Prin al vietii mare poate, mintea mea o ratacesc, Si de bunavoie singur cu sperante m-amagesc, mi creez naluci de aur, ntmplari

nepomenite, Urmarindu-le sub farmec, cu privirile uimite. Poezie! Tu atuncea, si cnd umblu, si cnd stau, mi pui aripile-albastre ce avnturile-mi dau; Nu e stavila pe care sa n-o trec prin cugetare Si-ntmplarile-asteptate le astept fara-ncetare! Aci dau de o comoara ce se afla-n al meu drum Si ma-mbat de bogatie cum te-mbeti de un parfum. Aci vad ca tot poporul ma ridica la marire, Fermecat de-o vorba numai, de-o miscare, de-o privire, Aci sutele de veacuri ce-au sa nasca vin pe rnd Cu minuni stralucitoare ca sa umple al meu gnd. Aci-n fruntea unei oaste vitejesti ma vad deodata, Coifurile scnteiaza, tobele ncep sa bata... Aci statele din lume vnturndu-le, n mine Simt din nou tumultul vietii si renasc dintre ruine. Aci singur si de lume izolat, adncul cer mi deschide poarta sacra a obstescului mister Si cu gndul ce sclipeste la lumina poeziei Vad n stelele de aur alfabetul veciniciei! Aripi! printre cte visuri poleite ma purtati! Cte raze pe-a mea frunte puneti daca va miscati! De ct soare acest suflet nu mi-l umpleti? Ce splendoare De albastru si de rosu nu-ntrevad mngietoare! Cte perle de-armonie se desira-n jurul meu Cnd prin inima ma faceti sa vorbesc cu Dumnezeu! Aripi! Voi sunteti misterul ce multimea nu pricepe, Focul sacru ce sub tmple lumile si le concepe, Soaptele ce se preschimba ntr-un cntec nesfrsit, Dus de-a ngerilor voce pn la cer nemarginit!