Sunteți pe pagina 1din 31

RÂNDUIALA SLUJBEI

PROHODULUI DOMNULUI
(uz intern)

CAPELA GRECO-CATOLICĂ

„SCHIMBAREA LA FAȚĂ"

Str. Bogdan Vodă, nr.

Sector 1, Bucureşti
PROHODUL DOMNULUI DUMNEZEULUI Şl
MÂNTUITORULUI NOSTRU ISUS CRISTOS
In Sfânta şi Marea Vineri a Patimitor, seara, se toacă după toată rânduiala, apoi se începe Utrenia.

În naosul bisericii este aşezată o masă, pe care este întins SfântuIJEpitaf iar pe acesta sunt aşezate
Sfânta Cruce, Evanghelia, sfeşnice cu lumânări aprinse şi flori.

Preotul se îmbracă cu epitrahir şi felon de culoare neagră.

Preotul începe cu binecuvântarea:

Bine este cuvântat Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te spre noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te spre noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-te spre noi!

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Preasfântă Treime, îndurMespre noi.

Doamne, curăţeşte păcatele noastre.

Stăpâne, iartă fărădelegile noastre.

Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele tău.

Doamne îndură-te spre noi, Doamne îndură-te spre noi, Doamne îndură-te spre noi.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta, precum în
Cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne Iartă nouă
păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne
mântuieşte de cel rău.

Preotul: Că a ta este împărăţia, şi puterea, şi mărirea, a Tatălui, şi a Fiului, şi a

Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Strana: Doamne îndură-te spre noi, Doamne îndură-te spre noi, Doamne îndură-te spre

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
2
noi.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Cristos împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Cristos împăratul şi Dumnezeul nostru.

Preotul zice din altar ECTENIA MARE:

Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu

Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru sfântă biserica aceasta, pentru cei ce cu credinţă, cu bună cucernicie şi cu frică de
Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericit Părintele

nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinţit Episcopul nostru (N.), pentru cinstita preoţime, cea întru
Cristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru ţara noastră, pentru conducătorii ei şi-ai tuturor popoarelor,

Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru oraşul acesta, pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc într-
însele, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru bună liniştea aerului, şi pentru înmulţirea roadelor pământului, şi

pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc,

pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pentru ca să ne mântuim de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
3
Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul tău.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de

Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe

noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

ECFONISUL

Preotul: Că ţie ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi

Fiului, şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Strana cântă apoi:

Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă. Bine este cuvântat cel ce vine întru

numele Domnului, (de trei ori)

Urmează Troparele:

losif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul tău, cu giulgiu curat

înfăşurându-t, şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-t t-a pus.

Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Când te-ai pogorât la moarte, cela ce eşti viaţa cea fără de moarte, atuncea iadul

l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii tale; şi când ai înviat pe cei morţi din pele

dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Cristpase ^ .

Dumnezeul nostru, mărire ţie.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Mironosiţelor femei, stând lângă mormânt, îngerul le-a strigat: Miresme morilor ;

cuvin, dar Cristos stricăciunii s-a arătat străin.

H^Ppiese din altar prin Uşile împărăteşti şi împreună cu cantorii merge la masa pe

qare este şs^zat Sfântu| Epitaf- face două închinăciuni adânci, după care sărută Epitaful,

Crucea şi Evanghelia, apoi mai face o închinăciune adâncă.

Preotul şi credincioşii aprind lumânări.

Se cântă apoi TROPARELE CELOR TREI STĂRI DE LA MORMÂNTUL DOMNULUI.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
4
Strana începe cântarea Stării întâi.

PiilHcădeşte Sfântul Epitaf în chipul crucii, apoi altarul, stranele şi credincioşii:

starea Întâi

1.în mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Cristoase, o

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind. 

2.

Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

3.

Te mărim pe Tine,

Isuse Doamne,

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

7.

în mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Cristoase,

Şi cu moartea ta pe moarte o ai pierdut

Şi viaţa lumii Tu ai izvorât.

9.

Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,

Ca un om se vede mort şi fără de chip,

Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

11.

Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare,

Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
5
O, răbdare de nespus şi negrăit!

28.

Vărsând râu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,

Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:

„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”

35.

Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte,

losif cel cu bun chip te pune-n mormânt;

Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!

43.

Din coasta Ta, Doamne,

Cea însuliţată, 

tzvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,

Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

59 (%4).

„Vai, Lumina lumii!

Vai, a mea Lumină!

O, lsuse-al meu! O, Fiule preadorit!”

Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

65 (€8).

„Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,

Ca să plâng pe Isus, dulcele meu Fiu?”

A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69 (72).

Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu,

Ce din coasta ta a curs, noi ne adăpăm

Şi viaţa veşnică o moştenim.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
6
71 (74).

Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,

împreună şi cu Tatăl şi Spiritul Sfânt

Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

73 (76).

în mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Cristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Preotul zice ECTENIA MICA

Preotul: Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm. a

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul tău.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de

Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu^p, ^pe

noi înşine şi unul pe attui şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Capela "înălţarea Domnului' - Bucureşti, 2007

întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN

5 

Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,

Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

59 (%4).

„Vai, Lumina lumii!

Vai, a mea Lumină!

O, lsuse-al meu! O, Fiule preadorit!"

Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

65 (€8).

„Cme-mi va da lacrimi

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
7
Şi izvor nesecat,

Ca să plâng pe Isus, dulcele meu Fiu?”

