Sunteți pe pagina 1din 1

Frana (francez France, /fs/), oficial Republica Francez (francez: Rpublique franaise, /epyblik fsz/) este o ar situat n Europa

de Vest (Frana metropolitan), care cuprinde i diverse insule i teritorii situate n alte pri ale planetei (Frana de peste mri). Dintre marile state europene, Frana este cel mai vechi stat constituit n jurul unui domeniu regal, iniial organizat n jurul regiunii le-de-France a crei capital este Parisul. Frana este membr a Consiliului Europei, membr fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro i a Spaiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaiei Naiunilor Unite i unul din cei cinci membri permaneni ai Consiliului de securitate ONU. Face parte i din Uniunea Latin, Organizaia Internaional a Francofoniei i din G8. Republica Francez este un stat unitar, fiind o democraie organizat ca o republic semiprezidenial. Este o naiune dezvoltat, avnd cea de-a cincea economie mondial n 2008. Valorile pe care aceasta le apr i de care se simte foarte ataat sunt exprimate n Declaraia Drepturilor Omului i ale Ceteanului. Din punct de vedere militar Frana este membr a NATO (din ale crui structuri militare s-a retras n 1968 pentru a reveni parial n 2002) i este una din cele apte ri deintoare n mod oficial ale bombei atomice. Este considerat una dintre marile puteri de dup cel de al Doilea Rzboi Mondial.

S-ar putea să vă placă și

  • Muzeul Luvru
    Muzeul Luvru
    Document1 pagină
    Muzeul Luvru
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Formarea Imaginii
    Formarea Imaginii
    Document2 pagini
    Formarea Imaginii
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Biologie Ochiul
    Biologie Ochiul
    Document13 pagini
    Biologie Ochiul
    Raluca Micu
    100% (1)
  • Formarea Imaginii
    Formarea Imaginii
    Document2 pagini
    Formarea Imaginii
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Vertebrate Le
    Vertebrate Le
    Document18 pagini
    Vertebrate Le
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • AMFIBIENI
    AMFIBIENI
    Document43 pagini
    AMFIBIENI
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Pasari
    Pasari
    Document60 pagini
    Pasari
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Despre Reptile
    Proiect Despre Reptile
    Document41 pagini
    Proiect Despre Reptile
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Iasi Orasul de Pe Cele 7 Coline
    Iasi Orasul de Pe Cele 7 Coline
    Document20 pagini
    Iasi Orasul de Pe Cele 7 Coline
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Urechea
    Urechea
    Document11 pagini
    Urechea
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări
  • Despre Pictura
    Despre Pictura
    Document22 pagini
    Despre Pictura
    Constantin Bucur
    100% (1)
  • Cercul
    Cercul
    Document10 pagini
    Cercul
    Raluca Micu
    Încă nu există evaluări