nvarea corectrii erorilor

Evaluarea performanelor i corectarea erorilor sunt abiliti interne importante pe care un student al artelor martiale trebuie sa le dezvolte. Dar cum poate cineva sa dezvolte aceasta capacitate? Pentru a face acest lucru, instructorul de arte martiale trebuie sa predea in mod constient o deprindere la fel cum el sau ea invata buna executare a unei lovituri laterale sau folosirea de tehnici false in timpul confruntarii. Cu toate acestea predand ca feedback dezvoltarea utilizarii unor surse interne de informatii poate fi ceva ce multi instructori de arte martiale nu au fost invatati la randul lor. Deci, de multe ori atunci cnd predm abiliti, rspunsul nostru la performanele elevului presupune s corectm erorile sau s ludm, lucru care nu ne ajut s predm studentului autocorecia. De fapt, aceste rspunsuri au tendina de a crea dependen excesiv de feedback-ul i prezena instructorului. Pentru ca nvarea eficient s apar, individul trebuie s primeasc feedback cu privire la performan. Acel feedback poate fi extern, de la un profesor, caset video sau un test, sau intern, prin observatia cursantului. Fr feedback de un anumit tip individul nu poate nva deloc sau poate nva informaii incorecte. Cu toate acestea, problema care poate aparea odat cu predarea este c feedback-ul de la instructor cu privire la o performan acceptabil poate face elevul mai dependent de astfel de feedback. Cercetrile anterioare au avut tendinta de a

se concentra n principal pe importana feedback-ul extern, cu toate acestea, metodele de cercetare recente indica faptul ca feedback-ul intern poate fi chiar mai important dect feedback-ul extern atunci cnd studentul cunoate abilitile, dar este prezent lucreaza la implementarea n mod constant performan corecte. n plus, cercetarea a indicat c feedback-ul frecvent poate crete dependena elevului la feedback-ul de la instructor i c, atunci cnd instructorul nu este prezent performana scade din cauza lipsei de ncredere n sursele interne de informare ale elevului.
Cum poate instructorul de arte mariale ncuraja procesul studentului de a dezvolta metode interne de feedback? Primul pas n orice tip de predare a competenelor fizice, desigur, presupune furnizarea ctre student a unui standard de tehnic corect i modul de efectuare a tehnicii. Acest lucru poate fi realizat prin demonstraii, casete video, materiale scrise, sau ghidnd fizic studentul. Cel mai adesea o combinaie a acestor tehnici poate fi cel mai eficient. Odata ce studentul a nvat deprinderea de baz i se afl n proces de perfecionare a performanei, problema de a preda studentului autocorecia erorilor devine crucial. Urmtoarele sugestii pot fi utile n procesul de pradare: 1)Daca instructorul observa reactia studentului asupra unei erori printr-o grimasa nonverbala sau o declaratie verbala, el/ea poate intreba studentul ce a remarcat acesta si cum poate fi corectata eroarea. Acest lucru forteaza studentul sa se concentreze asupra informatiilor interne aparente si sa dezvolte un plan de rezolvare a problemei. In plus, ofera instructorului sansa de a evalua cererile interne de perfectionare si sa ajute studentul sa-si infraneze nevoia de a face acele declaratii. 2) Predarea studentului de arte martiale de a folosi sursele interne de feedback poate fi realizata prin punerea de intrebari in ceea ce priveste performanta inainte de a da studentului un feedback. La inceput aceste intrebari trebuie sa fie foarte specifice pentru a ajuta studentul sa se concentreze pe diferite aspecte ale performantei. De exemplu intrebarile pot include, Ai pastrat o pozitie joasa? sau Ai lovit in extensie deplina? In cazul evaluarii corecte a performantei, instructorul poate indica acordul odata cu evaluarea elevului. Cu toate acestea, in cazul n care studentul nu este constient de anumite erori de performanta sau identifica in mod incorect erorile ,