A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69 (72>.

Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu,

Ce din coasta ta a curs, noi ne adăpăm

Şi viaţa veşnică o moştenim.

71 (74).

Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,

împreună şi cu Tatăl şi Spiritul Sfânt

Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

73 (76).

în mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Cristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Preotul zice ECTENIA MICĂ:

Preotul: Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm. a

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul tău.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de

Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe

noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră iui Cristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne. 

ECFONISUL

Preotul: Că s-a binecuvântat numele tău şi s-a preamărit împărăţia ta, a Tatălui şi

a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
8
Strana începe cântarea Stării a doua.

flHlRicădeşte Sfântul Epitaf în chipul crucii, apoi altarul, stranele şi credincioşii.

STAREA A DOUA

vr 1.

x Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile ţi-ai întins,

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2.

Cuvine-se, dar,

Să-ti dăm mărire«a-toate-Ziditorule,

Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,

Şi din stricăciune toţi ne-am mântuit.

3.

Soarele-a apus

Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,

Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Cristos,

Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

5.

„Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere;

Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,

Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

7.

Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc

Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,

Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te. 

11.

Cu adevărat,

Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
9
Pentru-aceea şi femeile mir ţi-aduc,

Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

15.

Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,

Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,

Alungând din iad tot întunericul.

20.

Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe cruce,

De amară întristare, sufletul ei

S-a pătruns de cuie şi de sabie.

23.

„Cum am să-ţi închid

Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,

Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”,

Iosif a strigat, înfiorându-se.

30.

Doamne, ai apus

Şi cu Tine-a soarelui lumină;

Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,

Făcător al tuturor vestindu-ie.

33 (34).

Nici chip ai avut,

Nici frumuseţe, când pătimeai, Doamne;

Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,

Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

42 (44).

Ca un pelican,

Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;

Şi-ai dat viaţa l-ai Tăi fii, care au murit,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
10
Răspândind asupra lor izvoare vii.

50 (§3).

S-a cutremurat

Şi lumina soarele şi-a stins-o,

Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;

Nevăzuta mea lumină, Bunule!

58 (60).

Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea ta scăpaţi de moarte,

îţi cinstim, Cristoase-al nostru, cu laude,

Răstignirea şi-ngroparea ta acum.

69 (63).

Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile ţi-ai întins

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Preotul zice ECTENIA MICĂ:

Preotul: Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul tău.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de

Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe

noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

ECFONISUL

Preotul: Că sfânt eşti, Dumnezeul nostru, cel ce te odihneşti pe scaunul măririi î-

cel de Heruvimi, şi ţie mărire înălţăm, împreună şi Părintelui tău celui-fără-de-

început, şi preasfântului, şi bunului, şi de viaţă făcătorului tău Spirit, acum şi \

pururea, şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. i

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
11
L

Strana începe cântarea Stării a treia.

HNWMcădeşte Sfântul Epitaf în chipul crucii, apoi altarul, stranele şi credincioşii

STAREA A TREIA

1.

Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Cristoase-al meu. 

2.

Arimateanul

Jalnic Te pogoară

Şi în mormânt Te-ngroapă.

3.

De mir purtătoare,

Mir ţie, Cristoase,

Ţi-aduc cu sârguinţă.

10 (44).

Iosif şi Nicodim

Pe Domnul îngroapă,

Cu toată cuviinţa.

13 (43).

„Primăvara dulce,

Fiul meu preadulce,

Frumuseţea unde ţi-a apus?”

14 (4%).

Plângere pomit-a

Maica Preacurata,

Când ai murit, Cuvinte.

15 (49).

Vin cu mir, să-L ungă,

De mir purtătoare,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
12
Pe Cristos, Mirul ceresc.

21 (23).

Maica, mieluşeaua,

Mielul ei pe cruce

Văzându-L, s-a tânguit.

24 (29).

„O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,

Cum Ţe-ai ascuns în groapă?"

29 (2§).

De mir purtătoare,

Venind la a Ta groapă,

Ţi-aduceau, Doamne, miruri. 

30 (36).

x Scoală-Te-ndurate,

Şi pe noi ne scoate

Din a gheenei groapă!

37 (43).

Plânge, Te jeleşte,

Preacurata-ţi Maică,

Fiind Tu mort, Cuvinte.

40 (46).

Pace în Biserici,

Lumii mântuire,

Prin învierea-ţi dă-ne!

41 (42).

^ O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Spirit Sfânt,

Lumea o mântuieşte.

42 (48).

Robilor tăi, Maică,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
13
Dă-le ca să vadă

învierea Fiului tău!

43 (49).

Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ti-aduc, Cristoase al meu.

9 *

La Strană se zic acum TROPARELE ÎNVIERII (vers 5):

Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Adunarea îngereasca s-a mirat văzându-te pe tine între morţi socotit fiind, şi

puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu tine pe Adam ridicându-l, şi

din iad pe toţi slobozindu-i.

Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

„Pentru ce miruri, din milostiMe, cu lacrimi amestecaţi, o învăţăcelelor?“ grăit-a

îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către purtătoarele de mir: vedeţi voi

mormântul, şi cunoaşteţi că Mântuitorul din mormânt a înviat.

Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Foarte de dimineaţă, mironosiţele au alergat la mormântul tău tânguindu-se: ci a 

stat înaintea tor îngerul şi le-a zis: „Vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci

spuneţi Apostolilor învierea".

Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Mironosiţele femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns: iar

îngerul către dânsele a grăit, zicând: „Pentru ce socotiţi pe cel viu cu cei morţi?

Căci a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu".

Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit

închinămu-ne Tatălui, şi Fiului, şi Spiritului celui sfânt,Sfintei'jjeimi într-o fiinţă, cu

Serafimii strigând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne!"

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit şi Evei

bucurie, în locul întristării, i-ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a

îndreptat, cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
14
Aleluia, Aleluia, Aleluia. Mărire ţie, Dumnezeule.

Aleluia, Aleluia, Aleluia. Mărire ţie, Dumnezeule.

Aleluia, Aleluia, Aleluia. Mărire ţie, Dumnezeule.

lintră în altar si zice ECTENIA MICA:

Preotul: Iară şi iară, cu pace Domnului să ne rugăm.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul tău

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de

Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe

noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră tui Crist os Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

ECFONISUL

Preotul: Că tu eşti împăratul păcii, Cristoase Dumnezeul nostru, şi ţie mărire

înălţăm, împreună şi Părintelui tău celui fără de început, şi preasfântului, şi

bunului, şi de viaţă făcătorului tău Spirit, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Strana cântă SEDEALNA ZILEI (vers 1 - Podobie):

^ 2.;

Cu giulgiu curat şi cu miresme dumnezeieşti, a uns losif preacurat trupul tău,

cerându-l de la Pilat, şi în mormânt nou l-a aşezat. Pentru aceasta, mânecând, 

mironosiţele femei au strigat: „Arată nouă, precum ai zis mai înainte, Cristoase,

învierea ta“.

Mărire Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit

Arată nouă, precum ai zis mai înainte, Cristoase, învierea ta

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Spăimântatu-s-au cetele îngerilor, văzând pe cel ce şade în sânurile Tatălui cum

cel nemuritor ca un mort în mormânt s-a aşezat; pe care cetele îngereşti îl

înconjură şi-l preamăresc, împreună cu morţii cei din iad, ca pe un Ziditor şi

Domn.

La Strană se citeşte PSALMUL 50:

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
15
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila ta,

Şi după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu curăţeşte-mă.

Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ţie unuia am greşit, şi ce este rău înaintea ta am făcut:

Ca să te arăţi drept întru cuvintele tale, şi biruitor să ieşi, când te vor judeca.

Că iată întru fărădelegi am fost conceput, şi în păcate m-a născut maica mea.

Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii tale le-ai

arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă

voi albi.

Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele (mele) cele umilite:

întoarce faţa ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule, şi spirit drept înnoieşte întru cele

dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa ta, şi Spiritul tău cel sfânt nu-l lua de la mine.

Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale, şi cu spirit stăpânitor întăreşte-mă.

învăţa-voi pe cei fără de lege căile tale, şi cei păcătoşi la tine se vor întoarce.

Mântuieşte-mă de sângiuiri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-

va limba mea de dreptatea ta.

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.

Că de-ai fi voit jertfă, aş fi adus; arderi de tot nu vei binevoi.

Jertfă lui Dumnezeu: spirit umilit; inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu va urgisi. 

Bine fă^#^T Doamne, întru bunăvoirea ta, Sionului, şi să se zidească zidurile

Ierusalimului.

Atunci bineplăcute-ţi vor fi jertfa de dreptate, prinosul şi arderile de tot; atunci vor

aduce pe altarul tău viţei.

Urmează citirea CANONULUI:

'r «mMsSS! ran<™"'lli Flfft" imhrara r"tnate nrnatelp

Irmosul (pe 2) şi troparele (pe 4) şi apoi iarăşi Irmosul.

CÂNTAREA I (VERS 6). IRMOS,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
16
44tsr

Pe cer ce a acoperit cu valul mării oarecând pe asupritorul tiran, l-au acoperit sub

pământ feciorii celor ce s-au mântuit: iară noi, ca şi fecioarele, să cântăm

Domnului căci cu mărire s-a preamărit.

Tropare:

Doamne Mântuitorul meu, cântare de însoţire şi laudă de îngropare voi cânta ţie, ,

celui ce mi-ai deschis intrările vieţii cu îngroparea ta, şi moartea şi iadul, cu -

moartea ai omorât

Sus pe scaun şi jos în mormânt, cunoscându-te cele mai pre sus de lume, şi cele

de sub pământ, Mântuitorul meu, s-au cutremurat de moartea ta. Că mai presus

de închipuire, mort te-ai văzut, începătorule al vieţii.

Ca să umpli toate de mărirea ta, te-ai pogorât în cele de dedesubtul pământului:

că de tine nu s-a ascuns statul meu cel din Adam şi îngropându-te, m-ai înnoit pe

mine, cel stricat, iubitorule de oameni.

CÂNTAREA III. IRMOS

Pe tine, cela ce fără sprijinire ai spânzurat pe ape tot pământul, făptura văzându-

te spânzurat în locul Căpăţânii: de multă spaimă s-a cuprins, strigând: nu este

sfânt, fără numai tu Doamne.

T ropare:

Cele ce închipuiesc îngroparea ta, le-ai arătat, înmulţind vedeniile: iară acum, cele

ascunse ale tale văzute le-ai făcut, cu dumnezeiască bărbăţie şi celor din iad,

Stăpâne, care strigau: nu este sfânt, fără numai tu Doamne. 

