Lumină lină

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase,
venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh,
Dumnezeu; vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă,
pentru aceasta lumea Te măreşte.

Blândul păstor Cine sunt cei ce L-au scuipat?

Atunci a suspinat uşor
Odată L-am văzut trecând Blândul Păstor, blândul Păstor.
Cu turma pe Păstorul blând,
Mergea cu turma la izvor, El mi-a răspuns duios şi lin:
Blândul Păstor, blândul Păstor! -Cei ce Mi-au pus cununi de spini
Sunt oile ce le-am fost lor
Pe-o oaie ce căzuse jos Blândul Păstor, blândul Păstor.
A ridicat-o El frumos,
Şi-a dus-o-n braţe la izvor, Iar cei ce Mă batjocoresc
Blândul Păstor, blândul Păstor! Şi cei ce crucea-Mi pregătesc
Sunt cei la care iubitor
Iar alta care la pământ Le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.
Zăcea cu picioruşul frânt
El o legă mângâietor Şi cei ce Mă lovesc turbaţi
Blândul Păstor, blândul Păstor. Sunt oile care pe braţ
Le-am dus la câmp şi la izvor
El le-a iubit cu dor nespus Ca un păstor, ca un păstor.
Şi viaţa pentru oi şi-a pus
Şi pentru mântuirea lor Tăcu... şi ochii Lui senini
Blândul Păstor, blândul păstor. De lacrimi limpezi erau plini
Plângea de mila oilor
Dar mai târziu L-am întâlnit Blândul Păstor, blândul Păstor.
Cu spini era împodobit
Într-o mulţime de popor Şi-atuncea "oile"- au venit
Blândul Păstor, blândul Păstor. Pe cruce sus L-au răstignit
Iar El plângea de mila lor
Când l-am văzut, L-am întrebat Blândul Păstor, blândul Păstor.
Iisuse-al meu, prieten drag
Iisuse-al meu, prieten drag
Din anii tinereţii
Cu Tine eu călătoresc
Pân-la sfârşitul vieţii.
În zori de zi când mă trezesc
Smerit m-aplec sub cruce
Că-n toată lumea nu găsesc
Un scut mai bun şi dulce.
În calea vieţii când pornesc
Tu, Doamne, eşti cu mine
Să fie drumul cât de greu
E-aşa uşor cu Tine
Şi nu mă tem că voi pieri
Iisuse veşnic călător
Iisuse veşnic călător
Prin lumea de păcate
Tu baţi străin şi iubitor
La uşile-ncuiate.
Nimic Tu nu ceri nimănui
Când baţi şi-aştepţi să vină
Ci vrei să laşi în casa lui
Din pacea Ta divină.
Ai vrea din viaţa Ta să-i dai
Căci viaţa lui e moartă
Dar el nu vrea, Tu plângi şi stai
Afară, lângă poartă.
Tu, Domnul dragostei ai sta
Pe veci de veci cu dânsul
În marea de păcate
Că Tu, preabunul meu Iisus
Mă izbăveşti de toate
Când am de suferit un chin
Tu Doamne-mi dai putere
Şi fie chinul cât de greu
Eu simt o mângaiere
Tu eşti comoara care-ai fost
De mine mult căutată
Dar astăzi nu Te-aş mai lăsa
Nici pentru lumea toată
Că Tu-mi eşti sprijin ne-ncetat
În cânt şi în suspine
Iisuse, al meu prieten drag
Ce bine-i lângă Tine!
Şi baţi, şi-aştepţi, dar el nu vrea
Şi stând te scapă plânsul.
Eram copil când Te-am văzut
La poarta mea, străine,
Şi să-ţi deschid ai tot bătut
Să intri şi la mine.
Dar lumea-mi spune să nu vin
Că viaţa Ta-i amară
Am vreme, colo, mai târziu
Şi, Te-am lăsat afară
De-atunci trecură ani şirag
Din viaţa-mi amărâtă
Tu tot ai plâns străine drag
La poarta zăvorâtă
Târziu, Ţi-am auzit din nou
Chemarea Ta duioasă,
Înceată, stinsă... un ecou...
