Noiunea i importana comerului internaional Noiunea de comer internaional este susceptibil de dou accepiuni: a) Stricto sensu comerul internaional

l cuprinde totalitatea operaiunilor de import si export de mrfuri si servicii, desfurate de persoane fizice i (sau) juridice, aparinnd unui stat, cu parteneri straini sau pe piee externe. Aceast accepiune restrns a noiunii este apropiat de sensul etimologic al cuvntului comer provenit din expresia latin commercium, ce constituie o juxtapunere a cuvintelor cum merx ce semnific operaiuni efectuate cu marf (merx-is = marf). b) Lato sensu comerul internaional reprezint un ansamblu de relaii de conlucrare ntre doua sau mai multe persoane fizice i (sau) juridice, aparinnd unui stat, care au ca scop realizarea, prin eforturi conjugate, a unor operaiuni complexe i conexe, ealonate pe perioade de timp determinate, n producie ori n sfera neproductiv, n scopul obinerii unor avantaje reciproce. n epoca actual, comerul internaional nglobeaz o varietate de operaiuni care se refer doar indirect la marf, i care sunt cuprinse n noiunea de cooperare economic internaional. Definiia i obiectul dreptului comerului internaional Dreptul comerului internaional a primit n decursul timpului numeroase definiii, pornind de la definiia oficial( formulat n cadrul lucrrilor Adunrii Generale a O.N.U. ), pn la nuanatele definiii formulate n literatura de specialitate. Dreptul comerului internaional, aflat la grania dintre dreptul internaional i sistemele naionale de drept, cuprinde norme conflictuale, norme de drept civil, comercial i norme de drept material uniform ( cuprinse n convenii internaionale ) reunite prin obiectul comun de reglementare ( i anume raporturile care apar n cadrul comerului internaional i cooperarii economice internaionale ). Obiectul dreptului comerului internaional Din definiia dat dreptului comerului internaional rezult c acesta are ca obiect raporturile patrimoniale cu caracter de comercialitate i internaionalitate, ncheiate ntre persoane fizice i/sau juridice, inclusiv ntre asemenea persoane i stat raporturi n care parile se afl pe poziie de egalitate juridic. Nu toate raporturile juridice patrimoniale care formeaza in sfera relatiilor comerciale internationale sunt obiect al dreptului comertului international, ci numai acelea dintre ele, care se caracterizeaza prin doua atribute coexistente i anume: comercialitatea si internationalitatea. Caracterul comercial. Determinarea comercialitii unui raport juridic este o operaiune de calificare, ce se face dup criteriile dreptului naional ( sistemul de drept naional ce constituie lex causae ). Sistemele de drept naionale cunosc dou criterii pe baza crora se determin caracterul comercial al unui raport juridic : criteriul subiectiv i criteriul obiectiv. Concepia subiectiv ia n considerare calitatea participantului la raportul juridic ; actul sau faptul juridic sunt considerate comerciale dac au fost svrte de un comerciant n exercitarea profesiei sale. Criteriul subiectiv este consacrat n dreptul german i n sistemele de drept de inspiraie german. Potrivit concepiei obiective un fapt este calificat de comer dac, n mod obiectiv, n coninutul lui exist una din operaiunile pe care legiuitorul nsui le calific ca fiind de comer. Independent de calitatea persoanei care l ndeplinete, faptul sau actul juridic este comercial prin natura lui. Concepia obiectiv este consacrat n legea comercial francez i n sistemele de drept de inspiraie francez. Caracterul internaional. Nu orice element de extraneitate prezent ntr-un raport juridic comercial, paote transforma acest raport nr-unul de drept al comerului internaional, ci doar

acel element de extraneitate ce atrage posibilitatea aplicrii a cel puin dou sisteme naionale de drept asupra raportului juridic n cauz. Caracterul comercial. Determinarea comercialitii unui raport juridic este o operaiune de calificare, ce se face dup criteriile dreptului naional ( sistemul de drept naional ce constituie lex causae ). Sistemele de drept naionale cunosc dou criterii pe baza crora se determin caracterul comercial al unui raport juridic : criteriul subiectiv i criteriul obiectiv. Concepia subiectiv ia n considerare calitatea participantului la raportul juridic ; actul sau faptul juridic sunt considerate comerciale dac au fost svrte de un comerciant n exercitarea profesiei sale. Criteriul subiectiv este consacrat n dreptul german i n sistemele de drept de inspiraie german. Potrivit concepiei obiective un fapt este calificat de comer dac, n mod obiectiv, n coninutul lui exist una din operaiunile pe care legiuitorul nsui le calific ca fiind de comer. Independent de calitatea persoanei care l ndeplinete, faptul sau actul juridic este comercial prin natura lui. Concepia obiectiv este consacrat n legea comercial francez i n sistemele de drept de inspiraie francez. Caracterul internaional. Nu orice element de extraneitate prezent ntr-un raport juridic comercial, paote transforma acest raport nr-unul de drept al comerului internaional, ci doar acel element de extraneitate ce atrage posibilitatea aplicrii a cel puin dou sisteme naionale de drept asupra raportului juridic n cauz. IZVOARELE DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL Originalitatea dreptului comerului internaional const n absena unui drept unic, naional sau supranaional ( ca n dreptul internaional public ). De aceea problema normelor aplicabile operaiunilor de comer internaional capt o importan deosebit. Normele juridice care in totalitatea lor alcatuiesc ansamblul ce formeaza dreptul comertului international apartin in parte ordinii juridice internationale, iar in parte ordinii juridice nationale a statelor membre ale comunitatii de natiuni. Rezulta deci necesitatea de a se face o distinctie intre izvoarele internationale si izvoarele interne sau de drept national ale dreptului comertului international. Izvoare interne ale dreptului comerului internaional a) Dreptul comun general. Art. 1 alin.2 din Codul comercial roman prevede ca acolo unde si atunci cand in comert legea comerciala nu dispune, primeste aplicare legea civila. Dreptul comun poate fi luat in considerare ca izvor al dreptului comertului international numai in masura in care legea comerciala romana, pe care el o completeaza, atunci cand este cazul, constituie ea insasi un asemenea izvor. Dreptul comertului international se analizeaza ca o prelungire a actiunii normelor de drept comercial national in domeniul raporturilor de comert international b) Legea comercial national prin aceasta expresie se desemneaza ansamblul de norme juridice care in totalitatea lor formeaza dreptul comercial national. Acest ansamblu se scindeaza in doua subansamble, dintre care unul cuprinde normele cu vocatie generala de aplicare in domeniul comertului si care in totalitatea lor formeaza dreptul comercial, iar altul este format din normele cu vocatie de aplicare numai in anumite zone ale comertului si care, din acest motiv, pot fi considerate norme juriice comerciale generale. c) Uzanele. Doctrina juridica retine printre izvoarele interne ale dreptului comertului international si o serie de uzuri sau uzante (sau cutuma ori obiceiul juridic), si anume : uzantele locale care se caracterizeaza prin aceea ca sunt determinate pe baza unui criteriu geografic, aplicarea lor fiind limitata la o anumita piata comerciala, localitate,port sau regiune, etc.; uzantele speciale- care se grupeaza intr-o categorie aparte pe baza criteriului ce are in vedere obiectul contractelor de un anumit fel; uzante generale - care vizeaza ca

domeniu de aplicare zona comertului in totalitatea ei, independent de orice criteriu de departajare a acesteia in ramuri, activitati, profesiuni, etc.; uzantele normative - sunt acelea care, tragandu-si forta juridica dintr-o jurisprudenta bine stabilita ce le confera autoritate proprie, dobandesc o putere similara normei de drept; uzantele conventionale- sunt acelea care isi au originea in vointa contractantilor ce au deplina libertate in virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii lor continutul contractului pe care l-au perfectat. a) uzantele normative sunt acelea care tragandu-si forta juridica dintr-o jurisprudenta bine stabilita ce le confera autoritate proprie dobandesc o putere similara normei de drept. Uzantele normative pot constitui izvor al dreptului comertului international in masura in care legea pe care ele o completeaza este ea insasi izvor al dreptului comertului international. Uzantele normative isi trag geneza din uzantele conventionale. b) uzantele conventionale sunt acelea care se origineaza din vointa contractantilor care au deplina libertate, in virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii lor continutul contractului pe care l-au perfectat. Acest gen de uzante se formeaza de regula spontan, la initiativa unui partener contractual, fiind acceptate de celalalt partener contractual, dar ca urmare a satisfactiei date ambilor contractanti acestia le vor utiliza si in raporturile lor viitoare si le vor oferi spre utilizare si altor subiecti de drept care convin sa perfecteze contracte de acelasi fel cu cel intervenit intre aceia care au statornicit uzanta respectiva. Uzantele contractuale prezinta doua grave inconveniente, anume: incertitudine si imprecizie. Dar aceste inconveniente nu sunt insurmontabile; ele pot fi inlaturate pe doua cai, si anume: prin certificarea existentei lor si a continutului lor data de camerele de comert la cererea organului de jurisdictie sau a partii interesate, atunci cand uzantele sunt invocate in fata instantei de judecata sau a arbitrajului; . Uzantele comerciale sunt in esenta lor uzante profesionale, deoarece atat formarea lor cat si participarea lor se realizeaza cu participarea subiectilor de drept implicati in infaptuirea comertului. Formandu-se spontan si impunandu-se in timp prin aplicare repetata uzantele comerciale nusi dobandesc forta juridica prin trecerea unei perioade determinate de timp. Uzantele comerciale sunt incluse de regula in continutul contractelor comerciale. Izvoare internaionale ale dreptului comerului internaional A) Convenia internaional Conventia internationala constituie principalul izvor international al dreptului comertului international; ea desemneaza intelegerea convenita de doua sau mai multe state sau organizatii internationale, pentru reglementarea anumitor probleme internationale, pentru determinarea drepturilor si obligatiilor partilor, precum si a regulilor de conduita pe care acestea se indatoreaza a le respecta. Prin conventiile internationale primesc reglementare legala probleme de natura diversa, ca: general-politice, economice, tehnico-stiintifice, culturale, etc. n principiu, conventia internationala constituie izvor al dreptului comertului international atunci cand stabileste norme ce reglementeaza raporturile de comert international si de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala. Clasificarea conveiilor internaionale Conveniile internaionale sunt susceptibile de o dubla clasificare pe baza a doua criterii distincte. a. Potrivit criteriului ce are in vedere numarul statelor semnatare se disting: - conventii bilaterale si - conventii multilaterale

Se numesc conventii bilaterale conventiile care sunt perfectate intre doua state ca titulare de suveranitate si prin care se reglementeaza aspecte ale raporturilor dintre statele semnatare. Se numesc conventii multilaterale conventiile internationale ce se realizeaza cu participarea mai multor state ca titulare de suveranitate si prin care se reglementeaza raporturi interesand dezvoltarea relatiilor dintre acele state. Asemenea conventii uneori prezinta importanta la scara mondiala deoarece ele se realizeaza cu participarea cvasitotalitatii statelor membre ale comunitatii de natiuni. Intre acestea mentionam Carta O.N.U., acordurile GATT etc. Alteori, conventiile internationale multilaterale prezinta interes numai la scara regionala. b. Conform criteriului ce are in vedere natura normelor instituite prin conventiile internationale criteriu ce vizeaza numai conventiile multilaterale aceste conventii se grupeaza, de asemenea in doua varietati, si anume: - conventii prin care se formuleaza norme de drept material uniform - conventii prin care se instituie norme de drept conflictual uniform. Pe plan terminologic, conventia internationala a primit in practica diferite denumiri : acord, protocol, tratat, pact, armistitiu, etc. Prin conventiile internationale ce intereseaza dreptul comertului international se urmareste ca finalitate remedierea dificultatilor decurgand din marea diversitate a reglementarilor nationale. Majoritatea conveniilor internaionale au fost elaborate sub auspiciile unor organizaii internaionale interstatale. Pregtind textele conveniilor ce urmeaz a fi adoptate, aceste organizaii internaionale interstatale ntreprind studii valoroase privind dreptul uniform n materia raporturilor juridice de comer internaional ce urmeaz a face obiectul de reglementare al conveniilor. O important activitate n elaborarea dreptului uniform este desfurat de ctre Conferina de la Haga de Drept Internaional Privat, creat n anul 1893 i avnd statut de organizaie interguvernamental permanent din anul 1951. Sub auspiciile acestei organizaii interguvernamentale au fost adoptate convenii cuprinznd n special norme uniforme de drept conflictual. B) Uzantele comerciale internationale Uzantele sunt reguli ce decurg din folosirea repetata a unor clauze contractuale, in armonie cu obiceiurile practicate in diverse centre comerciale si pe care practica comerciala internationala le-a pus in valoare, operand o anumita standardizare si unificare a lor, realizata prin diverse metode, cum ar fi: adoptarea de conditii uniforme cu caracter general, elaborarea de contracte model cu referire la grupe speciale de marfuri, etc. Cele mai importante uzante comerciale internationale au fost standardizate sub egida Conventiei Internationale de Comert din Paris cunoscute sub denumirea de INCOTERMS, care au o larga aplicare in contractele comerciale internationale de vanzare-cumparare, in zona europeana.

Elementele definitorii ale raportului juridic de comer internaional Specificitatea raportului de comert international comparativ cu raporturile juridice de drept national este determinata de doua elemente definitorii: comercialitatea si internationalitatea . A. Comercialitatea desemneaza, in termeni generali, calitatea sau atributul unui raport juridic de a fi commercial. Concret, comercialitatea se defineste in dreptul intern al fiecarei tari, ea fiind determinata in raport cu criteriile stabilite intr-un atare sens de sistemul de drept respectiv.

Raporturile juridice de comert international vor fi calificate ca si comerciale prin referire la normele dreptului national care potrivit dreptului international privat constituie lex causae. Nu toate sistemele de drept cunosc dualitatea drept civil drept comercial; unele dintre ele au un cod unic pentru ambele feluri de relatii civile si comerciale ceea ce insa nu le impiedica sa stabileasca un regim juridic diferit entru actele sau faptele de comert, precum si un statut juridic special pentru subiectii de drept implicati in raporturile juridice generate de asemenea acte sau fapte. B. Internaionalitatea Raporturile comerciale care iau nastere sub imperiul legilor nationale si isi consuma intreaga existenta juridica pe teritoriul national, raman indiferente pentru dreptul comertului international, fiind supuse in tot ceea ce le priveste legilor respective. Elementele de extraneitate care formeaza continutul celor 2 criterii ale internationalitatii sunt, in principiu, limitative, fiind stabilite prin norme imperative. Aceste acte normative exclud explicit posibilitatea luarii in considerare a unor alte elemente de extraneitate in materie. In aceste cazuri, notiunea de internationalitate din dreptul comertului international apare ca fiind mai restransa decat notiunea similara din dreptul international privat. In ceea ce priveste reglementarile internationale, criteriul subiectiv al internationalitatii este consacrat in special in : - Conventia europeana de arbitraj comercial international de la Geneva (1961), care se refera la persoane fizice sau juridice, avand resedinta lor obisnuita sau sediul in Statele Contractante diferite; - Conventia de la Washington (1965), pentru reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state, care se refera la persoane care poseda nationalitatea altui stat; - Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, Viena, 1980; - Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, New York, 1974, conform careia un contract de vanzare, de bunuri mobile corporale, este considerat ca avand un caracter international daca, in momentul incheierii contractului, vanzatorul si cumparatorul isi au sediul in state diferite. Normele juridice care reglementeaza raportul juridic de comert international. Raportul juridic de comert international este, in esenta sa, un raport social, caruia incidenta unei norme juridice ii confera valente juridice. Normele juridice care actioneaza asupra raporturilor social-economice din sfera comertului international devin astfel premise pentru nasterea raporturilor juridice de comert international.. Continutul raporturilor juridice de comert international este format din drepturile dobandite de subiectul activ si din obligatiile asumate de subiectul pasiv. Cum operatiunile de comet international se caracterizeaza prin reciprocitatea drepturilor si obligatiilor generate de ele pe seama participantilor la initierea si derularea lor, de regula, fiecare din subiectii raportului juridic de comert international cumuleaza in persoana sa dubla calitate de creditor si totodata de debitor fata de celalalt. Obiectul raportului juridic de comert international. In esenta sa, raportul juridic de comert international este un raport obligational. In consecinta, obiectul sau este intotdeauna prestatia la care se indatoreaza debitorul fata de creditorul sau.

Raportul juridic de comert international are ca obiect numai prestatii de natura patrimoniala, spre deosebire de raporturile obligationale din perimetrul dreptului civil care pot avea ca obiect si prestatii de natura patrimoniala. Subiectele raportului juridic de comer internaional Noiunea de ntreprinzator si de agent economic. Prin agent economic intelegandu-se orice persoana fizica sau juridica care produce, importa, exporta, transporta, depoziteaza si comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii. In aceasta notiune sunt inclusi comerciantii persoane fizice, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele de consum si cooperativele de credit, cooperativele mestesugaresti, asociatiile in participatie, asociatiile cu scop lucrativ fara personalitate juridica si asociatiile familiale daca efectueaza acte obiective de comert. Pentru a defini participantii la raporturile juridice comerciale si, mai ales, la raporturile juridice de comert international este necesar sa se foloseasca termeni consacrati, avand o larga circulatie internationala. Subiect de drept si subiect al raportului juridic Intre cele doua notiuni nu sunt deosebiri calitative. Pentru specialistii din domeniu, ambele notiuni au intelesul de participanti la comertul international, notiune, de asemenea, folosita destul de frecvent. Notiunea de participant, intr-un sens larg, include toate categoriile de persoane fizice si juridice implicate in schimburile comerciale internationale, sens in care si este folosita. Din nevoia de precizie si rigoare este mai potrivit sa se foloseasca notiunea de subiect al raportului juridic de comert international, avand in vedere intelesul clasic ce se da acestui concept, locul ce ii este consacrat in realitatea comerciala, precum si frecventa folosirii acestei notiuni in relatiile comerciale internationale. Comerciantii subiecte ale raportului juridic de comert international Comertul international este exercitat de catre persoane fizice si juridice care sunt comercianti. Statele, nici organizatiile interguvernamentale, cum ar fi institutiile specializate ale Natiunilor Unite sau alte institutii specializate nu au si nu pot avea calitatea de comerciant. Totusi, atat statele cat si o parte din organizatiile interguvernamantale participa la unele raporturi de comert international. Astfel, se constata ca la raporturile juridice comerciale participa si alte persoana fizice si juridice, care nu au calitatea de comerciant, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca notiunea cea mai indicata pentru a preciza care sunt participantii la comertul international este aceea de subiecte ale raportului juridic de comert international . Drepturile dobandite de participantii la raportul juridic de comert international Dreptul subiectiv reprezinta posibilitatea participantilor la raporturile juridice de comert international comerciantii persoane fizice sau societati comerciale sa aiba a) o anumita atitudine fata de drepturile dobandite, de pilda sa dispuna de drepturile respective; b) sa ceara subiectului care si-a asumat obligatia sa si-o onoreze la timp si la nivelul calitativ convenit prin contractul international incheiat; c) sa ceara apararea drepturilor organelor competente ale statului a carui lege a fost desemnata de parti sa guverneze fondul si efectele contractului. 1. Drepturile dobandite de subiectul activ pot fi concepute ca o facultate de a face ceva facultas agendi sau ca o pretentie ca cealalta parte contractanta sa-si indeplineasca obligatia asumata pretesa. 2. In raporturile juridice de comert international chiar mai evident ca in alte raporturi juridice rezulta legatura indisolubila dintre drepturi si obligatii. Relatiile contractuale de comert international se bazeaza pe a. egalitatea juridica a partilor si pe b. autonomia lor de vointa in precizarea drepturilor si obligatiilor . De aceea, si in derularea raporturilor contractuale cooperarea partilor este indispensabila.

Obligatiile asumate de participantii la raportul juridic de comert international Intr-un contract de comert international indatoriri revin ambelor parti. In masura in care una din parti se obliga, sa predea marfa la o anumita data; marfa sa fie in cantitati si cu o calitate detreminata -ea este tinuta sa le indeplineasca, altfel cealalta parte va avea pierderi. Intre vanzator si cumparator, de pilda, pot fi convenite clauze, in virtutea carora si una si cealalta parte, au atat drepturi, cat si indatoriri : vanzatorul sa predea marfa la timp si in bune conditiuni; cumparatorul sa achite pretul stipulat in contract de vanzare internationala, integral sau in mai multe transe. Tranzactiile de comert international implicand interdependenta drepturilor si obligatiilor, participantii la raportul juridic sunt, in acelasi timp, titulari de drepturi, cat si de obligatii, pe parcursul derularii contractului. Grupe de participai la comerul internaional .Multitudinea si diversitatea raporturilor juridice de comert international care se stabilesc intre participantii la comertul international in desfasurarea acestuia comporta implicarea in asemenea raporturi a unei multitudini si diversitati de subiecti de drept. Sfera acestor subiecti, ca de altfel si denumirile sub care ei isi realizeaza participarea difera substantial de la o legislatie nationala la alta. Mai mult chiar, in cadrul fiecarui sistem national de drept se pot distinge mai multe grupe de asemenea participanti. Participantii la raporturile de comert international pot fi clasificati in functie de ordinea juridica de apartenenta in 2 grupe distincte, si anume: subiecti de drept ce apartin ordinii juridice nationale a diverselor state si subiecti de drept ce apartin ordinii juridice internationale. Cei care fac parte din prima grupa formeaza categoria traditionala de participanti; ei sunt prezenti in majoritatea covarsitoare a raporturilor de comert international, iar calitatea lor juridica este data de dreptul national, adica de dreptul intern al statului de origine. Fac parte din aceasta categorie agentii economici cu personalitate juridica (societati comerciale si regii autonome), si comercianti persoane fizice.Cei care alcatuiesc a doua grupa sunt subiecti de drept international. Alaturi de cele doua grupe mentionate este implicata in raportul de comert international si o a treia grupa de subiecti de drept societatile translationale/multinaionale care, prin statutul lor juridic ocupa un loc aparte intre participantii la semenea raporturi. Subiecte de drept internaional Subiectele de drept internaional cuprind la rnul lor dou subgrupe: statele si organizaiile internaionale. Statul subiect al raporturilor juridice de comert international Statul este un subiect cu o pozitie deosebita in raporturile juridice de comert international, deoarece, pe de o parte, actioneaza ca titular de suveranitate, deci, ca putere suverana, iar, pe de alta parte, ca o persoana juridica, putand face acte de comert international, desi nu are calitatea de comerciant, in sensul definit de Codul comercial roman. Statul este un subiect originar al ordinii juridice internationale. Statul detine o pozitie singulara printre ceilalti subiecti de drept. In virtutea atributului de legiferare, care este o consecinta a suveranitatii, el stabileste statutul juridic al subiectilor de drept national, iar ca titular de suveranitate poate participa la realizarea unor conventii internationale prin care se creeaza organizatii interguvernamentale ca subiecti de drept international. Statul nu are calitate de comerciant si nici nu isi revendica o asemena calitate de vreme ce el isi autoatribuie plenitudine de capacitate juridica ceea ce ii permite sa se implice in operatiuni economice cu strainatatea. Calitatea de titular de suveranitate confera statului un loc aparte intre ceilalti sibiecti de drept international.

Personalitatea juridica a statului nu este supusa regulilor privind dobandirea sau pierderea ei stabilite de dreptul comun cu referire la celelalte persoane juridice. Organizaiile internaionale interguvernamentale Organizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de vointa al statelor interesate. Aparitia si existenta lor decurg, in fiecare caz in parte, dintr-o conventie internationala multilaterala realizata cu participarea mai multor state titulare de suveranitate care, prin vointele lor concordante, dau fiinta unui nou subiect de drept international. Organizatiile interguvernamentale sunt subiecti de drept derivati ai ordinii juridice internationale ce inca de la infiintare dobandesc un statut juridic propriu care le stabileste parametrii definitorii ai activitatii ce urmeaza sa o desfasoare in vederea atingerii finalitatilor urmarite de statele membre la constituirea acestora. Organizatiile interguvernamentale sunt entitati internationale lipsite de un teritoriu propriu si de o populatie asupra careia organele de decizie ale acestora sa exercite atributii de putere; de asemenea, sunt lipsite de suveranitate. Capacitatea juridica a acestora este determinata prin conventia internationala de constituire a lor, conventie care contine prevederi si cu privire la structura si finalitatile acestora. Implicarea organizatiilor interguvernamentale in raporturile juridice de drept privat facand parte din ordinea juridica nationala a statelor membre, chiar daca se face intr-un mod nesemnificativ, pune totusi in discutie problema distinctiei dintre asemenea organizatii si ceilalti participanti la viata juridica interna din acele state. Subiecte de drept naional n majoritatealor, raporturile de comer interional se leag ntre subiecti de drept naional persoane juridice (societati comerciale, unele organizatii neguvernamentale, regii autonome) i persoane fizice, care particip la asemenea raporturi, n conditii de egalitate juridic. ntre subiecii de drept national implicai in raporturi de comer internaional societile comerciale dein ponderea cea mai important. Societile comerciale Statutul juridic al societatilor comerciale In toate sistemele de drept national societatilor comerciale li se recunoaste de drept calitatea de comerciant, ceea ce face ca ele sa aiba statutul juridic rezervat comerciantilor. Cu toate acestea, statutul lor juridic ca participanti la raporturile de comert international difera de la un sistem de drept la altul. Legile nationale incidente in materie stabilesc in mod nuantat conditiile de infiintare, organizare, inregistrare si functionare a societatilor comerciale. Obiectul general al activitatii comertul international In temeiul legii romane, societatile comerciale cu participare straina pot fi constituite in toate sectoarele din domeniile: industriei, explorarii si exploatarii de resurse naturale, agriculturii, constructiilor civile si industriale, transporturilor, turismului, serviciilor bancare si de asigurare etc, avand dreptul sa opteze pentru orice obiect de activitate admis prin reglementarile in vigoare. In desfasurarea activitatii lor, societatile comerciale cu participare straina trebuie sa respecte cateva conditii, regasite si in legislatiile celorlalte tari. Astfel, ele au obligatia:sa nu incalce normele de protectie a mediului inconjurator; sa nu aduca atingere intereselor de securitate si aparare nationala ale Romaniei; sa nu dauneze ordinii publice, sanatatii si moralei. Legea prevede si masuri sanctionatorii in cazul neindeplinirii obligatiilor asumate. Pot face acte de comert international societatile comerciale romane in cazul in care aceste acte sunt mentionate explicit in obiectul lor de activitate, inclus: in contractul de societate sau in statutul societatii. Deci, operatiunile de export si import se pot efectua numai de catre agentii economici care au prevazut in obiectul lor de activitate asemenea operatiuni.

Sucursalele si filialele societatilor comerciale Atat sucursalele cat si filialele sunt structuri exterioare ale societatilor comerciale, determinate de amplificarea activitatii lor in zone si regiuni intinse ca efect al cresterii interesului clientelei pentru produsele respective. Astfel, daca sucursalele: -nu se disting de societatea-mama; -nu au personalitate juridica; -sunt dependente economic total de societatea-mama, filialele: -sunt societati comerciale propriu-zise; -beneficiaza de autonomie juridica totala fata de societatea-mama; -sunt dependente economic de societatea-mama, care detine, de regula, mai mult de jumatate din capitalul lor. Sucursala societatii. Sucursala este definita ca fiind un stabiliment secundar, cu anumita autonomie,fara personalitate juridica, dependenta economic de societatea-mama . Sucursalele sunt sedii secundare ale societatii comerciale stabilite in tara de constituire a acesteia sau in alte tari.. Sucursala si filiala sunt doua entitati distincte, avand un regim juridic diferit. Sucursalele nu au personalitate juridica si, prin consecinta, nu au nici independenta din punct de vedere juridic fata de societatea care le-a creat; ele au insa o oarecare autonomie. Sucursalele sunt supuse legii nationale care a decis constituirea lor, fiind totodata supuse si legilor tarilor straine in care ele functioneaza, dar numai in ceea ce priveste infiintarea lor. Cu toate acestea, sucursalele pot fi actionate in justitie in tarile in care ele functioneaza in legatura cu operatiunile efectuate in acele tari. In anumite conditii ele pot fi declarate in faliment in tarile respective, dar numai in ceea ce priveste bunurile situate pe acel teritoriu. Filiala societatii comerciale. Filiala este societatea comerciala cu personalitate juridica proprie, cu patrimoniu, obiect de activitate si raspundere proprii, avand o legatura economica cu societatea-mama care detine o parte importanta din capitalul acesteia . Orice filiala are nationalitatea tarii unde functioneaza si este supusa legilor acelei tari. Constituirea de filiale reprezinta o modalitate pentru investitii straine si de aceea legea locala ia, de obicei, masurile impuse de aceasta circumstanta, in armonie cu interesele economice ale acelei tari, fie pentru a stimula, fie pentru a ingradi asemenea investitii. Statutul juridic al filialei este carmuit de legea locala. Pentru filiala aceasta lege constituie lex societatis. Ca urmare, legea societatii constituente nu va avea nici un impact asupra acestui statut juridic. Singurul aspect in care se poate pune problema aplicarii ei la filiala priveste constituirea acesteia (a filialei) care, desi in principiu este supusa legii tarii de constituire, devine totusi posibila numai daca este acceptata si de legea societatii mama. Regimul juridic al sucursalelor si filialelor constituite in Romania de societatile comerciale de nationalitate straina. Sucursalele si filialele se pot constitui atat in tara de sediu, cat si in strainatate. Neavand personalitate juridica proprie si fiind dependente economic cvasitotala fata de societatea-mama, sucursalele societatilor comerciale de nationalitate straina constituite in Romania sunt carmuite de lex societatis, de legea societatii-mama. Avand personalitate juridica proprie, filialele sunt carmuite de legea tarii pe teritoriul careia isi au sediul social si a carei nationalitate o au. Aceasta ca urmare a faptului ca filiala este o societate comerciala autonoma, legata de societatea-mama numai sub aspect economic. In consecinta, filiala se supune legii romane, in virtutea legii nationalitatii lex societatis. Reperezentantele societatilor comerciale In afara sucursalelor si filialelor societatile comerciale isi pot organiza reprezentantele pe teritoriul altor state.. Acestea se infiinteaza la cererea societatilor comerciale pentru a efectua acte si fapte juridice in numele si in contul acestora.

Reprezentantele societatilor comerciale sunt o prelungire a personalitatii juridice a societatiimama, neavand calitatea de subiect distinct de drept. Ele sunt carmuite de legea societatii comerciale care le-a constituit, deosebindu-se de filiale, dar se aproprie de sucursale prin regimul lor juridic. Reprezentantele nu au capital propriu, ci numai bunuri care fac posibila indeplinirea activitatilor lor comerciale. Reprezentantele exercita numai functii de intermediere, in calitate de comisionar sau mandatar al societatii mama. Asadar, reprezentantele societatilor comerciale pot fi definite ca fiind acele entitati juridicoeconomice care indeplinesc functii de intermediere intre societatile care le-au constituit si partenerii lor contractuali din tara respectiva . Reprezentanta (agentia) indeplineste o functie specializata, si anume aceea de intermediar intre societatea comerciala primara (adica societatea care a constituit-o) si partenerii ei contractuali. Ea se deosebeste astfel de filiala ori sucursala prin aceea ca nu este si nici nu poate fi organizata ca intreprindere producatoare de marfuri, prestatoare de servicii, societatea care a infiintat-o si alti participanti la circulatia bunurilor si cunostintelor. Fuziunea internationala a societatilor comerciale. Fuziunea este posibila numai intre societati comerciale. Fuziunea este modul de concentrare al societatilor comerciale avand aceeasi nationalitate sau de nationalitati diferite. In acest din urma caz, ea are caracter international. In diferent de faptul ca fuziunea are loc intre societati de aceeasi nationalitate sau intre societati de nationalitate diferita, operatiunea in sine se concretizeaza prin reunirea patrimoniilor a doua sau mai multe societati comerciale pentru a forma o noua asemenea societate, distincta de acelea care i-au dat nastere sau pentru a amplifica volumul activitatii uneia dintrre ele prin incorporarea celeilalte. In baza legilor nationale fuziunea societatilor comerciale se poate realiza pe doua cai: prin absorbtie si prin contopire. Contopirea consta in reunirea a doua sau mai multe societati comerciale,prin unirea patrimoniilor acestora, care isi inceteaza activitatea, dand nastere unei noi societati., diferita de cele care i-au preexistat. Absorbtia reprezinta inglobarea a doua sau mai multe societati comerciale intr-una existenta, care ramane in fiinta, iar celelalte societati inglobate, incluse, dispar ca subiecte de drept. Prin absorbtie are loc incorporarea in patrimoniului societatii absorbanta a patrimoniilor societatilor absorbite care astfel isi inceteaza existenta. In ambele ipoteze odata cu reunirea patrimoniilor se produce o contopire a subiectelor de drept. In cazul in care societatile implicate in fuziune au nationalitati diferite, fuziunea lor poate fi infaptuita numai daca este admisa de legea fiecarei societati, precum si de legea care ar urma sa guverneze societatea nou creata. Legile societatilor implicate primesc vocatie in cazul fuziunii internationale a lor si sub aspectul conditiilor de infaptuire a acesteia. Integrarea societatilor comerciale pe plan international Pe plan international se manifesta tot mai pregnant tendinta de grupare a societatilor comerciale pentru realizarea unor structuri organizatorice de mare amploare capabile sa faca fata cu succes concurentilor potentiali. Gruparile de societati comerciale se disting intre ele prin gradul de integrare realizat intre societatile implicate in cadrul fiecarei asemenea structuri. In functie de acest criteriu se pot distinge 4 tipuri de grupari de societati comerciale, si anume: 1) Gruparea de tip trust constituie o structura realizata prin reunirea mai multor societati comerciale de forta economica relativ redusa in cadrul careia integrarea societatilor implicate este totala. Trustul unifica intr-o singura entitate colectiva societatile implicate in grupare astfel incat acestea isi pierd practic autonomia functionala, fiind subordonate unei conduceri centralizate care stabileste directiile activitatii economice a gruparii astfel formate, precum si obiectivele si mijloacele acestei activitati.

