Resurectia postmodernismului, privind sectiuni din creatia poetei Rome Deguergue.

Cititorul permeabil poeziei contemporane franceze, s-a bucurat succesiv, asimiland texte si teme ale catorva volume, de pe verticala timpului. Citam doar doua dintre ele : Couleurs & Reve de la femme arlequin si de par la Reine a marcher dans la couleur du temps la care poate fi adnotat recentul volum de pluies & de saisons aparut intr-o editura timisoareana, Artpress, Roumanie.
1. Un prim poem luat in discutie, intitulat : In campie deschide ochiului un

peisaj grimat, de o darzenie senzorial-ontica, relevat, pe de o parte, ca un portret corp la corp/ om natura / iar pe de alta parte- in tonul unei estetici de curbura/v. studiul lui Jean Burgos despre imaginarul poetic/ apare acea epifanie incarnata in eternitatea prezentului prezenturilor/sintagma aferenta poeziei./ Iata, deci, campia, generalizand si afectiv, statutul poetului ! Totul elaborat intr-un expresionism ravisant, sustinut a rebour, de versuri strict-interiorizate. Ex:ierburi stivite amprente- poezie si volum, intregite, pe alocuri, de tonusul unui parnasianism delicat, precum acel o, fast al lumii, van-cutremur!, vers al lui J. du Bellay din poemul acestuia : -Vis ori viziune-/ Pleiada franceza, curent care prepara Renasterea / Aceeasi-campiepromovand din ramura in ramura, adieri simpatetice in si dintre = lucruri ! In finalul poemului, campia dezvolta planul inclinat al ratiunii si sentimentului, elemente de structura, cimentate puternic. Comentariul la a doua poezie din numitul volum,Valea lichidaretine inca din titlu,cracterul expresionist al fluiduluipoetic. Urmeaza acea simetrie sintactica: Chemvin/Traiesc-mor!. Existenta umana, suspendata intre limite dure, isi are in aceasta simetrie drama sa. Ni se sugereaza,condescendent, o metafizica a ritmului imprudent al traseelor maxime, ritm in care eul liric e obligat sa respire. Natura insasi pare dusacu zeul, intr-o secreta hierofanie de plan secund, in care zeul se retrage - in sine - in deus absconditus -! Aici, eul creator suporta o dubla singuratate: in fata limitei traiesc-mor si in fata zeului aflat in recluziune chem-vin. Astfel, valea lichida ramane poemul modern, dureros, penetrat de un sarcasm filosofic, in esenta, fiind vorba despre singuratatea omului in lupta cu devenirea. Expresionistul german G. Benn, se pare ca putea sa proclame fundamental faptul ca : orice poem/al fiecarei epoci/ isi are problema sa homerica. La nivelul frazarii lirice, lichefierea vaii, conduce catre o natura capilara, care suporta presiunea cultica a spatiului si timpului,-id est- aceea a muntelui ud, invocat abrupt, de poet. La coordonata locului, invocatia e o adevarata ora a rumorii, nietzscheana din Asa grait-a Zarathustra . Muntele ud fiind nimeni altul decat muntele-

