Creierul uman

Generalitati
Creierul funcioneaz ca un sistem centralizat complex la un nivel superior ce coordoneaz comportarea organismului n funcie de informaiile primite.De fapt nu toate informaiile de la nervii periferici ajung pn la scoara cerebral, , ci sunt prin mpletiturile de nervilor (plexuri) reinute la unii centri nervoi externi ca mduva spinrii sau bulbul rahidian, deci la unele informaii reacionm incontient prin reflexe.La animalele cu un sistem nervos superior ca i la om exist acest sistem nervos autonom ce funcioneaz independent de sistemul nervos central (din creier). Acest sistem nervos autonom coordoneaz mai rapid, uureaz activitatea cerebral, care ar fi suprancrcat de informaii, putnd ajunge la blocarea activiii cerebrale (inhibiia cortical), astfel de reflexe a sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respiraia, activitatea cardiac, digestia, excreia, setea, ca i reproducia (nmulirea speciei).Funciunea creierului se realizeaz printr-o reea dens de neuroni, aceast activitate a creierului se msoar prin EEG (electro-encefalogram), ce stabilesc intensitatea biocurenilor produi la acest nivel.Diferenierea structural i funcional a celulelor nervoase cu diferite ierarhii pe scara evoluiei speciilor, ce se manifest prin apariia inteligentei i a capacitii de a nva prin proprietile plastice neuronale.

Cum sa-ti mentii creierul in viata

Importanta somnului si a invatarii Pe masura ce viata devine din ce in ce mai agitata, multi oameni dorm din ce in ce mai putin. Oamenii de stiinta au constatat insa ca acest lucru are consecinte serioase asupra creierului si asupra capacitatilor de invatare. In plus, ei au constatat ca procesul de invatare conduce la nasterea de noi neuroni. Este cunoscut de multa vreme faptul ca lipsa somnului afecteaza abilitatile cognitive. Somnul insuficient afecteaza atentia, memoria si timpul de reactie fata de stimuli. Insa din ce cauza este somnul atat de important? Oamenii de stiinta incep sa inteleaga mai bine ce anume se intampla efectiv in creier: dezvoltarea a noi abilitati de orientare favorizeaza producerea de noi celule intr-o zona a creierului implicata in memoria spatiala, zona numita hipocampus. Somnul joaca un rol important in capacitatea de supravietuire a celulelor care apar in aceasta zona. O echipa de cercetatori de la universitatea din California si Stanford au descoperit ca, daca nu permit cobailor sa doarma suficient, acestora le este mai greu sa-si aminteasca drumul printr-un labirint, comparativ cu cei care au dormit normal. De asemenea, neuronii din hipocampusul cobailor care nu dorm suficient au o rata de supravietuire mai mica.