O, lasă-Mă în casă...
O, lasă-n suflet să-ţi străbat
Cu pacea Mea cerească
Cât ceru-n lung şi marea-n lat
Nu pot să-ţi dăruiască
Dar lumea spune să Te las
Afară şi-astădată
Tu tot la uşă ai rămas
Şi uşa-i încuiată
Sub o salcie pletoasă
Sub o salcie pletoasă
Maica Sfântă se opri,
Şi cu vocea-ndurerată,
Către salcie grăi:
"Dacă îmi cunoşti durerea
Şi voieşti să mi-o alini,
Dă-mi din ramurile tale
O cunună făr-de spini.
Fiul meu stă pus pe cruce
Îndurerat şi-n mare chin,
Şi cu ea la El m-oi duce
Ca durerea să-i alin."
Şi-atunci salcia miloasă
Ceata creştinilor
Ceata Creştinilor, dulce Fecioară,
Plină de dragoste azi te-nconjoară;
Te-am auzit ani mulţi la rând
Chemându-mă pe mine
Dar n-am deschis, iar Tu plângând
Te-ai dus străin în lume.
Dar astăzi singur mă-nfior
De-a mele fapte rele
Iisuse, şi te chem cu dor
În noaptea vieţii mele
O, vino iar, Iisuse blând
Mai bate iar o dată
Te-aştept cu sufletul plângând
Şi uşa-i descuiată.
Crengile şi le-a plecat
Maica a făcut cunună
Şi s-a dus la Golgota.
Dar iudeii n-o lăsară
Cu cununa fără spini
Şi voiau ca El să moară
În dureri şi-n mare chin.
De-atunci salcia pletoasă
Nu s-a mai ridicat sus,
A rămas aşa plecată
Ca să-L plângă pe Iisus!
Tot aşa şi noi creştinii
Capu-n jos să ni-l plecăm
Şi cu inima curată
Lui Iisus să ne-nchinăm.
Cu dragă inimă azi vin şi eu:
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
În rândul fiilor ce te onorează,
Şi-a ta icoană la piept păstrează,
Cu mare evlavie voi fi şi eu:
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Blânda ta inima, îndurătoare,
E-a păcătoşilor dulce scăpare;
Fii milostivă cu sufletul meu:
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Plini de încredere, cu toţi te cheamă
Numai cu dulcele nume de: Mamă;
Acesta-i numele ce-ţi dau şi eu:
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Maica oceanului, noapte furtunoasă
Tu îmi eşti singura stea luminoasă;
Tu, deci, îndreaptă-mă spre port mereu
Veniţi creştini la rugăciune
Veniţi creştini la rugăciune
În casa Domnului cel Sfânt,
Veniţi creştini, plecaţi genunchii
Şi fruntea voastră la pământ.
Când clopotele-ncep să sune
În zori cu glasul lor duios,
Răsună-n undele lor tainic
Chemarea Domnului Hristos.
Aş vrea să mă-ntâlnesc cu Domnul
Să-L văd, în faţă să-L privesc
Şi să-i spun că-n lumea asta
Mai mult pe El îl preţuiesc.
Aş vrea să-L văd faţă în faţă
Căci ştiu că m-ar privi cu drag
Şi să-I spun că-n lumea asta
Eu sunt un călător pribeag.
Veniti cei osteniţi la Mine,
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Căci de-a prăpastiei oarbă pierzare
Scutit e sufletul l-a ta luminare;
Deci luminează-mă pe drumul meu:
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Voios arată-ne faţa-ţi senină,
A paradisului mare regină;
Eşti preaputernică la Dumnezeu;
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Iar, în cea groaznică, luptă din urmă
Tu a duşmanului curse le curmă;
Tu îl înduplecă pe Fiul tău:
Maică primeşte-mă sub scutul tău!
