Sunteți pe pagina 1din 4

BULETIN

July 29th,2008
Iunie - August 2006 Pentru Voi, TimisoaraTimişoara

Fundaţia Pentru Voi a câştigat


Marele premiu al Galei Societăţii Civile
Proiectul „Diferiţi dar împreună” al Fundaţiei Pentru Voi din Timişoara a
câştigat Marele Premiu în cadrul Galei Societăţii Civile, care a avut loc în
20 mai, la Ateneul Român din Bucureşti.
După ce a câştigat premiul pentru cel mai bun proiect la categoria Servicii
sociale pentru categorii defavorizate, a intrat în competiţia finală, concurând
alături de câştigătorii celorlalte categorii ale concursului şi a obţinut cea mai
înaltă distincţie a Galei Societăţii Civile!
Este pentru prima dată când Marele Premiu al Galei Societăţii Civile este
câştigat de o organizaţie din Timişoara şi tot pentru prima dată când trofeul
revine unei organizaţii pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale.
„Mulţimim partenerului nostru, Primăria Timişoara, care e de 11 ani alături de
noi! Mulţumim finantatorului acestui proiect, Iniţiativa pentru Sănătate Mentală
a Institutului pentru o Societate Deschisă, Budapesta! (...) Mă bucură acest
premiu pentru că noi luptăm pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale (...)
Noi am demonstrat ca locul persoanelor cu dizabilităţi intelectuale este în
comunitate! Deşi suntem diferiţi, nu putem trăi bine decât împreună!” a
declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei Pentru Voi, la înmânarea
Marelui Premiu. Proiectul „Diferiţi, dar împreună” are ca scop încadrarea în
muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Rezultatele proiectului precum
şi alte informaţii despre eveniment pot fi accesate vizitând www.pentruvoi.ro

Conferinţa Naţională
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi în România

22-23 septembrie 2008 “Zorii unei noi ere” pentru persoanele cu


Timişoara dizabilităţi din România?

Fundaţia Pentru Voi vă invită să particiăpaţi la conferinţa Kofi Annan, fost secretar general ONU, şi-a exprimat
naţională cu participare internaţională cu tema “Convenţia speranţa că această Convenţie va marca “zorii unei noi ere”
ONU cu Privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi în pentru circa 650 milioane de persoane cu dizabilităţi din
România”. întreaga lume.
România a semnat Convenţia Naţiunilor Unite, la 26 iulie
2007 dar nu a ratificat-o încă. Va determina Convenţia
Naţiunilor Unite începutul unei “noi ere” pentru cele 500 mii
de persoane cu dizabilităţi din România?
Conferinţa va beneficia de prezenţa unor personalităţi de
renume internaţional în domeniul dizabilităţii intelectuale:
Ingrid Körner preşedinte Inclusion Europe, Victor Wahlstrom,
fost preşedinte Inclusion International.

Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Iniţiativei pntru


Sănătate Mintală din cadrul Institutului pentru o Societate
Deschisă, Budapesta şi al Fundaţiei Vodafone România.
Pentru detalii şi înscrieri: 0356.421.215, www.pentruvoi.ro
Conferinţa naţională pentru auto-reprezentanţi

2-3 septembrie 2008 - Mamaia

Fundaţia “Pentru Voi” a organizat a treia ediţie a Conferinţei


Naţionale pentru pentru persoanele cu dizabilităţi
intelectuale, având calitatea de auto-reprezentanţi*, cu tema
Convenţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu
Dizabilităţi
În cadrul conferinţei s-au căutat răspunsuri la întrebări
precum “Ce este Convenţia ONU cu privire la Drepturile
Persoanelor cu Dizabilităţi? Ce înseamnă ea pentru mine şi
ce aduce nou? Care sunt drepturile mele şi cum pot să mi le
apăr?”
Conferinţa este organizată cu sprijinul financiar al Iniţiativei
*În contextul acestei conferinţe, prin auto-reprezentant
pentru Sănătate Mentală din cadrul Institutului pentru o Societate
înţelegem persoană adultă cu dizabilitate intelectuală, Deschisă, Budapesta şi al Fundaţiei Vodafone România.
capabilă să ia decizii privitoare la sine şi să îşi exprime punctul
de vedere. Pentru detalii: 0356 421 215 sau www.pentruvoi.ro

