Sunteți pe pagina 1din 2

Remote Control Diavolul sau Sfantul Duh ?

Remote Control - Diavolul sau Sfantul Duh ?

Cu catva timp in urma am avut o problema cu un calculator si nu stiam cum sa-l repar. Era o problema de soft, de programe, de setari. L-am rugat pe un prieten, specialist in calculatoare, sa ma ajute. El nu avea timp sa vina sa-mi modifice setarile calculatorului, insa putea sa ma ajute de la el de acasa, printr-un program de remote, prin Internet. Asa ca am instalat un programel de remote, i-am pus o parola, i-am comunicat parola prietenului meu, iar el a inceput sa-mi depaneze calculatorul. Stand acasa, in fotoliul lui, prin intermediul Internetului, prietenul meu lucra pe calculatorul meu, cu toate ca se afla la mare distanta.

In momentul cand el a preluat controlul asupra calculatorului meu, imi venea si sa rad si sa plang. Eu mi-am ridicat mainile sus, dar mouse-ul meu se misca pe monitor fara probleme, apoi deschidea ferestre, scria pe monitorul meu, inchidea ferestre, modifica setari, punea alte setari, etc, etc. Eu nu atingeam DELOC nici mouse-ul, nici tastatura, doar ma uitam prostit cum se misca mouse-ul pe ecran, iar tastatura scria singura.

Ma uitam prostit si m-am infiorat ! M-am bucurat ca prietenul meu, in care aveam mare incredere, a preluat controlul asupra calculatorului meu, si nu altcineva ! Dar m-am gandit: la fel se intampla cand Diavolul preia controlul asupra mintii unui om.

In primul rand omul trebuie sa-si instaleze un anumit programel, adica sa se deschida inaintea Diavolului. Apoi sa-i comunice parola, adica sa-i permita Diavolului sa preia controlul asupra lui. In continuare, stie Diavolul ce sa faca... sterge tot ce e bun in inima omului, scrie ce vrea el, modifica sufletul omului dupa cum doreste. Asa incat omul ajunge robul celui rau.

Stiti ce scrie diavolul in mintea si in sufletul omului?

Iisus a zis: Cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om." (Matei 15:16)

Diavolul scrie in "calculatorul" mintii noastre doar lucruri care-l spurca pe om, si care-l duc in iadul cel vesnic.

Dar partea buna este ca exista speranta.

Omul poate decide sa se deschida inaintea Diavolului, sa urasca, sa fie rau, sa distruga. Sau se poate deschide inaintea Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Cand ingaduim Sfantului Duh al lui Dumnezeu sa puna stapanire pe noi, atunci suntem fii ai Luminii, nu ai intunerecului, fii ai Celui Prea Inalt, nu ai ispititorului.

Iar faptele trupului sunt cunoscute, si ele sunt: adulter, desfranare, necuratie, destrabalare, Inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri, zavistii, manii, galcevi, dezbinari, eresuri, pizmuiri, ucideri, betii, chefuri si cele asemenea acestora [...] Cei ce fac unele ca acestea nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, Blandetea, infranarea, curatia [...] Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim in Duhul, in Duhul sa si umblam."

Ioan Ciobota

Despre autor

Ioan Ciobota Editor 38 articole postate Publica din 19 Februarie 2010

http://www.crestinortodox.ro/religie/remote-control-diavolul-sfantul-duh-118521.html

S-ar putea să vă placă și