Sunteți pe pagina 1din 10

Raport anual 2006

Fundaţia şi Centrul „Pentru Voi”


10 ani de activitate ai Fundaţiei Pentru Voi
Înfiinţată în 1996, Fundaţia Pentru Voi s-a dezvoltat ca organizaţie durabilă, bazată pe suportul
comunităţii, parteneriatului de lungă durată cu Consiliul Local Timişoara, pe cooperare internaţională,
colaborare guvernamentala şi pe activităţi aducătoare de venit.
Pentru Voi a iniţiat pentru prima data în România programe de
angajare sprijinita, de viata independenta, de auto-reprezentare, o
publicaţie realizată de auto-reprezentanţi, un centru de activităţi
pentru adulţi cu dizabilităţi severe, o întreprindere socială.

În doar 10 ani, Pentru Voi a devenit exemplu de bună practică la


nivel internaţional în furnizarea de servicii comunitare şi advocacy
pentru persoanele cu dizabilităţi de dezvoltare .
21 septembrie 2006 a fost ziua in care a avut loc aniversarea a 10
ani de activitate a Fundaţiei Pentru Voi. Ne-au fost alături prieteni dragi, colaboratori, finanţatori,
sponsori, beneficiari, părinţii acestora, reprezentanţi ai presei şi nu numai.

Iată care au fost principalele activităţi desfăşurate în 2006.

A. Furnizare de servicii comunitare:

1. Centrul de zi „Pentru Voi” a fost într-o continuă dezvoltare şi modernizare. Ca în


fiecare an, s-au iniţiat noi activităţi la grupele lucrative şi la cele de activităţi, care au adus, pe lângă
entuziasmul beneficiarilor, şi o creştere a productivităţii acestora.

Grupele lucrative
• Atelierul de copy-center a înregistrat poate cea mai spectaculoasă creştere în vânzări, astfel
că 2006 a adus de 3 ori mai multe comenzi faţă de 2005.

• Grupa de croitorie şi artizanat a vândut pentru prima dată în Elveţia, Franţa şi Olanda
produse specifice de Crăciun: papuci de casă, săculeţi de cadouri, felicitări.

• Grupa de ambalaje a continuat colaborarea cu SCA Packaging, dar a realizat şi alte produse
pentru diversificarea activităţii grupei: plase de cadouri, beţe de Sf. Nicolae.

• Grupa de tâmplărie şi intervenţie a început din 2006 să recicleze


cartoanele şi hârtia din centrul de zi. Ultima noutate a grupei o reprezintă
reluarea activităţii de realizare de lumânări parfumate, care se vând în
reţeaua proprie de colaboratori şi prieteni.

• Grădina a avut o producţie foarte bogată în mere şi caise, iar în februarie


s-a mâncat la cantina centrului ceapă verde şi spanac.

2
• Cursuri noi pentru beneficiarii de la Pentru Voi:
Curs de calculatoare se organizează de două ori pe săptămână, de către
grupa de copy-center pentru beneficiarii din grupele de activităţi şi din
alte ateliere.
Cursurile de limba engleză se desfăşoară din iulie, pe două nivele de
dificultate şi reprezintă un schimb reciproc de informaţii despre limba,
cultura şi civilizaţia României şi SUA, acestea fiind organizate de
Jonathan Rolbin, voluntar Corpul Păcii

• Brutăria a cunoscut un moment de creştere a vânzărilor în prima


parte a anului, urmând apoi o scădere a acestora. Acest lucru a
determinat realizarea unei analize SWAT în vederea creării unui plan de
marketing pentru anul 2007.

Grupele de activităţi
S-au introdus noi activităţi de menaj şi auto-gospodărire, astfel că beneficiarii cu dizabilităţi severe au
învăţat să cureţe legume, fructe, să prepare salate şi mâncăruri simple, pe care tot ei le-au savurat. Au
început să înveţe să asorteze şi să aleagă hainele după culori, anotimpuri, au mers pentru prima oară la
grătar la iarbă verde şi la cumpărături în super-market, unde au învăţat cum să se comporte la cumpărături,
cum să aleagă diverse produse, cum să plătească. Video-trainingul s-a dezvoltat din ce in ce tot mai mult,
având rezultate încurajatoare.