2) Gruparea de tip concern este constituit pe principii similare sistemului integrat al trusturilor. Concernele s-au legitimat ca societati comerciale de proportii constituite printr-un proces de treptata si constanta integrare a unor societati comerciale cu o forta economica mai mica, dar cu potential de crestere si consolidare in sistemul integrat, oferit de concern. Ca si in cazul trusturilor, conducerea concernului are un caracter unitar, urmarind obiective strategice comune si adoptand procedeele tactice impuse pentru atingerea lor. 3) Gruparea de tip holding este in esenta ei o societate comerciala care, detinand in mod legal majoritatea actiunilor uneia sau mai multor filiale, are controlul activitatii acestora. Exercitarea dreptului de control permite societatii holding sa influenteze, in armonie cu interesele sale specifice, strategia si tactica societatilor controlate. Holding-ul este in masura sa emita directive obligatorii privind managementul general al societatilor comerciale implicate. 4) Gruparea de interes economic este o entitate juridico-economica situata la limita de contact intre societatea comerciala si asociatie. Societatile comerciale implicate intr-o asemenea grupare isi pastreaza autonomia gestionara si functionala, cat si identitatea de sine ca persoane juridice. In aceste conditii, ele isi unesc eforturile pentru a realiza in comun obiective economice limitate, precum : birouri de vanzare, case de import sau export etc pentru a le exploata in comun in vederea facilitarii obiectului lor propriu de activitate. Gruparile de interese economice sunt specifice dreptului comercial francez. Ele se deosebesc de societatile comerciale propriu-zise deoarece nu urmaresc in mod necesar un scop lucrativ, iar, pe de alta parte, nu este necesar sa constituie un capital social ca instrument economic de realizare a finalitatii pentru care au fost create. Grupul de interes economic ( G.I.E. ) Grupul de interes economic reprezint o asociere ntre dou sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituit pe o perioad determinat, n scopul nlesnirii sau dezvoltrii activitii economice a membrilor si, precum i al mbuntirii rezultatelor activitii respective, GIE este persoan juridic cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant. Constituirea Grupul de interes economic se constituie prin contract ncheiat ntre membrii grupului , care este actul constitutiv al grupului i se nmatriculeaz n Registrul comerului. n actul constitutiv trebuie s se arate denumirea grupului, urmat sau precedat de sintagma grup de interes economic sau iniialele G.I.E. ; trebuie s conin datele de identificare ale membrilor ( persoane fizice sau juridice) ; domeniul de activitate i activitatea principal ; natura comercial sau necomercial ; durata pt. care a fost constituit, membrii cu atribuii de administrare i reprezentare sau administratorii nemembrii i puterile lor. Funcionarea Grupului de interes economic G.I.E. funcioneaz graie organelor sale : adunarea general i administratorii grupului. Adunarea general.Condiiile privind adoptarea hotrrilor se stabilesc prin actul constitutiv, n lipsa unor dispoziii speciale hotarile se iau cu vot unanim. n ceea ce privete hotrarea de modificare a actului constitutiv aceasta tot timpul se ia cu vot unanim, iar pt aprobarea situaiei financiare i pt deciziile privind rspunderea administartorilor este necesar votul majoritii. Prin actul constitutiv se poate prevedea ca anumii membrii s dispun de un anumit nr de voturi mai mare, ns nimeni nu poate avea majoritatea voturilor. Adunarea general se convoac de ctre administratori, la solicitatarea unuia din ei sau a unui membru al grupului ; n cazul inaciunii administratorilor, la solicitarea oricrei pers interesate nstana judectoreasc poate convoca adunarea. Administratorii Grupul de interes economic Administratorii sunt desemnai prin actul constitutiv sau alei prin vot unanim n adunarea general. Ei pot fi pers fizice sau juridice.

Administratorii pot face toate operaiile necesare aducerii la ndeplinire a obiectivelor grupului. Modificarea Grupului de interes economic Modificrile GIE pot privi : mutarea sediului, schimbarea obiectului principal de activitate, fuziunea, dizolvarea, reducerea/prelungirea duratei de funcionare. Orice modificare in privina GIE se face prin modificarea actului constitutiv. Modificarea actului constitutiv se face cu respecatarea condiiilor de fond i de form prevzute pt ncheeierea lui. ncetarea calitii de membru Calitatea de membru nceteaz prin : excludere, retragere, deces respectiv ncetarea personalitii juridice, cesiunea prilor de interes. Legea precizeaz n mod enuniativ cauzele de excludere : neefectuarea aportului de capital la care s-a obligat, amestecul fr drept n administrarea grupului etc. Excluderea se pronun de ctre instana de judecat la cerea majoritii membrilor. Grupul european de interes economic ( G.E.I.E. ) Grupul european de interes economic este definit n L nr 161 ca i GIE : asociere ntre dou sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituit pe o perioad determinat, n scopul nlesnirii sau dezvoltrii activitii economice a membrilor si, precum i al mbuntirii rezultatelor activitii respective. Pot fi membre GEIE doar : a) persoanele juridice de drept public sau privat nfiinate n conformitate cu legislaia comunitar (art 165 din versiunea consolidat a Tratatului instituind Comunitatea European) sau n conformitate cu legislaia unui stat membru i b) persoanele fizice care desfoar o activitate economic ( agricol, meteugreasc, prestri servicii etc) pe teritoriul unui stat membru UE. GEIE este alctuit minimum din : a)dou persoane juridice de tipul celor enunate anterior ce au sediul real n state UE diferite ; b)dou persoane fizice tipul celor enunate anterior ce i desfoar activitatea n state UE diferite c)o persoan fizic i una juridic de felul celor enunate anterior. GEIE se constituie n baza unui contract de asociere , denumit act constitutiv i se nregistreaz n registrul special desemnat n acest scop de statul membru unde care si stabileste sediul. Actul constitutiv trebuie s conin denumirea grupului, urmat sau precedat de sintagma grup de interes economic european sau iniialele G.E.I.E. ; trebuie s conin datele de identificare ale membrilor ( persoane fizice sau juridice) ; obiectul de activitate ; durata pt. care a fost constituit. CONTRACTUL DE COMER INTERNIONAL Definiia i caracterele juridice ale contractului de comer internaional Noiunea de contract n familiile de drept romano-germanice i n familiile de drept anglosaxone. Definiiile date contractului n sistemele de drept naionale sunt n bun msur apropiate, cu unele diferene ntre familiile de drept romano-germanice i cele anglo-saxone. Noiunea de contract n familiile de drept romano-germanice. n dreptul francez, prin contract se nelege "o convenie prin care una sau mai multe persoane se oblig, fa de una sau mai multe alte persoane, s dea, s fac sau s nu fac ceva.Noiunea de contract n familiile de drept anglo-saxone. n dreptul englez contractul este definit ca un acod de voine, dand natere la obligaii prevzute sau recunoscute de lege. Definia contractului de comer international. Contractul de comer internaional este un contract comercial coninnd unul sau mai multe elemente de extraneitate capabile s atrag aplicarea a cel puin dou sisteme naionale de drept. Altfel spus elementul de extraneitate trebuie s aib aptitudinea de a provoca un conflict de legi.

Caracterele juridice ale contractului de comer internaional. Contractele de comer internaional cunosc o mare diversitate, totui, aa cum se arat n literatura de specialitate, pot fi identificate cteva caractere juridice comune. a) Contractele comerului internaional sunt contracte cu titlu oneros. Toate contractele de comer internaional fac parte din categoria faptelor de comer, urmrind ca finalitate obinerea unui profit. b) Sunt contracte sinalagmatice perfecte Contractele de comer internaional creeaz drepuri i obligaii pentru ambele pri. c) Sunt contracte comutative. n contractele de comer international existena i ntinderea prestaiilor la care se oblig prile sunt certe i determinate ( sau determinabile) chiar din momentul perfectrii actului juridic. d) Sunt contracte consensuale. n principiu, contractele de comer international se realizeaz n form scris, dar aceasta nu nseamn c o atare form reprezint o condiie de validitate a lor. Forma scris este o condiie ad probationem, nu ad validitatem. Coninutul contractului de comer internaional Noiune Continutul contractului de comert international, ca notiune, desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor la care da nastere vointa juridica a contractantilor, materializata intr-un contract dat, convenit intre participantii la comertul international. Continutul contractului de comert international se exprima prin clauze, unele dintre acestea fiind impuse de imprejurari care scapa incidentei dreptului intern al statelor. Clauzele cuprinse intr-un asemenea contract sunt atat clauze de drept comun (care se regasesc in continutul cvasitotalitatii contractelor civile), cat si clauze specifice determinate de particularitatile caracteristice ale acestui contract. Clauze necesare n contractele de comert international Clauzele necesare sunt stipulatiile contractuale ce au un caracter esential pentru calificarea raportului obligational ca realitate juridica, pentru definirea naturii juridice a contractului si a continutului sau economic. Dreptul pozitiv nu precizeaza continutul clauzelor contractului de comert international, partile fiind libere sa decida ce anume clauze trebuie sa fie stipulate in contractul lor, si cu atat mai mult ele au libertatea sa decida asupra continutului unor asemenea clauze. Clauza privind partile contractante este considerata o clauza esentiala, deoarece identificarea prin contract a subiectilor raportului juridic obligational constituie conditia de validitate a actului juridic respectiv. Clauze referitoare la obiectul contractului. In cazul in care obiectul contractului de comert international il formeaza o marfa, este necesar ca partile sa precizeze in contractul lor elemente suficiente pentru identificarea si determinarea acelei marfi. Clauze referitoare la cantitatea de marfa. In continutul contractelor avand ca obiect bunuri in natura, este necesar ca partile sa stipuleze cel putin o clauza prin care sa indice cantitatea de marfa care se are in vedere si sa specifice unitatea de masura pe baza careia s-a facut determinarea cantitativa a marfii respective. Clauze referitoare la calitate. Din continutul contractului nu pot lipsi clauze referitoare la calitatea marfii respective si la modurile de determinare a acelei calitati. Clauze referitoare la reclamatiile de cantitate si calitate. Astfel de clauze vor preciza, in esenta, continutul pe care trebuie sa il aiba reclamatia, documentele care trebuie sa o insoteasca, obligatiile ce ii incumba cumparatorului la solutionarea reclamatiei, cat si procedura de comunicare a reclamatiei.

Clauze ce vizeaza ambalarea si marcarea. Cu privire la ambalaj este necesar a se stipula o clauza din care sa rezulte felul acestuia, daca el va trece in proprietatea cumparatorului sau ramane in proprietatea vanzatorului, iar in ipoteza din urma, se va arata termenul de returnare si insarcina cui se afla cheltuielile ocazionate de o asemenea operatiune. Clauze prin care se stabileste obligatia de livrare a marfii si termenele de livrare. Predarea (livrarea) marfii catre cumparator, fiind principala obligatie a vanzatorului, este absolut necesar ca in continutul contractului sa fie stipulate clauze precise cu privire la executarea acestei obligatii. Clauze cu privire la expeditia, transportul si asigurarea marfii pe timpul transportului. Incarcarea marfii in mijloacele de transport la locul de expeditie, descarcarea ei la locul de destinatie, cat si asigurarea sa pe timpul transportului comporta cheltuieli importante. Clauze referitoare la pret. Pretul poate i trebuie sa fie determinat sau determinabil. Partile sunt libere sa stipuleze orice clauze privind stabilirea si plata pretului. Clauze referitoare la raspunderea contractantilor trebuie sa contina preczari referitoare la sanctiunile aplicabile cumparatorului pentru nerespectarea obligatiei de plata, precum si sanctiunile aplicabile vanzatorului in cazul neexecutarii ori executarii defectuoase ori cu intarziere a obligatiei de predare a marfii ca si a obligatiei de garantie pentru vicii. Clauze referitoare la legea aplicabila contractului Conform principiului lex voluntatis, partile sunt libere sa stipuleze in contractul lor o clauza prin care sa desemneze sistemul de drept aplicabil contractului lor, cu referire la aspectele de fond si efectele acestuia (ale contractului). Clauze privind jurisdictia competenta sa solutioneze eventualele litigii dintre parti. Uzual, in contractele de comert international partile stipuleaza si o clauza compromisorie Clauze asiguratorii Noiune i clasificare Riscul contactual presupune suportarea de catre debitor a consecintelor pagubitoare ale eliberarii creditorului de obligati pe care o avea fata de el, ca urmare a neexecutarii de catre debitor a obligatiei sale din cauza ce nu ii sunt imputabile (forta majora sau cazul fortuit). Mijloacele juridice de evitare sau neutralizare a riscurilor in contractele de comert international: a) Stipularea unor clauze de natura sa faciliteze intreruperea oportuna a raportului juridic obligational Pe parcursul desfasurarii raportului juridic obligational se poate invedera uneori ca find certa producerea riscului, iar alteori se contureaza evident o astfel de imprejurare. De aceea, este necesar ca in continutul contractului sa se stipuleze, din chiar momentul perfectarii lui, clauze suspensive (care amana executarea contractului pana la indeplinirea unor cerinte convenite de parti), o clauza rezolutorie (sau pacte comisorii, care permit desfiintarea retroactiva a contractelor si repunerea partilor in situatia anterioara), sau o clauza care sa permita denuntarea unilaterala a contractului, de catre partea a carei interese sunt amenintate prin conturarea iminentei producerii riscului. b) Acoperirea riscurilor prin garantii bancare constituie o metoda frecvent utilizata care s-a impus prin gradul ridicat de eficienta. Asistenta bancara se poate concretiza in acordare de garantii privind: plata marfurilor exportate si a serviciilor prestate prin acreditiv documentar irevocabil si prin scrisori de credit; rambursarea creitelor scadente prin emiterea unor scrisori de garantie bancara si prin avalizarea cambilor, etc. c) Acoperirea riscurilor de catre companiile de asigurare internationala - la cererea subiectilor de drept interesati si in baza contractelor de asigurare internationala convenite cu acestia, societatile comerciale cu capital privat sau de stat, profilate pe operatiuni de asigurari impotriva riscurilor, preiau asupra lor mai jmulte categorii de riscuri, si anume:

- riscul comercial care este generat de lipsa de lichiditati financiare a debitorului obligatiei de plata, la implinirea scadentei acesteia; - riscul politic isi are originea in masuri de politica economica sau in masuri cu caracter militar adoptate de stat, din motive ce vizeaza protejarea unor interese majore nationale; - riscul de fabricatie care este determinat de imprejurari ce survin pe parcursul executarii contractului si care pot schimba la modul negativ parametrii contractuali, atat in ceea ce il priveste pe importator, cat si in ceea ce il priveste pe exportator. d) Stipularea unor clauze asiguratorii clauzele asiguratorii sunt prevederi contractuale convenite de parti pentru a evita sau neutraliza riscurile valutare sau nevalutare la care se expun pe durata executarii contractului. Clasificarea clauzelor asiguratorii: a) Potrivit criteriului care are in vedere felul riscurilor vizate, distingem: - clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare numite si clauze de variatie a schimbului, au ca finalitate principala mentinerea valorii contractului. Din aceasta categorie fac parte: clauza aur, clauza de optiune a monedei liberatorii, etc. - clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare au natura economica, cuprinzand clauze de revizuire a pretului sau de indexare monetara,clauze de postcalculare a pretului, etc. - clauza de forta majora, urmareste ca finalitate neutralizarea consecintelor negative pe care le antreneaza realizarea anumitor riscuri, decurgand din masuri politico-administrative sau din producerea unor evenimente ale naturii cauzatoare de calamitati. b) Potrivit criteriului finalitatii urmarite, distingem: - clauze de mentinere a valorii contractului care vizeaza prin excelenta prestatia monetara si urmaresc ca finalitate mentinerea valorii ei in parametrii sai initiali. - clauze pur monetare care sunt stipulatiile contractuale ce vizeaza evitarea riscurilor decurgand din fluctuatia valorii de schimb a monedei de plata fata de moneda de referinta (clauza aur, clauzele valutare, etc.); - clauze de mentinere a puterii de cumparare a monedei de plata sunt stipulatiile contractuale menite sa prevada valoarea corelatiei existente la momentul perfectarii contractului intre cuantumul obligatiei pecuniare a uneia din parti si pretul real al bunurilor si serviciilor pe o anumita piata. - clauze de adaptare a contractului la noile imprejurari se refera atat la prestatia monetara cat si la alte drepturi si obligatii generate de contract pe seama partilor,precum: cantitatea si calitatea marfii, conditiile de livrare a acesteia, conditiile de plata, etc. Legea aplicabil contractului de comer internaional Normele ce guverneaz un contract comercial internaional pot fi regsite n : a) convenii internaionale aplicabile tipului respectiv de contract ; b) n absena unei convenii internaionale sau pentru aspectele nereglementate de o convenie aplicabil sau dac respectiva convenie este nlturat prin voina prilor, de ctre dreptul naional desemnat de pri sau de norma conflictual ; c) n aceleai mprejurri ( ca cele de mai sus ) de ctre uzanele comerciale internaionale ( pentru completarea lacunelor conveniei internaionale sau a legii nationale aplicabile ) Legea naional aplicabil este desemnat de pri ( cea mai frecvent situaie ), prin aplicatrea principiului lex voluntatis ( principiu consacrat aproape de toate sistemele de drept internaional privat ), sau, n lipsa unei asemenea alegeri, legea naional este desemnat pe baza normelor conflictuale . Determinarea de ctre pri a legii aplicabile contractului de comer internaional

Convenia de la Roma ( art. 3 ) consacr dreptul prilor de a determina legea aplicabil contractului, cu alte cuvinte n temeiul principiului lex voluntatis, prile la contract pot s aleag lex contractus. Alegerea legii aplicabile contractului trebuie s fie expres ori s rezulte nendoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstane. Prile pot desemna legea aplicabil totalitii sau numai unei pri din contractul lor. Determinarea lex contractus n lipsa exprimrii opiunii de ctre pri Regula general prevede c, n lipsa determinrii legii de ctre pri, contractul este supus legii statului cu care prezint legturile cele mai strnse. Se consider c exist asemenea legturi cu legea statului n care debitorul prestaiei caracteristice are, la data ncheierii contractului, dup caz, domiciliul sau in lips, reedina ( pentru persoane fizice ), ori fondul de comer sau sediul social ( pentru persoane juridice ).

