Sunteți pe pagina 1din 12

PAROHIA ORTODOXA

MOGOSENI

CANTARI IN CINSTEA MAICII DOMNULUI

2017

1
1.O ,MĂICUŢĂ SFÂNTĂ !

O, Măicuţă Sfântă
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:
Refren:

Nu lăsa, Măicuţă,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii,
Lacrimilor tale.

Când plângeai sub cruce


Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă,
Noi şi lumea toată.

Călători pe-o mare,


Veşnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine
Şi nădejdea toată.

Tu eşti steaua mării


Şi ajuţi s-o treacă;
Dintre câţi Te roagă,
Nimeni nu se-neacă.

Fă să-ţi batem zilnic


La miloasa-ţi poartă,
Câtă vreme-n lume,
Valuri ne mai poartă.

Iar când nori şi ceaţă


Înnegri-vor zarea,
Vino Tu Măicuţă,
Să ne-arăţi cărarea.

Să conduci luntriţa
Printre stânci şi valuri,
Să ne scoţi la portul,
Veşnicilor maluri.

2
O, Măicuţă Sfântă,
Cea mai scumpă floare,
Fă din şir de lacrimi,
Dalbe lăcrimioare.

Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele.

Să ne duci cu Tine
Unde calea-Ţi duce,
Să ne dai în ceruri
Fiului Tău dulce.

Şi să-I spui, Măicuţă,


C-aste floricele,
Le-au făcut să crească
Chinurile grele.

Şi cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le eşti Măicuţă,
Maica cea mai dulce.

Inima-i Preasfântă
Mângâios ne-o strânge;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plânge.

Noi, cuprinşi de-o pace


Fără de hotară,
Lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară.

3
2PREASFÂNTĂ MAICĂ ŞI FECIOARĂ

Preasfântă Maică şi Fecioară, nădejdea sufletului meu,


Tu eşti a mea mijlocitoare la milostivul Dumnezeu.
De n-ar avea la ceruri lumea rudenie de pe pământ,
Atunci ar fi pustie viaţa asemenea unui mormânt. – bis

De nu erai Tu primăvară a veacului înţelenit,


Ar fi rămas de-a pururi iarnă şi soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi revărsat Tu zorii peste pământul adormit,
Atunci umbra cea de moarte ar fi rămas fără sfârşit. – bis

Iar astăzi, Preacurată Maică, când toţi ne-am abătut la rău,


De nu Te vei ruga fierbinte ne părăseşte Fiul Tău.
Trimite semn de pocăinţă poporului nedumerit
Şi adu iarăşi la credinţă pe sufletul cel rătăcit. – bis

Dezleagă, Preacurată Maică, cătuşele celor robiţi


Şi dăruieşte-le răbdare creştinilor năpăstuiţi. – bis

3.PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE

Preasfântă Născătoare a Domnului Hristos, Cu multă


bucurie noi Te slăvim frumos!

Tu eşti o rază dulce, eşti un mărgăritar,


Tu eşti o floare sfântă, Tu eşti un mare dar.

Biserică sfinţită şi Rai dumnezeiesc, Preasfântă


Născătoare a Domnului ceresc.

Tu eşti mai mult cinstită decât heruvimii, Tu eşti


mult mai mărită decât serafimii.

Ca zorii dimineţii, aşa Te-ai arătat,


Şi pe Stăpânul vieţii în braţe L-ai purtat.

Du ruga noastră-n ceruri la Fiul Tău iubit


Şi spune-I, Maică sfântă, că noi mult am greşit.

Dar roagă-L să ne ierte,


aşa cum a iertat
Pe-atâţia păcătoşi în lume cât a stat!

4
4.SFÂNTĂ MARIE

Toată inima creştină, o Marie,


La biserică să vină, o Marie,
R: Mai mărită eşti decât soarele, Pentru noi
păcătoşii Maică roagă-Te!

Să vedem mare minune, o Marie,


Care om n-o poate spune, o Marie. Refren

Să vedem un lucru mare, o Marie,


Cum doarme fără suflare, o Marie, Refren

Marie, Maică plăcută, o Marie,


Care azi la cer se mută, o Marie. Refren

De la cer pân la pământ, o Marie,


Cete mari de îngeri sunt, o Marie, Refren

Lumina din cer se-arată, o Marie,


Unde-i Maica Preacurată, o Marie. Refren

Şi din cer coboară lin, o Marie,


Heruvimi şi serafimi, o Marie, Refren

Se coboară pe pământ, o Marie,


Ca să ducă trupul sfânt, o Marie. Refren

La Fiul Tău cel ceresc, o Marie,


La tronul dumnezeiesc, o Marie, Refren

Pe Maria, Maica Sfântă, o Marie,


Care lumea-ntreagă-i cântă, o Marie.
Refren

Să se roage pentru noi, o Marie,


Căci ne zbatem în nevoi, o Marie, Refren

Rugăciuni sfinte, curate, o Marie,


Pentru cei ce-s în păcate, o Marie, Refren

Maică sfântă si curată, o Marie,


Şi de-a pururi lăudată, o Marie. Refren

5
LACRIMI MARI !

LACRIMI MARI IMI CURG PE FATA CU PARERI DE RAU,


SUPARAT-AM IN VIATA RAU PE DUMNEZEU.