PROIECT
În luna iulie s-a organizat cu sprijinul Institutului pentru o Societate Deschisă Budapesta un curs de o
săptămână despre o nouă metodă de lucru cu persoane cu dizabilităţi intelectuale severe: „Gentil
teaching” care se bazează pe dragoste şi înţelegere. A fost o abordare nouă dar firească, ce a adus un
plus de cunoaştere şi înţelegere a beneficiarilor, precum şi a propriei persoane.

Centrul de zi „Ladislau Tácsi” pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe


În 2006 s-a îndeplinit un vis de mai bine de 3 ani: construirea unui
nou centru de activităţi pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe
şi comportament provocator. Prin deschiderea acestui nou serviciu, 44
de adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe vor beneficia de îngrijire şi
terapii specializate în cadrul unui centru construit pentru ei. Iată că
prin muncă şi perseverenţă încă un vis a devenit realitate şi pentru cei
consideraţi excluşi între excluşi – adulţii cu dizabilităţi intelectuale
severe. Deschiderea oficială a centrului va avea loc în martie 2007.

Mulţumim tuturor finanţatorilor şi sponsorilor care au contribuit la construcţia noului centru de zi:
Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Uniunea Europeană prin programul Phare, finanţatori olandezi:
Cooperative Nederland Foundation, clubul Rotary Elst over Betuwe, WACR, NCDO, Familia Van Geel,
Fundaţia Prietenii Speranţei, precum şi sponsori români Clubul Rotary Timişoara, MG Building Design
S.R.L., Pro Wasser AT S.A., Capabil S.R.L., Path's Rout S.R.L., Cruzeiros S.R.L., Anfreica Constr uct
S.R.L., Sorati S.R.L., Subcontrol S.R.L., Fiemma Brenner Service, Si-na Voiager, S.C. Aviconst S.A.,
Alfaega S.R.L. şi persoanele care au direcţionat 2% din impozitul pe venit în 2006!

3
Serviciul de angajare asistată
Ca urmare a raportului pe ţară lansat în 2005 de Iniţiativa pentru Sănătate Mentală din cadrul Institutului
pentru o Societate Deschisă privind accesul educaţie şi angajare din România, Fundaţia Pentru Voi a creat
o serie de activităţi care să contribuie la dezvoltarea serviciilor de angajare asistată pentru persoanele cu
dizabilităţi intelectuale.
 S-a înfiinţat un club de muncă pentru beneficiarii angajaţi şi pentru cei care doresc să se angajeze,
unde se discută despre avantajele şi greutăţile ca angajat
 S-au organizat sesiuni săptămânale de instruire pentru 18 beneficiari
care doresc să se angajeze
 12 beneficiari s-au specializat în diferite meserii
 A crescut numărul beneficiarilor angajaţi de la 21 la 28 (la sfârşitul
anului)
 S-au organizat 2 seminarii cu tema „Angajarea asistată – proceduri
de lucru, provocări şi perspective” la care au fost instruite 51 de
persoane de la diverse organizaţii şi instituţii din ţară
 S-a editat si diseminat broşura „Angajarea în muncă asistată”
 S-a realizat filmul „Vreau şi pot să muncesc!” care promovează trei
poveşti de succes ale unor beneficiari de la Pentru Voi care au loc de muncă. (vezi filmul la
www.pentruvoi.ro)
 Laila Onu, directoarea Fundaţiei Pentru Voi, a susţinut 8 prezentări, în diferite oraşe din ţară,
despre experienţa în angajarea asistată a persoanelor cu dizabilităţi. Prezentările au fost
organizate în cadrul campaniei de informare şi conştientizare a opiniei publice cu privire la
persoanele cu handicap “Pune-te în locul meu! Învaţă să înţelegi!” iniţiată de Autoritatea Naţională
pentru Persoane cu Handicap
Toate acestea s-au realizat în cadrul proiectelor Promovarea angajării
asistate finanţat de Iniţiativa pentru Sănătate Mentală – Institutul pentru o
Societate Deschisă şi Casa mea. Timpul meu. Viaţa mea, finanţat de
ANPH
2. Servicii rezidenţiale
DORA este cea de-a patra locuinţă protejată a Fundaţiei “Pentru Voi” si
prima care a beneficiat de finanţare pentru achiziţionare şi dotare din partea
Statului Român prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu
Handicap. Finanţarea
publica a fost
completata de sprijinul financiar al Institutului pentru
o Societate Deschisă Budapesta.