Vanzarea prin burse Bursa reprezinta o piata specifica economiei actuale, activitatea sa fiind considerata ca un indicator al situatiei economice si ca un mijloc de influentare a preturilor mondiale. Bursa este o institutie unde se intalnesc comerciantii sau numai intermediarii lor, pentru a incheia afaceri pe baza de cerere si oferta. Operatiile la bursa se incheie fie pentru marfuri care nu sunt prezente, reprezentate doar prin mostre sau descrise prin anumite caracteristici, fie pentru marfuri viitoare. Clasificarea burselor: a) Dupa criteriul varietatii tranzactiilor: -burse generale, la care se negociaza marfuri si hartii de valoare; -burse specializate,la care se tranzactioneaza grupe de marfuri sau numai valori. b) Dupa obiectul lor: - burse de marfuri sau comert, care sunt piete pentru produsele fungibile inrudite calitativ, substituibile si conservabile. Acestea, la randul lor pot fi: burse generale ce cuprind un nomenclator larg de marfuri; burse specializate, care se utilizeaza numai pentru anumite marfuri

- burse de valori(de fonduri), care se impart in : burse de efecte (de fonduri) au ca obiect hartiile de valoare; burse de devize folosite pentru vanzarea si cumpararea de bani straini, ca mijloc de schimb si de plata. - burse pentru operatiuni ajutatoare comertului international, care pot fi : burse de asigurari; burse de navlosiri. c) Dupa forma de organizare : - burse private, infiintate si organizate de particulari; - burse infiintate si administrate de stat. d) Dupa admiterea participantilor: - burse la care participarea nu este limitata sau se face pe baza unui bilet de intrare; - burse la care sunt admisi numai cei care au calitatea de membrii. Organizarea burselor. Bursele au forma unor societati pe actiuni, periodic ele prezentand dari de seama publice. Capitalul lor social este divizat intr-un numar de actiuni sau certificate. Ele sunt conduse de un comitet, care are un presedinte ales. Acest comitet exercita urmatoarele prerogative: indeplineste sarcinile curente; mentine ordinea la bursa; supravegheaza respectarea uzantelor si regulamentului bursei; reprezinta bursa fata de terti. Mijlocitorii care participa la operatiunile de bursa se impart in 2 categorii: 1) Brokeri care sunt intermediari ce primesc ordine de la persoane din afara bursei, fiind platiti din comisionul pe care il incaseaza in urma tranzactiei efectuate; 2) Dealerul (dealerii) care poate incheia operatiuni pe cont propriu, legatura cu comitentul realizandu-se prin intermediul brokerului. Castigul dealerului este format din diferenta de pret dintre cursul la data cumpararii si cel al vanzarii. Tehnica operatiunilor de burs. La bursa preturile se numesc cotatii sau cursuri, nivelul lor determinandu-se zilnic. Prin intermeduiul mijloacelor de comunicatie acestea se inregistreaza si se transmit in toata lumea. Cotatiile se mai afiseaza si in holul bursei si se publica in presa, in acest fel clientii fiind informati in timp util si pot lua operativ deciziile necesare. Operatiunile la bursa se incheie in cadrul sedintelor care au loc zilnic. Tranzactiile se incheie prin strigari publice de oferta si cerere a agentilor oficiali, care se afla situati in jurul unui perimetru circular numit ring sau corbeille. Momentul perfectarii operatiunii este marcat de curtieri prin expresii ca : am cumparat si am vandut. Intreaga desfasurare a operatiunii este controlata de catre sindic, care are calitatea de sef al curtierilor. Impreuna cu comisia cotei, sindicul alcatuieste lista incheierilor de tranzactii, care sunt consemnate in registrul de procese-verbale. In bursa exista 2 categorii de operatiuni si anume: 1) operatiuni de bani gata, cash, la care livrarea marfii este imediata sau la disponibil; 2) operatiuni la termen, la care livrarea marfii are lor la o data ulterioara. Tranzactiile la termen pot avea un caracter efectiv sau speculativ. Operatiunile speculative la termen sunt de 2 feluri: 1) a la hausse, cand cumparatorul achizitioneaza o marfa pe care o vinde la termenul de livrare, cu un pret mai mare. El speculeaza prin urcarea sau majorarea pretului. 2) a la baisse, cand vanzatorul vinde o marfa pe care si-o procura ulterior la o valoare mai redusa, speculand prin scaderea sau micsorarea pretului. Operatiunile la termen se clasifica dupa cum urmeaza : 1) operatiuni ferme, in care partile inteleg ca la termenul stabilit sa isi indeplineasca obligatiile prin incheierea unui contract. 2) operatiuni cu prima sau reziliabile, prin care unul dintre parteneri isi rezerva dreptul de a rezilia contractul, platind o anumita suma de bani numita prima.

3) operatiuni facultative multiple, prin care una dintre parti are dreptul de a dubla sau tripla volumul tranzactiei.In cadrul acestor operatiuni, cumparatorul plateste un curs mai mare, iar vanzatorul vinde cu unul mai mic. Aceasta diferenta fata de cursul zilei se numeste ecart. Contractul internaional de comision Legea comerciala precizeaza ca obiectul comisionului il constituie tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala comitentului Persoana fizica sau juridica care efectueaza operatiuni comerciale in baza comisionului isi face o profesie din operatiunile comerciale efectuate, avand independenta in raporturile cu persoana juridica pe seama careia activeaza. Comisionarul este interesat sa-si indeplineasca in cat mai bune conditii insarcinarile primite, deoarece remuneratia sa este proportionala cu volumul afacerilor incheiate. La randul sau, persoana fizica sau juridica care angajeaza comisionarul este scutita de grijile derularii afacerii. Daca alegerea facuta de comitent este buna el poate beneficia de: a. competenta profesionala a comisionarului; b. creditul de care se bucura in randurile clientelei; c. prestigiul pe care il are in tara unde se anvizajeaza tranzactia comerciala sau chiar in zona geografica respectiva. Contractul de comision care este un raport comercial bazat pe reprezentare implica trei persoane: comitentul; comisionarul; tertul. Raporturile ntre comitent si comisionar Legea comerciala precizeaza ca intre comitent si comisionar exista aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandant si mandatar. Totodata, insa, in textul legii sunt consemnate deosebirile care exista intre contractul de mandat si cel de comision. Comisionarul este direct obligat, catre persoana cu care a contractat, ca si cum afacerea ar fi fost a sa proprie. Comitentul nu are actiune in contra persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea nu au vreo actiune in contra comitentului, ceea ce subliniaza una din cele mai importante caracteristici ale contractului de comision. Comisionarul este acea persoana care are sarcina de a vinde sau cumpara anumite marfuri. El poate avea sediul in tara exportatoare sau importatoare. Obligatia comisionarului este sa tina, deosebite intre ele si chiar de ale sale proprii, lucrarile diferitilor comitenti. Totodata, el trebuie sa aiba in registrele sale partida deosebita pentru fiecare actiune. Toate operatiunile pe care le-a efectuat comisionarul cu violarea mandatului sau peste limitele sale raman in sarcina sa: daca a vandut cu pret mai mic decat cel hotarat; daca a cumparat cu pret mai mare decat cel hotarat; daca lucrul cumparat nu corespunde cu calitatea convenita, comitentul il poate refuz. In practica comertului international, contractul de comision este folosit, cu precdere, in vanzarea cumpararea de marfuri, in domeniul transporturilor si in operatiunile asupra valorilor mobiliare Raporturile cu terul cocontractant. Aa cum am artat, comisionarul ( n ndeplinirea contractului ) ncheie acte juridice cu terii n nume propriu ( dar n contul comitentului ), de aceea doar el este obligat fa de teri, nu i comitentul. Terii sunt inui a-i ndeplini obligaiile doar fa de comisionar ; ntre comitent i teri nu exist nici un raport juridic. Contractul internaional de curtaj

Prin contractul de curtaj o persoan ( numit curtier ) se oblig, n schimbul unei sume de bani, numit curtaj, s procure celeilalte pri ( reprezentantului ) un cocontractant. Pentru a se nscrie n sfera dreptului comerului internaional, contractul comercial de curtaj trebuie s conin un element de extraneitate capabil s determine un conflict de legi. n toate cazurile, curtierul este un comerciant independent care isi face din intermediere o profesie ; rolul su este de a pune n legatur doi subieci de drept n vederea ncheierii unui contract. Indemnizaia curtierului ( curtajul ) este datorat ( de ctre clientul reprezentat ) din momentul ncheierii contractului intermediat. Contractul internaional de agent Acesta este contractul prin care o parte (reprezentatul) mputernicete n mod statornic cealalt parte, denumit agent, s negocieze afaceri sau s negocieze i s ncheie afaceri n numele i pe seama sa, n schimbul unei remuneraii. Pentru a se nscrie n sfera dreptului comerului internaional, contractul comercial de agent trebuie s conin un element de extraneitate capabil s determine un conflict de legi. Obligaiile prilor Agentul are urmtoarele obligaii fa de reprezentat : a) s ndeplineasc obligaiile care decurg din mputernicirea primit din partea comitentului ; b) s ndeplineasc mputernicirea n condiii cat mai avantajoase pentru comitent; c) s in evidena operaiunilor comerciale efectuate n baza mputernicirii primite ; d) s pstreze n condiii corespunztoare buburile i eantioanele primite din partea comitentului. e) s ndeplineasc orice alt obligaie stabilit n contractul de agenie. Reprezentatul are fa de agent urmtoarele obligaii principale : a) s pun la dispoziia agentului mostre, cataloage, tarife i orice alte documente referitoare la bunurile i serviciile pe care le ofer spre valorificare ; b) s furnizeze agentului informaiile necesare executrii contractului de agenie; c) s plteasc agentului remuneraia cuvenit. Remuneraia agentului este, de regul, stabilit prin contract i poate consta ntr-un procent aplicat la cifra de afaceri realizat n profitul reprezentatului, ntr-o sum fix, sau poate consta ntr-o sum fix la care s se adauge un anumit procent aplicat asupra cifrei de afaceri..

Contractul de licen Prin contractul de licenta, titularul unui brevet, numit licentiator, transmite unui beneficiar numit licentiat, dreptul de folosinta a unei inventii.

Acest contract prezinta urmatoarele caractere juridice: - licenta este uncontract intuitu personae, intrucat se incheie in considerarea calitatilor esentiale ale licentiatului; - licenta, in lipsa unei prevederi exprese, este un contract care nu se cesioneaza (incesibil). Obiectul contractului este format de autorizarea sau acordarea dreptului ca o licenta sa fie folosita de partener. Acest contract nu implica un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv de brevet. Licentiatorul transmite numai folosinta dreptului de exploatare, care poate fi totala sau partiala. In functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract, licenta poate fi de 2 feluri: a) licenta exclusiva prin care licentiatorul renunta la posibilitatea de a mai acorda alte licente, licentiatul avand un drept exclusiv de utilizare a inventiei. Acestea, dupa caracterul lor, se pot prezenta sub mai multe forme: licente nelimitate (depline), atunci cand licentiatorul beneficiaza de exclusivitate pe toata durata de valabilitate a brevetului; licente limitate, cand dreptul de folosire a inventiei, desi este exclusiv, prezinta unele ingradiri. b) licenta neexclusiva sau simpla prin care licentiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licentiatul de a folosi inventia in conditiile convenite. Obligatiile pe care le genereaza fata de parti contractul de licenta sunt: - licentiatorul are obligatia de a asigura beneficiarului o exploatare optima a inventiei si de a garata existenta dreptului acordat; - licentiatul este tinut sa foloseasca inventia in conditiile stabilite si sa plateasca pretul. Contractul de licenta poate inceta datorita urmatoarelor situatii: la expirarea duratei pentru care licenta a fost acordata; la intrarea inventiei in domeniul liberei concurente dupa perioada stabilita de lege. Contractul de know-how Know-how-ul reprezinta un ansamblu de cunostinte tehnice, nebrevetate, necesare la elaborarea, fabricarea, exploatarea si uneori chiar la comercializarea unui produs. Acesta se individualizeaza prin urmatoarele caracteristici proprii: - noutatea care desi este relativa si subiectiva, are valoare prin eficacitatea si utilizarea rezultatului; - secretul care trebuie pastrat de partile contractante; - complexitatea elementelor componente care se poate concretiza in diferite forme; - dinamismul operatiunii, fiind un proces in continua transformare. Obiectul contractului de know-how il constituie transmiterea de cunostinte tehnice, de la informatii si documentatii simple, pana la procedee sau tehnologii complexe. Intre partile contractante, transferul de know-how poate avea loc in urmatoarele modalitati: - trimitere de documente, materiale, planuri, manuale, modele, formule; - furnizare de material sau a unei parti de material; - trimiterea de tehnicieni in intreprinderea beneficiarului; - primirea de tehnicieni pentru specializare. Datorita complexitatii elementelor si intereselor in cauza, se impune ca la incheierea acestui contract domeniul de aplicare al know-how-ului sa fie stabilit cu exactitate. De aceea, caluzele privind obligatiile partilor trebuie sa fie clare si precise. Efectele contractului: Furnizorul sau transmitatorul are obligatia, in principal, de a transmite anumite cunostinte tehnice. El mai poate fi tinut sa acorde beneficiarului urmatoarele: garantii asupra rezultatului; dreptul exclusiv de folosinta; asistenta tehnica; dreptul de folosire a marcii sale de fabrica.

