Celulele procariote au o organizare structurala mai simpla, dar un potential ecologic si fiziologic comparabil cu cel al celulelor eucariote.

Celula procariota este nvelita de un perete rigid, lipoproteic, acesta contine sacul mureinic, inexistent n celulele eucariote. Plasmalema este cel de-al doilea nvelis al celulei, de natura lipoproteica. Aceasta are rol n respiratie, nu se poate invagina pentru a forma vezicule, prin care sa incorporeze solutii nutritive de la exterior sau particule solide. Aceste fenomene sunt denumite pinocitoza si fagocitoza. Membrana Citoplasmatica- aceasta este de natura lipoproteica, cu o structura functionala complexa, constituind un criteriu de deosebire a celulei procariote fata de celula eucariota. Datorita grosimii constante si suprafetei limitate de

peretele celular care o nconjoara, membrana citoplasmatica prezinta ca singura posibilitate de a-si mari suprafata de invaginare si pliere sub forma de mezozom. Plasmalema nu este permeabila pentru macromolecule; singurele particule care o pot traversa sunt fragmentele de ADN si enzimele extracelulare. O alta componenta a celulei procariote este citoplasma care ocupa aproape tot spatiul celular. Citoplasma este o mixtura complexa de solutii perfecte si coloidale al unor substante minerale si organice, dizolvate n apa. Nu poseda un citoschelet proteic, format din microtubuli si microfilamente si nu prezinta curenti plasmatici. Se caracterizeaza printr-o stare coloidala de gel permanent, stare care exclude existenta curentilor citoplasmatici si

asigura mentinerea structurii nucleului care este lipsit de membrana limitanta. Celula nu poseda organite nconjurate de membrane; la unele bacterii membrana plasmatica formeaza mezosomi care au rol n respiratia celulara si n ancorarea moleculelor de ADN. La bacteriile fotosintetizante se observa la microscop mici vezicule nconjurate de membrane, la nivelul lor se gasesc pigmenti asimilatori, aceste vezicule sunt denumite cromatofori. n citoplasma cianobacteriilor se gasesc veziculele aplatizate, nconjurate de membrane, numite tilacoide. n tilacoide se afla pigmenti clorofilieni, iar pe suprafata lor sunt plasati pigmenti proteici, ficocianina si ficoeritrina, care mascheaza pigmenti clorofilieni. n ciuda relativei lor simplitati,

potentialele metabolice ale celulelor procariote actuale sunt comparabile cu cela ale celulelor eucariote. Mai mult dect att, metabolistul bacterian este de sute si mii de ori mai intens dect cel al celulelor eucariote. Aceasta capacitate metabolica este determinata de valoarea nalta a raportului suprafata/volum, ceea ce faciliteaza schimburile celulei cu mediul ambiant. Remarcabil este si faptul ca natura substantelor pe care le catabolizeaza este foarte mare; pot metaboliza si substante toxice precum: cauciuc, asfalt, petrol, detergenti etc. Unele etape ala ciclului azotului si sulfului sunt realizate n exclusivitate de celulele procariote (bacteriile fixatoare de azot). O alta carectesistica a metabolismului bacterian este plasticitatea: bacteriile pot trece cu usurinta de la aerobioza la anaerobioza,

de la autotrofie la heterotrofie, ceea ce la confera o mare capacitate adaptativa. n citoplasma se gasesc numerosi ribozomi, care sunt mai mici dect cei de la eucariote, dar ndeplinesc aceasi functie, de sinteza proteica. Celulele procariote se divid de cteva ori pe ora n timp ce eucariotele, cu crestere foarte rapida, se divid doar de doua ori pe zi. Celulele procariote nu au un nucleu adevarat, materialul genetic este constituit dintr-o singura molecula de ADN, aceasta molecula reprezinta cromozomul sau genomul bacterian, cunoscut sub denumirea de nucleoid. Multiplicarea celulelor se face prin sciziparitate ( forma primitiva de diviziune directa).