Sunteți pe pagina 1din 28

Toată deşertăciunea lumii ai

părăsit şi ai urmat Domnului,


nevoindu-te în muntele Athosului,
unde ai dobândit pacea sufletului,
Părinte de Dumnezeu înţelepţite.

Cine va spune ostenelile tale


fericite Părinte prin care ai
dobândit cele nemuritoare, că
următor fiind Stăpânului tău
cununa sfinţeniei ai dobândit de la
Dansul.

Slavă… glas 4

Veniţi toate cetele călugărilor să


lăudăm pe Cuviosul Gheorghe,
odrasla pământului transilvan şi
roada cea binecuvântată a Ţării
Româneşti. Că ospăţ duhovnicesc
LA VECERNIA MICĂ: cu daruri alese se întinde astăzi,
la praznuirea cea de peste an a
La Doamne, strigat-am… Stihirile
purtătorului de
pe 4, glasul al 4-lea
Dumnezeu părintele  nostru, 
Podobie: Dat-ai semn… înnoitorul  obştilor călugăreşti de

Dorul după Dumnezeu te-a la Cernica şi Căldăruşani,

însufleţit încă din pruncie tăinuitorul celor negrăite,

Cuvioase Părinte Gheorghe, că ai luminătorul monahilor şi rugător

fost ales din pântecele maicii tale pentru mântuirea sufletelor

să-I urmezi lui Hristos, Căruia te- noastre.

ai făcut ascultător credincios şi Şi acum…. a Născătoarei


neadormit rugător.
De toate primejdiile păzeşte pe
(de două ori). robii tăi binecuvântata Născătoare
de Dumnezeu, ca să te slăvim pe Lauzi pe Dumnezeu în ceruri
tine nădejdea sufletelor noastre. neîncetat Cuvioase Gheorghe şi cu
îngerii te veseleşti, adăpându-te
LA STIHOAVNĂ:
din izvorul cel nesecat al Harului.

Stihiri, glas 2 Roagă-te pentru cei ce cu


dragoste săvârşesc cu credinţă
Podobie: Casa Efratului…
sfântă pomenirea ta.
Cuvioase Părinte Gheorghe, vas
Şi acum…, asemenea
ales al Duhului Sfant şi smerit
lucrător al înnoirii sufletelor, Acoperă-ne pe noi cu rugăciunile
mijloceşte înaintea tronului lui Tale, de Dumnezeu Născătoare

Dumnezeu ca să dobândim milă şi mijlocind la Fiul tău şi Dumnezeul

iertare de păcate. nostru să mântuiască sufletele


noastre.
Stih: Scumpă este înaintea
Domnului moartea cuviosului Său. Troparul, glas 8

Implinitor al virtuţilor sihăstreşti Intru tine părinte cu osârdie s-a

ai fost preaînţelepte Părinte mântuit cel după chip că luând

Gheorghe, că viaţa ta s-a făcut Crucea ai urmat lui Hristos, şi

făclie prealuminată ucenicilor tăi lucrand ai învăţat să nu se uite la

pe care i-ai îndrumat cu smerenie trup, căci este trecător, ci să

şi dragoste către Hristos. poarte grijă de suflet, de lucrul cel


nemuritor. Pentru aceasta şi cu
Stih: Fericit bărbatul care se teme
îngerii împreună se bucură
de Domnul şi doreşte să păzească
Cuvioase Părinte Gheorghe, duhul
poruncile Lui.
tău.
Dorind neîncetat să-ţi mântuieşti
Alt tropar, glasul al 4-lea
sufletul, ai implinit, fără şovăire,
cuvintele purtătoare de viaţă ale Următor al cuvioşilor părinţi şi

Mântuitorului Hristos, fericite împlinitor al virtuţilor sihăstreşti,

Părinte. rugător neîncetat şi înnoitor al


monahismului românesc te-ai
Slavă…, asemenea
arătat de Dumnezeu purtatorule
Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să Cuvioase Părinte Gheorghe,
ne dăruiască nouă mare milă. ucenicule ascultător al Sfântului
Paisie, te-ai pătruns de lumină
Slavă…, Şi acum…a Născătoarei:
dumnezeiască. Şi în sălaşele cele
Taina cea din veac ascunsă… duhovniceşti ale Atonului, te-ai
înălţat deasupra celor pământeşti,
Ectenia întreită si Otpustul.
ajungând la starea nepătimirii şi la
VECERNIA MARE vederea fainelor lui Dumnezeu.
Ajută-ne şi pe noi Părinte, cu
După obişnuitul psalm, se cântă
rugăciunile tale, să dobândim
Fericit bărbatul…, starea I, iar de
iertare de păcate, pace şi mare
va fi sâmbătă seara, se cântă
milă.
toată catisma.
Cuvioase Părinte Ghcorghe, cu
La Doamne, strigat-am…, se pun
voia lui Dumnezeu ţi-ai înmulţit
Stihirile pe 8, glas 5
nevoinţele pe pământul Ţării
Podobie: Cuvioase Părinte… Româneşti. Si, alegând locaş
călugăresc în vatra Cernicăi, nu
Cuvioase Părinte, de Dumnezeu
te-ai spăimântat nici de ispite şi
purtătorule Gheorghe, odrasla
nici de primejdiile diavoleşti, ci
pământului românesc, te-ai arătat
înoind viaţa călugărească, întru
nevoitor şi fierbinte rugător
preamărirea lui Dumnezeu şi a
pentru neamul tău din care ai
sfinţilor Săi, ai zidit aşezăminte
ieşit. Şi prin râvna ostenelilor
monahiceşti. Pentru aceasta,
pustniceşti sufletul ţi-ai ridicat la
roagă-L pe Milostivul Dumnezeu
înălţimea cugetării celor
pentru sufletele noastre.
dumnezeieşti, învăţând prin fapte
a urma pilda vieţii celei Cuvioase Părinte Gheorghe, lauda
duhovniceşti, pentru aceasta, Cernicăi şi bucuria monahilor, prin
slăvind pe Hristos, acum în ceruri ncvoinţe de multe feluri, sufletul
cu sfinţii cuvioşi te veseleşti, pe ţi-ai curăţit de patimi şi ai ajuns în
Care roagă-L să dăruiască lumii ceata cuvioşilor părinţi. Pentru
pace şi mare milă. aceasta, nu înceta a te ruga şi
pentru noi să ne dăruiască,
Milostivul Dumnezeu, pace şi Invăţător al lucrării rugăciunii
mare milă. celei de taină te-ai arătat
ucenicilor tăi, Cuvioase Părinte
Alte stihiri, ale Cuviosului, Glasul
Gheorghe, caci, deşi te-ai ostenit
al 4-lea
la împodobirea cea dinafară a
Podobie: Ca pe un viteaz… sfintelor lăcaşuri, de cele
dinăuntru ale sufletului tău
Veniţi toate cetele călugărilor să
nicicum nu ai uitat.
cinstim, după cuviinţă pe
purtătorul de Dumnezeu, Cuviosul Slavă…, glas 5
Ghcorghe, că acesta dobândind
Veniţi toate cetele călugărilor să
smerita cugetare şi prin lucrarea
lăudăm după cuviinţă pe Cuviosul
virtuţilor şi-a întraripat sufletul cu
Părintele nostru Gheorghe,
puterea Duhului Sfânt. Şi,
odrasla cea aleasă a neamului
ridicându-se din slavă în slavă,
românesc şi lauda Bisericii. Că
către bunătăţile cele cereşti, se
acesta ascultând din tinereţe
roagă pentru sufletele noastre.
chemarea Domnului şi jugul cel
Voind Dumnezeu a te pregăti ca bun al nevoinţelor, pe umeri
sa fii intaistatător şi povăţuitor al ridicând, sufletul şi-a pus pentru
călugărilor, ţi-a îndreptat pasii turma lui Hristos. Pentru aceasta
către şcoala cea duhovnicească a cu bucurie sa-i cântam: Bucură-te
marelui Paisie de la Neamţ, unde Cuvioase Părinte Gheorghe, mult
ai învăţat smerenia şi ascultarea, nevoitorute!
mestesugul rugăciunii şi iubirea
Şi acum…. Dogmatica, glas 5: In
de înţelepciune, minunate Părinte.
Marea Roşie…
Intru smerenie cununile măririi ţi-
Vohod, Lumină lină…
ai agonisit şi intru blândeţe
multora te-ai arătat povăţuitor, Prochimenul zilei, apoi Paremiile:
căci puterea lui Dumnezeu întru
Din Inţelepciunea lui Solomon
cele neputincioase se arată si
citire:
harul Celui Prea Inalt cu cei
smeriţi petrece. (V,15-VI,3)
Insă cei drepţi vor fi vii în veacul Ascultaţi deci, regilor, şi înţelepţi,
veacului si răsplata lor este la luaţi învăţătură, voi care judecaţi
Domnul şi Cel Atotputernic are marginile pământului. Băgaţi în
grijă de ei. Drept aceea, vor primi urechi voi cei ce stăpâniţi peste
din mâna Domnului împărăţia mulţimi şi care vă mândriţi cu
frumuseţii si cununa cea mulţimea popoarelor voastre.
strălucitoare, căci El îi va ocroti cu Pricepeţi că stăpânirea vi s-ai dat
drepta Sa şi cu braţul Său; de la Domnul şi puterea de la cel
asemenea unui scut îi va acoperi. Preaînalt, Care va cerceta faptele
El va face arme din mânia Sa şi cu voastre şi va pune la încercare
ele va întări făptura mâinilor Sale gândurile voastre.
ca să răsplătească vrăjmaşilor.
Din Inţelepciunea lui Solomon
Din dreptate El îşi va face platoşă
citire:
şi din judecata cea nefăţarnica Işi
va face coif. Din sfinţenia Sa va ( III. 1-9)
face pavăză nebiruită; iar din
Sufletele drepţilor sunt în mâna lui
cumplita Sa manie va face sabie
Dumnezeu şi chinul nu se va
ascuţită şi lumea va porni război
atinge de ele. In ochii celor fără
împreună cu El împotriva celor
de minte, drepţii suni morţi cu
fără de minte. Săgeţile fulgerului
desăvârşire şi ieşirea lor din lume
Său vor porni bine îndreptate şi
li se pare mare nenorocire. Şi
vor lovi în ţintă, zburând din arcul
plecarea lor dintre noi, un prapad,
puternic încordat al norilor.
dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în
Mânia Lui ca o praştie va azvârli faţa oamenilor, ei au indurat
noian de grindină; apele mării se suferinţe, nădejdea lor este plină
vor întarăta asupra lor şi râurile îi de nemurire. Si fiind pedepsiţi cu
vor îneca vijelios. Duhul puterii puţin, mare răsplata vor primi,
dumnezeieşti se va ridica căci Dumnezeu i-a pus la
împotriva lor si ca viscolul îi va încercare şi i-a găsit vrednici de
vântura. Astfel, fărădelegea va El. Ca pe aurul în topitoare, aşa i-
aduce pustiire pe pământ şi a lămurit, şi ca pe o jertfă de
răutatea va răsturna scaunele ardere întreagă i-a primit.
celor puternici. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca
niste scântei care se lasă pe apucat ani îndelungaţi. Sufletul lui
mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor era plăcut lui Dumnezeu, pentru
neamurile şi stapâni vor fi peste aceasta Domnul S-a grăbit să-l
popoare şi Domnul va imparati scoată din mijlocul răutăţii.
intru ei, în veci. Ei vor înţelege Neamurile văd, dar nu pricep
adevărul, ca unii care si-au pus nimic şi nu-şi bat capul cu aşa
încrederea în Domnul; cei ceva, că adică harul lui Dumnezeu
credincioşi vor petrece cu El în şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că
iubire, căci harul şi îndurarea sunt poartă grijă de sfinţii Săi.
partea alesilor Lui.
LA LITIE:
Din Inţelepciunea lui Solomon
citire: Stihira hramului bisericii şi stihira
Cuviosului Gheorghe,
(IV, 7-15)
glas 1:
Cel drept, chiar cand upuca să
moară mai devreme, da Bucură-te vestită Lavra a