Marcela este o tânără cu dizabilităţi Mutarea la DORA a celor trei tinere cu dizabilităţi
intelectuale severe care are nevoie de suport
intelectuale a reprezentat pentru ele un nou statut -
permanent, deoarece starea ei de sănătate nu îi acela de “independent”. Una dintre beneficiare spune
permite să se descurce singură. cu mândrie că viaţa ei este şi mai bună “acum, că sunt
Cu toate acestea, ea locuieşte împreună cu alţi la casa mea”.
patru colegi într-un apartament obişnuit, în
comunitate, la DINA. Ea participă, în măsura Activităţile în cadrul apartamentului DINA s-au
posibilităţilor sale, la activităţile grupului (petrecerea concentrat predominant pe dezvoltarea abilităţilor de
timpului liber, discuţii cu ceilalţi, stabilirea meniului), auto-gospodărire, întreţinerea locuinţei, abilităţi
la petrecerile organizate în cadrul Centrului. Colegii ei sociale.
de apartament o sprijină şi îi sunt alături întotdeauna;
la fel vecinii, care o ajută să urce sau să coboare
scările până la etajul întâi, unde locuieşte.
La DINA Marcela este în familia ei, este înţeleasă 4
şi iubită. Marcela ne dovedeşte că incluziunea este
posibilă chiar şi în condiţiile dizabilităţii severe!
Cele trei fete care au locuit în apartamentul minim protejat LAURA şi-au păstrat locurile de muncă pe
toată perioada şi au învăţat să se descurce din ce în ce mai bine prin forţele proprii. Una dintre fete a
economist bani din salariul său şi, după câteva luni, a fost foarte încântată că a reuşit să-şi cumpere
casetofonul cu CD pe care şi-l dorea.

In casa DINU au fost incluse alte două 2 tinere cu dizabilităţi intelectuale iar un aspect deosebit a fost
adaptarea serviciilor oferite aşa încât acestea să răspundă nevoilor beneficiarilor cu dizabilităţi uşoare dar şi
a celor cu dizabilităţi medii şi severe, care locuiesc acolo.

3. Servicii de respite (respiro)


• Beneficiarii de la Pentru Voi au fost
sprijiniţi în accesarea sistemelor de
sănătate, de educaţie, la cumpărături,
la burse ale forţei de muncă pentru a
veni astfel în sprijinul familiilor acestora.

Andrei este un tânăr cu dizabilităţi • Ca în fiecare an, s-au organizat două


intelectuale severe şi comportament provocator. In tabere de vară pentru 83 de persoane:
urmă cu un an, mama lui s-a adresat centrului, una pentru beneficiarii cu dizabilităţi
pentru ca nu mai făcea faţă situaţiei: băiatul de 19 medii la Gărâna şi una pentru beneficiarii
ani, care nu a reuşit niciodată până atunci să fie cu dizabilităţi severe, la Râul Alb ambele
integrat în colectivitate, devenise foarte agresiv chiar în judeţul Caraş-Severin.
şi cu ea: muta mobila în casă, spărgea geamuri, era
imposibil de stăpânit în ciuda internărilor la clinicile
de psihiatrie.
Ca urmare a unui program inovator de
terapie comportamentală folosit în premieră la
Pentru Voi, comportamentul lui Andrei s-a
îmbunătăţit remarcabil drept care el a început să
desfăşoare diverse activităţi gospodăreşti, să facă
cumpărături, a participat chiar la prima tabără de
vară din viaţa lui. Mai întâi Andrei a fost adus la • În fiecare lună s-au organizat petrecerile
centrul de criză. În 2007 se va muta într-o nouă pentru beneficiari, iar pentru a marca
locuinţă pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale venirea celor patru anotimpuri s-au
severe. organizat carnavaluri tematice.

• A continuat funcţionarea centrului de criză de la parterul locuinţei DINU, iar în luna octombrie
aceasta s-a extins cu o cameră. În 2006, 7 beneficiari au accesat centrul de criză în 17 stagii.