vid, durata fara existenta, umezitadoar de primul impuls, de acel nihil sine Deo, leibnitzian. Poezia, in intregul ei, inchide brusc intr-un vartej languros, atat limitele, cat si vastul templu al umbrelor reci in carea fi fericit e jenant/v. Platon, Legile/. Observati, Stimati prieteni ai condeiului, cate valente vor a se insinua in problema homerica?! Valentele concorda in tot atatea toposuri culturale si spirituale, pe care patosul /v. si sensul etimologic al termenului!/artistic al creatorului, le pune in opera, prin dedublare! Acelasi arlechinaj (din titlul volumului anterior) este transferat, cu-aceleasi conotatii, in poemul celor sapte planete, integrat volumului al doilea de poezii/amintit mai sus/. Acelasi dans, cu ritualul sau cosmic adiacent este executat planetar, cele sapte planete, semnand patronimicintreg spectru al incaperilor regale. Materia stelara conserva universul iar fosnetul de trena al astrelor, induce muzica sferelor. Avem,deci,nodul gordian sustinut de un fosnet subtil. Este spectacolul din umbra al unui zeu retras: impresionant pasaj ideatic, impregnat textului poetic si-de asemeni- impresionantei poezii, in genere! Coexista astfel teocentrismul asumat intr-un timbru iluministironic. Este acesta (si)jocul comunitar al lui homo ludens / enuntul numeric al planetelor reprezinta caracterul comunitar / v. si studiul de referinta contemporan-estetica, a eseistului Johan Huizinga!/ Dansul sferelorjoacain toata gravitatea chiar destinul omului, karma sa, planetele consemnand chiar numele noastre proprii. Ironia reactiveaza insa, sinele rasturnat: planeta-om, relativizand totdeodata o definitie actuala a ironiei : je ne suis pas loin de le faire, pour de vains contorsions de lesprit/ Vincent Delecroix, Petit eloge delironie, Galimard, 2010 /. Artistii-pictori intrati prin enunt in textul poetic, potenteaza postulatul lui Picasso : nu pictez simboluri ci imagini. [citat dintr-o monografie despre marele pictor, aparuta in anii 60 la Editura Albin Michel, Paris.] De la tichia albastra pana la omul cu pometii ascutiti/Picasso/, portretul moral devine replica a structurilor sociale, replica trangresata deflacarile gloriei culorilor/citam versul poemului in discutie!/ ce strabat Franta, iluminand-o (trecand si prin Delacroix, cu ale sale celebre Femei din Alger) Aerul artistilor pictori, vibreaza mereu, //chiar dacain muzee e mereu racoare// spune E. Degas, in una din scrisorile sale ! /. Peretii fundamentali, tablouri fosforescente, pictori confluenti si poetul care priveste si decide liric asupra intregului, sant elemente ce converg spre finalul poemului, culaminand cu versul : curand. Care curand? . Dincolo de hazardul cuvintelor care opun rezistenta/ Valery /, preexista aici, curandul incifrat, de factura existentiala-acel vin-mor din valea lichida. Observam cum inconstientul creator extrage dramaticul! In versuri, in totalitatea

volumelor poetei Rome Deguergue, se resimt tiparul si spiritul liricii franceze postmoderne / v. studiul lui Lyotard, despre postmodernism! /, tipar si spirit rezutate din acea luciditate dilematica, dublata de un senzoriu prudent. Daca arlechinulsemneaza, impregnandu-si crptograma prin dans, ramane definitoriu pentru lectorul contemporan, acel vers, de o interogatie abrupta : care curand!. Inainte de a incheia aceste puncte de vedere sublimate, privind creatia poetei Rome Deguergue, hotaram in forul nostru interior si o scurta privire asupra volumului ...de pluis@de saisons... aparut de curand in Editura Artpress Timisoara, Romania/ version plurilingue/ si lansat deopotriva in aula mare a Orizontului, revista si spatiu ale Uniunii Scriitorilor si Timisoara. In volum, ramane pregnant acel ludism al geopoeziei, sintagma si constructie hibride, care denota barocul activ, reactivand serios teme fundamentale ale creatiei sale, ca de pilda, in versul circulatie/fixatie : dubla enigma a fiintei, din poemul omonim. Eleatismul sumar, cat si dedublarea eului creator/cei mari se dedubleaza!-afirma marele ezoterist, Guenon /, dedublare ce serveste intr-o vasta progresie, echilibrului structural al intregii creatii. Cu respectul textului generic, am putea intelege ca s-ar distinge, aproape in forta, cateva din strategiile lirice, in creatia integatoare a autoarei: - spirit bantuit decontradictii; inertii lirice bine conjugate; versul-eseu conturand, cu distinctie, stari de spiritconcentrice; cosmografia grimata a textului poetic ; expresionism concrescut (aproape ,material); pretiozitate neologica; energia verbului intelept-temperat; imaginarul afectiv moderator; insertul cultural in interiorul poemului. Este oare acesta portretul strategic al risipitorului risipit, reintors essential, revenit la sine?! Marcel Turcu Timisoara / dec. 2012 /