5.2.

Afectivitatea Sub denumirea de afectivitate se reunete un an ansamblu de structuri specifice, raportul de concordan sau discordan dintre dinamica evenimentelor interne (strile proprii de motivaie) i dinamica evenimentelor externe (situaiile, obiectele, persoanele din jur). Orice trire i component emoional se caracterizeaz prin urmtoarele proprieti: 1) polaritatea (semn pozitiv plcere, relaxare, satisfacie, bucurie, sau semn negativ tensiune, insatisfacie, repulsie, suferin); 2) intensitatea (ncrctura energetic pe care o antreneaz cu sine trirea emoional; aceasta poate fi slab, medie sau mare; intensitatea cea mai mare o au afectele); 3) durata sau stabilitatea (scurt, medie, lung; emoiile sunt de durat scurt, sentimentele sunt de durat lung); 4) convertibilitatea (proprietatea structurilor afective de a-i modifica semnul n timp: iubirea poate trece n ur, iar ura poate trece n iubire); 5) ambivalena (proprietatea unei structuri afective de a include concomitent triri de semn opus, pozitiv i negativ, ex. gelozia). Genetic, se delimiteaz emoii primare, nnscute (teama, frica, plcerea, bucuria) i emoii secundare, dobndite (emoiile estetice, sentimentele morale). Dup gradul de complexitate, se difereniaz emoiile simple (tonul emoional care acompaniaz procesele cognitive, tririle de esen organic, strile de afect), emoiile complexe (emoiile situaionale curente, emoiile integrate activitii de joc, de nvare etc.) i structurile afective superioare (sentimentele). Afectivitatea trebuie considerat o component indispensabil, necesar a vieii noastre psihice; ea confer relaiilor omului cu lumea un caracter activ i selectiv. n funcie de semnul dominant al organizrii afectivitii, tindem s ne apropiem i s ne integrm n lume, s stabilim i s meninem raporturi de comunicare i cooperare cu cei din jur sau, dimpotriv, s ne retragem i s ne izolm de lume. Fr emoii, fr sentimente, existena uman ar deveni cenuie, omul a fi un simplu robot, care nu ar face dect s reacioneze mecanic la stimulii externi. Afectivitatea ne raporteaz nu numai la lumea extern, la celelalte persoane din jur, ci i la propria persoan, fiecare din noi dezvoltnd fa de propriul Eu triri pozitive, de satisfacie, de stim, de acceptare, de mndrie de sine etc. Modul n care ne autopercepem i ne autotrim condiioneaz modul n care ne relaionm cu ceilali. Afectivitatea joac un rol esenial n activitate, susinnd i orientnd, ca i

motivaia, desfurarea ei. Pe fond de indiferen afectiv, performana n orice activitate este sczut; la fel se ntmpl i n cazul unor emoii prea puternice (afecte); devine astfel justificat introducerea noiunii de optimum emoional. Aceasta exprim intensitatea pe care trebuie s-o posede o trire emoional pentru a facilita finalizarea eficient a activitii. De aici decurge necesitatea dezvoltrii controlului voluntar asupra intensitii tririlor emoionale, pentru a nu le permite s ne dezorganizeze gndirea i aciunea. Modul de structurare i funcionare a afectivitii depinde nu numai de firea omului, de individualitatea lui, ci i de regimul educaional, de mprejurrile de via. Astfel, o persoan emotiv din fire, prin exerciii de voin i suport adecvat din afar poate s ajung s-i controleze foarte bine emoiile situaionale prevenind instalarea timiditii, dup cum i invers, o persoan din fire puin sau deloc emotiv, ntr-un climat educaional represiv i n mprejurri de via dure, dramatice poate deveni timorat, cu rezisten sczut la aciunea factorilor afectogeni.

