din Omilii la Postul Mare Iar fariseii griau: cu domnul dracilor scoate pe draci (Mt.. 9. 34; Lc.

11, 15) Despre post i despre patima defimrii Precum dup sfritul iernii, cnd ncepe vara corbierul duce n mare vasul su, ostaul cur armele sale i i pregtete calul su de rzboi, lucrtorul de pmnt i ascute secera, cltorul ncepe cu curaj cltoria sa cea ndelungat i lupttorul se gtete pentru arena, aa i noi, cnd a sosit timpul postului, ca o var a sufletului, precum ostaii s curim armele noastre, precum lucrtorii de pmnt s ascuim secerile noastre, precum corbierii mpotriva valurilor, poftelor celor fr de rnduial s opunem cugetrile cele sfinte, precum cltorii s ncepem cltoria la cer i precum lupttorii s ne gtim pentru lupt. Cci cretinul este un lucrtor de pmnt, un corbier; un osta, un lupttor i un cltor. De aceea zice i Apostolul Pavel: mbrcai-v cu toate armele lui Dumnezeu (Efes. 6, 11-13). Dac eti tu lupttor, trebuie sa paeti pe locul luptei dezbrcat; dac eti osta, trebuie s te ari la btlie narmat. Cum ns sunt cu putin amndou aceste deodat ? Totodat a fi dezbrcat i narmat? Ascult! Dezbrac-te de treburile lumeti i vei fi gol ca un lupttor, armeaz-te cu armele duhului i vei fi narmat ca un ostas; dezbrac grijile cele vremelnice, cci timpul postului este un timp de lupt, armeaz-te cu armele duhului, cci nou ne st nainte un greu rzboi mpotriva Satanei i a puterii lui. De aceea noi trebuie s ne dezbrcm, pentru ca diavolul s nu se poat apuca de nimic, i s fim narmai din toate prile, pentru ca s nu putem fi rnii de nicieri. Lucreaz acum ogorul sufletului tu, smulge spinii i plmida, seamn n locul lor cuvntul lui Dumnezeu, pune i sdete plantele cele frumoase ale nelepciunii, i atunci tu vei fi un duhovnicesc lucrtor de pmnt. Secera duhului tu, care se tocise prin necumptare, prin post iari se va ascui; pregtete-te de cltorie la cer, pete pe calea cea aspr i ngust, cci cel subiat prin post poate mai uor s treac prin ua cea strmt. Furtuna patimilor trebuie acum s o liniteti, valurile poftelor celor fr rnduial s le domoleti, corbioara sufletului tu s o scapi, s ntrebuinezi toat prevederea i vei fi un crmaci duhovnicesc. La toate acestea postul ne d prilej i nvtur. Eu ns neleg nu postul cel obinuit, ci postul cel adevrat, adic nu numai nfrnarea de la mncare, ci nc i nfrnarea de la pcate; cci nu, singur postul bucatelor n sine, ci numai postul cel adevrat poate mntui pe om. Aadar, pentru ca noi s nu ne ostenim n zadar si s ni se rpeasc folosul postului, s cercetm cum i n ce chip trebuie s postim. Fariseul acela din Evanghelie nc postea (Lc. 18, 10 i urm.), dar aceasta nu i-a folosit la nimic, ci s-a ntors deert n casa sa, pe cand vameul, care nu postise, 1-a ntrecut. Ninivitenii au postit i iari au dobndit harul lui Dumnezeu. Dar i jidovii posteau, fr ca aceasta s-i fi mntuit. S vedem acum ce nsuiri a avut postul ninivetenilor si prin ce au mblnzit ei mnia cea mare a lui Dumnezeu. Era oare postul lor numai nfrnare de mncare i mbrcarea hainelor de jale ? Nicidecum, ci era o schimbare a toat viaa lor. De unde tim aceasta ? De la