REF.
TIE, MAMA-TI CER, NU MA LASA SA PIER
DU-MA SUS LA FIUL TAU SI LA DUMNEZEU. -B.

CERE LUI IISUS IERTARE SI LUI DUMNEZEU,


PT. CA L-AM DAT IUTARII SI IMI PARE RAU. -R

NU-TI INTOARCE SFANTA FATA CELUI CE-A GRESIT


NE-AI DAT DREPTUL LA VIATA, FA-L SI FERICIT. -R

DACA DRUMUL VIETII MELE, VA FI FOARTE GREU


SA INTINZI IN ZILE GRELE
MAMA, BRATUL TAU. -R

CAND IN CLIPA CEA DIN URMA DOMNUL M-A CHEMA


ROGU-TE DUREREA-MI CURMA, TU, MAICUTA MEA. -R

SI MA DU, MAMA CU TINE , SUS LA DUMNEZEU,


MILA-TI FIE ATUNCI DE MINE, CA-S COPILUL TAU.

CEATA CRESTINILOR!

CEATA CRESTINOR, DULCE FECIOARA,


PLINA DE DRAGOSTE, AZI TE-NCOJOARA
CU DRAGA INIMA VIN SI EU;
MAICA, PRIMESTE-MA SUB SCUTUL TAU!

IN RANDUL FIILOR CE TE ONOREAZA,


SI-A TA ICOANA LA PIEPT O PASTREAZA,
CU MARE EVLAVIE VOI FI SI EU;
O ,MAICA PRIMESTE-MA SUB SCUTUL TAU!...

BLANDA TA INIMA, INDURATOARE,


E-A PACATOSILOR DULCE SCAPARE.
FII MILOSTIVA CU SUFLETUL MEU;
O,MAICA PRIMESTE-MA SUB SCUTUL TAU!...

PLINI DE INCREDERE CU TOTI TE CHEAMA


NUMAI CU DULCELE NUME DE MAMA
ACESTA-I NUMELE CE-TI DAU SI EU;
O,MAICA, PRIMESTE-MA SUB SCUTUL TAU!...

MAICA OCEANULUI NOAPTE FURTUNOASA,


TU INI ESTI SINGURA STEA LUMINOASA
TU DECI INDREPTEAZA-MA SPRE PORT MEREU
O,MAICA, PRIMESTE-MA SUB SCUTUL TAU!...

6
DE LA MARGINI O, APOSTOLI!

De la margini o, Apostoli
La Ghetsimani v-adunaţi
Şi-al meu trup, zice Fecioara,
Cu cântări îl îngropaţi!

Fiul meu iubit mă cheamă


Azi la Sine-n Cerul Sfânt,
Vă las binecuvântarea
Şi mă-nalţ de pe pământ.

Sus şi jos se întocmeşte


Sărbătoare-n jurul meu
Şi cu cinste mă primeşte
Fiul meu şi Dumnezeu.

Monahi, creştini se adună


Formând cete îngereşti,
Pe pământ şi-n cer răsună
Armonii dumnezeieşti.

Tu de-acolo ocroteşte
Neamul nostru românesc
Să trăiască după voia
Tatălui nostru ceresc.

Primeşte, dar, Preacurată


Umilitele cereri
Şi la noi cu milă cată
La necazuri şi dureri.

Iar noi drept recunoştinţă


Iti cinstim icoana Ta
Totdeauna cu credinţă
Adormirea-Ţi vom cânta!

7
SUB O SALCIE PLETOASA!

SUB O SALCIE PLETOASA, MAICA SFANTA SE OPRII


SI CU VOCEA-NDURERATA CATRE SALCIE GRAI. -B

DACA IMI CUNOSTI DUREREA SI VOIESTI SA MI-O ALINTI


DA-MI DIN RAMURILE TALE O CUNUNA FAR' DE SPINI

FIUL MEU E SUS PE CRUCE, INDURERAT SI-N MARE CHIN


SI CU EA LA EL M-OI DUCE CA DUREREA SA- I ALIN.

ATUNCI SALCIA MILOASA,CRENGILE SI LE-A PLECAT


MAICA A FACUT CUNUNA SI S-A DUS LA GOLGOTA.

DAR IUDEII, NU LASARA CU CUNUNA FAR' DE SPINI


CI VOIAU CA EL SA MOARA IN DURERI SI-N MARE CHIN.

DE-ATUNCI SALCIA MILOASA, NU S-A MAI RIDICAT SUS


A RAMAS ASA PLECATA CA SA-L PLANGA PE IISUS!

Maica Cerului!

