfel la limitarea expansiunii cererii agregate. Daca avem in vedere partea de cheltuieli bugetare, stabilizatorii automai actioneaza de regula prin intermediul sistemului de compensaii si ajutoare pentru omeri. Astfel, in cazul in care economia este in recesiune si creste rata omajului, creterea compensaiilor si ajutoarelor de omaj stimuleaz cererea agregata, iar in cazul unui boom economic, scderea acestor ajutoare limiteaz expansiunea cererii agregate. Astfel, stabilizatorii automatii (soldul ciclic al bugetului - diferenta dintre veniturile bugetare si cheltuielile bugetare de natura ciclica) actioneza ca o "frana" pentru activitatea economica cand PIB-ul efectiv este peste nivelul sau potential, respectiv ca un "stimul" pentru activitatea economica in perioadele cand PIB-ul efectiv este sub nivelul sau potential. Astfel, PIB-ul efectiv este "fortat" automat sa se stabilizeze la nivelul sau potential. Mecanismul descris functioneaza cu att mai puternic cu cat sistemul de impozitare este mai progresiv. Deficitul bugetar structural reprezint poziia fiscala in momentul in care PIB-ul este la nivelul sau potential, adic atunci cnd economia este la mijlocul distantei dintre un "boom" economic si o recesiune. Modificarea deficitului structural de la un an la altul reprezinta impactul unor decizii discretionare de politica fiscala ("impulsul fiscal"). Marimea deficitului bugetar ciclic este data de output-gap si de elasticitatile veniturilor si cheltuielilor la modificarea volumului activitatii economice (estimate cu metode econometrice). Output-gapul reprezint abaterea procentuala a PIBului efectiv de la nivelul sau potenial, nivelul potenial al PIB reprezentnd nivelul PIB la utilizarea "normala" a capacitatilor de producie, fr sa se genereze presiuni inflaioniste. PIB potenial este determinat de factori

fundamentali, cum ar fi: organizarea economiei, nivelul capitalului fizic si uman, capacitatea productiv a economiei determinat de tehnologie i factori demografici ce afecteaz fora de munc etc. Un element cheie in determinarea deficitului ciclic si a celui structural este PIB-ul potential. Acesta nu este o marime observabila direct si se determina prin diverse metode econometrice (tehnici de filtrare a datelor, functii de productie), fiecare metoda avand avantaje si dezavantaje.

Atunci cand PIB-ul efectiv este peste potential (output gap pozitiv), se inregistreaza un excedent bugetar ciclic, iar deficitul efectiv este mai mic decat deficitul structural. Atunci cand PIB-ul efectiv este sub potential (output gap negativ) se inregistreaza un deficit bugetar ciclic, iar deficitul efectiv este mai mare decat deficitul structural.

Din graficul 2 se observa ca atunci cand PIB-ul efectiv a fost peste cel potential, autoritatile au avut o politica fiscala prociclica, adica deficitul bugetar structural a crescut desi PIB-ul era peste nivelul sau potential (in special in perioada 20062008). S-au angajat in acele perioade cheltuieli permanente (structurale) pe baza unor venituri temporare (ciclice).Astfel, actiunea automata benefica si stabilizatoare a deficitului ciclic (stabilizatorii automati) a fost anulata de politica discretionara prociclica. Impactul noii reguli din pactul fiscal european asupra politicii fiscale in viitor Noua limita pentru deficitul structural impusa de pactul fiscal european va impune un control foarte strict asupra finantelor publice in Romania, acest lucru avand avantaje clare, dar si dezavantaje. Romania a avut in trecut o politica fiscala discretionara prociclica, indisciplinata, accentuand dezechilibrele macroeconomice in loc sa le atenueze. Astfel, deficitul structural a crescut in mod inutil cand PIB-ul era peste nivelul potential, anuland astfel actiunea stabilizatorilor automati. Noua regula care limiteaza deficitul structural la 0.5% din PIB va conduce aproape la imposibilitatea practicarii unor politici fiscale prociclice si la o disciplina fiscala pronuntata, cea ce pentru o tara ca Romania, data fiind experienta istorica negativa, poate fi un avantaj semnificativ. Daca regula ar fi functionat in trecut, un calcul simplu, desi nu corect in totalitate, arata ca de exemplu, in 2008 cand PIB-ul era peste potential, Romania ar fi trebuit sa aiba un excedent bugetar de 2.5% din PIB in locul unui deficit bugetar efectiv de 5.7% din PIB. De altfel, in toata perioada 2004-2008, Romania ar fi trebuit sa aiba excedente bugetare, PIB-ul fiind in acea perioada peste nivelul sau potential, iar deficitul bugetar structural de numai 0.5% din PIB ar fi fortat soldul bugetar efectiv sa fie pe excedent. Dezavantajul noii reguli fiscale europene pentru Romania este ca spatiul de manevra existent pentru a putea stimula economia in perioadele de recesiune va fi foarte redus. In cazul Romaniei, limita de deficit structural de 0.5% din PIB va fi cel mai probabil atinsa inainte ca deficitul public efectiv sa ajunga la 3% din PIB (Romania poate avea deficite bugetare de 3% din PIB numai in perioadele extreme de criza output gap negativ de circa 8.33%, data fiind elasticitatea soldului ciclic de doar 0.3 la modificarea cu un punct procentual a output-gapului). In plus, in recesiunea din 2009-2010, deficitele bugetare efective nu ar fi putut depasi 2% din PIB. Se poate demonstra si teoretic si empiric ca pe termen mediu si lung (pe durata unui ciclu economic complet), deficitul efectiv mediu este egal cu deficitul structural mediu, iar media deficitului ciclic este 0.