nsui profetul. Cnd el vorbete despre mnia lui Dumnezeu i despre postul ninivetenilor, i despre iertarea dumnezeieasc, cea dobndit, arat i temeiul acestei iertri prin cuvintele: Cci Dumnezeu a vzut faptele lor (Iona 3, 10). Care fapte? Oare nfrnarea lor de la mncare i purtarea hainelor ele jale? Nu, ci tcnd despre aceasta, zice: Fiindc fiecare a prsit calea sa cea rea, Domnului i-a prut ru de nenorocirea ce voia a aduce asupra lor. Aadar, vezi c ninivetenii nu prin nfrnarea de la mncare, ci prin schimbarea vieuirii lor au scpat de primejdia cea mare i iari au mpcat pe Dumnezeu. Dar eu zic aceasta nu pentru a njosi postul, ci pentru a-1 cinsti cu adevrat, cci cinstea postului st nu ntru nfrnarea de la mncare, ci ntru nfrnarea de la pcate, iar cine mrginete postul su numai la a nu mnca, acela necinstete postul mai mult. Tu posteti! Bine, dar arat-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? ntrebi tu. Iat: cnd vezi un srac, fie-i mil de dnsul; cnd vezi un vrjma, mpac-te cu dnsul. De vezi pe aproapele tu norocit, nu-1 pizmui. ine ochii ti n fru, ca s nu arunce priviri poftitoare i necurate. Nu numai gura ta trebuie s posteasc, ci nc i ochii i urechile, picioarele i minile i toate membrele trupului tu. Minile tale s posteasc rmnnd curate de averea cea nedreapt i de lcomia ctigului. Picioarele tale trebuie s posteasc nemergnd la desftrile cele necuviincioase. Ochii trebuie s posteasc neuitndu-se cu poft i cu aprindere. Privirea este mncarea ochilor. Dac privirea este neiertat, pctoas, vtma postul, ducnd tot sufletul la pierdere. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mncarea cea nvoit, iar ochiului, dimpotriv, a-i ngdui privirea cea pctoas. Tu te nfrnezi de carne. Bine. Dar nu-i lsa nici ochii a cuta la pofta crnii, nc i urechile tale trebuie s posteasc. Dar postul urechii st n a nu asculta clevetirile i vorbele cele rele asupra cuiva. Cci se zice n Sfnta Scriptur: S nu asculi vorbele cele mincinoase (le. 23, 1). nc i gura trebuie s posteasc, nfrnndu-se de la vorbele cele de ruine i de njurturi sau sudalme; cci ce ar folosi, dac noi nu mncm carnea dobitoacelor, dar ca nite fiare slbatice sfiem numele cel bun al frailor notri ? Defimtorul, ntr-adevr, sfie i mnnc pe aproapele su. Despre aceasta vorbete Pavel, cnd zice: Iar de v mucai unul pe altul i v mncai, cutai s nu v mistuii unul de ctre altul (Gal. 5, 15). Dei nu ai nfipt dinii ti n carnea, nici n trupul aproapelui tu, dar ai mucat sufletul lui cu clevetirea ta, 1ai rnit cu bnuiala ta cea rea, i-ai pricinuit ie nsui, lui i multor altora nmiite daune. Cci tu, prin clevetirea aproapelui tu, ai fcut mai ru pe cel ce te-a ascultat; de este el un pctos, acum va fi mai ndrzne, cci cunoate un tovar al pcatului su; de este el un drept, acum uor se va amgi ntru mndrie i prin pcatul altora va ti mpins a cugeta lucruri nalte despre sine. Tu eti vinovat nc i prin aceea c numele lui Dumnezeu se hulete; cci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinstete, aa prin descoperirea pcatelor El se defima i se necinstete. Pe lng aceasta, pe omul pe care l defaimi, prin defimarea ta 1-ai fcut mai fr de ruine i totodat mai nvrjmit asupra ta. S nu-mi zic nimeni c numai cnd ar vorbi cineva neadevrul despre