de  odihnă. Bătrâneţile cele Cernicăi, că bărbatul doririlor

cinstite nu sunt cele aduse de o duhovniceşti, Preacuviosul

viaţă lungă, nici nu le masori după părintele nostru Gheorghe, ţi-a

numărul anilor. Inţelepciunea este înmulţit pe fiii tăi. Bucură-te şi tu

la om adevărata cărunteţe şi Lavra a Căldăruşanilor, ca ai

vârsta bătrâneţilor înseamnă o primit purtarea de grijă a

viaţă neîntinată. Plăcut lui stareţului tău. Impreunând acum

Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, cântare duhovnicească, cu toţii să

fiindcă trăia între păcătoşi, l-a strigăm: Fericit eşti Părinte

mutai de pe pământ. A fost răpit, Gheorghe, povăţuitorule al

ca răutatea să nu-i schimbe statorniciei călugăreşti şi

mintea sa, înşelăciunea să nu-i innoitorule al mănăstirilor

amăgească sufletul. Căci vraja romaneşti, nu înceta a te ruga lui

viciului întunecă cele bune şi Hristos, să se mântuiască

ameţeala poftei schimbă gândul sufletele noastre.

cel fără de răutate. Ajungând Slavă…,glas 5:


curând la desăvârşire, dreptul a
Cuvioase Părinte, n-ai dat somn Urmând râvnei proorocului Ilie,
ochilor tăi, nici genelor tale Cuvioase Parinte Gheorghe şi
dormitare, până ce sufletul si ascultător sfatului duhovnicesc al
trupul de patimi ţi-ai curăţit şi pe Cuviosului Paisie, ai surpat cu
line însuţi  locaş al Duhului le-ai rugăciunea înşelăciunea diavolilor.
gătit, căci, venind Hristos cu Făclia  cea luminoasă  a monahilor
Tatăl, întru tine s-a salaşluit; deci şi mangaierea părinţilor nevoitori,
arătându-te slujitor Treimii Celei pe Hristos Dumnezeu roaga-L să
de o fiinţă, propovăduitorule de dăruiască sufletelor noastre pace
lucruri minunate, înţelepte şi mare mila.
Gheorghe, roagă-tc pentru
Stih: Cinstita este înaintea
sufletele noastre.
Domnului moartea cuviosului Lui.
Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi
Ajungând la limanul liniştei
glas:
duhovniceşti al trairii in  Hristos,
Biserică şi uşă, cămară şi scaun al te-ai  aratul  stâncă  neclintita a
Impăratului esti,  Fecioară întru credinţei dreptmăritoare, Sfinte
totul preacinstită, prin care Cuvioase Părinte. Şi, întrarmându-
Mantuitorul meu, Hristos Domnul, te cu rugăciunea neîncetată şi cu
S-a arătat celor ce dormeau în paza smeritei cugetări, ai primit
întuneric, Soarele Dreptăţii fiind, darul facerii de minuni, spre
Care voia să lumineze pe cei pe întărirea credincioşilor. Pe Hristos
care i-a zidit după chipul Său, cu Dumnezeu roaga-L să dăruiască
mâna Sa. Pentru aceasta, cu totul sufletelor noastre pace şi mare
lăudată, ceea ce ca o Maica ai mila.
câştigat îndrăzneală către Dânsul,
Stih: Fericit bărbatul care se teme
roaga-L neîncetat sa mântuiască
de Domnul, şi doreşte să
sufletele noastre.
păzească poruncile Lui.
LA STIHOAVNĂ, Cu ce cântări de laude, astăzi,
vom cinsti pe Cuviosul Gheorghe
Stihirile, glasul întâi
Părintele nostru, că lupta cea
Podobie: Prea lăudaţilor bună a luptat, credinţa neclintită a
mucenici… păzit şi fericirea raiului a
dobândit, iar acum în ceruri, se Cuviosului (de două ori) şi
roagă să dăruiască sufletelor Născătoare de Dumnezeu
noastre pace şi mare milă. Fecioară…(o data).