Prin asumarea unei tinte de deficit structural maxim de 0.5% din PIB (probabil usor mai ridicat data fiind datoria publica semnificativ sub 60% din PIB), Romania isi asuma obligatia ca deficitul bugetar efectiv, ca medie pe parcursul unui ciclu economic (si media pe un orizont lung de timp), sa fie de maxim 0.5% din PIB, ceea ce va insemna fata de standardele istorice (3.8% din PIB media deficitului structural in perioada 1999-2011) un deficit bugetar mult mai mic si un spatiu de "manevra" mult redus. Cheltuieli totale ale guvernului % din PIB
GEO/TIME European Union (27 countries) Bulgaria Romania 2000 44.8 41.3 38.6 2001 46.2 40.6 36.2 2002 46.7 39.6 35.0 2003 47.2 39.1 33.5 2004 46.8 38.6 33.6 2005 46.8 37.3 33.6 2006 46.3 34.4 35.5 2007 45.6 39.2 38.2 2008 47.1 38.4 39.3 2009 51.1 41.4 41.1 2010 50.6 37.4 40.1 2011 49.1 35.6 37.9

Sursa: Eurostat Venituri totale ale guvernului % din PIB


GEO/TIME European Union (27 countries) Bulgaria Romania 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

45.3 40.7 33.9

44.6 41.7 32.7

44.0 38.4 33.0

44.0 38.7 32.0

43.9 40.4 32.3

44.3 38.3 32.4

44.7 36.2 33.3

44.7 40.4 35.3

44.7 40.1 33.6

44.2 37.1 32.1

44.1 34.3 33.3

44.7 33.6 32.3

Sursa: Eurostat Deficitul bugetar


GEO/TIME
European Union (27 countries) Bulgaria Romania 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

0.5 -0.6 -4.7

-1.6 1.1 -3.5

-2.7 -1.2 -2.0

-3.2 -0.4 -1.5

-2.9 1.8 -1.3

-2.5 1.0 -1.2

-1.6 1.8 -2.2

-0.9 1.2 -2.9

-2.4 1.7 -5.7

-6.9 -4.3 -9.0

-6.5 -3.1 -6.8

-4.4 -2.0 -5.6

Sursa: Eurostat

Conform graficului se pare ca Bulgaria intreagistreaza cele mai putine deficite bugetare in decursul celor 11 ani si mai mult decat atat prezinta excedente bugetare. Spre deosebire de Bulgaria, Romania si chiar su UE, inregistreaza numai deficite bugetare. Cu toate ca atunci cand nivelul PIB-ului depasea nivelul PIB-ului potential, Romania a reusit sa inregistreze totusi deficite bugetare, accentuate fiind ulterior de criza financiara. Necesitatea imbunatatirii absorbtiei fondurilor UE In contextul schimbarii fundamentale de abordare in politica fiscala in anii urmatori ca urmare a noului pact fiscal, spatiul de manevra la nivelul politicii fiscal-bugetare va fi mult mai mic ca in trecut, deficitele bugetare maxime permise fiind mult mai mici. Mai mult, eficienta redusa a stabilizatorilor automati reprezinta o constrangere suplimentara pentru Romania. In acest context, trebuie gasite solutii de stimulare a economiei chiar in conditiile unui spatiu mult mai limitat la nivelul politicii fiscal bugetare. O prima solutie in acest sens o reprezinta absorbtia fondurilor UE. Aceasta reprezinta un stimul enorm pe care il putem avea in economie, care devine crucial in contextul constrangerii legate de politica fiscala discretionara impusa de noul pact fiscal si de dimensiunea redusa a stabilizatorilor automati. Potentialul de multiplicare al cheltuielilor bugetare proprii in cazul proiectelor finantate din fonduri UE este mult mai mare decat in cazul proiectelor finantate integral din resurse proprii. Data fiind cofinantarea de doar 5% in cazul proiectelor cu finantare UE, la 1 leu resurse proprii - deficit bugetar - se pot efectua cheltuieli bugetare de 20 lei (absobtia fondurilor UE are impact pe deficitul bugetar doar cu partea de cofinantare, banii primiti de la UE fiind reflectati si pe venituri si pe cheltuieli), fata de o echivalenta de 1:1 in cazul proiectelor finantate integral din resurse proprii. In acest sens, nu exista nici un argument rational pentru care am prefera sa finantam un proiect din resurse proprii daca el poate fi finantat din fonduri UE. Noile constrangeri bugetare

