Sunteți pe pagina 1din 2

Intelect in For

Astfel apare autoarea editorialului Contra Celsus recent publicat in revista Agero, semnat: Maria Diana Popescu! Sensibil patriot si de un civism net, doamna Maria Diana Popescu, preia distinct diatriba lui Origene Contra Celius pentru a releva statutul spectral-vitriolic al societatii (romanesti) de azi, parte dintre tare, conjuncte intregului continent. Afirmatiei lui A.Cornelius Celsus, elociped roman din primul secol imperial, ca prin sau fara aplomb ar putea cunoaste totul eruditul crestin Origene in lucrarea sa de bonton, intitulata Contra Celsus /CarteaI/ ii subliniaza aceluia laudarosenia prin care Celsus tranbordeaza enigmele si parabolele prorocilor, sublimandu-le facil, precum un vir mediocri ingenio ce este (Quintilianus despre elocinta lui Celsus !) In acelasi mod, semnatara editorialului in discutie, construieste blazonul pentru cultura contemporanilor nostri, derivandu-l exact si anume, acestia se incumeta sa inghita (ritmic) precum cartea ori cartile, o saorma mereu grotesca. Reia Origene in CarteaI, morbul inteligentei lui Celsus, adica despre incapacitatea acestuia de a cuprinde, nici macar cateva din riturile locale, carora ar trebui sa le fie decodate sensurile pragamtice. In mod identic ne sugereaza autoarea par a fi aplatizate, vag asimilate de catre tinerii de azi, metropole ca Stambul; Viena; Moscova care supravietuiesc in constiinta contemporanilor, doar prin sedimentele meschine ale unor rituri de circumstanta, periate cum ne spune MDP intr-un otium barbar. De asemeni, Origene raspundea clasic amagirilor lui Celsus despre Intelepciune, in general, prin frontalul : desarta intelepciune !. La fel, titulara articolului din Agero, printr-o acuta intuitie, articuleaza sintagmatic haosul culturii contemporane. Astazi, fie si eliberarea elitelor intelegem noi a panzei freatice din detentie, poate sa insemne aritmie violenta si haos. Nobilitatii sobre, absolute a filosofului crestin Origene, care postula echilibrat ca Dumnezeu umbla prin Rai in racoarea serii / Origene trecuse printr-o varsta categoriala: 60 de ani / ii corespunde (tot filosofului) afirmatia aceluiasi despre pacea spirituala generala: E firesc sa lasati crestinii in pace dupa ce acestia traversau in secol cateva rascoale/erezii pe Dunare, in Capadochia si Siria !Autoarea arboreaza in editorialul D-niei Sale, cu acea binecunoscuta si in alte scrieri delicatete indarjita esarfa calda a patriotismului, trecand-o demn, din antichitatea de tip Origene; Catul; Varo in pasajul latin de azi. Dar corabia trebuie vazuta din far si mirodeniile teomorfe asimilate de indata! Din pamfletul bine placat in eter pe vertebrele sale Contra Celsus se desprind esentiale logosul si aletheia materie stelara pentru martirajul lui Leonida /tatal lui Origene/ precum si praful stelar pentru torsiunile fiului, datorate surplombelor de imparati si dogme. Asa sunt imperiile mari si mici,atat cele care detin cel putin o capitala cat si cele aflate in statuquo ! Azi, martirajul/ id est si autodafeul !/ ar trebui sa aiba aura si sa reprezinte, prin eroii focului, acea aristocratie a spiritului (v. si Valery). Dar ce ne facem cand : - cabalizam in forta, fara sistem ! - arhetipurile ni se prabusesc/v. padurea noastra funciar-sterilizata !/

- haosul e zgaltaiala; timpul tranteste iar noi devenim arierati afectiv /v Gilbert Durand: Structurile antropologice ale imaginarului!/ - societatea are pretutindeni maladnici, pulverizati in spitale iar procurorii au cazuri baroce - demersul politic pare dezmembrat precum rigolele Domului, ziua - ne ofelizam intre enciclopedie si superficie, intr-o linie optica medie, sectionata de un caroiaj medicru Am certitudinea ca intelectualii ramasi in picioare si risipiti vremelnic ca diaplopii, chiar daca par plecati de nicaieri pentru a ajunge nicaieri /v.Fr. Beigbeder-Nuvele sub ecstazy Pandora, 2005/ revin, cred ca revin : Intelectualii au solutii, pentru ca vorba stultitiei graciene le ramane istetimea libera Dintre acestia, (care au solutii) pot fi alaturi de ceilalti, toti oamenii, fie si cei de bon sens ai lui Agero. Deschideti fereastra, Domnilor, sa vedem daca ploua cate ceva despre noi !... Marcel Turcu Timisoara 2011-11-09

S-ar putea să vă placă și

  • Vertebra
    Vertebra
    Document1 pagină
    Vertebra
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Nomazienii
    Nomazienii
    Document1 pagină
    Nomazienii
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Sala de Calm
    Sala de Calm
    Document1 pagină
    Sala de Calm
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Vanatul
    Vanatul
    Document1 pagină
    Vanatul
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Suedul
    Suedul
    Document1 pagină
    Suedul
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Triumf Angular
    Triumf Angular
    Document1 pagină
    Triumf Angular
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Resurectia Postmodernismului
    Resurectia Postmodernismului
    Document3 pagini
    Resurectia Postmodernismului
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Palladium
    Palladium
    Document1 pagină
    Palladium
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Alge de Mare
    Alge de Mare
    Document1 pagină
    Alge de Mare
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Periandru
    Periandru
    Document2 pagini
    Periandru
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Fulgerul Comunitar
    Fulgerul Comunitar
    Document1 pagină
    Fulgerul Comunitar
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Ahren
    Ahren
    Document1 pagină
    Ahren
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Torsiune Crestina
    Torsiune Crestina
    Document1 pagină
    Torsiune Crestina
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Epigraful Emigrei
    Epigraful Emigrei
    Document1 pagină
    Epigraful Emigrei
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Vicioze
    Vicioze
    Document1 pagină
    Vicioze
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Gratii
    Gratii
    Document1 pagină
    Gratii
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Seiful
    Seiful
    Document1 pagină
    Seiful
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Gesturi Maturate
    Gesturi Maturate
    Document1 pagină
    Gesturi Maturate
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Mai Jos de Athos
    Mai Jos de Athos
    Document1 pagină
    Mai Jos de Athos
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Aceasta Emigra
    Aceasta Emigra
    Document1 pagină
    Aceasta Emigra
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Sticleime
    Sticleime
    Document1 pagină
    Sticleime
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Edelweis
    Edelweis
    Document1 pagină
    Edelweis
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Regal de Linie
    Regal de Linie
    Document1 pagină
    Regal de Linie
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • New
    New
    Document1 pagină
    New
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Stratar
    Stratar
    Document1 pagină
    Stratar
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Foisor
    Foisor
    Document1 pagină
    Foisor
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Paharul Cu Doua Girafe
    Paharul Cu Doua Girafe
    Document1 pagină
    Paharul Cu Doua Girafe
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Altruz
    Altruz
    Document1 pagină
    Altruz
    iorleans
    Încă nu există evaluări
  • Blazon
    Blazon
    Document1 pagină
    Blazon
    iorleans
    Încă nu există evaluări