întinsu-ţi-ai palmele şi ai împreunat cele odinioară despărţite; iară cu înfăşurarea

giulgiului, Mântuitorule şi cu mormântul, ai dezlegat pe cei legaţi care strigau: nu

este Sfânt, fără numai tu Doamne.

în mormânt şi sub peceţi te-ai cuprins, Nemuritorule, de bună voie: că puterea ta

ţi-ai arătat, prin fapte, cu dumnezeiască lucrare, celor ce cântă: nu este sfânt, fără

numai tu Doamne, iubitorule de oameni.

Sedealna. Vers 1. Podobie.

Mormântul tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea

îngerului ce s-a arătat şi a vestit femeilor învierea. Pe tine te mărim, pierzătorul

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
17
stricăciunii, la tine cădem, cela ce ai înviat din mormânt, la unul Dumnezeul

nostru.

CÂNTAREA IV. IRMOS.

Umilirea cea dumnezeiască pe cruce, mai înainte văzându-o Awacum,

spăimântându-se, a strigat: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-te cu

cei din iad, ca un atotputernic.

Tropare:

Astăzi a sfinţit ziua a şaptea, care o ai binecuvântat întâiu cu încetarea lucrurilor:

că toate le prefaci şi le înnoieşti, odihnindu-te, Mântuitorul meu, şi iarăşi zidindu-

ne pe noi.

Biruind tu, cu puterea dumnezeirii, sufletul tău de la trup s-a despărţit: că ai rupt

amândouă legăturile, a morţii şi a iadului cu puterea ta , Cuvinte.

Iadul întâmpinându-te, Cuvinte, s-a amărât, văzându-te om îndumnezeit şi

atotputernic, rănit de bătăi şi de înfricoşarea chipului tău fără glas a rămas.

CÂNTAREA V. IRMOS.

Lumina cea neînserata a dumnezeieştii arătării tale, Cristoase, celei ce s-a făcut

spre noi, pentru milostivirea ta, Isaia văzându-o, de noapte mânecând a strigat:

învia-vor morţii şi se vor scula cei din mormânturi şi toţi cei de pe pământ se vor

bucura. 

Tropare:

înnoieşti pe pământeni, Ziditoruie, făcându-te pământean, şi giuliuişi mormântul

arată taina, care este întru tine, Cuvinte. Că sfetnicul cel cu bun chip însemnează

sfatul celui ce te-a născut, care ne-a înnoit întru tine, în chip strălucit

Prin moarte ai schimbat moartea, prin îngropare stricăciunea; că nestricăcios ai ^

făcut trupul, care l-ai luat cu dumnezeiască cuviinţă, făcându-l nemuritor; că trupul

tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune, nici sufletul tău-în chip minunat-n-a rămas în

iad.

Ieşind, Ziditoruie al meu, din ceea ce nu ştie de bărbat, şi împungându-te cu suliţa

în coastă, dintr-însa ai săvârşit înnoirea Evei; făcându-te Adam, ai adormit în chip

minunat, cu somn făcător de viaţă şi ai ridicat viaţa din somn şi din stricăciune Ca

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
18
un atotputernic.

CÂNTAREA VI. IRMOS.

Cuprins a fost, dar nu s-a ţinut în pântecele chitului tona; că al tău chip purtându-l,

al celui ce ai pătimit şi te-ai dat îngropării ca dintru o cămară, din fiară a ieşit şi a

strigat străjerilor: cei ce păziţi cele deşerte şi mincinoase, mila voastră o aţi

părăsit.

Tropare:

Omorâtu-te-ai; dară nu te-ai despărţit, Cuvinte, de trupul care l-ai luat,că de s-a şi

stricat biserica ta în vremea patimii, dară şi aşa, una era ipostaza dumnezeirit şi a

trupului tău; că întru amândouă unul eşti, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu,

Dumnezeu şi om.

Ucigătoare de om a fost greşala lui Adam, iară nu ucigătoare de Dumnezeu; că de

a şi pătimit firea trupului tău cea de ţărână, dară Dumnezeirea a răinas

nepătimitoare; că partita cea stricâcioasă o ai schimbat întru nestricăciune şi din

înviere ai arătat izvorul vieţii celei nestricăcioase.

împărăţit-a iadul peste neamul omenesc, dară n-a rămas în veac; că tu, Puternice,

aşezându-te în gropaă, cu mâna cea începătoare de viaţă ai rupt înCuietoriie

morţii şi celor ce dormeau acolo din veac, le-ai vestit răscumpărare adevărată,

făcându-te Mântuitorule, cel întâi născut din morţi. 

CONDAC. VERS 6

Cela ce a încuiat adâncul, s-a văzut mort; şi cu smirnă şi cu giulgiu înfăşurându-

se, în mormânt s-a aşezat, ca un mort, cel fără de moarte. Femeile au venit să-l

ungă cu mir, plângând cu amar şi strigând: Aceasta este Sâmbăta cea

preabinecuvântată, întru care Cristos adormind, va învia a treia zi.

icos.

