In general, poeticul este poetic in sensul mai strict al cuvantului numai cand el se incorporeaza efectiv si se rotunjeste in cuvinte.

Georg Wilhelm Friedrich Hegel Afirmatia ne ofera ocazia de a prospecta putin prin conceptul de baza al secolului, al gandirii filosofice cat si estetice din perioada vietii filosofului german. Fac referire la conceptul de plenitudine regasit in aceasta fraza. In perioada iluminista a devenit un principiu al plenitudinii si continuitatii doctrina caracterului logic al lumii. Acest principiu doctrinar era menit sa justifice credinta in rationalitatea, perfectiunea, completitudinea statica, ordinea si coerenta realitatii. Cu toate acestea , in mod paradoxal, acestea erau idei complet opuse rationalismului simplu al Iluminismului, deoarece aproape in toate domeniile gandiirii in Epoca Luminilor supozitia principala era ca ratiunea (vazuta ca suma unor adevaruri simple si evdente) exista la toti oamenii si la toti exista in aceeasi masura, ca aceasta ratiune trebuie sa fie indrumatoare vietii. Pornind de la cercetarea terenului filosofic din perioada aceea si baza ideilor vehiculate atunci, putem sa observam ca principiile estetice se incorseteaza pentru a da valoare ratiunii prestabilite pentru arta poetica. Desavarsirea, plenitudinea in compunerea poeziei se atinge pe baza rationala conform unor principii estetice bine stabilite precum categoriile kantiene. Aici intervine si diferentierea dintre prozaic si poetic, diferentiere care poate fi facuta mai usor decat ai putea stabilii daca poeticul ascede plenitudinea, in sensul atotcuprinzator al conceptului, sau ramane un pasaj istoric de trecere, de travaliu in istoria poeticii, pentru ca dupa cum bine stim un anume tip de poetic dainuie si pana in ziua de azi iar altul mai putin. Asadar stabilirea desavarsirii poeticului o poate face doar trecerea timpului si conditia umana, datorita unui sincretism al artelor cu omul. Continuand pe acest filon al desavarsirii poeticului, trebuie sa scoatem in evidenta factorul care verifica poeticul si da atat valoare estetica cat si umana poeziei. Samuel Johnson in domeniul teoriei estetice conecteaza cerinta de acceptabilitate universala al unei opera de arta cu cerinta neoclasica dupa care arta sa se limiteze la imitarea naturii, tipurilor generice si sa evite portretizarea individului, ceea ce exclude culoarea locala ci inclinarea catre epitetul conventional si generalizat in poezie (poezia trebuie sa vorbeasca un limbaj universal). Intr-un final parerea mea este ca cerintele stricte ale esteticii dau nastere genialelor arte poetice prin faptul ca incalca aceste cerinte. Pentru ca odata gasita universalitatea cuvintelor care in ansamblu se desavarsesc, este necesara culoarea locala a poeziei pentru a face cititorul sa vrea sa fiinteze in aceea culoare si in aceea muzicalitate pe care poezia o zugraveste in fiinta. Pentru incheiere trebuie pus in discutie si reversul monedei in ceea ce priveste limbajul poeziei, poeticul si plenitudinea lui. Pornind tot de la un citat din din Hegel : Arta trebuie sa ne aseze in toate privintele pe un alt teren decat pe acela pe care-l ocupam in viata noastra obisnuita,

precum si in reprezentarile noastre religioase, in actiunile noastrearta este in stare sa realizeze acest lucru numai intrucat ea face uz de limba in alt mod decat acela cu care suntem obisnuiti deja in acum mentionatele sfere. Hegel spune ca poezia trebuie sa evite modul banal de exprimare dar in acelasi timp sa nu alunece in modul religios de exprimare sau cel stintific. Ei bine asta se intampla extrem de rar in cazul poetilor. Indiciile pentru a afla viata personala a poetului sau preocuparile acestuia se regasesc in imaginarul limbajului uzitat in compunerea poeziei. Azi datorita acumularii de teorii, doctrine, religii, principii ale istoriei ideilor si ale esteticii putem privii cu detasare modurile de exprimare poetica, putem stii daca limbajul contine urme ale altor limbaje sau este o caricaturizare a acestora si putem determina culoarea locala cat si referinta la lucrurile universale si imuabile ale lumii inconjuratoare stabilite de antici.