impuse de compactul fiscal sunt un argument suplimentar foarte puternic in acest sens. Din pacate, pana acum, performanta Romaniei in termeni de absorbtie a fondurilor UE este foarte slaba. Romania trebuie sa aiba ca prioritate zero cresterea urgenta si substantiala a absorbtiei fondurilor UE. Necesitatea cresterii eficientei cheltuielilor publice Pe langa absorbtia banilor europeni, noile constrangeri bugetare impuse de pactul fiscal ne obliga si la o cheltuiere mult mai eficienta a banilor publici. Cu aceleasi resurse bugetare, limitarea deficitului bugetar ne forteaza sa obtinem efecte mult mai mari in economie prin cheltuirea banilor publici. Rezervele de eficienta pe partea de cheltuieli bugetare sunt foarte mari. Spre exemplu, Romania a avut cea mai mare alocare pentru cheltuieli de investitii ca procent din PIB (si ca procent din total ventirui bugetare) dintre toate tarile UE in perioada 2001-2010, dar cu toate acestea, rezultatele au fost modeste, Romania avand inca cea mai slaba infrastrucura din UE. Acest exemplu arata in mod clar ca banii au fost cheltuiti ineficient.

Concluzii Urmand intrarea in vigoare a cadrului economic guvernamental al UE in decembrie 2011, intelegerea cu privire la TSCG, si pactul fiscal in particular, constituie un pas important catre un cadru fiscal guvernamental mai puternic bazat pe reguli. Implementarea obligatorie a regulii echilibrului bugetar si mecanismul automat de corectie la nivel nationat ar trebui sa creasca angajamentul tarii pentru finante publice sustenabile. Daca este implementat strict si riguros, acesta ar trebuie sa ajute la prevenirea politicilor fiscale nesustenabile, complementare regulilor SGP. In acest context, este crucial ca mecanismul automat the corectie, al carui principie comune vor fi elaborate de Comisie, sa asigure corectia efectiva a scaparilor bugetare cumulate trecute, cum prevede pactul fiscal. Mai departe, Comisia joaca un rol vital in raportarea bunei transpuneri a regulii echilibrului bugetar in legea nationala a partilor contractante si in propunerea principiilor comune despre rolul si independent intitutiilor de monitorizare. La nivel national, este nevoie de parlamente, guverne si institutii de monitorizare ce sa se ridice la nivelul asteptarilor TSCG si sa asigure respectarea regulii echilibrului bugetar. Acest lucru este vital pentru a ancora fisciplina fiscal si asteptarile pietei cu privire la sustenabilitatea finantelor publice in Europa, care la randul ei va oferi sustinere pentru cresterea pe termen mediu. La nivelul UE, nivelul mai inalt de automatizare in procedura deficitului excesiv al SGP ar trebui sa ajute la asigurarea unei intrari in vigoare riguroase ale limitei deficitului pentru tarile din zona euro. Cu toate ca pactul fiscal se adreseaza la unele din deficientele ramase ale cadrului fiscal fuvernamental existent, efectivitatea si credibilitatea sa raman subiectul unei implementari stricte a supravegherii politicii fiscale de catre Comisie.

In cele din urma, complexitatea cadrului fiscal in general nu a fost redusa, din moment ce pactul fiscal mai adauga un strat suplimentar la regulile SGP. Vizand un orizont de timp mai indelungat, pasi ambitiosi catre imbunatatirea cadrului fiscal al UE, in special pentru tarile zonei euro, vor fi necesari pentru vizarea deficientelor ramase. O vulnerabilitate generala a cadrului existent este aceea ca ii lipsesc instrumente pentru situatii in care politica fiscala a unei tari, in ciuda unei supravegheri stricte, continua sa mearga pe cai gresie. Aceasta ar putea sa fie remediat prin oferirea institutiilor europene competenta sa constranga statele membre euro- intr-un mod gradual pe masura ce situatia se deterioreaza sa ia deciziile politice fiscale necesare. Aceasta ar trebui sa ofere stimule credibile pentru politici fiscale corecte.

Bibliografie: 1. Comisia Europeana, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul UEM, 2012 2. Yehenew E., Therese TunerJones(2012), Fiscal policy and current account: are microstates different? 3. Julio Escolano, Luc Eyraud (2012), Fiscal performance, institutional design and decentralization in EU countries 4. Banca Centrala Europeana (2012), A fiscal compact for a stronger Economic and Monetary 5. Banca Centrala Europeana (2012), Financial Integration in Europe 6. Banca Centrala Europeana (2012), Monetary and Fiscal Policy interactions in a Monetary Union 7. Banca Central European, A fiscal compact for a stronger economic and monetary union, mai 2012

8. Ionu Dumitru, Compactul fiscal european. Implicaii asupra Romniei, februarie 2012, 9. Van den Noord, P. (2011). Turning the page? EU fiscal consolidation in the wake of the crisis. Empirica. 10.Ec.europa.eu 11.ec.europa.eu/eurostat