Precuvantare

Simt inima dictandu-mi ritmul ei Si-ncep sa scriu asa cum ea imi bate O carte pura, fara de idei, O carte de pasteluri vinovate Ca-n fiecare vers sinucigas Mereu e o intamplare care plange, Mereu e condamnat un peisaj, Mereu natura e un desant de sange Si inima imi spune sa pun munti Si vai sa pun in vers, paduri si nume. Sa uit ca noi ca oameni stam infranti Spre-a fi invingatori tot noi ca lume. Natura e satula de idei, Si a gasit vindecatoarea cale, Noi suntem numai copiile ei, Ea-i seiful actelor originale. Acuma cand murim ne-ntoarcem bland Cu totii spre editia cea pura Si ploile ne-aseaza murmurand In matricea primara din natura. Am fost risipitori si guralivi, Am urmarit halucinante teluri, Murim, redevenind definitivi, Spre-a reintra in temple si-n pasteluri. Iata de ce simt inima in piept Dictandu-mi ea pasteluri pentru-o carte Si-un trasnet din natura mai astept Ce scriu aici sa arda mai departe.
poezie de Adrian Punescu