Dup Mihai Eminescu i Tudor Arghezi, Nichita Stnescu este al treilea inovator al limbajului poetic n literatura romn.

Particulariti ale poeziei neomoderniste cultivate n lirica lui Nichita Stnescu: - poezia contrariaz permanent ateptrile cititorului; - o poetic a existenei i a cunoaterii; - lupta sinelui cu inele; confruntarea dintre creator i gnditor; - redefinirea poeticului; lupta cu verbul (necuvintele); - cunoaterea deplin numai prin poezie, ca gest de participare la creaie; - intelectualismul; - reinterpretarea miturilor; - reflecia filozofic, abordarea marilor teme ale liricii; - ironia, spiritul ludic; - reprezentarea abstraciilor n form concret are ca efect plsmuirea unui univers poetic original, cu un imaginar propriu, inedit; - transferul dintre concret i abstract funcioneaz bivalent, punnd n discuie relaia dintre contiin i existen; - ambiguitatea limbajului mpins pn la aparena de nonsens, de absurd; rsturnarea firescului; ermetismul expresiei; - subtilitatea metaforei; - insolitul imaginilor artistice. Etape ale creaiei i particulariti artistice Prima etap de creaie, a exuberanei, cuprinde volumele de tineree (Sensul iubirii - 1960, O viziune a sentimentelor- 1964): - elanuri adolescentine, exuberan; - manifestarea strii jubilatorii; - consonana cu inele i cu lumea; - iubirea ca sentiment originar al naterii cuvintelor; - tema primului volum: ieirea din somn; motivul rsritului, al luminii; prefigureaz o poetic a zborului, a transparenei, a matinalului (impresia de poezie imaterial); - n al doilea volum, considerat romanul unei idile"1, tema: dragostea ca stare de certitudine; - relaia eu - timp: realizarea elogiului strii e A FI (poeziile stau sub semnul luiSUNT). A doua etap de creaie face trecerea spre un lirism interiorizat, reflexiv i cuprinde volumele: Dreptul la timp - 1965, 11 elegii - 1966, Oul i sfera -1967,Rou vertical, Laus Ptolemaei - 1968, Necuvintele - 1969, n dulcele stil clasic- 1970. - Red o contiin scizionat, aventura contiinei de sine n cunoatere, efectul timpului asupra cuvintelor n discursul poetic. Cu volumul Dreptul la timp, se configureaz infrastructura unei cosmogonii proprii, construite n volumele ulterioare, prin abordarea marilor teme ale lirismului su. - Tema volumului este perceperea dureroas a timpului. Durerea este o definiie afectiv a timpului. - Se constituie un cuplu inedit: Creatorul/ Timpul i femeia, Galateea/ Opera. - ncepe dialogul poetului cu miturile (starea liric polifonic, sincre tismul de simboluri, reinterpretarea miturilor). - Consonana cu inele i cu lumea, din etapa anterioar, este substituit de ruptura tragic a sinelui, de neputina de a exprima inele. - Corporalitatea devine absurd. - Vizionarismul se intelectualizeaz i se abstractizeaz. - Fora care structureaz acest univers imaterial este cntecul. Volumul 11elegii (definiii filozofico-lirice ale unor concepte fundamentale ale existenei poetice) este o carte a rupturii existeniale, o investigare a legturii dintre om i cuvnt. - Tema volumului este suferina de diviziune, tnjirea de unitate, ridicat la scar cosmic. - Ciclul red condiia artistului i relev cauza suferinei poetului: imposibilitatea de a