Cela ce cuprinde toate, s-a înălţat pe cruce şi se tânguieşte toată zidirea,

văzându-l spânzurând gol pe lemn: soarele şi-a ascuns razele şi stelele s-au

dezbrăcat de lumină; iară pământul^gu multă frică s-a clătit; marea a fugit şi

pietrele s-au despicat; iară iwfmarrturr multe s-au deschis şi trupurile sfinţilor

bărbaţi s-au sculat; jos, iadul a suspinat şi Iudeii şi-au pus în gând să hulească

învierea lui Cristos; iară femeile au strigat: Aceasta este Sâmbăta cea

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
19
binecuvântată, întru care Cristos adormind, va învia a treia zi.

CÂNTAREA VII. IRMOS.

Negrăită minune! Cela ce a mântuit în cuptor pe cuvioşii tineri din văpaie, în

mormânt se aşează mort fără suflare, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm:

Răscumpărătorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Tropare:

Rănitu-s-a iadul, primind în inima sa pe cela ce s-a rănit în coastă cu suliţa şi a

suspinat tppindu-se de focul cel dumnezeesc spre mântuirea noastră a celor ce

cântăm: Răscumpărătorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat. 1

Bogat mormânt! Că primind întru sine pe Ziditorul, ca pe un adormit, !

dumnezeiască vistehe de viaţă s-a făcut, spre mântuirea noastră, a celor ce '

cântăm: Răscumpărătorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat. I

După obiceiul morţilor, viaţa tuturor a primit punerea cea în mormânt şi pe acesta

izvor al învierii l-a făcut spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: j

Răscumpărătorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat. ‘

Una era dumnezeirea lui Cristos, în iad, şi în mormânt şi în Edem, nedespărţită [

împreună cu Tatăl şi cu Spiritul, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm:

Răscumpărătorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat. | 

CÂNTAREA VIII. IRMOS.

Spăimântează-te înfricoşându-te, cerule, şi să se clatine temeliile pământului; că

iată între cei morţi se socoteşte cela ce locuieşte întru înălţime şi în mormânt mic ^

se primeşte. Tineri, bine-l cuvântaţi, preoţi lăudaţi-l, popoare preaînăiţaţi-l întru toţi

vecii.

Tropare:

Stricatu-s-a biserica cea preacurată, dară împreună a ridicat cortul cel căzut: că ai

doilea Adam, cela ce locuieşte întru înălţime, s-a pogorât la cel dintâi, până la

cămările iadului. Tineri, bine-l cuvântaţi, preoţi lăudaţi-l, popoare preaînălţaţi-l întru

toţi vecii.

încetat-a îndrăzneala învăţăceilor, iară losif cel din Arimatea s-a arătat îndrăzneţ;

că văzând mort şi gol pe Dumnezeu cel peste toate, l-a cerut şi l-a îngropat,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
20
strigând: Tineri, bine-l cuvântaţi, preoţi lăudaţM, popoare preaînălţaţi-l întru toţi

vecii.

O, minune nouă! O, bunătate! O, nespusă răbdare! Că de bună voie se ^

pecetluieşte sub pământ cela ce locuieşte întru înălţime şi ca un înşelător se

huleşte Dumnezeu. Pe care, tineri, bine-l cuvântaţi, preoţi lăudaţi-l, popoare

preaînălţaţi-l întru toţi vecii.

Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, cu cântări să o

mărim!

CÂNTAREA IX. IRMOS.

Cantorul: Nu te tângui pentru mine, Maică, văzând în mormânt pe Fiul, pe care

mai presus de fire l-ai luat în pântece; că mă voi scula şi mă voi preamări şi voi

înălţa întru mărire, ca un Dumnezeu pe cei^Su~credinţă şi cu dragoste pe tine

neîncetat te măresc.

Strana: Cuvine-se cu adevărat* să te fericim^ăscătoare de Dumnezeu, pe cea

pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai

cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără 

stricăciune pe Dumnezeu cuvântul ai născut: pe tine cea întru adevăr Născătoare

de Dumnezeu te mărim.

Tropare:

întru minunată naşterea ta, de dureri scăpând, mai presus de fire m-am fericit,

Fiul meu cel fără de început; iară acum, Dumnezeule al meu, văzându-te mort

fără suflare, mă sfâşii cumplit de sabia întristării; ci te scoală ca să mă măresc.

Pământul mă acoperă cu bună voia mea, dar^ se înfricoşează portarii iadului,

văzându-mă, Maică, îmbrăcat cu haina sângerată a izbândirii, că pe vrăşmaşi cu

crucea pierzând, ca un Dumnezeu, iarăşi voi învia şi te voi mări.

Să se bucure făptura, să se veselească toţi pământenii, că iadul cel vrăimaş s-a

prădat; cu miruri să iasă întru întâmpinare: că răscumpăr pe Adam şi ţk Eva cu

tot neamul lor, şi a treia zi voi învia.

LUMINĂTOAREA. VERS 2.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru, (de trei ori)

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
21
La Laude, punem Stihuri 4 şi cântăm aceste stihuri pe melodie proprie. Vers 2.

Astăzi cuprinde mormântul, pe cela ce cuprinde cu palma făptura; acoperă piatra

pe cela ce acoperă cerurile cu bunătatea; doarme viaţa şi iadul se cutremură şi

Adam din legături se dezleagă. Mărire rânduielii tale, prin care^ săvârşind toate,

ne-ai dăruit ca un Dumnezeu, odihnă veşnică, cu preasfântă învierea ta cea din

morţi.