aproapele su, atunci 1-ar defima, iar nu cnd vorbete adevrul. Nu, nu este aa; cci si aceea este o clcare de lege, cnd cineva vorbete asupra aproapelui ceva de rau, care este adevrat. Fr ndoial i fariseul acela numai adevr a vorbit despre vameul, i totui aceasta nu i-a ajutat, iar toate faptele lui cele bune au fost zadarnice. Dar poate tu voieti s mbunteti pe fratele tu, vzndu-i pcatele lui. Iat, dac tu voieti aceasta, atunci plnge, cere de la Dumnezeu ajutorul lui, ia pe fratele tu la o parte, sftuiete-1 ndeosebi, povuiete-1, mngie-1. Arat pctosului c tu l iubeti, dovedete-i c numai din ngrijire pentru dnsul si pentru c voieti binele lui, iar nu spre a-1 ruina, pomeneti pcatele lui. Arat-i cea mai mare dragoste i prietenie, fr s te ruinezi a face toate, dac inta ta este de a-1 face mai bun. Aa fac adeseori doctorii, care mgulesc pe bolnavii cei nesupui, spre a-i ndemna s primeasc doctoriile cele vindectoare. F i tu aa i arat preotului rnile aproapelui tu. Aceasta nseamn a te ngriji de dnsul i a te interesa ele mbuntirea lui. Dar sftuirea mea nu privete numai pe aceia care vorbesc ru de alii, ci i pe aceia care aud nite asemenea vorbe. Pe aceti din urm i sftuiesc eu a astupa urechile i a urma psalmistului, care zice: Urt-am pe cel ce griete ru n ascuns despre aproapele su (Ps. 100, 5). Voiete cineva s-i spun ceva despre altul, zi-i: dac voieti, s lauzi pe cineva cu bucurie, voi pleca urechea mea. Iar de voieti s vorbeti ru despre cineva, eu voi astupa urechile mele la vorbele tale. Cci ce-mi va folosi mie a afla c acesta sau acela este un pctos ? Mai zi defimtorului: Pentru noi nine trebuie s ne ngrijim, cum am putea s dm seam de pcatele noastre i s ntoarcem grija la cercetarea propriei noastre viei. Cci cu ce ne-am putea noi dezvinovi i afla iertare, cand noi nu ne ngrijim de treburile noastre proprii, dar ne ocupm aa de mult cu cele strine ? Este necuviincios cnd cineva trece pe lng o cas, a se uita nuntru cu curiozitate, iscodind ce se face acolo. Dar nc mai necuviincios i mai nemoral este a iscodi viaa i purtarea altor oameni. Oamenii acetia, care pururea se ngrijesc de cele strine, svresc ns si o alt nebunie foarte mare. Dac iari au iscodit ceva, ndat o spun altuia, dar opresc pe acesta cu asprime de a mai spune cuiva, i tocmai prin aceasta dau a nelege c ei au svrit ceva vrednic de prihnit. Cci, dac tu doreti ca ceva s nu se mai spun, ar fi trebuit tu nsui mai nti de toate s nu spui. Voieti tu ca ceva s nu fie cunoscut, atunci trebuie ca tu nsui s o faci mai nti. Dar dac tu nsui nu poi tcea, n zadar ndemni pe alii la tcere. Dar poate tu vei zice: Este foarte dulce i plcut a defima pe altul. Dimpotriv, a nu defima este plcut. Cine a defimat pe altul, cade n ncurcturi, se teme de urmrile cele rele, se ciete, i adeseori i-ar muca limba; i tremur, ca nu cumva ceea ce a spus s i aduc o mare primejdie i o cumplit daun. Dimpotriv, cine stpnete limba sa, este liber de toat aceast mhnire i triete ntr-o linite dulce. ,,De ai auzit ceva zice neleptul Sirah, las-o s moar n tine; fii linitit, nu vei crpa din aceasta (Sir. 19, 10). Ce vrea s zic aceasta: Las-o s moar n tine ? Aceasta vrea s zic: strpete-o, ngroapo, f-o s nu mai ias afar. Aadar, nainte de toate, trebuie s te fereti a asculta pe cel ce vorbete ru de

