3.

3 COMUNICAREA VIZUALA Comunicarea vizuala deosebit de bogata ca expresie si intens studiata reprezinta cea mai usor descifrabila forma de manifestare comportamentala la animale si la om. Daca pentru studierea comunicarii tactile, olfactive, gustative sau acustice avem nevoie adesea de metode complicate de investigare, semnalele vizuale ne sunt mult mai usor accesibile. Se comunica vizual prin forma, dimensiuni, culoare, miscare, toate acestea fiind manipulabile intr-o masura mai mare sau mai mica in raport cu continutul mesajului ce trebuie transmis. La unele specii variatia dimensiunilor aparente este facilitata de prezenta unor apendici corporali (gulere, creste, gusi intalnite la unele reptile cum ar fi iguanele, baziliscul (Basiliscus plumifrons), soparla zburatoare (Draco volans) si pasari: pasarea fregata (Fregata magnificens) pupaza (Upupa epops), , colti si cozi supradimensionate intalnite la mamifere, etc.).

Basiliscus plumifrons

- avertizare

Draco volans- avertizare

Fregata magnificens

Fregata magnificens - etalare

Upupa epops repaus intimidare

Upupa epops postura de

La pestii balon (Diodon holocanthus ) modificarea dimensiunilor corpului este extrema si spectaculoasa

Diodon holocanthus repaus de intimidare

Diodon holocanthus postura

La multe alte specii forma si dimensiunile unui animal sunt caracteristici relativ fixe pentru un individ considerat, astfel incat comunicarea unui anumit mesaj pe aceasta cale face cel mai adesea apel la modificari de postura, gestica, mimica faciala. Un caine lup adult de exemplu, are forma si coloritul specific rasei respective iar dimensiunile sale sunt dependente de felul in care a fost hranit. Aceste caracteristici sunt insa modificabile in functie de context. Atunci cand un intrus patrunde in teritoriul sau postura cainelui si zbarlirea blanii il fac dintr-odata sa para mai mare decat este in realitate iar firele de par ale blanii de pe ceafa si din lungul sirii spinarii, avand o alta pozitie decat cea din stare relaxata reflecta altfel lumina expunand o coama si o creasta de culoare neagra, contrastante cu restul blanii si care au efect intimidant. Daca acelasi caine este dus intr-o curte straina unde eventual se afla un caine rezident, nu mai observam nici blana infoiata nici postura impunatoare, nici coada erecta. Cainele isi reduce dimensiunile aparente ale corpului, aplecand capul si umerii si lasandu-si coada in jos sau chiar ascunzand-o intre picioarele posterioare.

(Aceste imagini provin din volumul Expresia emotiilor la om si la animaleDarwin 1872 o lectura recomandata insistent).

Dupa cum se vede si in imaginea de mai sus se poate vorbi de un adevarat limbaj al pozitiei cozii unui caine, la care se adauga desigur si miscarea sau imobilitatea acesteia. Tactica de a te da mare sau a te face mic este comuna animalelor dar si omuluiraspunzand unei logici biologice elementare: mai mare = mai puternic. Pe baza acestui principiu s-au dezvoltat toate posturile dominante/submisive utilizate in confruntarile intre competitorii sexuali, teritoriali precum si in afirmarea si recunoasterea rangurilor sociale. In cazul omului lipsa penelor, a blanii sau a altor apendicilor ornamentali naturali nu a reprezentat un obstacol in exprimarea acestor posturi. O tinuta dreapta, cu pieptul bombat, cu capul inaltat, cu bratele usor distantate de trunchi (ca si cum ar fi garnisite de muschi voluminosi), cu picioarele usor departate ca pentru a sustine un corp masiv este o tinuta care amplifica dimensiunile reale. Daca respectiva persoana se deplaseaza o face calcand

apasat. In plus, ornamente atasate corpului: coroanele de pene ale indienilor sau cele de aur ale monarhilor, caschetele militarilor de rang superior, tiarele papilor si cardinalilor, palariile barbatesti, toate au drept element comun inaltimea care adauga centimetri staturii celui ce le poarta.

Egipt

Ecuador

Papua Noua Guinee

Centurion roman

O dovada in plus referitoare la functia primara a acestor podoabe este adusa de codul manierelor elegante. Cu exceptia catorva persoane al caror rang dominant este indiscutabil (regi, imparati, papi si cardinali) toti ceilalti au datoria de a-si descoperi crestetul atunci cand se afla intr-un context prosocial, fie ca e vorba de o vizita, sau de prezenta intr-un spatiu public delimitat (sala de spectacol, sala de curs, etc.). Mentinerea palariei pe cap este o grava lipsa de politete de fapt este perceputa ca o mentinere ostentativa a unei atitudini dominante intr-o situatie inadecvata. Regulile acestea se aplica barbatilor, nu si femeilor deoarece barbatii sunt cei dominanti traditional. In prezenta femeilor barbatii trebuie sa fie chiar

mai atenti cu semnalele pe care le transmit. Daca un alt barbat poate fi salutat printr-o mimare a ridicarii palariei intalnirea cu o femeie impune gestul complet adesea insotit de o inclinare accentuata a corpului. Asemanatoare ca functie sunt ornamentele purtate in diferite epoci la nivelul umerilor avand drept scop latirea lor aparenta sugerand forta (vezi epoletii hainelor militare din mai toate timpurile, manecile bufante ale costumelor de epoca, sau intariturile amplasate in captuseala sacourilor barbatesti moderne). Pentru a sublinia submisivitatea omul are nevoie de cat mai putine ornamente exterioare corpului. Coborarea umerilor, plecarea corpului, a capului si a privirii, mentinerea bratelor atarnande pe langa corp sau ridicarea lor la nivelul pieptului / deasupra capului, cu palmele deschise in semn de predare, sunt cele mai frecvente caracteristici ale posturii submisive. In functie de gravitatea situatiei conflictuale aceste semnale se pot accentua foarte mult prin ingenunchere, intinderea la picioarele individului dominant, sarutarea mainii sau a piciorului, plans, lamentatii, implorare, etc.