Cursuri de calificare pentru persoane cu dizabilitati intelectuale

Fundaţia “Pentru Voi” şi Fundaţia Româno-Germană din PHARE 2006 - Coeziune


Timişoara organizează, începând cu data de 1 septembrie Economică şi Socială -
2008, două cursuri gratuite pentru persoanele cu dizabilităţi Dezvoltarea Resurselor
intelectuale din Timişoara: unul de operator calculator (10 Umane - Măsuri de
locuri) şi unul de finisor în construcţii (12 locuri). Incluziune Socială.
Cursurile sunt organizate în cadrul proiectului „Vreau şi pot Cursurile sunt gratuite şi
să muncesc”, includ suportul de curs,
finanţat de transportul până la şi de
U n i u n e a la sediul FRG şi masa de prânz. Ele sunt susţinute de
Europeană şi instructori acreditaţi ai Fundaţiei Româno-Germane, care
Guvernul au adaptat curriculumul cursurilor nevoilor persoanelor cu
României prin dizabilităţi intelectuale.
programul
Pentru detalii: 0356 421 215 sau www.pentruvoi.ro

Sesiune de formare pentru specialişti Consultanta IBM la Pentru Voi


în domeniul dizabilităţii ANNETTE CHITRA ANDRADE

Fundaţia “Pentru Voi” a organizat în data de 3 iunie o În luna iulie, Annette Chitra Andrade,
sesiune de formare, cu tema „Angajarea în muncă asistată coordonator dezvoltare organizaţională
a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale” la care au la IBM India, a oferit un program de
participat 25 specialişti în domeniu . consultanţă, aducând o contribuţie
A fost primul din cele două cursuri gratuite planificate pentru deosebită la dezvoltarea
2008, ce-şi propun dezvoltarea de noi competenţe în rândul organizaţională a Fundaţiei Pentru Voi.
profesioniştilor din domeniul angajării asistate. Cele două Activitatea ei s-a focalizat pe instruirea personalului din
sesiuni de formare sunt organizate în cadrul proiectului
conducere în dezvoltarea proceselor organizaţionale,
„Diferiţi dar împreună”, cu sprijinul financiar al Iniţiativei
pentru Sănătate Mentală din cadrul Institutului pentru o precum şi în stabilirea unor obiective individuale în relaţie cu
Societate Deschisă Budapesta. misiunea Fundaţiei. Chitra a înteles foarte repede nevoile
Fundaţiei şi a facilitat organizarea mai multor întâlniri de
S-a discutat despre promovarea angajării asistate,
consultanţă şi cu alţi specialişti IBM prezenţi la Timişoara.
sprijinirea beneficiarilor şi pregătirea lor pentru angajare,
Mai mult decât atât, ea a promovat Fundaţia “Pentru Voi” în
planificarea carierei şi analiza locului de muncă, abordarea
angajatorilor. Studiilor de caz şi discuţiilor li s-au acordat o cadrul altor companii din Timişoara, aducând noi idei de
atenţie deosebită. îmbunătăţire a campaniei 2%. Îi mulţumim pentru sprijinul
deosebit şi pentru dedicaţia faţă de misiunea Fundaţiei.
Bronz la Jocurile Nationale Special Echipa Fundaţiei “Pentru Voi”, coordonată de instructorul
Olympics ale Germaniei sportiv Zina Costin, a luat medalia de bronz la proba de bocce
pe echipe, la Jocurile Naţionale Special Olympics ale
Germaniei, care au avut loc la Karlsruhe, în sluna iunie.
„A fost pentru prima oară când sportivii noştri au concurat la
proba de bocce la nivel internaţional, dupa ce în urmă cu 3 luni
nici nu ştiam că există acest sport. Cucerirea medaliei de
bronz e o performanţă în aceste condiţii. Dar şi mai important e
sentimentul de împlinire pe care l-au avut datorită participării la
o competiţie sportivă de asemenea amploare, în Germania.” a
declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei “Pentru Voi”.
Delegaţia României a mai adus acasă: o medalie de aur,
două medalii de argint şi una de bronz la proba de atletism
la care au participat sportivii de la Şcoala Specială Dumitru
Ciumăgeanu din Timişoara şi la proba de bocce individual prin
mesagerul Global Special Olympics din România.

