Un model mai putin eronat al realitatii

Toate ideile noastre, inclusiv codul moral, sunt invatate si conceptualizate in urma unor procese la nivel cerebral care formeaza noi conexiuni interneuronale. Pentru a invata aceste lucruri creierul trebuie sa primeasca impulsuri din partea SNP. Organele de simt sunt cele care recepteaza informatia din realitate si o transforma in impulsuri, insa aceste organe sunt limitate, putand receptiona doar informatii aflate intre anumiti parametri (de exemplu putem auzi doar sunete aflate la anumite frecvente). S-a constatat in cadrul altor specii existenta unor simturi suplimentare, precum simtul campurilor magnetice in cazul mamiferelor marine sau a unor pasari migratoare. Neurostiintele au analizat si cazurile oamenilor ramasi fara simtul vazului si au scos in evidenta faptul ca neuroplasticitatea creierului a permis dezvoltarea unor noi structuri neuronale pentru adaptarea la mediu a individului, care il ajuta sa interpreteze intr-un mod mai complex informatiile tactile sau auditive. Asadar, contactul nostru cu realitatea este facut prin intermediul simturilor si al interpretarii informatiilor senzitive de catre SNC. Insa aceasta interpretare a datelor este subiectiva, profund influentata de structurile neuronale formate in urma procesului invatarii si a experientei proprii. Avand in vedere ca interpretarea informatiilor senzoriale este subiectiva, si deci influentata de structurile cerebrale si conexiunile interneuronale existente, iar informatiile senzoriale receptate de catre organele noastre de simt sunt limitate la capacitatea simturilor de a recepta informatii, putem afirma ca fiecare individ traieste in propriul univers subiectiv, separat de realitatea celorlalti. Luand aceste lucruri in considerare putem afirma ca orice valoare pozitiva din punct de vedere social poate aduce o reactie afectiva pozitiva, din cauza conditionarii la care am fost supusi. Totul se reduce la activarea unor neuroni si al sistemului limbic, acestea producand in planul constiintei un raspuns cu continut afectiv, interpretat de noi ca fiind pozitiv. Avand in vedere ca procesul invatarii poate stabili ce raspuns afectiv va avea un individ fata de anumite idei sau fapte din realitatea perceputa, putem spune ca moralitatea se reduce la o serie de raspunsuri de ordin biochimic sau bio-fizic din partea creierului. Astfel putem afirma ca nu exista nici un cod moral sau sistem de valori care sa aiba valoare absoluta. Din cauza complexitatii creierului care are in jur de 100 de miliarde de neuroni, putem spune ca fiecare creier este unic, deci fiecare creier interpreteaza diferit realitatea perceputa. Cunostintele si conceptele noastre se transmit cu ajutorul limbajului. Limbajul este un instrument de codificare si decodificare a informatiei care este mediat de simturi. Avand in vedere complexitatea creierului uman precum, subiectivitatea experientei fiecaruia, dar si limitile simturilor, putem afirma ca limbajul nu poate transmite cu adevarat cunostintele in mod inter-individual. Informatia transmisa prin limbaj este deformata, fiecare om fiind izolat atat de realitatea obiectiva cat si de realitatile subiective ale altor oameni. In concluzie nimic nu este cert, chiar daca cineva aduce dovezi empirice in sprijinul unei idei, nu toata lumea va putea intelege acel lucru, deoarece adevarul nu exista in realitate, ci numai in mintea noastra. In astfel de conditii nu putem vorbi despre adevarul unei idei in realitate, insa putem vorbi despre gradul de concordanta sau corespondenta a unei idei cu realitatea. Aceste graduri pot fi date cu ajutorul calculelor statistice, folosite si in domeniul neurostiintelor. In realitate ne este imposibil, avand in vedere limitele noastre umane, sa prevedem efectul actiunilor noastre pe termen lung, deoarece exista un numar foarte mare de variabile care pot interveni. Singurul lucru pe care il putem realiza este sa calculam variabilele pe care creierul nostru le poate procesa si sa luam o decizie in