Atunci pe neasteptate
Toate vor fi clatinate

Refren:
Maica cerului,
Nadejdea poporului
Sfanta Marie
Pentru noi roaga-te

Refren:

Si lumeasca omenire
Va privi la inaltime

Refren:

Vazand norii luminati


De multi Sfinti inconjurati

Refren:

8
Pe care cu-nfiorare
Va veni Judele mare

Refren:

De Sfinti ingeri insotit


Ca un Domn ceresc marit Refren

Primeste-ne Maicuta!

Imparateasa cereasca,
Stapana dumnezeiasca

Refren:
Primeste-ne Maicuta,
Din nou la sanul tau
Si pentru noi te roaga
Lui Hristos Dumnezeu

Refren:

Maicuta lui Dumnezeu


Si a noastr-a tuturor

Refren:

Marie, Maica miloasa


Ne-am lasat a noastra casa

Refren:

Si-am venit, Maica, venit


La locul tau mult iubit

Refren:

O, Marie, o, Marie,
Multe ti-am mai spune tie

Refren:

Cei bolnavi vin cu credinta,


Incarcati de suferinta Refren

Vin varsand lacrimi amare


Sa primeasca vindecare Refren

9
O MAICUTA SFANTA CU DRAG AM VENIT
LA TINE MAICUTA, INTR-UN LOC IUBIT.

REF.
AM VENIT MAICUTA SA TE MAI VEDEM
SA NE SPUNEM DORUL, PE CARE-L AVEM.

O!SFANTA MAICUTA, STAM IN JURUL TAU


PRIN CANTEC SI RUGA, TE SLAVIM MEREU. -R

NOI CU TOTI DIN SUFLET, TE RUGAM ASA


SCAPA-NE MAICUTA DE ISPITA GREA. -R

UITA-TE MAICUTA DIN CERUL TAU SFANT,


CATE GREUTATI SUNT AICI PE PAMANT. -R

CRIMI, OMORURI MULTE SI MARI INTAMPLARI,


BOLI MAICUTA MULTE, FARA VINDECARI. -R

TINERETEA-I MARE, TARE-NFLORITOARE,


DE CREDINTA MAMA, NU E IUIBITOARE. -R

MERG CATRE PIERZARE, CA NESTIUTORI


SI NU-TI CER MAICUTA AL TAU AJUTOR. -R

EI NU VOR SA CREADA, CA TU LE ESTI MAMA,


MANGAIEREA CELOR CE CU DRAG TE CHEAMA. -R

IARA NOI MAICUTA, TE RUGAM ASA,


NU-I LASA SA PIARA, IN DUREREA GREA. -R

ROAGA-TE MAICUTA, PT.AL TAU POPOR,


CARE STRIGA –NTRUNA PENTRU AJUTOR. -R

TOATA BUCURIA, DIN LUME, A PIERIT


SI VINE DEASUPRA FIUL TAU IUBIT. -R

MAICA PREACURATA, ROAGA-TE MEREU,


PENTRU .LUMEA-NTREGA, PENTRU . NEAMUL TAU.

LA NICULA SUS IN DEAL, IN FRUMOSUL NOSTRU


ARDEAL,
IN MIJLOCUL CODRULUI, SADE MAICA DOMNULUI.

SADE MAICA SI ASTEAPTA, CACI SPRE MILA EI SE-


NDREAPTA,
TOT POPORUL CREDINCIOS SI CU TRENUL SI PE JOS.

10
VIN CU TOTII TOT CANTAND, PE PREA SFANTA
LAUDAND
VIN SA-I SPUNA MAICII SFINTE CE NECAZ LE
STA'NAINTE

VIN SA-I CEARA AJUTOR PT.TOT NECAZUL LOR,


VIN SA-I FACA PRAZNUIRE LA CINSTITA ADORMIRE

IAR PREASFANTA, CA O MAMA, TOT SUSPINUL IL IA IN


SEAMA
SI-L ROAGA CU GLAS DUIOS PE IUBITUL FIUL HRISTOS.

PE NOI SA NE IZBAVEASCA, DE ISPITA DIAVOLEASCA


DE FOAMETE DE RAZBOI, DE CUTREMUR SI NEVOI.

IARA DOMNUL O ASCULTA, CACI II DA CINSTIRE


MULTA
RUGA MAICII O PRIMESTE SI DE RAU NE MANTUIESTE.

O, PREASFANTA NASCATOARE CARE-AI PLANS


LACRIMI AMARE,
LA NICULA-N CASA TA TE RUGAM A NE-ASCULTA.

DA-NE MAICA SANATATE SI IERTARE DE PACATE,


DA-NE MAICA IZBAVIRE DE-ORICE FEL DE PATIMIRE.

MAICA MILEI, TE APLEACA SI SPRE RUGA MEA


SARACA
DA-MI SA-TI VAD PREASFANTA FATA SUS IN VESNICA
VIATA!

11
12

S-ar putea să vă placă și