Beneficiarul sau dobanditorul are urmatoarele obligatii: - plata pretului; - pastrarea secretului; - mentinerea calitatii produselor obtinute. Contractul de consulting-engineering Consulting-ul consta in studierea si cercetarea pentru un anumit beneficiar a posibilitatilor tehnice si comerciale, in baza stadiului actual al stiintei si practicii, intr-un anumit domeniu si acordarea corespunzatoare de asistenta tehnica. Ca activitate de acordare a consultatiilor, cuprinde o sfera larga de operatiuni, activitate ce se confunda cu interesele beneficiarului, dar consultantul poate propune numai solutii, fara a participa la luarea deciziilor. Engineering-ul este un complex de operatiuni prealabile sau concomitente de conceptie si elaborare, precum si de coordonare si executare a proiectelor si lucrarilor pentru realizarea unui obiectiv. In aceasta activitate sunt utilizate 4 forme de contracte, si anume: -contractul in regie, prin care firma de engineering livreaza beneficiarului un anumit obiectiv in stare de functionare, fiind platita printr-o suma globala, forfetara; - contractul pentru servicii, in care plata se face printr-o suma fixa sau procentuala, raportata la costul obiectivului; - contractul mixt sau combinat, prin care echipamentele si serviciile prestate sa platesc printro suma fixa globala iar materialele si serviciile locale, cost plus onorar. Obiectul contractului de consulting-engineering il formeaza operatiunile prestate, de la simple consultatii, pana la realizarea unor proiecte sau obiective. Obligatiile partilor prezinta o natura diferita, datorita complexitatii obiectului. Astfel, in raport cu specificul contractului, prestatorul poate avea ca indatoriri urmatoarele: - efectuarea de studii; - prestarea de asistenta tehnica; - conducerea realizarii unui obiectiv industrial; - coordonarea activitatii unor antreprenori; - verificarea lucrarilor de montaj; - predarea documentatiei obiectivului; - garantarea functionarii si capacitatii obiectivului; - pastrarea sercetului informatiilor si realizarilor. Pentru calculul platii, in functie de obligatiile societatii de consulting-engineering, se pot folosi metode ca: - metoda timpului folosit in care plata se face prin aplicarea unor nivele pe unitatea de timp consumat, la care se adauga cheltuielile specifice; metoda cost plus onorar in care plata se determina prin adaugarea la cheltuielile societatii, a unei sume conventite anticipat, cu titlu in avans; - metoda suma forfetara prin care volumul platii se stabileste sub forma unei sume globale, ce cuprinde toate activitatile societatii; - metoda procentajului cand suma de plata se precizeaza prin aplicarea la valoarea lucrarii a unei taxe proportionale fixe, prevazute expres in contract. Contractul de leasing Lesing-ul este operatiunea prin care o persoana, cumpara unele bunuri de la un vanzator in scopul de a le inchiria unui client solicitant.

Partile intr-un atare contract sunt: cumparatorul bunului sau finantatorul operatiunii, care de obiecei este o persoana specializata; vanzatorul, furnizorul, constructorul, producatorul, fabricantul lucrului; clientul solicitant, chiriasul, locatarul, beneficiarul sau utilizatorul bunului. Elementele definitorii ale leasing-ului sunt: - cumpararea de catre o persoana, in vederea inchirierii, a unor bunuri, conform specificatiilor primite; - inchirierea bunurilor unui client, pe o anumita perioada, in schimbul unei redevente locative; - utilizarea bunurilor de catre client numai in scopuri profesionale, potrivit obiectului de activitate ; - posibilitatea clientului, la implinirea termenului, de a cumpara bunurile inchiriate. Clasificarea contractelor de leasing: 1) In raport de partile contractante: - leasing direct care presupune incheierea nemijlocita a contractului intre furnizor si client; - leasing indirect care se realizeaza prin societati specializate. 2) In raport de continutul ratelor: - financial leasing prin care, in perioada de baza a inchirierii se recupereaza pretul de export, costurile auxiliare si un beneficiu; - operating leasing prin care, in perioada de inchiriere de baza se obtine numai o parte din pretul de expor. 3) Dupa elementele in raport cu care se calculeaza ratele: - leasing net in care ratele cuprind pretul net de vanzare si beneficiul; - leasing-ul brut in care ratele include pretul net de vanzare, beneficiul si cheltuielile pentru intretinere, reparatii si servicii. Efectele contractului: Vanzatorul isi asuma urmatoarele obligatii: - livrarea bunului (a marfii) in stare de functionare; - participarea la instrirea personalului destinat exploatarii bunului; - reparatia defectiunilor care nu provin din culpa clientului; - asigurarea pieselor de schimb necesare reparatiei sau achitarea c/val lor. Clientul este tinut sa plateasca ratele chiriei si sa respecte dreptul de proprietate al societatii de leasing. Cu privire la folosinta bunului inchiriat, utilizatorul trebuie sa respecte urmatoarele prevederi: - sa exploateze bunul inchiriat potrivit instructiunilor tehnice; - sa se ingrijeasca de instruirea personalului destinat exploatarii bunului; - sa nu aduca nici un fel de modificari in constructia bunului, fara acordul societatii de leasing; - sa conserve bunul in perfecta stare de functionare; - sa asigure bunul inchiriat in folosul societatii de leasing. Contractul de factoring Factoring este contractul prin care o persoana aderent cedeaza creantele sale unui tert factor care se obliga sa preia activitatea de incasare in schimbul unui comision. Partile unui astfel de contract sunt : aderentul, vanzator de bunuri sau furnizor de servicii; factorul, cesionarul creantelor, concretizate in facturi; clientul, cumparatorul marfii sau beneficiarul serviciilor.

Operatiunile de factoring sunt de 2 feluri: factoring la scadenta in care factorul plateste facturile la data scadentei lor; factoring traditional sau obisnuit prin care factorul plateste creantele imediat. Efectele contractului: Factorul are obligatia de a plati creantele transferate de aderent. Ca urmare a subrogarii el trebuie sa incaseze facturile cedate si sa suporte eventualele riscuri financiare. Acesta achita numai creantele care au fost acceptate in prealabil, tinand cont de garantiile pe care le prezinta. Aderentul este tinut a plati un comision, de a garanta existenta creantei si de a coopera cu factorul pe toata durata contractului. Contractele de concesiune n comerul internaional Contractul de concesiune exclusiv Concesiunea exclusiva este determinata de preocuparea producatorilor de a comercializa marfurile prin valorificarea cat mai deplina a posibilitatilor de patrundere si de desfacere a marfurilor pe piata. 1. Definirea contractului de concesiune exclusiva In raporturile implicate de contractul de concesiune exclusiva, partile sunt: a. concedentul; b. concesionarul. Daca concedentul are o singura calitate, aceea de vanzator, concesionarul are o dubla calitate, aceea de cumparator si de vanzator, de fapt, de revanzator, deoarece, dupa ce concedentul i-a vandut marfa, el o revinde clientelei sale. Avantajele contractului de concesiune exclusiva Contractul de concesiune exclusiva ofera avantaje atat concedentului, cat si concesionarului. Primului i se ofera o piata de desfacere pentru produsele sale; celuilalt i se ofera marfa pe care o solicita clientela sa. Prin intermediul contractului de concesiune exclusiva, concedentul patrunde pe noi piete, fara a face cheltuieli de investitii. Prin contract, marfurile se vand mai usor, iar veniturile cresc. Concesionarul ofera clientelei sale marfuri de calitate, valorificand prestigiul de care se bucura firma concedentului. Daca este o firma recunoscuta, concesionarul va avea interes sa obtina prin contract concesiunea exclusiva asupra vanzarii. Efectele contractului Concedentul si concesionarul au interes sa-si elaboreze o strategie comerciala comuna pentru cucerirea pietei si desfacerea marfurilor. Suntem in prezenta unei duble legaturi de exclusivitate, concretizata in faptul ca concedentul se obliga sa vanda anumite marfuri, iar concesionarul se obliga sa le cumpere si, apoi, sa le revanda clientei sale. Concesiunea poate include si un contract de depozit, prin care concesionarul se obliga s: a. conserve marfurile; b. sa le restituie la termenele stipulate in contract. De regula, durata concesiunii este de un an. In ultimul timp, se constata tendinta de a incheia contracte pe o durata mai indelungata. Printr-o operatiune de concesionare, diferenta dintre pretul de cumparare si pretul de vanzare revine concesionarului. Efectele analizate, demonstreaza ca in contractul de concesiune exclusiva, activitatea concesionarului se desfasoara independent.

Contractul de franchising Contractul comercial de franchising fiind un contract de concesiune are elemente comune tuturor contractelor de acest gen, dar si elemente specifice, care sunt de natura sa-l individualizeze in configuratia acestor contracte comerciale. Aparitia contractului de franchising. Trasaturi disctinctive Contractul de franchising a aparut in S.U.A., in conditiile interzicerii desfacerii marfurilor de catre cei care le produc. Franchisingul s-a dezvoltat cu rapiditate, ca urmare a eficientei sale in derularea tranzactiilor comerciale. La raporturile contractuale paticipa: a. franchisorul sau concedentul; b. franchisee-ul, care este concesionarul. Prin operatiunea comerciala de franchising, o persoana numita franchisor, acorda unei alte persoane, numita franchisee, concesiunea unei marci, odata cu mijloacele necesare pentru a comercializa marfa sau serviciul. Avantajele contractului de franchising In contractul de franchising, cele doua parti au interese convergente. Franchisor-ul este interesat sa patrunda pe pietele internationale, frabchisee-ul are interesul sa beneficieze de mijloacele concedentului in derularea afacerii. Avantajul franchisor-ului este ca fara cheltuiele de investitii poate actiona pe o piata externa. In acelasi timp, franchisor-ul poate sa-si diversifice activitatea, operand actiuni de extindere si aplificare a afacerii prin reinvestitii. Efectele contractului Franchisor-ul cedeaza concesionarului un proces de fabricatie si de distributie a marfii sau a unui serviciu. Acesta este efectul juridic principal al contractului, care face chiar obiectul acestui tip de contract. Franchisor-ul este obligat, totodata, sa asigure rentabilitatea investitiilor si sa supravegheze activitatea comerciala a concesionarului. Franchisee-ul are obligatia sa plateasca concedentului (franchisor-ului) o taxa de intrare pentru admiterea in afacere si o redeventa, calculata in procente sau intr-o catoa fixa, luanduse in considerare desfacerile realizate.

SOLUIONAREA LITIGIILOR N COMERUL INTERNAIONAL Rspunderea contractual n raporturile de comer internaional In comparatie cu frecventa si imensul volum al obligatiilor comerciale internationale, litigiile corelative sunt infime ca numar, fiind rare si adevarate exeptii de la regula indeplinirii promte si intocmai a indatoriilor ce revin participantilor la astfel de operatii. In imensa majoritate a sistemelor de drept national, solutionarea litigiilor comerciale interenationale este data de competenta arbitrajului comercial international si instantele judecatoresti cu o repartizare diferita intre aceste organe de jurisdictie in functie de criterii proprii fiecarui sistem, precum si competenta altor entitati cu functii sau mai exact, si cu functii jurisdictionale. Clauze privind raspunderea partilor contractante In contractele externe este obligatoriu a fi prevazute clauze privind raspunderea si anume, in cele de export, prevederi privind sanctiunile pentru nerespectarea obligatiilor de plata si

clauze de exonerare de raspundere a vanzatorului, mai ales clauze de forta majora in care, cel putin, sa se defineasca forta majora si sa se precizeze modul de constatare si de notificare a acesteia Pe de alta parte, in contractele de import trebuie inserate clauze de raspundere a partenerilor straini, mai ales sub forma de penalizari clauze penale. Partile pot insera in contract si clauze privind rezolutiunea pentru neexecutarea obligatiilor de catre oricare dintre ele (pacte comisori). Clauze privind preantampinarea si solutionarea litigiilor In contractele externe, mai ales in cele complexe pe termen lung, partile pot insera clauze de preantampinare a litigiilor, prin care prevad organizarea unor intalniri periodreprezentantilor lor, cu scopul de a examina stadiul indeplinirii obligatiilor reciproce, a analiza eventualele dificultati aparute si a lua masurile ce se impun pentru executarea intocmai a contractului. Clauza de arbitraj, ca acord de vointa al partilor (negotium juris), prin care acestea convin sa solutioneze un eventual litigiu viitor intre ele pe calea arbitrajului, inlaturand, astfel, competenta de drept comun a instantelor judecatoresti. In cuprinsul cauzei de arbitraj partile stabilesc, de regula, felul arbitrajului (institutionalizat cu aratarea organului competent sau ad hoc), puterile conferite arbitrului de a solutiona litigiul (in drept stict sau in echitate) si alte elemente necesare pentru solutionarea litigiului de catre arbitru. Clauze privind determinarea dreptului aplicabil contractului In mod uzual, partile insereaza in contract o clauza prin care desemneaza sistemul de drept pe care organul de jurisdictie urmeaza sa-l aplice in cazul ivirii unui litigiu cu privire la aspectele de fond ale contractului. Aceasta clauza materializata in contract, intelegerea partilor cu privire la legea aplicabila contractului, intelegere desemnata prin expresia pactum de lege utenda. Posibilitatea partilor de a face o alegere a dreptului (electio juris), stabilind care lege nationala va guverna cu titlu de lex causae, constituie o aplicare, pe planul dreptului international privat, a principiului general al libertatii contractuale (autonomiei de vointa a partilor). In cazul in care partile nu desemneaza legea contractului (lex contractus) prin vointa lor, ca lex voluntatis, aceasta va fi determinata de catre organul de jurisdictie, in urma unei localizari obiective, conform normei conflictuale aplicabile in speta. Determinarea legii autonomiei de vointa a partilor (lex voluntatis), ca si a legii aplicabile contractului in cazul localizarii obiective, face obiect de studiu al stiintei dreptului international privat. Riscurile care afecteaza contractele pe termen lung Contractele de comert internetional incheiate pe termen lung, prin comparatie cu celelalte contracte externe, prezinta particulatitatea de a fi supuse, intr-o mai mare masura, intre momentul incheierii si cel al executarii lor, unor anumite riscuri care, in cazul in care se produc, pot influenta prestatia uneia sau chiar a ambelor parti, perturband echilibrul stabilit la data incheierii contractului. Privite in acest context, riscurile sunt evenimente posibile de a se produce dupa incheierea contractului, independent de culpa vreuneia dintre parti si care, daca se realizeaza, pot provoca pierderi pentru cel putin una din parti. Riscurile astfel definite sunt comerciale deoarece afecteaza o relatie comerciala. In functie de natura lor, riscurile comerciale sunt economice, politico- administrative, evenimente naturale. Clasificarea si efectele generale ale clauzelor contractuale de asigurare impotriva riscurilor Pentru a preveni consecintele pagubitoare care pot apare in cazul producerii riscurilor, partile insereaza in contracte clauze asiguratorii. Clauzele asiguratorii sunt succeptibile de mai multe clasificari, in functie de diferite criterii In primul rand, dupa felul riscurilor la care se refera cu prioritate, aceste clauze se impart in urmatoarele categorii : a) clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare (de variatie a schimbului), in care intra aur, clauze valutare (inclusiv clauze de indexare monetara si de

optiuni a locului de plata), clauza de optiune a monedei liberatorii; b) clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare (de regula, de natura economica), care cuprind, mai ales, clauza de revizuire a pretului (de indexare nemonetara), de postcalculare a pretului, a ofertei concurente, a clientului cel mai favorizat, de hardship (impreviziune), clauzele preventive fata de diferite masuri de protectie a concurentei; c) clauza de forta majora, care urmareste, de regula, evitarea consecintelor nefavorabile ale unor riscuri politico- administrative sau ale calamitatilor naturale, atunci cand acestea indeplinesc anumite conditii specifice. In al doilea rand, clauzele la care ne referim pot fi clasificate in clauze de mentinere a valorii contractelor si clauze de adaptare a contractelor, aceasta clasificare fiind cea mai fregventa in literatura de specialitate, desi opiniile sunt uneori diferite, mai ales sub aspectul criteriului de dinstinctie intre cele doua categorii de clauze si, implicit, al clauzelor care intra in fiecare categorie. Efectele speciale ale contractelor de comer internaional privind neexecutarea obligaiilor Contractele comerciale internationale sinalagmatice se caracterizeaza prin reciprocitate si interdependenta obligatiilor. Fiecare parte contractanta are concomitent atat calitate de debitor, cat si pe cea de creditor, iar obligatia ce revine uneia din parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti. Exceptia de neexecutare Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei care-i incuba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si exercite propria obligatie. In contractele sinalagmatice executarea obligatiei trebuie sa se faca, de regula, simultan de catre ambele parti contractante. Asa fiind, refuzul uneia dintre partile contractante de a-si executa obligatiile pe care si le-a asumat printr-un asemenea contract international de exemplu plata pretului, rupe echilibrul care trebuie sa existe intre prestatiile reciproce, astfel incat cealalta parte este in drept ca, la randul ei, sa inceteze executarea propriilor sale obligatii. Rezolutiunea (rezilierea) contractului pentru neexecutare Rezolutiunea contractului de comer internaional este acea sanctiune specifica ce consta in desfiintarea retroactiva a contractului, in caz de neexecutare a obligatiilor de catre una din partile contractante. Competena instanelor judectoreti n soluionarea litigiilor de comer internaional Instantele judecatoresti nationale au competenta generala in solutionarea litigiilor de comert international. . Legislatiile nationale cuprind reglementari care determina competenta instantelor statelor respective. Procedura de solutionare a litigiilor de comert exterior in fata instantelor de judecata este stabilita de legea forului (lex fori), iar procedura executarii silite a hotararilor este stabilita de legea tarii de executare a acestora.Intrucat solutionarea litigiilor de catre instantele judecatoresti prezinta multe incoveniente, intr-o masura tot mai mare, in prezent, ele sunt supuse solutionarii arbitrajului de comert international. Arbitrajul comercial internaional Arbitrajul comercial este definit ca fiind o jurisdictie derogatorie de la dreptul comun al solutionarii litigiilor izvorate din relatiile comerciale. Arbitrajul comercial international reprezinta o metoda (procedura) de solutionare a litigiilor de comert international, consacrata de practica raporturilor contractuale din acest domeniu. Adoptarea la cerintele practicii comertului international Cu privire la studiul expansiunii arbitrajului comercial ,doctrina constata supletea sa in adaptarea la cerintele practicii comertului international .

In cazul arbitrajului comercial , partile se supun unor regulamente de arbitraj, fiindca le sunt deopotriva cunoscute, unele dintre ele bucurandu-se de o larga difuzare in cercurile comerciale si, totodata, le sunt utile, deoarece sunt conforme cu evolutia relatiilor comerciale. Caracterele arbitrajului comercial international Caracterul arbitral Caracterul arbitrajului depinde in mare masura de carcterele litigiului care constituie obiectul arbitrajului, cu care nu trebuie confundat. Caracterele litigiului arbitral constituie o conditie de validitate, atat a conventiei de arbitraj, cat si a sentintei arbitrale, adica a recunoasterii si axecutarii acesteia. Carcterul arbitral isi gaseste expresia in faptul ca arbitrii au puterea de a statua, ceea ce inseamna a judeca, a transa un litigiu, adica a verifica sau a constata o situatie juridica preexistenta asupra careia exista un dezacord intre parti. Caracterul comercial Caracterul comercial al arbitrajului rezulta din faptul ca obiectul sau il constituie litigiile nascute sau care se vor naste din operatii de comert international. Toate litigiile supuse arbitrajului rezulta din elementele intrinseci ale operatiunii comerciale. Aceste elemente sunt, in principal, de natuira economica. Caracterul international Caracterul international al arbitrajului este definit, nu numai de obiectul litigiului arbitral, care ii determina, in primul rand caracterul comercial. Caracterul comercial rezulta din prezenta unor elemente de extraneitate in litigiile supuse arbitrajului. Caracterul international al arbitrajului este determinat de : elementele de extraneitate a situatiei litigioase, internationalitatea organului arbitral si autonomia arbitrajului fata de structurile nationale. In cazul in care operatia juridica incheiata de parti include elemente de extraineitate specifice, litigiul prezinta caracter international, deosebindu-se, ca atare, de orice diferende de natura nationala. Arbitrajul international si arbitrajul ad-hoc Solutionarea litigiilor comerciale se poate face de catre un tribunal institutionalizat sau de catre un tribunal ad-hoc (ocazional). Arbitrajul comercial international, atat cel institutionalizat, cat si cel ad-hoc (ocazional) solutioneaza, in principiu, toate litigiile aparute in raporturile de comert international . Arbitrajul institutional Arbitrajul institutional se efectueaza de catre institutii permanente de arbitraj, care functioneaza pe langa camerele de comert ori marile asociatii corporative sau profesionale, ca institutii specializate. Arbitrajul institutional trebuie exprimat atat din perspectiva ipostazei in care, prin legea care il instituie este stipulata si modalitatea procedurala de solutionare a litigiilor comerciale respective, cat si a ipostazei in care legea stipuleaza numai principiul solutionarii litigiilor pe cale de arbitraj. Arbitrajul ad-hoc Arbitrajul ad-hoc (ocazional), spre deosebire de un organ institutional de jurisdictie, asa cum este definit, functioneaza numai pentru solutionarea unui litigiu determinat. Procedura de arbitraj este determinata, de regula, prin conventia partilor, pe baza autonomiei lor de vointa. Totusi exista un arbitraj, denumit arbitraj fortat, in acele situatii in care pentru o anumita materie legea prevede ca orice contencios va fi solutionat numai pe cale de arbitraj si numai dupa o anumita procedura. Procedura arbitral

In conformitate cu prevederile Legii Model privind Arbitrajul Comercial International, in intreaga procedura arbitrala trebuie sa se asigure partilor egalitatea de tratament, fiecarei parti dandu-i posibilitatea sa-si prezinte cazul respectandu-se dreptul de aparare si principiul contradictorialitatii. Determinarea regulilor de procedur In conditiile Legii Model, partile sunt libere sa convina asupra procedurii ce va fi urmata de tribunal in solutionarea cauzei. In cazul in care partile n-au reusit sa convina asupra procedurii, Tribunalul arbitral poate in conditiile Legii Model sa conduca dezbaterile si sa solutioneze cauza in maniera pe care o considera corespunzatoare. Locul arbitrajului Partile sunt libere sa convina asupra locului arbitrajului. In cazul in care ele nu reusesc sa ajunga la un acord, locul arbitrajului va fi determinat de Tribunalul arbitral, prin luarea in considerare a circumstantelor cazului, inclusiv cerinta ca locul sa fie cat mai convenabil pentru parti. Limba in care se desfasoara dezbaterile Partile sunt libere sa convina cu privire la limba care va fi folosita in cursul procedurii.In cazul in care ele nu reusesc sa ajunga la un acord, Tribunalul arbitral va determina limba sau limbile care vor fi folosite in cursul procedurii. Limba convenita de parti sau limba determinata e instanta va fi folosita daca nu e specificat in alt fel in cazul oricarei declaratii scrise a unei parti, a audierilor si a oricarei sentinte, decizii sau altor comunicari ale Tribunalului arbitral. Desfasurarea procedurii arbitrale Procedura de arbitraj incepe prin sesizarea Curtii de Arbitraj, continua cu dezbaterile si se incheie prin adoptarea hotararii arbitrale. Sesizarea Tribunalului arbitral. Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisa, in care se specifica : numele, domiciliul sau resedinta persoanei fizice iar pentru persoanele juridice denumirea si sediul lor. Dupa caz, se mentioneaza numarul de inmatriculare in Registrul Comertului, numarul de telefon, telex, fax, cont bancar; numele si calitatea celui care angajeaza sau reprezinta partea in litigiu, atasandu-se dovada calitatii; mentionarea coventiei arbitrale, anexandu-se copie de pe contractul in care este inserata, iar daca s-a incheiat un compromis, copie de pe acesta; obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori; motivele de fapt si de drept pe care se sprijina fiecare capat de cerere; numele arbitrului desemnat sau al arbitrului propus; semnatura partii care adreseaza cererea tribunalului. Hotrrea arbitral si efectele sale Litigiul arbitral supus spre solutionare tribunalului ia sfarsit prin pronuntarea unei hotarari sau a unei incheieri de incetare a procedurii arbitrale. Hotararea arbitrala reflecta rezultatul intregii activitati defasurate de catre tribunal si de catre parti, din momentul incheierii conventiei de arbitraj pana la ultimul act de procedura care consta in adoptarea hotararii.. Adoptarea hotararii Atunci cand tribunalul arbitral sau, dupa caz, arbitrul unic, considera ca toate elementele cauzei in litigiu au fost clarificate declara a. inchisa dezbaterea litigiului; b. au loc deliberari si c. se pronunta hotararea. Hotararea de adopta in cazul in care tribunalul solutioneaza litigiul in fond, admitand integral sau in parte actiunea si cererea reconventionala.

Hotararea arbitrala se adopta, de asemenea, in cazul in care reclamantul renunta la pretentiile sale. In aceasta situatie, desistarea sa are ca obiect dreptul material valorificat prin actiune. Hotararea Tribunalului arbitral este rezultatul unei deliberari in sedinta secreta, cu participarea tuturor arbitrilor in persoana, consemnandu-se in hotarare aceasta paticipare. Continutul hotararii arbitrale Hotararea arbitrala este redactata imediat dupa deliberare si stabilirea solutiei in litigiul supus arbitrajului. Hotararea arbitrala se redacteaza in scris, avand urmatorul continut: 1. componenta nominala a Tribunalului arbitral; numele asistentului arbitral; locul si data pronuntarii hotararii; 2. numele partilor, domiciliul sau resedinta lor,denumirea si sediul, precum si numele reprezentantului partilor si al celorlalte persoane care au luat parte la dezbaterea litigiului; 3. mentionarea conventiei arbitrale pe baza careia s-a procedat la arbitraj; 4. obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor; 5. motivele de fapt si de drept ale hotararii; 6. dispozitivul; 7. semnaturile tuturor arbitrilor si a asistentului arbitral. Completarea hotararii arbitrale In imprejurarea ca hotararea a omis sa se refere asupra unui capat de cerere, oricare dintre parti este in drept sa ceara completarea ei, in termen de 20 de zile de la primirea hotararii. Sentinta de completare este data cu citarea partilor. Ea face parte integranta din hotararea arbitrala, pronuntandu-se de catre acelasi Tribunal arbitral. Caracterul definitiv si obligatoriu al hotararilor arbitrale Hotararea arbitrala prezinta mai multe caracteristici, generate de specificul litigiilor supuse Tribunalului arbitral. Raporturile juridice de comert international imprima si activitatii de arbitraj din acest domeniu anumite exigente, care sunt sintetizate nu numai in modalitatile de adoptare a hotararii, ci si in caracterul ei definitiv. Efectele hotararilor arbitrale straine Principalele tendinte ale reglementarilor internationale privind efectele hotararilor arbitrale straine In conditiile dezvoltarii cooperarii economice internationale si expansiunii comertului mondial s-a conturat un nou concept si o noua abordare in problema complexa a efectelor hotararii arbitrale straine. Dezbaterile Sesiunii de la New York, au pus in evidenta, pe de o parte, cerinta generalizarii experintei pozitive din ultimii ani, iar, pe de alta parte, nevoia de extindere a regulilor uniforme, inclusiv in domeniile modernizarii si dezvoltarii electronicii aplicate in relatiile comerciale internationale. Intre cele mai importante tendinte inregistrate in reglementarile internationale, sunt de retinut: a. extinderea notiunii de hotarare arbitrala; b. prezumtia de regularitate internationala a hotararii arbitrale; c. limitarea cazurilor de nevaliditate a hotararii arbitrale; d. limitarea controlului referitor la modul de solutionare a conflictelor de legi prin hotararea arbitrala straina; e. excluderea revizuirii in fond a hotararii arbitrale straine; f. acordarea regimului national anumitor hotarari arbitrale straine in vederea executarii lor. Conventia de la New York din 1958

Negocierea si adoptarea Conventiei de la New York in iunie 1958 se considera a fi un moment de referinta in domeniul arbitrajului comercial international. Conventia de la New York are o importanta deosebita in facilitarea regimului juridic al hotararilor arbitrale straine, impunand: 1. caracterul obligatoriu pentru parti al hotararii arbitrale, cat si neanularea ei in statul de origine; 2. validitatea conventiei arbitrale; 3. respectarea dreptului de aparare al partilor; 4. respectarea reglementarilor de ordine publica din statul solicitat, inclusiv a dispozitiilor legale care stabilesc caracterul arbitral al litigiului dintre parti; 5. respectarea conventiei arbitrale sub aspectul desfasurarii procedurii litigioase. Conventia de New York din 1958 conditioneaza recunoasterea si executarea hotararii arbitrale de nedepasirea competentei pe care partile au inteles sa o acorde Tribunalului arbitral. Conventia de la Geneva din 1961 Obiectul Conventiei de la Geneva din 1961 il constituie stabilirea regimului juridic al conventiei arbitrale de comert international si reglementarea procedurii respective. In timp ce Conventia de la New York nu specifica si nu limiteaza cauzele de natura sa determine anularea hotararii arbitrale, Conventia de la Geneva circumstantiaza acest regim, reducand cauzele de anulare la: a. nevalidarea conventiei de arbitraj; b. nerespectarea dreptului de aparare; c. depasirea prevederilor conventiei de arbitraj; d. constituirea nevalabila a instantei de arbitraj; e. nerespectarea procedurii de arbitraj stabilita prin acordul partilor sau, in subsidiar, pe baza Conventiei. Conventia de la Washington din 1965 Conventia de la Washington din 1965 se aplica intr-un domeniu limitat al raporturilor de comert international si de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala, cel al investitiilor internationale. In baza Conventiei de la Washington, fiecare stat contractant recunoaste orice hotarare arbitrala pronuntata potrivit prevederilor acestei Conventii, asigurand executarea obligatiilor pecuniare pe care hotararea le impune.

MIJLOACE I MODALITI DE PLAT Mijloacele de plat n comerul internaional n comertul international, mijloacele de plat sunt determinate de interesul partilor; natura tranzactiei; locul si momentul platii; pozitia concurentei; uzantele pietei. Ele reprezinta totalitatea posibilitatilor materiale prin care se poate lichida o creanta internationala. Conceptul de mijloace de plata in comertul international defineste lichiditatea internationala, suma rezervelor de aur si devize utilizate in relatiile internationale, indiferent daca se afla la dispozitia guvernelor sau a altor detinatori. Mijloacele de plata se pot constitui in : a. lichiditati neconditionate = acele mijloace de plata de care dispun autoritatile monetare in orice moment; b. lichiditati conditionate sunt acele mijloace de plata de care ar putea sa dispuna autoritatile monetare in anumite situatii.

Mijloacele de plata in comertul international sunt bancnotele si monedele, avand putere circulatorie; ordinele de plata sau dispozitiile de plata, acreditivele, scrisorile de credit, cambiile, cecurile si orice alte titluri de credit cuprinzand drepturi sau obligatii de plata exprimate in monede cu putere circulatorie. Aurul Aurul reprezinta un mijloc universal de plata, fiind echivalentul general al marfurilor, constituind si un instrument de acumulare si de rezerve. In decursul timpului, aplicarea etalonului aur a prezentat mai multe forme: etalonul aur-moneda; etalonul aur-lingouri; etalonul aur-devize. a. Etalonul aur-bancnota si-a gasit expresia in stabilitatea paritatilor dintre unitatile banesti nationale prin intermediul miscarilor de aur, modificarii masei monetare si cresterii sau descresterii preturilor si veniturilor interne. Se caracterizeaza prin libera batere si circulatie a monedelor din aur si prin convertibilitatea bancnotelor in aur. b. Etalonul aur-lingouri se caracterizeaza prin concentrarea stocurilor de aur sub forma lingourilor in tezaurele bancilor centrale. Aurul nu mai circula ca moneda, fiind inlocuit de banii de hartie, care sunt emisi si circula cu acoperire partiala in aur. c. Etalonul aur-devize se caracterizeaza prin pastrarea sub forma rezervei de catre bancile centrale, alaturi de aur si a unor valute convertibile. d. Etalonul aur-dolar a fost instituit la Conferinta monetara si financiara internationala de la Bretton Woods, functionand pana in 1971, cand s-a renuntat la functiile monetare ale aurului. In prezent, datorita contradictiilor din sfera relatiilor valutar-financiare internationale, rolul aurului este in declin; avand un pret instabil si fiind neegal distribuit, aurul nu mai este un instrument direct de lichidare a obligatiilor comerciale Valuta Este moneda nationala a unui stat folosita in decontarile internationale ca mijloc de plata. Valuta unei tari are un curs de schimb cu valutele altei tari. Cursul de schimb poate fi: a. fix; b. flotant; c. glisant etc. In raport de forma, pot fi : efective sub forma de numerar (bancnote si monede divizionare) si in cont sub forma de disponibil la o banca, care are sediul fie in tara detinatorului, fie in oricare alta tara; aceasta forma este utilizata foarte frecvent ca mijloc de plata internationala, prin virament bancar. In raport de posibilitatea de preschimbare, valutele sunt : convertibile care pot fi preschimbate in alte valute ; neconvertibile care nu se pot preschimba in monedele altor tari. Cursul valutar sau cursul de schimb este raportul valoric dintre moneda unui stat si moneda altui stat; el se poate determina de autoritatea monetara sau de piata. In raport de modul de stabilire, el poate fi oficial sau liber. Cursul oficial se stabileste pe baza paritatii sau in mod conventional atat pentru banii convertibili, cat si neconvertibili; este un curs fix determinat de autoritatea monetara competenta. Devizele Sunt titluri de credit pe termen scurt exprimate in moneda straina. In functie de forma, acestea se grupeaza in cambii, bilete la ordin, cecuri, obligatiuni, actiuni ale societatilor comerciale, valori imobiliare. Dupa regimul de utilizare sau calitate, devizele sunt convertibile, neconvertibile sau in clearing. Comertul in devize libere presupune ca mijloc de plata valuta convertibila si nu in clearing (clearing-ul este o modalitate de plata prin care platile reciproce sunt efectuate fara deplasare de numerar, ci numai prin inregistrarea in conturi speciale deschise). Devizele forte sunt

devizele libere exprimate numai in valutele convertibile care au o tendinta ascendenta pe piata, cum este cazul dolarului S.U.A., a francului elvetian sau a EURO. Devizele sunt mijloace de plata sau disponibilitati valutare care reprezinta o componenta majora a disponibilitatilor banesti ale unui stat. Devizele provin din exportul de marfuri, prestari de servicii, credite externe sau alte operatiuni efectuate cu strainatatea. Modaliti de plat n comerul internaional Modalitatile de plata in comertul international sunt convenite de parti prin acorduri si contracte, fiind determinate de raporturi contractuale. Daca in cazul platilor interne mecanismul este relativ simplu, contravaloarea marfurilor livrate, a lucrarilor efectuate sau a serviciilor prestate fiind virata din contul debitorului in cel al creditorului, in cazul platilor internationale, mecanismele folosite sunt mult mai complexe, datorita faptului c : 1. una din parti este straina; 2. plata este efectuata in valuta; 3. regulile si uzantele sunt diferite. In comertul international, modalitatile de plata care se practica in mod obisnuit sunt: creditul documentar, incasso documentar si ordinul de plata. De asemenea, un loc important revine, in anumite raporturi comerciale, clearing-ului si switch-ului. Creditul documentar Potrivit Regulilor si Uzantelor Uniforme, reprezinta aranjamentul prin care o banca denumita banca emitenta sau ordonatoare - se obliga in numele unui client, denumit ordonator, sa efectueze plata direct sau sa autorizeze efectuarea de plati de catre o alta banca catre un beneficiar indicat de ordonator si sa accepte sau sa negocieze cambii trase asupra sa de catre tertul indicat. La executarea unui astfel de credit participa: importatorul (debitorul, clientul bancii sau ordonatorul); exportatorul (creditorul sau tertul beneficiar); banca corespondenta sau intermediara. Elementele principale ale creditului documentar sunt: 1. denumirea si sediul bancilor implicate; 2. denumirea si sediul ordonatorului; 3. denumirea si sediul beneficiarului; 4. numarul de ordine al creditului si data deschiderii creditului; 5. natura economica si juridica; 6. valoarea si termenul creditului; 7. marfa care urmeaza a fi platita; 8. termenul de livrare a marfii; 9. documentele de expediere si de plata a marfurilor. a. Alegerea creditului documentar. Formele de baza ale creditului documetar sunt definite in raport de intinderea garantiei si de momentul asumarii riscului. Astfel, se cunosc: 1. creditul revocabil; 2. creditul irevocabil neconfirmat; 3. creditul irevocabil confirmat. Creditul irevocabil implica asumarea angajamentului explicit al bancii emitente de a plati. In literatura de specialitate s-a atras atentia asupra faptului ca, din punctul de vedere al exportatorului, cel mai eficace si mai avantajos este creditul documentar irevocabil, domiciliat la banca sa si confirmat de o banca de prim ordin. b. Deschiderea creditului documentar. In cazul creditului documentar suntem in prezenta: a. unui acord intre importator si exportator; b. a unei conventii intre importator si banca. In momentul deschiderii creditului, banca ordonatoare avizeaza banca exportatorului,precizand obligatiile bancii si drepturile exportatorului. In conformitate cu Regulile si Uzantele Uniforme privind creditul documentar, deschiderea acestuia implica; 1. ordinul de deschidere a creditului documentar 2. notificarea deschiderii creditului documentar; 3. confirmarea deschiderii; 4. verificarea creditului documentar de catre exportator.

Verificarea creditului documentar de catre exportator se face in scopul de a constata daca mentiunile consemnate sunt in concordanta cu prevederile (clauzele) contractului de baza. Creditul documentar nu trebuie acceptat expres de catre exportator, deoarece se considera acceptat tacit de catre acesta prin prezentarea documentelor bancii corespondente sau bancii emitente. c. Utilizarea creditului documentar. Utilizarea de catre exportator a creditului documentar se bazeaza: a. pe principiul fortei executorii a documentelor; b. pe principiul fortei executorii a termenelor. Banca are obligatia sa plateasca daca ii sunt prezentate toate documentele, daca acestea sunt identice celor prescrise in creditul documentar, si daca documentele nu se contrazic intre ele. Regulile si Uzantele Uniforme reglementeaza ce documente sunt necesare pentru utilizarea de catre exportator a creditului documentar: 1. documente de transport; 2. documente de asigurare; 3. factura comerciala; 4. alte documente. Dupa natura lor juridica, documentele se clasifica in: a. efecte de comert; b. inscrisuri probatorii si de insotire. Efectele de comert sunt: la ordin; la purtator; nominative. Plata creditului documentar se poate efectua prin creditarea contului exportatorului; prin acceptarea cambiei sau prin acordarea unui credit exportatorului cu plata amanata sub forma promisiunii de plata. Costul creditului documentar include comisionul bancii emitente; comisionul bancii corespondente pentru notificarea catre exportator, pentru confirmarea creditului si pentru plata efectuata catre expotator. Incasso documentar Incasso documentar constituie atat o modalitate de plata, cat si o operatiune financiar bancara. Prin utilizarea acestei modalitati de plata, intre exportator si importator se creeaza o relatie de credit. Astfel, incasso documentar reprezinta acea modalitate de plata prin care o banca incaseaza la ordinul unui client valoarea marfii expediate, in schimbul remiterii documentelor de expeditie. La platile prin incasso documentar participa: 1. exportatorul; 2. banca expeditorului; 3. banca importatorului; 4. importatorul. In relatiile de comert international incasso documentar este, in comparatie cu creditul documentar, o modalitate de plata mai simpla si mai putin costisitoare. Incasarea documentara prezinta si alte avantaje, cum ar fi, de pilda, faptul ca importatorul nu poate intra in posesia marfii inainte de a fi platit sau de a fi acceptat cambia trasa de exportator , iar banca nu-si asuma nici o obligatie . Formele incassoului documentar. Operatiunile de incasso documentar imbraca 2 forme: a) incasso documentar cu acceptare ulterioara prin care documentele de expeditie sunt platite exportatorului de catre banca ordonatoare, in momentul depunerii lor; b) incasso documentar cu acceptare prealabila in care documentele de expeditie prezinta vicii de forma sau de fond; cunoaste doua variante: 1. incasso documentar reglementat, remis in strainatate (creditorul se afla in tara, iar debitorul se afla in strainatate); 2. incasso documentar reglementat, primit in strainatate (creditorul se afla in strainatate, iar debitorul se afla in tara). In cazul in care importatorul a achitat suma datorata, banca o prezinta imediat bancii exportatorului. Daca ordinul de incasare permite in mod expres, plata poate fi efectuata in moneda tarii importatorului. Ordinul de plat

Ordinul de plat este dispozitia prin care importatorul, ordonator, cere unei banci sa achite o suma determinata unui exportator, beneficiar. Dispozitia de plata se transmite prin scrisoare, telegrafi, prin telex sau telefon. Ea poate fi simpla sau documentara. Ordinul de plata are un caracter revocabil, ordonatorul putandu-l modifica sau anula, pana la momentul incasarii de catre beneficiar. Creditele comerciale Creditele comerciale constituie un mijloc de finantare a comertului international facilitand circulatia capitalului industrial. Acestea pot fi de export si de import. Creditul de export de acorda de exportator unui importator, sub forma unei livrari de marfuri. Exportatorul este creditor, iar importatorul debitor. Creditul de import care se mai numeste credit de cumparator sau credit financiar, se acorda de o banca direct importatorului, pentru a plati imediat si in numerar marfurile livrate de exportator. TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE 1. Noiunea, caracterele i clasificarea titlurilor comerciale de valoare Titlul de credit spre deosebire de orice inscris are o influenta foarte mare asupra creditului, mai ales asupra circulatiei si stingerii sale.Cel ce isi pune semnatura pe titlu se obliga in aceleasi conditii cu persoana care l-a emis neputandu-se obliga mai sever sau mai usor. Titlurile de credit sunt documente in baza carora titularul are calitatea sa exercite la o data determinata, dreptul specificat in cuprinsul lor. Aceste documente constau in creante comerciale, care amana in timp plata datoriei si care pot circula usor, fiimd negociabile. Noiunea titlului comercial de valoare Diversitatea bunurilor care fac obiectul circulatiei ( bunurile mobile, imobile, corporale si incorporale ) determina o varietate a formelor juridice prin care se realizeaza circulatia. O forma juridica moderna a circulatiei bunurilor o constituie circulatia nscrisurilor ( titlurilor ) care incorporeaza anumite valori patrimoniale. Aceste valori circula prin transmiterea inscrisurilor (titlurilor) care le reprezinta : actiunile si obligatiunile emise de societatile pe actiuni, cambia, cecul, conosamentul. Institutionalizarea circulatiei titlurilor reprezinta una dintre cele mai importante contributii a dreptului comercial la progresul activitatii comerciale moderne. Pentru desemnarea titlurilor care incorporeaza anumite valori patrimoniale este folosita notiunea generica de titluri de credit sau titluri de valoare. Avand in vedre ca unele dintre aceste titluri nu implica o creditare, doctrina considera mai corecta folosirea ca notiune de gen, a denumirii de titluri comerciale de valoare. Ttitlul comercial de valoare poate fi definit ca un inscris denumit si titlu in temeiul caruia posesorul sau legitim este indrituit sa exercite, la o data determinata, dreptul aratat in inscris. Caracteristicile titlului comercial de valoare Titlul comercial de valoare are urmatoarele caracteristici : a) inscrisul are caracter constitutiv: dreptul este incorporat in titlu si, in consecinta, dreptul poate fi exercitat numai in temeiul inscrisului. Cu alte cuvinte, inscrisul este constitutiv de drepturi, iar dreptul incorporat in titlu nu exista fara inscrisul respectiv; b) inscrisul are caracter formal: el trebuie sa imbrace forma determinata de lege si sa cuprinda elemente care ii sunt proprii.

c) inscrisul are caracter literal: in sensul ca intinderea si natura dreptului, ca si obligatia corelativa dreptului, determinate exclusiv de mentiunile cuprinse in inscris. d) inscrisul confera un drept comun. Caracterul autonom al dreptului trebuie inteles intr-un dublu sens. In primul rand, dreptul si obligatia corelativa nascute din titlu sunt independente fata de actul juridic din care decurg (raportul juridic fundamental); de exemplu, in contract de vanzare- cumparare, un fapt juridic. Deci posesorul legitim al titlului executa obligatia in temeiul titlului, iar nu in baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului. In al doilea rand, in cazul transmiteri titlului, dobanditorul va deveni titularul unui drept propriu, care este un drept nou, originar, iar nu un drept derivat din cel al transmitatorului . e) caracterul autonom. Dreptul inscris in titlul de credit are un caracter autonom, in sensul ca posesorul legitim al acestuia detine calitatea invulnerabila de a beneficia de dreptul respectiv. Titularului documentului nu-i sunt opozabile nici una din exceptii, precum nevaliditatea, termenul de gratie. Asadar, emitentul titlului este obligat exclusiv in virtutea semnarii titlului. Indiferent de cauza care a determinat emiterea unui titlu de credit, obligatia rezultand din titlu este cu totul independenta de aceasta cauza. Dreptul inscris in documentul respectiv este determinat numai de relatia dintre posesor si titlu. f) caracterul negociabil. Titlurile de credit au un caracter negociabil, in sensul ca ele sunt transmisibile si, deci, circula din punct de vedere juridic. Transmiterea titlurilor se poate face prin simpla predare materiala a documentului de catre posesorul legitim altei persoane, fie prin gir, fie prin cesiune. g) caracterul complex. Titlurile de credit au un caracter complex, in sensul ca aceasta notiune cuprinde trei mari categorii de documente : titlu reprezentativ al marfii; efecte de comert; valori mobiliare. Titlurile de valoare sunt documente negociabile care permit titularilor sa-si exercite, la scadenta, drepturile mentionate in cuprinsul lor (literare si autonome). Titlurile de valoare se caracterizezaza prin formalism (se exprima printr-un inscirs sau document) ; literalitate (dreptul mentionat in titlu se realizeaza numai in conditiile indicate prin inscris) ; autonomie (titlu de valoare este independent) Titlurile de valoare folosite in comertul international mai importante sunt: cambia, cecul si biletul de ordin. Clasificarea titlurilor comerciale de valoare Criterii de clasificare Titlurile comeciale de valoare se pot clasifica in functie de mai multe criterii : dupa continutul lor, dupa modul in care circula si in functie de cauza lor. Cu ajutorul clasificarilor se poate determina regimul juridic al diferitelor categorii de titluri de valoare. Clasificarea titlurilor de valoare dupa continutul lor Dupa continutul lor, titlurile comerciale de valoare se clasifica in trei categorii : efectele de comert, valorile mibiliare si titlurile reprezentative ale marfurilor. a) Efectele de comert Acestea sunt inscrisuri care dau posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume de bani. Intra in aceata categorie : cambia, biletul la ordin si cecul. Cambia este un inscris prin care o persoana da dispozitie altei persoane sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei alte persoane sau la ordinul acesteia. Biletul la ordinul este un inscris prin care o persoana se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta altei persoane sau la ordinul acesteia.

Cecul este un inscris prin care o persoana da ordin unei banci la care are un disponibil sa plateasca o suma de bani unei persoane sau la ordinul acesteia. Intrucat efectele de comert sunt inscrisuri care exprima in moneda valoarea pe care o incorporeaza, ele indeplinesc functia de numerar, de instrument de plata. De aceea, efectele de comert sunt denumite figurativ si moneda comerciantilor. Efectele de comert sunt si titluri de credit; ele dau dreptul titularului de a incasa suma aratata in inscris, iar pana la scadenta debitorul beneficiaza de credit. Valorile imobiliare Acestea sunt inscrisuri care atribuie titularilor anumite drepturi complexe, patrimoniale si personale nepatrimoniale. Fac parte din aceasta categorie actiunile emise de societatile comerciale. Actiunile sunt titluri reprezentative ale contributiei asociatilor, constituind fractiuni ale capitalului social, care confera posesorilor calitatea de actionar. Aceste inscrisuri dau titularului anumite drepturi : dreptul la dividente, dreptul la vot in adunarea generala, dreptul la restituirea valorii nominale, in caz de lichidare a societatii Obligatiunile sunt inscrisuri emise de o societate comerciala in schimbul sumelor de bani imprumutate, care incorporeaza indatorirea societatii de a rambursa aceste sume si de a plati dobanzile aferente. Titlurile reprezentative ale marfurilor Acestea sunt inscrisuri care confera un drept real (de proprietate sau de gaj) asupra unor marfuri aflate in depozit in docuri, antrepozite, sau incarcate pe nave pentru a fi transportate. Posesorul titlului este titularul dreptului real asupra marfurilor si, in consecinta, dispune de ele. Din aceasta categorie fac parte : conosamentul, recipisa de depozit si warantul. Conosamentul este inscrisul eliberat de comandantul sau armatorul navei cu care se transporta marfurile, care atesta incarcarea marfurilor pentru a fi transportate. Posesorul legitim al inscrisului este considerat proprietarul marfurilor. Recipisa de depozit este un inscris care confera titularului dreptul de proprietate asupra marfurilor depozitate in magazii specializate (docuri, antrepozite). Warantul este inscrisul care confera calitatea de titular al unui drept de gaj asupra marfurilor depozitate. Aceste inscrisuri poarta denumirea de titluri reprezentative ale marfurilor, deoarece ele inlocuiesc marfurile si pot circula in locul acestora, in conditiile legii. Clasificarea titlurilor de valoare dup modul n care circul Dupa modul in care circula, titlurile domerciale de valoare se impart in trei categorii : titluri nominative, titluri la ordin si titluri la purtator. Titlurile nominative Sunt titluri nominative acele inscrisuri care individualizeaza pe titularul dreptului, in chiar titlu; permite identificarea fara nici un fel de dubii, a celui indreptatit sa exercite in mod legitim dreptul care decurge din titlu. b) Titlurile la ordin Sunt titluri la ordin acele inscrisuri care cuprind drepturi care pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau de o alta persoana careia i-au fost transmise drepturi printr-o formalitate numita gir. Dobanditorul exercita drepturile la ordinul beneficiarului. c) Titlurile la purtator Sunt titluri la purtator inscrisurile care incorporeaza anumite drepturi, fara sa determine persoana titularului drepturilor. In consecinta, titularul drepturilor mentionate in scris este posesorul legitim al inscrisului.