Afectivitatea

Nu obiectul in sine este important ci relatia dintre el si subiect , pentru ca numai intr-o asemenea relatia obiectul capata semnificatii in functie de gradul si durata satisfacerii trebuintelor .
Desi strins legate si in interactiune cu toate celelalte fenomene psihice , procesile afective au propriul lor specific. Afectivitatea este o vibratie concomitent organica , psihica si comportamentala, ea este tensiunea intregului oganism cu efecte de atractie a sau respingere, cautare sau evitare . Procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi , uneori atitudinile , poarta denumirea de procese afective. Cu o formula mai generala am putea spune afectivitatea reprezinta rezonanta lumii in subiect si vibratia subiectului inlumea sa . Polaritatea proceselor afective consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul polului pozitiv , fie in jurul polului negativ , si aparate ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor , aspiratiilor . De obicei, procesele afective sunt cuplate doua cite doua in perechi cu elemente contrare : bucurie -; tristete , simpatie -; antipatie , entuziasm -; deprimare , iubire -; ura etc . Polaritatea se exprima incaracterul placut si neplacut al starilor afective . Intensitatea proceselor affective indica forta, taria, profunzimea de care dispune la momentul dat trairea afectiva .

Afectivitatea este o component fundamental a psihicului uman, la fel de prezent n comportamentul i activitatea noastr cotidian ca i cogniia. Nu ntmpltor, analiza psihologic s-a nvrtit ntotdeauna n jurul relaiei raiune-emoie, cu exagerrile cunoscute n direcia supraestimrii raiunii i subestimrii afectivitii sau n direcia supraestimrii rolului tririlor emoionale i subestimrii rolului raiunii. n mod firesc, opoziiile exclusiviste i absolutizrile unilaterale nu pot conduce dect la soluii eronate. Realitatea psihologic a omului este de aa natur c nici una din cele dou componente ale ei nu poate fi eliminat fr a-i provoca o mutilare grav. Dimpotriv, modelul ideal al omului ar fi acela n care ambele componente s ating niveluri de dezvoltare ct mai nalte i s se echilibreze reciproc: ct gndire, atta i sentiment, ct sentiment atta i gndire. Filogenetic i ontogenetic, proprietatea i disponibilitatea vibrrii i tririi emoionale preced disponibilitatea i capacitatea nu numai a gndirii, ci i a percepiei. La subiectul adult, pragul rspunsului emoional la un stimul vizual sau auditiv este mai sczut dect al percepiei, astfel c se poate trage concluzia general c rspunsul primordial al nostru la stimulrile din afar este unul emoional. Activarea emoional nespecific pregtete i mediaz activarea perceptiv-cognitiv specific. Pe msura diferenierii i identificrii stimulului, reacia emoional primar, nespecific, va fi nlocuit cu trirea emoional specific, adecvat naturii i semnificaiei stimulului. Reacia primar intr n componena reflexului necondiionat de orientare, iar cea de-a doua intr n componena actului cognitiv propriu-zis. De aici decurge dubla condiionare i dublul rol al sferei afective. O prim condiionare rezid n deficitul de informaie despre stimul, iar cea de-a doua n semnificaia stimulului, stabilit n urma identificrii lui.

Afectivitatea
Teme: 1.(Definitie); 2.(Caracteristicile emotiilor); 3.(Clasificarea proceselor si starilor afective); 4.(Structura procesului emotional). 1.Definitie Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta ,in forma unei trairi subiective de un anumit semn,de o anumita intensitate si de o anumita durata ,raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale sau a starilor proprii de necesitate si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern . Raportul poate fi nesemnificativ sau neutru (zero emotional prin analogie cu zeroul fiziologic in cazul sensibilitatii termice ) si semnificativ,generand activare si traire emotionala :pozitiva in cazul cand este consonant si negativa cand el este disonant. Chiar atunci cand emotia este autoprovocata de subiect