instructorul ar putea explica apoi executarea corespunzatoare. Aceasta metoda permite studenilor sa devina mai atenti si constienti de performanta miscarilor lor. 3) O extensie a procesului de mai sus ar reprezenta abilitatea instructorului de a permite studentului sa-si evalueze performantele prin utilizarea unei casete sau oglinzi ca sursa de feedback. Cu toate acestea, aceste metode sunt surse externe de feedback similare cu feedback-ul unui instructor i nu ar trebui sa fie invocate pentru excluderea surselor interne de informatii. Ele pot fi utilizate ca un pas intermediar in a invata studentul sa se bazeze pe directive interne sau atunci cand abilitatea evaluata este mult mai complexa. Unii studenti pot fi initial inconstienti de directivele interne si pot avea nevoie sa fie asistati de informatii vizuale. 4) Urmand procedurile de mai sus, instructorul reduce de asemenea frecventa feedbackurilor externe punand un accent mai mare asupra informatiilor interne ale studentilor. Cu toate acestea instructorul inca are nevoie sa furnizeze incredere prin lauda unor actiuni specifice corecte si succese. Pentru a realiza acest lucru instructorul trebuie sa asigure informatii specifice precum Va cresteti frecventa loviturilor mai degraba decat genericul Buna lovitura. Utilizarea acestui tip de metode de predare necesita mai multa munca din partea instructorului si poate fi mai dificil de pus in aplicare intr-un grup. Totusi, se amortizeza printr-o mai mare motivare a studentilor care se pot autoevalua in lipsa instructorului, imbunatatind pe termen lung abilitatea de invatare si de performanta.

Dificulti ntmpinate la ncheierea carierei de sportiv

Frecvent, sportivii sunt atat de prinsi in entuziasmul carierei lor si de dezvoltarea de abilitati i tehnici necesare pentru a reusi n cariera lor ca nu anticipeaz ceea ce se poate produce cand se termina cariera lor sportiva. Carierele sportive sunt diferite de multe alte cariere, deoarece ele se pot incheia adesea la o varsta mult mai tanara dect varsta standard de pensionare si de multe ori se poate termina neasteptat. Tranzitia poate fi efectuata mult mai usor daca atletul recunoaste probleme in incheierea carierei si se pregateste pentru viata de dupa cariera sportiva. In primul rand, este necesar sa se recunoasca ca identitatea de sine a atletului este de obicei inseparabila de rolul lui ca atlet. Deseori, pentru multi ani ei pun accent major pe dezvoltarea ca atlet si succesul in sportul ales. Cand profesia se incheie lasa un gol major in viata atletului. Indiferent daca cariera se incheia conform planului sau brusc, atletul experimenteaza o pierdere semnificativa care poate fi la fel de devastatoare ca pierderea unei persoane iubite. Sfarsitul carierei nu inseamna ce nu se mai pot axa pe sport. Se schimba de asemenea rolul de sportiv: el sau ea nu se mai considera un atlet. In plus afecteaza perceptia celorlalti asupra individului: el sau ea nu mai primeste recunoastere pentru realizari. Alte modificari pot include schimbari in situatia de viata, situatia financiara si timpul liber. Chiar daca schimbarea poate fi in mai bine, orice schimbare implica pierderi. Si chiar daca vrem sa recunoastem sau nu orice fiinta umana reactioneaza la pierdere. Pentru sportivii care si-au incheiat cariera brusc datorita unei leziuni pierderea poate fi si mai profunda. Modelul Kubler-Ross dezvoltat prin observatii ale pacientilor cu boli terminale a fost adesea folosit pentru a oferi explicatii asupra reactiilor noastre la mai multe tipuri de pierderi. Modelul identifica cinci stadii ale durerii ca experienta individuala: negare, negociere, furie, tristete si acceptare. Faza initiala a negarii poate fi manifestata in moduri diferite de catre un sportiv in functie de circumstantele finalului carierei. Un sportiv accidentat poate nega severitatea ranii insistand asupra revenirii la cariera sportiva. Cateodata vedem atletii care si-au planificat retragerea revenind la sport dupa pensionare. Stadiul de negociere se poate manifesta prin tendinta atletului de a 2

negocia modalitati de a continua cariera sportiva. Sau poate fi vorba de un sportiv accidentat care incearca sa faca o afacere cu Dumnezeu: Daca ma vindeci, imi voi dedica viata intr-ajutorarii celorlati. Furia se instaleaza cand un atlet realizeaza realitatea sfarsitului de cariera. Cateodata furia este clar indreptata impotriva unei tinte, de obicei asupra celui care a cauzat prejudiciul. Alteori aceasta poate fi difuza, manifestandu-se ca iritabilitate generala si tendinta de a intra in conflict cu altii. Etapa de furie sparge ultimele vestigii ale negarii si are ca si efect resimtirea pe deplin a pierderii suferite. Procesul de suferinta poate avea loc in decurs de cateva luni sau sa continue ani fara a oferi consolare. Etapa finala, cea de acceptare intervine dupa ce atletul si-a permis sa experimenteze pe deplin emotiile legate de pierdere. Pierderea carierei sportive poate fi usoara sau grea in functie de pregatirea atletului pentru sfarsit si cum este manevrata situatia de cei din jur. Daca atletul are un plan de pensionare care include planuri de dezvoltare pentru o alta cariera, pentru stabilitatea financiara in viitor, si pentru manipularea reactiilor altor persoane atunci ncetarea unei cariere sportive poate parea mai usoara. Chiar daca atletii nu sunt dispusi sa administreze situatia, anticiparea unui potential accident poate fi de asemenea benefica. Antrenorul poate face procesul de incetarea mai uor prin abordarea acesteia ca parte a formarii unui sportiv; la fel cum abilitatile mentale devin tot mai importante pentru un atlet de succes, planificarea si stabilirea obiectivelor pentru viitor, poate fi, de asemenea, vazuta ca o parte integranta a formarii. Cu cat face antrenorul acest lucru mai clar cu atat mai mult il va accepta atletul. Antrenorul poate apela la experti in planificarea pensionarii pentru a ajuta periodic atletii sa faca fata procesului. Dupa incetarea carierei, antrenorul poate sustine sportivul ajutandu-l sa faca fata etapei de durere si normalitatii acesteia.

Stabilirea obiectivelor pentru maximizarea performanei

Trainingul inteligent este mai important decat cantitatea de antrenament zilnica. De prea multe ori un atlet este de parere ca practica asidua il va face mai competent. Cu toate acestea, acest plan nu este numai ineficient dar este si in detrimentul scopului final. Un atlet care se antreneaza frecvent si intens fara un plan general va fi mult mai susceptibil de a suferi efectele de suprasolicitare, cum ar fi , epuizarea, si un risc crescut de leziuni , mai degrab dect mbuntirea performanei efectiv. Prin dezvoltarea unui set de obiective specifice si un plan pentru atingerea acestor obiective, sportivii pot folosi mai eficient timpul lor de practica si chiar pot reduce timpul necesar de antrenament pentru a-si atinge obiectivele. Evident, acest lucru nu inseamna ca practicantul de arte martiale poate invinge in turnee cu putin antrenament; inseamna ca sportivul nu trebuie sa piarda timpul prin antrenament ineficient sau efectele nocive ale overtrainingului. Stabilirea obiectivelor de performanta este benefica pentru un numar de motive. In plus fata de imbunatatirea calitatii practicii, se reduce plictiseala si creste motivatia. Atunci cand practicantul de arte martiale este capabil de a observa progresul catre atingerea unei tinte in urma unui plan de zi cu zi sau saptamanal, el sau ea este mult mai probabil s rmn interesat n atingerea acestui obiectiv. Daca in schimb se angajeaza intr-un antrenament de rutina pentru obtinerea centurii este mai usor sa se descurajeze. In plus, stabilirea obiectivelor ajuta sportivul sa stie la ce se asteapta, ceea ce permite o atentie sporita la anumit abilitate care trebuie sa fie dezvoltata. Astfel, practica devine mai focalizata i eficienta. In cele din urma, stabilind obiective realiste, realizabile creste increderea atletului in sine care este cruciala pentru rezultatul final de succes. Creste increderea n sine, deoarece atitudinea lui / ei cu privire la succes devine mai pozitiv ca obiectivele sunt realizate. Aspectul de stabilire a obiectivelor este deosebit de important n dezvoltarea abilitatilor complexe, cum ar fi cele cerute de sparring. Sparring este una dintre cele mai complexe dintre eforturile sportive deoarece necesita dezvoltarea a numeroase aptitudini care trebuie sa fie integrate lin unul cu altul pentru a atinge o performanta de 3

