Sunteți pe pagina 1din 1

Chiar dac nu exist niciun text legal care s le enumere, n teorie au fost stabilite patru principii fundamentale ale

motenirii: este o transmisiune de mortis causa; este o transmisiune universal; este o transmisiune unitar; este o transmisiune indivizibil. Seciunea 2.1. Transmisiunea pentru cauz de moarte Ea se produce numai n urma i ca efect al morii unei persoane fizice. Regulile transmisiunii motenirii nu vor fi deci aplicabile n cazul transmiterii drepturilor i obligaiilor ntre vii, dup cum nu vor fi aplicabile n cazul ncetrii existenei unei persoane juridice. Temeiul motenirii l reprezint un fapt juridic, respectiv moartea unei persoane fizice, fr deosebire c aceasta este fizic constatat sau judectorete declarat. n privina transmisiunilor patrimoniale ntre vii se vor urma regulile existente n materia obligaiilor, iar n ceea ce privete transmisiunea drepturilor i obligaiilor persoanei juridice, ca efect al ncetrii existenei juridice a acesteia, se vor aplica normele speciale edictate de Codul civil i celelalte legi speciale n materie. n transmisiunea succesoral, de mortis causa i transmisiunea inter vivos exist deosebiri eseniale. a) n primul rnd, n timp ce transmisiunea prin motenire are ca obiect un ntreg patrimoniu care a aparinut unei persoane decedate, cu toate drepturile i obligaiile acesteia, transmisiunile ntre vii au ca obiect numai drepturi sau numai obligaii privite individual. Pe calea motenirii, transmisiunea are loc prin implicarea unui mecanism specific, care se declaneaz ca efect al morii unei persoane i a crui funcionare se desfoar dup reguli prestabilite legal.

S-ar putea să vă placă și