materializa imaterialul. Volumele urmtoare reiau tema cuvintelor i a necuvintelor, continu obsesia mitului creaiei. n volumul Laus Ptolemaei, cele dou ci de cunoatere, poezia i matematica, tind a fi reduse la limbajul unic, iniial i initiatic, iar tema este refacerea simbolurilor. Cu Necuvintele se constituie o nou cosmogonie i perspectiva din afar" a lucrurilor. 1 Eugen Simion, Scriitori romani de azi, voi. I, Bucureti, Ed. Cartea Romneasc, 1978 Ultimul volum al etapei, n dulcele stil clasic, aduce rafinarea expresiei n dialogul duios ironic cu poezia naintailor. Trecerea la a treia etap de creaie se realizeaz cu volumul Mreia frigului(1972), meditaie grav pe tema morii i a timpului. Cele trei volume (Epica Magna 1978, Opere imperfecte - 1979, Noduri i semne- 1982) aparin etapei de maturitate i de manifestare plenar a stnescianismului. Ele alctuiesc un triptic al investigrii actului artistic. Poezia este o stare de criz: Poezia nu se scrie cu cuvinte". n lucrarea Nichita Stnescu; orizontul imaginar, criticul Corin Braga sintetizeaz trsturile celor trei etape astfel: - poezia metaforic - are o structur mediat, red o imagine prin alt imagine; - poezia simbolic i de viziune - are o structur i-mediat, exprimnd intuiii i percepii obscure, ireprezentabile n sine; - metapoezia - transfigurarea poetului n cuvnt trdeaz dorina de a supravieui prin cuvnt, dedus din neputina de a supravieui n mod direct. Poetul este cnd bntuit de ngerul" cunoaterii i al speculaiei metafizice, iar viziunile lui stau sub semnul imaginaiei, cnd posedat de daimonul" tririi i scufundrii n materie, iar viziunile lui stau sub semnul unui regim senzitiv. Cele dou ipostaze sunt i dou moduri de cunoatere a lumii. n universul su poetic, descoperim alternana pulsatorie a unui univers inteligibil, populat de esene i idei n sens platonician, imaginile trdnd aspiraia dezmrginirii eului i a integrrii n Marele Tot, i a unui univers sensibil, populat de fenomene, indivizi, materie, imaginile sugernd refugiul n concretul teluric i n individual. Leoaica tanara, iubirea de Nichita Stanescu (autor canonic) arta poetica erotica nemodernista Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a sentimentelor" din 1964, in care Nichita Stanescu (1933 -1983), prin cuvantul poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic, reflectand lirismul subiectiv. Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei. "Leoaica tanara, iubirea mi-a sarit in fata. Ma pandise-n incordare mai demult. Coltii albi mi i-a infipt in fata, m-a muscat, leoaica, azi de fata. Si deodata-n jurul meu, natura se facu un cere, de-a-dura, cand mai larg, cand mai aproape, ca o strangere de ape. Si privirea-n sus tasni, curcubeu taiat in doua, si auzul o-ntalni

tocmai langa ciocarlii. Mi-am dus mana la spranceana, la tampla si la barbie, dar mana nu le mai stie. si aluneca-n nestire pe-un desert in stralucire peste care trece-alene o leoaica aramie cu miscarile viclene, inca-o vreme, si-nca-o vreme..." Definite: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza. Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata. Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea. Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada agresiv, "leoaica tanara", explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea". Structura, compozitie, limbaj poetic Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe. Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere leoaice agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui, infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l "de fata". Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca el era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pandise-n incordare/ mai demult", dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba atata forta devastatoare "mi-a sarit in fata", "mi i-a infipt in fata", "m-a muscat [...]defata". Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: "Si deodata-n jurul meu, natura". Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un cerc de-a dura,/ cand mai larg cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric se simte in acest nou univers un adevarat "centrum mundi", un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta impresionanta. Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta "tocmai langa ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste, "Si privirea-n sus tasni,/ curcubeu taiat in doua", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de triumf, de izbanda cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului poetic. Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile viclene" fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simturile se estompeaza: "Mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie", poetul nu se mai recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al

unui sentiment extrem de puternic. Eul liric identifica sentimentul, nu mai este o "leoaica tanara" oarecare, ci "aramie", stie ca iubirea este perfida, are "miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine dupa o perioada terna a vietii, "un desert", care capata brusc "stralucire". Iubirea, ca forma a spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/si-nca-o vreme...". Sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp iubirea il va ferici. Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment. Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie semnificativa pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica metafora.