PROFILUL COPiiLOR DE LA 11 LA 14 ANI

Virsta preadolescenta, in psihologia dezvoltarii este considerata ca virsta unor radicale transformari atit in dezvoltarea fizica cit si in dezvoltarea psihica. Aceasta a permis psihologilor sa afirme ca omul se naste a doua oara, dar se naste pe sine insusi. In perioada maturitatii sau pubertatii se produce restructurarea intensa a organismului. Catre 12-14 ani in dezvoltarea multor elevi survine o etapa dificila, numita - criza preadolescentei. L. Bojovici considera ca aceasta caracteristica e provocata de timpul rapid al de zvoltarii fizice si intelectuale a preadolescentei ce duce la aparitia unor astfel de trebuinte, care nu pot fi satisfacute in virtutea maturizarii sociale - insuficiente ale elevilor. Cauza principala a crizei: aparitia unui nou nivel de autoconstiinta ce se caracterizeaza prin necesitatea si capacitatea preadolescentului de a se cunoaste singur pe sine ca o personalitate integra ce se deosebeste mult de ceilalti. Aceasta duce Ia tendinta spre autoafirmare, autorealizare si autoeducatie. Anume aceste trebuinte constituie baza virstei preadolescente. Felul dominant al activitatii este comunicarea cu semenii. Se Indeparteaza de omul adult. Autoritatea pentru ei sunt semenii. La aceasta virsta ei cer de la cei din jur sa-i trateze nu ca pe niste copii ci ca pe adulti. Prezenta la elevi a nazuintei spre independenta dorinta de intimitate. Constientizarea si aprecierea succeselor in dezvoltarea fizica si maturizarea sexual.In grupa respective: Aceasta interactiune devine mai selectiva si mai stabila. Caracteristicile moral-volitive ale partenerului devin baza de prima importanta a preferintei. Cauzele unor conflicte pot fi autoaprecierea exagerata care-l fac pe preadolescent insensibil la critica si cerintele parvenite din partea camarazilor. La aceasta virsta apar cerinte deosebite fata de relatiile de prietenie si sinceritate, lntelegere reciproca, sensibilitate, compatimire si priceperea de a pastra secretele. Stadiile autoaprecierii 1. Stadiu (10-11 ani). Pe copil il caracterizeaza o atitudine foarte specifica fata de sine (acceptarea eu-lui ). In aprecierea lor se observa prevalarea evidenta a trasaturilor si formelor de comportare negativa. 2. Stadiu (12-13 ani). Pe linga propria acceptare generala se pastreaza atitudinea situativ-negativa a copilului fata de sine, care descopera dependenta fata de aprecierile celor din jur, mai intii de toate din partea samenilor. 3. Stadiu (14-15 ani). La acesta virsta ia nastere autoaprecierea operativa care se bazeaza pe confruntare de personalitate a conduitei sale cu anumite forme care apar pentru el ca forme ideale ale personalitatii sale.