Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT PSIHOLOGIE
1
AFECTIVITATEA SI PROCESELE AFECTIVE
Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de
prezentă în comportamentul şi activitatea noastră cotidiană ca şicogniţia. Nu
întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul relaţiei raţiune-
emoţie, cu exagerările cunoscute – în direcţia supraestimării raţiunii şi
subestimării afectivităţii sau în direcţia supraestimării rolului trăirilor emoţionale
şi subestimării rolului raţiunii.
În mod firesc, opoziţiile exclusiviste şi absolutizările unilaterale nu pot conduce
decât la soluţii eronate. Realitatea psihologică a omului este de aşa natură că nici
una din cele două componente ale ei nu poate fi eliminată fără a-i provoca o
mutilare gravă. Dimpotrivă, modelul ideal al omului ar fi acela în care ambele
componente să atingă niveluri de dezvoltare cât mai înalte şi să se echilibreze
reciproc: câtă gândire, atâta şi sentiment, cât sentiment atâta şi
gândire. Filogenetic şi ontogenetic, proprietatea şi disponibilitatea vibrării şi trăirii
emoţionale preced disponibilitatea şi capacitatea nu numai a gândirii, ci şi
a percepţiei.
La subiectul adult, pragul răspunsului emoţional la un stimul vizual sau auditiv
este mai scăzut decât al percepţiei, astfel că se poate trage concluzia generală că
răspunsul primordial al nostru la stimulările din afară este unul emoţional.
Activarea emoţională nespecifică pregăteşte şi mediază activarea perceptiv-
cognitivă specifică. Pe măsura diferenţierii şi identificării stimulului, reacţia
emoţională primară, nespecifică, va fi înlocuită cu trăirea emoţională specifică,
adecvată naturii şi semnificaţiei stimulului. Reacţia primară intră în
componenţa reflexului necondiţionat de orientare, iar cea de-a doua intră în
componenţa actului cognitiv propriu-zis.
De aici decurge dubla condiţionare şi dublul rol al sferei afective. O primă
condiţionare rezidă în deficitul de informaţie despre stimul, iar cea de-a doua în
semnificaţia stimulului, stabilită în urma identificării lui.
Corespunzător celor două tipuri de condiţionare, vom avea şi cele două roluri:
unul de alertă-activare energetică, prin care se accelerează procesul percepţiei
sau interpretării, altul de selectare şi potenţare a atitudinii şi comportamentului în
raport cu stimulul. Şi într-un caz şi într-altul, la baza producerii reacţiei şi trăirii
emoţionale stă interacţiunea dintre subiect şi situaţie. Semnificaţia care
2
acţionează ca factor determinativ în apariţia emoţiei rezultă din raportarea
proprietăţilor obiective ale stimulului la aşteptările şi stările de motivaţie ale
subiectului.
În lumina celor de mai sus, putem defini afectivitatea ca fiind ansamblul
proceselor psihice care reflectă, sub forma unor trăiri subiective specifice,
raportul de concordanţă, respectiv, discordanţă, dintre dinamica evenimentelor
interne (stările proprii de necesitate, motivaţie) şi dinamica evenimentelor
externe (stimulii, situaţiile obiective şi proprietăţile lor).
Emotiile apar ca desfasurari active ale motivelor in raport cu o situatie pe când motivele
ar putea fi caracterizarte ca un fel de “concentrate” sau “condensari” emotionale. Dupa
3
V. Pavelcu, daca motivele se exprima in emotii, ele se si formeaza si dezvolta prin trairi
emotionale. Emotiile depind de semnificatia pe care o au pentru subiect evenimentele
ce se produc in ambianta si in propriul organism. Procesele emotionale se dezvolta si in
legatura cu amintiri sau circumstante imaginare. Reactiile, tensiunile si desfasurarile
emotionale sunt efectul confruntarii dintre cerintele subiectului si datele reale sau
prezumtive ale vietii lui intr-un anumit cadru obiectiv. Daca cerintele interne –trebuinte
si motive- sunt satisfacute efectul emotional este pozitiv implicând placere,
satisfactie,aprobare,entuziasm.In situatia contrazicerii cerintelor,a insatisfacerii
lor,intervine neplacerea, nemultumirea, dezaprobarea, necazul, indignarea.
Procesele afective sunt acelea care reflectă relaţiile între subiect şi obiect
sub formă de trăiri atitudinale.Între stimulii interni(trebuinţe,interese, motive) şi
realitatea înconjurătoare există concordanţă şi atunci trăim stări de bucurie,
plăcere,dar şi stări de neconcordanţă(supărare,naplăcere,indignare).
1. Polaritatea
2. Intensitatea
3. Durata
4. Mobilitatea
5. Expresivitatea
Polaritatea proceselor afective consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul
polului pozitiv , fie in jurul polului negativ , si aparate ca urmare a satisfacerii sau
nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor , aspiratiilor . De obicei , procesele
afective sunt cuplate doua câte doua in perechi cu elemente contrare : bucurie –
tristete , simpatie – antipatie , entuziasm – deprimare , iubire – ura etc .
Polaritatea se exprima in caracterul placut si neplacut al starilor afective .
4
2.Intensitatea proceselor afective indica forta,taria ,profunzimea de care dispune
la momentul dat trairea afectiva .
intense(afectele,emoţiile)
IUBIRE
6
Acestea au un grad mai mare de conştientizare şi intelectualizare.De obicei nu ne
dăm seama de cauzele emoţiilor curente,emoţiilor superioare(în relaţii cu
activităţi umane de nivel superior),dispoziţiilor afective(stări difuze cu durabilitate
destul de mare).Repetarea lor poate contribui la consolidarea unei trăsături de
caracter(veselă/tristă;optimistă/pesimistă).
-suprasolicitare(sufocare)
7
succesiune de stări ce nu pot fi subordonate sau manipulate prin intervenţia unor
operaţii automatizante.
Putem vorbi cel mult despre o serie de structuri şi reacţii emoţionale, de expresii
emoţionale dintre care unele sunt înnăscute şi identice la toţi oamenii, iar altele
sunt dobândite prin învăţare, imitaţie şi chiar convenţionalizare.
8
BIBLIOGRAFIE:
Wikipedia.org
www.referatele.com
9
10