aproapele tu. Iar dac ai auzit ceva asemenea, ngroap-o, omoar-o n tine, do uitrii, ca s fie ca i cum nu ai fi auzit-o. Atunci vei putea s petreci o via linitit, panic. Dac defimtorii vor vedea c dispreul nostru i ajunge mai degrab pe dnii dect pe cei defimai, atunci ei curnd se vor lsa de obiceiul lor cel ru, vor prsi pcatul lor, iar pe viitor vor gri bine despre aproapele; iar despre noi vor spune cu laud c suntem mntuitorii i binefctorii lor. Deci s fugim, iubiilor, de defimri, i s recunoatem c patima defimrii este o curs a Satanei i o groap plin de rutate i de pndituri. Cci diavolul pentru aceea ne-a mpins la acest obicei ru, pentru ca noi s nu ne ngrijim de mntuirea sufletului nostru, iar ca rspunderea noastr s o fac mai mare. i defimarea nu numai pentru aceea este ceva ru, pentru c noi avem s dm seam despre fiecare cuvnt, ci i pentru aceea c defimarea ne rpete orice dezvinovire pentru pcatele noastre, fcndu-le mai grele i mai de osndit. Cine critic cu amrciune pcatele altora, acela nu are a atepta nici o iertare pentru pcatele sale. Cci Dumnezeu ne va judeca nu numai dup mrimea pcatelor noastre, ci i dup cum am judecat noi pe alii. De aceea Hristos a zis: Nu judecai, ca s nu fii judecai (Mt. 7, 1). Aadar, pcatul nostru n acea lume se va arta nu numai aa cum este el n sine, ci, prin judecata noastr cea aspr despre aproapele, el se va face mai grozav i mai vrednic de osnd. Dimpotriv, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blnd micoreaz mrimea pcatelor sale. Aadar, n acest sfnt timp al postului s alungm toat defimarea din gura noastr, fiind convini, c de am mnca numai cenu, aceast via aspr nu va putea folosi, dac nu ne vom nfrna totodat de prihanire i de defimare. S postim deci, iubiilor, n aa chip, ca noi s ne nfrnm nu numai de la mncare, ci i de la pcate. Atunci noi nc din viaa de acum vom avea bun ndejde de mntuire, iar n viaa cea viitoare ne vom apropia de Hristos cu o vesel ncredere i vom putea gusta bunurile cele negrite ale cerului, de care fie s ne mprtim cu toi, prin harul i prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cruia mpreun cu Tatl i cu Duhul Sfnt se cuvine cinstea n vecii vecilor ! Amin. Cereti si vi se va da (In.16,24) Puterea Rugaciunii Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea. Un imparat in haina de porfira nu e mai marit decat rugatorul pe care il impodobeste vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om , vorbind cu imparatul in przenta intregii ostiri, a comandantilor si a domnilor, prin aceasta atrage asupra-si ochii tuturor si capata insemnatate, asa se intampla si cu cel ce se roaga. Socoteste numai ce inseamna cand un om, in prezenta tuturor Ingerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor si a tuturor puterilor ceresti, cu toata bucuria si siguranta , se apropie de imparatul imparatilor si cuteaza a vorbi catre Dansul? Care cinste s-ar putea asemana cu aceasta? Dar nu numai cinste, ci si un mare folos urmeaza pentru noi din rugaciune, chiar inainte de a fi primit lucrul pentru care ne rugam.