Ce este această vedere, ce se arată? împăratul veacurilor, săvârşind rânduiala

cea prin Patimă, în mormânt se odihneşte, dându-ne odihna cea nouă; acestuia

să-t strigăm: Scoală-te Dumnezeule, judecând pământul; că*fu împărăţeşti în veci,

cel£ ce ai marea milă cea nemăsurată. 1

Veniţi* s^ă vedem viaţa noastră, cum zace în mormânt, ca pe cei ce zac în

1PHb?fflarrtufj» să-| învieze; veniţi, să strigăm astăzi, ca proorocul, Dumnezeului

nostru celui adormit din luda: Culcându-te ai adormit ca un leu; cine te va

deştepta pe tine^ împărate? Ci te scoală, tu însămi puterea ta, cela ce pentru noi

te-ai dat pe tine însuţi la moarte. Doamne, mărire ţie. 

Cerut-a Iosif trupul lui Isus, şi l-a aşezat în mormântul său cel nou; că se cădea,

să iasă din groapă ca din Fecioară. Cela ce ai sfărâmat puterea morţii şi ai

deschis oamenilor uşile ]|uului, mărire ţie. -

Mărire Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt.

Ziua de astăzi, cu taină marele Moise mal înainte o a închipuit, zicând: Şi a

binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea; că aceasta este Sâmbăta cea

binecuvântată; aceasta este ziua odihnei, întru care unul născut Fiul lui

Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile sale, prin rânduiala morţii, cu ţnupdl

odihnindu-se şi la ceea ce era, iarăşi întorcându-se; prin înviere ne-a dăruit viaţa

cea veşnică ca un singur bun şi iubitor de oameni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (vers 2)

La sfârşitul Canonului,având în mâna stângă o lumânare şi în

dreapta cădelniţa, şi mergea masa din mijlocul bisericii pe care este aşezat Sfântul

Epitaf, pe care îl cădeşte de trei ori în chipul crucii.

Patru curatori ridică apoi de pe masă Sfântul Epitaf, ţinându-l de colţuri,

biseric^. precedat de cântăreţi şi urmat de un curator pu Sfânta Cruce^iyapoi de curatorii

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
22
cu Epitaful, urmaţi de credincioşi.

Se înconjoară biserica de trei ori în procesiune, în sunetul clopotului. In tot acest timp,

cantorii şi credincioşii cântă: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fărâme-moarte-

îndură-te spre noi“.

Ordinea procesiunii: Curator cu crucea, curatorii cu Epitaful, Preotul cu lumânarea şt

cruce mică, cantorii, credincioşii.

I <3.*- /

LA PRIMA OPRIRE QU**. Jy* <•« ^ (fZJf/fj* 7^*

c3ndBBBHI ajunge în dreptul sânului de miazăzi al bisericii se opreşte şi zice Ectenia,

în timp ce cădeşte:

Preotul: îndură-te spre noi, Dumnezeule, după mare mila ta, rugămu-ne ţie, auzi-

ne şi te îndură spre noi.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericit

Părintele nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinţit Episcopul nostru (N.) şi pentru

toţi fraţii noştri cei întru Cristos.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru ţara noastră, pentru cei ce deţin autoritate şi 

pentru oştirea ţării.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru bună liniştea aerului, şi pentru înmulţirea roadelor

pământului, şi pentru timpuri de pace.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm şi pentru toţi drept-credincioşii creştini.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

ECFONIS:

Preotul: Gă milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi ţie mărire înălţăm,

Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Procesiunea se pune iarăşi în mişcare.

LA A DOPA OPRIRE

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
23
Când MHM ajunge în dreptul sfântului Altar se opreşte şi zice Ectenia, în timp ce

cădeşte:

Preotul: îndură-te spre noi, Dumnezeule, după mare mila ta, rugămu-ne ţie, auzi-

ne şi te îndură spre noi.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitorii sfintei Bisericii

acesteia.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm şi pentru toţi drept-credincioşii creştini.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

ECFONIS:

Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi ţie mărire înălţăm,

Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Procesiunea se pune iarăşi în mişcare.

LA A TREIA OPRIRE

Când MMM ajun9e >n dreptul sânului de miazănoapte al bisericii se opreşte şi zice

Ectenia, în timp ce cădeşte:

Preotul: îndură-te spre noi, Dumnezeule, după mare mila ta, rugămu-ne ţie, ai^jb

ne şi te îndură spre noi.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi. 

Preotul: încă ne rugăm pentru fraţii noştri preoţi, ieromonahi, şi pentru toţi cei

întru Cristos fraţii noştri.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm şi pentru toţi drept-credincioşii creştini.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

ECFONISUL

Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi ţie mărire înălţăm,

Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Procesiunea se pune iarăşi în mişcare.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
24
LA A PATRA OPRIRE

Când 4MMMtajunge în dreptul intrării în biserică se opreşte şi zice Ectenia, în timp ce

cădeşte:

Preotul: îndură-te spre noi, Dumnezeule, după mare mila ta, rugămu-ne ţie, auzi-

ne şi te îndură spre noi,

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfânta şi

preacinstită Biserica aceasta, şi pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă, şi

pentru poporul ce e de faţă şi aşteaptă de la tine mare şi multă îndurare.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm şi pentru toţi drept-credincioşii creştini.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm ca să se păzească locaşul acesta, ţara noastră, oraşul

acesta şi toate oraşele şi satele, de molimi, de foamete, de cutremur, de potop, de

foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre

noi; ca milostiv, blând şi lesne-iertător să ne fie nouă bunul şi de oameni iubitorul

Dumnezeul nostru; să se îndepărteze şi să se împrăştie toată mânia care se

porneşte asupra noastră; şi să ne mântuiască pe noi de mustrarea lui cea

dreaptă, care este asupra noastră, şi să se îndure spre noi.

