ANATOMIA sI FIZIOLOGIA FARINGELUI FARINGELE Faringele, conduct musculo-membranos, este asezat napoia foselor nazale, a cavitatii bucale si a laringelui,

naintea coloanei cervicale. n sus se ntinde pna la baza craniului, iar n jos se continua cu esofagul. El reprezinta o raspndire n care se ncruciseaza calea respiratorie cu cea alimentara. Faringele mai serveste la ventilarea urechii medii si la fonasie. Desi o buna parte a faringelui se gaseste la nivelul gtului, regiunea topografica faringiana este deschisa la cap, datorita legaturilor functionale pe care le prezinta cu primele segmente ale aparatelor respirator si digestiv. Limita superioara a faringelui este formata de baza craniului, cea inferioara este reprezentata de planul orizontal care trece prin marginea inferioara a cartilajului cricoid si prin partea inferioara a celei de-a sasea vertebre cervicale. Datorita situatiei sale, suprafata exterioara a organului este submpartita prin orizontala trecuta de-a lungul marginii inferioare a mandibulei, ntr-o portiune cefalica si una cervicala. Suprafata sa interioara, endofaringele, este divizata la rndul sau n trei etaje: nazofaringele, orofaringele si laringofaringele. Nazofaringele (rinofaringele, epifaringele sau "cavumul" clinicienilor), prezinta cteva detalii importante: anterior se face comunicarea cu fosele

nazale prin choane; peretele superior (bolta faringelui) cuprinde

n grosimea

mucoasei bursa faringiana, hipofiza faringiana si tonsila faringiana. Aceasta din urma este bine dezvoltata pna la pubertate, dupa care involueaza. Hipertrofia ei da nastere vegetatiilor adenoide, care pot obstrua choanele, facnd necesara ablatia lor. Pe peretele lateral al rinofaringelui se gaseste orificiul faringian al tubei auditive. Inflamatia mucoasei faringiene, faringita, se poate propaga usor pe aceasta cale spre urechea medie (otita). Tumefierea mucoasei de la nivelul orificiului tubei sau obstruarea acestuia prin tumori (polipi ai foselor nazale, hipertrofia cozii cornetului inferior, vegetatii adenoide), duc la tulburari auditive. Orificiul tubei este delimitat posterior de proeminenta cartilajului tubei(torus tubarius), napoia careia se gaseste recesul faringian(foseta Rosenmer). Ambele formatiuni sunt importante ca repere n cateterismul tubei. Orofaringele ( bucofaringele, mezofaringele) este delimitat de

precedentul prin planul orizontal care trece prin marginea libera a valului palatin. n timpul deglutitiei, palatul moale ridicndu-se spre peretele posterior, separa efectiv rinofaringele de orofaringe; n momentul respiratiei valul atrna aproape vertical si cele doua etaje ale endofaringelui comunica cu vestibulul faringian ntre prin se istmul faringonazal. doua Dedesubtul fosete acestuia predomina fata posterioara a radacinii limbii, se formeaza trei plice glosoepiglotice, care delimiteaza glosoepiglotice (valeculele). ntre marginile epiglotei si pereti laterali ai bucofaringelui se ntind cele doua plice faringoepiglotice dreapta respectiv stnga. Laringofaringele (hipofaringele) este separat de precedentul etaj prin plicele faringoepiglotice. n partea superioara, pe linia mediana se gaseste aditusul laringian, iar dedesuptul sau proeminenta rotunjita a fetei posterioare

a laringelui. De o parte si de cealalta a acestora se delimiteaza cele doua recesuri piriforme. Extremitatea inferioara a laringelui se strmteaza treptat si la limita cu esofagul se delimiteaza strmtoarea cricoidiana a esofagului. Aici se opresc corpii straini si se pot instala stenoze consecutive actiunii unor substante corozive nghitite (soda caustica). ] Planurile constructive ale faringelui, de la interior spre exterior, sunt urmatoarele: a) tunica mucoasa - se continua cu cea a organelor cu care comunica faringele. n grosimea sa se afla tesut limfoid care pe alocuri se aglomereaza, constituind inelul limfatic al faringelui (Waldeyer). b) tunica fibroasa sau stratul submucos (aponevroza faringelui) este bine reprezentata doar n epifaringe, pentru ca de la nivelul hioidului n jos sa se subtieze mult, transformndu-se ntr-o formatiune celuloasa. n portiunea sa superioara, la nivelul peretelui posterior, nu este acoperita de tunica musculara, aici poarta numele de fascia faringo-bazilara. c) ridicatori. tunica musculara este constituita din muschii constrictori si

Constrictorii faringelui, superior, mijlociu si inferior se acopera

partial unul pe altul de jos n sus. Ridicatorii n numar de doi, sunt palatofaringianul care coboara la valul palatin si stilofaringianul (component al buchetului stilian), ntins de la procesul stiliodian la faringe. d) adventitia faringelui este subtire cu exceptia portiunilor sale laterale de la nivelul rinofaringelui, aici se ngroasa puternic, constituind aponevrozele pietrofaringiene.