Adica indata ce ridica cineva mainile sale la cer si cheama pe Dumnezeu, deodata retrage inima sa de la toate lucrurile cele pamantesti si se stramuta cu duhul in viata cea viitoare. El atunci gandeste numai la cele ceresti si in timpul rugaciunii nu are nimic comun cu viata cea pamanteasca, daca inca se roaga bine. Daca cumva se atata mania lui , ea usor se potoleste prin rugaciune; daca poftele lui se aprind, focul lui lesne se stinge; de l-ar chinui insa si pizma, el lesne o va alunga, intamplandu-se ceea ce zice profetul despre rasaritul soarelui. Dar ce zice el? Pus-ai intuneric si s-a facut noapte , cand se misca toate fiarele padurii; puii leilor tipa dupa prada si cer de la Dumnezeu hrana lor; cand cand insa rasare soarele, ele fug si se tarasc in culcusurile lorPs.103,20-22). Deci precum la ivirea razelor soarelui toate fiarele padurii o iau la fuga si se ascund in culcusurile lor , tot as, cand rugaciunea, ca raza soarelui, iese din gura noastra si se lumineaza sufletul nostru, fug toate patimile cele fara de minte si dobitocesti, ascunzandu-se in cotloanele lor, insa numai daca ne rugam cu ravna si trezvie. De ar veni atunci chiar satana, el va trebui sa se departeze. Adica, precum stapanul cand vorbeste cu o sluga a sa, nu cuteza o alta sluga a se apropia si al stingheri, asa cu atat mai putin cuteaza duhurile cele rele a ne stinghericand vorbim cu Dumnezeu cu ravna cuviincioasa. Rugaciunea este un liman pentru cei zbuciumati de furtuna, o ancora pentru cei goniti de valuri, un toiag pentru cel ce se clatina, o comoara pentru cei saraci, o siguranta pentru cei bogati, un ajutor impotriva bolilor si o ocrotire pentru sanatate. Rugaciunea face nepieritoare bunurile ce le avem si cu toata graba goneste relele ce ne bantuiesc. De vine vreo ispita, ea usor se alunga, de se intampla pierderea averii, sau altceva ce tulbura sufletul, rugaciunea vindeca si aceasta curand. Rugaciunea este scapare contra tristetii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornica, muma adevaratei intelepciuni. Cine se poate ruga cu toata puterea, fie el cel mai sarac om, el totusi va fi cel mai bogat dintre toti; aceluia insa, caruia ii lipseste rugaciunea, de ar sedea chiar pe scaun imparatesc, tot este cel mai sarac dintre toti. Ahab nu era oare imparat, nu avea el oare aur si argint cu prisosinta? Dar fiindca era lipsit de rugaciune, nu s-a dus el oare sa-l caute pe Ilie, pe un om care nu avea locuinta, nici alta haina decat un simplu cojoc? Vezi ca Ilie era mai bogat decat Ahab? Ca pana ce el a vorbit si a rugat ploaia de la Dumnezeu, imparatul cu toata oastea sa, se aflau in mare nevoie. Aceasta este puterea rugaciunii! Rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se desarta, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie. Adeseori domnitori impodobiti cu coroana au zacut doborati de friguri, chinuiti de arsita cea arzatoare; doctorii, sotiile, slugile si generalii stateau imprejurul lor , dar nici mestesugul doctorilor, nici altceva asemenea, n-a putut sa aduca vreo ameliorare bolnavului. Atunci venea un om care si-a pus increderea sa in Dumnezeu, numai se atingea de trupul celui bolnav savarsind o rugaciune curata si toata boala se indeparta.