Alte studii au aratat ca hipocampusul joaca un rol important in invatarea sarcinilor de orientare. "Hipocampusul are capacitatea unica de a genera noi celule de-a lungul intregii vieti, un proces numit 'neurogeneza'", a remarcat Ilana Hairston, autorea principala a noii cercetari. "Atunci cand animalele invata o noua sarcina in care este implicat hipocampusul, rata neurogenezei creste. Acest lucru sugereaza ca procesul de invatare efectiv regenereaza creierul." Cercetatorii au incercat sa afle in ce fel si daca procesul de invatare si rata neurogenezei sunt afectate de somnul insuficient. Cercetatorii au folosit un labirint acvatic: cobaii erau plasati in apa si erau nevoiti sa innoate pana la platforma de iesire. Un grup de cobai nu putea sa vada platforma; pentru a putea iesi cat mai repede erau nevoiti sa-si formeze o "harta mentala" a labirintului - o sarcina spatiala care depinde de hipocampus. Al doilea grup putea sa vada si sa miroasa platforma de iesire. In cazul acestora, cercetatorii schimbau pozitia platformei odata la patru incercari pentru a obliga cobaiul sa se bazeze pe simturi si nu pe memorie. Acest lucru nu implica hipocampusul, pentru ca nu mai era necesara o "harta mentala" a labirintului pentru a putea iesi. La sfarsitul fiecarei sesiuni de antrenament, jumatate din animalele din fiecare grup erau tinute treze pentru inca sase ore, oferindu-li-se o serie de activitati care ii mentineau interesati. Cealalta jumatate erau pusi la loc in custi si li se dadea voie sa doarma. Dupa sase ore, cobaii din prima jumatate erau adusi si ei in custi si lasati sa doarma pana la sesiunea urmatoare, 18 ore mai tarziu. Rezultatul a fost ca soarecii odihniti care trebuiau sa se bazeze pe memorie au manifestat o neurogeneza sporita comparativ cu cei care nu au dormit suficient. Acest lucru arata ca lipsa somnului retracteaza efectele benefice ale procesului de invatare, care, in mod normal, conduce la creearea de noi celule nervoase. Pe de alta parte, cercetatorii au fost surprinsi sa constate ca soarecii care nu avusesera parte de suficient somn si care, pentru a iesi din labirint, trebuiau sa se foloseasca de simturi, s-au descurcat mai bine decat colegii lor care dormisera suficient. Hairston si colegii sai considera ca acest lucru se intampla din cauza ca soarecii odihniti incercau sa se foloseasca de memorie mai degraba decat de simturi, o strategie care, in general, functioneaza mai bine. Insa in acest caz, in care pozitia iesirii era mutata in mod constant, folosirea simturilor era o strategie mai buna. Se pare deci ca soarecii care nu avusesera parte de suficient somn si-au schimbat strategia de orientare, pentru a compensa pentru lipsa de somn - si in acest caz a functionat."Cobaii insuficient de odihniti s-au descurcat mai bine din cauza ca lipsa somnului le-a afectat capacitatea de a-si folosi memoria spatiala - fortandu-i sa se bazeze pe alte indicii usor accesibile", a spus Hairston. "Aceasta descoperire poate fi folosita pentru a pune la punct modalitati de antrenare specifice pentru oamenii care in mod cronic nu au parte de suficient somn, cum ar fi militarii sau studentii la medicina. Insa, cu toate ca dificultatile datorate lipsei somnului ar putea fi in principiu inlaturate, studiul nostru arata ca o stare cronica, chiar usoara, de somn insuficient poate avea efecte negative de lunga durata asupra functionarii creierului." Una dintre implicatiile acestui studiu este ca somnul insuficient schimba ierarhia proceselor cognitive.De exemplu, memoria spatiala pare sa fie principala strategie cognitiva, si numai atunci cand a fost afectata de lipsa somnului, a aparut o a doua strategie. "Va fi interesant sa extindem descoperirile facute pentru a vedea daca exista si alte procese care intra in competitie unul cu celalalt si care sunt afectate in mod similar de somnul insuficient", a mai spus Hairston.De exemplu, exista oameni care au suferit anumite traume craniene si care, datorita unor leziuni ale creierului, nu mai sunt capabili sa filtreze stimulii irelevanti (cum ar fi zgomotul dintr-o camera), lucru pe care oamenii obisnuiti il fac fara probleme. In schimb, acesti oameni, avand astfel de leziuni, tind sa asocieze stimulii familiari cu noi informatii, sa descopere neobisnuitul din spatele firescului mult mai usor decat oamenii obisnuiti - un fenomen numit comutarea atentiei. Acest lucru sugereaza ca a invata cum sa ignori anumiti stimuli si comutarea atentiei sunt doua procese care se afla in competitie unul cu celalalt, indivizii sanatosi avand drept strategie primara ignorarea stimulilor familiari. "Ar fi interesant de vazut daca nu cumva lipsa somnului diminueaza capacitatea de a ignora stimulii si sa incline astfel balanta catre comutarea atentiei", a mai adaugat cercetatoarea.

Creierul indragostit
Dragostea dureaza trei ani? Sau dragostea dureaza o viata? Am putea afla raspunsul la intrebare vazand ce se intampla in creierul unui indragostit? Un studiu recent de neuroimagistica functionala si-a propus exact acest lucru. Sa studieze creierul unor perechi de indragostiti de cursa lunga. Rezultatul - "urmele" dragostei in creier sunt aceleasi, indiferent de trecerea timpului.

Cum arata creierul indragostit?

Studiul a folosit imagistica de rezonanta magnetica functionala pentru a studia creierul unor persoane care declara ca sunt inca indragostite de partenerul de viata. Subiectii au fost persoane din cupluri stabile, avand mai mult de 10 ani de viata in comun. Ce au studiat cercetatorii a fost cum raspunde creierul atunci cand subiectul vede imaginea partenerului, in comparatie cu imaginile unor alte persoane, familiare sau necunoscute.Rezultatele au fost extrem de interesante. Imaginea partenerului pare sa activeze o regiune din creier din zona ganglionilor bazali (foto). Este o regiune despre care se stia pana acum ca este asociata cu procesarea recompensei. Ce este insa neobisnuit sau graitor in acest lucru? Ei bine, un studiu anterior, al acelorasi autori, aratase ca aceleasi regiuni se activeaza in cazul unor persoane care declara ca tocmai s-au indragostit nebuneste de cineva. Cu alte cuvinte, "urmele" dragostei in creier sunt aceleasi, indiferent de trecerea timpului. L-am intrebat pe Andrei Miu, de la Facultatea de Psihologie a Universitatii Babes Bolyai din Cluj, cum se explica aceste rezultate: Aceste date sugereaza ca atractia, una din componentele dragostei decelate neurobiologic, se bazeaza pe activitatea acelorasi sisteme cerebrale care semnalizeaza recompensele (de exemplu, mancarea, atunci cand ne este foame) si pe care se bazeaza motivatia. Acelasi studiu din 2005 aratase, tot cu ajutorul neuroimagisticii functionale, ca la cei care fusesera de curand parasiti de partener, imaginea acestuia din urma evoca activarea in regiuni de recompensa ce au fost implicate anterior in semnalizarea unor castiguri financiare mari, dar nesigure, empatie si controlul furiei.

Dragostea care dureaza

Ce aduce in plus noul studiu este o demonstratie a faptului ca atractia si activarea sistemelor de recompensa asociate pot persista dupa mai bine de zece ani de viata de cuplu. Dar este oare vorba despre aceeasi dragoste? 3

Andrei Miu: Acelasi studiu a identificat si activari cerebrale care disting dragostea recenta de cea persistenta. Imaginea partenerului a indus activarea unor parti ale nucleilor rafeului din bulbul rahidian. Autorii argumenteaza ca activarea unor anumite portiuni din zonele studiate ar da seama de o a doua componenta a dragostei persistente atasamentul. Ce e interesant este ca, in alte studii, aceleasi structuri cerebrale au fost legate de comportamentul monogam. Este vorba de studii pe animale, de exemplu pe doua specii de popandai, una cu comportament sexual monogam, iar cealalta promiscuu.

Neurobiologia dragostei
Putem vorbi de un nou domeniu: neurobiologia dragostei. Un domeniu de cercetare foarte activ la ora actuala, dupa cum sustine Andrei Miu.Metodele neuroimagistice functionale ne ajuta sa identificam tipare de activare cerebrala care se asociaza specific cu acest sublim sentiment uman. Sunt chiar studii care au identificat asocierea unor variatii (polimorfisme) genetice cu stilul de atasament fata de partener, astfel ca e previzibil ca vom avea in curand cercetari care sa descrie efectele dragostei asupra creierului de la nivel molecular pana la nivelul sistemelor cerebrale.De pilda, variante ale genei pentru unul din receptorii dopaminei se asociaza cu un stil de atasament caracterizat de dezvoltarea unor experiente emotionale intense bazate pe atractia fizica fata de partener, iar variante ale genei pentru unul din receptorii serotoninei se asociaza cu stiluri posesive si dependente fata de partener.E previzibil chiar ca, odata cu dezvoltarea unor manipulari neurofarmacologice (de exemplu, administrare de oxitocina) sau neuromagnetice (stimulare magnetica transcraniana), care ar putea modifica corelatele neurobiologice ale dragostei, neuroetica si consilierea genetica vor trebui sa stabileasca daca si in ce conditii dragostea va putea fi provocata sau prelungita la om.

Referinte:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Creier http://news.softpedia.com/news/Cum-sa-ti-mentii-creierul-in-viata-ro-16121.shtml http://science.hotnews.ro/stiri-creierul-5179249-creierul-indragostit.htm http://www.stiintaazi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1870&Itemid=77