Slavă…. glasul al 8 – lea: UTRENIA


Multimile călugărilor pe tine,
La Dumnezeu este Domnul…, se
îndreptătorule, te cinstesc,
cântă troparul
Gheorghe Părintele noslru; ca prin
tine au învăţat cu adevărat a Cuviosului: (de două ori), Slavă…,

umbla pe calea cea dreaptă. Şi acum…,

Fericit eşti că lui Hristos ai urmat al Născătoarei:


şi ai biruit puterea vrăjmaşului,
După catisma întâi, Sedealna,
cel ce eşti împreună vorbitor cu
glasul întâi
îngerii, cu drepţii şi cu sihastrii
împreună locuitor; cu aceia roaga- Podobia: Mormântul Tău …
te Domnului să miluiască sufletele
Părăsind desfătările cele lumeşti şi
noastre.
urmând din tot cugetul pe Hristos,
Şi acum…,a Născătoarei Invierii, Părinte Gheorghe. ai primit Harul
glasul al 8 – lea: Duhului Sfânt, şi prin posturi cu
lacrimi, deplin nevoindu-te,
Fecioară nenuntită, care pe
patimile trupeşti desăvârşit le-ai
Dumnezeu negrăit L-ai zămislit cu
stins. Roaga pe Hristos Dumnezeu
trup, Maica Dumnezeului Celui
ca să dea iertare tuturor celor ce
Preaînalt, rugăciunile robilor tăi
te cinstesc.
primeşle-le, ceea ce eşti cu totul
fără de prihană, care tuturor Slavă…, glas 5,
dăruieşti curăţire de păcate,
Podobie:Pe Cuvântul…
primind acum rugăciunile noastre,
roagă-te să ne mântuim noi toţi. Dascăl al rugăciunii curate şi
folositor al credincioşilor, te-ai
La binecuvantarea pâinilor se
făcut, Sfinte Cuvioase Părinte
cânta Troparul
Gheorghe. Povătuieşte-ne şi pe
noi pe calea cea adevarată a
desăvârşirii, rugând pe Dumnezeu
să ne daruiască iertare sufletelor firea omenească şi asemenea cu
noastre. cei netrupeşti petrecând. Ales ai
fost de Dumnezeu să călăuzeşti
Si acum…, a Născătoarei, a
cetele călugărilor şi sa povăţuieşti
Invierii glas 5:
pe cei bine credincioşi pe calea
Bucură-te, munte sfânt… mântuirii, transformând Lavra
Cernicăi în rai duhovnicesc. Pentru
Dupa a două Catismă, Sadealna
aceea bucurându-te neîncetat în
glas 8,
ceruri, trimite-ne de la Domnul
Podobie: Pre înţelepciunea şi mare şi multă milă.
Cuvântul…
Şi acum….
Lepadând toate cele lumeşti şi
Spăimântatu-s-a Iosif….
luând Crucea Domnului
preaînţelepte, te-ai arătat vrednic Polieleu: Robii Domnului…
următor al Cuviosului Paisie şi
Mărimurile,
povaţuitor al Sfântului Ierarh
Calinic. Ai alungat slava lumească Stih: Aşteptând am aşteptat pe
cu smerita cugetare şi patimile Domnul şi a căutat spre mine şi a
trupului le-ai legat cu înfrânări şi auzit rugăciunea mea.
osteneli. Pacea sufletului ai
Fericimu-te pe tine, Cuvioase
dobândit cu tăcerea şi
Părinte Ghcorghe, şi cinstim
neosândirea, pentru aceasta ai
sfânta pomenirea ta,
primit darul călăuzirii sufletelor,
povâţuitorule al călugărilor şi
de Dumnezeu purtătorule Părinte
împreună vorbitorule cu îngerii.
Gheorghe. Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să dăruiască iertare de Veniti  toate cetele calugarilor sa
păcate celor ce prăznuiesc cu laudam pe Cuviosul Gheorghe
dragoste sfântă pomenirea ta. zicand: Pe povfiţuilorul
credincioşilor.
Slavă…, glas 4,
Stihuri:
Podobie: Spăimantatu-s-a Iosif…

Minunatu-s-au cetele îngerilor,


văzând cum în trup fiind ai biruit
Genunchii mei au slăbit de post şi vin la tine, cerând cu bună
trupul meu s-a istovit de lipsa credinţă presfânta ocrotirea ta.
untuluidelemn.
Antifonul întâi al glasului 4,
Pentru cuvintele buzelor Tale cu
Prochimenul, glas 4:
am păzit căi aspre. Intors-ai
plângerea mea întru bucurie, luai- Cinstita este înaintea Domnului
ai sacul de la mine şi m-ai încins moartea Cuviosului Lui.
cu veselie.
Stih: Ce voi răsplăti Domnului,
Sa stiţi că Domnul Şi-a cunoscut pentru toate cale mi-a dai mie.
pe sluga Sa cea credincioasa.
Toată suflarea…
Cinstita este înaintea Domnului
Evanghelia de la Matei (11, 27-
moartea cuviosului Lui.
30)
După Polieleu, Sedealna glas 1,
(caută joi în săptămâna a IV după
Podobie: Mormântul Tău…
Pogorârea Sf. Duh)
De slava cea deşartă fugind,
Psalmul 50,
Cuvioase, ai pornit razboi
împotriva patimilor şi, neîncetat, Slavă…, glasul al 2-lea:

pe Hristos chemand în rugăciune, Pentru rugăciunile Cuviosului Tău


ai dobândit biruinţa asupra Gheorghe, Milostive, curăţeşte
vrajmaşului, făcandu-ti trupul vas mulţimea păcatelor noastre.
ales al Preasfantului Duh.
Şi acum….
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei
Pentru rugăciunile  Născătoarei de
asemenea:
Dumnezeu. Milostive, curăţeşte
Pe Fiul şi Cuvântul Lui Dumnezeu mulţimea greşalelor noastre.
şi Tatăl, în brate  ii cuprinzi ca o
Stih: Miluieste-ma Dumnezeule
maică Fecioară, şi  multă
dupa mare mila Ta…
indraznire având către Dânsul
având, roaga-L pururea sa Stihira, glasul al 6-lea:
izbavească de patimi pe toţi cei ce
Cuvioase Parinte Gheorghe, in tot
pământul a ieşit vestirea faptelor
şi a învăţăturilor tale. Căci, Slavă…,
cunoscând ispitele vrăşmaşului, ai
Chemat ai fost de Mîntuitorul
biruit pe ispititorul şi în cuviosie
Hristos spre viaţă calugarească
vieţuind, cetele îngereşti ai ajuns.
Cuvioase Părinte Gheorghe şi
Pentru aceasta, în ceruri ai aflat
urmând calea multor înaintaşi ai
plata ostenelilor tale, iar acum,
tai spre Sfântul Munte Athos, te-ai
dobândind îndrăzneală către
silit la nevoinţe încât ai minunat
milostivul Dumnezeu, cere pace şi
pe toţi.
mântuire sufletelor noastre.
Şi acum…,
CANOANELE
Sălaş desfătat al lui Dumnezeu ai
Canonul Cuviosului, glasul al fost Preacurată, că în sfânt
8-lea: pântecele tău, voind, Cuvântul a
locuit, spre mântuirea neamului
Cântarea I
omenesc.
Irmos: Apa trecand-o ca pe
Catavasie: Hristos se naşte…
uscat…
Cântarea a 3-a
Fiind născut în familie de buni
creştini ortodocşi, încă din pruncie Irmos: Doamne, care ai lacul cele
ai învăţat a-L  cinsti pe Dumnezeu de deasupra…
şi a te hrăni cu Dumnezeieştile
Deprinzându-te cu frica de
Scripturi. Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu, Cuvioase Părinte
Dumnezeu pentru sufletele
Gheorghe, trupul, sufletul si
noastre.
mintea le-ai curatit de orice urmă
De tânăr te-ai ostenit în fapte a păcatului şi cu luminoase daruri
bune, dorind prea fierbinte să te-ai înbogăţit, iar acum în ceruri
urmezi  Sfinţilor Părinţi, cu fapta, roaga-te şi pentru noi să
cu cuvantul şi cu gândul, mergând dobândim darurile Duhului Sfânt.
pe urmele acestora. Invată-ne şi
Dragostea de viaţa pusnicească
pe noi să urmăm calea mântuirii şi
te-a făcut să-l urmezi pe Sfantul
să dobandim de la Hristos mare
stareţ Paisie la  schitul său din
milă.
Muntele Athos şi, ascultător
fâcându-te intru toate, ai învăţat Pentru aceasta, roagă-te lui
de la el lucrarea rugăciunii celei Hristos Dumnezeu ca să dobândim
neîncetate. şi noi milă în ziua judecăţii.