Ceea ce nu putuse nici bogatia, nici multimea slujitorilor, nici mestesugul si cercarea doctorilor, nici marirea puterii imparatesti, foarte adeseori a savarsit rugaciunea unui singur sarac si nevboias. Asa puterea rugaciunii a stins si puterea focului, precum la cei trei tineri in cuptorul cel infocat; a domolit turbarea leilor, precum la Daniil, a pus capat razboaielor, a curmat bataile, a alungat furtunile, a izgonit duhurile cele rele, a deschis portile cerului, a spart catusele mortii, a alungat bolile, a abatut paguba si nenorocirea, a intarit cetatile cele zguduite, a inlaturat si ridicat pedepsele cele dumnezeiesti si panditurile cele omenesti. Eu insa vorbesc de rugaciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridica din adancul inimii. Caci precum copacii cei inradacinati adanc nu se rastoarna si nu se smulgnici de inmiitele navaliri ale vijeliei, tocmai pentru ca radacinile cele infipte adanc in pamant sunt tari, asa si rugaciunea care se naste din adancul sufletului se suie cu siguranta la inaltime, pt ca radacina sa e tare si nu poate fi rasturnata de nici o furtuna a gandurilor. De aceea zice si profetul: dintr-un adanc am strigat catre Tine , Doamne. Ps.129,1. Dar atat mai sus se inalta rugaciunea cand iese dintr-o inima stramtorata si evlavioasa. Precum apa cand curge pe un camp ses si se poate lati pe o mai mare intindere, nu se suie la inaltime, dar cand se strange si se apasa, tasneste la inaltime mai iute ca sageata, tot asa si duhul omenesc, cand se indulceste de o liberare mare, se imprastie oricum; dar cand se strange sau se apasa prin vreo nenorocire, atunci transmite la inaltime o rugaciune curata si binesunatoare. Si, ca sa stii ca rugaciunea care se savarseste in nevoie mai intai decat toata ascultarea, asculta pe profetul ce zice: In necazul meu am chemat pe Domnul si m-a auzit (Ps. 119.1). Rugaciunea totodata usureaza sufletul cel necajit. Caci daca cel necajit capata oarecare alinare cand el poate povesti altor oameni nenorocirea lui si a o descrie, fiindca prin aceasta graire el departeaza oarecum patimile, apoi nu oare cu atat mai vartos vei afla mare mangaiere si alinare, cand vei spune Domnului, patimile sufletului tau? Unui om adeseori ii este impovarator cel ce se jeluieste de suferintele sale si voieste a plange pe sanul sau ; se fereste de el si il impinge la sine; la Dumnezeu nu e asa , El lasa pe oricine , ba inca il atrage; si cu cat mai indelungat ii vei povesti suferintele tale , cu atat mai mult te iubeste si se pleaca la rugaciunea ta. Aceasta ne-o spune insusi Hristos, cand zice : veniti la mine toti cei osteniti si insarcinati, si eu va voi odihni Mt.11,28. Asadar El ne cheama la Sine ne cheama la Sine, pentru aceea nu ne lasa neascultati; ne atrage la Sine nu ne respinge ; si de am avea asupra- ne intunerice de pacate, cu atat mai grabnic sa alergam spre Dansul; ca El a venit nu ca sa-i cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi (Matei 9,13). Numai noi insine sa ne predam Lui, numai noi sa alergam la Dansul si sa nu ne mai lasam de El si ne vom incredinta cat de adevarat este graiul: ca nimica in lume nu ne poate in adevar tulbura, cand noi nu rugam cu ravna si cu sinceritate.

Intampla-se orice, totul se va departa usor prin rugaciune. Si ce este de mirat ca rugaciunea poate departa necazurile omenesti, cand ea asa de usor starpeste si dezradacineaza pacatul? Deci pentru ca noi sa petrecem cu norocire viata aceasta de fata, totodata sa ne eliberam de pacatele noastre si sa putem oricand cu bucurie a ne infatisa la scaunul Judecatii lui Hristos, de-a pururea sa ne gatim noua pentru acest scop locul cel mantuitor al rugaciunii amestecandu-l cu lacrimi, cu ravna, cu indelunga rabdare. Atunci noi vom dobandi o indestulare statornica si indulcirea de bunatatile cele ceresti, de care fie ca noi toti sa ne impartasim , prin harul si iubirea de oameni Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine lauda in vecii vecilor! Amin.