Serving the army of God

M-am născut în oraşul natal, în ziua de naştere.

Am debutat la primul meu meci. A urmat o serie de
mai multe meciuri dintre care am câstigat mai mult
de jumatate plus unul.

Prezentare generală dar sumară :

Am o greutate de 8% sânge si 70% apă. Am o

înalţime de 45 cm de măduvă. Loviturile mele
preferate sunt directele de stânga date cu mâna
dreaptă şi loviturile de la 11 metri. Prefer
echipamentul natural de bumbac obţinut pe cale
artificială, adică pe drumul pe care se transportă
artificiile.
Dintre toate carţile o prefer pe cea de vizită de
I.L.Caragiale. Filmul meu preferat este Kodak iar
actorul preferat este Ilie Moromete. Culoare preferată
nu am, dar am unul care-mi place mai mult: 7. În box
am demonstrat multe printre care şi teorema lui
Ţiţeica.
- ceanu este basmul preferat. Printre titlurile
obţinute se numără şi din 2 în 2.
În viaţă am fost animat de Popescu Gopo. Am murit
de viaţă infantilă la 104 ani de căsnicie cu o văduvă
măritată.
În Rai am dus o viaţă mondenă foarte diferită de
viaţa obişnuită. Am fost o vreme programator pe un
computer performant 0/86 şi am ţinut evidenţa
firmelor “S.C. Angels”, si “S.C. Space” care se ocupau
cu transportul sufletelor pierdute. Câştigam foarte
bine, între 1 god şi 0 gozi pe lună, dar eram foarte
sărac pentru că salariul era prea mare ca să fiu
bogat. Alunecând pe o piatră am murit din nou, de
data asta în drum spre Iad, acuzat fiind de influenţă
în serviciu (am procurat un paşaport fals pentu un
suflet care trebuia să meargă în Rai dar el n-a vrut
spunând că vrea bautură şi femei şi de aceea se
duce în Iad – ca să vezi paradox, faci un bine şi-ţi iei
un şut în dos).
In Iad am muncit la cazane de inox unde se
fierbeau bogatasii. Milos din fire dadeam maini de
ajutor bogatasilor, lasandu-i astfel pe saraci fara
maini. Aici castigam foarte bine, cam 3 diabolosi pe
luna, dar era inflatia mare si marea se varsa in
ocean.
Incepand razboiul, am dezertat din armata
diavolului si m-am inrolat fortat in armata God-ului.
Aici imi recunosteam clar superiorii : Moise caporal,
David sergent, Gabriel locotenent, Petru capitan,
Solomon colonel, God general.
In armata adversa in ordinea numerelor de pe
tricou distingeam foarte clar pe Ceausescu caprar,
Stalin sergent, Hitler locotenent, Ghandi capitan,
Budha colonel, Herr Diavol general.
Inarmati pana in dinti cu plombe si resturi de la
masa de pranz, desfranatii alergau spre noi agitand
batele in aer amenintator de frumos. Ordinele lui
Gabriel erau destepte : “ Nu trageti decat la semnalul
de alarma!” Noi, credinciosii eram inarmati cu
carabine de asalt, fiecare cu cate un incarcator de
credinta. Nervos pe Hitler am tras tot incarcatorul
inspre el dar nefericitul avea un scut anti-credinta.
Spre finalul bataliei nu mai erau decat Sarmanul
Dionis si Dumnezeu. Sarmanul Dionis in urma unei
lovituri la cap a crezut ca este Dumnezeu si a murit si
el de ciuda ca nu este. Eu zaceam cu o grenada
ofensiva in mana, multumit de treaba facuta, asta
pentru ca am uitat sa va spun am reusit sa omor si
eu pe cineva : l-am indopat pe Budha cu orez pana a
murit.
Dumnezeu vazandu-se singur l-a facut pe Adam
2, dar de data asta fara coaste…..
Acum ca am scris aceasta istorioara ma macina o
singura intrebare, care de altfel ar trebui sa va
oboseasca si pe voi : daca am murit in acel razboi,
cum am mai reusit sa scriu aceasta povestire ?
Sau alta intrebare tampita : pentru cine am scris eu
aceasta povestire daca nu a mai ramas decat
Dumnezeu ( care este atotstiutor). Imi vine in minte
alta intrebare idioata : cum imi pun eu intrebarile
astea daca sunt mort ? Sau de ce le mai si scriu,
pentru ca oricum nu le citeste nimeni. Acum mi-am
dat seama ca pe parcursul vietii unui om, acesta face
o gramada de lucruri care nu-i folosesc la nimic.
Acum ma adresez singurului suflet ramas pe
aceasta lume, si anume lui Adam 2.
Stiu ca asta este singura hartie de pe pamant, dar te
rog eu nu o folosi in scopuri “murdare”, pastreaz-o
intacta ca sa mai ai si tu ce sa citesti cand te
plictisesti.
Daca am pacatuit cu ceva in scrierea acestui
text in fata lui Dumnezeu atunci imi cer iertare.

Florin Dumitru 1996