Slavă…, Slavă…, Şi acum…, insasi podobia:

Sporind in viaţa duhovniceasca Porunca cea cu taină, luând-o


prin post şi priveghere ai dobândit întru cunoştinţă cel fără de trup,
smerita cugetare şi hrănindu-te în casa lui Iosif, degrab a stat
eu rugăciunea cea neincetată a înainte, zicând celei ce nu ştia de
chemării numelui lui Hristos de nunta: Cel ce a plecat cu
bunătăţile cele duhovniceşti le-ai pogorârea cerurile încape fară
îndestulat. Ajută-ne şi pe noi să schimbare tot întru tine, pe Care
ne împărtăşim de frumuseţile cele şi vazandu-L în pântecele tău
cereşti. luând chip de rob, mă spăimântez
a striga ţie: Bucura-te, mireasa,
Şi acum…,
pururea Fecioară!
Pe Dătătorul de lumină şi
Cântarea a 4-a
Incepătorul vieţii omeneşti L-ai
născut, Preacurată de Dumnezeu Irmos: Am auzit, Doamne, taina
Născătoare, arătându-te vistierie rânduielii Tale…
vieţii noastre si usa Luminii celei
Virtutile pustniceşti, postul şi
neapropiate.
privegherea, te-au ajutat sa te
Catavasie: Fiului celui nascut… ridici neîncetat către Dumnezeu şi
să te rogi pentru ucenicii tăi. Iar
Sedealna, glasul al 8-lea:
acum, sălăşluind în locasurile
Podobie: Dintru inaltime… sfinţilor, mijloceşte şi pentru noi
cei care te cinstim cu dragoste,
Ca un biruitor ai umblat în viaţa
Cuvioase Gheorghe.
aceasta Părinte şi acum cu sfinţii
te odihneşti întru slava, Ne minunăm Părinte de râvna ta
Preacuvioase Gheorghe cel cu pentru virtute, lepădând grijile
nume de mucenic, îndreptătorule lumeşti, ai slujit numai lui
al cetelor călugăreşti şi Dumnezeu pâna la sfârşitul vieţii
povăţuitorule al credincioşilor. pământeşti. Invaţă-ne si pe noi
ucenicii tăi să părăsim cele cuvinte Cuvioase Gheorghe şi cu
pământeşti şi să dobandim cele lacrimile pocăinţei ţi-ai umplut de
cereşti. bucurie şi mângâiere
duhovnicească inima ta iar cu
Slavă….
blândeţea ai atras darurile Duhului
Pentru blândeţea şi smerenia ta ai Sfânt în sufletul tău. Roagă-te
ajuns să fii calauzitorul multor cuvioase ca şi noi să ne întărim în
monahi şi sfătuitor al celor ce nevoinţele călugăreşti şi să ne
alergau la tine cu credinţă. Iar noi învrednicim ele cununa împărăţiei
astăzi le cinstim ca pe un cereşti.
adevărat prieten al lui Hristos, ne
Ajută-ne, Părinte, împreună cu
închinăm sfintelor tale moaşte şi
Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul
sărutăm eu credinţa sfânta icoana
ostrovului Cernicăi, şi nu ne lăsa
ta. Mijloceşte şi pentru noi, sfinte,
biruiţi de mulţimea ispitelor; ci
la Părintele ceresc sa miluiască
mijloceşte la Hristos Dumnezeu ca
sufletele noastre.
sa dobândim pace şi mântuire
Şi acum…, a Nascatoarei: sufletelor noastre.

Nici îngerii, nici oamenii nu pricep Slavă…,


taina cea mare, Preasfantă
Când Domnul a voit să te încerce
Fecioară, cum din tine a luat trup
printr-o boală grea care te-a
pamantesc Fiul lui Dumnezeu,
cuprins, mare tristeţe s-a aşezat
Mântuitorul lumii. De aceea, iti
în sufletele ucenicilor tăi, dar
cantam:  Bucură-te, rugătoare
adunându-i pe toţi în Sfânta
neincetată a drept credincioşilor.
Biserică le-ai citit rugăciunea de
Catavasie: Toiag din rădăcina lui iertare a păcatelor şi i-ai mângâiat
Iesei… sfătuindu-i să nu se îndoiască de
judecăţile lui Dumnezeu cele
Cântarea a 5-a
nepătrunse.
Irmos: Auzi-ne pe noi cu porunca
Şi acum..,,
Ta…
Îngerii te laudă, Preacurată
In toata vremea vieţii tale te-ai
Stăpână, sfinţii toţi te
hrănit cu înţelepciunea sfintelor
preamăresc, iar noi cu alese reinnoit obstea si aşezămintele
cântări te cinstim, că tu mijloceşti mănăstireşti de la Cernica şi
pentru noi toţi şi ne împaci cu Caldaruşani.
Dumnezeu.
Şi acum…
Catavasie:
Cauta cu milostivire spre cei ce
Cântarea a  6-a scapă la ajutorul tau, Fecioară,
căci, deşi nu am lucrat nimic
Irmosul: Rugăciunea mea voi
vrednic de pocainţă şi poruncile
vărsa catre Domnul
Fiului tău nu le-am păzit, totuşi,
Intrând, Părinte, în altarul bisericii pentru bunătatea ta, nu
Sfântul Nicolae din Mănăstirea deznadăjduim de mântuirea
Cernica, ai aflat lângă prestol din noastra.
şarpe, pe care certându-l l-ai
alungat, arătând prin aceasta că
CONDACUL
în acest loc sfânt, de acum încolo,
Glasul întâi
se va salaşlui pacea lui Hristos,
înţelepciunea cea de Sus. Podobie: prea lăudaţilor
mucenici…
Cu asprimea nevoinţelor tale ai
cucerit pe ravnitorii după viaţa Povaţuitor preaînţelept al

îngerească a cuvioşilor, iar cu călugărilor şi neobosit lucrator al

dulceaţa cuvintelor tale de virtuţilor te-ai arătat, purtătorule

Dumnezeu inspirate ai adunat pe de Dumnezeu, Părintele nostru

binefăcători, care au rectitorit Gheorghe, caci întrarmandu-ţi

Sfântă manastirea ta. trupul cu nepatimirea, ai luminat


inimile celor binecredincioşi.
Slavă…
Pentru aceasta te-ai făcut sălaş
Pe Dumnezeu pururi l-ai avut de-a cinstit al Duhului Sfânt şi în ceruri
dreapta ta ca sa nu te clatini, pe ai aflat plata ostenelilor tale.
Sfânta Lui Maică acoperitoare şi Roagă pe milostivul Dumnezeu
ajutatoare, iar pe Sfântul Ierarh împreună cu Ierarhul Calinic să ne
Nicolae prieten si sfatuitor. Ajutat dăruiască noua pace şi mare milă.
în chip nevăzut de aceştia, ai
ICOSUL Încă din frageda copilărie, plin
fiind de râvna pentru Dumnezeu şi
Intru tine, Părinte, s-a proslăvit dorind să vieţuiască dună
Dumnezeu şi neamul românesc şi- rânduiala călugăreasca şi-a
a aflat vrednica cinstire, ca plănuit să ajungă în Sfântul Munte
ostenindu-te spre împlinirea Athos. Dar fiind sărac si tanar nu
poruncilor dumnezeieşti şi lupta izbutea. Insa, Bunul Dumnezeu a
cea bună luptând, după vrednicie ascultat glasul inimii sale, ca
te-ai încununat. Iar acum, aflandu-se în Bucureşti un
petrecând în Impărăţia cea de mitropolit grec, tânărul Gheorghe
sus, caută spre noi nevrednicii fiii s-a dus la el şi i-a cerut să-i intre
tăi, care cu smerenie săvârşim în ascultare. Deci, învoindu-se
sfântă pomenirea ta şi cu mitropolitul, l-a primit şi după ce
dragoste-ţi strigăm: Bucură-te, şi-a isprăvit treburile prin
Cuvioase Părinte Gheorghe mult Bucureşti. l-a luat cu sine la
nevoitorule! Constantinopol. Aici, tanărul cel

SINAXAR: de Dumnezeu ales a mai petrecut


3 ani în ascultarea mitropolitului,
In ziua a treia a lunii decembrie, după care primind binecuvântare,
pomenirea Prea Cuviosului şi de a plecat în Sfântul Munte, pe care
Dumnezeu Purtătorului Părinte îl râvnea atat de mult.
Gheorghe, stareţul de la Cernica.
Ajuns  în grădina Maicii Domnului,
Acest de Dumnezeu ales Părinte tânărul Gheorghe a intrat în
Gheorghe, arhimandritul de la obştea Sfintei Mănăstiri Vatopedu,
Cernica. a fost român de neam şi unde a fost făcut rasofor şi a fost
de credinţă creştin-ortodox din hirotonit diacon de către
ţinutul Ardealului. El s-a născut mitropolitul Rasca, ocrotitorul său.
într-o familie evlavioasă, cu De acum, părintele Gheorghe si-a
părinţi cucernici şi iubitori de sporit si mai mult ostenelile şi,
Dumnezeu, la anul mântuirii căutând un parinte duhovnicesc
1730. să-i fie povaţuitor, Dumnezeu l-a
invrednicit să întâlnească pe
Cuviosul Stareţ Paisie cu care s-a
hotărât să se retragă şi sa se a oprit să nu mai plece in Athos,
nevoiască în singurătate, ci i-a poruncit sa ramana aici
indeletnicindu-se cu citirea şi pentru a intemeia obşte de
traducerea sfintelor cărţi. călugări în Ţara Românească,
Degrabă, la Schitul Sfântul Ilie şi după cum a făcut Cuviosul Paisie
în jurul Cuviosului au inceput sa în Moldova. La început Cuviosul s-
se adune o mulţime de fraţi. Aici, a apărat, zicând că este nevrednic
viitorul Stareţ Gheorghe s primit pentru o lucrare ca aceasta, însă
chipul îngeresc din mâinile fiind încă în această mâhnire şi
fericitului Paisie şi a fost hirotonit adormind, l-a văzut în vis pe
preot. Dar, înmulţindu-se obştea Sfântul Ierarh Nicolae, care i-a zis
şi nemaiincăpând în schit, Stareţul că trebuie să rămână aici ca să-i
Paisie a hotărât împreună cu curaţească locaşul de fiarele
monahii săi să părăsească Sfântul sălbatice. Trezindu-se, Părintele
Munte şi să vină în Moldova,  Gheorghe îndată l-a întrebat pe
unde s-au aşezat pe  rând  la  prietenul său Macarie dacă ştie
mănăstirile Dragomirna, Secu şi vreo mănăstire cu hramul Sfântul
Neamţ. Nicolae, iar acela i-a spus că este
una în ostrovul Cernica, dar că e
Chemarea lui  Dumnezeu a aprins
în paragină şi plină de fiare
iarăşi inima Cuviosului Gheorghe
sălbatice şi târâtoare.
şi râvnind după viaţa sihăsirească,
si-a luat binecuvântare de la Astfel, Prea Cuviosul Gheorghe, cu
Stareţul Paisie să se întoarcă in bucurie negrăită de la vedenia ce
Sfantul Munte. Ajuns, însă, în o avusese, s-a rugat să fie dus în
cetatea Bucurestiului, s-a oprit la ostrovul Cernica. Ajungând aici, a
un oarecare călugăr îmbunătăţit, trebuit sa-şi croiască singur
anume Macarie, zis Dascalul. cărare, tăind cu toporaşul
Acesta, fiind pe lângă mitropolitul mărăcini. Când a intrat în biserică,
Grigore, l-a dus pe Cuviosul Părintele a văzut în Sfântul altar
înaintea Ierarhului. Mitropolitul, un şarpe mare încolăcit lângă
după ce l-a ascultat pe Părintele Sfânta masă, căruia Cuviosul i-a
Gheorghe şi văzând darurile cu zis cu blândeţe: “Puiul tatii, până
care era împodobit, nu numai că l- acum ai locuit tu aici, iar acum să
mi te duci, că avem să locuim intelepciunea şi dulceaţa
noi”, iar fiara îndată s-a supus şi cuvintelor sale, izvorâte din taina
s-a dus. rugaciunii neîncetate, adăpa
sufletele cele însetate după
Mult s-a ostenit aici Cuviosul,
Dumnezeu. Iar, cu darul Duhului
curaţind cu mâinile sale mărăcini
Sfânt, Părintele ştia să trezeasca
şi punând toate în buna randuială.
conştiinţele din somnul păcatelor
Mari au fost luptele împotriva
si să le  aducă inimile la râvna cea
viclenilor diavoli, care îl atacau
dumnezeiască. Astfel, vestea
neîncetat, până când Dumnezeu i-
faptelor sale pustniceşti a ajuns
a trimis ajutor din toate părţile,
departe de mănăstirea sa şi a
aşa încât obştea a ajuns să
mulţime de fraţi doritori după
numere peste 100 de fraţi.
vieţuirea îngerească, printre care
Totodată, i-au venit în ajutor şi
se numără şi Sfântul Ierarh
boierii din împrejurimi care au
Calinic, vrednicul urmas  intru
sprijinit mănăstirea cu cele
nevointe si la stareţia acestei
necesare vieţii pământeşti. Când
Sfinte Mănăstiri.
obştea s-a înmulţit, Cuviosul a
primit în ascultarea sa şi După ce a petrecut multă vreme
mănăstirea Căldăruşani, unde a eu ucenicii săi, pe care i-a
dus călugări de la Ccrnica. Atât de îndrumat la ascultare şi la
mult sporeau părinţii împreună cu statornicie în viaţa calugarească,
stareţul lor, încât însuşi Cuviosul, cunoscandu-şi dinainte
Domnitorul Nicolae Mavrogheni, vremea adormirii sale, a chemat
aflând de viaţa aleasa a lor, a la sine pe părinţi şi pe fraţi pe
vizitat sfânta mănăstirea şi fiind care, cu glasul Duhului, i-a
mişcat de cele văzute şi auzite, i-a îndemnat să   urmeze intotdeauna
răsplătit cu multe binefaceri. calea smereniei, alungând cu
rugăciunea orice cartire si
Nenumărate au fost nevointele si
nemulţumire. I-a sfătuit, apoi, să
ostenelile Cuviosului Gheorghe,
păzească dragostea unii către alţii
pentru care a fost cinstit şi iubit
şi să nu se lase biruiţi de slava
atât de călugări, cât şi de boieri şi
desarta, stiind că nimic nu va
de poporul credincios. Cu
apropia mai mult pe călugăr de
Dumnezeu decât smerenia, Cu smerita dragoste îi povăţuiai
ascultarea şi Sfintele Slujbe ale pe toţi să fie ca nişte îngeri în trup
Bisericii. şi să nu se plece spre deşertăciuni
mincinoase sau patimi stricătoare
Apoi, vieţuind şi învăţând,
de suflet, ci să urmeze sfinţilor
Stareţul Gheorghe s-a mutat la
tineri din cuptorul Babilonului.
Domnul în anul 1806, ziua a treia
a lunii decembrie, si acum in Şi acum….
ceruri fiind, se roagă lui
Tu singură ai născut pe
Dumnezeu pentru sufletele
Dumnezeu, ceea ce ai  rămas
noastre, căruia este slava în vecii
fecioară şi după naştere, tu firea
vecilor. Amin.
ai înnoit-o cu naşterea ta, Marie,
Cântarea a 7-a tu pe Eva ai dezlegat-o de
blestemul cel strămoşesc,
Irmosul: Pruncii, care merseseră
Născătoare de Dumnezeu
din Iudeea în Babilon…
preacurată.
Ridicata-i in  mănăstirea Cernica o
Catavasie: Tinerii în buna
biserică inchinata Sfantului si 
credinţă…
Dreptului  Lazăr,  Cuvioase, si
alaturi de ea ai zidit mai multe Cântarea a 8-a
chilii pentru ucenicii tai, care
Irmos: Pe împăratul ceresc…
veneau sa se linişteasca  aici. 
Deasemeni si multe odoare ai Inţelepte sfaturi ai dat fiilor tăi: sa
agonisit sfintei biserici. se ferească de zavistie, de
pizmuire, de lăcomie, de vicleşug,
Nu te-ai îngrijit doar de cele
de mânie, de pomenire de rău şi
materiale necesare obştii tale, ci
de trufie, pentru ca acestea sunt
mai ales ai căutat spre cele
urâciune înaintea lui Dumnezeu, ci
duhovniceşti, lăsându-le părinţilor
să cânte: Pe Domnul lăudaţi-L, şi-
şi fraţilor un aşezământ statornic
L prea înălţaţi întru toţi vecii.
pe care să-l păzească cu sfinţenie
şi astfel să dobândească Cât   timp  ai  trăit  în   viata
mântuirea. pamantească şi ai povăţuit pe
ucenici, ai avut grijă să-i aperi de
Slavă…,
toi felul vătămări şi  să-i   înveţi să aibă dragoste unul către altul si
să preaslăvească Dumnezeu întru sa pazeasca legământul statornicit
toţi vecii. de tine, Cuvioase Parinte
Gheorghe, apoi binecuvântându-i,
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi
ţi-ai dat sufletul in mâinile
pe Sfântul Duh,
Domnului.
Domnul.
Mare tristeţe i-a cuprins pe
Porunca iubirii aproapelui, lăsată părinţii Manastirilor tale Cernica şi
de Mantuitorul Hristos, ai rânduit- Caldarusani la vestea despărţirii
o să fie păzită cu sfinţenie de de tine, Cuvioase, pentru ca
vieţuitorii sfintei mănăstiri şi pe ea rămâneau orfani de un părinte
să se zidească toată osteneala iubitor. Iar după ce ţi-ai dat
călugărească, pentru care îţi obştescul sfârşit, te-au aşezat cu
cantam: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L cântări de îngropăciune în faţa
prea înălţaţi întru toti vecii. bisericii tale din ostrovul Sfântului
Ierarh Nicolae.
Şi acum….
Slava….
Cu adevărat de trei ori fericit este
neamul nostru, Preacurată, Veniţi toate cetele cuvioşilor
avându-te pre tine mijlocitoare părinţi să-1 cinstim după cuviinţă
catre Hristos, Fiul tău şi Ziditorul pe Cuviosul Gheorghe, luminător
tuturor, măcar deşi gresim ca duhovnicesc al călugărilor şi
nişte purtători de trupuri. mirenilor cucernici şi sărutându-i
icoana şi moaştele sale, să-l
Catavasie: Cuptorul cel răcorit…
rugăm să mijlocească la Domnul
Se cântă: Ceea ce eşti mai pentru sufletele noastre.
cinstită…
Şi acum…,
Cântarea a 9-a
Incăput-ai Fecioară pe Dătătorul
Irmos: Cu adevărat Născătoare de bunătăţilor, născându-L mai
Dumnezeu… presus de fire, Care pogorându-se
Apropiindu-ţi-se clipa despărţirii, s-a arătat om deplin, Dumnezeu
ai adunat pe fii tai si le-ai poruncit fiind, întru amândouă firile şi
strălucirile şi voinţele. Pe acela si pe ucenicul sau Sfântul Ierarh
roagă-L, întru tot cinstita, să se Calinic, cărora să cântăm:
mântuiască sufletele noastre. Bucurati-vă, rugatorilor
neadormiţi pentru sufletele
Catavasie: Taină străină văd…
noastre.
Luminânda. glasul al 3-lea
Veniţi, soborul sfinţiţilor slujitori,
Podobie: Cercetatu-ne-a pe noi.. să împletim cununa de cântări
Cuviosului Părinte Gheorghe, căci
Lepadand cele pamantesti, ai
acesta s a învrednicit a fi
castigat cele ceresti, Cuvioase
împreună eu Sfinţii Părinţi, iar in
Parinte Gheorghe, povatuitor
ceruri se  roagă să se mântuiască
luminat al calugarilor si calauzitor
sufletele noastre.
al credinciosilor cu dragoste catre
Mantuitorul Hristos, te-ai aratat Veniţi, adunarea credincioşilor, pe
purtatorule de Dumnezeu si stareţul Gheorghe de la Cernica
neadormit rugator pentru toata să-l lăudăm şi împreună cu el sa
lumea. cinstim  şi pe Cuviosul  Paisie, 
părintele său duhovnicesc, că
LA LAUDE
aceştia, cu adevărat, mai presus
Se pun stihirile pe 4,  glas 4, de fire s-au aratat, că, trup
materialnic având, viaţa celor fără
Insuşi glasul:
de trup au râvnit, învrednicindu-
Veniţi, toate cetete monahilor, se a vedea frumusetea cea
iubitori praznuire, să lăudăm pe prealuminată a Prea Sfintei
Cuviosul Gheorghe şi cu toţi intr- Treimi.
un glas să-i cântam: Bucură-te,
Slavă…, glas 5
Părinte purtatorule de duh,
dumnezeiescule şi vorbitorule cu Cuvioase Părinte, n-ai dat somn
ingerii. ochilor tăi, nici genelor tale
dormitare, pană ce sufletul şi
Veniţi, iubitorilor de Dumnezeu,
trupul de patimi ti-ai curaţit şi pe
să întâmpinăm cu laude pe
tine însuţi locaş al Duhului te-ai
podoaba sihastrilor români, pe
gatit, caci,   venind Hristos cu
Cuviosul Gheorghe de la Cernica
Tatăl, întru tine s-a salasluit; deci
aratându-te slujitor Treimii Celei Fraţilor roada duhului… (caută
de  o fiintă, propovăduitorule de sâmbătă în săptămâna a 27-a
lucruri minunate, înţelepte după Rusalii).
Gheorghe, roagă-le pentru
Aliluia, glasul 1: Fericit bărbatul
sufletele noastre.
care se teme de Domnul.
Şi acum….
Evanghelia de la Luca (VI, 17-23):
Stăpână, primeşte rugăciunile
In vremea aceea, coborând
robilor tăi şi ne izbăveşte pre noi
împreună cu ei, Iisus a stal la loc
de toată nevoia şi necazul. Toata
şes…
nădejdea noastră o punem spre
tine Maica lui Dumnezeu, păzeşte- Chinonicul: Intru pomenire
ne sub sfânt acoperământul tău. veşnică va fi dreptul şi de auzul
rău nu se va teme
Doxologia mare, Troparele,
Ectcniile si Otpustul.
Condacul 1
LA LITURGHIE:
Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult
Fericirile pe 8: Din Canonul nevoitorul Părintele nostru Gheorghe
Cuviosului Cântarea a 3-a şi a 6- să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta,
prin multă osteneală şi nevoinţe
a. călugăreşti, de Împărăţia cea cerească
s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu.
Prochimenul, glasul al 7-lea: Pentru aceasta, cu smerenie şi cu
credinţă, să-i cântăm din adâncul
Drepţii să se bucure de izbânda sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte
lor. Gheorghe, mult nevoitorule!

Stih: Cântaţi Domnului cântare Icosul 1


nouă.
Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea
Cântaţi laudele în adunarea îmbunătăţită a monahilor, Părinte
Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De
credincioşilor. aceea ai plecat pe calea nevoinţelor
sihăstreşti intrând în ascultarea
Apostolul din Epistola către Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând
Galateni (V, 22-VI, 2): , cu dreaptă socoteală virtuţile
dumnezeieşti, ai făcut să se
sălăşluiască în sufletul tău puterea
Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna
ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm Bucură-te, stâlp al ascultării;
unele ca acestea: Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos; Bucură-te, cinstitorul sfinţilor;
Bucură-te, iubitor al chipului Bucură-te, povăţuitorule al călugărilor;
monahicesc; Bucură-te, râvnitorul pustiei;
Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har; Bucură-te, slujitorul tainelor cereşti;
Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel Bucură-te, lucrătorule în via Domnului;
vechi; Bucură-te, rugătorule preafierbinte;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel Bucură-te, vrednic ascultător al
nou, zidit după chipul lui Dumnezeu; poruncilor Mântuitorului;
Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe; Bucură-te, chip al blândeţii pustniceşti;
Bucură-te, împlinitor al virtuţilor Bucură-te, străjer neadormit în osteneli
creştineşti; şi privegheri;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste; Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe,
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit mult nevoitorule!
pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu Condacul al 3-lea
bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Povăţuit de cuvintele psalmistului care
Paisie; zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor mergi, că la Tine am ridicat sufletul
părinţi; meu”, şi încercat în experienţa trăirii
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, sihăstreşti, ai venit împreună cu
mult nevoitorule! dascălul Macarie la locul care ţi se
descoperise de sus de Sfântul Nicolae,
Condacul al 2-lea dând slavă lui Dumnezeu şi cântând:
Aliluia!
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu,
descoperită ţie prin Sfântul Ierarh Icosul al 3-lea
Nicolae, ai fost rânduit să reînnoieşti
zidirile şi obştea Mănăstirii Cernica. Şi Puterea Celui de Sus pogorându-se în
luând binecuvântare de la iubitorul de sufletul tău, Cuvioase Părinte
Hristos Mitropolitul Grigorie, ai început Gheorghe, ai împlinit cu osârdie
osteneala restaurării acestui aşezământ, poruncile Evangheliei lui Hristos, încât
cântând lui Dumnezeu: Aliluia! numele tău s-a făcut cu repeziciune
cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din
Icosul al 2-lea jurul Bucureştilor, pentru care îţi cântăm
unele ca acestea:
Auzind, Sfinte Părinte, chemarea Bucură-te, întemeietorule de obşti
Mântuitorului, ai primit fără şovăire călugăreşti;
ascultarea încredinţată şi ai început Bucură-te, îndrumător al călugărilor
lucrarea duhovnicească de rezidire a cuvioşi;
Mănăstirii Cernica şi de reînnoire a vieţii Bucură-te, cel ce pe Sfântul Nicolae l-ai
călugăreşti, pentru care te lăudăm avut ocrotitor;
zicând: Bucură-te, cel ce ai împlinit cu dragoste
Bucură-te, pildă de statornicie; rânduielile călugăreşti;
Bucură-te, următorule al Cuviosului sfătuit;
Părinte Paisie de la Neamţ; Bucură-te, făclie luminoasă a ucenicilor
Bucură-te, izgonitorul vrăjmaşilor văzuţi tăi;
şi nevăzuţi din mănăstirea ta; Bucură-te, risipitor al întunericului
Bucură-te, că făpturile ascultă de minciunii;
cuvântul tău; Bucură-te, izgonitor al vrăjmaşilor
Bucură-te, că pentru toate ai slăvit pe făţarnici;
Dumnezeu; Bucură-te, liniştitorul furtunilor de pe
Bucură-te, văzătorule al lucrării divine marea vieţii;
din cele create; Bucură-te, că şi natura ascultă de
Bucură-te, duhovnic iscusit şi chip cuvântul tău;
prealuminat; Bucură-te, împăciuitorule al tuturor
Bucură-te, povăţuitor şi îndrumător certaţi şi de vrăjmaşul despărţiţi;
duhovnicesc al creştinilor; Bucură-te, chivernisitorul lucrurilor
Bucură-te, întruchiparea bunătăţii şi a sfinte;
smereniei; Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe,
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!
mult nevoitorule!
Condacul al 5-lea
Condacul al 4-lea
Văzând vrăjmaşul statornicia ta în
De îndată ce Mitropolitul Grigorie te-a lucrarea duhovnicească, de Dumnezeu
binecuvântat să fii întemeietor al vieţii purtătorule, Părinte, ţi-a pregătit mulţime
de obşte şi chivernisitor al bunurilor de ispite şi supărări ca să te piardă;
mănăstireşti de la Cernica, întru răbdare însă, după puţin timp, s-a ruşinat
şi nădejde ai început, Cuvioase Părinte, îndepărtându-se, căci tu cântai pururea
osteneala înnoirilor, cântând lui lui Dumnezeu: Aliluia!
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Icosul al 4-lea
Înzestrat cu harul preoţiei, ai slujit cu
Cine nu te va ferici, Părinte Gheorghe, credinţă dumnezeieştile Taine ale lui
pe tine, cel care cu înţelepciune şi Hristos, iar Cunoscătorul inimilor,
credinţă ai rectitorit Mănăstirea Cernica Dumnezeu, ţi-a dăruit, cinstite Părinte,
şi ai rânduit viaţa cea de obşte plăcută mulţime de ucenici şi fii duhovniceşti, pe
lui Dumnezeu. Pentru aceasta îţi care i-ai împărtăşit din cuvântul ziditor al
aducem laude ca acestea: Evangheliei şi din izvorul dătător de
Bucură-te, părinte plin de har viaţă al Duhului Sfânt, pentru care lucru
dumnezeiesc; minunându-ne îţi cântăm:
Bucură-te, că viaţa ta ai închinat-o slujirii Bucură-te, vieţuitor al pustiei şi rugător
lui Hristos; neîncetat;
Bucură-te, că ai împlinit cu râvnă voia Bucură-te, om duhovnicesc şi povăţuitor
Lui; luminat;
Bucură-te, că ai fost ascultător întru Bucură-te, purtător al harului Duhului
toate de ierarhul tău; Sfânt;
Bucură-te, că adesea cu el în multe te-ai Bucură-te, candelă aprinsă din lumina
lui Hristos; Bucură-te, rugătorule pentru neamul
Bucură-te, foc de rugăciune călăuzitor al tău;
ucenicilor tăi; Bucură-te, că ai fost dăruit de Hristos cu
Bucură-te, sprijinitor al credincioşilor; putere de sus;
Bucură-te, următor al Sfinţilor Părinţi; Bucură-te, cel ce ţi-ai răstignit poftele
Bucură-te, că ai semănat sămânţa cea împreună cu patimile;
bună în inimile credincioşilor; Bucură-te, că ţi-ai supus voinţa voinţei
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi; lui Hristos;
Bucură-te, păstorul cel bun al turmei lui Bucură-te, că ţi-ai ridicat cugetul de la
Hristos; pământ la cer;
Bucură-te, stareţ, iluminat de Duhul Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de
Sfânt; bunătăţile cele trecătoare;
Bucură-te, părinte al părinţilor pustiei; Bucură-te, că cele cereşti ai dorit în
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, toată viaţa ta;
mult nevoitorule! Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe,
mult nevoitorule!
Condacul al 6-lea
Condacul al 7-lea
Precum cerbul care caută să se adape
din izvoarele cele limpezi ale pustiei, Vederile minţii avându-le curăţite prin
aşa şi sufletul tău, minunate Părinte, lucrarea virtuţilor, Părinte Gheorghe, ai
dorea să se liniştească în ostroavele ajuns la starea de nepătimire şi,
Sfântului Munte Athos. Dar, socotind că contemplând pe Hristos neîncetat în
ascultarea de mai-marii Bisericii este inima ta, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
mai sfântă decât voinţa proprie, întru
smerenie ţi-ai tăiat voia şi, supunându-te Icosul al 7-lea
chemării sfinte, ai cântat lui Dumnezeu:
Aliluia! Icoană vie de rugăciune, post şi
privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi, iar
Icosul al 6-lea vestea vieţuirii tale îngereşti s-a
răspândit în tot ţinutul Ţării Româneşti.
Iubindu-ţi neamul tău, Părinte, deşi ai Pentru aceea îţi cântăm:
căutat în alte locuri să te îmbunătăţeşti Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost plină de
sufleteşte din experienţa trăitorilor în Treime;
Hristos, totuşi, atunci când ai fost Bucură-te, minte plină de smerită
chemat să slujeşti pe fiii poporului tău cugetare;
din care ai ieşit, cu bucurie ai răspuns, Bucură-te, că viaţa ţi-ai curăţit-o de
pentru care îţi cântăm: păcate;
Bucură-te, următor al sfinţilor cuvioşi de Bucură-te, floare aleasă răsădită în
demult; grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, cuvioase purtător al darului Bucură-te, trandafir cu petalele
smereniei; înfrumuseţate de lumina lui Hristos;
Bucură-te, înţeleptule din înţelepciunea Bucură-te, că inima ta răspândeşte
lui Hristos; mireasma iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, conştiinţa datoriei împlinite; Bucură-te, părinte plin de har
Bucură-te, împlinitorul legii şi al virtuţilor; dumnezeiesc;
Bucură-te, că vrăjmaşii n-au putut Bucură-te, că vezi faţa lui Hristos pe
răpune statornicia ta în rugăciune; Care L-ai iubit;
Bucură-te, cel ce, prin chemarea Bucură-te, că noi, urmaşii tăi, îţi păstrăm
Duhului, cerul l-ai pogorât pe pământ; vie pomenirea;
Bucură-te, pildă bună credincioşilor Bucură-te, că mutarea ta la ceruri ne-a
râvnitori; umplut de bucurie;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicolae Bucură-te, cel ce petreci veşnic în
întru ajutorarea aproapelui; Preasfânta Treime;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Bucură-te, că te veseleşti pururi în
Ierarh Calinic te rogi pentru cinul lumina dumnezeirii;
călugăresc; Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe,
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!
mult nevoitorule!
Condacul al 9-lea
Condacul al 8-lea
Trupul tău încărcat de mireasma
Cuvioase Părinte, în tot pământul ţării virtuţilor a fost aşezat în Mănăstirea
noastre s-au răspândit învăţăturile tale, Cernica, pe care ai zidit-o cu atâta
iar mulţimea credincioşilor, venind la osteneală, alături de ale altor părinţi
tine, se adapă ca de la un izvor dătător cuvioşi şi nevoitori, iar sufletul tău se
de har şi binecuvântat, mulţumind lui sălăşluieşte în lăcaşurile cereşti,
Dumnezeu şi cântând: Aliluia! cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea Icosul al 9-lea