PATOLOGIA FARINGELUI ANGINELE ACUTE Anginele sunt boli infectioase acute cu etiologie variata (bacterii, virusuri, microplasme, fungi). Epidemiologie: sursa de infectie este omul bolnav, precum si purtatorul sanatos sau convalescentul (n infectiile bacteriene). La purtatori, germenii se afla n rinofaringe, amigdale, cai respiratorii superioare etc. calea de transmitere este directa aeriana sau indirecta, prin obiecte contaminate sau, mai rar este digestiva. Contagiozitatea este ridicata, iar receptevitatea este generala. Aglomeratia, timpul rece si umed, bolile energizante si alte conditii, amintim: - anginele virale; - anginele bacteriene; - angina eritematoasa (rosie); - angina pultacee (alba); - angina pseudomembranoasa; - angina ulceronecrotica. Complicatii: care scad receptivitatea organismului, favorizeaza aparitia mbolnavirilor. Astfel, se descriu mai multe tipuri de angine dintre care

- precoce (locale si regionale): otite, mastoidite, sinuzite, limfadenite supurate, flegmon perianigdalian, flegmon retro si laterofaringian, flegmon al planseului bucal, tromboflebite regionale. - tardive: constituie sindromul postangios, care cuprinde: reumatismul rar acut si glomeronefrita difuza acuta. Diagnostic: diagnosticul se pune pe baza simptomelor clinice generale

si locale descrise crelate cu datele epidemiologice. Diferentierea anginelor bacteriene de cele virale, ca si a anginelor primare si simptomatice necesita efectuarea agentului unor examene de laborator. n mod curent, se efectueaza: etiologic pe frotiuri si izolarea prin culturi din exudatul hemoleucograma, VSH, sumar urina, examen bacteriologic, evidentierea nazofaringian. Diagnosticul etiologic al anginelor este necesar pentru instituirea unui

tratament corect. Deoarece demonstrarea prin culturi bacteriene a implicarii streptococilor beta hemolitici nu este totdeauna realizabila, n prezenta unui contex clinic sugestiv. Tratament: - local al anginelor include gargara cu ceai de musetel, dezinfectante faringiene(faringosept). bucale. - etiologic cu antibiotice este indicat n anginele bacteriene si cele mixte. Deoarece etiologia cea mai frecventa a anginelor bacteriene simptomatic cuprinde prisnite cervicale alcoolizate,

antipiretice, antalgice. Se recomanda o alimentatie neiritanta, si badijonari

este

constituita

de

streptococul

betahemolitic (sensibil

la

penicilina)

antibioticul cel mai folosit penicilina.

Nu se va folosi tetraciclina, la cate peste 40% din tulpinile de streptococ sunt rezistente. FARINGOAMIGDALITA STREPTOCOCIC Agentul etiologic este streptococul beta-hemolitic grupa A. se ntlneste la copilul prescolar si scolar. Este o entetitate de o importanta deosebita fiind cunoscut faptul ca netratata sau incorect tratata banala faringita poate duce la complicatii grave. Identificarea agentului etiologic se realizeaza prin recoltarea ajutorul unui tampon pastreaza ntr-o eprubeta sterila. Clinic, faringoagmidalita debuteaza cu: - febra sau subfebrilitati; - disfagie; - varsaturi. La examenul obiectiv se vizualizeaza o mucoasa a faringelui si a palatului moale hiperdermica net delimitata de cea a palatului dur. Nuanta culorii este rosu aprins. cu

de vata sterila, aplicat pe un recoltor special, ce se

n criptele amigdaliene se pot observa depozite albe, aderente de mucoasa. Diagnosticul pozitiv se stabileste pe: - datele clinice - datele anamnestice, evidentiaza faptul n a mai avut o infectie streptococica recenta sau scarlatina (la copilul mai mare, reumatism articular acut), boli a caror etiologie este tot streptococul. Evident, prezenta streptococului n exudatul faringian transeaza diagnosticul. Complicatiile pot fi: imediate: printre care citam: adenita cervicala, abcesul

periamigdalian, otita medie acuta, celulita: tardive: glomerulonefrita post streptococica, reumatismul articular acut(RAA), coree, tratamentul este profilactic si curativ, ce are n vedere att vindecarea bolii, ct si profilaxia complicatiilor tardive. Cel mai indicat, este: tratamentul etiologic cu Penicilina G intramusculara, n doza de 1200000 1600000U/24 ore, timp de 3-5 zile, continund apoi cu Penicilina V pe cale orala sau injectabil 6zile urmat de Moldamin 3 luni, un flacon pe saptamna. Eritromicina 50 mg/Kg corp/24 ore timp de 10 zile. Pentru prevenirea RAA se recomanda Moldamin 1 fl 600000-

1200000U timp de 3 luni cu controlul ASLO si examen de urina, pna la sterilizarea faringelui n functie de contexul clinic si biologic.

Concomitent se vor face culturi din exudatul faringian si celorlalti membri ai familiei, care vor fi tratati corespunzator n cazul n care vor fi purtatori de streptococ.