Cei osteniţi şi împovăraţi
Odihnă, pacea Mea cea Sfântă
Şi alinare să luaţi.
Aş vrea să-I spun tot ce mă doare
Şi să-I spun necazul meu
Şi să-I spun că n-am pe nimeni
Să-mi mângâie sufletul meu.
Aş vrea să-I fiu o slugă bună
Să-L iubesc neîncetat
Şi cu cei drepţi împreună
Să-L slujesc cu adevărat.
Masa Domnului stă-ntinsă,
Dar cei poftiţi nu vin la ea
Ei n-aud glasul ce îi strigă:
Veniţi, creştini la masa Mea!
Veniţi, veniţi cu umilinţă
În faţa Sfântului Altar,
Veniţi să dezbrăcăm păcatul,
Şi să ne înnoim în har!
Iartă-mă
Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeul meu
Pentru gândul nesfârşit
Pentru patima privirii
Pentru vorba fără har
Doamne, iartă-mă Tu iar.
Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeul meu
Pentru timpul meu trecut
Fără rodul ce l-ai vrut
Fără dragoste cu jar
Lăudaţi-L că e mare Dumnezeu
Lăudaţi-L că e mare
Dumnezeu
Ce-a păzit cu mână tare
Pe român, poporul său.
El din veci ne-a fost părinte
Şi Stăpân
Nici de astăzi înainte
N-o să-l uite pe român.
Mare e a Lui putere
Şi va fi,
Şi de câte ori vom cere
Să ne-ajute, va veni.
Avem veacuri, mărturie,
C-al său scut,
Apărându-ne-n urgie
Doamne, iartă-mă Tu iar.
Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeu meu
Pentru felul meu firesc
Printre oameni când păşesc
Pentru traiu-mi în zadar
Doamne, iartă-mă Tu iar.
Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeu meu
Pentru nevegherea mea
De-a rămâne-n voia Ta
Pentru tot ce-a fost murdar
Doamne, iartă-mă Tu iar.
Printre veacuri ne-a trecut.
Când veneau gloate barbare
Peste noi,
Dumnezeul nostru mare
Ne da braţe de eroi.
Când purtam în grea robie
lanţul greu,
Noi credeam în bărbăţie
Şi-ntr-al nostru Dumnezeu.
El ne-a dus la libertate
Şi la drept,
Şi sub scutu-i vom străbate
Cu credinţa lui în piept.
Şi ne-a scris pe Sfânta Cruce
Biruiţi!
Şi ori unde vă veţi duce
Laurii să grămădiţi.
A bătut la uşa ta cineva
A bătut la uşa ta cineva
Şi n-a deschis nimenea
În tăcerea negrei nopţi, stă un om şi plânge
Faţa lui e numai răni, pieptul numai sânge.
Cine eşti străin pribeag, cine eşti?
De-al cui dor tu pribegeşti
Pentru cine ai răbdat bice fără număr?
Ce povară ţi-a lăsat rana de pe umăr?
Eu sunt robul ce slujesc tuturor
Un om al durerilor
Nimeni plată nu mi-a dat, numai spini şi ură
Numai răni şi lovituri pieptul mi-l umplură.
Eu sunt pâinea ce s-a frânt lumii-ntregi,
Eu sunt vinul noii legi
N-am venit să plâng în drum răni usturătoare
Plâng pe cei ce-şi pierd acum ultima chemare.
A bătut la uşa ta cineva
O, deschide-i nu mai sta
Nu-l lăsa să plece trist, poate niciodată
Mâna lui la uşa ta n-are să mai bată.

Fiul rătăcit Lipsit şi zdrenţuros

Veşmântul cel mai bun primeşti
Întoarce-te fiu rătăcit Din mâna lui Hristos.
Te-aşteaptă Tatăl tău
Odihnă nu e de găsit Întoarce-te fiu rătăcit
Decât la sânul său. La Tatăl tău din cer
Destul de când ai pribegit
Vino acum, grăbeşte vin Înstrăinat de El.