succes. In plus, acesta este un sport individual si nu te poti baza pe suportul unei echipe. Artistul martial trebuie sa fie dedicat finalului si capabil sa atinga acel obiectiv. Daca toate telurile intermediare pot atinge progresiv finalul, artistul martial se poate increde nu in posibilitatea ci in probabilitatea succesului. Cum sa stabilesti obiective 1) Pentru a stabili obiective eficiente, diferenta dintre obiectivele de performanta orientate si obiective orientate spre rezultate trebuie sa fie inteleasa. Telurile orientate catre performanta concentrata pe realizarea de aptitudini specifice sunt mult mai eficiente decat cele orientate catre rezultate. Asemenea scopuri sunt mai eficiente deoarece se afla sub controlul sportivului si imbunantatesc capacitatea de rezolvare a problemelor si cresc persistenta. In plus atletul va reusi sa aprecieze invatarea cu scopul de a evita erori. Obiectivele orientate spre rezultate nu au locul lor, cu toate acestea, in identificarea a ceea ce artistul martial n cele din urma doreste sa realizeze, cum ar fi obtinerea centurii negre sau castigarea unui turneu. Cu toate acestea, obiectivele orientate spre performanta, ii ofera lui / ei pasii pentru a atinge acest obiectiv. 2) Urmatorul pas in stabilirea obiectivului este de a evalua nivelul actual de calificare in artele martiale si de a identifica ceea ce trebuie sa fie dezvoltat in continuare pentru a obtine rezultatul dorit. De exemplu daca dezideratul final este de a castiga un turneu de point-sparring trebuie sa analizeze ce factori de performanta trebuie sa fie imbunatatiti. Prin analizarea inregistrarii pe banda si primirea de feedback de la altii, ar putea sa determine daca are nevoie de lovituri mai rapide sau mai inalte. 3) Odata ce scopul specific a fost identificat, telul va trebui comunicat intr-un mod pozitiv, masurabil ca este realist dar provocator. De exemplu: Telul meu este de a creste inaltimea loviturilor cu 15,2 cm. 4) Datele vizate sunt atunci identificate: Scopul meu este de a creste inaltimea loviturilor cu 15,2 cm in urmatoarele sase luni. Pentru a proceda astfel va trebui sa cresc inaltimea loviturilor cu 2,5 cm pe luna. 5) Artistul martial va trebui sa determine care sunt metodele de atingere a acestui obiectiv. Pentru exemplul de mai sus ar putea sa decida sa creasca flexibilitatea si sa practice lovituri mai inalte pe un sac de tinta care ii va permite sa masoare inaltimea. 6) Cum artistul martial lucreaza pentru a-si atinge scopul ar trebui sa-si inregistreze progresul si sa-l imparta cu ceilalti. Procesul de impartasire a scopului si progresului cu ceilalti ii creste angajamentul si permite celorlalti sa-l incurajeze. 7) In final, artistul martial trebuie sa aiba un sistem de recompense cand telurile sunt atinse. Acest lucru incurajeaza dezvoltarea telurilor viitoare.