Jocurile Special Olympics au ca scop creşterea conştientizării cetăţenilor asupra abilităţilor şi capacităţilor persoanelor cu dizabilităţi
intelectuale şi îşi propun promovarea conceptelor de toleranţă, respect, incluziune şi participare activă în comunitate.

Propuneri de modificare a normelor metodologice


privind aplicarea legii 448/2006

În tradiţia implicării active în procesul legislativ, înaintând modalitatea practică de aplicare a legii, îi modifică prevederile,
factorilor de decizie propuneri şi comentarii pe marginea ceea ce este ilegal. Astfel, se înlocuieşte textul “să
legislaţiei din domeniul dizabilităţii, Fundaţia Pentru Voi a luat achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria
poziţie cu privire la proiectul de H.G. pentru modificarea şi activitate a persoanelor cu handicap angajate (...)” cu sintagma
completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor „să achiziţioneze produse şi servicii realizate de sau cu aportul
Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”. Aceasta deturneaza sensul OUG
persoanelor cu handicap. 86/2008 şi nu elimină folosirea imorală a articolului 78 din
Legea 448/2006.
Fundaţia Pentru Voi a înaintat Ministrului Paul Păcuraru o
scrisoare în care a subliniat că proiectul de H.G. mai sus men- Fundaţia Pentru Voi a propus o formulare mult mai clară şi uşor
ţionat este ilegal, deoarece modifică prevederile OUG 86/2008. de aplicat, inspirată de modelul Germaniei, şi anume „cel puţin
Astfel, articolul 78, alineatul (3) litera (b) din legea 448/2006 a 50% din valoarea contractelor încheiate de o unitate
fost modificat prin OUG 86/2008, după cum urmează “să protejată în baza art. 78 al Legii 448 să fie folosită pentru
achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate plata salariilor persoanelor cu dizabilităţi angajate în acea
autorizate realizate prin propria activitate a persoanelor cu unitate protejată.”
handicap angajate, pe bază de parteneriat, în sumă
Scrisoarea a mai fost înaintată Secretariatului General al
echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în condiţiile
Guvernului, Primului Ministru al României şi Autorităţii
prevăzute la lit. a)”
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, dar acestea nu au
Proiectul de norme metodologice, care ar fi trebuit să explice luat încă măsuri pentru aplicarea propunerilor noastre.

* TELEGRAME * TELEGRAME * TELEGRAME *


• Vizita IBM la nivel înalt Annette Chitra Andrade, consultant IBM • Vizită de studiu în Norvegia
India şi pentru facilitarea acestei vizite.
În luna iulie, o delegaţie formată din În luna august, Manuela Oprea, psi-
Mihai Tudor CEO-ul IBM Romania, holog la Centrul de Zi “Ladislau Tacsi”
Adrian Budura Reprezentant zonal a efectuat o vizită de studiu în
vânzări IBM Timişoara şi Irina Stoltz, Norvegia, organizat de Clinica de
Corporate Citizenship & Corporate psihiatrie Modum Bad, prin bunăvoinţa
Affaires Specialist, au vizitat serviciile doamnei Karen Elisabet Berg.
Fundaţiei Pentru Voi. Impresionaţi de
activităţile desfăşurate, au hotărât să Ea a participat la un seminar cu tema
încheie o colaborare cu Unitatea “Tramentul tulburărilor disociate apă-
Protejată Pentru Voi . De asemenea s- rute în urma traumelor, cu accent pe
au arătat interesaţi în sprijinirea abuz” şi mai apoi a vizitat Clinica
campaniei 2% Pentru Voi, în cadrul IBM Modum Bad, un centru de activităţi, o
România. Îi mulţumim încă o dată lui
locuinţă protejată şi o unitate protejată.
Vizită de studiu în Olanda Unitate protejată - în continuă
dezvoltare