• Programul de mentoring „Un prieten pentru tine” a fost iniţiat de Dominic Fritz,
student german care a desfăşurat un internship la Pentru Voi. Proiectul s-a bucurat de un mare
succes atât în rândul beneficiarilor, familiilor acestora cât şi voluntarilor implicaţi. Proiectul nu a
fost o reuşită numai la nivel local, ci şi la nivel naţional, fiind recunoscut şi premiat în noiembrie
2006 la PR Awards Galei Excelenţei în Relaţii Publice (la secţiunea mici proiecte locale).

Programul de mentoring „Un Prieten pentru tine” oferă posibilitatea unui voluntariat permanent
alături de o persoană cu dizabilităţi intelectuale. În 2006, 16 perechi de voluntari cu discipolii lor s-
au întâlnit cel puţin patru ore pe lună mergând la plimbare, la teatru, la meciuri de fotbal, la film, la
cofetărie, etc. Fiecărei perechi i-a fost alocată suma de 20 RON pe lună pentru acoperirea
cheltuielilor de ieşit în oraş.

“Acest proiect este de fapt o redescoperire a lumii în care trăim, o întoarcere la simplitate şi la puritate,
la lumea mai puţin contaminată de goana după recunoaştere şi putere, care domină secolul XXI. 5
Suntem împreuna în acest program şi învăţăm unii de la alţii” a declarat Cristina, voluntară.
Competiţii sportive - Special Olympics
• În 2006 s-a organizat cea de-a doua ediţie a jocurilor regionale Special Olympics, cu
sprijinul financiar din partea Alcoa Fujikura şi al altor firme din Timişoara. Au participat 230 de
sportivi (faţă de 100 la prima ediţie), cu 24 de delegaţii. Organizarea a fost
de asemenea pe măsură: 50 de voluntari la care se adaugă şi 15 angajaţi ai
Pentru Voi, care au muncit de la finele lui decembrie 2005 pentru a avea un
eveniment reuşit.
Cu toţii credem că a meritat. Într-unul din mesajele primite de la delegaţia
din Oradea ni se spunea că, a doua zi, duminica, una din fete a mers cu
medalia la gât la biserica!

• Printre competiţiile sportive la care au participat sportivii de la


Pentru Voi in 2006, cea mai importantă a fost Jocurile
Europene Special Olympics pentru Tineret de la Roma,
de unde Iasmina, Florentina şi Lenuţa s-au întors învingătoare.

Iasmina a câştigat medalia de aur la săritura în lungime de pe


loc şi medalia de argint la alergare 50m; Florentina s-a întors
cu două medalii de bronz la săritura de pe loc şi aruncarea
mingii, iar Lenuţa a luat locul IV la alergare 100m.
Sportivii de la Pentru Voi sunt însoţiţi şi antrenaţi în competiţii de Zina Costin, instructor sportiv.

Sprijin material pentru familiile cu o situaţie financiară precară


• 15 familii cu o situaţie materială precară au fost sprijinite atât financiar, cât şi material, oferindu-le
alimente, îmbrăcăminte, consultaţii medicale, etc. în valoare de 2500 ron.
• Alte 5 familii au fost sprijinite lunar cu produse alimentare în valoare de 100 ron de către familiile
din Olanda, însumând în total 6000 ron.

B. Reprezentare şi auto-reprezentare
• Fundaţia „Pentru Voi”, în colaborare cu Federaţia Incluziune, a
organizat pentru prima dată în România Conferinţa Naţională pentru
Auto-reprezentanţi - persoane cu dizabilităţi intelectuale. Aceasta s-a
desfăşurat în perioada 4 - 5 septembrie la Mamaia şi a făcut parte din
proiectul Grupul de Acţiune pentru Mobilizarea Părinţilor, finanţat de
SHIA Suedia.
6
Au participat 36 de persoane care au discutat despre ce înseamnă auto-reprezentare, care sunt atribuţiile
unui auto-reprezentant, care este rolul asistentului personal; s-a vorbit despre noua Convenţie ONU cu
privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi precum şi
despre semnificaţia Uniunii Europene. Pentru detalii
accesaţi www.pentruvoi.ro.