Preotul: Auzi-ne pe noi, Dumnezeule Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor

marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, şi, milostive Stăpâne,

milostiv fii nouă faţă de păcatele noastre şi te îndură spre noi.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

ECFONISUL

Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi ţie mărire înălţăm,

Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. 

INTRAREA ÎN BISERICĂ

Curatorii care ţin Sfântul Epitaf.se aşează la intrarea în biserică, iar]

Epitaf pe masa altarulufT

[zice din altar:

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
25
Să luăm aminte. Pace (t) tuturor.

Strana cântă Troparul:

losif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul tău, cu giulgiu curat

înfăşurându-l, şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l l-a pus.

Urmează PAREMIA:

Strana cântă Troparul Proorociei (vers 2):

Cel ce cuprinzi marginile lumii, în mormânt a te cuprinde ai primit, Cristoase, ca să

răscumperi firea omenească din căderea iadului, şi făcându-ne nemuritori, să ne

înviezi. ca un Dumnezeu fără de moarte.

Cantorul citeşte Prohimenul:

Scoală-te, Doamne, ajută-ne nouă, şi ne mântuieşte pentru numele tău.

Stih: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă.

Preotul: înţelepciune.

Cantorul citeşte titlul Paremiei:

La citire din Proorocia lui Ezechil.

Preotul: Să luăm aminte.

Cantorul citeşte Paremia:

Fost-a peste mine mâna Domnului, şi m-a scos din spirit Domnul şi m-a pus în

mijlocul unui câmp, şi acela era plin de oase de oameni. Şi m-a purtat împrejurul

lor şi iată erau multe foarte pe faţa câmpului şi, iată, uscate foarte, şi a zis către

mine: „Fiul omului, oare învia-vor oasele acestea?" Şi am zis: „Doamne, Doamne*

tu ştii acestea". Şi a zis către mine: Fiul omului, prooroceşte spre oasele acestea,

şi să le zici lor: «Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului. Aşa zice Domnul

Dumnezeu oaselor acestora: „lată eu voi aduce întru voi spirit de viaţă. Şi voi da

peste voi vine şi voi pune peste voi came, şi voi întinde peste voi piele şi voi da

întru voi Spiritul meu şi veţi învia şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul"». Şi am 

proorocit precum mi-a poruncit mie Domnul. Şi s-a făcut glas când am proorocit, şi

iată cutremur s-a făcut şi a adus oasele, fieştecare os la încheietura sa. Şi am

văzut, şi iată creşteau peste ele vine şi carne şi se tindea piele peste ele

deasupra, şi spirit nu era întrînsele, şi a zis către mine: „Prooroceşte pentru spirit,

prooroceşte, Fiul omului!*^ Şi am zis spiritului: „Acestea zice Domnul Dumnezeu:

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
26
vino, spirite, vino din patru vânturi, şi suflă peste morţii aceştia şi să învieze". Şi

am proorocit, precum mi-a poruncit mie Domnul, şi a intrat în ele spirit şi au înviat,

şi au stat pe picioarele lor mulţime multă foarte. Şi a grăit Domnul către mine,

zicând: „Fiul omului, oasele acestea toată casa lui Israel sunt, şi acestea zic:

„Uscatu-s-au oasele noastre, pierit-a nădejdea noastră, şi ne-am omorât"; pentru

aceasta prooroceşte, şi zi către dânşii: „Acestea zice Domnul Dumnezeu: lată eu

voi deschide mormintele voastre, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul

meu, şi vă voi duce în pământul lui Israel. Şi veţi cunoaşte că eu sunt Dumnezeu,

când voi deschide mormintele voastre, poporul meu. Şi voi da Spiritul meu întru

voi şi veţi învia, şi vă voi pune în pământul vostru şi veţi cunoaşte că eu sunt

Domnul! Grăit-am şi voi face, zice Domnul Dumnezeu".

Preotul: Pace (|) ţie, cititorule.

Cantorul: Şi spiritului tău. Aleluia.

Urmează APOSTOLUL

Preotul: Să luăm aminte. Pace (t) tuturor!

Cantorul: Şi spiritului tău.

Cantorul citeşte Prohimenul:

Scoală-te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna ta, nu-ţi uita de săracii tăi

până la sfârşit.

Stih: Mărturisi-mă-voi ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile

tale.

Preotul: înţelepciune.

Cantorul: La citirea din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Corinteni.

Preotul: Să luăm aminte.

Cantorul citeşte Apostolul: a

Fraţilor! Nu ştiţi că puţin aluat toată frământătura dospeşte? Curăţiţi 4m aluatul cel

vechi ca să fJftţL frământătură nouă, precum sunteţi fără de aluat; că Paştile

noastre - Cristos - pentru noi s-a junghiat. Drept aceea, să prăznuim, nu întru

aluatul cel vechi, nici în aluatul răutăţii şi al fărădelegii, ci întru azimele curăţeniei

şi ale adevărului. 