Clasificarea titlurilor comerciale de valoare n functie de cauz Dupa cum cauza obligatiei este sau nu mentionata in inscris, titlurile comerciale de valoare se impart in doua categorii : titluri cauzale si titluri abstracte. a) Titluri cauzale Sunt titluri cauzale inscrisurile care mentioneaza cauza obligatiei (causa debendi). Fac parte din aceasta categorie, de exemplu, actiunile societatilor comerciale, conosamentele. Titlurile abstracte Sunt considerate titluri abstracte inscrisurile care incorporeaza obligatia si dreptul corelativ, fara a mentiona cauza obligatiei. Intra in aceasta categorie: cambia, biletul la ordin. Titlurile de legitimare In activitatea comerciala sunt folosite unele inscrisuri care imprumuta anumite caracteristici ale titlurilor de valoare, fara a fi veritabile titlurile comerciale de valoare. De aceea, ele sunt denumite titluri de valoare improprii. Sunt avute in vedere : biletele de calatorie cu mijloacele de transport (tren, autobuz), biletele de intrare la teatru, biletele de loterie, biletele pentru statiunea de odihna. Aceste inscrisuri probeaza existenta unor raporturi juridice si servesc pentru legitimarea dreptului posesorului. Drept urmare, posesorul titlului este considerat legitimat sa primeasca prestatia. Cambia Cambia este inscrisul - titlu de credit - prin care o persoana, numita tragator, da dispozitie unei alte persoane, numita tras, sa plateasca, la scadenta si locul stabilit, o suma de bani determinata unei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia din urma. Cambia implica participarea a trei persoane : a. tragatorul; b. trasul si c. beneficiarul. Cambia se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi specifice : 1. este un titlu de credit complet, neputand fi dovedit prin elemente exterioare. 2. forma sa este prevazuta de lege; 3. obiectul obligatiilor cambiale consta in plata unei sume de bani, in timp ce alte titluri de credit pot atribui drepturi cu un continut diferit. In cazul cambiei, scadenta tuturor obligatiilor consta intr-o prestatie unica : plata unei sume de bani. 4. obligatiile cambiale sunt abstracte, neconditionate, autonome, independente si cu termen; 5. cambia se transmite prin gir, fara a fi necesar sa contina clauza la ordin; 6. obligatii cambiali sunt tinuti sa raspunda in mod solidar; 7. este un titlu executor pentru capital si accesorii. Functiile cambiei: Din cele mai vechi timpuri, transportul numerar la distante mari a fost supus unor riscuri evidente. In aceste conditii, s-a recurs la cambie, prin care persoana ce avea de facut o plata intr-o localitate indepartata solicita un bancher din acea localitate sa efectueze plata. Cambia indeplineste functia de instrument de plata, in sensul ca persoana care are mai multe cambii platibile intr-o localitate determinata poate efectua plati in loc de numerar. Cambia presupune 2 categorii distincte de raporturi, si anume: - raportul fundamental, care are la baza o tranzactie anterioara, cum ar fi vanzarea de marfuri, prestarea de servicii, imprumutul unei sume de bani; - raportul cambial, care este independent de cel fundamental si priveste numai dreptul din titlu. Indiferent de raportul fundamental, obligatia cambiala are o natura comerciala. Pentru emiterea cambiei este necesara existenta unui document sau act scris. Documentul poate fi un inscris sub semnatura privata sau act autentic. Inscrisul se redacteaza in limba aleasa de parti, putandu-se utiliza orice mijloace grafice.

Acceptarea ofertei Acceptarea reprezinta o garantie suplimentra prin care trasul devine cambial principal. Cambia se prezinta la acceptare de catre posesorul sau detinatorul titlului. Acceptarea poate fi ceruta pana la ajungerea cambiei la scadenta. Obligativitatea prezentarii poate fi stabilita de catre parti. Nerespectarea obligatiei de prezentare, legal sau voluntara, se sanctioneaza cu pierderea dreptului de regres. Transmiterea cambiei Cambia se transmite prin gir, scontare si rescontare. In cazul in care cambia contine clauza nu la ordin, ea se poate transmite si pe calea dreptului comun. In legea cambiala romana se precizeaza ca in cazul in care tragatorul a inscris pe cambie cuvintele : nu la ordin sau o expresie echivalenta, titlul este transmisibil numai in forma si cu efectele unei cesiuni ordinare. Girul sau andosarea reprezinta operatiunea prin care cambia circula de la un beneficiar la altul. El se realizeaza prin declaratie sau mentiune cambiala. Posesorul care transmite cambia prin andosare se numeste girant, iar noul purtator al titlului, primitorul sau beneficiarul se numeste giratar.Girul constituie o modalitate de transmitere a cambiei. De asemenea, el este un mijloc de legitimare a posesiunii titlului si o garantie pentru acceptarea si plata cambiei. Prin efectul translativ al girului, dobanditorul devine proprietarul cambiei. Girul este mijlocul tipic de circulatie a cambiei, prin care o persoana, numita girant, transmite unei alte persoane, numita giratar, drepturile consemnate in titlu. Fiind o manifestare de vointa, girul se realizeaza printr-o declaratie scrisa sau subscrisa si remiterea titlului. Girul in plin sau complet, girul la purtator si girul in alb. Dupa forma sau indicarea beneficiarului, girul poate fi in plin sau complet, la purtator si in alb. Girul in plin presupune declaratia girantului semnata si datata de el. Aceasta declaratie cuprinde ordinul adresat debitorului principal de a plati unei anume persoane indicate de girant. Girul complet trebuie sa contina : 1. semnatura girantului; 2. numele girantului; 3. data girarii. Girul in plin poate fi scris chiar pe fata titlului. Girul la purtator se exprima prin formula platiti purtatorului. Acest gir este echivalent prin Legea cambiala cu girul in alb. Girul in alb permite darea in gaj a cambiei si scoaterea ei din gaj mai inainte de scadenta fara ca aceasta operatiune sa lase urme pe titlu Scontarea este acea operatiune prin care beneficiarul transmite o cambie unei banci comerciale, in scopul de a-si procura banii indicati in titlu, inainte de ajungerea la termen a acesteia. In momentul primirii cambiei, banca plateste valoarea ei, mai putin taxa scontului. Operatiunea este efectuata mai inainte de scadenta. Beneficiarul cambiei primeste valoarea cambiei, mai putin taxa scontului, care reprezinta dobanda la credit pana la scadenta. Rescontarea constituie operatiunea prin care o banca comerciala sconteaza cambia la o banca centrala. se retine de catre banca centrala. Daca banca sconteaza obligatiuni sau bonuri de tezaur, operatiunea este numita lombard. Taxa de reescont sau taxa oficiala a scontului este retinuta de banca centrala si este fixata de banca de emisiune in baza exigentelor schimburilor comerciale. Garantarea cambiei Garantia include toate mijloacele juridice care intaresc sansele de executare a obligatiilor. Garantarea obligatiei cambiale are un specific, rezultand din caracterul autonom al dreptului cambial si din imprejurarea ca o creanta cambiala se grefeaza pe un raport fundamental. Acceptarea si plata cambiei se garanteaza prin gir si aval.

Prin efectul constitutiv al girului, girantul devine obligat cambial. In aceasta calitate, el are obligatia legala de garantare a cambiei. Girantul isi asuma obligatia de acceptare si plata fata de toti posesorii cambiei. Obligatia de garantie a girantului poate sa fie inlaturata prin includerea in gir a unei cauze de exonerare. Avaluleste acea obligatie cambiala prin care se garanteaza plata unui titlu. Persoana care garanteaza plata sumei se numeste avalist, iar obligatorul garantat, avalizat. Este actul prin care o persoana numita avalist garanteaza plata cambiei de catre un debitor cambial numit avalizat. Poate fi avalist o persoana straina de cambie sau chiar un semnatar al cambiei. Avalizatul poate fi acceptantul, tragatorul, girantul si chiar un avalist. Plata. In situatia in care trasul plateste suma care este prevazuta in cambie, aceasta ii elibereaza pe toti debitorii cambiali. In cazul cand refuzul trasului de a plati continua, aceasta antreneaza raspunderea solidara a tuturor debitorilor cambiali. In cazul cand plata se face de catre debitor de regres (giratar), plata libereaza numai pe acei obligati cambiali care figureaza in titlu dupa el, adica girantii succesiv si avalisti; debitorii cambiali anterior continua sa fie obligati, putand fi urmariti in baza cambiei. Plata cambiei poate fi ceruta de posesorul legitim al titlului prin prezentarea cambiei. Plata trebuie efectuata la scadenta. Creditorul nu este obligat sa primeasca plata cambiei inainte de termen. Biletul la ordin Biletul la ordin este un titlu de credit inscris sub semnatura privata prin care emitentul se obliga sa plateasca la scadenta o suma de bani unei alte persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia. Spre deosebire de cambie la care intervin trei persoane : tragatorul, trasul si posesorul titlului in cazul biletului la ordin intervin numai 2 persoane, si anume: emitentul sau subscriitorul debitorul sau importatorul care emite inscrisul, obligandu-se sa efectueze o plata; beneficiarul creditorul sau exportatorul catre care ori la ordinul caruia urmeaza a se face plata. Conditiile esentiale ale biletului la ordin sunt:denumirea de bilet la ordin trecuta in titlu, in limba utilizata la redactarea acestuia;promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata;scadenta( altfel biletul la ordin este la vedere), locul de plata; numele beneficiarului;data si locul emiterii;semntura clientului. Cecul Cecul este un titlu negociabil prin care o persoana, numita tragator, da ordin unei banci sau altei institutii de credit, numita tras la care are un disponibil corespunzator de a plati la vedere o suma in numerar unui beneficiar sau la ordinul acestuia. Cecul este utilizat in mod curent ca instrument de plata in raporturile de comert international. Persoanele care participa la un Cec sunt: 1. tragatorul sau emitentul titlului, care dispune efectuarea unei plati ; 2. trasul (banca sau alta institutie de credit), care primeste ordinul de a plati o suma de bani determinata; 3. beneficiarul, purtatorul titlului sau terta persoana care incaseaza la scadenta suma indicata. Cecul are unele trasaturi specifice, care il deosebesc de cambie. Astfel, titlul se trage asupra bancii, in limita fondurilor de care dispune emitentul (tragatorului). Disponibilul (proviziunea) are la baza un contract. Proviziunea trebuie sa fie prealabila. Cecul se emite de titularul contului potrivit conventiei incheiata cu banca. Formele cecului In practica comerciala internationala se utilizeaza mai multe categorii ce cecuri, grupate dupa urmatoarele criterii :

a. In raport de indicarea beneficiarului (dupa natura lor) sunt: 1. cecuri nominative, 2. cecuri la ordin, 3. cecuri la purtator. b. Dupa modul de incasare: 1. cecuri barate, 2. cecuri circulare, 3. cecuri certificate, 4. cecuri postale, 5. cecuri de calatorie, 6.cecuri platibile in cont. Cecul barat. In cazul cecurilor barate, tragatorul sau posesorul poate sa le bareze prin doua linii paralele puse deasupra cecului. Bararea poate fi generala sau speciala. Bararea este generala in cazul in care intre doua linii ne se indica nimic ori se face mentiunea societate bancara sau un alt termen echivalent. Bararea este speciala in cazul in care denumirea unei societati bancare se inscrie intre cele doua linii. Cecul circular. Este un titlu de credit la ordin, emis de catre o societate bancara asupra unitatilor sale bancare sau asupra altei societati bancare. Cecul circular este platibil la vedere in orucare dintre locurile care sunt indicate pe instrumentul respectiv de catre societatea societatea bancara emitenta. Prin cecul circular, societatea bancara emitenta isi asuma o obligatie definitiva sa efectueze plata cecului respectiv in favoarea beneficiarului, care este si clientul sau. Cecurile circulare nu pot fi emise decat pe baza respectarii conditiilor stipulate in normele in vigoare. Cecul certificat. Dupa cum am mentionat, cecul certificat este acel pe care o societate bancara aflata in pozitia de tras confirma, inaintea remiterii cecului catre beneficiar, existenta fondurilor necesare pentru efectuarea platii. Tragatorul emitent inainte de a da cecul spre plata este in masura sa ceara societatii bancare certificarea cecului. Certificarea poate fi solicitata si de catre unul din posesorii ulteriori, beneficiari ai cecului. Cecul postal. Este foarte raspandit, avand o dezvoltare prodigioasa, cu deosebire in localitatile unde nu exista sucursale ale bancilor de depozite. Birourile de posta din localitatile respective au servicii bancare care onoreaza cecurile postale la purtator. Pentru cecurile postale care sunt la purtator exista la Administratia Centrala a Postelor acoperirea necesara. Cecul de calatorie. Acesta are avantajul ca ingaduie unei persoane care face o calatorie in strainatate sa evite riscul de a purta cu sine banii in numerar. Cecurile de calatorie sunt tiparite ca si biletele de banca in sume fixe. Standardul continutului obligatoriu al cecului de calatorie este stipulat in normele-cadru asupra cecului. In cazul cecului de calatorie, tragatorul poate fi una si aceeasi persoana cu trasul. In caz contrar, cele doua persoane au relatii de cont. Cecurile de calatorie sunt foarte raspandite, datorita sigurantei pe care o confera posesorului. Ele nu sunt cecuri propriu-zise, pentru ca nu cuprind un mandat de plata adresat unui tert, ci numai o obligatie de plata, pe care si-a adresat-o banca emitatoare, efectuand o plata directa sau prin corespondentii ei. Cecul netransmisibil. Este acel cec care nu poate fi platit decat beneficiarului (primitorului) sau, la cererea acestuia, sa fie creditat in contul sau curent. Clauza netransmisibil trebuie pusa chiar de societatea bancara la cererea clientului. Stergerea clauzei netransmisibil este considerata ca neavenita. Cel care plateste un cec netransmisibil altei persoane decat beneficiarului (primitorului), sau societatii bancare giratare pentru incasare, isi asuma raspunderea pentru plata facuta. Cecul platibil in cont. Acest tip de ceceste reprezentat de un inscris in care sunt inserate transversal pe fata cecului cuvintele platibil in cont,sau numai prin virament. Conform acestei mentiuni, tragatorul sau posesorul cambiei interzice plata in numerar a cecului. Ca

atare, trasul efectueaza o operatiune in scripte( credit in cont , virament sau compensatie) care echivaleaza cu plata ( art.40 din lege ). Cecul certificat. Cecul contine semnatura trasului pe fata titlului. Semnatura are insemnatatea certificarii ( acoperirii ) si mentinerea acestei acoperiri la dispozitia posesorului cecului pana la expirarea termenului de prescriptie. Legea model privind transferurile internaionale de credit Comisia Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International a adoptat in anul 1992 Legea Model privind transferurile internationale de credit. In comentariul asupra acestui text sunt prezentate ratiunile care au determinat negocierea si adoptarea unor Reguli Uniforme in acest domeniu. Comisia a subliniat ca factorul determinat in adoptarea Legii Model il constituie schimbarile majore in domeniul mijloacelor prin care transferurile fondurilor se efectueaza pe plan international. Concept. Elemente definitorii Definitia transferului de credit. Legea Model defineste transferul de credit ca fiind un ansamblu de operatiuni, incepand cu ordinul originar de plata emis in scopul punerii fondurilor la dispozitia beneficiarului (art. 2). Transferul de credit in definitia Legii Model include orice ordin de plata emis de banca ordonatorului, precum si orice banca intermediara implicata in aducerea la indeplinire a ordinului originar de plata (art. 2, lit. a). Legea Model precizeaza ca prin originar se intelege cel care emite primul ordin de plata in transferul de credit (art. 2, lit. c). Prin beneficiar se intelege persoana desemnata de catre cel care a emis ordinul originar de plata sa primeasca ordinele prin transferul de credit (lit.d). Prin expeditor se intelege persoana care a emis ordiunul de plata, inclusiv ordinul originar de plata, precum si orice banca care expediaza ordinul (lit. e). Banca primitoare este banca care receptioneaza ordinul de plata (lit. f). Banca intermediara este orice banca care receptioneaza ordinul de plata alta decat banca originara si cea a beneficiarului (lit. g). Sfera de aplicare a Legii Model. Comisia Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International a convenit ca dispozitiile Legii Model se vor aplica transferurilor de credit in situatiile in care banca expeditoare si banca primitoare se afla in state diferite. Legea Model se aplica si altor entitati care in mod obisnuit in afacerile lor sunt angajate in executarea ordinelor de plata in aceeasi maniera in care Legea Model se aplica bancilor. In scopul determinarii sferei de aplicare a Legii Model, oficiile bancare din state diferite sunt tratate ca entitati bancare distincte. Obligatiile parilor Legea Model precizeaza care sunt obligatiile partilor in cazul transferurilor internationale de credit. Astfel, expeditorul este obligat prin ordinul de plata ori prin amendarea sau revocarea ordinului de plata daca a fost emis de catre acesta sau de catre o alta persoana care a fost autorizata sa oblige pe expeditor.