• Auto-reprezentanţii de la Pentru Voi au fost implicaţi


anul trecut şi în programul seminariilor şi al conferinţei
naţionale organizate de Pentru Voi unde au vorbit despre viaţa
lor şi despre experienţa lor ca angajaţi. S-au tipărit 3 numere ale
Revistei Pentru Voi – prima revistă din ţară realizată de persoane cu
dizabilităţi intelectuale.

C. Lobby, advocacy şi strângere de fonduri


• În cadrul conferinţei naţionale Să dăm viaţă timpului şi sens vieţii, experţi din întreaga
lume au subliniat nevoia stringentă de a se dezvolta noi servicii comunitare pentru persoanele cu
dizabilităţi din România. Aceasta a fost organizată de Fundaţia Pentru Voi şi Federaţia Incluziune
România la sfârşitul lunii septembrie la Timişoara, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin
programul Phare şi SIDA Suedia.

Priorităţile de acţiune stabilite de către participanţii la conferinţă au fost:


• Să solicite Primului Ministru al României adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care dezvoltarea
serviciilor comunitare să fie declarată ca prioritate naţională
• Să ceară Guvernului să STOPeze construirea de noi instituţii şi să redirecţioneze resursele către
dezvoltarea de servicii comunitare
Rezoluţia si alte informaţii despre conferinţă se pot găsi pe pagina de internet www.pentruvoi.ro.

Discuţiile din cadrul conferinţei s-au bazat şi pe Studiul proceselor şi metodelor folosite în lucrul cu
persoane cu dizabilităţi. Proiectul organizat prin intermediul Inclusion International şi finanţat de SIDA
Suedia s-a încheiat anul trecut.

• Coaliţia Română pentru Viaţa în Comunitate


S-a înfiinţat în cadrul conferinţei naţionale din septembrie. Ea funcţionează ca o
platformă de lobby, care va avea ca scop elaborarea unei strategii naţionale pentru
promovarea vieţii în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi
desfăşurarea unui lobby permanent pe lângă autorităţile statului pentru dezvoltarea de
servicii comunitare.
Fundaţia Pentru Voi si Federaţia Incluziune România au adresat o scrisoare
Guvernului României prin care atrăgeau atenţia asupra intenţiei acestuia de a construi
alte 10 noi instituţii mari pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale în urma unui
împrumut de la Banca Mondială. Aceasta în condiţiile în care în Europa occidentală se urmăreşte
închiderea marilor instituţii şi crearea de servicii comunitare. Răspunsul venit din partea ANPH ne-a
asigurat de faptul că nu se intenţionează construirea acestor noi instituţii. Fundaţia Pentru Voi va urmări în
continuare modul în care se va folosi împrumutul de la Banca Mondială.

7
• Proiectul Grupul de Acţiune pentru Mobilizarea Părinţilor (PMAG), s-a desfăşurat timp
de 7 ani şi s-a încheiat la finele anului trecut. Obiectivele urmărite se reflectă în mare parte în
rezultatele finale:
 O strategie naţională şi o nouă legislaţie în domeniul
dizabilităţii la care Incluziune România şi-a adus aportul
 O intensă activitate de lobby şi advocacy pentru
promovarea dezinstituţionalizării şi a serviciilor alternative
comunitare.

• Consiliul Economic Social - CES


În urma votului electronic Laila Onu - director executiv în cadrul
Fundaţiei Pentru Voi, a fost aleasă în Consiliul Economic şi Social,
la secţiunea Organizaţii din domeniul sănătăţii şi al persoanelor cu handicap. Consiliul Economic şi
Social are drept principală atribuţie evaluarea şi avizarea înainte de aprobarea proiectelor de acte normative
privind măsuri economice şi sociale cu impact major.

• Campanii de strângere de fonduri


În urma campaniei de direcţionare a 2% din impozitul pe venit către un
ONG în 2006 s-au strâns 24 889, 76 RON. Mulţumim celor care au
ales Fundaţia „Pentru Voi” pentru a direcţiona 2% din impozitul pe
venit! Astfel s-a oferit o şansa pentru 44 de tineri cu dizabilităţi
intelectuale severe care vor beneficia de serviciile Centrului de zi pentru
adulţi cu dizabilităţi intelectuale din România, care a fost finalizat şi
prin acest ajutor!

D. Vizite
 Aprilie: un grup de 14 persoane de la Clubul Rotary Elst over Betuwe din Olanda a vizitat Fundaţia
Pentru Voi (coordonaţi de preşedintele Clubului Rotary Elst, d-nul Bob Plattel şi primăriţa oraşului
Elst, d-na Elisabeth Tuijnman). Scopul vizitei a fost de a identifica noi modalităţi de sprijin a unor
proiecte sociale.
 Martie: Roxana Damaschin, şef servicii de zi şi Diana Mihăilă, şef servicii rezidenţiale, au desfăşurat o
vizită de studiu de 10 zile în localitatea Carmaux din Franţa. Acolo au vizitat 8 centre rezidenţiale şi 3
centre specializate pentru adulţi cu dizabilităţi severe.
 Iunie: D-na Cathy Lacan şi d-na Ferrier - două specialiste din Franţa au susţinut un curs practic
despre lucrul cu persoane cu autism, in cadrul unei vizite de studiu de 4 zile la Fundaţia Pentru Voi.
 Iunie: O delegaţie UNICEF condusă de domnul Pierre Popuard a vizitat Centrul de Zi Pentru Voi
unde a fost impresionat de modul în care se lucrează cu beneficiarii şi de activităţile desfăşurate.
 Iulie: Jean Phillipe Pourageaux – psiho-motrician din Carmeaux Franţa, a desfăşurat o vizita de studiu
la Pentru Voi, in care a propus metode noi de lucru cu beneficiarii pe baza fotogramelor şi a video-
trainingului.

E. Proiecte realizate în 2006


 Casa mea. Timpul meu. Viaţa mea, finanţator Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap
 Extinderea serviciilor pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale, Uniunea Europeană prin
programul Phare

8
 Nu mai ignoraţi persoanele cu dizabilităţi, Iniţiativa pentru Sănătate Mentală din cadrul
Institutului pentru o Societate Deschisă, Budapesta
 Promovarea angajării asistate, Iniţiativa pentru Sănătate Mentală din cadrul Institutului pentru o
Societate Deschisă, Budapesta
 Grupul pentru mobilizarea părinţilor, finanţator SHIA Suedia
 Studiul proceselor şi metodelor folosite pentru atingerea de condiţii de viaţă mai bune pentru
persoanele cu dizabilităţi din India, Kenya, România si Africa de Sud, finanţator SIDA (Swedish
International Development Agency)
 Pentru detalii accesaţi www.pentruvoi.ro

F. Publicaţii realizate în 2006


 Ghidul serviciilor de zi pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale, finanţator Uniunea Europeană
prin programul Phare şi Iniţiativa pentru Sănătate Mentală din cadrul Institutului pentru o Societate
Deschisă, Budapesta
 Angajarea în muncă asistată, finanţatori Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap şi
Iniţiativa pentru Sănătate Mentală din cadrul Institutului pentru o Societate Deschisă, Budapesta
 Advocacy and lobbying for community living for people with disabilities, finanţator SHIA
Suedia
 Oportunităţi de finanţare europeană pentru organizaţiile din domeniul social 2007 – 2013,
finanţator SHIA Suedia
 Procese de schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România, finanţator
SIDA (Swedish International Development Agency)
 Trei numere ale Revistei Pentru Voi – prima revistă din ţară realizată de auto-reprezentanţi,
finanţator Iniţiativa pentru Sănătate Mentală - Institutul pentru o Societate Deschisă, Budapesta
 Pentru a intra obţine una dintre broşuri vă rugăm să ne contactaţi la telefonic sau pe e-mail.

G. Echipa Centrului şi Fundaţiei “Pentru Voi”


Fundaţia “Pentru Voi” Centrul de Zi „Pentru Voi”
Preşedinte: Laurens Elmendorp Director: Laila Onu
Director Executiv: Laila Onu Membrii consiliul director:
Membrii board: Maria Stoianov, reprezentant al Primăriei
Aad Dijkxhorn Municipiului Timişoara
Tienke Bouwer Constantin Gheorghe Popa, reprezentant
Constantin Gheorghe Popa al Fundaţiei Pentru Voi
Marius Popa Kanyo Cornelia, membru, părinte
Bica Aurelia, contabil şef
Voluntariat la Pentru Voi
Dominic Fitz, voluntar al Jesuit European Volunteers a desfăşurat timp de 6 luni un internship în cadrul
Fundaţiei Pentru Voi. Prezenţa lui în cadrul echipei a adus un plus de energie, vitalitate şi creativitate.
Dominic a iniţiat proiectul “Un prieten pentru tine” care a fost şi este un real succes.

