Sunteți pe pagina 1din 0

COMUNICAT

Guvernul Romaniei sprijina criminalitatea din penitenciare prin pasivitate



Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor solicita Guvernului
Romaniei masuri urgente pentru asigurarea logisticii si finantarii necesare stoparii intrarii
in penitenciare a obiectelor interzise si a continuarii activitatilor infractionale din detentie.

Lipsa instalatiilor de bruiaj o solutie tehnica la indemana, dar a carei aplicare este refuzata din
ratiuni greu de inteles si, a aparatelor de control cele cateva existente sunt, cu putine
exceptii, fie nefunctionale si fie neautorizate creste exponential riscul pentru siguranta
penitenciarelor si goleste de sens finalitatea actului de justitie reprezentat de aplicarea
pedepsei privative de libertate.
Cu sprijinul Guvernului Romaniei infractorii sfideaza din penitenciar in mod direct victimele
infractiunilor, dar si romanii care platesc taxe si impozite pentru a fi in siguranta.
Angajatii penitenciarelor efectueaza sute de mii de ore suplimentare in scopul stoparii acestui
adevarat fenomen, favorizat de ani buni de lipsa de reactie a autoritatilor statului la avertismentele
repetate transmise de catre organizatiile sindicale, organizatii neguvernamentale si mass-media,
mult inainte ca detinuti vedeta sa fie subiect mediatic.
Planurile de masuri dispuse de catre conducerea sistemului penitenciar in scopul opririi intrarii
obiectelor interzise se dovedesc a fi neconcludente datorita lipsei resurselor necesare punerii in
practica a acestora, dar si a dotarilor tehnice ce ar putea preveni ceea ce se dovedeste a fi dificil
de combatut cu mijloacele existente.
Modul in care se face in acest moment prevenirea si combaterea criminalitatii favorizate de
obiectele interzise care patrund in penitenciare este perfect ilustrat de expresia deloc onoranta
pentru o misiune publica: a cara apa cu sita. Degeaba descoperim, cu eforturi si riscuri, mii de
obiecte interzise, daca fenomenul in sine nu poate fi controlat.
Cerem Guvernului Romaniei responsabilitate. Cerem interventie rapida. Cerem Guvernului
Romaniei respect pentru actul de justitie. Cerem luarea unor masuri urgente dar la indemana.
Daca nu pentru buna functionare a sistemului penitenciar, macar pentru siguranta
cetateanului.

Florin Schiopu
Presedinte
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a
Penitenciarelor
Mobil: 07466443396
e-mail: florin.schiopu@fsanp.ro
Sorin Dumitrascu
Presedinte de onoare
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a
Penitenciarelor
Mobil: 0745218791
e-mail: sorin.dumitrascu@fsanp.ro

S-ar putea să vă placă și