functie de ele. Acesta este un argument in plus pentru ipoteza faptului ca actiunile noastre nu pot fi negative sau pozitive. Oamenii comuni aleg hedonismul pentru a justifica moral actiuninile. Aceasta este doctrina filozofica care presupune cautarea placerii si evitarea durerii si este una din primele doctrine filozofice aparute in Grecia Antica. Natura noastra biologica favorizeaza actiunile care duc la supravietuire si transmiterea mai departe a genelor. Acest lucru se face prin eliberarea in sistemul nervos de dopamina, serotonina, melatonina, oxitocina sau endorfine, neurotransmitatori care produc placere si intaresc anumite patternuri comportamentale. Hedonismul presupune un mod de viata care se centreaza pe experimentarea si reexperimentarea neurostransmitatorilor cauzatori de placere la nivel psihologic. Oamenii sunt inconstienti de faptul ca doar folosesc anumite macanisme biologice de reglare a comportamentului cu scopul supravietuirii si transmiterea genelor in generatia urmatoare. Obiectivul nostru biologic de a ne conserva genele poate fi indeplinit partial cu ajutorul mecanismelor reproductive oferite de natura, insa viitorul promite sa elibereze omenirea din lanturile biologiei cu ajutorul unei miscari intelectuala controversata si respinsa sau neinteleasa de multi oameni. Transumanismul promite omului capacitatea de a isi conserva constiinta intr-un corp bio-mecanic, complet mecanic sau virtual (fapt ce presupune trairea intr-o realitate virtuala). Desi aceasta initiativa a stiintei poate ajuta indeplinirea scopului nostru biologic de a ne conserva genele, putand face asta fara sa le diluam cu genele altor persoane, transformarea omului intr-o fiinta complet rationala va anula orice fel de motivatie de a continua existenta. Disparitia motivatiei de a trai se datoreaza lipsei mecanismelor biologice ce intarire a patternurilor comportamentale precum neurotransmitatorii asociati cu placerea. Putem concluziona faptul, ca in lumea transumanista, nu putem exista fara un scop irational, ales in mod arbitrar prin judecata noastra subiectiva, influentata de particularitatile sistemului nostru nervos. De asemenea, trebuie create mecanisme artificiale de intarire si incurajare a comportamentelor indreptate spre acel scop. Inainte de epoca transumanista scopul irational in jurul carei se invarte existenta noastra este dat de natura sau limita noastra biologica. Numesc aceste scopuri ,,irationale deoarece nu au nici o finalitate semnificativa. Avand in vedere universul observabil putem spune ca este doar o chestiune de timp pana cand orice fiinta vie va muri si va inceta sa existe la nivelul constient. Indiferent ce scop ne ghideaza existenta, fie ca este experimentarea a unei cantitati cat mai mare de dopamina, fie ca este scopul nobil de a-i ajuta pe ceilalti sau scopul rational de a acumula cat mai multe cunostinte, finalitatea va fi aceeasi. In felul acesta ajungem la ideea nihilismului. Nihilismul este credinta ca nimic nu poate fi cunoscut sau comunicat, iar toate valorile invatate nu au baza in realitatea obiectiva. Asadar nimic nu are valoare, decat in prisma realitatii subiective simulata in urma activitatii neuronale ale creierului. Paradoxul acestui eseu este faptul ca folosesc idei luate din neurostiinte si psihologie evolutionista si filozofie pentru a demonstra lipsa de valoare apriorica a acestora. Trebuie specificat faptul ca desi putem nega valoarea absoluta a realitatii noastre subiective, nu putem nega functionalitatea sa. Modelul stiintei prezinta cel mai inalt grad de functionalitate, iar folosirea acesteia pentru indeplinirea scopului existentei noastre reprezinta cea mai eficienta cale. Nihilismul neaga existenta unei valori apriorice, insa nu va nega functionalitatea realitatii false. Neurostiinta este produsul uman care demonstreaza concordanta cu realitatea a ideologiei nihiliste aparute inca de la inceputul sec. al XIX-lea. Reducerea omului si a experientei sale la un sir de reactii bio-chimice si fenomene fizice ne ofera viziunea cu cel mai inalt grad de corespondenta cu realitatea obiectiva.