Melinda Malonay, kinetoterapeut în cadrul Centrului de zi La ora actuală, Unitatea protejată “Pentru Voi” are 51 de
“Ladislau Tacsi”, a participat trei săptămâni la o vizită de angajaţi, persoane cu dizabilităţi intelectuale. După ce în 1
studiu, în cadrul programului New Generations Exchange - iulie s-au făcut 10 angajări, se doreşte largirea echipei cu
Olanda pentru tineri profesionişti, organizat cu sprijinul alte 10 persoane în luna septembrie.
clubului Rotary Timişoara, Rotary Wijchen şi a prietenei
Echipele mobile au fost de mare succes în ultimul timp,
noastre Joze Janssen membră a clubului Rotary din Elst,
având în fiecare lună cel puţin doi clienţi de bază: Procter &
Olanda.
Gamble şi Contitech. În prezent se poartă discuţii cu
Cofetăria Preferitta şi Flextronics pentru încheierea de noi
Scopul vizitei a fost contracte.
de învăţa cât mai
multe despre modul Ultima noutate în materie de comenzi este contractul pentru
de lucru în cadrul porţionarea şi ambalarea unor îngrăşăminte pentru plante,
serviciilor sociale pentru care au fost angajate 2 persoane cu normă întreagă.
pentru persoanele cu Vara aceasta s-a achiziţionat un nou cuptor pentru brutărie,
dizabilităţi intelectuale aşa încât vom relua munca de producţie a produselor de
şi motorii din Olanda. A vizitat centre de zi, locuinţe patiserie la o calitate superioara şi mult diversificată (chifle
protejate, dar şi un cabinet de fizioterapie. cu seminte, pâine integrală etc).

Fundaţia “Pentru Voi” a organizat trei şcoli de vară!

Şcolile de vară de la Sasca Montană şi Şcoala de vară de la Râul Alb


Poieni Strâmbu 21-27 iulie 29 august - 4 septembrie

Fundaţia “Pentru Voi” a Cea de-a treia şcoală de vara se


organizat anul acesta trei va desfăşura la Râul Alb pentru
şcoli de vară pentru 20 de adulţi cu dizabilităţi
beneficiarii ei. intelectuale severe.
În luna iulie au avut loc În cadrul şcolilor de vară se
şcolile de vară de la desfăşoară diferite sesiuni de
Sasca Montană (jud. instruire pentru auto-
Caraş Severin) şi la Poieni reprezentanţi.
Strâmbu (jud. Timiş), la
Programul cuprinde momente
care au participat 80 de
muzicale, dans, competiţii
beneficiari, persoane cu
sportive, drumeţii, discotecă şi
dizabilităţi intelectuale.
tradiţionalul foc de tabără.

Cea mai frumoasă grădină Grupa albastră

Centrul “Ladislau Tacsi” a desfăşurat în perioada


martie – august 2008 concursul “Cea mai frumoasă
grădină”, la care au participat cele patru grădini
aferente grupelor de activităţi: galbenă, verde,
portocalie şi albastră.
Fiecare grupă a avut la dispoziţie materialele
necesare şi în funcţie de dorinţa şi imaginaţia lor au
amenajat spaţiul în care desfăşoară o mare parte din
activităţile în aer liber. Beneficiarii fiecărei grupe au
lucrat zi de zi la grădina lor, învâţând în acelaşi timp
Grupa portocalie
lucruri noi despre semănarea, irigarea, îngrijirea
plantelor. Str. Ion Slavici, nr. 47
Elementul surpriză al acestui concurs este însuşi premiul, 300521 Timişoara, România
aşa încât se aşteaptă cu nerăbdarea stabilirea celei mai 0256.228.062, pentruvoi@pentruvoi.ro
frumoase grădini! www.pentruvoi.ro

S-ar putea să vă placă și