Credinţa ortodoxă ai păzit, calea Deşi ai trecut din viaţa aceasta la viaţa
nevoinţelor ai săvârşit şi, împodobit fiind cea veşnică, Cuvioase Părinte
cu virtuţile, cu nădejde sfântă la Bunul Gheorghe, n-ai părăsit nicicum pe cei ce
Dumnezeu ai ajuns, Cuvioase Părinte, se luptă cu necazurile şi ispitele lumii
căci, primind cununa cea neveştejită a acesteia, căci mijloceşti pururea la
slavei, de la cele vremelnice la cele Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-
cereşti, te-ai mutat. Pentru aceasta, îţi ţi cântă unele ca acestea:
aducem această cântare: Bucură-te, Cuvioase Părinte, ctitor
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu şi preamărit;
prin nevoinţe ai câştigat raiul; Bucură-te, rugător fierbinte pentru
Bucură-te, că răbdarea ţi-a fost ancoră neamul românesc;
şi putere; Bucură-te, lauda ortodocşilor şi bucuria
Bucură-te, că Hristos te-a încununat în călugărilor;
ceruri; Bucură-te, purtătorule de cunună
Bucură-te, că ai intrat în ceata Sfinţilor cerească;
Cuvioşi; Bucură-te, turn al creştinătăţii şi stâlp al
Bucură-te, mărgăritar al sfinţilor români; Bisericii;
Bucură-te, că numele tău s-a înscris în Bucură-te, îndrăznirea noastră către
cartea vieţii; Dumnezeu;
Bucură-te, că de pe pământul acesta te- Bucură-te, slujitor al lui Hristos şi prieten
ai răsădit în grădina raiului; al îngerilor;
Bucură-te, floare duhovnicească, ispitelor;
deschisă în nădejdea rodului; Bucură-te, luceafăr răsărit în întunericul
Bucură-te, sămânţă bună aruncată în necazurilor;
pământ roditor; Bucură-te, prieten şi casnic al lui
Bucură-te, luminător al monahilor şi Dumnezeu;
călăuza nevoitorilor; Bucură-te, rugătorule către Maica
Bucură-te, cunoscător al tainelor lui Domnului;
Dumnezeu; Bucură-te, tălmăcitorul tainelor
Bucură-te, ostenitor în răspândirea dumnezeieşti;
scrierilor sfinte; Bucură-te, împreună vieţuitorule cu
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe îngerii;
mult nevoitorule! Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe,
mult nevoitorule!
Condacul al 10-lea
Condacul al 11-lea
Făclie purtătoare de lumină te au pe tine
cetele monahilor nevoitori şi mulţimea Mângâiere şi linişte sufletească reverşi
creştinilor smeriţi, izvorând tuturor bună în inimile credincioşilor, celor ce
mireasmă şi dând tămăduire celor ce cu cinstesc cu dragoste pomenirea ta,
dragoste cinstesc şi se închină sfintelor Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult
tale moaşte, căci mulţumesc lui nevoitorule, şi mulţumind lui Dumnezeu
Dumnezeu pentru că li s-a dat un astfel cântă: Aliluia!
de dar, cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Icosul al 10-lea
Având îndrăzneală către Milostivul
Lăudând nevoinţele tale, Cuvioase Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte
Părinte, şi cinstind sfintele tale moaşte, Părinte, te rugăm noi, cei ce săvârşim
cântăm cu bucurie încununarea ta în cu dragoste pomenirea ta, să ne
ceruri, rugându-te cu credinţă să ne ajuţi izbăveşti de necazuri, primejdii şi nevoi,
în vremea ispitelor şi primejdiilor care ne ca să-ţi cântăm unele ca acestea:
împresoară în lumea aceasta, ca să-ţi Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi
cântăm: credincioasă slugă;
Bucură-te, purtătorule al darului Bucură-te, mlădiţă încărcată de roadele
vindecării; Duhului Sfânt;
Bucură-te, făcătorule de minuni pentru Bucură-te, al monahilor dulce
cei credincioşi; mângâiere;
Bucură-te, izvor de tămăduiri şi Bucură-te, al credincioşilor, în ispite,
tămăduitor al durerilor; întărire;
Bucură-te, ajutor grabnic al celor Bucură-te, al mănăstirilor apărare şi
suferinzi; spre viaţa duhovnicească trezire;
Bucură-te, rază de soare pentru poporul Bucură-te, chip al blândeţilor şi pildă de
cel binecredincios; smerenie;
Bucură-te, liman duhovnicesc celor Bucură-te, împreună cu Sfântul Mare
osteniţi; Mucenic Gheorghe;
Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al
dreptăţii; Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe,
Bucură-te, descoperitorul celor viitoare; mult nevoitorule!
Bucură-te, trup preamărit şi suflet
îndumnezeit; Condacul al 13-lea
Bucură-te, tămâie înmiresmată şi
candelă veşnic aprinsă; O, mult nevoitorule, Cuvioase Părinte
Bucură-te, glas ascultat de Hristos, Gheorghe, primeşte de la noi nevrednicii
Stăpânul tău; această puţină rugăciune, pe care o dă
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, lui Hristos Dumnezeu şi roagă-L să ne
mult nevoitorule! izbăvească din toate necazurile şi
ispitele vieţii pământeşti, să ne ferească
Condacul al 12-lea din chinul ce va să fie pentru păcatele
noastre şi să ne învrednicească de
Vrând Preabunul Dumnezeu să Împărăţia cerurilor, ca să cântăm cu
dăruiască Bisericii noastre dragoste: Aliluia! (Acest condac se zice
dreptmăritoare un semn al prezenţei de trei ori.)
Sale, te-a ales pe tine, Cuvioase Părinte
Gheorghe, să ne fii lumină nestinsă şi Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Din tinereţile
fântână de har. Pentru aceasta cu tale…, Condacul 1: Pe cinstitorul de
mulţumire Îi cântăm: Aliluia! Dumnezeu…,

Icosul al 12-lea Icosul 1

Zid de apărare împotriva ispitelor şi Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea
rugător fierbinte fii nouă, Cuvioase îmbunătăţită a monahilor, Părinte
Părinte, căci, având îndrăzneală la Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De
Milostivul Dumnezeu, nădăjduim să ne aceea ai plecat pe calea nevoinţelor
acoperi pururi de răutăţile lumii acesteia sihăstreşti intrând în ascultarea
şi să ne fereşti de săgeţile celui viclean, Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând
ca să-ţi aducem aceste laude: cu dreaptă socoteală virtuţile
Bucură-te, tatăl orfanilor şi sprijinul celor dumnezeieşti, ai făcut să se
asupriţi; sălăşluiască în sufletul tău puterea
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi; Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna
Bucură-te, apărătorul oropsiţilor; ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm
Bucură-te, bogăţia săracilor; unele ca acestea:
Bucură-te, limanul înviforaţilor; Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;
Bucură-te, aducătorul belşugului; Bucură-te, iubitor al chipului
Bucură-te, izgonitorul secetei; monahicesc;
Bucură-te, protectorul văduvelor şi Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;
bătrânilor; Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel
Bucură-te, sfătuitorul monahilor; vechi;
Bucură-te, rugătorul fierbinte pentru Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel
sufletele noastre; nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;
Bucură-te, risipitorul ispitelor; Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre; Bucură-te, împlinitor al virtuţilor
creştineşti;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit
pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu
bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios
Paisie;
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor
părinţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe,
mult nevoitorule!

Condacul 1

Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult


nevoitorul Părintele nostru Gheorghe
să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta,
prin multă osteneală şi nevoinţe
călugăreşti, de Împărăţia cea cerească
s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu.
Pentru aceasta, cu smerenie şi cu
credinţă, să-i cântăm din adâncul
sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte
Gheorghe, mult nevoitorule!

şi se face otpustul.

S-ar putea să vă placă și