prin amintire si reprezentare anticipata ,trairea rezulta tot din raportarea evenimentelor din campul intern al personalitatii ,la evenimentele din planul extern . Daca intr-un anumit context obiectiv ,un bat va fi constientizat in perceptie ca sarpe ,el va provoca o emotie de frica sau de spaima ;daca insa ,intr-un astfel de context ,un sarpe va fi perceput ca un bat ,cognitia in sine nu va produce nicio emotie.Astfel ,prin interpretarea personalizata ,din perspective Eului ,al continutului cognitiei ia nastere fenomenul de dislocare emotionala . 2.Caracteristicile emotiilor Emotiile pun in evidenta anumite trasaturi de ordin cantitativ si calitativ care fac posibila analiza ,compararea si clasificarea lor.Dintre acestea, esentiale sunt urmatoarele : -Referentialitatea; -Polaritatea; -Intesitatea; -Durata; -Conversiunea sau transformabilitatea inversa ; -Ambivalenta. Referentialitatea consta in aceea ca ,in orice emotie se constientizeaza o legatura traita cu lumea externa ( multimea situatiilor si a obiectelor perceptibile cu semnificatiile lor ) si cu noi insine autotrairea . Polaritatea defineste semnul pozitiv (+) sau negative (-) al legaturii emotiei cu obiectul si implicit al trairii interne a semnificatiei obiectului pentru subiect. Intensitatea exprima incarcatura tensional energetica a emotiei, in deosebi a trairii subiective interne .Ea este determinata de amplitudinea semnificatiei care i se confera de subiect in perceptie , reprezentare sau judecata. Durata exprima corespondenta in timp intre actiunea stimulului si prezenta trairii emotionale .Si dupa incetarea stimulului continua inca un anumit timp trairea emotionala declansata (inertie emotionala) Conversiunea reprezinta proprietatea unei emotii de un anumit semn (sa spunem ,pozitiv ) de a se modifica si de a trece in timp intr-o emotie de semn opus (in cazul nostru negativ) . Din ea deriva stabilitatea, respectiv ,instabilitatea ca determinatie structurala de fond a organizarii interne ,a afectivitatii. Ambivalenta este o caracteristica mai speciala a organizarii vietii afective si consta in coexistenta in aceeasi structura a doi vectori emotionali opusi (+ si -) care se presupun

si se sustin reciproc .Ea devine posibila datorita caracterului contradictoriu al valentelor obiectului in raport cu subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc emotii de placere, de simpatie ,de iubire iar cele aversive trezesc emotii negative de repulsie ,de teama de frica sau de furie si agresiune . 3.Casificarea proceselor si starilor afective Psihologia clasica introspectionista a stabilit trei componente ,si anume : emotiile ,sentimentele si pasiunile . Emotiile sunt stari afective care apar in interiorul nostru,brusc sub forma de trairi mai mult sau mai putin violente,dar mai mult sau mai putin pasagere (trecatoare).Acestei definitii corespund frica ,spaima si angoasa. Sentimentele se aseamana cu emotiile prin aceea ca sunt stari afective de factura complexa ,dar se deosebesc prin aceea ca sunt stabile, durabile si mai putin intense . Simpatia,iubirea,resentimentul,gelozia,orgoliul,rusinea sunt stari afective complexe si stabile are pot fi categorisite ca sentimente interpersonale ,formate in raporturile noastra cu ceilalti: Sentimente sociale (legate de diferite grupuri din care facem parte ) si sentimente spirituale (ideale ) asociate cu sistemele de valori. Pasiunea se diferentiaza atat de emotie cat si de sentiment . De la emotie imprumuta intensitatea ,prin care transforma lumea in directia impusa de ea ,adesea facandu-ne orbi in fata realitatii.De la sentimente,preia durata ,relativ lunga.Pasiunea isi afla originea intr-o puternica motivatie interioara ,centrata pe un domeniu al cunoasterii dar si al vietii sociale . 4.Structura procesului emotiona l Orice proces emotional activ,care se desfasoara intr-o situatie sau alta are un caracter integrat,de sistem.Acesta se exprima pe de o parte,in faptul ca el angajeaza personalitatea ca tot ,iar pe de alta parte ,in complexitatea structurii sau arhitecturii sale interne . Emotia propriu-zisa ,sentimentele actualizate (exprimate) ,pe langa componenta trairii ,care este centrala ,include in structura lor si alte doua verigi importante : modificarile organice ,vegetative si manifestarile comportamentale .Caracteristicile si continutul unltimelor doua verigi vor fi conditionate de continutul ,semnul si intensitatea primei verigi trairea subiectiva interna.Astfel de pilda ,trairea proprie bucuriei determina o vaso-dilatatie generalizata ,in vreme ce trairea proprie groazei determina o vaso-constrictie generalizata (albirea sau ingalbenirea fetei).

Profesor:Cocos Sergiu