Vasile Dem. ZAMFIRESCU Filozofia inconstientului, Vol. II Editura Trei, Colectia Filozofie, Bucuresti, 2001, 262 p.

Daca volumul din 1999 al lui Vasile Dem. Zamfirescu In cautarea sineului este si un jurnal despre Constantin Noica, in cele doua volume ale Filozofiei inconstientului (primul a aparut acum 4 ani) psihanalistul incearca, dupa cum marturiseste, o demonstratie facuta in mod evident pentru filozoful de la Paltinis, pentru a arata ca psihanaliza poate intra in sfera filozofiei, mai mult, o poate chiar alimenta si influenta. In interviul acordat Observatorului, in vara anului trecut, Vasile Dem. Zamfirescu marturisea ca Noica nu agrea psihanaliza, asa cum multi intelectuali interbelici (exceptia se numea Vulcanescu) erau destul de reticenti. N-a apucat sa-l convinga atunci de convergentele psihanalizei cu filozofia, dar este convins pe deplin ca aceasta carte l-ar fi incintat pe Noica, lucru care-l impaca pe deplin cu sine. Daca primul volum al Filozofiei inconstientului era costruit in jurul ideii freudiene a impuritatii spiritului, documentata de hermeneutica psihoanalitica, aceasta a doua parte este centrata asupra spiritului inconstient prin articularea unei neologii abisale care reuseste printr-o relatie de filiatie trei momente fondatoare: Freud, Jung si Blaga. In Cuvintul inainte, Vasile Dem. Zamfirescu marturiseste ca un cistig important al acestui al doilea volum al cartii vietii sale este asumarea unei noi modalitati de filozofare, aceea la persoana intii care abandoneaza iluzia impersonalitatii activitatii filozofice ca pretins produs al spiritului pur si care accepta influenta subiectivitatii purtatorului asupra spiritului sau: Consecinta a filozofiei inconstientului, care afirma si demonstreaza impuritatea spiritului, ideea filozofiei la persoana intii deschide o noua cale spre obiectivare. In locul obiectivitatii ca premiza, obiectivitatea ca rezultat. Eliberarea de prezenta obiectivitatii apriorice trimite la ideea de opera deschisa in acest domeniu. Daca obiectivitatea (relativa) se afla la capatul drumului, atunci asumarea subiectivitatii este urmata de depasirea sa spre un grad mai mare de obiectivitate (p. 11). Acest al doilea volum cuprinde doua mari sectiuni. Antropologia psihanalitica afirma psihanaliza ca pe cea mai radicala si mai fundamentala dintre orientarile hedoniste si prezinta citeva elemente de antologia psihanalitica ce asigura, in acelasi timp, si continuitatea cu capitolele primului volum. A doua sectiune, Noologia abisala, cu cele trei parti Freud si inconstientul de sus, Spiritul inconstient ca arhetip la C.G. Jung si De la arhetipuri la factori stilistici, face trecerea spre un capitol final Epistemologia psihanalizei care, insa, asteapta editia definitiva pentru a ingloba cele doua volume. Filozofia inconstientului, cum s-a remarcat deja, este demersul critic cel mai aplicat si mai consistent in psihanaliza romaneasca si face din Vasile Dem. Zamfirescu un filozof extrem de imprevizibil.