(Către Gal. 3, 13): Cristos ne-a răscumpărat pe noi din blestemul Legii, făcându-

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
27
se pentru noi blestem; că scris este: „Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn";

ca să fie întru neamuri binecuvântarea lui Avraam, întru Cristos Isus, ca să luăm

făgăduinţa Spiritului, prin credinţă.

Preotul: Pace (t) ţie, cititorule.

Cantorul: Şi spiritului tău. Aleluia.

Urmează EVANGHELIA:

Preotul: înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace (t) tuturor.

Strana: Şi spiritului tău.

Preotul: La citirea Sfintei Evanghelii de la Matei, să luăm aminte!

Strana: Mărire ţie, Doamne, mărire ţie.

‘IMtfMfciteşte Evanghelia (Mt. 27, *-62)

Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând:

„Doamne, adusu-ne-am aminte, că acel amăgitor a zis, încă fiind viu: «După trei

zile mă voi scula». Deci porunceşte să se păzească mormântul până a treia zi,

ca nu cumva, venind învăţăceii lui noaptea să-l fure şi să zică poporului: «S-a

sculat din morţi!», şi va fi rătăcirea cea de apoi mai rea decât cea dintâi". Zis-a

lor Pilat: „Aveţi păzitori, mergeţi de păziţi, cum ştiţi". Iar ei mergând, au întărit

mormântul cu pază, sigilând piatra.

Strana: Mărire ţie, Doamne, mărire ţie.

ApohHMBI zice Ectenia:

Preotul: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Doamne atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne ţie,

auzi-ne şi te îndură spre noi.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, rugămu-ne ţie, auzi-ne şi

te îndură spre noi.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru Sfântul nostru Părinte Papa (N.), pentru Preafericit

Părintele nostru Arhiepiscop (N.), pentru Preasfinţit Episcopul nostru (N.) şi pentru

toţi fraţii noştri cei întru Cristos.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
28
Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru ţara noastră, pentru oraşul acesta, pentru toate

oraşele şi satele, şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc întrînsele.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru fraţii noştri preoţii, ieromonahii şi pentru toţi cei

întru Cristos fraţii noştri.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea,

cercetarea, lăsarea şi iertarea de păcate a robilor lui Dumnezeu, fraţilor sfintei

Bisericii acesteia.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitorii sfintei Bisericii

acesteia şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri

dreptcredincioşi, care întru cucernicie odihnesc aici şi pretutindenea.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfânta şi

preacinstită Biserica aceasta, şi pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă, şi

pentru poporul ce e de faţă şi aşteaptă de la tine mare şi multă îndurare.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: încă ne rugăm pentru toţi fraţii noştri şi pentru toţi drept-credincibşii

creştini.

Strana: Doamne, îndură-te spre noi.

Preotul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi ţie mărire înălţăm,

Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

MiHcontinuă:

Preotul: Să plinim rugăciunile noastre cele de seară Domnului.

Strana: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, îndură-te şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul tău.

Strana: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Seara toată, desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, înger de pace,

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
29
credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să

cerem.

Strana: Dă-ne, Doamne.

Preotul: Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, cele bune şi de folos

sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.

Strana: Dă-ne, Doamne. ^

Preotul: Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, 

sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, neruşinat, cu pace, şi răspuns bun

la înfricoşata judecată a lui Cristos, de la Domnul să cerem.

Strana: Dă-ne, Doamne.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de

Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenindu-o, pe

noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm.

Strana: Ţie, Doamne.

Preotul: Că Dumnezeul milei, al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti, şi ţie mărire

înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Urmează CUMINECAREA CREIMNOIOŞItOR

nîn numele Tatălui, şi al Fiului, şi a! Sfântului Spirit. Amin.

Rugăciunile dinainte de cuminecare:

Poporul: Cred Doamne şi mărturisesc...

Cinei tale celei de taină...

Nu spre judecată sau spre osândă...

Doamne, nu sunt vrednic...

Preotul: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!

Preotul îi împărtăşeşte pe credincioşi.

Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul tău şi binecuvintează moştenirea ta

Bine este cuvântat Dumnezeul nostm.

Totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

DEZLEGAREA: /

Preotul: Cel ce pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, patimile cele

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
30
înfricoşate şi Crucea făcătoare de viaţă, şi îngroparea cea de bunăvoie cu Trupul

bine a voit a le suferi, Cristos adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile

Preacuratei Maicii sale şi ale tuturor Sfinţilor, să se îndure spre noi şi să ne

mântuiască ca un bun şi de oameni iubitor.

Strana: Amin. 

Rugăciunile de după cuminecare:

Poporul: Trupul tău cel sfânt, Doamne Isuse Cristoase,...

Sufletul lui Cristos, sfinţeşte-mă, ...

Cum să-ţi mulţumesc, Isuse...

Preotul:

Tatăl nostru...

Născătoare de Dumnezeu...

Mărire... Şi acum...

Nădejdea noastră este Tatăl,...

Toată nădejdea noastră întru tine o punem, Născătoare de Dumnezeu...

Dumnezeu să primească,

Poporul: Şi Maica Sfântă să ne ocrotească.

Capela greco-catolică „Schimabrea la față” – București 2020


întocmit de Pr. Dan-Florian Popescu pentru UZ INTERN
31

S-ar putea să vă placă și