.

Deznodamantul, adica aflarea semnificatiei cuvantului misterios, este cheia intelegerii intregului film, a intregului personaj abil creionat, un barbat care nu s-a bucurat de inocenta copilariei si de fericirea specifica varstei si pentru care intreaga lumea a devenit o jucarie uriasa, asa cum vedem si in ultima secventa a filmului, cand camera trece deasupra impozantei sali din palatul lui Kane si fiecare cutie este astfel plasata incat da impresia unui oras la scara redusa.

Kane este un manunchi de firi: 1) omul puternic, influent, putred de bogat; 2) sotul perfect (ofera sotiei totul pe tava, mai putin insa din elixirul pur al vietii - nu se daruieste pe sine...); 3) Americanul autentic - "am fost, sunt si voi fi intotdeauna doar un American"; 4) tipul filantropului - daruieste iubire fara parcimonie, militeaza pentru drepturile muncitorilor; 5) narcisistul - cere in schimbul binefacerilor preamarire si adulatie (Leland ii ghiceste inca de la inceput adevarata fire si pastreaza cele doua reguli pe care doreste Kane sa le aplice la inceputul carmuirii ziarului si i le trimite atunci cand el decazuse deja din punct de vedere moral), inclusiv din partea sotiei pe care o foloseste pentru a-si verifica puterea de influentare (stie si el ca ea nu este si nu va fi niciodata o adevarata artista, dar cu toate acestea doreste sa simta puterea cuvantului lui... si evident, esueaza)... Declinul vietii lui incepe inca de cand avea sania Rosebud si nu pot sa nu vad in acest obiect un simbol al decadentei... In ansamblu, lineariatea povestii spre final atat de inchegata, transmite un soi de tristete: tristetea de-a a fi avut un singur cusur, cel care-a desirat intreaga tesatura... Kane nu a gasit in niciun om ceea ce cauta, pentru ca nu se gasea acel ceva decat in sine: (auto)aprecierea, (auto)admiratia. De n-ar fi avut aceasta adanca trasatura de caracter, lucrurile ar fi stat cu totul si cu totul altfel, dar cu siguranta n-ar fi putut fi atat de reusit. Imperfectiunea lui a redat perfectiune intregii pelicule.