Jonathan Rolbin, voluntar Corpul Păcii, va lucra timp de 2 ani la Pentru Voi. În 2006 a realizat un plan
de marketing pentru creşterea vânzărilor produselor realizate în centrul de zi, a fost implicat în redactarea
unor scrisori oficiale la adresa Guvernului, a predat ore de limba engleză pentru beneficiarii centrului.
Înainte să vină în România, a lucrat timp de 13 ani ca avocat în San Francisco, SUA.

Miriam Schweiger voluntară din partea Jesuit European Volunteers şi-a început activitatea în luna
septembrie implicându-se în mod special în lucrul direct cu beneficiarii din copy center.
9
Oana Petolescu şi Elena Lazăr sunt cele mai perseverente voluntare românce şi s-au implicat în lucrul
cu beneficiarii din grupele de după-masă de mai bine de un an.

H.Colaboratori, finanţatori, sponsori


Centrul de zi Pentru Voi cu locuinţe protejate este rezultatul unui parteneriat public privat între Fundaţia
Pentru Voi şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi este finanţat de Primăria municipiului Timişoara.

Colaboratori
 Primăria Municipiului Timişoara  Direcţia Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
 Consiliul Local al Municipiului Timişoara  Inclusion International
 Autoritatea Naţională pentru Persoane cu  Inclusion Europe
Handicap  Incluziune România
 Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la  AJOFM - Serviciul Strategia Formării
Bucureşti Profesionale
 Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia  Şcoala de afaceri şi meserii (S.A.M.)
Copilului Timiş

Finanţatorii Fundaţiei “Pentru Voi” în anul 2005


 Uniunea Europeană prin programul Phare
 Institutul pentru o Societate Deschisă Budapesta - Iniţiativa pentru Sănătate Mentală
 Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap
 Fundaţia de Ajutor Internaţional a Organizaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi Suedia
 Agenţia de Dezvoltare Internaţională din Suedia
 Fundaţia „Prietenii Speranţei” Olanda
 Fundaţia WACR Olanda
 Cluburile Rotary Intarnational, Rotary Elst over Betuve, Rotary Timişoara
 Fundaţiile Olandeze de Cooperare pentru România
 NCDO
 Familia Van Geel

Sponsori
1. S.C. Agrigros S.R.L. 12. S.C. Friesland Food S.R.L. 23. S.C. Randler – Grup
2. S.C. Anfreica Construct S.R.L. 13. S.C. Gabisi Fruct S.R.L. S.R.L.
3. S.C. Aviconst S.R.L. 14. S.C. Idilla S.R.L. 24. S.C. Romanian – German
4. S.C. Can – Leo S.R.L. 15. S.C. Marion ImpexS.R.L. Club
5. S.C. Capabil S.R.L. 16. S.C. MG Building Design 25. S.C. Side Trading
6. S.C. Codrina S.R.L. 17. S.C. Noroc S.R.L. 26. S.C. Side Trading S.R.L.
7. S.C. Cruzeiros S.R.L. 18. S.C. Nova Tim S.R.L. 27. S.C. Si-NA Voiager S.R.L.
8. S.C. Distry Family S.R.L. 19. S.C. Path’s Rout S.R.L. 28. S.C. Sorati S.R.L.
9. S.C. Egeria S.R.L. 20. S.C. Pro Wasser AT S.A. 29. S.C. Subcontrol S.R.L.
10. S.C. Fiamma Brenner S.R.L. 21. S.C. Procter and Gamble S.C. Ursus Breweries
11. S.C. Fornetti S.A. 22. S.C. ProSD – COM S.R.L.

Mulţumim tuturor finanţatorilor, sponsorilor, donatorilor şi colaboratorilor noştri pentru sprijinul acordat la
construirea noului centru de activităţi precum şi pentru buna desfăşurare serviciilor existente!
10