Nu-i timpul să-ntârzii,
Să nu rămâi pe veci străin Întoarce-te fiu rătăcit
Şi făr' de căpătâi. Ascultă-i blândul glas
Căci Tatăl tău va-njunghia
Vino aşa cum te găseşti Viţelul cel mai gras.

Lacrimi mari îmi curg pe faţă Du-mă sus la Fiul Tău,

Şi la Dumnezeu.
Lacrimile-mi curg pe faţă,
Cu păreri de rău; Cere-i lui Hristos iertare,
Supărat-am în viaţă Şi lui Dumnezeu,
Rău pe Dumnezeu. Pentru-a Ta sfântă rugare
Că ne pare rău.
Refren:
Ţie, Maică-ţi cer, Nu-Ţi întoarce Sfânta faţă,
Nu lăsa să pier; Celui ce-a greşit;
Du-l la singura viaţă,
Şi-l fă fericit.
Dacă drumul vieţii mele
Va fi foarte greu,
Ca să trec zilele grele,
Adă braţul Tău.
Iar în ceasul de pe urmă
Jos, sub crucea răsturnată
Jos sub crucea răsturnată dintr-un sat
Am văzut un om odată
Stând cu faţa-n mâini lăsată
Şi cu fruntea-nsângerată
Şi plângea, plângea de parcă
Toată lumea l-a lăsat.
M-am oprit atunci din cale lângă El
Lacrimile-i curgeau vale
Printre degete în poale
De-ţi venea să-i plângi de jale
Călător pornit pe cale
Singurel.
Faţa-i era albă toată ca de crin
Dar albeaţa ei curată
Sângele-o brăzdase toată
Şi-a Lui frunte-nsângerată
O cunună era roată
Maică pururea Fecioară
Maică pururea Fecioară,
Tu care-n cer străluceşti
Mai frumos decât toţi sfinţii
Şi oştile-ngereşti,
Când El m-a chema,
Roagă-Te, durerea-mi curmă,
Tu, Măicuţa mea.
Şi mă du Maică cu Tine,
Sus la Dumnezeu;
Milă-Ţi fie Mamă Ţie
Că-s copilul Tău.
Numai spini.
Când i-am spus să nu mai plângă m-a privit duios
A pus fruntea-n mâna stângă
Şi-a-nceput din nou să plângă
Ca şi cum ar vrea să frângă
Lacrima ce-i curgea lângă
Cruce jos.
Iar în palme şi-n picioare - răni de cui
Şi atunci plin de mirare
Mi-am adus aminte care
E străinul din cărare
Când mă-ntorc minune mare...
Nu-l văzui...
Azi când trec prin multe sate şi prin lunci
Când văd crucile uitate
Mie-mi pare că pe toate
Stă un Iisus care plânge
Plin de răni şi plin de sânge
Ca atunci.
Tu, ce eşti comoară sfântă
Şi sălaş dumnezeiesc,
Toţi creştinii te adoră,
Toţi din suflet te cinstesc.
Tu, ce eşti o floare scumpă
Cu un preadulce miros,
Tu, care-ai purtat în braţe
Pe Slăvitul Domn Hristos,
Tu, care ai fost aleasă
Scară pentru Dumnezeu,
Îţi cinstim cu bucurie
Numele cel sfânt al tău.
Tu, de-acolo, ocroteşte
Neamul nostru creştinesc,
Să trăiască după voia
Tatălui celui Ceresc!
Roagă-Te, Măicuţă Sfântă,
O, Maicuţă Sfântă
O Măicuţă Sfântă, cu drag am venit
La Tine Măicuţă, într-un loc iubit.
Refren:
Am venit, Măicuţă, să te mai vedem,
Să-ţi spunem necazul care-l mai avem.
Noi cu toţi din suflet te rugăm aşa
Scapă-ne, Măicuţă, de ispita grea.
Roagă-te Măicuţă, din cerul tău sfânt,
Câte greutăţi sunt aici pe pământ.
Crime, omoruri multe şi mari întâmplări,
Boli, Măicuţă, multe, fără vindecări.
Tinereţea-i mare, tare-nfloritoare,
Se-aude clopotul bătând
Roagă-Te şi pentru noi,
Primeşte cântarea noastră
Şi ne scapă din nevoi!
Pentru mila ta cea mare,
Laude îţi înălţăm
Şi, cu-o inimă smerită,
Într-un glas cu toţi strigăm:
Bucură-Te Preacurată,
Bucură-Te munte sfânt,
Îngerii de sus îţi cântă,
Noi îţi cântăm pe pământ!
De credinţă, Maică, nu e iubitoare.
Merg către pierzare, ca neştiutori,
Şi nu-ţi cer, Măicuţă, al tău ajutor.
Ei nu vor să creadă că tu le eşti Mamă,
Mângâierea celor ce cu drag te cheamă.
Însă noi, Măicuţă, te rugăm aşa,
Nu-i lăsa să piară în durerea grea.
Roagă-te, Măicuţă, pentru-al tău popor,
Care strigă-ntruna pentru ajutor.
Toată bucuria din lume-a pierit
Şi vine deasupra Fiul tău iubit.
Maică Preacurată, roagă-te mereu
Pentru lumea-ntreagă, pentru neamul tău.
Se-aude clopotul bătând
Ne cheamă la Altarul Sfânt
E zi de rugă şi de cânt
E ziua Domnului cel Sfânt.
Duminica e ziua mea,
Voi oameni ce-aţi făcut cu ea?
Nu vă certaţi şi nu fiţi răi
Că sunteţi toţi copiii mei.
Eu crucea mea v-am dat-o scut,
Cu ea voi oameni ce-aţi făcut?
V-am apărat de tot cei rău,
Iar voi mă răstigniţi mereu.
Veni-va ziua de apoi
Drumul Crucii
Când eram copil Iisuse,
Glasul când ţi-am înţeles
Drumul crucii, drumul crucii
Suferinţe mi-am ales.
La-nceput când era pace,
Calea plină de popor,
Drumul crucii, drumul crucii
Era dulce şi uşor.
Dar, când a venit furtuna
Şi necazul mai târziu,
Drumul crucii, drumul crucii
Era gol. trist şi pustiu.
Şi din ce mergeam cu crucea
Tot mai grea mi se părea
Drumul crucii, drumul crucii
Tot mai sus, mai sus urca.
Crucea-i grea mă-nţeapă spinii
Când voi veni din nou la voi,
Vă voi certa, vă voi certa,
Ce aţi făcut cu ziua mea?
Sunt şase zile să munciţi,
A şaptea să vă odihniţi,
În casa mea să v-adunaţi,
Cuvântul să mi-l ascultaţi.
Dacă veţi face toţi aşa,
Eu vă voi binecuvânta,
Vă voi da pace pe pământ,
Vă voi primi în cerul sfânt.
Se-nmulţiseră amar
Drumul crucii, drumul crucii
Ajunsese la calvar.
Mi-a căzut, o mână dulce
Ridicatu-m-a în sus
Drumul crucii, drumul crucii
Mă-ntâlnisem cu Iisus.
El mi-a spus despre Golgota
Mi-a spus chinurile Lui
Drumul crucii, drumul crucii
Pân-acolo-n vârf să-l sui.
Crucea-i grea, dar ce înseamnă
Eu sunt mic şi nu-nţeleg:
Drumul crucii, drumul crucii
Când va fi suit întreg?
Astea-s flori strânse în slove
Şi-n mănunchi le-am adunat
Drumul crucii, drumul crucii
Suferind l-am învăţat.
Pe Tine Te lăudăm
Pe Tine Doamne Te slăvesc
Tot ce-i ceresc şi pământesc
Pe Tine Te lăudăm.
Văzduhul tot cu nori şi vânt
Ţie-ţi slujesc ca unui Sfânt
Pe Tine Te lăudăm.
Pâmântu-ntreg cât e de greu
Se-nvârte tot de dragul Tău
Pe Tine Te lăudăm
Şi întreagă natura Ta
Ţi-nalţă pururi osana
Pe Tine Te lăudăm
Şi tot ce mişcă Ţie-ţi spun
Că Eşti Puternic şi eşti bun
Noi pe Tine Te lăudăm
Împărăţeşti şi dai vieţi
Sărmanei făpturi pământeşti
Noi pe Tine Te lăudăm
Cel ce din tină la-nceput
Ai făcut om precum ai vrut
Pe Tine Te lăudăm
Şi l-ai pus în grădina Ta
Să fie stăpân peste ea
Pe Tine Te lăudăm
Dar El voindu-se Împărat
A căzut grabnic în păcat
Pe Tine Te lăudăm
Şi l-ai trimis din faţa Ta
Să-şi plângă fapta lui cea rea
Pe Tine Te lăudăm
Dar nu-ndelung Tu Te mânii
Şi mântuire-i aduci lui
Noi pe Tine Te lăudăm
Că din Fecioară trup ai luat
Şi lege nouă lui ai dat
Noi pe Tine Te lăudăm
Cela ce fiul desfrânat
În ţară iarăşi l-ai chemat
Pe Tine Te lăudăm
Şi orbului întunecat
Lumină în ochi i-ai picurat
Pe Tine Te lăudăm
Iar în Betania alergând
L-ai scos pe Lazăr din mormânt
Pe Tine Te lăudăm
La Ucenici în foişor
Ce hrană sfântă le-ai dat lor
Pe Tine Te lăudăm
Şi din mormânt Te-ai ridicat
Golind tot neamul de păcat
Noi pe Tine Te lăudăm
Iar Duhul Tău Ceresc având
Ne dă nădejde, ne dă şi cânt
Noi pe Tine Te lăudăm
Pe Tine Doamne te chemăm
Când ne rugăm şi ne-nchinăm
Pe Tine Te lăudăm
Când sufletul ne e încărcat
Şi de dureri şi de păcat
Pe Tine Te lăudăm
Ajută-ne, ne mângâie
Şi din necaz ne mântuie
Pe Tine Te lăudăm
Cela ce ai bogate mili
Ai grijă şi de cei umili
Pe Tine Te lăudăm
Ai milă de făptura ta
Pradă pierzării n-o lăsa
Noi pe Tine Te lăudăm
Umbreşte-ne cu Harul Tău
Tainica grădină
Era odată-o tainică grădină
În care Domnul Se ducea plângând
Şi faţa Lui cea plină de lumină
Era-ntristată până la mormânt.
De multe ori, pe faţă El căzuse
Şi se ruga cu lacrimi de nespus
Să treacă ceasul să nu-mi dea paharul!
Paharul suferinţei lui Iisus!...
O, Ghetsimani, grădina suferinţei,
Cruce Sfântă părăsită
Cruce sfântă, părăsită
Lâng-o margine de drum
'Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de-acum.
Cruce sfântă, jalnic este
Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Oh, ce lucru dureros.
Oamenii nu-şi mai ridică
Pălăria-n dreptul tău
Să se-nchine şi să zică
Să nu ne biruie cel rău
Noi pe Tine Te lăudăm.
În tine plâns-a Domnul cu amar
Şi El se-mbracă-n haina umilinţei
Şi-şi pregăteşte drumul spre calvar.
O, Ghetsimani, grădina neuitată,
Tu ai văzut durerea lui Iisus
Şi Iuda cum L-a sărutat odată
Pe Domnul strălucirilor de sus...
O, Ghetsimani, aş vrea să fiu cu tine,
Să văd şi locul unde-a plâns Iisus
Să plâng şi eu, cu lacrimi şi suspine,
Să plâng, că Domnul pentru mine-a plâns...
Doamne, scapă-ne de rău.
Cruce sfântă, cu putere,
Tristă stai în locul tău
Şi gândeşti la altă lume
Ce s-a stins la pieptul tău.
Nimeni nu mai vine iară
Să te-aşeze iar frumos
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Hristos.
Dar credinţa mea îmi spune
Că mult nu va dăinui
Printr-o tainică minune
Crucea Ta va birui.
Ce folos
De-aş ajunge cea mai mare slavă pământească,
În zadar, dacă-mi voi pierde slava mea cerească.
Ce folos, ce folos: Slavă, fără de Hristos?
De-aş avea toţi banii lumii să-mi stea-n mana
arginţii,
În zadar, dacă-mi lipseşte aurul credinţii.
Ce folos, ce folos: aur, fără de Hristos?
Aşa grăieşte Domnul Slavei
Aşa grăieşte Domnul slavei,
În glasul Sfintei Liturghii,
Deşi M-am înălţat în ceruri,
Eu nu vă las,
Eu nu vă las orfani copii.
În fiecare Liturghie,
Eu Mă cobor din nou la voi,
Deşi mi-e coasta Mea străpunsă
Şi-Mi curge sânge,
Şi-Mi curge sângele şuvoi.
M-au răstignit din nou pe cruce,
În umbra Sfântului Altar,
Primiţi-Mi Sângele şi Trupul
Să nu vin iar,
Să nu vin iarăşi în zadar.
Eu sunt aici întotdeauna
De-aş şti toată-nţelepciunea câtă e sub soare,
În zadar, dacă-mi lipseşte cea mântuitoare!
Ce folos, ce folos: minte, fără de Hristos?
De-aş fi omul cel mai tare de pe lumea toată,
În zadar, dacă mă-nfrânge pofta desfrânată.
Ce folos, ce folos: tânăr, fără de Hristos?
De-aş cuprinde lumea-ntreagă, tot al meu să fie,
În zadar, dacă-mi pierd viaţa cea din veşnicie.
Ce folos, ce folos, dacă mori fără Hristos?
În Sfânt Altar, spre răsărit,
Bisericile Sfinte-s goale,
Creştinii Mei,
Creştinii Mei s-au rătăcit.
Veniţi copiii mei la Mine,
Că vreau cu voi să locuiesc,
Să vă împac din nou cu Tatăl
Şi de păcat,
Şi de păcat să vă feresc.
Ş din potirul cinei Mele
Eu vreau cu toţii să gustaţi
Veniţi copiii Mei la Mine
Şi pacea Mea,
Şi pacea Mea să o aflaţi.
În fiecare fărâmiţă
Pe care-n taină o primiţi
Eu sunt întreg în toată slava
Şi vreau la Mine
Şi vreau la Mine să veniţi.
Mamă, ştii tu oare mamă datoria ta?
Mamă, ştii tu oare mamă datoria ta?
Ştii tu cât de sfântă este
Dar şi cât de grea
Ştii tu oare ce aşteaptă Dumnezeu să fii
Pentru El şi pentru lume
Şi pentru copii?
Refren:
Mamă nu uita datoria ta,
Nu-ţi uita răspunsul greu
Către Dumnezeu.
Mamă, nu uita că pruncul care-l ţii la piept
Poţi să-l creşti ca pe-un netrebnic
Ori un suflet drept
Poţi să faci din el un înger
Sau un ticălos
Pentru asta vei răspunde-n faţa lui Hristos.
Mamă, tremură-naintea marelui răspuns
Mamă pentru ochiul veşnic nu-i nimic de-ascuns
Mamă roagă-te şi plânge
Trage cât de greu
Dar să-ţi creşti copiii numai pentru Dumnezeu.
Mamă, mântuirea ta e naşterea de fii
Dar de fii curaţi şi vrednici
Pentru ca să ştii
Că de viitorul lumii tu răspunzi mai greu
Mamă nu uita răspunsul către Dumnezeu.