Vulturul i cocoul

Un vultur zbura n nltimi, se desfta de frumusetea lumii si gndea n sinea lui: Trec n zbor peste deprtri ntinse: peste vi si munti, mri si ruri, cmpii si pduri; vd multime de fiare si psri; vd orase si sate si cum triesc oamenii. Dar cocosul de la tar nu cunoaste nimic n afara ogrzii n care trieste si nu vede dect ctiva oameni si cteva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii. Si vulturul a venit s se aseze pe acoperisul gospodriei si a vzut ct de tantos si de vesel se plimba cocosul n mijlocul ginilor lui si s-a gndit: nseamn c e multumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, i voi povesti cele ce cunosc. Si vulturul a nceput s-i vorbeasc cocosului despre frumusetea si bogtia lumii. La nceput cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu ntelegea nimic. Vznd c nu ntelege nimic, vulturul s-a mhnit si i-a fost greu s mai vorbeasc cu cocosul. La rndul lui, cocosul, nentelegnd ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si-i era greu s-l asculte. Si fiecare a rmas multumit de soarta lui. Asa se ntmpl atunci cnd un om nvtat vorbeste cu unul nenvtat si, nc si mai mult, atunci cnd un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului. Mintea omului duhovnicesc cuget ziua si noaptea la legea Domnului [Ps 1, 2] Si se nalt prin rugciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipit de pmnt sau e bntuit de gnduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfteaz de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc st gol si mprstiat. Omul duhovnicesc zboar ca vulturul spre nltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea ntreag, chiar dac s-ar ruga in ntunericul noptii; dar omul neduhovnicesc se bucura sau de slava desart, sau de bogtii, sau caut desftrile trupesti. Si atunci cnd un om duhovnicesc se ntlneste cu unul neduhovnicesc, legtura amndurora e lucru plictisitor si anevoios. Inainte de a fi atins de har, omul traieste gandind ca totul e bine si in buna randuiala in sufletul lui; dar cand il cerceteaza si locuieste in el harul, atunci se vede cu totul altfel si numai cand harul il paraseste din nou, isi da seama in ce mare nenorocire se gaseste. Un fiu de imparat a plecat departe la vanatoare si, pierzandu-se in codrul des, nu s-a mai putut intoarce la palatul sau. Multe lacrimi a varsat cautand calea, dar nu a gasit-o. Pierdut in padurea salbatica, el tanjea dupa imparatul, tatal lui, si dupa imparateasa, maica lui, dupa fratii si surorile lui. Cum sa traiasca el, fiul de imparat, intr-o padure salbatica si pierduta? Hohotea cu amar gandindu-se la viata sa de altadata in palatul tatalui sau si suspina cu durere dupa mama sa. Asa, si mai mult inca, se intristeaza si tanjeste sufletul atunci cand pierde harul. Cand preafrumosul Iosif a fost vandut rob egiptenilor de fratii sai intr-o tara straina indepartata, el plangea nemangaiat dupa tatal sau; si cand a vazut mormantul Rahilei, mama lui, a hohotit cu amar si a zis: Mama

mea, vezi oare ca sunt dus in robie intr-o tara indepartata? Asa, si mai mult inca, se chinuie si tanjeste sufletul care a pierdut harul Duhului Sfant si a fost dus in robie de gandurile cele rele. Dar cine nu cunoaste harul, acela nici nu-L cauta. Si asa, lumea s-a alipit de pamant si oamenii nu stiu ca nimic de pe pamant nu poate inlocui dulceata Duhului Sfant. Cocosul de la tara traieste intr-o mica ograda si este multumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboara in inaltimi si care vede de sus departarile azurii, cunoaste multe tari, a vazut paduri si campii, rauri si munti, mari si orase; daca insa ii tai aripile si-l pui sa traiasca impreuna cu cocosul in ograda de la tara, cat de mult ii vor lipsi cerul albastru si stancile pustii! Asa si sufletul, cand este parasit de harul pe care l-a cunoscut, e nemangaiat si nu-si gaseste odihna in nimic.
Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei