Aptitudinile, insusiri ale subiectului

Aptitudine, insusire sau sistem de insusiri ale subiectului, mijlocind reusita intr-o activitate; posibilitatea de a actiona si a aobtine performante. Paul Popescu Neveanu
Aptitudinile sunt subsisteme operationale ale personalitatii care mijlocesc performantele supamedii in activitate ; ele explica diferentele dintre oameni referitoare la posibilitatile acestora de a-si insusi anumite cunostinte, priceperi si deprinderi. Din aceasta perspectiva orice functie sau proces psihic privit din prisma performantei poate fi considerat aptitudine (de exemplu, memoria, spiritul de observatie, etc.). Aptitudinile se clasifica in doua mari categorii : aptitudinile simple si aptitudinile complexe. Aptitudinile simple intervin in desfasurarea unor activitati diverse. Ele sunt simple in sensul ca au o structura relativ omogena. La randul lor aptitudinile simple pot fi impartite in : aptitudini generale (influenteaza reusita in aproape orice domeniu inteligenta) ; aptitudini de grup (prezente intr-un numar limitat de activitati) ; aptitudini specifice (caracteristice unui domeniu restrans de activitate, asa cum este, de exemplu, auzul absolut ). Aptitudinile complexe sunt acele aptitudini care asigura reusita intr-un comportament complex, de regula intr-o profesie sau specialitate (aptitudini de lider etc.). Complexitatea lor rezulta din faptul ca sunt structurari variate ale unor aptitudini simple. Talentul este o combinare specifica de aptitudini care asigura posibilitatea unei executii superioare intr-o activitate complexa. Cu alte cuvinte, talentul este o aptitudine complexa de nivel superior. Experiena ne nva c trebuie s artm pruden n prognoza negativ. Aptitudinile se pot manifesta i mai trziu (de ex.: W. Scott a scris primul su roman la 34 de ani, scriitorul rus Aksakov a scris prima sa carte la 56 de ani). Aptitudinile se pot manifesta la vrste diferite n funcie de specificul lor. Astfel aptitudinile senzoriomotorii, cum sunt cele sportive, cunosc perioade de nflorire la vrsta tnr, performanele n acest domeniu se plafoneaz pe la 25-29 de ani, existnd i excepii. n domeniul tiinei cele mai valoroase lucrri au fost elaborate ntre 30-50 de ani.

Motivatia. Piramida trebuintelor Abraham Maslow

Trebuintele umane pot fi organizate intr-o ierarhie, incepand cu trebuintele fizice - de aer, hrana si apa. Apoi urmeaza alte patru niveluri, ale trebuintelor psihice - de securitate, dragoste, respect si actualizare a sinelui. Abraham Maslow
Motivatia actioneaza ca un camp de forte (Kurt Lewin) in care se afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog vectorilor fizici, vectorii-motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice. Directia si sensul unui vector exprima atractia, aproprierea sau evitarea sau respingerea. Intensitatea lui, se regaseste in forta de apropiere sau respingere. Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe. Abraham Maslow si Sistemul motivational Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a afirmat, motivatia umana include trebuinte, motive, interese, convingeri, tendinte, intentii, dorinte, aspitarii 1.Tendintele sunt componente ale motivatiei care semnalizeaza o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Ele sunt traite ca stari de agitatie, alerta interioara, tensiune. Din numeroasele clasificari ale trebuintelor mai utila in explicarea diferentelor de comportament dintre indivizi, pare cea realizata de A. Maslow, psiholog american, numita si piramida trebuintelor (1954) Ulterior in 1970 el a mai adaugat trei trepte: - trebuite cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi; - trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos, respuingere - trebuinte de concordanta: acord intre cunoastere, afectivitare, actiune Abraham Maslow clasifica trebuintele si astfel: a. Trebuinte inferioare prezente la om si la animale, dar satisfacute de primul diferit si trebuinte superioare specifice omului si plasate spre varful piramidei. b. Trebuinte homeostazice si trebuinte de crestere. Homeostazia este o notiune imprumutata din fiziologie si care denumeste tendinta organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, asa cum un termostat mentine temperatura intr-un congelator. Prin extensiune, s-a utilizat termometrul si pentru relatia dintre persoana si mediu. Trebuintele homeostazice explica doar activitatea de adaptare. Trebuintele de crestere nu urmaresc mentinerea starii date, ci atingerea unor parametrii superiori, ce presupun perfentionarea. Cunoasterea ierarhiei trebuintelor este utila in explicarea comportamentelor deoarece:

- diferite trepte apar pe rand in funtie de dezvoltare psihica, prima cuprinzand trebuinte dezvotandu-se in copilarie, adolescenta sau mai tarziu - intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf; - o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au fost satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei, (este dificil pentru un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev daca cele de hrana si adapost nu sunt satisfacute); - cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai caracteristica pentu om. Motivaia se bazeaz pe trebuine, acestea fiind substratul cauzal imediat al celor mai diferite activiti i comportamente interumane. Motivul nu apare ca derivat al unei trebuine singulare, ci ca expresie a modului n care acestea interacioneaz n sistem. Forma cea mai nalt a motivaiei este motivaia intern, care apare atunci cnd rolul profesional cu care interacioneaz subiectul devine el nsui o necesitate. O astfel de motivaie condenseaz n sine trebuina de activitate a subiectului, valorizarea social pozitiv a activitii acestuia i contientizarea importanei sociale a activitii desfurate.

Afectivitatea
Nu obiectul in sine este important ci relatia dintre el si subiect , pentru ca numai intr-o asemenea relatia obiectul capata semnificatii in functie de gradul si durata satisfacerii trebuintelor .
Desi strins legate si in interactiune cu toate celelalte fenomene psihice , procesile afective au propriul lor specific. Afectivitatea este o vibratie concomitent organica , psihica si comportamentala, ea este tensiunea intregului oganism cu efecte de atractie a sau respingere, cautare sau evitare . Procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi , uneori atitudinile , poarta denumirea de procese afective. Cu o formula mai generala am putea spune afectivitatea reprezinta rezonanta lumii in subiect si vibratia subiectului inlumea sa . Polaritatea proceselor afective consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul polului pozitiv , fie in jurul polului negativ , si aparate ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor , aspiratiilor . De obicei, procesele afective sunt cuplate doua cite doua in perechi cu elemente contrare : bucurie -; tristete , simpatie -; antipatie , entuziasm -; deprimare , iubire -; ura etc . Polaritatea se exprima incaracterul placut si neplacut al starilor afective . Intensitatea proceselor affective indica forta, taria, profunzimea de care dispune la momentul dat trairea afectiva . Afectivitatea este o component fundamental a psihicului uman, la fel de prezent n comportamentul i activitatea noastr cotidian ca i cogniia. Nu ntmpltor, analiza psihologic s-a nvrtit ntotdeauna n jurul relaiei raiune-emoie, cu exagerrile cunoscute n direcia supraestimrii raiunii i subestimrii afectivitii sau n direcia supraestimrii rolului tririlor emoionale i subestimrii rolului raiunii. n mod firesc, opoziiile exclusiviste i absolutizrile unilaterale nu pot conduce dect la soluii eronate. Realitatea psihologic a omului este de aa natur c nici una din cele dou componente ale ei nu poate fi eliminat fr a-i provoca o mutilare grav. Dimpotriv, modelul ideal al omului ar fi acela n care ambele componente s ating niveluri de dezvoltare ct mai nalte i s se echilibreze reciproc: ct gndire, atta i sentiment, ct sentiment atta i gndire. Filogenetic i ontogenetic, proprietatea i disponibilitatea vibrrii i tririi emoionale preced disponibilitatea i capacitatea nu numai a gndirii, ci i a percepiei. La subiectul adult, pragul rspunsului emoional la un stimul vizual sau auditiv este mai sczut dect al percepiei, astfel c se poate trage concluzia general c rspunsul primordial al nostru la stimulrile din afar este unul emoional. Activarea emoional nespecific pregtete i mediaz activarea perceptiv-cognitiv specific. Pe msura diferenierii i identificrii stimulului, reacia emoional primar, nespecific, va fi

nlocuit cu trirea emoional specific, adecvat naturii i semnificaiei stimulului. Reacia primar intr n componena reflexului necondiionat de orientare, iar cea de-a doua intr n componena actului cognitiv propriu-zis. De aici decurge dubla condiionare i dublul rol al sferei afective. O prim condiionare rezid n deficitul de informaie despre stimul, iar cea de-a doua n semnificaia stimulului, stabilit n urma identificrii lui.

Vointa, nivel de autoorganizare si autoreglaj superior

Capacitate si proces psihic de conducere a activitatii sub toate aspectele ei; sistem de autoreglaj superior intrucat este efectuat precumpanitor prin cel de-al doilea sistem de semnalizare si implica deliberare, scop si plan elaborat constient, organizare a fortelor proprii prin stapanirea unora si mobilizarea si angajarea convergent finalista a altora. Paul Popescu Neveanu
Efortul voluntar exprim caracteristica specific cea mai important a voinei prin care se deosebete de toate celelalte procese psihice. Const ntr-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emoionale prin intermediul mecanismelor verbale. Din punct de vedere neurofuncional, efortul voluntar reprezint o organizare a activitii nervoase n jurul unui centru dominant care exprim, n plan psihic, scopul aciunii. Efortul voluntar este trit de persoana ca o stare de tensiune, de ncordare intern, de mobilizare a tuturor resurselor n vederea depirii obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate i desfurate, reflect particularitile obstacolului. Intensitatea efortului voluntar i specificitatea mecanismelor puse in aciune reflect obstacolul care apare in calea realizrii scopurilor. Desfurarea unei activiti (cum ar fi lipsa de interes pentru acea activitate), ce reprezint o confruntare intre posibilitile omului i condiiile care poate fi un obstacol mic pentru o persoan i unul dificil pentru alta. Una i aceeai problem de matematic necesit un efort minim pentru un specialist i o ncordare mare pentru elevul care abia i-a nsuit metodele necesare pentru rezolvarea ei. Dar dup consolidarea cunotinelor i dezvoltarea capacitilor rezolutive, obstacolul implicat in acel tip de problem se diminueaz, deci elevul stpnete din ce in ce mai bine activitatea, o conduce operativ i eficient. n aciunile voluntare, complexe sau de durat pot fi cu uurin desprinse anumite momente sau faze n care reglajul voluntar se confrunt cu un anumit specific i n mod diferit. Prima faz a aciunilor voluntare const n actualizarea unor motive care genereaz anumite scopuri i orientarea preliminar spre ele. n primul moment al acestei faze, reglajul voluntar este abia la nceput i se manifest doar ca orientare fcut pe baza legturii dintre motiv i scop. ns numai att nu-i suficient pentru o aciune voluntar. Dac de parcurge doar acest moment se rmne numai la o dorin. Trebuie s apar apoi i intenia de a realiza acel scop, care este, de obicei, formulat verbal, prin mecanismele limbajului interior i care este susinut de cercetarea modalitilor concrete de desfurare a aciunilor. Un al treilea moment, dup formularea inteniei, se construiete planul mintal al rezolvrii aciunii. n aciunile simple, acest al treilea moment poate fi urmat de execuia efectiv. A doua faz a aciunilor voluntare este lupta motivelor, generat de apariia mai multor motive i aferente lor, mai multe scopuri. Unele pot fi atrgtoare pentru c realizarea lor aduce

satisfacii imediate, dar de fapt nu sunt prea valoroase pentru persoan. Altele sunt mai puin tentante, prin rezultatele lor imediate, dar sunt importante pentru viitor. n aceste condiii, reglajul voluntar se manifest, cu precdere, ca deliberare n vederea alegerii. Deliberarea implic efort suplimentar de cunoatere a condiiilor de mplinire a motivelor, de analiz contient a urmrilor lor, de evaluare a acestora. A treia faz este luarea hotrrii, care reprezint urmarea unei decizii. Aceasta nseamn alegerea unui motiv i scop i inhibarea, amnarea celorlalte, pe aceast baz putndu-se asigura concentrarea energiei psihonervoase n vederea realizrii scopului. Momentul deciziei poate fi uneori, dramatic pentru ca omul nu prelucreaz doar informaia, ci el triete efectiv situaiile implicate in satisfacerea unora i nesatisfacerea altora. Pe de alt parte, el se simte rspunztor fa de sine, de rezultatele unei activiti cu sens personal i fa de alii pentru cele de interes general. n aceste condiii, lupta motivelor este i mai dramatic i poate fi mult prelungit n timp. Prin urmare, ea necesit un efort voluntar susinut cu att mai mult cu ct in actul deciziei sunt implicate i trsturi de personalitate, cum ar fi: nivelul de aspiraii, particularitile temperamentale, dorina de a avea succes i teama de eec, sistem propriu de valori. A patra faz este executarea hotrrii luate. Ea nseamn realizarea efectiv a planului i atingerea real a scopului. Acum omul folosete o serie de mijloace materiale i mintale, cum sunt cunotinele, deprinderile, priceperile. Desfurarea secvenial a aciunii este controlat prin confruntarea permanent cu planul mintal i cu condiiile practice de desfurare, realizndu-se i modificri ale planului, dac mprejurrile o cer. Pentru activitile simple, execuia urmeaz imediat hotrrii. Pentru cele complexe, poate aprea un moment de pregtire intre hotrre i execuie. Este vorba att de pregtirea unor mijloace materiale, ct i de pregtirea omului in sensul nsuirii de cunotine, formrii de noi deprinderi, dezvoltarea de capaciti. Aciunile complexe i deosebit de semnificative implic o a cincea faz: verificarea rezultatului obinut i formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare